Păzeşte-mă

Dă-mi linişte si-ncuie uşa,
vreau să te ştiu păzindu-mă
de tot dezastrul lumii.

E parcă un ţipăt universal,
iar oamenii nu mai cunosc
sensul bun al cuvintelor.

Sună timpul neiertător
şi zgomotul e infernal
în miezul crud al existenţei.

Neruşinarea umblă năucă, goală şi severă
prin mădularele uzate
ale omenirii.

Să evadăm departe, în altă lume,
acolo inventăm anotimpuri
din vârstele noastre la adăpostul iubirii.

Poate nu vom reuşi prea mult
dar luptăm să izolăm
zădărnicia si frica renuntarii.

Şi-n tot zbuciumul
măcar noi să rămânem
nişte oameni cumsecade.

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul care leagă

Am găsit cuvântul care-ncepe de la doi
Da!
Am găsit echilibrul deasupra timpului tău
şi m-a cuprins emoţia
pe care am s-o convertesc în extaz
chiar de voi fi prigonită
de-atâtea răni adânci şi arzătoare
pentru că tu mi-ai dăruit ecoul care îmbracă sentimente
şi naşte necuprinsul
tuturor dorinţelor mele,
iubire preaslăvită,
am acceptat
toate anotimpurile încâlcite ale lumii,
cărora tu le-ai dat
sensul, culoarea şi lumina,
schimbând dezastrul clipelor măcinate pentru fericirea mea
întru veşnicie...
Da!...
Sunt a ta şi-am venit în lumea existenţei tale
tu mi-ai dat încă-o viaţă
să mă avânt spre asfinţitul frământat de vise,
acolo unde cerul cade pe pământ,
frumuseţe accesibilă o singură dată...

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea frumoasă e că e greu, şi că avem ocazia să luptăm. Oamenii ca noi iubesc provocările şi luptă. Să luptăm deci. Pentru ce credem. Pentru visurile noastre şi pentru prezentul şi viitorul nostru. Cine poate opri oameni cu vocaţie, curajoşi, harnici, optimişti, cu caracter şi coloană vertebrală? Masa critică este în creştere iar timpul este în avantajul nostru. Noi ne decidem starea de fericire, prin gândurile şi stările noastre. Dacă e ceva ce e nevoie acum mai mult ca oricând, sunt oamenii curajoşi, cu spirit de luptă şi nu bocitoare depresive.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte de iarnă

Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă
Pumnalul viu al undei, învăluită-n fum.
Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă
A sufletelor noastre s-a-mpărtăşit acum!

Dă-mi palma. Uite-mi tâmpla. Ca aurul de grea.
Parcă-i sub tâmplă inima mea. Bate.
Ne-nconjură în falduri şi legănări de nea
Carpaţii albi ai dragostei curate.

Atât de mult visată ai fost, când pentru mine
Tu nu erai pe lume, că nu ştiam că eşti
Şi c-ai putea aievea să-mi oglindeşti, senine,
Doar gândurile mele în ochii tăi, aceşti.

Visam un vis de iarnă, ca înfrăţiţi pe zare,
În munţii albi ce-şi poartă sublimul lunei nimb
Neîntinat de valul suspinelor hilare,
Mari idealuri scumpe cu tine să le schimb.

Şi iată că sărutul dintâi, înnobilându-l
Cu contemplări subtile de vai şi de tăceri,
Mai nobil sună încă şi mai firesc cuvântul,
Esenţa vremii noastre şi-a luptelor de ieri.

Rămânem în tăcere şi amintiri prelunge,
Cu viscol roşu gândul şi visele ne-au nins.
Montanul peisagiu nu poate să alunge
Din vine frământarea acestui veac aprins.

Cum poţi tu să-mi astâmperi şi lacomia gurii
Şi lăcomia vastă a gândurilor noi?
Ce linişte adâncă-i în zbuciumul pădurii!
Ce linişte-i ân sensul furtunii din noi doi!

Cu vuiet veşnic, Suha sub măguri îşi înfundă
Pumnalul viu al undei, învăluită-n fum.
Ce limpede e cerul! Din liniştea profundă
A sufletelor noastre s-a-mpărtăşit acum.

