Naştere punct zero

A început şcoală pe 14-15... miliarde de ani lumină plecată-n spirale
şi aşezată în aula rotind concentric şi cu tablă neagră, în zgomot de urale
explozive... Nu ştiu de lună că n-aveam orbite pentru ea şi nici nu strălucea,
iar revenind la facultatea-n curs de-a naşte din scrumuri fumurii, în perdea
s-au încropit cursanţi într-o alergare nebună de-a se face mari şi a se-nnconjura de-apostoli
păzitori în jur -utopici pentru neiniţiaţi- haotici, dându-şi coate, rostogoli
să-şi facă loc, să se aprindă printre nori şi să se pavoazeze-n cer de-o bulă albastră;
un grăunte -aproape vid de masă- şi-unde şi mai mic, un firicel cu gât purtând o glastră
şi-a încolţit o floare cu petale mirosind a simţuri şi curgând nectar să îşi hrănească -ne având-
un gând, se-ncovoind de întrebări -de-un dedesubt de punct- plecate... Şi atâta-i de păpând
elevul ce-a intrat pe-o lume-n undă scurtă, se-necând de-atât plângând! Se cheamă OM,
aflat la sânul Căii Laptelui de-o firicea genealogică, printre inelele de vârste nesfârşite de-al său pom.

E-o spiţă, sau un vârf de suliţă aruncată de un Cine... Bula, ea grăunte îi e acoperiş de-un miliard de miliarde de miliardimi din miliardul de-un micron...

PS
Pe Calea nesfârşită a Laptelui, numai pe ea, am 17 miliarde de surori ca bula, ce-o am şi trenul şi peron!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

PRIN UNIVERS...

Astă noapte, pas la pas, m-am plimbat prin Univers
Pentru care deodată s-a deschis un interes
Şi prin telescopul Hubble... ca şi cum aş fi privit
Două sute miliarde galaxii eu am găsit...

Astă noapte-am străbătut miliarde ani lumină
Şi-am ajuns până la Abell, roi de stele pe retină,...
Am vizitat Sagittarius, Ursa Major, Ursa Mică
Chiar şi Galaxia Morţii... de care îmi era frică

M-am plimbat prin galaxii până când am obosit
Şi pe Drumul Robilor vrând-nevrând am poposit
Coborând din Andromeda, tot de prin Grupul Local
Ca şi Calea Laptelui, am făcut un gest banal

Mi-am pus degetul pe-o tâmplă şi aşa m-am întrebat:
Oare Zeus pe Heracle când l-a dus la alăptat
Şi l-a pus la sânul Herei, care dormea pe o parte,
A ştiut că o să facă o spirală ca de lapte

Când Zeiţa-l va respinge? C-o să împroaşte-n jur cu stele
Patru sute miliarde,... nebuloase printre ele?!
... Dar nu are importanţă, e bine că am aflat
Cine şi de ce-a fost naşul Mylky Way... de-a botezat...

Şi prin Calea Laptelui am trecut prin constelaţii
Ca să mă întorc acasă c-un bagaj de informaţii
Şi-am trecut prin Gemeni, Vela, Aquila şi Scorpion
Prin Săgetător, Perseus şi pe Braţul Orion

M-am apropiat de Soare,... doar o rază am luat,
Şi prin Sistemul solar cam o oră m-am plimbat....
M-am întors din nou,, acasă'' pe planeta mea, Pământ,
Unde m-am născut, am plâns şi am spus primul CUVÂNT....

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simţuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce ştiu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ţi de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Şi ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai ştiu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Şi-i numai o dorinţă de-alt timp şi de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în fiinţa-mi toată,
Să ţi-l aşez alături... şi apoi să mor de bine!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren

Se scurge gând pe şine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uşi, pe trepte.

Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărţiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.

E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se ştiu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!

Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.

E-un drum deja prestabilit,
E locul de-a cunoaşte lume;
Să bei o bere-n ritm de spume...
Să te laşi dus de-un "vagon lit".

E visul în miriapod,
Un ascunziş de-o aventură
Aşa-ntr-o doară, doar o tură...
E-o amintire-n timp... Un pod.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

glasurile noastre răsunând în Univers
de 8 miliarde de ori
la 8 miliarde de ani-lumină
în 8 miliarde de galaxii
şi alte 8 miliarde de posibile lumi

gogyohka de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Procesul de fuziune nucleară din interiorul Soarelui a început acum 5 miliarde de ani şi va mai continua cel puţin 4 miliarde (maxim 5 miliarde).

citat din Adrian Şonka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea devreme pentru sfârşit, inexistenţă

