Această aşa-zisă Capitală, această aşa-zisă cetate fară nimic de cetate în ea a trăit şi trăieşte într-un veşnic azi fară un ieri, fară un mâine. Nu ştie ce înseamnă "strânge bani albi pentru zile negre!" E un oraş de "ce-am avut şi ce-am pierdut!" Care cum izbuteşte a împrumuta câteva sute de lei se aruncă într-o birjă ori într-un taxiu şi strigă şoferului sau birja­rului: "înainte!... Dă-i drumul înainte, oriunde!" Ce suflet să aibă un asemenea târg şi cetăţenii unui asemenea târg? Urbanism, arhitectură, monumente, muzee?... Simbolul nu e Calea Victoriei, tenia aceasta de stradă lungă-prelungă şi strâmbă, cotită, sucită, corcită, unde toţi îşi vântură o viaţă tot aşa de strâmbă, cotită, sucită, corcită?... Când trec şi îi văd pe toţi, şi mă văd printre dânşii la fel cu dânşii, atunci nu pot suporta oamenii, portul lor, vorba lor, năravurile lor, căci mă recunosc în ei. Îmi stă în gâtlej mâncarea, mi-e coclită gura şi mi-s strepeziţi ochii. Atunci îi urăsc şi-i osândesc şi mi se pare că nu găsesc cuvinte îndestul de grele... Pe urmă mă trezesc iubindu-i cu înduioşare, cum îmi iubesc şi târgul acesta în care am să mor fără a fi trăit ceea ce se cheamă o adevărată viaţă: viaţa!

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ratat de puţin titlul de revoluţionar

pentru că nu l-am revendicat niciodată
oricum nu sunt genul
care se aruncă cu pieptul înainte
pentru păpuşarii cu pretenţii de regizor
în schimb vecinul meu securistul
a fost primul om pe care l-am văzut
cu braţul înfăşurat în tricolor
în mod cert nu am stofă de martir
nu sunt bun nici războinic nici mercenar
de erou nici atâta
am totuşi aşa multe cicatrici pe suflet
dar nu de atunci
atunci încă visam
construiam de nebun viitorul
în paşi mareţi
în ritm de tot înainte
fară regrete iubeam să fiu
să am de unde
să n-am de ce
dar port cu durere şi o parte din cicatricea eroilor
căzuţi pentru un colţ de libertate
şi un codru de fericire
o port adânc
atât de adânc
încât pare o tranşee

într-un fel aş fi vrut să fi murit atunci
cu visul întreg

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea e un ecou etern

Plânge cerul şi pământul,
Soarele nu mai răsare,
Totul e beznă şi întuneric
În lumea asta atât de mare!

Oamenii sunt ca nişte stafii
Fără suflet, fară minte,
N-au altceva decât
Un grai, fară cuvinte.

Tot învăluit în ceaţă,
Pământul parcă e un infern
Oamenii sunt morţi,
Chiar dacă sunt în viaţă.

Lumea e un ecou etern!

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai pot

nu mai rezist, vino balsam pentru inimă
te iubesc, te iubesc, te iubesc
seara s-a transformat într-un plânset
fără de culoare e luna şi stelele
şoptesc într-un pahar din care ai băut
te iubesc, te iubesc, te iubesc
plâng, nu vreau nimic, nimic nu cer
ochii au făcut miting cu gaze lacrimogene
te iubesc, te iubesc, te iubesc
o spun de dimineaţă fără să trag aer
într-un accelerat de puls stingher
suspin pe stradă şi-n tramvai
te iubesc, te iubesc, te iubesc
sunt mâhnit şi simt că totul e aprins
inima-mi arde, gura strigă
te iubesc, te iubesc, te iubesc

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o anumită vârstă, toţi oamenii au impresia că au naufragiat, că şi-au ratat viaţa, că au trăit o viaţă idioată, absurdă - o viaţă care nu putea fi a lor, care nu putea fi decât viaţa altuia.. Pentru că avem o părere prea bună despre noi înşine şi nu putem crede că dacă am fi trăit într-un adevăr viaţa noastră, ea ar fi putut fi atât de idioată.

Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
Adăugat de Roxana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai bună metodă să scapi de un duşman e să-l vorbeşti de bine, peste tot. Se va găsi cineva să i-o spună, iar el n-o să mai aibă forţa de a-ţi face rau: îi vei fi sfărâmat resortul lăuntric... O să-şi continue războiul contra ta, dar fară vlagă şi fară consecvenţă, căci va fi încetat să te urască. Iată-l înfrânt, fără măcar sa-şi bănuiască înfrângerea.

Emil Cioran în Mărturisiri şi anateme
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie când va muri. Nimeni. Omul, când se uită înainte, i se pare că viaţa lui va fi lungă. Şi de asemenea i se pare că viaţa e ceva, că viaţa e mult, că viaţa e totul. Poate să fie aşa, şi poate să fie şi altfel. Pentru că, atunci când omul se uită în urmă, i se pare că viaţa a fost puţină, dacă nu chiar nimic.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să ne înţelegi, trebuie să înţelegi farmecul acestui Bucureşti aşa cum se afla înainte de pospăiala lui de modernizare şi de occidentalizare. Bucureştii cei mai apropiaţi de Orient decât de Apus... Ca să înţelegi oamenii şi stările de acum trebuie să te întorci la vremea lui Caragea şi a lui Alexandru Constantin Moruzi - acolo se află rădăcinile stărilor de azi, acolo năravurile şi tradiţia; tot ce-i bun şi ce-i rău, ce ne-a dat viaţă şi ce ne-a pierdut. Occidentalizarea e numai lustru; a schimbat doar Podul Mogoşoaiei în Calea Victoriei...

Cezar Petrescu în Calea Victoriei (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Priveşte această zi!
Fiindcă înseamnă viaţă, însăşi viaţa vieţii,
În iutele său curs
Stau toate adevărurile şi realităţile existenţei tale:
Fericirea creşterii,
Gloria acţiunii,
Splendoarea frumuseţii...
Căci ieri e doar un vis
Şi mâine doar o viziune,
dar un astăzi bine trăit, face din orice ieri un vis de fericire
Şi din oricare mâine o viziune de speranţă.
Priveşte bine, aşadar, această zi
Şi adu salutare zorilor!

poezie de Kalidasa
Adăugat de Jenei Georgeta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glastra inimii

e o zi de luni şi vară,
mă scald în smâlcuri toride de gânduri
credeam că ploaia de ieri le va duce-n şuvoaie departe,
dar cum ochii i-am deschis, la primul ceas al dimineţii
le-am găsit cu pleoape încreţite, hlizindu-se la mine
s-au întors şi te-au adus din frământări
mi te-au adus din neştiinţă
în glastra inimii te-au aşezat,
m-au transformat în nefiinţă.

şi zac aşa ca pe-o fereastră
şi stropi de apă nu primesc
şi simt cum frunzele-mi jelesc
nici soare n-am cum să găsesc
căci nu-mi auzi chemarea,

mă-ntreb de ce-am lasat eu ochii să-mi priveşti?

parcă ne ştim din alte lumi,
şi-n lumea asta nu e nimb de biruinţă
dragostea e moartă în a ei sămânţă,
chemarea nu e auzită
sunt fară apă, fară soare
intr-o zi de luni şi vară.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-am făcut?

Am intrat şi noi în UE,
Este lucru cunoscut,
Dar mai bine astăzi nu e,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au luat străinii totul
Bani, resurse - ce-am avut
Pe labe ne-au pus cu botul,
Şi cu asta ce-am făcut?

Ne-au trimis numai deşeuri,
Ne-au minţit cât au putut,
Mâncăm fel de fel de E-uri,
Şi cu asta ce-am făcut?

Nu mai stăm să facem glume,
N-avem vreme de pierdut,
Umblăm peste tot prin lume,
Şi cu asta ce-am făcut?