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul este prezent pe meleagul sunetului, zgomotul fiind o formă distorsionată de sunet. Liniştea poate vindeca sunetul, deoarece îi oferă spaţiul necesar în care să se reaşeze şi în care să îşi capete poziţia iniţială. Unda sonoră revine la Iniţial când nu mai este înghesuită de alte intervenţii sonore ale lumii manifestate. Zgomotul, în profunzimea sa, este susţinut de Linişte, pentru că niciodată, nicio formă de existenţă nu poate fi separată cu adevărat de Liniştea din care provine. Zgomotul se poate răzvrăti, se poate împotrivi, însă, într-un final, va reveni la Linişte, va redeveni Linişte.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Picteaza-ma

Picteaza-ma... undeva departe fericita intr-un infinit de culoare.
Nu vreau umbre... doar eu, creata de mana ta subtire.
Mai departe... du-ma mai departe.
Desculta, pasind pe hartie
Lasa vantul sa adie, lasa-l te rog o clipa.
Arunca un fior, lasa sa curga din cer panglici de matase.
Suprinde-ma asa cum sunt.
Nici o picatura de culoare in plus.
Lasa timpul sa treaca printre maci.
Culorile vibreaza, se stramba de durere... prea multe vise de copila, mai picura niste lumina.
Acorda nuantele si contureaza-mi trupul.
Nu vreau sa ma recunoasca nimeni.
Doar tu sa stii ca-s eu.
Ce picura? Nu plange, sunt fericita... sunt fericita!

poezie de Lusiana Drăguşin (19 iulie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de primăvară

Te iubesc nespus şi-i pace,
în visul meu e linişte deplină
când luna pletele-şi desface
ca o femeie în mugur de lumină;

Trupu-mi este alb -zvâcnesc-
te strigă uneori încetişor,
de-atâta primăvară înfloresc,
ia-mă cu tine la izvor!...

Du-mă prin verdele dintâi,
la salcia cu pletele în râu,
să-mi pui o stea la căpătâi,
în aşternutul crud de grâu...

poezie de Lusiana Drăguşin (14 mai 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fă linişte, c-aşa ni-i legământul

Fă linişte! Pe bolta agitată,
Netulburat, Luceafărul clipeşte.
Stă Luna'n colţ şi liniştea-o iubeşte,
Parcă acum mai mult ca şi-altădată.

Fă linişte! Vreau să ascult pământul.
De la o vreme prea încet vorbeşte,
Nici nu mai ştiu dacă şi când zâmbeşte
Cu flori. Aşa precum ni-i legământul.

Fă linişte, nici marea nu se-aude
Ori am surzit, ori ea-i ne'nsufleţită
Că valul, nu-mi întoarce-ntr-o clipită,
Nici şoaptele, nici genele de unde.

Fă linişte! Vreau să ascult cascade
Şi limpezişuri, văluri neclintite,
Ce-şi află chip în chipuri aţintite,
Miraje reflectate în rocade.

Fă linişte! S-aud ce vis au munţii,
Atunci când stau cu capete în nouri,
Când veşnicia freamătă ecouri,
Şi înfrunzeşte, fix în miezul frunţii.

Fă linişte! S-ascult cum iarba creşte,
Neduşmănindu-şi gliile zvântate.
Ci dimpotrivă,'n verde alintate,
Cu maci şi margarete le'nrodeşte!

Fă linişte! De linişte-i nevoie
Dar parcă nimeni nu mai ţine seama
Că, şi'n morminte scormonim cu larma,
Născuţi de ei... nu'n buna noastră voie.

Fă linişte! Că n-o aud. Pe mama!

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cu povestea sa...

nu ştiu cât pot fi de folos
dacă împart sfârşitul lumii
în două
nu ştiu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ şi
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viaţă
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
şi mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu ştiu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
şi oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

(Autor: Teodor Dume)FIECARE CU POVESTEA SA...

nu ştiu cât pot fi de folos
dacă împart sfârşitul lumii
în două
nu ştiu dacă pot separa
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ şi
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viaţă
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
şi mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu ştiu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
şi oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne iubim prin albul unor clipe

Să ne iubim prin albul unor clipe
Să repetăm poverile-aurii,
Să ne predăm şi viaţa-n noi să ţipe,
Să inventăm o lume de copii!

Să ne-ntrebăm cum îngerii trăiesc
Şi pe pământ, şi-n cer, oriunde ar fi,
Şi cât de bine dânşii zămislesc
O lume fascinantă de copii.

Să ne-adunăm cu sfinţii în altare,
Trudiţi mereu de verbul,, a trăi''
Să ne-ntâlnim ca păsări la hotare,
Să ne rugăm, să fie azi copii!

