Copleşită de bunuri, răsfăţată după cântarul lumii acesteia, părea totuşi desprinsă de toate, în pragul unei cerşetorii ideale, sortită să-şi murmure sărăcia în miezul imperceptibilului. De altfel, ce ar fi putut să posede şi să rostească, de vreme ce tăcerea îi ţinea loc de suflet, iar perplexitatea - de univers? Nu aducea ea aminte de de-acele făpturi iscate din lumina lunii, despre care vorbeşte Rozanov? Cu cât te gândeai la ea, cu atât erai mai puţin înclinat s-o judeci după gusturile şi vederile timpului. Sta parcă sub povara unui blestem din alte vremi. Din fericire, însuşi farmecul ei făcea parte din revolut. Ar fi trebuit să se nască sub alte zări şi într-o altă epocă, în mijlocul landelor lui Haworth, în ceţuri şi dezolare, alături de surorile Brönte.

Emil Cioran în Exerciţii de admiraţie, capitolul "Ea nu era de aici" (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desigur, planeta Proxima nu se putea zări cu ochiul liber; nici sistemul planetar din care făcea parte, ori galaxia în care se afla; nimic... De fapt, nici steaua Proxima Centauri nu se putea zări cu ochiul liber; ar fi zărit-o, probabil cu ajutorul unui banal binoclu, însă doar dacă s-ar fi aflat în cu totul altă parte a Terrei, nu în acel loc; după aceste gânduri, tânărul reveni, atât cu privirea, cât şi cu gândul, la preocupările sale, deocamdată, încă "pământene".

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărul Enka părea puţin trist. Motivul?! Mama lui; nu se împăcase cu ea, n-o mai văzuse deloc de aproape o săptămână, evitase intenţionat s-o întâlnească, dar acest lucru nu-i aducea bucurie în suflet. Totuşi, era şi puţin vesel, datorită posibilităţii din ce în ce mai aproape de realitate de a o vedea pe domnişoara psiholog Laura Lia Stancu în echipaj, alături de el şi ceilalţi.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A doua veghetoare: Ţara asta întreagă e foarte tristă... Cea în care am trăit înainte era mai puţin deprimantă. Seara şedeam la fereastră şi torceam. Fereastra dădea înspre mare şi câteodată întrezăream o insulă depărtată... Adesea mă opream din tors; doar priveam în larg şi parcă uitam să mai trăiesc. Nu ştiu dacă eram fericită. Nu voi deveni acum ceva ce probabil nici n-am fost vreodată...
Prima veghetoare: În altă parte nu am văzut marea niciodată. Acolo, de la fereastră, e singurul loc de unde se vede marea, şi se vede atât de puţin din ea!... În alte ţinuturi e frumoasă marea?
A doua veghetoare: Doar marea din alte ţinuturi e frumoasă. Cea pe care o vedem ne umple de nostalgie după aceea pe care nu o vom vedea nicicând...

replici din piesa de teatru Marinarul, scenariu de Fernando Pessoa (1913), traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa zicând, oftă din greu, ieşi din casă, fără să-şi ieie ziua bună, şi plecă supărat şi amărât ca vai de om! Şi mergând el bezmetic, fără să ştie unde se duce, după o bucată de vreme, oprindu-se într-un loc, i se întâmplă iar să vadă ceva ce nu mai văzuse: un om ţinea puţin un oboroc deşert cu gura spre soare, apoi răpede-l înşfăca şi intra cu dânsul într-un bordeiu; pe urmă iar ieşea, îl punea iar cu gura la soare, şi tot aşa făcea...

Ion Creangă în Prostia omenească
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unei nopţi de primăvară

Visam că eram pe un tărâm departe,
Din altă lume, pe care n-o ştiam din carte,
Unde soarele era atât de-aproape,
Că lumina lui pătrundea până-n pământ şi-n ape.

Florile creşteau aici cât ai clipi cu ochii,
Semeţe îşi desfăceau multicolor bobocii,
Se unduiau în semn de fericire,
Se sărutau în semn de mulţumire.

Ţinutul era populat cu fiinţe mai mici, mai mari,
De culoare azurie,
Între ele nu existau lupte pentru supremaţie.
Cu toate aveau aripi lucitoare,
Ce luminau cu ele spaţii interstelare.

Veneau aici şi diferite specii, cu sutele, cu mii,
Din alte galaxii,
Dar nu în scop de cucerire,
Ci pentru o posibilă unire!

