
Mai întâi trebuie să luăm în stăpânire Europa de Est şi apoi masele din Asia. După aceea vom încercui şi submina Statele Unite ale Americii, care vor cădea în mâinile noastre fără nicio luptă, ca un fruct copt.
Lenin în cuvântare (1922)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citate similare

În 1927, Carl Gustav Jung - odihnească-i-se inima în pace, pe tărâmul marilor vizionari - a constatat că locuitorii Americii de Nord deveniseră aidoma indienilor în aşa măsură, încât luaseră de la ei nu doar tenacitatea, idealul eroic şi fanteziile, ci şi caracterele fizice. Observaţia aceasta, de o natură foarte personală, îi fusese prilejuită în Statele Unite de muncitorii dintr-o uzină. Ca s-o facă "ştiinţifică", Jung cita în sprijinul ei numele aproape legendarului Franz Boas, care ar fi demonstrat că fiii de emigranţi născuţi în Statele Unite suferă, în înălţime, greutate şi mai ales dimensiuni craniene, nişte modificări destul de semnificative faţă de părinţii lor proveniţi din Europa.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cheia către succes este internetul. Statele Unite ale Americii este de departe ţara cea mai avansată în această nouă cultură digitală, aşa că trebuie să fiu acolo.
citat din Carlos Slim Helu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am încredere în Europa. Dar sunt şi probleme complicate care trebuie soluţionate. Aici Uniunea Sovietică şi Statele Unite pot aduce o contribuţie importantă în măsura în care ţin seama de tendinţele existente şi de năzuinţele popoarelor europene.
Nicolae Ceauşescu în Dialogul româno - american: N. Ceauşescu - Henry Kissinger, Secretar de Stat al SUA, Vizita în Bucureşti a Delegaţiei de Stat SUA (3 noiembrie 1974)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


- Statele Unite (vezi şi America)
- Statele Unite sunt o naţiune a legilor; scrise prost şi aplicate aleator.
definiţie de Frank Zappa
Adăugat de Antonio Rado
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criza energiei şi petrolului nu este, de fapt, ceva nou. Ea a preocupat şi înainte cele mai multe ţări, între care şi Statele Unite ale Americii. Ea a izbucnit acum cu putere datorită situaţiei din Orientul Mijlociu, dar poate că aceasta a fost un bine, deoarece a atras atenţia şi a pus în faţa guvernelor probleme deosebit de presante pentru viitor, indepedent de conjunctura din momentul de faţă. În ce priveşte România – şi ea are asemenea preocupări. Avem un program de dezvoltare a diferitelor surse de energie, inclusiv de prospecţiuni în Marea Neagră pentru unele surse de petrol – şi sîntem gata să acceptăm o colaborare cu firme din Statele Unite pentru a căuta petrol. În ce priveşte livrarea, în momentul de faţă, de petrol din frumoasele sonde ale României, cu regret trebuie să vă spun că, timp de o sută de ani, ele au livrat petrol şi Statelor Unite, încît acum nu mai pot da atîta petrol care că satisfacă necesităţile României şi ale altora. Dacă, prin colaborarea în prospecţiuni, vom găsi petrol, fără nici o îndoială că, pe baza rezultatelor acestei colaborări, vom putea livra petrol şi Statelor Unite."
Nicolae Ceauşescu în Conferinţa de presă a Clubului Naţional al Presei din Washington, Dialog româno-american (5 decembrie 1973)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a reveni la relaţiile României cu Statele Unite. În 1969, am anunţat în comun că Statele Unite vor acorda României clauza naţiunii celei mai favorizate şi că va avea loc o extindere a relaţiilor dintre ţările noastre. Până acum, s-a realizat o extindere a relaţiilor, schimburile au sporit de câteva ori. Este drept că în trecut erau la un nivel scăzut. În ceea ce priveşte clauza suntem, însă, tot în domeniul declaraţiilor. Poate că aş putea anunţa – având în vedere că mai sunt doar câteva săptămâni până la Congres – că Statele Unite ne acordă clauza.
Nicolae Ceauşescu în Dialogul româno - american: N. Ceauşescu - Henry Kissinger, Secretar de Stat al SUA, Vizita în Bucureşti a Delegaţiei de Stat SUA (3 noiembrie 1974)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că am discutat destul despre Europa. În orice caz, aş dori să repet că noi am dori ca Statele Unite să adopte la Conferinţa europeană o poziţie cât mai constructivă posibil şi, în general, în îndeplinirea răspunderii pe care şi-a asumat-o în Europa, să contribuie la rezolvarea problemelor complexe, în spiritul securităţii şi păcii.
Nicolae Ceauşescu în Dialogul româno - american: N. Ceauşescu - Henry Kissinger, Secretar de Stat al SUA, Vizita în Bucureşti a Delegaţiei de Stat SUA (3 noiembrie 1974)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Problemele acestea merită să fie discutate o dată mai în amănunt pentru că, oricum, Statele Unite, asumându-şi o anumită răspundere în Europa, trebuie să ţină seama mai mult de interesele tuturor statelor de pe continent.
Nicolae Ceauşescu în Dialogul româno - american: N. Ceauşescu - Henry Kissinger, Secretar de Stat al SUA, Vizita în Bucureşti a Delegaţiei de Stat SUA (3 noiembrie 1974)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statele
Chişinău şi Bucureşti –
Două State româneşti,
Ar fi foarte fericite,
De-ar fi... Statele Unite!
epigramă de Efim Tarlapan din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părerea lui Bulă
Decât în Europa să intrăm,
Cu capul de pereţi mai bine dăm!
De ce să n-o uşchim pe nesimţite,
Direct în... Statele Unite.
epigramă de Alexandru Misiuga din Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală (2005)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi importăm cărbune cocsificabil din Statele Unite ale Americii, iar cu câţiva ani în urmă am şi investit 100 de milioane acolo – suntem deci proprietari. Am investit în China în cărbune cocsificabil.
Nicolae Ceauşescu în Dialogul bilateral cu Mihail Gorbaciov, Moscova, la întrunirea Tratatului de la Varşovia (4 decembrie 1989)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din punct de vedere rasial, Statele Unite ale Americii trebuie considerate o colonie europeană, iar ca urmare a ignoranţei în privinţa bazelor fizice ale rasei, deseori se spune că nativii americani de descendenţă colonială au origine etnică mixtă. Nu este adevărat. Pe timpul Revoluţiei, locuitorii din cele treisprezece colonii nu erau numai nordici puri, ci şi teutoni puri, o mare parte dintre ei fiind anglo-saxoni, în sensul cel mai restrictiv al termenului.
Madison Grant în Trecerea marii rase (1916)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Criza energiei şi petrolului nu este, de fapt, ceva nou. Ea a preocupat şi înainte cele mai multe ţări, între care şi Statele Unite ale Americii. Ea a izbucnit acum cu putere datorită situaţiei din Orientul Mijlociu, dar poate că aceasta a fost un bine, deoarece a atras atenţia şi a pus în faţa guvernelor probleme deosebit de presante pentru viitor, indepedent de conjunctura din momentul de faţă.
Nicolae Ceauşescu în Conferinţa de presă la Clubului Naţional al Presei din Washington (5 decembrie 1973)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci v-am dat, întâi de toate, ceea ce şi eu am primit, că Hristos a murit pentru păcatele noastre, după Scripturi. Şi că a fost îngropat şi că a înviat a treia zi, după Scripturi. Şi că S-a arătat lui Petru, apoi celor doisprezece. În urmă, S-a arătat deodată la peste cinci sute de fraţi, dintre care cei mai mulţi trăiesc până astăzi, iar unii au şi adormit. După aceea, S-a arătat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Iar la urma tuturor, ca unui născut înainte de vreme, mi S-a arătat şi mie.
Sfântul Pavel în Epistola întâi către corinteni a Sfântului Apostol Pavel, 15:4-8
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!


