Dumnezeu se ignoră

El ne-a creat,
Dar nu a subliniat.
El este prea înalt,
Dar şi-a ignorat înălţimea,
Pogorându-se.
A mai făcut şi multe alte
Gesturi anonime:
A înviat: S-a ignorat;
S-a înălţat: S-a ignorat etc.
El este Cuvânt,
Dar se ignoră, tăcând în vânt.
El e Cel ce E,
Dar se ignoră, nu ştiu de ce.
De-asta-L ignor şi eu, iubindu-L
Cu toată inima mea,
Cu tot sufletul meu,
Cu tot cugetul meu,
Ignorându-mă!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (25 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La schimb

Inima mea s-a-mbolnăvit de tine
Sufletul meu în schimb s-a vindecat
Iar mintea mea nu mai ţine minte
Ce i s-a dat la schimb de te-a uitat.

Şi dacă-n schimbul tău se simte bine
Sufletul meu de vreme vindecat
Inima tot mai bate de la tine
Iregulat, ireparabil, neschimbat.

Dacă mi-ai pune-n piept inimă nouă
Ţi-aş da la schimb un suflet, poate două.

poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fii fericit

Preţuieşte cum eşti preţuit
Ignoră cum esti ignorat
Iubeşte cum nu esti iubit
Dăruieşte cu suflet ce ai de dăruit
Primeste din ce dăruiesti
Să te iubesti cu iubirea celuilalt
Nu accepta orice ai primit
Dacă e doar pentru interesul celuilalt
Sufletul să fie mai înalt
Decât statul social
Şi vei fi un om fericit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia mea

În cenuşă stă ascunsă
Foarte-adese o scânteie
Şi-o iubire nepătrunsă
În sufletul meu, femeie.

Şi de patimă e arsă
Inima ce ţi-am dat ţie,
Si iubirea mea neştearsă
A rămas pentru vecie.

Viata mea are un nume,
Alina, asa i am spus
Nu ştie de sentimente
Şi de răni eu cad răpus.

Şi de o fi sa treacă timpul,
Fără dragostea ei dulce
Oi lasa-o ca sa plece
Poate vântul mi-o aduce.

Marius numele îmi este,
De dragoste ratacit
De iubirea mea ce este,
O dragoste de argint.

Nu prea ştiu eu sa iubesc,
Dar încerc şi şti prea bine
Nu aştept ca sa primesc,
Puiu meu tot de la tine.

Marius N

poezie de Marius Nedelcu (20 martie 2018)
Adăugat de Marius Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilet gratis de adio

În mine s-a produs o fisiune,
Sufletul meu nu s-a mai suportat,
Nucleu-i, plictisit de uniune,
S-a împărţit la doi şi-a explodat.

Dintr-un profil arăt ca Hiroşima,
Din celălalt profil ca Nagasaki-s,
Veniţi, prieteni, s-admiraţi sublima
Ruină ce-am ajuns, căci este gratis!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (16 februarie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interacţiuni umane

O piesă din inima ta s-a pierdut în marea adâncă a sufletului meu.
Gesturile-ţi vibrează iar gândurile-ti sunt evidente.
Undele tale mă ajung din urmă dar sentimentele-ţi nu mă zdrobesc.
Îţi văd suferinţa dar pretind că n-am văzut-o,
Îţi aud durerea care doreşte să-mi rănească timpanele dar o ignor,
Îţi simt nevoia de apropiere dar tot ce fac e să mă-ndepărtez.
Căci noi nu ne iubim.
Acesta este adevărul!

poezie de Alessandria Spătariu (21 august 2018)
Adăugat de Alessandra Spătariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul meu, la cât de mult mă ignoră, nici nu crede că exist.

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între alte daruri mari pe care ni le-a făcut natura se numără şi acela de a fi scos din orice moft rândul necesităţilor. Numai ceva inutil îngăduie alegerea: "Asta nu-mi convine, cealaltă e prea puţin elegantă, asta nu-mi place cum arată." Cel ce a creat universul şi ne-a dat legile vieţii s-a îngrijit ca noi să supravieţuim, nu să trăim cu mofturi: tot ce ne trebuie pentru a trăi este gata şi la îndemână; plătim însă cu multe chinuri şi suferinţe faptul de a ne satisface dorinţele. Să ne folosim, deci, de acest mare dar al naturii şi să ne gândim că meritul ei cel mai de seamă constă în faptul că putem lua fără greutate tot ceea ce ne este necesar.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Traian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustar

Luna e plină de multe goluri
Golul e plin de multe luni
Sufletul meu, în rostogoluri
Face prin trupul meu minuni.

Mă vindec oarecum de tot ce doare,
Îmbolnăvindu-mă de tot ce nu-s,
Şi tot ce mi se-ntâmplă mi se pare,
Căci tot ce va veni, acum e dus.

Nu dorm, te-ador şi dorul doare, dar
E luni şi luna lunecă lunar.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea ciorii

Când Cioara era albă, a decis că soarele era prea alb.
A decis că lumina lui lucea prea argintiu.
A hotărât să-l atace şi să-l înfrângă.

