O mână de ajutor

Tu nici nu ştii ce să mă-ntrebi
Când îţi doreşti ca să te mint
Şi tare-aş vrea să te alint
Dar am şi ai prea multe trebi.

Nu vezi că suntem ocupaţi
Cu fel şi fel de boroboaţe
Şi că secundele-astea hoaţe
Ne ţin aşa de mult legaţi?

Dar dac-o fi să te-ntâlnesc
La un sfârşit de săptămână
Te rog să nu-mi ceri nicio mână
Căci sâmbăta eu nu muncesc.

Sunt altruist de ziua şaptea
Pot oferi drept ajutor
O lene care mi-e de mor
În fiecare zi şi noaptea.

poezie de Marius Robu din Pacoste de dragoste (28 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În alte sfere

De ce sunt eu pe lume, când toţi suntem la fel?
Aceleaşi fapte bune, acelaşi caracter
Aceleaşi fapte rele, ce nu se mai opresc
De fiecare dată, mă ierţi şi iar greşesc!

Eu sunt la fel ca tine, căci suntem fiinţe vii!
Dar ce se ascunde în mine, tu nu ai cum să ştii!
De mult ne-am îmbrăcat, cu griji şi cu probleme
Cu aceste haine, ce nu ţin cont de vreme.

Vom fi la fel cu toţi, chiar şi după moarte!
Măcar acolo grija, nimeni n-are s-o poarte!
Şi în alte sfere şi într-o lume nouă!
Unde nici nu ninge, unde nici nu plouă!

De găseşti ca mine, îngheţaţi de ger!
Spune-le, te rog! Căci nu suntem de fier!
Şi dacă vor măcar puţin să înţeleagă!
Căci misterul vieţi, nimeni nu-l dezleagă!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca scrisul

Oricât aţi vrea să scrieţi ca Robu, e-n zadar...
Şi eu aş vrea să duc, prieteni, trai de soi,
Un ceas pe săptămână, o zi pe an măcar,
Dar nu mi-e dat... şi de-aia scriu cum n-o faceţi voi...

La fel cum să trăiţi, sunt sigur că n-aţi vrea,
De v-ar fi dat, de v-ar fi dat, prieteni, un ceas din timpul meu...
Precum o veşnicie de lung vi s-ar părea,
La fel de greu ca scrisul, ca viaţa, mult mai greu...

poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineaţă (12 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imi ceri prea mult

îmi ceri prea mult;
nu cred că am să pot vreodată
să rup din cerul meu o stea
şi-o lună, totodată.

pe cerul meul nu este lună,
a fost furată când îmi era aproape
însă am înţeles motivul,
era iarnă,... era noapte.

dar stele mii şi mii se nasc
cu fiecare clipă care trece
şi nu le vrei, nici nu îţi plac
căci era iarnă,... era rece.

îţi pot da soarele de vară
şi stele-o mie legate într-un cult,
de nu le vrei, îţi spun cu îndrăzneală,
îmi ceri prea mult.

poezie de Marta Carmen Ioana
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare de spirit

Am mătreaţă în sprâncene,
Şi mi-e lene... da, ce lene!
Şi să-mi vâr haleala-n bot,
Îmi e lene... şi nu pot...

Nu mă scarpin când mă mâncă,
Stau cu capu' într-o brâncă,
Nu pot sta nici în picioare,
Mi-e o lene de mă doare...

Ochii-abia îi ţin în gene,
Lene mi-e să-mi fie lene,
Şi să-nhaţ un chilipir,
Lene mi-e şi să respire...

Am mătreaţă în sprâncene,
Şi mi-e lene... da, ce lene!
Şi să-mi vâr haleala-n bot,
Îmi e lene... rău de tot...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anestezie finală

Din mine, când o fi să mori
Te rog frumos să nu mă dori
Şi te mai rog, a doua oară
Când mor, nimic să nu mă doară.

Te-aş mai ruga, dacă se poate
Să-mi ierţi vreo câteva păcate
Căci vreau să am la judecată
Din două pete, doar o pată.

Şi-acum, ţi-o spun aşa 'ntr-o doară
Mi-e dor să mor, dar să nu doară.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pierd nopţile gândindu-mă la tine
Când aş putea veni să te-ntâlnesc
Nici dragostea nu-mi iese foarte bine
Când intr-un ea visând că te iubesc.

