La începutul veacului, calculele au devenit aşa de complicate încât ar fi barat progresul, dacă nu ar fi intervenit procedeele elegante ale matematicienilor moderni, cu ajutorul cărora mintea cuprinde dintr-o dată un mare număr de operaţii. Cred însă că şi simplificările intelectuale aduse prin eleganţa calculelor au o limită şi va veni momentul când nici pentru transformarile algebrice nu va mai fi timp şi loc, ci va fi de ajuns să se ştie că au fost prevăzute. A sări, cu amândoua picioarele, peste calcule, a grupa operaţiile, a le clasifica după dificultăţile lor, iată, după părerea mea, misiunea viitorilor matematicieni, iată calea pe care am urmat-o în lucrarea de faţă.

Evariste Galois în Cercetări asupra ecuaţiilor algebrice de grad prim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în ştiinţă se spune că teoriile nu sunt acceptate pentru adevărul lor, ci pentru strategiile de a le face acceptate, pentru eleganţa lor estetică... Einstein era un scriitor bun şi numai de asta a devenit ce a devenit. Dacă demonstraţiile lui n-ar fi fost elegante estetic, colegii lui matematicieni n-ar fi fost convinşi. Şi nu era nici un motiv să fie convinşi, pentru că lucrurile de care vorbeşte Einstein sunt foarte ipotetice.

Ioan Petru Culianu în Păcatul împotriva Spiritului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Margarete

vine! nu vine! vine! nu vine...
aşteaptă!
aşa mi s-a spus de nenumărate ori
încât am ajuns să cred că asta-i numele meu adevărat
vine! nu vine! vine! nu vine...
fiecare zi se prelungeşte până se lipeşte de alta
şi tot aşa, zi după zi, epuizarea se căţără lingându-mi picioarele
aşteaptă. aştept. aşteaptă. aştept. aştept. aştept.
după care mi-am zis că am devenit zeul aşteptărilor
aşa cum şi Luna este zeiţa mareelor
aşteaptă!
şi-am aşteptat, dar Godot venea întotdeauna după unsprezece seară
abia târându-şi picioarele de la teatru şi se prăvălea lângă mine
zicând stins "a fost un triumf"
după care îşi desfăcea pachetul şi lua o muşcătură zdravănă
din tăcerile sleite... dacă ai fi văzut...
aşteaptă!
şi vedeam revoluţiile spălându-şi mâinile de sânge
nopţile ca şi cruciadele aveau ore bine stabilite
iar paznicul striga lipindu-şi incertitudinile
de suflul felinarului
aşteaptă!
şi Golgota fremăta sub biciul ploilor fulgerate
încât până şi perdeaua templului
a fugit despletită din calea istoriei
aşteaptă!
şi-aşa am aflat că la început a fost cuvântul
şi cuvântul eram eu şi eu eram cuvânt
aşteaptă... mă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinicii şi scepticii moderni... nu văd nici un rău în a plăti celor cărora le încredinţează mintea copiilor lor o sumă mai mică decât cea dată celor cărora le încredinţează întreţinerea instalaţiilor lor sanitare.

citat din John F. Kennedy
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată un adevăr statornic: oricum ar crede cineva că-şi poate bine rândui viaţa - fie dintr-un imbold propriu socotit bun, fie din porunca stăpânului său - el trebuie, după părerea mea, să rămână pe loc, să înfrunte orice primejdie, să nu pregete faţă de nimic, nici chiar faţă de moarte, afară numai de necinste.