Unde sunt seninătatea
Şi mândria ce-am avut?
Azi domneşte laşitatea,
Şi cu asta ce-am făcut?

Şi-uite aşa, zic într-o doară,
Sper că nu am decăzut
Să rămânem fără ţară,
Căci cu asta ce-am făcut?

poezie de Octavian Cocoş (1 septembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a mai dus

S-a mai dus o zi din viaţă,
S-a mai dus din viaţa mea,
Mâine fi-va dimineaţă,
Şi ce-o fi... om mai vedea...

A fost bună, a fost tristă,
Ziua care a trecut?
Lacrima e în batistă,
Ce-am avut şi ce-am pierdut?

Am mâncat un colţ de pâine,
Am oprit o coajă mică,
Să o dărui unui câine...
De prea bine nu mi-e frică....

Mă aşteaptă somnul dulce,
Prag ce e de azi pe mâine,
Trupul merge să se culce,
Visul fi-va... dans cu zâne...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul din zori - gazel -

Într-o zi, îmi vei fi răsărit
Şi, la tot ce-am trăit, asfinţit,
Pe un ţărm, cu privirea spre cer,
Eu – în braţe cu tot ce-am dorit,
Tu – privind în adâncu-mi de foc
Şi zâmbind pentru ce-ai desluşit.
Ne vom scrie sărutul pe zori
Şi vom fi personaje de mit
Pe o scenă în care actori
În destin ce ne-a fost hărăzit,
Vom fi noi, cei ce joacă un rol
Într-un vis ce se cere trăit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci omul este o fiinţă fără vârstă, o fiinţă care deţine îndemânarea, ca în câteva secunde să devină mai tânără şi aceasta în cadrul zidurilor timpului în care a trăit, în care înoată în sus şi în jos ca într-un bazin, la care oglinda apei se ridică şi coboară şi o conduce când cu această epocă, când cu alta.

citat celebru din Marcel Proust
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hic et nunc

Într-un timp, pe drumul Ierihonului, un om
Şi-a văzut moartea cu ochii, odată,
Iar tu, cel ce citeşti, acum, rezemat de un pom,
Încă te mai întrebi dacă ieri l-ai văzut, în colţul unui hotel,
dormind, pe o dală de piatră...
Nu striga după un ajutor, era doar cu visele sale,
Înfrigurat şi lipsit de puteri,
Într-o mare de lume, într-un oraş luminat, şi nu o vale,
Cu trecători grăbiţi, indiferenţi, sirene şi puzderie de maşini,
acompaniate de raideri
Ai crede că, pe acest drum al tău, el, în această lume, nu-i singur
Şi, poate, speri că altcineva îl va privi cu alţi ochi,
Dar ochii tăi, când văd primii luminosul azur,
Cărei bucurii i se-nchină?
Privilegiul acesta e pentru toţi, căci a fost creat inimii şi nu privirii,
Iar tu de-ai înţeles, nu trece, ca atunci, mai departe,
Opreşte-te, ascultă-ţi secundele firii
Şi înveleşte-i sufletul plin de dureri, dându-le la o parte!

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da,eu

pot spune sunt visător,
umblu cu nasturii descheiaţi,
calc pe iarbă,
inversez coordonatele pământului
să-mi găsesc locul
şi totuşi nu mă înţeleg,
descopăr uimit libertăţi inedite
cum ar fi să zbor cu gândurile deschise ca şi cum
ar creşte aripi
din trunchiul ispitit de adevăr,
sunt supus democraţiei originale
ea să străduieşte să mă facă să uit că sunt ceea ce sunt,
mă adresez unui timp fară imunităţi, fară cuvinte,
huiduielile sunt mai prezente decât speranţele,
însă niciodată nu voi fi suficient de absent să uit că aparţin lumii
ridicole în fapte din care
soarele s-a retras şi râde.