Şi-a strâns toată puterea în fulgerul unui ghem fierbinte.
Şi-a încleştat ghearele şi şi-a eliberat întreaga furie.
A ţintit cu ciocul drept spre inima soarelui.

A râs în sinea-i până şi-a atins vortexul cel mai adânc

Şi a atacat.

La strigătul ei de luptă, subit, copacii au îmbătrânit,
Umbrele s-au lăţit peste tot.

Dar soarele a devenit încă mai strălucitor –
Iar cioara s-a prăbuşit, înnegrindu-se, în flăcări.

A deschis pliscul dar nu s-a auzit decât un cărâit întunecat.

"Acolo sus", a concluzionat ea,
"Albul este negru, iar negrul este alb. Am învins".

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansaţi?...

Obsesii, cel mai ignorat cuvânt alienat
Sunt o de iubire, dar scrijălesc în lut
Păşesc o de fericire însă nu ştiu simboluri
ale tendinţelor visate de mine nu prin alţii
Respir o senzual şi tremur de spaima
picăturilor de rouă ce-mi cuprind braţele
Nici măcar mie nu-mi pasă de banalitate
Zâmbesc dezinteresat, aici regăsesc întregul
Iubesc o primăvară capricioasă în graţii
când este, când se transformă în iarnă
Încărcată de micisme umanoide
Dar dacă m-am născut între zăpezi
Uitat de oameni
Obsesii
Natura cea simplă
Ceas alinat de mirare
Pun o rană pe sare şi ignor obsesiile
Rămână libidinoşii cu insistenţa, persistenţa
esenţa
Dansaţi în astă seară?

poezie de Roman Regism
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzar

Nu ştiu dac-am supărat
Vara careva,
Dar văd că s-a furişat
Către undeva.

Şi de mi-a furat, nu ştiu,
Toamna cineva,
Frunză tot eu am să-i fiu,
Nu altcineva.

Chiar de mor sau de-s departe
Şi mă-ntreb al cui,
Tot în frunza mea se zbate
Vântul nimănui.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce este între paranteze e de obicei ignorat.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintre ceruri

Când dintre ceruri şi pământ hotarul
A fost stropit cu sânge şi suspin
În inima Ţi-am înălţat altarul
Şi am venit la Tine să mă-nchin.
Când se-ntregeau tăcerile din şoapte,
Când adormise steaua la apus
Ţi-am înălţat o candelă în noapte
Şi sufletul în palme Ţi l-am pus.

Când ruga Ta s-a împlinit în mine
De dorul Tău am tresărit din somn
Ţi-am înălţat altarul din ruine
Şi Te-am ales pentru vecie Domn.

Când trupul Tău s-a înălţat să moara
Făptura să mi-o spele de păcat
Am înviat şi eu a doua oară,
Prin moartea Ta pe cruce-am înviat.

Pe-altarul ridicat cu suferinţă
Te-am pus, Isuse, să trăieşti mereu
Şi inima şi-ntreaga mea fiinţă
Ţi-am închinat-o Ţie, Domnul meu!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai trăieşti?

Îmi este dor de tine ca de rai
Îngerul meu albastru şi bălai
Şi mă gândesc la tine cu păcat
Îngerul meu căzut şi supărat.

Nu ştiu cum e să-l pierzi pe Dumnezeu
Cum e să mori... dar cred că nu e greu
Cât văd că e de greu că te-am pierdut
Respir cu trupul tot, am suflet mut.

Că viaţa mea fu ca un vis din care
Nu ştiu cum am putut să mă trezesc
Să părăsesc un rai pentru o floare
Pe care veşnic n-am cum s-o găsesc.

Oi fi murit... că nu mai simt iertare
Dar sufletul există, că mă doare.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonieri de război

dacă viaţa e o luptă, cu siguranţă că moartea e victoria finală...

ai grijă ce îţi doreşti pentru că dorinţele se împlinesc mai mereu
şi îmi doream puterea cuvântului, cu toată inima, cu tot sufletul şi cu tot cugetul
iar cuvântul mă trecea prag după prag şi spaimă după spaimă
până la esenţă, până spre tăcerea absolută
dar eu ştiam că absolutul nu există
aşa că încă mai găseam sunete
şi mă spălam în lumină
dar lupta continuă
ducându-mă tot mai departe
zi după zi, cuvânt după cuvânt, tăcere după tăcere
uneori simt că am obosit, simt dulceaţa abandonului, dar nu...
timpul nu şi-a spus ultimul cuvânt
şi lupta continuă...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

El îmi şopti: "Dragostea mea, înalţă-ţi ochii"
L-am mustrat, spunându-i: "Pleacă" – şi el nu s-a mişcat.
Cu mâinile mele prinse în ale lui – aşa a stat înaintea-mi.
I-am spus: "Părăseşte-mă" – dar el n-a plecat.
Şi-a apropiat chipul de urechea mea. L-am privit şi i-am spus:
"Ce ruşine" – şi el nu s-a mişcat din loc.
Buzele lui atinseră obrajii mei. Am tremurat şi i-am spus:
"Prea mult îndrăzneşti" – dar el n-a roşit.
Înfipse o floare în părul meu. I-am spus:
"Degeaba" – dar el nu s-a neliniştit.
Îmi luă florile ce-mi încercuiau gâtul şi dispăru.
Plâng şi întreb încă şi azi în inima mea:
"De ce nu vine iar?"

poezie celebră de Rabindranath Tagore din Grădinarul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce este între paranteze este de obicei ignorat.

citat din Edward A. Murphy
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă la malul mării

E cerul azi îndoliat
Şi prins în ramuri de zăbrele...
Pe alte culmi s-a înălţat,
A semănat în noi durere.
Sălbatic vânt a tulburat
Lumina din adâncuri, iată!
Şi-n răsărit s-a-mbujorat
Deodată, parcă lumea toată.