Când lumea-mbătrâneşte fără milă
Şi toate se grăbesc a obosi,
Iar timpul ne-mbrânceşte, azi, cu silă,
Să inventăm o lume de copii!

Să ne iubim cu teama unor zile,
Prin arcul timpului ce poate şti
Că ne-am lăsat speranţele-ntre file
În lumea fascinantă de copii.

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă se mai poate

Sunt în extaz şi agonie
şi văd că există dragoste în lume,
dar există şi un dor nebun
despre care vreau să scriu acum.
Nu vreau să fie nici o lacrimă amară,
că vreau iubirea-n suflet să apară,
să ne poarte pe aripi nevăzute,
pe culmi de munte ce sunt plăcute,
să nu avem ochii-nlăcrimaţi,
de gelozii, despărţiri şi să nu fie oamenii supăraţi,
că aşa nu poţi merge mai departe
şi trebuie să fii convis că încă se mai poate.
Trebuie să ai din nou putere,
să treci prin timpul infinit şi prin durere,
s-ajungem la tărâmul fermecat,
unde tot cei rău poate fi sfărmat
şi-n ochii tăi mii de stele s-adunau
sub clar de lună vorbe dulci ei îşi spuneau.

poezie de Eugenia Calancea (26 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi...

Dă-mi tot amarul visurilor tale
Şi-ntreg noianul orelor pustii,
Dă-mi tot buchetul florilor ce-s rare,
Floarea de colţ din munţii vineţii.

Dă-mi tot ce eşti şi tot ce ai în tine,
Deşi totul mi-ai dat, cu mult mai vreau,
Să-mi dai dulceaţa razelor senine
Din tot nectarul lor şi-al tău să beau.

Dă-mi raza ta să-mi lumineze raza,
Şi-ntunericu-mi în al tău el se vrea,
Iar ochii tăi ce-s în amurg cu seara
Pe cerul meu sunt ca o dublă stea.

Dă-mi gâtul tău să îl acopăr cu-n sărut,
Pe buzele-ţi să-mi aflu alinare,
Din ploaia ta în ploaia mea mărunt
Aud un pas ce vine dinspre soare.

Dă-mi marea ta s-acopere pe-a mea
Şi-n mâna ta să fiu o crizantemă,
Eu vreau ca infinitu-ţi să mă vrea
Dintr-un şir lung, eu, cea dintâi dilemă.

Din visul tău dă-mi ca să pot visa,
Dă toată noaptea ta nopţilor mele,
Şi ceartă-mă cu mângâierea ta
Ca suferinţa şi durerea să le spele.

Dă-mi glasul tău în nerostirea mea,
Şi cântul dă-mi-l, să îmi fie-aproape,
Din focul tău, dă-mi simplu - flacăra
Ce nu se stinge-n ale mele ape.

Dă-mi genele-ţi cu totul să le sorb
Şi-n mine să le duc cât mai departe,
Şi dă-mi dorinţa, ca vederea unui orb,
Alungă stresul liniştei deşarte.

Dă-mi sufletul în sufletu-mi ce-ţi cere,
Din perna ta în perna mea cu iasomie,
Şi-n mult prea mult râvnita-ţi adiere
Dă-mă pe mine toată, trup şi suflet – ţie.

poezie de Adriana Buzoianu
Adăugat de Monalisa Secu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare cu povestea sa...

nu ştiu cât pot fi de folos
dacă împart sfârşitul lumii
în două
păsările de cer
apa de matcă
iarba de pământ şi
oamenii de visele lor
sunt prea îndrăgostit de viaţă
ca să pot face asta
dar
nici nu vreau să dau
nimănui socoteală
şi mai mult decât atât
cine a iubit va mai iubi
iar povestea oamenilor va
începe întotdeauna
cu a fost odată...

nu ştiu cât pot să vă mai fiu de folos
timpul mi s-a topit printre oase
şi oscilez între două anotimpuri
dar ce mai contează dacă
fiecare poveste începe cu
a fost odată...

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Winter

iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.

*
morfină transformată în linişte
când oraşul doarme.

*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.

*
suntem îmbrăcaţi în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.

*
suntem coşurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.

*
ne ascundem în maşini şi străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârşitul drumului şi al visului.

*
crezi că dumnezeu te iubeşte până la capăt,
dar nu.