Se lasă înşelată noaptea toată
Dar dimineaţa, când îs dat afară
Se culcă şi rămâne supărată
Intrând în sine până către seară!

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta mi-e crucea! O duc cum pot

De ziua “TA”, din an în an,
Eu îţi transmit un «gând» răzleţ,
Ce are un «simbol şi un preţ»,
A unei «taine» de amor
Ce o păstrez cu prea mult dor,
Ca «Baciul» doina din folclor,
Cu ea în suflet am să mor
Dar... şi cu al tău dispreţ.

Am încercat, dat tu n-ai vrut
Să-ţi mângâi părul despletit,
De-un timp, prea des m-ai ocolit,
Să nu-ţi mai tulbur traiul plin,
De rătăcire şi declin
Şi să-ţi respect al tău destin
Ce ti-a fost dat, chiar de-i hain,
Să-l duci pân-la sfârşit.

- Asta mi-e «Crucea», tu o ştii,
Şi vreau s-o “car”, aşa socot,
Credinţa-mi spume c-am să pot
Chiar dacă-i grea, mai am puteri
Şi, sper, destule primăveri,
De-aceia te rog să nu-mi ceri
Să-mi schimb părerile de «ieri»
Că n-o s-o fac. Şi... asta-i tot.

Dispreţ? E un cuvânt prea dur,
Mi-ai fost şi-mi eşti un om de «crez»,
De-aceia-n suflet te păstrez
Ca prieten bun. Sincer, loial
Şi mi-ai rămas fără egal
In toate. Un “OM” raţional,
Aşa cum este ideal,
Dar... Lasă-mă să meditez.

Poate... cu timpul vei afla
Prin ce-am trecut, şi, încă trec,
Cu lacrimi zilele-mi petrec,
Ţi-o spun şi ţie şi, oricui,
Că nu cer « mila » nimănui,
O să mă zbat şi sper să «sui»
Până în vârful muntelui,
Pe mal n-o să mă-nec.

Îţi mulţumesc totuşi că vrei
Să mă ajuţi, aşa cum poţi,
Din rătăcire să mă scoţi,
Dar... Am şi eu destinul meu,
Uşor, sau dacă este greu
Eu îl urmez, îl «car» mereu,
Aşa cum o vrea Dumnezeu,
Să merg cu ale mele «roţi».

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelept

Mă hrănesc doar din himere
Şi dau celui ce nu cere
Mă hrănesc doar cu iluzii
Şi fac prea multe confuzii

Nu am lacăt, cifru, cheie
Nu mă vrea nici o femeie
Sunt un fel de n-ar mai fi
Şi trăiesc fie ce-o fi
De pe-o zi pe altă zi

Nu iubesc, nu sunt iubit
Şi de tot m-am plictisit
Când aştept nimic n-aştept
Şi sunt prost că sunt deştept
De calc strâmb merg foarte drept
Sunt nimic, deci înţelept.

poezie de Marius Robu din Carte de bucăţi (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, aşa cum nu ştii când şi cum ai adormit, la fel nu ştii când şi cum te-ai născut. Şi, ca în somn, la fel şi în viaţă începi să crezi tot mai mult în ce ţi se prezintă separat de Întreg. Şi, tot ca în somn, crezi din ce în ce mai mult şi în sfârşit te trezeşti, adică pierzi personalitatea care trăia în somn şi intri în starea în care erai înaintea somnului, dar nu în aceeaşi stare, ci într-una superioară, căci ai îmbătrânit, ai devenit mai deştept, mai bun.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de Gabrine94
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tic-tac

Dac-aş prinde timpul la o cotitură,
I-aş da două palme şi un pumn în gură,
I-aş da o bătaie să mă ţină minte,
Să-l pot da în urmă, când e înainte,

Să-şi îndrepte pasul când şade pe loc,
Să îmi fie ceasul vieţii cu noroc,
Să nu treacă nicio clipă fără sens,
Fericirea toată s-o trăiesc intens...

