Fantasme

... am o rătăcire de creier
aproape hipofizară;
mă pierd în hormonii de-o vară
de pe-o pajişte caldă, aurie,
lângă un cântec de greier
şi mă frige nisip, aproape mă arde
un fulger de-o ploaie-torent
ce mă-mbie
... şi îmi şterg armament,
tot în verde
de-o pădure... în tranşeu rătăcesc bulevarde
şi n-am vrute dezmierde.
... guguştiucul adie
fluierându-şi şi aripi să-şi cheamă pereche,
iar eu am o veste de moarte;
am pierdut rău de tot,
mi-a picat azi din tren prietenie
şi-acum cer mă desparte...
şi-s la mare în port,
sau pe stânci lângă epava roşcată de veche.
... dorm în şira de paie-n baloţi
şi mă torn arămiu dintr-un soare
printre goi, la nudişti;
nu se poartă chiloţi...
sau dansez, că-s la nuntă îmbrăcat la cravată
c-o soţie ce-ades ma-nşelat, n-a fost fată
... noroc c-am o groază de baftă
şi-n examen ştiu iară biletul...
... la "Love story" am plâns!
... ce-mi plăcea de la mama şerbetul
şi uram să fiu tuns
căci maşina ciupea.
... sunt în dacia galbenă fără carnet
pe-un islaz cu ciulini;
am avut accident.
... iar mă doare-o măsea
şi avionul mă poartă departe,
peste apă, ocean;
la Capri de pe navă privesc prin ochean.
... în alegeri de-o viaţă am rămas repetent;
de iubite frumoase n-am parte
tot apar alţi străini,
dar iubesc dragostea!
... şi mă latră un câine
că un prieten de-al lui
pentru o coajă de pâine
a murit pe şosea!
... cu bunica colind prin ceairul de iasme
şi sunt mare de tot
şi-am nepoată cu geamăn nepot
şi sunt dus;
ţin de mână pe mine
privind luna-n apus
şi-mi simt palmele fine,
de copil de fantasme
ce-am crezut infinit că şi zile şi fapte se repet, pleonasme...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte de-o vară

Azi sunt mai aproape de tine
Şi-atât de departe mă văd,
Ţi-aş spune că ninge în mine,
Că-i cod de urgii şi prăpăd.

Ce iarnă se naşte din vară,
Pesemne e totul schimbat,
Un viscol ne-aşteaptă diseară,
Iar vântul mă muşcă, turbat.

Mai calc nostalgii în picioare
Pe-acolo pe unde m-am dus,
În mine, un munte şi-o mare
Se ceartă pe-un colţ de apus.

Ţi-aş spune că totu-i himeră,
Dar asta o ştii, evident,
Noi suntem pierduţi printr-o eră
Fugită din timpul prezent.

Şi-i gheaţă la geamuri, ca-n basme,
Şi parcă aud un colind,
Ce zi ţintuită-n fantasme,
Ce moarte de-o vară pretind.

poezie de Cristian Lisandru (august 2018)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

... mă cheamă EU
şi-s provenit din mai puţin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puţin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori şi vietăţi sacrificate... un individ...

... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neştiut, ştiut...
şi-aşa, puţin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmiţat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...

... pe-o plajă fără de sfârşit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-aşteaptă un sărut
... şi-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil din fila-mi de basm

M-am hotărât să-mi scriu de mine, viaţă
pe capitole, din amintiri răzleţe,
că ştiu că de mă leg cu mintea de trecut
îmi regăsesc din seva sânului de mamă, început
şi-aşa resimt în suflet, diafan, bineţe
de-o dimineaţă continuată-n primăvară, aţă...

Îmi văd trei-patru roşcove pe-un şifonier
şi mă văd mic de tot; mă spală tata-ntr-o chiuvetă
mică şi-i cu apă rece... în camera ce-i dormitor,
singura de la etaj şi nu mă plâng deloc, miros îngrozitor
de mine, ce-am uitat sau n-am ştiut de toaletă...
Poate aşa s-explică c-am rămas "bogatul" gunoier?!?

Cobor în beciul plin de apă, după o furtună,
stând în copaie ca s-aduc din varza la murat;
tot eu, un sprijin la nevoie încă de atunci...
mă văd sub masă când priveam sub fustă, la picioare lungi
de la frumoasa Irca, poloneza ex "call girl", lângă palat
din Cazinoul din Sinaia, luată la câştig, pentru arvună.