Noapte nu era pe acest cuprins,
Şi totul părea alb, ca după o zi ce-a nins,
Plutea în aer mireasmă de pace şi tihnă,
Ce anunţă să vină... O eră divină!

poezie de Gheorghe Alionte (11 mai 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deprins să trăiască în acest loc, an de an, optzeci şi mai bine, lui Meremet nu numai că nu i-ar fi trecut prin gând nevoia unei meremetisiri a dughenei, ca cele multe din alte vremuri ce-i atrăsese porecla, dar i se părea că locuinţa e tare ca şi altă dată, că până şi hanul din ograda acoperită cu brusturi, e gata să primească, pe porţile larg deschise, braşovencile pline cu mărfuri.

Emil Gârleanu în Cea dintâi durere, Negustorul Meremet (1907)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua cand am primit fericirea in vizita

Mă privea din uşă,
cu capul uşor înclinat,
parcă mai surâzătoare decât altădată,
copilăroasă şi simplă,
cum o ştiam,
cum mi-o aduceam aminte după atâţia ani
de absenţă,

îi citeam în ochi nerăbdarea de-a ne juca de-a recunoaşterea,
şi, doamne, cât o recunoşteam!
fiecare buclă zbârlită,
gestul leneş cu care o dădea la o parte,
promisiunea căderilor în infern scursă pe buze, pe sâni,
pe mugurii neîmpliniţi ai unui trup de femeie
care i-a fost întotdeauna prea mare,
şi de care, totuşi, n-o auzeam plângându-se niciodată,

mă privea şi-o priveam
şi-aş fi vrut s-o strivesc în braţe,
să mă umplu de ea şi să se umple de mine până s-or revărsă
toate nopţile văduvite de zilele noastre,

aş fi vrut să mă nasc
aici şi acum,
într-o clipă curată a nimănui –
nici a mea, nici a timpului,
şi ieşind din găoace cu ochii lipiţi,
căutându-mă în întunecimea trezirii,
să o simt iar, sprijinită de uşă,
surâzătoare şi simplă, copilăroasă cum aş fi învăţat să o ştiu,

cum învăţam să o recunosc,
pipăindu-i umbra pe îndelete,

fără să mă-ntrebe de ce-mi curg lacrimi din degete,
de ce râd şi plâng şi-mi ascund sufletul,
poate de teamă că nu m-ar mai şti,
poate de teamă că ar intra azi şi mâine s-ar răsfăţa la porţile altor vise,

mă privea din uşă,
cu capul uşor înclinat,
şi eu zâmbeam, ca să nu mă gândesc la nimic,
pozam timpului care mă picta absent
în ziua când am primit fericirea în vizită.

poezie de Alina Dora Toma
Adăugat de Rodica Muntea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorul a rămas în camera de oaspeţi până la patru, fără să-i ofere inimoasei hangiţe un cât de mic prilej de a mai pătrunde înăuntru. Cea mai mare parte din timp, totul părea cufundat într-o linişte desăvârşită. Străinul fuma la lumina focului – sau poate moţăia. S-ar fi zis că se înfăşura în întunericul care se aduna în odaie din ce în ce mai dens. Dacă însă ar fi tras cineva cu urechea, ar fi putut să-l audă mişcându-se. O dată sau de două ori a scormonit jăraticul şi s-a plimbat prin odaie, vreme de câteva minute. Părea că vorbeşte de unul singur. Apoi fotoliul a scârţâit sub greutatea lui.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce ne înconjoară este ori un element în care trăim, ori o unealtă de care ne slujim. Cu cât ne oprim mai mult la ele, cu cât suntem mai atenţi asupra lor şi le preţuim mai mult, cu atât slăbeşte în noi sentimentul valorii proprii şi sentimentul sociabilităţii. Oamenii care se ocupă prea mult de grădini, clădiri, haine, podoabe sau alte bunuri sunt mai puţin sociabili şi mai puţin plăcuţi; ei îi pierd din vedere pe oameni, pe care nu-i uşor să-i bucuri şi să-i aduni la un loc. Nu vedem acest lucru şi în teatru? Un actor bun ne face să uităm repede sărăcia decorurilor şi, dimpotrivă, un teatru cu cât e mai frumos cu atât ne face să ne simţim mai tare lipsa unor actori de valoare.