Dar nu bat eu timpul, ci mă bate el,
Tic-tac, ziua toată, şi noaptea la fel.

poezie de Marius Robu (22 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Se apropie iar ziua mea şi iar n-o să-mi spui La mulţi ani
Nici anul trecut nu mi-ai spus, deşi, ştii foarte bine:
Cu cât nu-mi vorbeşti cu atât te pironeşti şi mai mult în mine
E un fel de metaforă a ta, un fel de viclenie a speciei
Gândurile tale sunt cuie care se bat singure mai ales pe
Încheiturile mâinilor, acolo unde-ţi înrădăcinezi poveştile
În timp ce dorm, aşa de dragul distracţiei la miezul nopţii
Când tu crezi că nu ştiu ce vrăjitorii faci sub pielea mea
Îţi lipeşti urechea de inima mea şi începe să ningă
Îţi place să auzi viscolul cum îţi îmbată mintea
Şi-atunci lupii din păduri, dar şi cei din mine se mai domolesc
Doar mai scânteiază leneşi a sfârşit de iubire
Te văd scotocind prin lada bunicii doar, doar
Mai găseşti un crâmpei din mine pus bine de oamenii
Care chiar m-au iubit, păcat că toţi aceştia sunt morţi
Şi-aş vrea să-i întorc aşa cum se întorc zăpezile pe uliţele triste
Măcar o dată pe an, măcar o dată pe an să fie ziua mea
Cred că şi ninsorii îi e dor de drumul pe care s-a topit cândva

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot pe tine...

Când zâmbeşti, zâmbesc şi eu.
Când eşti tristă, plâng mereu.
Când greşeşti, te înţeleg
Şi tot pe tine te aleg.

Când m-ajuţi, îţi mulţumesc.
Când mă cerţi, înebunesc.
Când îmi ceri, eu îţi ofer
Şi tot pe tine te prefer.

Când eşti speriată, te alint.
Când mă-ntrebi, nu te mint.
Când crezi că uit, îmi amintesc
Şi tot pe tine te doresc.

Când îmi şopteşti, te ascult.
Când nu-ţi ajunge, aduc mai mult.
Când nu ai, eu îţi fac
Şi tot pe tine eu te plac.

Când lipseşti, eu mă sufoc.
Când ai ghinion, îţi dau noroc.
Când nu-nţelegi, îţi definesc
Şi tot pe tine te iubesc.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadou de ziua iubitei (pe vreme de izolare)

(Ea:) Ştii că mâine-i ziua mea,
Sper că n-ai uitat de ea...
Nu umbla tot gură cască;
Mie să îmi vii cu mască!

(El:) Te iubesc şi te doresc,
Dar eu, mască... nu găsesc!

(Ea:) Cred că tu ştii cel mai bine
Şi nu-ţi baţi iar joc de mine...
Ia să vezi cum te omor
Dacă nu îmi vii cu clor!

(El:) Iubi, ştii că te ador,
Însă, nu mai au nici... clor!

(Ea:) Vezi, eu, de-astea, nu-nţeleg,
Iar, de pat, o să te leg!
Şi nu îţi deschid nici uşa,
Până nu-mi arăţi... mănuşa!

(El:) Nici mănuşi nu au deloc,
Cică, nu mai sunt pe stoc!

Dar, să nu luăm Corona,
Nu vin singur, ci... cu Mona!
Şi să nu îmi ceri iar cheia,
Mona - spirtul, nu... femeia!

pamflet de Carmen Cristina Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 43

Când ochii mi-i închid ei văd mai bine
Că ziua n-au prea multe de aflat;
Dar când adorm, în vis pornesc spre tine
Şi-n beznă, vii, viu bezna o străbat.
Tu, umbră ce dai umbrelor splendoare,
Fă umbra ta aievea să-mi apară;
Când ochii orbi o văd strălucitoare,
În clar de zi va străluci mai clară.
Încântă-mi ochii, spun, că tare-aş vrea
Să-i văd pe-ai tăi în fapt de dimineaţă
Aşa cum toată noaptea umbra ta
În somnu-mi greu privirea mi-o răsfaţă.
Când nu te văd, mi-e ziua noapte-ntreagă
Şi noaptea-i zi când visele te-ncheagă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609)
Adăugat de Miron Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Darnic, dar zadarnic (pentru Maria)

Aştept să-nceapă-n viaţa mea
Ceva ce n-a mai început,
Şi nicio clipă n-aş mai vrea
Să se repete din trecut.