Mă văd la marginea de-oraş cu sfori şi zmeul,
îmi pun la loc stomacul, din sărit, la o bătrână
şi-mi văd cu cearcăne la ochi prieten doar de patru ani, ce-i mort
de leucemie... Stau culcat în piaţă sub foaia de cort
printre ţărani, tarabe... Gust din turta dulce, bună
de un leu... Mama mă-ncântă ca să vin la masă, cu jeleul!

Am cărucior cu figurine ce se-nvârt, dansând pe roţi
şi-am vizitat balena uriaşă ce-a sosit cu bâlciul
unde mă ia în lanţuri un amic de-al tatei, "mare mahăr"...
mănânc "un ceai gol şi-un' cu pâine" cu mult zahăr
la mamaie, ce-i văd şi-acum c-ochii sclipind d-eternul, luciul...
plâng puii de arici înecaţi că-s bănuiţi de mâncat ouă, hoţi!

Îngheţ la derdeluş lângă biserică, pe coastă
şi stau arzând la soare în ceaier, privind furnici...
Mă pierd de-ai mei în liftul la Victoria din Bucureşti
şi-s mândru să mimez condusul de-o Pobeda de poveşti,
de la serviciul de la Schelă... Îmi lipăie-n picioare zgomot de târlici
şi alb m-arunc în baltă; că şireturi nu-s în găurile toate... Ce năpastă!

Câştig de unul singur cursa de copii pe bulevard;
Neînscris, cu tricicleta strâmbă, ajuns din întâmplare
şi-i sperii pe vecini cu cheia cu catran şi cui ce explodează
sau fac conserve cu carbid... bombe ce detonează...
Aştept cu stoicism să vină tata, să mă critice mamare
de multele năzbâtii; praştia cu pietre, ţambra ruptă-n gard...

Sunt mic şi blond, am ochi de cer şi-s ars de soare,
am multe scrijeliri peste picioare, mâini... Neobosit
alerg fără sfârşit şi-adorm ascultând Sadoveanu
şi-aud repetitiv, de sub pilotă, poezii cu Iancu lu' Jianu...
Îmi pierd zulufii aurii; la zero-s pedepsit...
Visez mereu, nu am alt gând; doar vreau ca să fiu mare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolia

... ce-n urmă-i, nu-i trăit banalul, doar naturalul în rutină,
parcă se concentrând în seve, scântei, ia luciul de patină,
se-mbracă de-un fior, parfum mai abitir decât prezentul,
devine o poveste, mit, tot mai frumoasă-n ce-i absentul,
cum cauţi pe ecranu-aprins, de pânză alb, în sala goală
imagini dintr-un film rulat; pe bănci elevul de la şcoală
-ce poate n-o iubea şi-acum se-anină-n neştiute chipuri-
privindu-se-n câte-o ocheadă şi catalog... Sunt multe clipuri
ce se adună, se păstrând uitate-n cufăr, plin-mistere
prin grotele-n pictat rupestru în galerii de emisfere,
unde îi ai -şi reci- părinţii, suflet topit în palme calde,
vacanţele-n nisip la mare, stropite fete de smaralde
căror le-atingi cosiţe fine şi moi de-un lustru umezit
şi buzele pe piele-n bronz se-nfiorând de-amor trezit...
Sau te pierzi iar printre colegi -de-abia văzuţi la nou servici-
şi alţi la masă, la terasa din parc, râzând cu alţi amici.
... Mai sunt şi aventuri păgâne ce ţi-au pus viaţa în peril
cu suferinţa, acum trecută sub voalul timpului-exil;
scăpat de-nec, din accident, trăitul doar de azi pe mâine,
îngheţ de-o zi fără benzină pe stradă-n câmp, muşcat de-un câine,
munca în baltă ca student şi marşul forţat în armată...
... Se topesc toate-ntr-un fluid de-un zâmbet cristalin de-o fată!
Nu-s amintiri de-o tabără cu foc ce arde ciot, făclie
de-un cântec, un "remake" reluat; zborul din negur, elegie?...