Platon în Apărarea lui Socrate
Adăugat de indru_36
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: De ce te-ai orientat totuşi spre matematică? De ce-ai ales-o dintre toate astea? Se pare că ai talent şi pentru celelalte.
Lucian: Asta mi-a plăcut cel mai mult. Nu ştiu de ce, însă spre matematică am avut dintotdeauna o înclinaţie specială, deosebită, o atracţie puternică, pe care nici acum nu mi-o pot explica. Simţeam ceva, în interiorul meu, simţeam cumva că asta trebuie să fie, asta trebuie să fac, asta-i calea pe care trebuie s-o urmez. Dintotdeauna am ştiut că asta vreau. Deci, calea asta am urmat-o. Şi nu regret deloc. În plus, după cum i-am spus odată şi lui Mihai, când şi el mi-a pus întrebarea asta, de fapt, cred că matematica m-a ales pe mine... Înainte de a fi învăţat să vorbesc bine, corect, am învăţat singur să număr şi să socotesc, de parcă aveam matematica în sânge. Când alţi copii preşcolari de seama mea se jucau cu diverse jucării, eu preferam să răsfoiesc cărţi; cărţile de matematică. La întrebarea "Ce vrei să devii când vei fi mare?", aveam mereu, negreşit, un singur răspuns, foarte clar: "Matematician"... Aşa spuneam oricui mă întreba. Matematica a fost, într-un fel, prima mea mare iubire...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fapt, niciodată nu te căsătoreşti cu un bărbat sau o femeie. De fiecare dată când te căsătoreşti, te căsătoreşti cu mintea, iată de ce acest compromis e ca o prostituţie pentru sufletul care tânjeşte după iubirea din libertate. Nici pe departe nu eşti onestă! În fapt, tu nu te-ai căsătorit deloc pentru că aşa e "creştineşte"; ci frica de singurătate şi "vezi maică să nu rămâi fată bătrână", te-au împins. Fără această dramă comică, în esenţa singurătăţii tale, căutarea de sine ar fi răsărit natural după depresie, şi atunci tu l-ai fi pus cu adevărat pe primul loc pe Dumnezeu. Dacă există cu adevărat ceva creştineşte, doar aceasta poate să fie. Pune-l pe Dumnezeu pe primul loc şi toate cele efemere vor veni şi vor pleca în dragostea ta. Pune frica de singurătate, numită "familie" pe primul loc şi atunci suferinţa îţi va fi călăuză în moarte iar viaţa veşnică la care te invită Maharaj va deveni doar o neverosimilă utopie.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Falsului întotdeauna îi este frică de real. Iată de ce mintea pretinde Adevărul dar trăieşte o frică paralizantă faţă de el. Iată de ce oamenii spun: "Dar eu te iubesc Atmaji." Dar în fapt ei nu vin niciodată în Satsang, ei păstrează distanţa pentru că mintea se pricepe cel mai bine la asta. Mintea zice toate astea, mintea pretinde că vrea libertatea, dar nu vine niciodată în Satsang care e libertatea libertăţii. Minciuna are o frică paralizantă faţă de Adevăr, căci Adevărul oricând ar putea-o demasca, tocmai de aceea pretinde că-l iubeşte dar îl ocoleşte. Mintea ta va găsi orice motiv ca să nu te expui în Satsang să păstrezi distanţa în timp ce inima spune: "Nu-mi pasă nici dacă mă ucizi vreau să fiu a ta, vreau să fiu Libertatea dintotdeauna şi pentru totdeauna!" Mulţi dintre voi vreţi să întrebaţi ceva, dar dracul de gând îşi bagă coada şi zice: "Dar ce să întrebi, că acum totul e linişte, tu eşti liniştea". Mintea în Satsang şi mintea la doctorul stomatolog e la fel; când ajungi la cabinet aproape că nici nu mai ştii care e MĂSEAUA CE NU TE-A LĂSAT SĂ DORMI 10 NOPŢI LA RÂND? Şi totuşi continui să trăieşti în teamă şi înstrăinare de tine însuţi. Continui să tânjeşti după iubire când ai putea-o împărtăşi oricând. Ce paradox şi câtă suferinţă, doar pentru că mintea ta mă evită?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar dacă inima ta, dragostea ta pentru Dumnezeu, pentru Adevăr a devenit torţa care-ţi arde mintea, atunci eşti al meu.
I: Da, dar unii dintre cei care au fost aproape de tine acum te vorbesc de rău? A. M: Aşa, şi de ce îţi faci tu atât de multe grijii? Nu cumva este doar mintea lor care pune etichete despre viaţă? Oare chiar îi pasă vieţii de gândurile minţii umane? Mintea omului este mai evanescentă şi schimbătoare ca şi timpul, dar inima jnaninului care o cunoaşte rămâne etern disponibilă pentru inimă, nu pentru mintea ta. Mintea omului are exact acelaşi efect asupra jnaninului ca picăturile de ploaie pe penele de lebădă. Oare au reuşit vreodată apa să le umezească? Lebăda Sinelui sau jnaninul pluteşte pe deasupra minţii umane ca oricare alt om, dar în timp ce oamenii sunt pătrunşi uneori înecaţi de/în propria lor minte/Maya, jnaninul rămâne veşnic neatins. Eu nu mă uit după mintea ta, ea este doar încăpăţânare şi obidă. Dar dacă inima ta, dragostea ta pentru Dumnezeu, pentru Adevăr a devenit torţa care-ţi arde mintea, atunci eşti al meu. Mai bine cercetează-te pe tine, uită de ceilalţi. Şi nu veni Aici pentru ei.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cred în miracole

