La omul de geniu această nebunie se manifestă însă ca o atitudine creatoare, după cum susţine teoria creaţiei artistice. Este şi cazul lui Eminescu care, se ştie, a acţionat întotdeauna împotriva propriilor sale nevoi sau instincte (fie biologice, fie sociale). Mărturia sa legată de poemul Luceafărul este concludentă în sensul în care Eminescu însuşi avea conştiinţa genialităţii sale, dar, influenţat de lecturile din Schopenhauer, era convins şi de neputinţa sa de a fi fericit. În opoziţie cu individul de geniu, condamnat la singurătate şi nefericire, poetul credea că cel care acţionează în favoarea instinctelor sale (Cătălin, de pildă) este automat fericit, fiind lipsit de orice conflict sau dezechilibru interior.

citat din Florina Ilis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul unei mulţimi, orice sentiment, orice act este contagios, şi contagios în aşa măsură încât individul sacrifică foarte uşor interesul său personal în favoarea interesului colectiv. Aceasta este o aptiudine contrarie naturii sale, de care omul nu devine capabil decât atunci când face parte dintr-o mulţime.

Gustave Le Bon în Psihologia mulţimilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă, aşa cum susţine esteticianul Liviu Rusu, creaţia artistică se naşte dintr-o tendinţă contrară pornirilor care tind spre satisfacerea imediată a nevoilor instinctive, ceea ce inevitabil conduce la un conflict puternic, chiar la un dezechilibru interior, atunci nebunia ce apare în centrul acestei crize este oarecum inerentă, de neînlăturat.

citat din Florina Ilis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintea lui Eminescu lucrează cu ideea originilor lumii, a infinitului, a creaţiei, adică cu cele mai înalte concepte făurite de raţiunea omului. Printre acestea, ideea eternităţii stăpâneşte mintea sa într-asemenea măsură, încât una din atitudinile cele mai obişnuite ale poeziei sale este considerarea lucrurilor în perspectiva eternităţii. Este, în toată poezia lui Eminescu, o considerare a lucrurilor foarte de sus şi foarte de departe, dintr-un punct de vedere care ruşinează orice îngustime a mintii, orice egoism limitat. Marea superioritate intelectuală a poetului este una din formale cele mai izbitoare ale manifestării lui şi aceea care explică prestigiul atât de covârşitor al operei sale.

citat din Tudor Vianu
Adăugat de Ania Vişan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea că genialitatea fără nebunie nu există a fost promovată în perioada romantică, dar şi, mai târziu, de poezia simbolistă (Baudelaire, Macedonski, la noi) sau de cea modernă (Mallarmé, Valéry etc.), fiind alimentată şi de scrierile lui Schopenhauer, Nietzsche sau Lombroso, a cărui carte despre geniu şi nebunie(Genio e follia) apărea în 1864.

citat din Florina Ilis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se ştie că deconstruirea (deconstruction) începe din momentul în care un text sau, în cazul nostru, un mit, transgresează legile care l-au făcut să apară, textul sau mitul reorganizându-se pentru sine, din piesele sale componente, independent de voinţa care l-a creat iniţial.

citat din Florina Ilis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care spune că nu este fericit, ar putea cel puţin să devină prin fericirea prietenilor şi rudelor sale; invidia îi înlătură însă această ultimă resursă.

citat din La Bruyere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu

Eminescu, a fost bogat,
În urmă, ceva a lăsat.
Nu a stăpânit un Imperiu,
Dar a fost un mare geniu.

Ale sale bogăţii
Au fost frumoasele poezii.
Opere consacrate,
Ce nu pot fi uitate.

Această avere,
Niciodată nu piere.
Ce scrii, rămâne pe vecie,
Toată lumea o ştie.

Vorbele sunt purtate de vânt,
Sau rămân doar în gând.
Ce e scris pe foaie,
Niciodată nu dispare.

Elevii, nu-l uită niciodată,
La bac, mai cade câteodată.
Unora le dă bătăi de cap,
Cand la română, au picat.

Acum 166 de ani, te năşteai.
În această lume rea, păşeai.
Luceafărul poeziei româneşti,
Pe veci o să străluceşti.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (14 ianuarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mihai Eminescu

Eminescu a fost un geniu
Şi avere ne-a lăsat.
N-a stăpânit un Imperiu,
Dar era foarte bogat.