E susurul, izvor de vis, regret de-un fost... Melancolie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi copilul

-Bună dimineaţa, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulţumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, şi clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Şi eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înţelept eşti, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat şcoala şi-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinţii, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată şi-ţi este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n ţară
Şi-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simţi, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalţi copii
Mi-a luat şi-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aş vrea la ea în braţe, nu voi ca să te mint
De melancolie şi ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am şi o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai ştiu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama şi eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îţi spun că mă uimeşti,
Cât de frumos şi de matur gândeşti,
Aş vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Aşa bătrân cum sunt, cresc şi un nepot
Tu reţine-un lucru, eşti un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Şi ai şi-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinţii i-au murit, îl ajut doar eu
Şi nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Aşa cum primeşti tu şi ceilalţi copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să ştii că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos

poezie de Ionel Popa (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cazier

E timp să-mi fac bilanţ de-o escapadă
De fapte ce-am produs şi-am fost pricină;
Să văd obiectiv de-am fost de vină
Şi dacă "acasă", îi mai pot spune... "Ţară dragă"?

Întâi avutul, ipocrit la cei ce l-au,
S-a dus, mi s-a luat... "japcă" încet-încet
De-un co-popor ce l-am pierdut de înţelept...
Cu-atât mai mult, cu cât venisem ca să dau!

Mi-am risipit economii prin primării
Sponsorizând lingăi parşivi cu râs sarcastic,
Mă pedepsind că nu-mi dau suflet!?... Drastic
Punând străbunii-mi inventar... cu sforării.

Mi-au luat şi bruma ce-mi rămase-un colţ de ţarnă
Căci grosu-i luat şi-i dedesubt la zeci de blocuri,
-Falsificând ce-au numărat "public", ca ale lor stocuri-
Ce din părinţi le-aveam... S-au dus pe goarnă!

Maşinile mi-au spart, le-au făcut rable,
Ce-am construit mi-au luat în schimb, dezdăunare;
Că trebuia mai mult să pun şi-n răzbunare
Şi judecăţile-am pierdut... N-am dat "parale"!?

Sunt un ratat în ochii lor că după o viaţă
N-am nici cât alţii au făcut în trei luni;
Să-i sparg afară pe străini!?... Nu-s printre buni!...
Nici diplome de-o lună n-am... Nu-s dur de gheaţă!?

Toţi ce m-au frânt, m-au mărunţit, mi-au luat avut,
Sunt protejaţi că-mpart ce au, ce nu-i al lor!?
Eu sunt doar cont de cheltuieli... Nu-s "autor",
Că n-am pus mâna... Deci rămân "necunoscut"!

Am un câştig căci stresul mult şi vise sparte
Aduc aminte de uman ce-l am, mi-e boală
De prea mult bine-ntors în rău; că nicio şcoală
Nu-mi dă câştig, căci se prescrie... nedreptate?!

Deci mi-ar rămâne decât rugi, fără de mistic,
Numai că popii ieri mi-au spus "n-ai loc de veci
De nu ne dai...!", c-aşa se-mparte, să petreci
Precum Iisus, ce-l proslăvesc... eufemistic!?...

Dosar curat cred c-am, deci pot să cer
Un pic de suflet din ce nu-i, ce-a mai rămas
Din plus cu minus... De nu ţeasta-mi las la ras,
Că oricum golită-i... N-am măcar nici cazier!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri, de-o palmă

Am pus mâna streşină la ochi... de-o palmă
să nu mă plouă... prezentul.
Oricum sunt suflet plouat
pe vârful de deal de la Doftana...
În spate am zidurile hâde,
gălbui de humă, strâmbe, de-o-nchisoare
... de strâmbi
ce mi-au dezechilibrat destinul.

... Evadasem din minciuna predată la şcoală...
şi mă urmăream pe străzile oraşului;
elev cu uniformă
bleumarin ce mirosea încins, a fier de călcat...
Simt dorul de şcoală
dar nu de lecţii, despre puşcării...
Vreau să scap de himere...
N-am scăpat, eu fugitul
m-am întors şi mă privesc
de la înălţimea unei streşini... de-o palmă.
Încă circul prin oraş şi sunt
tânăr de tot şi devin tot mai mic... tot mai mic
... de-o palmă.
Şi dispar în palma de-o streaşină
... de timp.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aruncătură

Sunt îndoit profund, în suflet, ce greu e-azi, pân' la răvăşire,
De cum, de-acum, să aleg în viaţă; de binele-i să ocrotesc
Orice răsare-n jur de mine, de dragostea s-o investesc
În pui născut; cum căţelandrii de-o căţea slută, în pripăşire.