... deci se-nmulţeşte zilnic infinitate,
nu mai e niciun final
când deja sunt două sute de mii, de mii de miliarde de stele adunate,
din o sută de mii, de mii de miliarde de galaxii
-dublul tuturor boabelor de nisip de pe Terra-
şi nu mă mai pot strânge cerc! Sunt din nou iar imaterial;
nimic din despre mine nu mai ştiu, eu cel ce stau pe sfera
de la malul... unei mări. Te-aştept să vii,
întins pe şapte cu douăzecişişapte de zerouri de miliarde de sori
din plaja timpului, cu ochi de marinar de pe galera
tuturor alor mei, foşti matrozi silitori,
sfărâmaţi, dispersaţi în oceanul oaselor de coral...
fără să-mi amintesc, nici cel puţin frugal
de cineva sau dacă rugi au fost să ies din ou
în lipsa altuia, oricui, să fiu erou
mult, mult mai târziu,
să ştiu ce-nseamn-a fi când iară o să fiu...
şi nu am nici-o staţie de praf sau gaz
din toţi ce-au fost şi nu mai sunt de mult;
mulţi otrăviţi cu Separanda şi Venera...
că uite bate vântul ce-l ascult
şi-mi trece printre degete nisip, imensitatea
de prea multe miliarde... şi-s un simplu caz
ce nu-mi pot prinde stele, îs prea devreme...
şi nici nu am eternitatea
să mă-ntreme,
deci nu voi şti nimic, nu ştiu...
Normal că nu-i nimic, că este aşa de mult
şi nu e loc de prea mult spaţiu, fiind prea mult... şi ocult...
rămân, că voi fi veşnic prea devreme,
că nu-i timp, pe cât de este de târziu!...
Şi atunci e-adevărat că fiecare avem,
-fără vreo aură sau chiar de-a fi, precum suntem,
vreo năpastă-
norocul meteoric; căci tot e scurt în infinit, o boabă, un fir,
imens grăunte de nisip în negru... Steaua mea, a voastră!

... Pierdut sunt cu privirea înstelată se crăpând 'n nesomn în miliardele, silicele topit din geamul de pe ochiul din fereastră...
tot pipăind cu mâna o petală, toată pluş, ce cade neputând tot aştepta, de la o roză ruptă se murind în glastră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petiţie în van

Viaţa-i de-a dreptul cutremurătoare;
Un cifru fără cheie, de damnat,
Iluzie perpetuă de-un "existat"
Cu care te complaci perfid... până se moare.

Îşi joacă rolul ilegal chiar de ţi-e scris
Şi o semnezi c-un nume fără noimă;
Nu corespunde scopului, e-un cânt de doină
De jale... întreruptă de-o credinţă-n paradis.

E-un echilibru şubred ce-ţi procuri
De unul singur printre alţii ai tăi, creduli,
Cu toţii contractanţi, la fel de nuli,
De miliarde de sentinţe... fără legi şi fără juri.

E cel mai important bun de-un Pământ
Ce nu ştie decât de roata-i ciclu;
Născând, murind, tot ce are-ntr-un periplu,
Să preexiste... n-acordând vreun legământ.

Oh, ce de genii, de la Einstein la albină,
S-au perindat cu toţii, induşii în eroare,
Ascuns-având, nedrept, ziua când "EU" le moare...
Şi nu s-au revoltat... perpetuuându-şi vină.

Ca zeci de mii de miliarde dispărute
Mă mor la rându-mi de-un trupesc necaz
Şi-aş cere socoteală ferm, de la obraz,
Către un ce... sau cine ţine datele oculte.

Am dreptul, cred şi cred într-o credinţă,
Să-mi ştiu traseul contractat şi nesemnat,
Cu clauze şi dată... nu doar "întâmplat";
Că-l merit... prin câştig curat, din suferinţă!

Sunt un nevinovat ce-am fost creat ofrandă
Şi-am sufletul cam cât o Galaxie
Şi tot nu pot să fac din viaţa mea o bandă
Fără sfârşit... căci moartea nu învie.

E-un astăzi fiindcă-i azi că eşti şi tu,
Există fiindcă eşti, c-altfel n-ar fi,
Sau nu ştiu, dacă e şi tu n-ai fi, mai ştii
Există, e... da?!? Sau doar există... nu!?!

Acum o ştiu din proprie experienţă
Căci mi s-a dat un sol neaşteptat;
Se pare-a fi contractul expirat
Şi-s încă tânăr... şi n-am penitenţă.

Ah Doamne... zic -aşa cum zic mereu,
Dar făr-a şti precis de ce-o făceam-
De totul mi-ai fi spus direct, mă alegeam
Etern reprezentant contractual... Un comis zeu.

M-aş dedica pe veci către oricine
Să-i fiu chezaş pe merite şi suflet,
Să-i spun pe şleau de termen, de cât umblet
Va avea parte... Aşa cinstit, cum se cuvine!