Goethe în Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister
Adăugat de Jenica Ramona Nitu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile tale

Din plâns pustiu şi din dureri ţi se desprind
Fermecătoare visuri,
Cu cari încerci să umpli golul lumii tale...
Cu mintea mea-nţelegătoare văd
Căci lacrimile tale,
Fecioară, nu-s ca alte lacrimi -
Sunt picuri
Din - apa morţilor:
Din apele acelea care apar ca din nimic
Pe şesuri,
Vrăjind în mijlocul pustiului
Minunea unei alte lumi...

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar cu cât se apropia de steaua sa, drumul parcă era mai lung, făcuse ea cale destulă, dar părea ceva fără de capăt. Înainte îi ieşeau tot alte stele, una mai frumoasă decât alta, dar cu toate că s-ar fi putut opri la una din ele, pe Luna o atrăgea numai şi numai steaua aceea, care o făcuse să plece de lângă ai ei şi care, deşi micuţă, i se părea cea mai frumoasă şi strălucitoare din toate.

Virginia Carianopol în Împărăteasa norilor (1986)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi de primăvară, ostenit fiind tot umblând după vaci, se dete la umbra unui copaci mare şi stufos şi adormi; îşi şi alesese, vezi, loc pentru aşa ceva. Era o vâlcea împodobită cu fel de fel de floricele, toate înflorite, de părea că dă ghes omului să treacă printre ele. Ceva mai cât colo un pârâiaş, a cărui obârşie venea dintr-un şipot de apă ce ieşea din coasta unui deluleţ, şerpuia printre brusturi şi alte buruieni pe unde îşi făcuse loc, şi susurul apei parcă te îndemna la somn. Copaciul subt care se adumbrise era măreţ şi parcă se lupta ca să ajungă la nuori. Printre crăcile lui întinse se giugiuleau pasărelele şi-şi făceau cuiburi: numai ascultând cineva ciripirile lor se aprindea într-însul focul dragostei. Desişul frunzelor sale făcea o umbră, de parcă râmneai la ea. Bag seamă, nu era aşa căscăund flăcăul acesta, şi pe nedrept îi atârnau de coadă acest ponos ceilalţi argaţi din sat. Cum puse capul jos şi adormi. N-apucase să doarmă, ca de când începui să vă povestesc, şi o dată sări drept în sus. Visase un vis foarte frumos şi se deşteptase.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem necrepuscular

de foarte departe înţelegând felul de a fi al cristalelor
viaţa trebuia să meargă mai departe
pe mâine răspundeau judecătorii cu teamă
adormisem şi somnul meu îi făcea să redevină
la starea lor de dinainte de a mă preface a le da dreptate
foarte mulţi nici nu mai înţelegeau
cine şi despre ce se vorbeşte printre frunze de arin
lumina înserării devenise trup al cosmogoniei de leagăn
îl îmbălsămasem cu alte chipuri de scandinavi
dinadins victorioşi asupra sinelui dacă
sângele prelingându-se din corăbii îngheţate devine
altă lege a matematicii fluide
victorie nestinsă a clipei după fiorduri intrânde şi ieşinde
din mine însumi ca dintr-o corabie a lui noe
azi mi s-a părut a fi aşa & mâine mi se va părea la fel
şoferi saltimbanci îşi vor uni sufletele crepusculare
eu însă nu voi permite crepusculului să se atingă
de steaua cu clonţ de rubin din care alte stele muşcară
zeii la zenit îşi mută turma seninul celest & angelic
mişcă planeţii bunului eminescu & nu turma de demoni
cum cred unii& alţii despre daimon
însă lungă e povestea prinţului palid
pe faţa netedului pământ
dureros de sfâşietor
înţelesul nemuritor

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nancy Knapp

Well, chiar nu înţelegi că aşa trebuia să se întâmple?
Noi am cumpărat ferma cu partea lui de moştenire,
Iar fraţii şi surorile îl acuzau că învrăjbise
Mintea tatălui său împotriva celorlalţi.
Proprietatea aceasta nu ne-a adus niciodată linişte.
Antraxul ne-a ucis vitele, iar recolta a fost slabă.
Trăsnetul ne-a ars hambarul.
Pentru a scoate-o la capăt a trebuit să ipotecăm ferma.
El devenise tăcut şi tot mai plin de griji.
Pe urmă, câţiva vecini au refuzat să ne mai vorbească
Şi ţineau partea fraţilor şi surorilor lui.
Orice aş fi încercat, nu era loc de întors, aşa cum cineva,
În alte condiţii şi altă vreme, ar fi spus
"Nu conteaza, ăla şi ăla sunt prietenii mei – sau trece şi asta,
Hai, să fac o călătorie la Decatur să mai uit de unele şi altele."
A mai venit şi duhoarea aceea îngrozitoare care a infestat camerele.
Aşa că am dat foc aşternuturilor şi bătrâna casă blestemată
A sfârşit într-o vâlvătaie de flăcări,
În vreme ce eu dansam în grădină fluturând braţele,
Iar lui îi curgeau lacrimile ca unui juncan după castrare.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe lupe şi oglinzi atente