C-azi nimeni nu mai vrea de ei, să mângâie "urâţi", bastardă,
Nici colţ de pâine nu mai rup flămândului cotidian,
Chiar şi de dăruit i-ar fi, izgoneşte sufletul de-alean,
De-o altădată, când eretici, erau doar ei pe rug, să ardă.

Căţel, proverbial credinţă, m-a îndemnat să-i cresc puiandrii
Străini, de-ai străzii, dedicat să-i protejez din prima zi,
În crez ce-l am; că orice câine-i lăsat pe lângă, pentru-a fi...
Şi-s neînşelat; s-au dăruit cu ce-au, femele, băieţandrii.

I-am luat o zi, chiar astăzi cred, de n-am uitat, de nu mă-nşel,
Într-un voiaj decis fatal, cu mine, pentru prima oară;
Că-s măricei, dar nu să-i plimb aşa, să-nveţe cum e afară,
Ci să-i las sorţii de natură, ce mi-a dat... slujitor fidel.

Unde-am greşit, mă-ntreb; întâi atunci, când le-am fost tată
Şi n-am lăsat plăpânzi să-ngheţe în crudul, scrâşnetul de ger,
Firave firi şi nu dormeam, mi-am dat din ce-am şi eu din cer...
Sau când i-am părăsit, acum, de prea mult, multe, mulţi deodată?

Nu e nimic melodramatic, nici lacrima ce-o am vărsată,
Nici ziua aruncată-n van, din ce-mi mai am ca zilier...
Să mi se spună, prost ce sunt, de-mi merit veşnic cazier!
De lumea asta-mi poate da, ea sfânta, o dreaptă judecată!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune... de câine

Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp şi-un oraş de lumini,
Visul tot mă purta; spre amintiri... despre câini.
Nu din cei ce din trup, viaţă, îţi muşcă cu zel;
Ci înspre blândul prieten, credinciosul căţel.
Figurant din legenda copilului ţânc,
Ce juca altădată, rol, prin colbul ce plâng...
Şi uite aşa, în mers tiptil, la mirosul de pâine,
Apăru, ce visam lângă mine... un câine.
Arătare osoasă, prea lunganul pitic,
Întreba din sprâncene; " am să-l bat, sau îi zic
Să mă lase în contemplu, că n-am timp de căţei,
Şi că lumea e plină... de rău, fără ei?!"
Capul mare, la corp, de cioban păzitor,
Stă împrejur cu ochi umed şi bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duşi în pământ,
Dau o coajă din pâine, la bietul flămând.
El se apropie în frică, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gând de copii,
Ce-i lăsaţi peste ape, aşteptând să revin;
Ce nu-i ştiu ce vor face, poate bine sau chin?
Şi mă las pradă "javrei"cu ochi de uman,
Şi copil-l iau acasă, înspre spusul alean.
Şi e mic şi e tânăr-bătrân, înţeleptul,
Ce se gudură, ştiind că-mi acoperă pieptul...
Şi miroase, că-i prost, nu cunoaşte şampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Şi uite aşa, slab de carne, împlinit doar de bun,
Mă cunoaşte ce simt şi ce am ca stăpân.
N-am ai spune, cum alţii o cer, cum că vreu;
Sau să fac vreo dovadă, că totu-i al meu.

Şi prieteni, încet... pe vecie, în spre mâine,
Reciproc ne susţinem, în lumea... de câine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alegeri neînţelese

Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea,
că sunt atât de mult făcut din apă
şi-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea,
că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă?

Oi fi redus în ambiţii, n-am, trăiesc trecut,
că nu mă simt în noi veniţi, mă caut ieri?
Doar vreau s-alerg, să fug în timp, nu vreau avut
şi minte n-am... de trec aiurea ierni şi veri!?

