În asfințitul apocaliptic
și parcă totul e înțepenit
și parcă totul se încheagă...
mor suflete numai în asfințit
și planeta devine tot mai vagă.
se-nchid oamenii în cămăruța lor,
să strângă tot mai multe deziluzii...
inimii de Viață-i este dor
dar, mintea înecată în confuzii.
îngreunați de mult pietriș în minte
alegem puful, pentru că nu doare...
în timp ce praful s-a depus pe jurăminte,
spuse într-o vreme de chemare.
de vrei să cazi, alege să fii mândru!
și tot ce crezi, să-nsemne doar eroare!
să fii ca altul, fără să rupi rându'
e ca și cum nu ți-ai dori salvare!
îi văd pe stradă și văd în mintea lor...
unii, nici nu cunosc ce mult îi doare,
și nici ce i-a lovit de cad și mor
atunci când își reprimă din visare.
și i-am văzut mâhniți printre bagaje;
toți poartă un trecut ce i-a schimbat...
tot se mai zbat între vechi etaje
cei care pe Dumnezeu n-au remarcat.
ascultă-ți inima mai mult, tu om de lume,
ia seama la ce-ai primit și mulțumește!
dragostea n-o afli din cutume,
iar viața cea văzută se sfârșește.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre salvare
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Dependență de NOI
Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu ești infiltrat în mine.
Și mă apucă așa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Și-mi simt ființa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.
Și te surprind confuz și derutat...
Nu știi ce simți și nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Și parcă nici de NOI nu-ți mai convine...
Mă simt pierdută când nu mă iubești.
Și uneori te simt... mă ții departe!
Și-n inimă și-n minte mă gonești...
Și-atunci simt parcă mor încă o moarte...
Și totul pare șters când nu-i în doi...
Și viața fadă și fără vreun răsfăț.
Știi? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit și să nu te învăț!
Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Și ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupți contra ei ca un rebel...?
Nu știu ce simte inima când tace.
Nu știu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Știu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi poezii despre moarte, poezii despre iubire, poezii despre învățătură, poezii despre tăcere sau poezii despre răsfăț
Mă doare...
Mă doare așteptarea care tace...
Prin gânduri rătăcesc și tot la tine,
În sentimente frumoase și opace
Mă regăsesc cu simțăminte pline.
Mă doare când nu te văd odată...
Să te ating, cum o făceam cândva...
Așa durere n-am avut vreodată,
Aș vrea să-mi scrii, să spui ceva!
Mă doare fără tine cum nu știi...
Zbuciumate clipe, că nu-mi ești...!
Aștept pierdută să te-ntorci, să vii,
Nu-mi doresc decât să mă iubești...!
Și sper ca viața mult să mă iubească,
Să îmi ofere tot ce i-am cerut...
Dezamăgiri să nu mai lovească,
Inima care de la-nceput te-a vrut...
Lui M. C.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre gânduri, poezii despre frumusețe, poezii despre durere sau poezii despre dorințe
Tăcerea ta...
și m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
durerea a fost numai a mea... și vina-i parte-n parte!
și m-ai înstrăinat tacit... fără vreun cuvânt!
prin caracteru-ți plictisit... am încetat să cânt.
și n-am putut a te uita... așa cum mi s-a spus...
știu că doar inima-mi chema... iubirea-n nepătruns.
și mi-am pus mii de întrebări... de ce atâta dor...?
dar am primit numai mirări... și taine care dor.
am fost privită cum nu sunt... așa cum tu vedeai...
nu eu, dar sufletul mi-e sfânt... șimțeai, dar nu credeai!
și au trecut clipe și zile... și tot n-am încetat...
a te-nrăma numai în file... eu tot, tot am sperat!
dragostea-i tot ce-am vrut să știi... să te învăt iubirea!
să-ncepi și tu a dărui... simțindu-ți împlinirea.
și tot alerg după cai verzi... visând la o schimbare...
iar tu îmi râzi și spui că vezi... perfecțiuni eroare.
și m-a durut tăcerea ta... de ce îmi taci în toate?!
aș fi-nțeles inima-ți rea... și-aș fi mers mai departe!
dar ai tăcut prea mult și doare... atunci când nu mai știi...
ce-i autentic, sau eroare... ca să exiști, să fii!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre verde, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre râs
Lipsa ta...
Și lipsa ta mă arde pân' la sânge!
Și dorul mă mistuie ușor...
Speranța pe zi tot mi se frânge,
Și uneori, parcă aș vrea să mor...
