Torcătoarea

Stând dreaptă, torcătoarea-n fereastra azurată
Unde grădina melodioasă-adoarme lină;
Vârtelniţa cea veche tot sforăind o-mbată.

Sătulă, bând azurul, să pieptene-o calină
Şuviţă, care-n mâna sfioasă i se-mbie,
Ea stă visând şi micul ei cap treptat se-nclină.

Un pom şi purul aer urzesc o sursă vie
Ce, suspendată zilei, stropeşte din plăcere
Cu pierderi de petale grădina-n trândăvie.

O tijă,-n care vântul fugar odihnă cere,
Îşi pleacă-n van salutul de graţie-nstelată,
Cedându-şi roza vechei vârtelniţi în tăcere.

Dar adormita toarce o lână izolată;
Misterioasă, umbra gingaşă i se ţese
Prin degetele fine, şi care-adorm, filată.

Alene vis angelic se deapănă prin dese
Rotiri, şi-ntruna-n fusul cel blând încrezătoare,
Cosiţa ondulează sub mângâieri alese...

Azurul se maschează sub mari grămezi de floare,
O torcătoare-n frunze şi-n străluciri încinsă;
Tot cerul verde piere. Ultimul pom dispare.

Sora ta, marea roză-n surâs de sfântă-aprinsă,
Îţi parfumează fruntea incertă cu virgina
Ei respirare, pe când tu lâncezeşti... Eşti stinsă-n

Fereastra azurată unde torceai blând lâna.

poezie clasică de Paul Valery din Album de versuri vechi (1920), traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunica

Tu eşti lumina ce nu apune
Eşti floarea ce sărută cerul
Cu ochi blajini ce vor a spune
Că mie vrei să-mi dai eterul,

Tu eşti pământul ce nu cere
Doar dai şi dai din belşug
Până ce sămânţa piere
Şi nu răzbeşte nici un plug,

Tu eşti firul care ţese
Pânza albă a familiei
O pictezi în culori alese
Ţinând loc tradiţiei,

Tu eşti mâna care toarce
Lâna deasă, infinită
Nu-ncetezi ziua a stoarce
Cât munceşti neostenită,

Tu eşti luna ce veghează
Ziua, noaptea neîntrerupt
Ai tăi copii îi ai în pază
Îi alinţi şi-i strângi la piept,

Tu eşti răbdarea ce nu piere
Când lumea-i rea şi fără milă
Tu îmi dai din nou putere
Mă faci să simt că-s iar copilă,

Mamă bună, mamă mare
Mulţumesc că ne-ai crescut
De-aş întoarce timpul oare
Mâna ta s-o mai sărut!

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?

Auzi cum şuieră prin frunze
Îngălbenite nostalgii
Plutind spre undeva, confuze?
Tu unde pleci? De unde vii?

A vieţii toată frumuseţe
E undeva, mai spre apus...,
Când toamnei eu îi dau bineţe,
Tu unde eşti? Unde te-ai dus?

Când vântu-n ramuri mai foşneşte
Spunând povestea lui, şoptit,
Şi frunza-n pom iar rugineşte,
Tu unde eşti? Unde-ai pornit?

E linişte şi se aude
Doar frunza care s-a uscat,
Te caut, dar nu eşti niciunde...,
Unde te-ai dus? Unde-ai plecat?

Sunt străzile tot mai pustii
Şi vânturile tot mai reci,
În nopţile lungi şi târzii
N-am să te-aştept, dacă mai pleci...

poezie de Florentina Mitrică (16 octombrie 2018)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiam în paradis

cel puţin aşa spunea freud
sau jung şi ploua cu lacrimi
până s-a umflat moldova

care pom care floare

noi eram într-un vis
unde jucam romeo şi julieta
teatru de amatori plini de datorii

care în pom care în floare

tu erai vânt de vară
eu eram speranţa ta
şopteai dulce că suntem fericiţi

zburam în pom zburai în floare

am creat o lume a noastră
încăpeam numai noi doi
şi dragostea noastră

eu eram pom tu erai floare

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina dorită

Lumina vieţii-o porţi
Unde privesc bărbaţii,
În adâncimi de nopţi
Şi-n ceruri cât Carpaţii.