Oi fi greşit alegeri multe, cin' le-a vrut;
Iubita, alta, a fost de mamă şi alţi copii?...
Şi în loc de-o ţară, cu alta-n schimb m-am renăscut?
Poate născând, mai multe dăţi... pururi voi fi???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de copil

Sunt prelungit de azi definitiv
în timp,
sunt sfertul moştenit
întruchipat într-un ecran
cu haşurări de emotiv
citit din pântec de copil iubit
într-un halou, precum un nimb;
un ecou-grafic... Prim cameraman.

L-am benit cast din pur străfund
şi l-am spălat
cu mintea-mi scursă
printre o lacrimă sau două,
am tresăltat
de fericire inuită, nepătrunsă,
nebănuită pân-acum; doar gând
neîmpărtăşit, tangenţial, ce-aparţinea, gândeam, doar... "vouă".

Nu ştiu ce să aleg întâi;
mă pierd
de-un bine ce-l uitasem,
unul îmbătător, fără de noimă aproape,
că-n fond e-un semn de rău, de-apropiat haihui
de-un rece convenţional-fatal, de un dezmierd
la o planetă ce deja cu ai mei o poluasem
cu cânt ultim de lebădă... ce mai pluteşte încă peste ape.

Sunt dintre cei ce nu şi-au dus copii de mână,
doar arar
şi i-am iubit nemăsurat
aşa cum parte-am fost la rându-mi
educat,
însă lăsat fără de frâu, hoinar
neoblojit, ostentativ eliberându-mi
singur spirit ce-am transmis la fel, fărâmă cu fărâmă...

Şi mă resuscitez aşa-n neprevăzut total, în tot
să mă reschimb
ca printr-o programare
ce nu mi-o bănuiam; să mă-nsoţesc
pe un neant de-alei de gene-n timp,
să-mi fiu mereu o piatră de-ncercare
într-un frumos de nesfârşit dumnezeiesc...
peste mesaj direct de la gamet. Doar sânge de nepot.

Sunt iarăşi eu reîntrupat, nepoată sau nepot... sau doi.
De unde-atâta har
de la un boţ de fată
cum a primit
la rându-i tatăl meu odată;
o nepoată şi-alta imediat apoi...
ce-mi stă ca o icoană dragă într-o altă zi de calendar...
E-o altă purtătoare de sublim, un mit...

Un chip plin de zulufi de aur ce m-a-nsămânţat de azi într-o planetă-ntreagă...
Am încă-n cenuşiu un scrijelit de-o pată haşurată ecou-grafic... Şi despre viaţă mă întreabă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior

Hello... rămân suspendat cu salutul
şi-mi pică mâna, de-o apăsătoare deziluzie,
inertă,
pe coapsă, cum nici n-o mai am...
şterg, c-un mănunchi de filete de nervi imemoriali, praful de pe ochii împietriţi, geam,
pătrund catalog, până la file, copertă
şi văd nume de-o fată şi-am poza, o aluzie,
de la bal de sfârşit şi de-un alt început, simt sărutul...
doi ochi trec, se apleacă... Viaţa întreagă o clipă-i, minutul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de auto... grafie

Dacă nu-mi scriu eu însumi
trăiri, peripeţii,
nu voi avea-n veci plânsuri
la dispătut din vii...

... că-s singurul ce-mi văd
frânturi de existenţă
când martorii-s prăpăd;
s-au dus, sunt toţi... absenţă.

Am poza-n mintea-mi mugur
în braţele de tată
spălându-mă... Tot tremur
, n chiuveta emailată,

îmi văd doru-n priviri
la roşcove-n buchet,
pe mama-n primeniri...
cacaua la pachet.

Am gustul şi acum
de-un leu de turtă dulce,
beau laptele în drum
ce mama mi-l aduce...

... şi-azvârl caimacu-n "bube"
din cana cu păcat.
M-azvârl în bălţi oriunde;
şiretu-i deznodat!

Stau noapte-ascuns în piaţă
dormind printre ţărani
pe sacii plini, de plasă,
cu ardei... şi doi ţigani.

Înalţ zmeul pe-un câmp
în plin oraş sau sar;
m-arunc de pe-un coteţ
visând că-s armăsar...

... şi-s tras, chircit pe burtă
de "tanti-vraci" c-ulciorul,
da' a doua zi am scurtă...
iar mi-am scrântit piciorul.

Îs în gaşcă c-un ţigan
şi-ntârzii mult în noapte;
când văd că tata trece
m-ascund, vorbesc în şoapte.

