Rugul

Vinovat de circumstanţă,
Vinovat pentru licenţă
Rup din mine câte-o stanţă:
Jubileu? Coincidenţă?

Numai focul ce mă arde
Şi ascuns interior
E păzit de halebarde
Şi de magul Melchior

O combustie suavă
Coborând din alte sfere
Zăvorât într-o enclavă
Între două emisfere

Cine-l vede? Cine-l ştie
În plăpânda mea fiinţă
Unul (care-i?) dintr-o mie
Rugul meu de suferinţă

Când mă lepăd de tot restul
Şi cobor în mine însumi
Pierd zburând pe drumuri lestul
Bucuria – numai plânsu-mi

Căci mă simt atunci un altul
Şi din care mă ridic
Muntele cu tot înaltul,
Parc-am mai urcat un pic

Fiecare poartă-un foc
Luminând adânc sihastru
Ca un dram de nenoroc
Dus de îngerul albastru

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovat pentru speranţă

La fiecare oază în pustiu
Îmi încarc desaga cu iluzii
Ca să-ntreacă dărnicia muzii
Pomenită într-un interviu

Şi bucuria mi-i puţină
Că supralicitează preţul
Şi nici dispreţul, nici judeţul
Nu au puterea s-o susţină

Eu nu sunt vânător de dividende
Ci numai vinovat pentru-o speranţă
Care-o comut din stanţă-n stanţă
Şi cu scadenţa la calende

E mult mai greu un jug de dus
Decât Sisif cu bolovanul
Sperând că mâine sau la anul
Vei spune tot ce ai de spus!

Şi iar te-nhami la tras din zori
Să duci aceeaşi grea povară
Ce nu durează doar o vară
Ci, din pruncie până mori

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de Mishu57
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s vinovat faţă de ţara mea

La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat că mai păstrez acasă
pe-un raft, întâiul meu abecedar
şi că mă-nchin când mă aşez la masă,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
din via dată-n pârg sau din grădina
în care-atâţia şerpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă ca o ţară hora-n prag,
sau c-am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată ne-a fost drag.

Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul, de la vin la grâu,
şi c-am chemat la praznic pe oricine,
https://Versuri. ro/w/jo87
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.

Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrii, cerul stea cu stea
şi sfânta noastră pâine de la gură –
nu-s vinovat faţă de ţara mea.

Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
când am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.

Pământul meu, cum spune şi-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
şi câţi prin veacuri au venit să-l prade
îl simt şi-acum pe piept cât e de greu.

De-aceea când cobor legat în fiare,
împovărat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slavă gem din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea.

poezie clasică de Andrei Ciurunga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi gasesc în mine locul,
De-aceea vreau o noua suferinta
Din care focul meu sa-si soarba focul,

De-aceea vreau o noua înclestare
Pe care harfa mea s-o strînga-n coarde.
Caci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ars doloris

Îmi trebuie o noua suferinta
Ca sa ma pot deprinde cu uitarea,
Caci în furtuna numai o furtuna
Astîmpara, pe stînci, descatusarea.

Îmi trebuie-o durere fara seaman,
Durerea veche sa mi-o pot înfrînge,
Caci numai cînd voi plînge în tacere
Pentru tacerea ta nu voi mai plînge.

De ce te miri? E loc destul în mine
Pentru-un vulcan ce-asteapta sa erupa,
E loc destul în mine pentru vinul
Turnat, la zile mari, din cupa-n cupa.

Sînt mai încapator decît o rana,
Mai vast decît o pestera din ere
Si poate ca e loc destul în mine
Si pentru tine si pentru tacere.