Operele consacrate
Sunt ale sale bogăţii.
În veci nu vor fi uitate
Frumoasele poezii.

"Luceafărul", "Lacul", "O rămâi",
"Ce te legeni", "Oricâte stele",
"Revedere", "Scrisoarea I",
"Adio", "Somnoroase păsărele".

În 1850 s-a născut
Luceafărul poeziei româneşti
Şi-n Moldova a crescut
La Botoşani şi Ipoteşti.

Creangă, prieten adevărat.
Alături mereu de Eminescu
Pe el nu l-a trădat
Cum a făcut Maiorescu.

O singură femeie a iubit
Scrisori de dragoste îi trimitea.
Şi-n acelaşi an ei au murit
Veronica Micle se numea.

În 1889, Luceafărul s-a stins,
Dar pe Cer s-a ridicat...
De boală fusese învins,
Din aceasta lume a plecat.

El e poetul cel mai apreciat
Românii şi-acum îl iubesc.
De noi nu a fost uitat,
Mulţi poeziile îi citesc.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (30 martie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa Pură nu este Forţa prin care se manifestă Conştiinţa, pentru că, odată ce manifestarea începe, există un proces de creaţie, care duce automat la existenţa vibraţiei, iar Conştiinţa Pură nu are vibraţie, ci este Sursa vibraţiei. Aşadar, Esenţa nu este energie, ci Sursa energiei, pentru că energia este o creaţie. Esenţa este Sursa oricărei creaţii. Iar când Esenţa se manifestă, devine creaţie, iar creaţia este purtătoare de vibraţie. Deci, niciun sunet nu poate susţine existenţa Esenţei în Sine, pentru că orice formă de sunet există în lumea relativă, în timp ce Esenţa în Sine există în mod Absolut, fiind Liniştea Absolută în Sine.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este datoria sufletului să fie loial propriilor sale dorinţe. Trebuie să se abandoneze pe el însuşi pasiunii sale stăpânitoare.

citat din Daniel Defoe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noţiunea de "fericire" era pentru vremea lui Eminescu destul de nouă, de aceea felul dual în care o concepea poetul corespundea întru totul mentalităţii epocii sale. Abia literatura modernă va atribui problematicii fericirii şi crizei omului modern nuanţe variate şi profunzimi filozofice, iar ştiinţa psihanalizei, conferind nebuniei o oarecare demnitate medicală, i-a ajutat pe artişti să se elibereze de spectrul ei sau, de ce nu?, s-o controleze în mod voit, raţional (suprarealiştii).

citat din Florina Ilis
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

geniu (vezi şi genialitate)

Şi el a fost un geniu, în sensul că un geniu este un om care are două idei mari.

definiţie de Jacob Bronowski
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul este mercenarul propriilor sale imaginaţii, şi sclavul propriei sale frici!

aforism de Octav Bibere
Adăugat de J. Louis Mash
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşadar, de ce am mers pe lună? A ajunge acolo părea a fi o problemă uluitoare. Ce este acest spirit din om care îl împinge să se îndepărteze de fericire şi de securitate, să trudească, să se expună pericolului, să rişte chiar dacă există o certitudine rezonabilă a morţii în misiune? Mi-am dat seama - luna ne arată - omul nu este făcut ca să fie în siguranţă şi confort şi bine hrănit şi distrându-se, nu, el merge împotriva intereselor sale, împotriva fericirii sale - el este constant mânat ca să facă lucruri iraţionale; forţa, nu el însuşi, îl conduce şi el trebuie să meargă.

citat din H.G. Wells
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanului Trifan, care nefiind fericit în tribulaţiile sale matrimoniale cu mai multe doamne bogate dar "serioase", obţinuse brevetul de invenţie al unei sobe care ardea fără cărbuni

Faimosul nostru Căpitan
În fine, şi-a găsit norocul:
Cu apa s-a 'ncercat în van,
A reuşit însă cu focul!

epigramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diverse cauze determină apariţia caracterelor speciale ale mulţimilor. Prima constă în faptul că individul din mulţime dobândeşte, prin conştiinţa apartenenţei la un număr, sentimentul unei puteri de neînvins, ce îi permite să cedeze unor instincte pe care dacă ar fi singur, ar fi obligat să şi le reprime. El va ceda în faţa acestora cu atât mai uşor cu cât (mulţimea fiind anonimă şi ca atare, iresponsabilă) sentimentul responsabilităţii, care îi înfrânează totdeauna pe indivizi, ar dispărea în întregime. Prin urmare, este suficient să spunem că individul din mulţime se află plasat în nişte condiţii care îi permit să-şi relaxeze reprimarea tendinţelor sale inconştiente.