Sunt dus la capitală
'n Pobeda cu sofer;
mă pierd, nu urc pe scară,
iau ascensor... "moncher"!

Mă văd la Tuşnad, mic,
urcând la Sfânta Ana...
Prieten leucemic
mort e, cu ochi cât cana.

Mă ţin c-o verişoară;
ea fură din vecini
trei ouă şi dă sfoară
c-am furat eu... găini.

Şi-s încă un ghindoc
-5 ani n-am împlinit-
când casa schimb de loc
ce-ai mei au construit...

... Este mai jos c-o haltă
în curte la mamare
unde în Zil d-armată
mă joc... car materiale.

Mi-a murit bunicuţa
ce-avea pridvor c-un câine
şi-mi pregătea cănuţa;
"un ceai gol ş-unu cu pâine"...

Sunt încă cu zulufi
de părul fin, bălai
şi fac cozi la cartofi,
la rând, să iau mălai...

... Închei încet o eră
de puşti în devenire
şi-am suflet-atmosferă
de-o fină primenire!...

PS
Până şi vers, cuvânt păstrez tot pueril,
s-am neîntinatul gând de-un suflet de copil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrează-mă în palma-ţi caldă

De emoţii vibrez, le simt, le-înţeleg,
o inimă am şi-un suflet ardent.
Sunt părticica din imensul întreg,
nu-s accesoriu sau corespondent.

Sunt esenţa lichidului volatil,
mirul din centrul universului,
sunt eul statornic dar şi versatil
călătorind în ritmul versului.

Sunt mamă, fiică şi sunt soţie,
dor infinit de-o lacrimă păzit,
gata mereu pentru acrobaţie
în cursa destinului hărăzit.

Sunt început şi sunt perpetuare
a vieţii încolţită sub soare,
iubire sunt, mereu în germinare,
sunt respiraţia în cursoare.

Iubirea şi timpul meu îţi dăruiesc,
tot ce-mi oferi ştiu bine să primensc,
pe aripa vântului călătoresc
şi lumea zi de zi eu construiesc.

În câmpul cu maci uneori rătăcesc,
în ochii cerului mă oglidesc,
de-atâta frumuseţe mă calicesc
şi-n orice clipă simt cum te iubesc.

Pasteaza-mă în a Ta palmă caldă
Eu sunt trecut, prezent şi viitor,
în verde viu şi curcubeu mă scaldă,
zâmbetu-mi să-ţi fie mântuitor.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itinerar natal

Ascult buletin meteo ades
şi tot mă uit, mă uit pe hartă
unde recunosc locuri trăite;
la Râmnicul Sărat ales,
lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă
şi-unde zăpezile-s vârtejuri troienite.

Mă leagă peste totul amintiri
de locuri şi mi-e dor mai mult de oameni
ce-i caut fie-n gând sau merg să-i văd
şi-i regăsesc futile amăgiri...
şi-mi dă senzaţie de rescapat de un prăpăd.

Mă plimb pe străzile de la Focşani
şi dorm pe la moteluri,
petrec în crâng cu amici la Căprioara
-că nu ştiu cum n-aveam lipsă de bani-
şi-ntotdeauna, printre "ELE" ţeluri,
savoarea mi-o-ncântam când cădea seara.

Mă văd în Câmpina natală cu florari
-frumoasa mea de altădată-
cu centrul vechi cu şarm cochet
şi simt cum ninge cu fulgi mari,
mă scald în Prahova, lângă armată...
Am mintea liceanului de la banchet.

Am cursuri pe un Splai d-Independenţă
şi-s zilnic prin tramvai în Bucureşti
pe 25 de bani... mănânc la Drept,
învăţ pe rupte să n-am corijenţă
ca vara s-o petrec la Costineşti
şi pe părinţi să-i bucur că-s un înţelept.

Cobor c-o bicicletă veche din Sinaia,
-fugit pe-ascuns, o vară, de acasă-
am praştia în mână şi iau ţinta...
mă bag în scorbură la nuc când ploaia
caldă a verii pică şi-s chemat la masă...
Îmi pare rău c-am fost aşa cuminte.