nu
nu sunt copil, măcar de-aş fi – şi nici naiv
cred în miracole
veţi spune că acestea sunt deseori doar la alţii…
iată sunt viu
iată iubesc
iată o cumpănă rea m-a scos din conul alteia
şi mai rea – anii trecuţi, Nedorita mă căuta ca o umbră
multe semne în ultima vreme
se aşează lucrurile în jur ca de la sine
o concentrare aş spune, în calea mea, de lumini
alb-sidef
speranţa s-a aciuat la ceafă şi mă saltă
toate părându-mi dintr-o dată mai lesne de înţeles
iată, simplitatea acestor rânduri
nici măcar nu ar părea poezie
mărturisire mai degrabă

Nu-mi hrănesc iluzii sau obsesii din
căuşul palmelor, pur văd cu vedere nouă
curândul
îmbrăţişându-vă
îmbrăţişându-mă în oglinda unui lac – undeva
există

de-mi puneţi pe seama religiozităţii…
nu, nu veţi greşi – deşi n-a atins «bobul de mazăre»
rotundul sufletului credincios!
vă spun… ceva se întâmplă. veţi vedea!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul este fericirea, da! Păi dacă ai ajuns şi eşti fericit, te scarpini şi spui: Gata, am terminat! Nu, nu, nu, nu cred că împlinirea este ultimul vis. Drumul este, pentru că drumul este un lucru minunat. Cu el poţi să te întovărăşeşti pentru o bucată de vreme, după care cu alt drum şi de la noroi şi glod treci pe la pădure, şi de la pădure treci pe drum bătut, cum spune franţuzul şi până la urmă, cine ştie, unii dintre ei ajung şi la asfalt. Iată că drumul este cel mai important şi nu neapărat să ajungi. Dacă ai ajuns, ce faci? Ai ajuns şi pe urmă ce faci?

Mircea Albulescu în ziarul "Jurnalul Naţional" (aprilie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Israel şi Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În faţă ca el s-aleagă
Un hoţ mare şi Isus
Care fiinţă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoţul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să îşi ţeasă a lui mers

Şi cu hoţul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Şi-a înscris al vieţii pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Şi-a ţesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înţelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuşi după placul lor

Preoţii cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Şi sentinţa lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crudă — răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Şi e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi duşmanii

Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape — numai el
Morţii Isus a fost dat

Şi prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greşală
La moartea-a fost condamnat
De fiinţa noastră goală

De lumină şi dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — şi-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovaţi
Noi — întreagă omenirea
Şi am fost doar morţii daţi
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Şi romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrăşmaşul
Cu care el a luptat

Şi-a căzut oraşu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Şi-atâţia cum nu-nţelg
A fost iată nimicit

Două mii de ani aproape
Israel doar fără ţară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc şi prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia aşteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui ţară

Domnul îl va curăţa
Prin furtuni şi valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Şeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La câţiva ani după moartea sa, Bartok se număra printre cei mai cântaţi dintre compozitorii moderni. Chiar şi Boulez, care nutrea un dispreţ suveran pentru cea mai mare parte din muzica sa, şi-a schimbat părerea şi a devenit unul dintre cei mai admiraţi dirijori ai muzicii lui Bartok.

Harold C. Schonberg în Vieţile marilor compozitori (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Heliul este, după hidrogen, al doilea element în ordinea abundenţei şi a greutăţii. Stelele convertesc hidrogenul în heliu, dar o fac într-un ritm foarte lent, aşa încât nu puteau da socoteală pentru marea cantitate de heliu care există în prezent în Univers. Gamow, Alpher şi Herman arătaseră însă că abundenţa heliului din Universul actual poate fi explicată dacă hidrogenul a fost convertit în heliu în momentele ce au urmat big bang-ului. Cele mai recente calcule ale modelului big bang estimau că atomii de heliu ar trebui să reprezinte 10% din totalitatea atomilor din Univers, cifră foarte apropiată de ultimele estimări bazate pe observaţii, aşa încât teoria concordă cu experimentul.