Lumina ta, femeie,
E rodul unui pom
Din care o scânteie
S-aprinde într-un om.

Şi-aşa lumina vieţii
Pe care ţi-o cuprind
Din pragul tinereţii
Se coace în zenit.

Tu ai surâs de floare,
Eclipse uneori,
În mine cu ardoare
Apui fără să mori.

Lumina ta ne ţine
Pe aripă de vis
Hrănind doar cu rubine
Raza ce ne-a cuprins.

Acum tu eşti lumină
Luminii ce se naşte
În inima de tină
Ce cu dor ne paşte.

Şi trecem iar prin fapte
Zâmbind când te privesc
Unde bărbaţii-n şoapte
Lumina ţi-o doresc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a scuturat magnolia pe iarbă

S-a scuturat magnolia pe iarbă,
Petale sângerii pe verde crud,
Ca moş, albit, mă scarpin iar în barbă
Şi-mi mângâi, blând, obrazu-n lacrimi ud.

Mirosul ei îmi stăruie-n descântec,
Te văd, te simt, dar unde eşti, te chem,
Pluteşte vraja-n mine ca un cântec
Mi-erai cândva destin, folos, îndemn!

S-a risipit misterul dintr-odată,
Iar şoaptele s-au dus pe fir de vânt,
Tandreţi şi sărutări, flăcău şi fată,
Îmi stăruie ca gândul prin cuvânt.

Privind în ochi îţi urmăream tăcerea
care strivea tot ce era ca-n vis,
parc-a fost ieri când am trăit plăcerea
de a afla cum este-n Paradis.

Şi viaţa s-a tot scurs ca apa lină,
Eu trist privesc paşii-ţi pierduţi de-acum,
S-a scuturat magnolia-n grădină,
Împrăştii spre zenit al ei parfum.

Pe când voiam să-ţi dăruiesc o floare,
să-ţi prind în păr gingaşe armonii,
Tu te mândreai cu faimă-ţi şi grandoare,
Nu mai veni... că n-ai de ce să vii!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rai de crini

În ziua ce soseşte
cu raze de foc plină,
pluteşte lin în aer
aroma-Ţi cea de smirnă,
ce-mbată orizontul
cu străluciri de stele
şi poartă-n vis albastru
mirul tăcerii grele.

În seara ce îmbie
cu chipu-i de tăciune,
ce-mbracă cu mătase
întinsul peste lume,
Te-aştept lângă fereastra
ce stă deschisă larg
pe Tine - dulce vis
al cerului meu drag.

Te port mereu în suflet
ca pe-un rai de crini
din cerul cel curat
ales de serafimi,
pe Tine - nor de zâmbet
peste măritul soare,
un strop de apă vie
în seceta-mi ce doare.

poezie de Gheorghe A. Stroia (28 august 2013)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din pom în pom

Tot sărind din pom în pom
De nimica nu ai teamă,
Nu mă miră că din om
Tu ai devenit... o poamă.

epigramă de Vintilă Nicu din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo e altă lume

Acolo unde este ea
Vântul se parfumează
Acolo unde este ea
Soarele de nori se depilează
Acolo unde este ea
Păsările au aripi de petale
Acolo unde este ea
Fluturii sunt evantaie
Acolo unde este ea
Lună se rujează
Acolo unde este ea
Noaptea poartă dresuri de mătase neagră
Acolo unde este ea
Apa se îmbată în sărutare
Acolo unde este ea
Pământul pe urme îi răsare câte o floare
Acolo unde este ea
Cerul are căprui culoare
Acolo unde este ea
E plecată şi inima mea...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scoicile tritonilor în depărtare

Prin care unde
Înoţi, sirenă?
Răspunde: unde,
Sub ce carenă?

Din scoica mării
Dorinţa vie,
Pustiul zării
În van învie!

Din stâncă-n stâncă
Lovindu-şi plânsul,
Răsună încă
Pierind cu dânsul...