Ce de imagini defilez de la armata
-făcută ca să scap de ea, în Bacău-
şi-am şi uitat de azimut, de mască...
alături de prieteni ce-am mai căştigat odată
îmi amintesc ca nişte poze de flăcău...
fără s-am nume s-ataşez... Un gură cască.

N-am timp de-ajuns, e-o mică parte
despre spaţii ce locuiesc arar şi-acum
şi-am dor nebun să le revăd,
dar tot la fel cu mine-n altă parte
călătorind prin viscol sau ninsori de drum
şi-ncerc să fac orice, real... şi nu-ntrevăd!

Ce se întâmplă oare-n lume,
-că nu ne mai vedem 'n sfârşit de săptămână,
nici cu mătuşi, cu veri sau cu prieteni-...
stăm singuri meditând fără vreun nume;
aşa cum fac şi eu acum scriind de mână
şi nu-i nimic palpabil!... Cum miroşi răşina-n loc de ceteni???!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o vârstă e viaţa...

De-o vârstă cu apa,
de-o vârstă cu vântul
De-o vârstă e viaţa
cu cerul şi pământul.
De-o vârstă cu soarele,
de-o vârstă cu timpul,
Căutându-şi izvoarele
cucereşte Olimpul.
De-o vârstă cu Universul,
de-o vârstă cu infinitul,
Îşi continuă mersul
sfidând labirintul.
De-o vârstă cu eternitatea
îşi poartă dăinuirea
în imensitatea,
fără mărginire.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea mea e-n poezie

Parcă n-am trecut prin viaţă, parc-a fost altcineva
Prins în straiul meu de gheaţă, parc-am fost altundeva.
Nu aici şi nici departe, parcă n-am avut un loc,
Parcă m-am născut în moarte, văduvită de noroc.

N-am avut un rost pe lume şi aminte nu-mi aduc,
Nici de locul fără nume, nici de cântecul de cuc.
Mi-a fugit copilăria, înainte de-a gusta
Elixirul inocenţei din inexistenţa mea.

Am trăit în altă lume şi e numai vina mea,
C-am ales albastrul nopţii şi am locuit pe-o stea.
Am negat că-s pământeană, să nu simt cum mă lovesc
Grindina şi ploi şi jale şi tot răul omenesc.

M-am retras în poezie, în decorul meu de vis,
Să trăiesc o veşnicie doar în vers, eu mi-am promis.
Doar aici sunt fără lanţuri, pot să zbor şi pot să cânt
Şi sunt cea mai fericită, neiubită pe pământ.

Nu sunt legi, nu sunt războaie, pot să mor şi să renasc,
Şi de vreau să fiu regină, sau o roză din Damasc,
E de-ajuns să prind cuvântul ce se zbenguie prin gând.
Lumea ce o port în mine, pe nimica n-am s-o vând.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructul Unirii

Mă pipăi să mă simt din cine, ce-s făcut
Şi degetul pe frunte l-apăs până la scoarţă,
Ce-i doar cotiledon ce crapă plai, să scoaţă
Dor din străfund şi vis de-o mare ce sărut.

Pe sternul fremătând pun palma-n jurământ
Să nu-mi pierd echilibrul ce de-un podiş mă leagă,
Că pot să stau să-mi mângâi privirea tot pribeagă
Cu piscuri împrejur şi dealuri, de-un pământ...

... Ce braţe îmi întinde cum aripi de-un cocor
Avid mesaj să ducă; pe ape curgătoare
S-adune, de sunt lacrimi, să le usuce-n soare
Şi să-mi întindă suflet pe-un curcubeu, în zbor.

Şi tălpile-mi înfig în delta de-un mâl scurs
Ce-a adunat demult amarul de-o sudoare
De-ai mei ce s-au trecut muncind până ce doare
Să-şi lase miere în trunchiuri, hrană la neam, la urs.

Adie de răsuflu -ce-i cald şi peste oprelişti
Unde mai sunt de-ai mei- acelaşi grai ce-l scriu
Să pot să-i am din nou alături, să reînviu
Ce-a fost mereu o glie sfinţită de privelişti.

Sunt tot, un adunat şi port nestins iubire
Ce mi-a fost dat să duc, cum frunza ce înverzeşte
Să nască din căuş o ţară ce înfloreşte...
Dacă ţin pumnul strâns, să-i întregesc Unire!

Pios, cinstesc trecut de castă întocmire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!