Doar pentru mine nu e loc în mine,
Eu singur nu-mi gasesc în mine locul,
De-aceea vreau o noua suferinta
Din care focul meu sa-si soarba focul,

De-aceea vreau o noua înclestare
Pe care harfa mea s-o strînga-n coarde.
Caci numai cînd voi arde-n mii de ruguri,
Pe rugul meu aprins nu voi mai arde.

poezie celebră de Radu Stanca
Adăugat de jusţanca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stări

Câteodată mă simt ca o zi cu soare,
apoi dintr-o dată cu norii mă plouă,
furtuna din mine cu vânturi crescătoare
îmi ridică valuri dintr-o volburată mare
şi mi se vede în ochi şi mi se vede pe faţă
cum soarele mi-apune, aşa, dintr-odată

Câteodată mă simt neştiind cei cu mine,
neştiind de nimic, neştiind chiar de tine,
atunci mă înalţ şi plutesc în neştire
şi urc coborând şi cobor urcând, cât mă ţine

Câteodată mi-e altfel, o altfel de stare,
poate atunci sunt real cu pământ sub picioare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt un om fără sens şi nu-mi pare rău că n-am niciun sens. Şi de ce mi-ar părea rău, când de haosul meu nu se poate alege decât haosul? În mine nu există nicio voinţă înspre formă, spre cristalizare, sau un ideal. De ce nu zbor, de ce nu-mi cresc aripi? Nu este în dorinţa mea de zbor o fugă de existenţă? Şi n-aş fugi în acest zbor cu toată existenţa, cu tot ce e fiinţa? Simt în mine atâta fluiditate, încât mă mir cum de nu mă topesc şi nu curg. Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice, care să poarte numele meu şi care să curgă ca o ameninţare apocaliptică. Oare va stinge această apă focul din mine, şi focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi şi scântei, inundaţii de foc şi incendii de apă.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt cum se ridică ceaţa

patru treizeci şi unu dimineaţa
simt cum se ridică ceaţa
din străfunduri înspre ape
şi te simt din nou aproape
numai dacă întind mâna
azi şi mâine, toată săptămâna
simt golul dintr-un burduf
de parcă totul ar fi fost un bluff;
am trăit dar parcă nu,
şi m-aş fi trezit acu'
încărcat de ani dar gol
suferinţa e un pol
bine e că nu se vede
că sărmanul Arhimede
a simţit ca nimeni altul
ce contează e înaltul!
într-o lume de termite,
ce e omul, ce e pomul
uite-l cum se compromite
şi nu ştie ce e ohmul!

poezie de Ion Untaru din manuscris (2015)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atâta înghesuială de cuvinte

tocmai în sufletul meu tăcut
de parcă s-ar putea construi ceva din aer
şi un pic de salivă ca liant universal
chiar nu mai ştiu ce e cu mine
de aş tot vorbi ca şi cum s-ar termina vorbirea
poate din teamă să nu las tăcerea stăpână
pe ultima mea speranţă
oricum nu am să învăţ niciodată
măsura iubirii
o să mă tot adâncesc ca un idiot
în propria mea dorinţă
căutând în spatele lacrimii
zâmbetul etern

nimeni nu e vinovat
că eu sunt aşa defect
încât îmi acopăr tăcerea şi tristeţea
în cuvinte colorate
care vor rămâne punte
între plânsul venirii pe lume
şi bucuria reîntoarcerii în sine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume, lume

De la mine pân' la tine
Numai fluturi şi albine,
De la tine pân' la mine,
Numai rău şi nici un bine.

De la mine pân' la ea,
Numai lanţ şi numai za,
Unde-i ea şi unde-s eu,
Numai piese de muzeu.

De la noi până la lume,
Numai fiare fără nume,
De la lume pân' acasă,
Numai vreme friguroasă.

De la mine pân' la ei,
Numai lupte şi scântei,
Ei acolo, eu aici,
Şi-ntre noi e-un fel de bici.

De la voi la oarecine,
Numai guşteri şi ruine,
Din neanţ la dumneavoastră,
Numai gratii la fereastră.

De la noi până la noi,
Numai ei, din doi în doi,
Invers, de la noi la noi,
Numai stare de război.