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am impresia că viaţa oamenilor se desfăşoară pe o bază greşită. Există o gravă neînţelegere în punctul de pornire. Oamenii nu recunosc minunea pe care o constituie viaţa însăşi, globul acesta pământesc care se învârteşte în haos şi îi poartă în mersul lui prin veacuri. Ceea ce le lipseşte oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă. Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiţi de aparenţe şi se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii şi care ferecă spiritul în închisoarea conformismului. Întotdeauna, ceea ce m-a susţinut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieţii, am ştiut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Ştiam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Şi nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viaţa, al bucuriei, e clădită toată opera mea.

citat celebru din Constantin Brâncuşi (octombrie 1938)
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul ce mi se mai aşterne înainte aş vrea să fie sinuos. Pentru că drumul drept e plicticos. E ca atunci când te sui într-un avion şi ajungi la destinaţie fără nici o trepidaţie, fără nici un gol de aer, nimic. Când eşti întrebat cum ţi-a fost călătoria, nu poţi să răspunzi altceva decât: "Nu ştiu. Am dormit tot timpul." Piedica în viaţă e ca un pinten de cristal. Loveşti exact cât trebuie în ea, ca să poţi să mergi înainte. Dai prea tare, pintenul se face ţăndări, dai prea încet, nu simte calul nimic şi nu mai trage la drum. Deci obstacolele, problemele sunt esenţiale în viaţă. De-asta îmi doresc eu un drum cu cotituri. Numai atunci poţi fi.

Mircea Albulescu în revista Formula AS
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş hrăni cu nebunia inimii tale mici, ponosite, zăvorâtă poate din vreme într-o colivie de aur. Pe urmă n-ar mai râde soarele, cu raza de mărgăritar pe sub genele lungi. Şi dacă e întuneric NU mi-e frică. Mă descurc şi fară mâinile tale moi, albe cu miros de acasă şi frumos.
Stiu când ai ales să fii şi tu NU. Ieri, azi şi o fărâmă de mâine. De atunci ne-am întâlnit pe furiş doar în vis. Am devenit împreună un pleonasm al orgoliilor mute. Te rog, hai să ne scriem printre rânduri măcar câteodată. Fără ezitări şi corecturi. Doar senin şi febril ca şi cum iubirea ar sta bine ascunsă în fiecare NU.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tao

Tao este drumul şi drumeţul. Drumul fără început şi fără sfârşit pe care îl bătătoresc toţi muritorii, dar pe care nimeni nu l-a creat, căci drumul acesta este viaţa însăşi. El este totul şi nimic. Din el purced toate, toţi trec pe aici, îndreptându-se spre acelaşi infinit, se adaptează lui, ca să se întoarcă tot acolo de unde au plecat. Este un pătrat fără colţuri, un sunet pe care auzul nu-l poate percepe, o imagine cu forme neînchegate. Este o plasă imensă ale cărei ochiuri sunt largi ca nesfârşitul mărilor, şi totuşi nimic nu se poate strecura printre el. Este sanctuarul unde îşi găsesc cu toţii refugiu. Nu este nicăieri, dar nu e nevoie să te uiţi pe fereastră, ca să-l vezi lângă tine. De la el înveţi taina să nu mai doreşti dorinţe, ci să laşi lucrurile să-şi urmeze cursul lor. Este cel care se umileşte pentru a se mântui, căci cel ce se umileşte se va înălţa şi trufaşul se va umili. Decăderea este însăşi esenţa succesului, iar succesul nu este el însuşi decât o intermitenţă a decăderii, căci cine ţi-ar putea spune dinainte clipa când înfăţişarea unui lucru va întoarce cealaltă faţă. Cel care tânjeşte după dragoste, o va găsi în liniştea şi inocenţa începutului. Blândeţea asigură izbânda celui care atacă şi mântuire celui care se apară. Ca să fii puternic, va trebui să-ţi înfrângi înainte de toate, propriile tale porniri.

definiţie de W. Somerset Maugham în Fumul amăgirilor, XLVIII
Adăugat de Oana Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!