M-aş da definitiv neantului şi aş uita de mine,
Dar nu ştiu dacă plânsu-ajunge; cine intervine, către cine?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas, după plecare

Am căutat astăzi iubirea,
încă de dis de dimineaţă,
printre cearceafuri, pe-un adânc de pernă
şi rămăsese doar mototolirea,
ca o hârtie aruncată, creaţă
de-o noapte, se trezind în bernă...
e plin de zgomotul de vid
ce sparge tâmple-n pocnete, doloric
şi-o ceaţă umedă se întinde în picuri spre bărbie,
să răcorească piept, ce aleargă-ntr-un galop torid,
înmoaie obosit şi gând,
ca de-un alcoolic,
în rugă, se închinând,
în prosternarea de-o... călugărie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statică reverie

Nu mai am niciun gând, nu ştiu ce-aş face, spune,
Golit de ţel, de tot, mă irosesc în lene,
Nici inima-mi nu-mi bate, în artere... numai vene
Îmi recoltează simţuri, ce şi ele ar apune.

Sunt parcă un inert, cuprins de-un scurs de vlagă,
Epuizat de-a face, rămas doar aşteptare
Să se petreacă orice... oricum orice încercare
E-un gând, mereu rămas doar vrutul ce se roagă.

Aştept ca bila neagră -rămasă nemişcată,
Ce stă pe pluşul verde să nu se încheie joc,
Sub abajur aprins, pâclit de fum- noroc,
Să cearnă etern, să fiu... şi eu aşa, odată...

La masa cea de taină, taina mea... a mea roată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peliculă lunatică

M-am agăţat de-un colţ de lună
ca de-o felie de melon alb, sidefat,
lipit aşa pe-un fundal pal de gri, sau bleu plouat -decolorat
dup-un traseu de-o zi- ce nu ştiu a fost nebună, bună...

E tot mai clară ea -peticul cum cristalinul de la ochiul nopţii,
Inert în suspendare între firele de stâlpi ca semnul muzical-
şi liniştea e ca o apă îngheţată, adâncă, c-un flocon de nori, stă de fundal...
şi iată că spărtura de lumină a coborât niţel pe portativul firelor, a sorţii.

Plutesc cu gând nemărginit înfăşurat în plapuma de azur, azot,
fără să văd mai mult din vid, nici ce traseu ar fi şi nici ce staţii,
doar simt c-adie mângâieri domol, de vânturi de la fuga în sideraţii
către tărâmul mult visat de drag, de minte, se încântând de viaţa morţii...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De destul de mult timp, "Pacifis" nu mai putea fi zărită cu ochiul liber sau altfel de pe Terra, dar nici din navă planeta albastră ce dădea sens cuvântului "acasă" nu mai putea fi zărită nici măcar ca un simplu punctuleţ gălbui, amestecat printre toate celelalte miliarde şi miliarde de alte asemenea punctuleţe galbene, care înconjurau nava albastră din toate părţile, stelele...

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O bulă de perlant

Se-adună râu de-aluviuni în estuar
Şi de-un picior se şchioapătă o scoică
Orbită de nisipu-n mâlul planetar...
Se trage-n carapace ca-ntre sâni o doică.

Îşi avalează sarea mărilor ajunse,
Se ascunde de prea multă lumină
Ce-o mistuie-n ea însăşi valve nepătrunse;
Un glob pe-un fir de praf în sidefare fină.

Se apără cu ce-i mai bun în sine
Timp lung, nu-şi pune cap pe pernă
De parc-ar şti că doar un şnur o ţine
Şi moare într-o zi ucisă pentr-o perlă...

O viaţă-n nevăzut, cum cânt de-o neagră mierlă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut întors în viitor

M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să ştiu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.

Nu mă ştiam, din lumea de ciudaţi;
Amestec, plastic cu metal... robotizaţi.
Eram în zbor, că n-aveam gravitaţie...
În planaj de gând, profund în levitaţie.

Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meşteşug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... şi-un "plug".

M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aş şti pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-şi schimbă mereu formă...

Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Şi mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-şi vindeau carnea pe "bani".

I-am luat un tot, în electronică analiză
Şi-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neştiut... prezenţă certă.

Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheaţă";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greaţă.

Necaz mi-au dat fiinţele "carnale"
În veşnic "chalenge" de ambiţii goale
Fără valoare, simple speculaţii,
De-a mult avea şi... drepturi de creaţii.

Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simţuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimţuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.

Sunt deci eu fiinţa top-raţională
Pusă de-acum în veşnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!