Mă tem de viitorul meu,
La fel de mult ca de prezent;
M-am săturat să-l văd mereu
Altfel, dar numai aparent.

Mă rog să-nceapă-n viaţa mea
O altă inimă să bată
Şi-n locul meu s-aştepte ea,
Crezând în clipa mult visată...

Căci unei jumătăţi de om,
Oricât ar fi de gură-cască,
Nu-i pică din acelaşi pom
Altfel de rod, fără să-l nască.

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi...

Mircea Eliade în Noaptea de Sânziene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat

Totuna sunt veninul şi dulceaţa,
Chiar binele şi răul par la fel,
Eşti conformist şi, totuşi, eşti rebel
Plângând, tu râzi; aşa îţi trece viaţa...

Răspunzi cu "Da!", deşi ai spune "Nu!",
Rămâi pe loc, când tu doreşti să fugi,
Şi-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai eşti chiar tu.

Tu furi şi-apoi, căit, tu dăruieşti,
Ai vrea să urli, dar îţi place mut,
Ai câştigat şi, totuşi, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deşi drept nu eşti!

Eşti prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubeşti săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gaşcă, dar rămâi...

Prea eşti deştept, când proştii te-nconjoară,
Şi familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Eşti înăuntru, doar când eşti... afară.

Eşti extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, eşti de stânga - vai!,
E ca şi cum în Iad ai fi în Rai,
Eşti "contra", mai întâi, şi apoi "pentru".

De ce-ai mai sta, când eşti de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai ştie,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Şi vrea să te redea pe tine ţie!

poezie de Dumitru Sârghie din săptămânalul "Linia întâi" (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Dar noi chiar suntem: minte, trup şi spirit. A. M: Eşti sigură că nu ai uitat sufletul, energia, informaţia, voinţa, dorinţa etc.? I: Da, suntem toate acestea şi mult mai mult. A. M: Draga mea filozoafă spiritualistă, spune-mi, te rog, daca aş amesteca prăjitura ta preferată cu nisip, ciment şi rahat, ai mai fi la fel de convinsă că mai doreşti să o mănânci? Exact la fel se întâmplă când laşi mintea ta să amestece spiritul cu rahatul=trupul şi cu multe alte gaze psihologic-spirituale. Ceea ce eşti TU, Suntem Noi Toţi, nu se Vede, după cum, tot ceea ce se vede, nu eşti tu. TU EŞTI APERCEPTIVĂ ŞI IMPLICIT INCOGNOSCIBILĂ şi atunci, cum te va descrie mintea ta? TOT CEEA CE VREA MINTEA SĂ FII, NU EŞTI!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa-i frumoasă şi la 66 de ani

A mai trecut un an dar nici nu-mi pasă!
Să treacă cât mai mulţi! Mie mi-e bine.
Că nu mai sunt nurlie şi frumoasă,
Nu sunt tot eu? Şi nici nu mi-e ruşine.

Sunt anii mei şi-i ţin cu drag în braţe
Şi sunt frumoşi, aşa cum sunt. Să treacă!
Şi nu cumva vreun hoţ să mi-i înhaţe,
Că, fără ei, aş fi mult mai săracă.

Botine fine nu mai port de-o vreme
Şi mijlocelul nu mai e subţire,
Mă scol în zori, mă culc mult mai devreme
Şi nu mai ţin nici cure de slăbire.

Mă doare un genunchi, un junghi m-apasă
În spate, drept pe şiră... şi ce dacă?
Pe zi ce trece, viaţa-i mai frumoasă
Şi nicio lacrimă nu mă apleacă.

Mai plouă-n suflet... e firesc să plouă-
Nici cerul nu zâmbeşte-ntotdeauna.
Mi se mai frânge inima în două,
Da'-mi trece, numai de răsare luna.

Mai scriu şi-un vers şi pot să uit de toate-
În poezie sunt cum vreau. Hai, viaţă,
Trăieşte-mă, atât cât se mai poate
Şi cât a mai rămas, pe mosor, aţă!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!