Și te-am iubit cu multă pasiune...
Oare cum n-ai simțit ce eu ți-am dat?!
Inima mea, multe povești ar spune
Despre un paradox de rai și iad...
Și lipsa ta mă doare tot mai tare,
Trec anotimpuri... tu ești o amintire!
Vrei să reînvii trecutul oare?...
Mai vrei să fie între noi iubire...?
Dacă nu simți și n-ai simțit nici fluturi,
Ce se zbăteau când mă vedeai pe mine...
E timpul printr-o palmă să mă scuturi,
E timpul să uit tot despre tine!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre sânge, poezii despre rai sau poezii despre paradox
Iubire divină
Trecea un dor pe lângă mine și l-am privit cum trece,
Sădind în inimă suspine ca și oceanul rece...
Uitasem despre ce-ai promis, când mă țineai de mână,
Și mă predasem unui vis, ce-am vrut ca să rămână.
Nu mă înțelegeai în vise, ori poate nici n-ai vrut...
Doar jurăminte ce-au fost stinse, când nici n-au început.
Adoarme vuietul de jale în temeri de ascuns...
Când îmi citeam povești astrale, ce-au fost de nepătruns.
Mintea, m-am duelat cu ea... doar inimii eu slugă,
Strident durerera mă chema, dar n-am dorit s-ajungă...
Și m-ai învăluit cu vorbe... și eu iar am crezut,
Suav iubirea ta din dogme, simțeam cum a scăzut.
Așa de mult prea însetată, cu aripi fără zbor...!
În firea ce-mi era setată din dragoste să mor...
Și s-a schimbat totul deodată, doar tu m-ai preschimbat,
Trecutul, depășita soartă... un alt final mi-a dat.
A ne iubi cu frenezie, cu dragostea dintâi...
Mereu așa am vrut să fie... cu mine să rămâi!
Povestea nu s-a încheiat, deși cunosc ce vine...
Căci tu nu știi, nu ai aflat... despre iubiri divine.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre promisiuni, poezii despre început, poezii despre somn sau poezii despre sfârșit
Nimic...
Trecut-au anii, fără sens și rost,
Sărutul tău... s-a șters, cum nu a existat...
Nimic am înțeles, că de fapt a fost,
Rămâi o amintire, care a expirat.
Fost-ai mult iubit, cum nu poți înțelege...
Dar ai tratat povestea ca nimic!
Știu că în iubire, nu există lege,
Iar timpul te-a făcut din mare, să fii mic!
Totul se divide, nimic nu dăinuiește!
Timpul pentru mine... este un dușman...
Inima mai speră, deși se-mpotrivește,
Mintea e lucidă, dar totul e în van!
Dragoste și ură, simt eu pentru tine,
Ai rănit zâmbind, un suflet ce te-a vrut!
Inima zvâcnește în cioburi de suspine,
Nimic este acum... ca tine: gol și mut.
Și învăț să uit! Să uit să iubesc!...
Lecții mult amare, mi-au schimbat cărarea.
Învăț să ignor tot ce îmi doresc,
Învăț zilnic... exersând iertarea...
Totul și nimic... totul despre tine,
Se va pierde-n timp, ca și un tren pierdut...
Pierzându-te pe tine, m-am regăsit pe mine,
Și am înțeles... nimic nu am avut!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre trenuri, poezii despre sărut, poezii despre legi sau lecții de engleză
Portret de lume
Minciuna azi e rege, stă la masă,
Toți oamenii în jurul ei roiesc,
Mulți uită să mai meargă pe acasă,
Iar alții cred că doar așa-i firesc.
Despre cei sfinți vorbesc cei cu păcate,
În fața celor mulți să pară sfinți,
Voindu-și lor să-și poată da dreptate
Că sunt părinți pentru ai lor părinți.
Sunt judecați cei ce-și cunosc greșeala
Lăsați în pace sunt cei vinovați,
Și chiar când e absurdă socoteala,
La întrebări chiar și cei morți sunt luați.
Ne luminează cei ce văd lumina
Doar dacă-n nori e soarele ascuns,
Cei ce găsesc apusurilor vina
Că se grăbesc și ei n-au timp de-ajuns!
Acei ce-s mulți și spun că știu de toate,
Pe cei ce știu ce spun îi fugăresc,
Valoare dând doar datului din coate,
Cumva, înnobilat, de-un râs grotesc.
Sunt tot mai mulți ce se doresc la masă,
Nici nu le pasă că sunt doar lachei,
Și nici de viața lor nu le mai pasă,
Crezându-se ei înșiși dumnezei.