De la toate pân' la toate,
Numai tu, singurătate,
Numai tu şi eu şi plânsu-mi,
De la eu până la însumi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea ca fiinţa mea să se transforme într-un fluviu cu ape tulburi şi năvalnice care să poarte numele meu şi care să curgă ca o ameninţare apocaliptică. Oare va stinge aceasta apă focul din mine şi focul din mine va evapora această apă? În mine sunt numai aburi şi scântei, inundaţii de foc şi incendii de apă.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de costea georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul primăverii care întârzie

Şi iar primăvara-ntârzie
Cu soare şi ploi pentru flori
Cu gâze şi fluturi că mie,
Dor mi se face din nou de cocori

Uscatele vânturi adie
Când pier în adâncuri comori
Că iar primăvara-ntârzie
Cu soare şi ploi pentru flori

Străin într-o lume pustie
Şi-n noaptea cu plâns de viori
Din pricini ştiute doar mie
Mă simt vinovat uneori,
Că iar primăvara-ntârzie...

rondel de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi sunt din ce în ce mai străin

în oglindă nu mai zăresc copilăria
nici liniştea nici zbuciumul
nici măcar ultimul scrum
doar un palid sentiment de tip deja vu
cu un om răsucind cărări albe
când spre nicăieri
când spre cine ştie ce mister

mă înec cu mine însumi
într-o sufocare din ce în ce mai perfectă
lacrimă neagră lângă altă lacrimă
din care îmi mai scriu scrisori
ca să nu-mi uit numele
ca un ecou întors pe dos
dintr-o altă zi de 12 iulie
poate dintr-o pădure cu fluturi albi
sau poate doar din copacii tăiaţi
între două cuvinte de-alint
şi-o promisiune

unde doamne-iartă-mă să mă mai caut
cui să-i cer să mai fugă din visul meu
parcă din ce în ce mai scorojit
la intersecţia cu umbra mea de om
cu mult înainte de ceaţa de azi
în care măgar mă pierd

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năluca gândurilor tale

Sunt singura femeie
care ţi-a furat
gândurile cuminţi
ascunzându-le
între două bătăi de inimă..

Dacă nu ai linişte
singurul vinovat
este focul
care te arde
pe rugul inimii mele...

Te voi stinge
doar
când Cerului
îi va pieri
Luceafărul..

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot

Pentru tine nu–i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să fiu struna aceea
Încordată dar blândă,
Dintr-o harfă ce mângâie norii,
Ce stau gata să toarne
Ploaia târzie peste pământu-nsetat.
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot s-ating obrazul curat
Al cerului tău,
Că atingerea mea
Îti va aprinde toate stelele,
Una câte una,
În noaptea ta grea...
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT
Că pot să-ţi mai văd o dată chipul,
Să-ţi mai mângâi o dată pleoapele obosite
Cu degete aspre de tot lutul din mine,
Că pot să-ţi mai şoptesc,
Cu glasul meu omenesc: Te iubesc!
Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT.

Pentru tine nu-i mult,
Pentru mine e TOT,
Până când sunetul Şofarului
Va zgudui Înaltul,
Şi-atunci, ceea ce-a fost
Prea puţin,
Sau prea mult,
Va fi TOT.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iulie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu

Eu nu ştiu cum să mă numesc,
Nici nu ştiu ce-i omenesc.
Nici lumea nu o recunosc,
Nici viaţa ce o trăiesc.

Eu nu ştiu uneori ce mai gândesc,
Nici ce-mi doresc, ce pot să iubesc.
Nici focul ce arde în mine,
Nici cine-l aprinde, cine-l întreţine.

Eu nu ştiu de unde tot vine
Atâta dor în zile senine.
Atâtea lacrimi transpuse în rime,
Atâta chemare de tine.

Eu nu ştiu cine mă cheamă,
Cine visele tot îmi destramă.
Cine îmi alungă liniştea în penumbră
Pe unde gândurile îmi tot zburdă.

Eu nu ştiu cine mai sunt,
Ce legământ am pe acest pământ.
Cu cine l-am făcut, cine la hotărât.
Cine înaintea mea a ştiut.

Eu nu ştiu ce-i început, când a-început
Cum toate se-nvârt într-un tot nesfârşit.
Nu ştiu unde am greşit, dacă am greşit,
În tot ce-am făcut, în tot ce-am iubit.