E cerul azi îndoliat
Şi cad fluturi de mătasă,
Ca şi când s-ar fi-nnoptat
Pe întinderea albastră.
Printre degete de vânt,
Într-o plasă de lumină,
Trec, cuvânt lângă cuvânt,
Îngeri de peltea divină.

Şi prins în ramuri de zăbrele,
Eşti tu, un albatros rănit.
Sub rubinii ploi de mărgele,
Din depărtare ai sosit.
Ţi-e moartea înger şi amnar...
În spume de mătăsuri fine,
Nu mai zăreşti al vieţii far.
De astăzi, noaptea-ţi aparţine.

Pe alte culmi s-a înălţat
Privirea-ţi sacră, înger mării,
Candelă-aprinsă în înalt,
Încununând cu lacrimi zorii.
Şi marea-n ea s-a adâncit,
Sorbindu-ţi ultima suflare...
Te pieri, te pierzi în infinit
Şi viaţa ta e trecătoare.

A semănat în noi durere
Şi marea şi plecarea ta.
Te-ai stins, dar eu, eu nuţi pot cere
Răspuns la întrebarea mea.
De ce se plânge şi se moare?!
De ce cu nori ne-nvăluim?
De ce uitaţi în depărtare,
Zi după zi, ne irosim?!

Sălbatic vânt a tulburat
Secunde şi nisip... şi vise...
Dator în lume ai plecat.
Cuvintele-au rămas nescrise...
E moartea toc şi-n călimări,
Înţeapă verbele tăcerii,
Tu ai plecat cu paji călări,
N-ai aşteptat venirea serii.

Lumina din adâncuri, iată,
Ascunsă-i împotriva ta!
Dar tu, tu înger, trup de piatră,
Cu gândul meu vei lumina.
Şi curge lacrimă albastră,
Cu marea înfrăţit de-acum,
Te-ntorci tăcut, te-ntorci acasă,
Ţi se deschide un alt drum.

Şi-n răsărit s-a-mbujorat
Apus ucis... Însângerare...
Un ordin trist... Te-ai întrebat,
De ce se plânge şi se moare?
Prezenţa cărei entităţi
Ne cere sufletul răsplată?
Suntem însemnele din cărţi,
În lumea neeliberată.

Deodată parcă lumea toată
S-a stins – o lumânare arsă
Şi-n noi e-atâta înnoptare!
Nu ne putem întoarce-acasă...
Ni-i ochiul greu şi-n taină plânge
Ultimul pescăruş rănit.
Miroase a dureri şi-a sânge...
Povestea vieţii s-a- sfârşit!

Deodată parcă lumea toată
Şi-n răsărit s-a-mbujorat,
Lumina din adâncuri, iată,
Sălbatic vânt a tulburat.
A semănat în noi durere,
Pe alte culmi s-a înălţat
Şi prins în ramuri de zăbrele,
E cerul, azi, îndoliat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pe drumul vieţii

O, zei nepieritori, ce v-am făcut
de v-aţi întors privirea de la mine?
-căci sunt prea multe zile ce-au trecut
de când aştept un vânt ce nu mai vine.

V-am dat ofrande, v-am făcut pe plac,
şi n-am avut decât o rugăminte:
atunci când drumul vieţii am să-l fac,
să vă aduceţi şi de mine-aminte,

să m-ajutaţi, pe calea mea să merg,
furtunile să nu mă-ndepărteze
de cea spre care-aş vrea acum s-alerg,
dar vântul s-a gândit să înceteze.

Nu cer prea mult, nu vreau nimic în plus,
sunt un soldat ce a luptat pe mare,
iar vouă-ntotdeauna m-am supus
şi m-am plecat în sfântă venerare,

dar ea m-aşteaptă, mai curând să vin,
să o salvez de-atâta pasiune
cu care curtezani ce nu se-abţin
o urmăresc şi speră-ntr-o minune.

Ea ştie c-am să vin, că am cuvânt,
că-n viitor va fi a mea regină,
dar timpul s-a oprit, trimiteţi vânt
şi dovediţi-mi graţia divină!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dessila e supărat că G. Călinescu nu l-a pomenit în Istoria literaturii

G. Călinescu s-a purtat corect
Cu tine, care-ai scris aşa de multe.
Te-a ignorat: dovadă de respect,
Altminteri, trebuia să te insulte!

epigramă de Mircea Pavelescu din Epigramişti români de ieri şi de azi (1975)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!