Se tot rostesc și se tot scriu cuvinte
Despre ceea ce ar putea fi sfânt
Și scrie, cu nesaț, cel care minte
Pentru a fi un "ceva" pe Pământ.
Pe la biserici, unii, vindecarea
Și-o vor, prezența zi de zi făcând,
De parcă totul își doresc urmarea
A tot ce-i pun, lui Dumnezeu, în gând.
Firescul nu mai poate să se-ntâmple,
Pus sub consemn de cei ce văd firesc
Să își ascundă albul de la tâmple
Ca să se-ntâmple ceea ce-și doresc.
Și-așa minciuna ia în stapânire
Întregul neam, ce-și zice, omenesc,
Lăsându-l chiar pe om în părăsire,
De-a dreptul rob acestui trai prostesc.
poezie de Daniel-Dumitru Darie din Dincolo de praguri (13 august 2013)
Adăugat de Daniel-Dumitru Darie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre vinovăție, poezii despre vorbire sau poezii despre valoare
Mă doare
Mă doare când nu pot comunica cu cei din jurul meu
Mă doare neînțelegerea lor, dar mult mai mult
Mă doare indiferența sufletelor lor de gheață.
Mă doare când în loc să manifestăm o iubire necondiționată,
Alegem să arătăm dispreț
Mă doare judecata lor nedreaptă,
Mă doare încât plec în lume,
Mă doare când pășesc printre inimile de gheață
Și mă lovesc de ale lor veșminte aspre,
Mă doare nepăsarea și lacrimile lor de crocodil,
Mă doare încrederea mea nejustificată în oameni,
Mă doare căci am risipit energia
Cu care aș fi putut ridica o casă sau un bloc
Energia ce mi-ar fi fost necesară zidirii
Unui munte de vise.
poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre munți, poezii despre informații, poezii despre indiferență sau poezii despre gheață
Iubire...? De două ori...
Pe ritmuri de dorință, m-ai îmbătat ușor
Și cu vorbe alese, ai vrut s-arăți iubire...
Însă tot ce-ai vrut... a fost un dormitor,
În care să mă ai, bifând o împlinire.
Nu folosi minciuna când simți arzând un dor,
Nu îți nega trăirea, prin frică, lașitate...
Nu terfeli iubirea doar pe un biet covor,
Prețuind doar trupul și nu omul din spate!
Ai cautat să ai, să simți ce n-ai avut...
Și într-o zi... ai prins curaj să vii iarăși la mine.
Și iarăși te-am primit cum nu m-ai fi pierdut,
Dar pentru c-ai venit, m-am depărtat de tine...
Iubesc totul în toate... iubesc peste total!
Nu știu și nici nu-mi place să fac ca restul lumii!
Dar ce ți-am oferit, a fost mai mult de-astral,
Iar tu, ai risipit pan' la sfârșitul lunii!
Nu știi multe de mine... dar nici n-ai vrut să știi.
Ți-ai rezervat bilet doar în dorința
De-a poseda și doar de-ați împlini
Un vis trecut, ce-ți obseda ființa...
În dragoste ești liber, dar doar dacă iubești!
Atunci păcatul nu cade peste tine...
Numai carnal, nu poți ca să trăiești,
Când ai un suflet tânjind scopuri divine!
Promisiuni și vorbe! Cuvinte și atât!...
Nu te lega într-un blestem din vină!
Ar trebui să știi că legământu-i sfânt...
Și de te-abați cumva, ajungi iar la ruină.
Și de nu simți iubire... și de nu vrei ce-ai vrut,
Sinceritatea e unica salvare!
Nimeni nu te obligă, să faci, sau ce-ai avut
Să îți păstrezi cu tine, de nu simți vreo chemare!
Cândva, peste un timp, sau poate peste două
Sezoane de-amintiri... ai să-nțelegi zâmbind...
Că-n viață tot se-ntoarce și ploaie ne dăm nouă,
Atunci când ploaie dăm... înșelând, mințind...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet sau poezii despre sinceritate
Condimente - Hit
Doar condimente peste tot:
În presă, radio, tv...
Pe stradă, masă, la terasă,
În lift, în pat și nu mai pot!
Simt parcă toți îmi întind plasă!
Doar condimente fără gust:
Pe dinăuntru și pe-afară...
Și dau doar minus în loc de plus,
Că viața e-o curvă penală!