Eu nu ştiu când m-am pierdut atât de mult,
Prin atâtea cuvinte tăcute doar pentru tine.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am impresia că numai eu sufăr, că toată suferinţa acestei lumi s-a concentrat în mine, că numai eu mai am drept la suferinţă, deşi îmi dau seama că există suferinţe şi mai groaznice... Mă simt atât de impresionat în faţa suferinţei, încât îmi pierd aproape tot curajul. Şi-l pierd, fiindcă nu pricep de ce există suferinţă în lume.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solubil

Când plouă, nu mai scriu, e poezie
Afară, nu la mine pe hârtie,
Ce s-a udat şi sfârâie, ca semn
Că arde numai pentru că-i din lemn.

De dorul tău, de ce mă rup în două
Ca un tăciune, când pe mine plouă
Şi de ce, negru, mă dizolv apoi,
De doru-ţi, când nu suntem amândoi?

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (25 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra arde

în castelul meu ridicat la repezeală
într-o noapte de iluzii pentru o fărâmă
de iubire. am ascuns inima, disperat.
mă uitam dincolo de mine şi aşteptam
ochii tăi să scoată un strigăt. flacăra
arde mocnit în sufletul meu. simt
un junghi în vârsta mea, mă strâng
şi anii, cobor treptele palatului
mai gârbovit. simt că sunt un beţiv
bătut de vânt şi ars de soare.

flacăra mai arde în castelul ferecat
cu mii de zăvoare triste, pe unde
umblu-n zdrenţe prin brumele vieţii.
cinic îmi petrec noaptea în lumea mea.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub trupul tău gol

Sub trupul tău cald simt cum mă pătrunzi până în suflet,
Acorduri de chitară se revarsă în mine din al tău cântec.
Leagănul tău mă face să acordez tot trupul,
Nu ieşi afară. Te rog, vino înăuntru!
Împinge notă cea mai clară în micul acord de chitară,
Împinge sensul notru-n doi, să ne iubim o viaţă amândoi.
Împinge notă de diafragmă în notele virgine,
Pe clape de pian dansează arcuşu-n mine.
Şi ce divină e durerea acordurilor dezacordate,
Buciumul zbate inima mea
Intrând cu totul pan' la ea.
Ce sentiment vinovat în al nevinovăţiei timp...
Eu nu am vrut, tu nu ai vrut, dar ne-am trezit iubind...
Iubind acorduri de chitară,
Iubind arcuşul de vioară,
Iubind leagănul tandru,
Iubindu-ne unul pe altul.
Tresar valuri adânci în marea mea din mine,
Atingerile mele te fac să uiţi de ţine.
Nu vreau un alt destin cu altcineva să împletesc,
Ci numai unul singur pentru că doar pe ţine te iubesc.
Te vreau! Te strig! Şi cant uşor,
În rază lunii trupul mi. e gol...
Şi urlă după al tău trup...
Şi buzele mele după un sărut.
Vulcanul se încinge şi simt cum erupe,
Cu fiecare adâncitură petală se tot rupe.
Străpunge-mi lumea şi tot interiorul,
Când tânjesc să simt din nou fiorul
Un contremur plăcut simt şi arcuşul iar pătrunde,
În tainele întunecate ce-ţi sunt acum parcă de-un veac ştiute.
Cutremurul de gradul 9, mă sfarmă, mă erupe.
Pe trupul tău zăresc doar rouă, petală mea de tot se rupem.
Că un leopard ce stă la pândă, mă face să cad pradă.
Mă uit în ochii tăi şi văd... dorinţa reincepe grav să ardă!
Ca un centaur duci o luptă... între a vrea şi a nu mai vrea... în timp ce eu sunt frântă.
Din întuneric scoţi torţa arzătoare,
O stingi din nou în al meu corp...
Acum nu mă mai doare.
Lava încinsă se revarsă,
Zâmbeste acum cât poţi!
Apoi te rog mă lasă...
Căci ostenită sunt şi nu mai pot,
Deşi dorinţa-i mare,
Tu m-ai iubi de tot, de tot,
Dar eu te rog să ai răbdare.

poezie de Iustina Elena Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!