Sigmund Freud în Psihologia colectivă şi analiza eului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul sau oratorul nu poate săvârşi ceea ce săvârşeşte eroul, el poate doar să admire, să iubească şi să se bucure prin intermediul eroului. Totuşi, poetul nu e mai puţin fericit; căci eroul este, ca să spunem aşa, natura sa mai bună, de care e îndrăgostit şi-n care se desfată pentru că nu mai este el însuşi, şi iubirea sa poate fi admiraţie... El îşi urmează chemarea inimii, iar când a aflat ceea ce căuta, rătăceşte pe la uşa fiecăruia cu cântecul ori cu povestea sa, pentru ca toţi să-l admire pe erou precum el însuşi şi toţi să fie mândri de erou, asemeni lui... Dacă rămâne astfel fidel iubirii sale, dacă înfruntă zi şi noapte acea viclenie a uitării care l-ar îndepărta de erou, atunci poetul şi-a desăvârşit opera, s-a alăturat eroului care l-a iubit şi el întocmai, căci poetul este natura mai bună a eroului, neputincioasă, într-adevăr, ca orice amintire, dar simultan transfigurată, ca orice amintire.

Kierkegaard în Frică şi cutremur
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Specificul naţional există fără îndoială. În artă, el este întrunirea tuturor locurilor comune. Gradul de specificitate indică astfel şi gradul de platitudine. De aceea a crea înseamnă mereu depăşirea acestui specific. Un artist este el însuşi – sau nu e nimic. Dar a fi el însuşi înseamnă a trăi adevărurile sale, a suferi de experienţele sale, a inventa stilul său. Toate acestea nu se făptuiesc însă decât prin renunţarea la facilitate, iar cea mai funestă dintre facilităţi o constituie aşa-zisele valori specifice care se formează prin sedimentarea mediocrităţii colective şi pe care le găseşti de-a gata. Specificul naţional este în definitiv ceea ce rămâne dintr-o cultură după ce i-ai luat efortul personal de gândire, experienţele de viaţă individuală, izbânzile singurătăţii creatoare. Acesta este.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu cât un om este mai deosebit de ceilalţi, cu atât mai puţin se aseamănă el normei – normei, în dublul ei sens, de medie şi de ideal. El îşi pierde individualitatea, în schimbul conformării sale la normalitate sau la ideal. Totuşi, însemnătatea persoanei este întotdeauna relaţionată la comunitate. Căci după cum o piesă de mozaic are valoare numai prin relaţia sa cu întregul mozaicului, tot astfel unicitatea persoanei umane îşi găseşte pe deplin sensul numai prin rolul pe care îl joacă într-un întreg. Astfel, sensul persoanei umane ca personalitate indică dincolo de limitele sale, înspre comunitate; fiind orientat către comunitate, sensul individului se transcende pe sine.

citat din Viktor Frankl
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântat e omul

Binecuvântat e omul
Cu sfântă învăţătură
Care-n gândul său nu poartă
Pentru nimeni nici o ură
Cel ce umblă pe cărare
Şi el scapă de furtuni
Cel ce ajunge spre a paşte
Pe a Domnului păşuni.
Cel ce fraţilor arată
Dragoste şi bucurie
Ce arată calea dulce
Ce urcă spre veşnicie.
Binecuvântat e omul
Cu păcatul acoperit
Pe care-l iubeşte Domnul
Şi îl face fericit.

Cel ce strigă-n bucurie
C-a găsit pe Domnul său
Care pentru o veşnicie
S-a scăpat de orice rău
Binecuvântat acela
Care cântă cu plăcere
Şi oricare lucru-n viaţă
De la Domnul lui îl cere.

Binecuvântat e omul
Care dă la cel sărac
Şi orfanul îl primeşte
În al casei sale prag
Îl ajută, îi dă povaţă
Şi îi este ca tutor
Şi-n a sale clipe grele
El îi este ajutor.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!