Lumea ca o rană aproximativă
Mă doare-n Europa
mă doare în Atlantic
mă doare ce-a zis popa
mă doare-n metru antic
Mă doare în Atlantic
şi-n Asia mă doare
mă doare că-s romantic
ca un apus de soare
În Asia mă doare
mă doare ce-a zis popa
şi în vacanţa mare
mă doare-n Europa
Şi chiar în Singapore
mă doare vreo trei ore
poezie de Costel Zăgan din Cezeisme aproximative (20 august 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!


În fond noi facem schimb tot în devize convertibile. Am ales rubla convertibilă ca monedă de schimb, dar noi nu facem schimb de mărfuri. Sigur, urmărim să realizăm un echilibru al balanţelor, dar aceasta se întâmplă în toată lumea. Noi şi cu Statele Unite ale Americii, spre exemplu, socotim în dolari, dar importăm direct mărfuri.
Nicolae Ceauşescu în Dialogul ruso-român; Ceauşescu - Gorbaciov (4 decembrie 1989)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintăm cu toţii în căutarea Americii. Şi în această căutare o creăm. Natura Americii pe care am creat-o se regăseşte în calitatea căutarii noastre.
citat din Waldo Frank
Adăugat de Cristiana
Comentează! | Votează! | Copiază!



Întâi şi întâi, trebuie să vă spun adevărul; după aceea puteţi să îl luaţi de o parte, şi să-l minţi cum vreţi voi!
aforism de Octav Bibere
Adăugat de Octav Bibere
Comentează! | Votează! | Copiază!



40 de aforişti reuniţi într-o colecţie memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referinţă!
Pentru că nu putem trăi numai în prezent. Mai ales noi femeile, avem dorinţa aceea de a ne complica viaţa într-un mod inedit, visăm totdeauna ce nu putem avea, şi cred că asta se întâmplă până târziu. Nu cred că există o vârstă a renunţărilor, eu cred că o femeie, fericită sau nu..., visează până în ultima sa clipă la fericirea aceea totală, deplină, care nu există cu adevărat, şi care nu va fi să fie trăită niciodată de nici un muritor. Trebuie să fie cald, ca apoi să fie rece, să poţi simţi aşadar, să fie rău, ca apoi să fie bine şi asta să zdruncine fiinţa ta din toate temeliile, trebuie să fie ură ca apoi să fie iubirea de după..., ea, amară, dulce, dar prezentă. Ce am fi noi fără contrastele astea, fără antagonisme?
Narci Anca în Picată din cer - Casa de pe plajă
Adăugat de Anouk
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi eu sunt britanică, părinţii mei au fost de origine franceză şi irlandeză, iar familia noastră are chiar sânge spaniol, de aceea îmi place atât în Statele Unite şi mă consider parte din America.
citat din Vivien Leigh
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