PS
Am învăţat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le ţin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început să ne contemplăm originile: materia stelară care se gândeşte la stele; ansambluri de zeci de miliarde de miliarde de miliarde de atomi cercetând evoluţia atomilor, urmărind călătoria lungă prin care, aici, într-un final, a apărut conştiinţa.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

elipsă în jurul tău
accentuez şi tai
elipsă de pamânt pentru soare
sunt parcă 5 miliarde de ani
şi mergem
plecăm
soarele se extinde
tu mori, eu mor, noi trăim
şinele se dilată
e vară?
aud trenul cum galopează
e muzică pentru mine
ce bine că mai avem
5 miliarde

poezie de Ovidiu Arsene (iulie 2018)
Adăugat de Ovidiu Arsene
Comentează! | Votează! | Copiază!

Particulă

Sunt pulsul zilnic; de pârâu ce pleacă din izvor
Prin capilare fine, cu-nceput în picuri de celule
Dintr-un imens întreg, divers, compus din molecule...
Aflat pe un traseu codificat, cursiv-lănţuitor.

Gânduri mi-adun din filamente-n vârf de ac
-Răspunzător pe unde trec, nedeversând de maluri-
Sunt un torent nestăvilit, printre pulsaţii-n valuri;
Caverne de alveole şi circumvoluţii, am vieţii leac.

Talaz mi-e diafragma, pompez sânge peste ţărmuri,
Păşesc, tentacule, le-ntind la cer, să cer, s-ajung sfârşit
-Am Hubble lupe-n terminale dintr-un hard nemărginit-
Sunt Universul din mojarul infinit, un mix de cărnuri.

Sunt nano diferenţa d-existentul de-o secundă
-Ştiut mi-adun sudori, din tomuri pluviale, în oceane-
Sunt gândul exploziv ce se prăvale piroclastic din vulcane;
Infimul eu, încerc să scap de la dezastru, bula albastră, o muribundă.

În fond sunt eu, ce îmi doresc să fiu, un "individ"
O particularitate de inegalat, o amintire nesfârşită,
Nu doar o componentă de duzină, din mulţimea cert finită...
Mă străduiesc să fiu particula, fără de care, viitorul va fi vid...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groparul

Merge târâş prin viaţă
Cu inima de gheaţă
Plecat înspre mormânt...
Se irosind săpând.

Din şale se îndoaie
De e năduf, e ploaie,
Sau ger năprasnic este...
De clopot dă de veste.

Nici nu mai are lacrimi
Şi sărbători, nici patimi
Ce varsă în sudoare
La fel la orişicare.

Din palmele bătute
Şi sforile ţinute
Îşi încropeşte pâine
De-un trai de azi pe mâine.

Ar avea rugăminţi
Dar i s-au dus părinţi;
Îs doar popi de-o sudalmă,
Partaj de bani... de-o palmă.

A fost pe rând plugar
Şi dascăl de altar,
Dar rangul l-a pierdut;
Popii n-a dat ce-a vrut.

Câştigă din pomană
Colac, colivă, o slană
Şi ţuică, că-i sleit...
Vreun vin de mult acrit.

Stă printre cruci, aghiasmă,
Tămâia i-e mireasmă,
Se-ngroapă printre flori
Trup-suflet, mii de ori.

Şi-i tânăr... Tot nu ştie
Când timpul o să-i vie...
Şi-a săpat singur groapă
... Căci n-are bani de sapă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţie finală

De ce cu atâta uşurinţă spunem mor
-Tratând şi drama-n superficial-
Ne păcălind; luând muribundul în uşor,
Crezând că-l vindecăm cu teatral?

De ce cu atâta uşurinţă ne urâm
-Uitând de suferinţa ce-o produce-
Când, fără suflet, amiciţii omorâm
Şi punem dragostei semnul de cruce?

De ce cu atâta uşurinţă ne minţim,
În loc de-un pur şi simplu adevăr,
Esenţial; o viaţă scurtă să ne ocrotim
Neîntinate inimi, în perpetuu-amor?

De ce cu atâta uşurinţă blestemăm
-Pe când perverşi ne închinăm la sfinţi-
Neştiind de crucea, singuri, ce-o purtăm,
Că-i pusă-n căpătâi, la dragi părinţi?

De ce cu atâta uşurinţă râdem, plângem,
Din falsele lentile de contact
Şi-n fond, fără regret, inimi le frângem,
Trăind prezentul simplului impact!?

De ce cu atâta uşurinţă chiar murim,
Uitaţi, încă-nainte de-a pleca...
Înconjuraţi de-o lume-n ţintirim
Ce vrea să-i dai şi-atunci, şi-a n-o uita!?

De ce cu atâta uşurinţă ne vrem greul,
Ne complicăm, în cercuri, vicioşi,
Cu scop de-a juca rol, cum Dumnezeul...
Tot răstignind, la infinit, neştiţi Hristoşi!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!