Simon Singh în Big Bang
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atunci când va veni ziua judecăţii din urmă şi oamenii, mici şi mari, vor veni unul după altul să-şi primească darurile cereşti, Atotputernicul va trece cu privirea peste şoarecii de bibliotecă şi îi va spune lui Petru: "Iată, aceştia nu au nevoie de vreo răsplată. Nu avem nimic să le dăm. Lor le-a plăcut să citească."

citat clasic din Virginia Woolf
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc de autobuzele de pe vremuri, în care te urcai după posibilităţi: fie "prin spate" şi atunci avansai "înainte", dar numai după ce taxatoarea îţi elibera bilet, fie "prin faţă" şi atunci erai nevoit să avansezi "înapoi", contra curentului, ceea ce era mult mai greu. Cei mai pirpirii sau mai slăbuţi nu reuşeau să avenseze în nici o direcţie, caz în care se aplica metoda datului din mână în mână a banilor în vederea obţinerii tichetului de drum. Erau şi situaţii excepţionale, când înghesuiala era aşa de mare, încât simpla ridicare a mâinii purtătoare de creiţari devenea imposibilă, iar bieţii călători se vedeau puşi în situaţia de a călători fraudulos, lucru de altfel trecut cu vederea de controlorul care ar fi reuşit, prin cine ştie ce manevră dibace, să se urce şi el în autobuzul devenit cutie de conserve.

Mihail Mataringa (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată, sunt două mii de ani de când oamenii dorm pe un cuţit ascuns sub perna lor - obişnuinţa. Însă numele Domnului este Adevărul, şi nu obişnuinţa. Vălul ce ne acoperă privirea atunci când citim Evanghelia este absenţa uimirii, obişnuinţa. Oamenii nu se detaşează destul de Evanghelie, nu o lasă să acţioneze asupra lor, ca şi cum ar citi-o pentru întâia dată; ei caută răspunsuri noi la întrebări vechi; scot un ţânţar şi înghit o cămilă. Să o citim a mia oară ca şi când ar fi prima dată, să ne eliberăm ochiul de "vălul obişnuinţei", să vedem pe neaşteptate şi să rămânem muţi de uimire - iată ce trebuie făcut pentru a citi Evanghelia aşa cum se cuvine.

Dmitri Merejkovski în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă erau altfel, diferite?! Existau, deci probabil aveau un rol bine stabilit şi determinat în ecosistem, adică erau importante; şi în număr foarte mare. Blonda le admira; încercă să-şi expună motivele pentru care ea le considera deosebite. Că nu erau frumoase; aspectul lor nu conta! Ea însă nu le considera deloc urâte, sau oribile, cum cred majoritatea oamenilor despre ele. Erau nişte creaturi, în general, neînţelese de marea majoritate a oamenilor, însă nişte adevărate supravieţuitoare. Aceste creaturi existau încă dinaintea apariţiei dinozaurilor, au continuat să existe şi-n timpul dominaţiei dinozaurilor şi după dispariţia acestora; ca dovadă, încă există şi-n prezent. După spusele blondei, vor continua să se încăpăţâneze să existe şi în viitor... Dacă argumentele domnişoarei biolog începură să clatine serios părerea pe care Lucian o avusese despre gândaci, în cazul lui Rikky, n-avură nici un efect.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firea cere puţin, părerea lumii cere enorm. Dorinţele fireşti îşi au limitele lor; cele ce se nasc dintr-o părere calpă nu au unde să se oprească: ce este calp nu are capăt. Pentru cel care merge drumul are un sfârşit: rătăcirea este însă fără limite. Ţine-te aşadar departe de cele deşarte şi, când vrei să ştii dacă ţinta ta e rodul unei dorinţe fireşti sau a uneia oarbe, gândeşte-te dacă are un capăt: dacă, după ce ai ajuns departe, rămâne mereu o ţintă şi mai îndepărtată, să ştii că nu este o dorinţă firească.

citat din Epicur
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!