Doar țipete de la beție,
Și văd cum urlete străbat
Până și căi de pribegie
Și n-ai vreo șansă a fi curat!
Și uite așa îmi vine mie,
Să îmi iau lumea-n cap să plec...
Știu... parcă sună a nebunie,
Însă, n-am timp să mai aștept!
Doar condimente peste tot:
De la sărat și fără stil,
Până la dulce de otravă...
Și mă retrag atât de-abil,
De nimeni n-are să mă vadă!
O lume rea și derapată...
O viață chin și doar durere!
Eu știu că pentru toate-i plată...
Sătulă, însă fără avere!
Și uite așa anii se duc...
Și condimentele sărace,
Nu-mi dau și mie să apuc...
Să mângâie și să mă-mbrace!
Perversă viață și-agonie,
Ne joacă doar cum știe ea!...
Bogați suntem în sărăcie,
Și mintea goală ne domnea!
Doar condimente fără sens:
Avem prea mult... n-avem nimic!
Depresii cântă mult prea dens,
Cu inima închisă-n plic...
Suntem prea plini în goliciune,
Cântăm pe baluri de frustrări...
În suflete arde tăciune,
Zburăm în schizo și visări!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie, poezii despre muzică, poezii despre radio sau poezii despre plată
Dor de mamă
Trec anii-n zbor
Și timpul în neștire trece
Însă numai un singur dor
Cu viața timpul și-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aș vrea să știe o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viața merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Și de ți-ai pierdut dragul părinte
Inima-ți plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O ființă a cărei vieți s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Și a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viața dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toți ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viața pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Și m-ai lăsat c-un singur dor.
Și acuma orice veselie
E ca și cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu ești tot vie
Și vei trăi o veșnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet șters să mai schițez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înțeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu știu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Și-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Și nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieții a-l seca.
Mai sunt mulți care-mi sunt aproape
Și unii chiar mă înțeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înțelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu ești mereu doar lângă mine...
poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre plâns, poezii despre dor sau poezii despre înțelepciune
Cel mai mult
Iubește-mi trupul ca pe o icoană,
Admiră-l și dezmiardă-l ușurel,
Fii tot mereu frumoasa-i suverană,
Dar să nu-ți faci din el singurul țel.
Iubește-mi mintea, care te vrăjește
Noapte și zi cu fantezia ei,
Ascultă tot ce-n taină născocește,
Dar să nu pui pe ea prea mult temei.
Iubește-mi sincer și curat trăirea,
Ce am simțit atunci când te doream,
Ce simt și-acum când ne-ntâlnim privirea,
Dar să nu crezi că ea e tot ce am.
Fii caldă și arată-mi prețuirea,
De fericire fă-mă să exult,
Iubește-mi trupul, mintea și trăirea,
Dar sufletul iubește-l cel mai mult.
poezie de Octavian Cocoș (16 aprilie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre icoane, poezii despre fericire sau poezii despre curățenie
Urăsc!
Urăsc pe cei care urăsc ce nu-nțeleg,
Urăsc pe toți acei care-și aleg
Să vadă doar ce vor și cum le este bine,
Care privesc pripit și cred că văd în mine.
Urăsc pe cei care vorbesc doar să se-audă
Care nu gândesc și mintea le e surdă...
Urăsc prejudecata furibundă
Și întocmită fără-a iubirii undă.
Urăsc pe acei care se ceartă
Și pentru toate dând vina tot pe soartă...
Urăsc pe toți acei crezându-se eterni,
Pledând pioșia, când nu știu a fi demni.
Urăsc să mă complac în fel de situații,
Ce le urăsc în sine, având joase vibrații...
Urăsc să mă arăt ce nu pot fi
Și să înșel că știu ce nu aș ști.
Urăsc atunci când cineva oprește
Iubirea ce în suflet înflorește...
Urăsc când omul se crede Dumnezeu
Și fură destine, fermecând mereu.
Urăsc când se dă mare un om într-un nimic
Și cum se-mpodobește că este mult prea mic...
Urăsc pe cei care se vând nestingheriți,
Care stau mereu și se dau grăbiți.
Urăsc când spui pe nume și nu știi cine sunt
Când mi-ai pus etichetă doar dintr-un cuvânt...
Urăsc mult ignoranța și ce-i de suprafață,
Urăsc la fel de mult sufletul de gheață.
Urăsc obrăznicia a celor cu mulți bani,
Crezând că-i al lor tot, fiind atât de-avari!...