Îşi strigă marea
Pierduta fată;
N-auzi chemarea
înfricoşată?

Răspunde: unde,
Sub ce carenă,
Prin care unde
înoţi, sirenă?

poezie clasică de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu ne duce pe noi în ispită

femeia tace şi toarce sângele cald
din care ţese cămaşă bărbatului plecat la vânătoare de zei
inima lui doarme în borcanul cu dulceaţa de cireşe amare
femeia tace şi-şi acoperă trupul cu ierburi sălbatice
să-i fie pielea lină sub talpa stăpână
în sânul copt musteşte însă dulce păcatul
femeia tace şi macină osul de şarpe
să pună otravă pe rană
când mâna lui aspră coboară din cerul barbar
un tunet străpunge tăcerea
o nălucă din umbră se-arată
ea-şi face iute o cruce
priveşte în spate cu teamă
lumina e stinsă
uşa deschisă
luna încinsă
nimeni la poartă
doar ploaia
în noaptea cu o mie de ochi sclipind straniu
ghemuită pe prag îşi aşteaptă sortitul
femeia cântă sângele tace
fusul tot mai înalt

poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pui de pom şi pui de om

Un sâmbure de pom
Prinde viaţă din pământ.
Din pântece, pui de om
Către viaţă-şi ia avânt
Când puiul de pom prinde rădăcini,
Puiul de om se joacă prin vecini.
Când puiul de pom, drept se înalţă,
Puiul de om se-alintă şi se răsfaţă.
Când puiul de pom prinde să rodească,
Puiul de om începe să iubească.
Când puiul de pom rodeşte din plin,
Puiul de om îşi făureşte destin.
Când puiul de pom nu mai este pui,
Puiul de om îşi construieşte rostul lui.
Când fostul pui de pom nu mai rodeşte,
Atunci, puiul de om, îmbătrâneşte.
Când timpul pentru fiecare a trecut,
Pomul este vreascuri, iar omul... a tăcut.

poezie de Dumitru Delcă (22 noiembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serenitate

când mă simt floare când mă simt pom
petale şi frunze sunt gândurile mele
s-au trezit sentimente cu esenţe de rom
emoţii solare circulă sub piele.

zilele-s decorate cu corole de lumină
vise curcubeice prind ritmuri şi culoare
romantismul verde mă menţine senină
prietenii solare vreau să mă înconjoare.

mă poartă în extaz aripi de anvergură
splendori din univers strâng cu ardoare
iubiri fără păcate vibrează în nervură
surprizele nopţii sunt mângâieri stelare.

am primit de la viaţă tot ce mi-am dorit
visul de afirmare pluteşte-n infinit.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiesc în privirea ta

Eu trăiesc în fereastra închisă de obloane
Să nu vadă cerul că-s eu către drum -
Timpul mă împinge, flămând de coroane
Crescute pe dinlăuntru a tot ce îţi spun.
Sufletul zilei deschide a sa carte
La pagina scrisă de acum un an,
Si crede că-s mănunchi de glume curate
Neimportante pentru vre-un plan.
Ci eu trăiesc în fereastra ta, vis devreme,
Soarele întinde umbra-mi pe pereţi,
Nenumărate patimi cearcă să te cheme –
Să nu fugi de-acasă, cer de dimineţi.
Eu trăiesc în fereastra ta, şi când e noapte,
Şi-n corp îmi dă năvală gândul tău, senin:

Nu lăsa privirea să-mi ducă anii departe
Că-n geamul tău deschis pot să nu revin.

poezie de Renata Verejanu din Poetul dintre milenii (26 ianuarie 1980)
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet

Nu ştiu de unde vine mirosul de mâncare,
dar de privesc în urmă măicuţă te zăresc
Şi-n ochii mei muscate îndată înfloresc
Slăbindu-mi legătura gândirilor precare.

Te-aud cum rupi surcele, cum arzi coceni in sobă
şi văd cartofi sub oala încinsă de pe plită,
în palma mea-i cenuşă şi praful de pirită,
Dar tot îmi este gândul la slană şi la tobă.