*

noi, oamenii de fum nu avem niciodată linişte
nici măcar iarna
când totul se destramă şi totul îngheaţă
la loc.

*
nişte stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăţi.

*
nişte fulgi
care

cad

şi cad

atingând pământul moale şi cald.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu ce mă aşteaptă, pe unde mă vor purta paşii, ştiu că în toate voi avea o călăuză de încredere, Dumnezeu!

Lusiana Drăguşin (25 decembrie 2012)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul celui ce s-a dus

S-a dus în altă lume,
Unde-s oamenii egali.
Acolo nu mai sunt cutume,
Nici prieteni şi rivali.

Ca el poart-acelaşi nume,
Trei copii ai lui, legali.
S-a dus în altă lume,
Unde-s oamenii egali.

S-a dus şi a lăsat renume
Urmaşilor săi loiali,
Binecrescuţi şi sociali,
Dar nu poate să-i îndrume,

Că s-a dus în altă lume.

rondel de Ioan Friciu (28 august 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pelegrinările mele prin ţară, caut şi ascult cu atenţie şi răbdare cântecele ţăranilor. Încerc apoi să pătrund bine muzica, ritmul şi sensul cuvintelor, mai cu seamă sensul cuvintelor. Aflu obiceiurile de prin partea locului şi apoi procesul este foarte complicat. Se bazează pe observaţie, pe concentrare, pe o muncă migăloasă şi perseverenţă. Nu le interpretez imediat cântecele mele, cântecele culese. Le las mai întâi să-mi răsune în inimă şi mult mai târziu, luni sau poate ani mai târziu le transmit oamenilor. Ani sau luni mai târziu le fac să circule mai departe.

Maria Tănase în interviu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă nescrisă

M-am lăsat dorită în braţele tale
de când mi-ai zis că primăvara a inventat
aşternutul fânului cosit,
atunci m-am încredinţat că exişti;
ia-mă cu tine în lumea increată
să-ţi dăruiesc un gând nerisipit
rătăcind de mână
într-un loc curat
simplu şi albastru
acolo unde răul nu ajunge,
voi fi doar a ta
în anotimpuri toate care trec prin mine,
tu doar pune-ţi sufletul aproape
si ascultă-mi clipa...

M-am lăsat în dorinţa ta nescrisă
la margine de lume
spre miracolul din suflet
unde "te iubesc" are gust de veşnicie...

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ochilor tăi

M-am pierdut în verdele ochilor tăi
şi-am alergat până am ajuns departe
în adancul inimii tale.

Minunată se vede lumea,
însă tu o vezi cu bunătate,
iar eu alerg mirată prin ei.

Ce bine şi ce lumină e acolo
... dar ai clipit şi m-am regasit
fericită că sunt "lumina ochilor tăi"!

poezie de Lusiana Drăguşin (18 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nişte întrebări de copil

Când Unde Cum De ce nişte întrebări nişte destine
Dragă Kitty mai multe nu ştiu nici eu Deodată în toa
te încăperile lumii se face linişte O linişte care supu
rează Cicatrici pentru ziua de mâine Scriu torenţial
urmărit(ă) parcă de nişte ochi SS Indiscreţia urcă şi
coboară Un du-te-vino de neplăceri şi tristeţi Dragă
Kitty peste o sută de ani n-are niciun rost să-ţi mai
fie milă

poezie de Costel Zăgan din Contrajurnalul Annei Frank (28 iunie 2019)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vertebrele existenţei

dă-mi ora fixă Doamne,
dă-mi o oră exactă să ştiu
cu precizie când plec să mă împerechez
în neant cu duhuri
şi foste destine,

mă împuţinează la trup şi la minte
paşii grăbiţi ai clipei,
apăsarea grea a incertitudinii
îmi tasează
vertebrele existenţei,

aud pulsând inima în tâmple
ca toaca în scoarţa unui copac,
sunt doar o piatră uitată
pe gardul bisericii
tremurând la fiecare bătaie de clopot,

când vreau să zâmbesc soartei
şi iminenţei,
mă sfidează gura ştirbă a lumii,

dă-mi Doamne o oră exactă,
sau aproximativă,
fă o profeţie calendaristică
sau tună şi fulgeră,
ca vântul să aibă timp a scrie un epitaf
în colbul drumului,
şi să-mi astup ochii şi urechile şi
gâtlejul
cu ţărâna străbunilor,
când ai să trăsneşti absolut,
ca la facerea
lumii.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!