Urăsc om fără milă și pe cel păgân,
Neștiința dom'le, te lasă și mai spân.
Urăsc pe-acei care nu știu să valoreze,
Tot ce ne-a fost lăsat de Tatăl să vibreze,
Urăsc mândria și prostia când vrei să le ascunzi
Cu a lor negare în care te afunzi.
Urăsc tot ce-i urât și urâțește,
Prin ura de urât se construiește
Un suflet alb și-o inimă celestă
Înmormântând ura cea funestă.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Izvoarele vieții (iunie 2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ignoranță, poezii despre prostie, poezii despre prejudecăți, poezii despre obrăznicie sau poezii despre mândrie
Vis de paradis
Și-mi este dor de un nebun frumos,
Ce tot așteaptă de la mine semne...
Eu sunt în mare, cu valuri peste glezne,
Iar el, tot rătăcind spre tenebros...
Și mă lovește iarăși câmp de sare,
Atunci când luna s-a trezit din somn...
Aș fi vrut să îmi fii un domn,
Cu un sărut să mă trezești dintr-o visare...
De ce eu te visez când ești cu mine...?
Te port în vise, în inimă și minte...
Ești tot prezent în ce totul se simte,
Dar în real... îmi ești pe căi străine.
Și mă așez la masa mea cea neagră,
Îmi iau dispozitivul ca să-ți scriu...
Reglez și web-ul meu cel fistichiu,
Și-aștept mesajele-ți s-apară.
Și mă surprind cum mă visez cu tine,
Înveșmântată de dorul ce-am cules...
Mult te-am iubit, dar nu eu te-am ales,
Să-mi fii alături și la greu și bine.
Iubitule! Mai strigă-mi numele o dată!
Tu știi ce simt când mă șoptești...
Respir aroma-n care ești,
Ce giuvaier! Și ce răsplată...!
Și-mi este dor să stăm lipiți...
Așa cum filmele ne-arată,
Fără orgolii, fără ceartă...
Doar doi, iubindu-se uniți.
A fost iluzie, sau vis...
A fost realitatea noastră...?
Sau, am visat la marea-albastră,
Ce ar fi fost un paradis?...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsplată sau poezii despre realitate
Incompletă...
Nu te condamn că ești cum ești...
Și egoist și evaziv...!
Dar, îți condamn că risipești,
Ce ți s-a dat... cu un motiv!
Nu te blamez că stai departe!
Și nici că nu oferi nimic!
Dar puteai da parte cu parte...
Și făceai mare, ce-a fost mic!
Nu îți condamn nici caracterul,
Ce e mai mult alunecos...
Orgoliul întărit ca fierul...
L-am înțeles... dar păcătos!
Nu te condamn că m-ai mințit...
Deși, minciuna-i păcat mare!
Dar, tare mult tu ai lovit
Într-un biet suflet... ca un soare!
Și la final, am înțeles...
Nu e iubire când nu doare!
Tu să te-amuzi ți-ai tot ales,
Deși o inimă, încet moare...
Nu te condamn că te tot joci,
Și viața o iei ca pe-o glumă!
Că m-ai trântit dur peste roci,
Și mi-ai făcut viața nebună!
Eu te condamn că nu te-nvingi!
Că nu te depășești pe tine!
Să ai ce simți și să atingi...
O fericire-ți aparține!...
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre umor, poezii despre roci, poezii despre orgoliu sau poezii despre jocuri
Eu nu știu cine m-a adus pe lume, nici ce e lumea, nici ce sunt eu însumi; eu mă aflu într-o ignoranță teribilă a tuturor lucrurilor; eu nu știu ce e corpul meu, ce sunt simțurile mele, ce este sufletul meu și însăși această parte a mea care gândește ceea ce spun, care meditează asupra oricărui lucru și asupra ei însăși, fără a se cunoaște mai mult decât restul. Eu văd aceste spații înspăimântătoare ale universului care mă închid și mă găsesc legat de un ungher al acestei vaste întinderi, fără a ști de ce sunt așezat mai degrabă în acest loc, decât în altul, nici de ce puținul timp ce mi-e dat să trăiesc îmi este hotărât în punctul acesta mai degrabă decât în altul din întreaga eternitate care m-a precedat și din cea care mă urmează... Tot ceea ce cunosc e că trebuie să mor în curând, dar ceea ce ignor mai mult este însăși această moarte pe care n-o pot evita.
Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre moarte
- citate despre cunoaștere
- citate despre viață
- citate despre timp
- citate despre suflet
- citate despre spaimă
- citate despre simțuri
- citate despre ignoranță
- citate despre corp
Tuse
Implozii
Un fum sănătos de parcă plămanii aveau să-mi explodeze de bucurie
Nici pe ei nu i-a întrebat nimeni cum se mai simt zilele astea
Mai ales că a tot plouat, orașul a fost supra aglomerat și parcă toate claxoanele mi se izbeau de stern
Zilele astea se simt nicovale, când eram mic aveam una pe care turteam monede de aluminiu și capace de bere, nu s-a schimbat mare lucru, doar s-a metaforizat situația
Uneori îți mai dai câte un ciocan în deget
Și doare
Și până la vară mai e mult, o să se tot aglomereze de parcă iarna oamenii își fac dubluri, una face cumpărăturile, una se duce la muncă, dupa care merg împreună în baruri după parfumuri de damă ca într-un duty-free
Nu sunt la fel de frumos aranjate ca într-un mall dar sunt "best value for money" mai ales aproape de închidere
Noiembrie ăsta vine cu nervii la pămant de parcă l-am chemat cu forța și e de datoria lui să ne îngrămădesca în orașul ăsta și să ne plouă ca într-un duș din Auschwitz
Al 29-lea Noiembrie îmi aduce genunchi de 92 și plămâni de turbă
Da e bine, așa suntem toți, oricum nu te întreabă nimeni ce preferințe ai
Și până la urmă, nici nu te cunosc.
poezie de Sandu Florin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre comerț, poezii despre sănătate, poezii despre oraș, poezii despre numismatică sau poezii despre muncă
Este tot ce nu las pe pământ!
Am trecut printr-o lume de dor
Unde taina iubirii s-a stins.
Este totul doar grabă si zor
Spre un țel... niciodată atins!
Nu mă dor amintiri că le știu,
Nici iubiri nu mă dor, că le-am strâns.
N-am sădit, printre zile, pustiu,
Când necazuri au fost, nu m-am plâns.
N-am avut nici prea mult, nici puțin.
Tot ce Domnul mi-a dat, mi-a ajuns.
Călăuză... doar harul divin,
Pe cărări mult prea greu de pătruns.
Doar iubire-am furat cât am vrut.
Pentru mine e tot ce-i mai sfânt,
E esența plimbării prin lut,
Este tot ce nu las pe pământ.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare sau poezii despre lut
Și nimeni...
Și nimeni nu mă vede când eu tac...
Și nimeni nu m-aude când vorbesc.
Cu sufletul rănit și mult opac,
Ca o lumina sunt care mult orbesc...
Și nimeni nu cunoaște ce port eu...
Sunt ca o scoică ascunsă în durere.
Și-mi ascund tainele în ea mereu,
Sunt inima ce știe să ofere...
Și nimeni nu alege să își tacă
Plânsul tăcut, așa cum eu aleg...
Las zile câte una ca să treacă,
Și-aștept comoara să-mi culeg.
Și nimeni nu mai plânge azi cu mine...
Sunt prea avari în proprii simțăminte.
Nimeni nu vrea să-și urce munți, coline
Și-au încălcat chiar proprii jurăminte.
Sunt într-o lume oarbă, mult prea rece...
Sunt ce nu poți să afli când nu vezi...
Inima mea, pe toți ea vă întrece,
Sunt mult prea mult, ca să mă crezi...!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre zgârcenie
Iubirea mea s-a stins
pentru Bianca
Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsuflețită....
În agonii și suferințe te-am privit zvâcnind...
O singură dorință aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viață tot trăind....
Nu poate nici cuvânt, și nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd ușor căzând...
Și te-am iubit, cum nu se scrie-n cărți...!
Și mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieți...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!
Bianca, te iubesc! Tu ești acum plecată...
M-ai părăsit și tu... cu mult, mult prea devreme...!
Și trebuie s-accept soarta... deși, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!
Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înțelege poate, că totul are-un rost...
Deși, prin agonii plutesc acum în toate!
Mă doare și mă probușesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită și suflet pustiit!
Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veșnicie...!
Și ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.
Tu, suflete curat... să știi cât te-am iubit!
N-aș fi crezut vreo clipă... să mori în locul meu...!
M-aș fi sacrificat... și iar m-aș fi zidit...
Și ți-aș fi luat durerea și tot ce ți-a fost greu.
Și la final am înțeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubește... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ți propui... nimic nu vei primi!
Pentru aleșii Domnului...
Dedicație specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre bucurie sau poezii despre tinerețe