Măicuţă, de departe tot mai aproape-mi eşti,
în mine-s focuri vii de candele şi stele,
trimite-mi o mireasmă din florile cereşti,

din curcubeu culoare. Din ochi mai curge mir,
tu cere-o picătură să-mi ung din tâmpla rece,
prin pletele-ţi cărunte simt cel mai blând zefir.

sonet de Ana Podaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa unei frunze

A rămas o frunză-n pom,
În bătaia vântului.
Cum plânge puiul de om,
Ea dă aripi cântului.
Tremură de frig săraca
Şi s-a-ngălbenit de tot.
Vântul o să rupă craca,
Stăpânul o pune-n foc.
Atunci ea se va-ncălzi,
Dar nu se va bucura.
Viaţa ei se va sfârşi,
De frig n-o mai tremura.
La fel ca omul trăieşte
Şi frunza de pom: o viaţă.
Ca şi omu-mbătrâneşte,
Se rupe firul de aţă.
Din muguri, în primăvară
Alte frunze se vor naşte.
Se vor bucura o vară,
Apoi caprele le paşte.
De câte ori vântul bate
Cad alene la pământ.
Tot de vânt sunt spulberate,
Parcă sunt fete dansând.
Curând iarna le ascunde
Sub mantia ei de nea.
Zac până cucul se-aude,
Şi iar s-o-mprimăvăra.

poezie de Dumitru Delcă (24 octombrie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

E tot ce mi-aş dori...

E tot ce mi-aş dori acum, –
Nu bogăţie, nici avere,
Un lan de flori, prin el un drum,
Acolo sufletu-mi se cere;

Şi aş zburda, zburda voios,
Să-i sorb aroma cu plăcere,
Ca un copil năzbâtios,
Căci sufletul aceasta-mi cere.

Şi-n drumul cel de paradis,
S-apari din flori ca o vedere,
Precum e clipa cea de vis –
La tine sufletu-mi se cere...

poezie de Mihail Vîlcu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar...

Stau la geam cu capu-n mână
iar pisoiul toarce timpul
ca pe un fuior de lână.
Iar se schimbă anotimpul!

Plouă-ncet cu picuri mici
peste câmpuri, peste floare,
vântul taie ca un brici.
Toamna aceasta iar mă doare.

Amintiri mă-ncearcă iar
peste tot sunt frunze ude
totu-mi pare în zadar.
Aş pleca, dar nu ştiu unde...

poezie de Titina Nică Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele toamnei

Un aer cald pluteşte peste zare,
Deschid fereastra şi simt ca o chemare,
Ecou de anotimp ce pleacă în uitare,
Ecou de anotimp desprins parcă din soare.

Nu am nici teamă, nu am nici vină
Şi mi se pare toamna, o doamnă în crinolină,
Se crede minunată, frumoasă chiar aş zice,
Cu braţe de lumină şi cu furtuni complice.

Admir această doamnă cu mers domol de zână,
Cu coloritul vesel, stăpân peste natură,
Se poartă cu petale de crizanteme in păr,
Şi cred ca doamna aceasta, ascunde un mister.

De unde atâta patos, de unde vii culori?
De unde roade copte şi sunet de viori?
De unde veselia copiilor şcolari?
De unde vii tu toamnă, de îmi umpli sufletul de har?

De unde bate vântul, rostogolind furie,
Tribut de frunze veştezi, ca într-o agonie
Rămâne în urmă totul, natura minunată,
Ascult cum bate vântul, cum vâjâie prin noapte.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas în paradis

Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glas în paradis

Vino să şedem subt pom.
Deasupra-i încă veac ceresc.
În vântul adevărului,
în marea umbr-a mărului,
vreau părul să ţi-l despletesc
să fluture ca-n vis
către hotarul pământesc.

Ce grai în sânge am închis?
Vino să şedem subt pom,
unde ceasul fără vină
cu şarpele se joacă-n doi.
Tu eşti om, eu sunt om.
Ce grea e pentru noi
osânda de a sta-n lumină!

poezie celebră de Lucian Blaga din volumul: Cântecul focului (1945 - 1957)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!