pe cerul acesta
mai mare decât o lacrimă de zeu
unde nu mai e loc de suspine din dragoste
nici de alte cereri de fericire
cum ar fi cele de câştig la bingo
sau loterie

prea multe obsevatoare pe munţi
în deşert sau pe orbite circumterestre
prin care se disecă cerul acesta
care este uneori atât de aproape
alteori atât de departe
de parcă pulsează
ca o inimă de poet
un cer pe care cresc în devălmăşie
miliarde de alte ceruri
şi oricât m-aş plânge de singurătate
în jurul meu e o aglomeraţie sufocantă
ca într-un grămadă dezordonată
dintr-o partidă de rugby

doar într-o parte umbrită a orizontului
printr-un ciob afumat din copilărie
mai caut o cale de a evada
din acest cerc al risipirii
de mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o unealtă a timpului nu lucrează atât de intens ca târnacopul omului. Omul e un adevărat rozător. Sub mâinile lui totul se schimbă şi totul se transformă fie în bine, fie în rău. Omul, această fiinţă cu o existenţă atât de scurtă, această vieţuitore care se apropie cu fiecare zi ce trece de mormânt, întreprinde acţiuni care sfidează infinitul. Tuturor acţiunilor şi reacţiunilor naturii, elementelor care tind să comunice cu alte elemente, fenomenelor lumii încojunratoare, vastei circulaţii a forţelor din adâncul lucrurilor, omul le opune blocada sa. Şi el, la rândul lui, le spune: "Pe aici nu se trece". El are interesele sale şi universul trebuie să ţină seama de ele. Nu are el, de altfel, un univers al lui? Şi întelege să dispună de el după bunul său plac?

Victor Hugo în Oamenii mării
Adăugat de Marian Leca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina Lui...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani de la prezent
şi se făcea parcă din soare o speranţă
s-a rupt precum din toate un fragment

şi se făcea din ce în ce mai boreală
şi mai lichidă şi mai grea protuberanţă
şi peste lumea mea iniţială
împrăştia lumina drept substanţă

iar eu dormeam adânc în depărtări
mulţimi pluteau în aşteptarea împlinirii
şi flori curgeau pe strada dintre zări
şi El venea pe măgăruşul prorocirii

venea să-nfrunte soartă şi destin
pe mine să mă-nfrunte-n omenie
şi printre flori coroana Lui de spini
se-ntrezarea sub văl de veşnicie...

un vis visam, un vis la o distanţă
de două mii de ani din ziua-n care
călare pe măgar ca pe-o speranţă
Lumina Lui intra în fiecare...

poezie de Iurie Osoianu (21 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi se va lumina de ziuă

te baricadezi înlăuntrul tău
singură cu idolii tăi de-ntuneric
cu anotimpul din care mereu pleacă cineva
demult nu mai simţi naşterea dimineţilor
aroma cafelei
frigul priveşte prin tine ca printr-o fereastră
de cealaltă parte cerul
ţipătul unui pescăruş
şi chipul tău în oglinda unei ape
din care creşte o linişte albă

toate umbrele tale stau aliniate în şir indian
aşteptând să te intorci
toate femeile care au locuit în tine
îşi revendică dreptul la fericire

într-o zi va veni cineva şi va arde pe rug
cerul lor îndărătnic
şi se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopţi

poezie de Nuţa Crăciun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulci infinituri

În ziua in care te-aşteaptă
Atâţia nouri călători
Ai mai urcat o altă treaptă
Şi te-au curtat alte culori.

Ai vrut s-atingi alte zenituri
Şi te-a-nţeles steaua Canopus
Şi-ai spiralat dulci infinituri
Plutind pe floarea cea de lotus.

Nu uiţi, dar totuşi ţi se pare
Că-nrămuratele abise
Au un parfum de-nsprâncenare
Cu-nfiorarea de la vise.

Şi ştii că trebuie să vină
Fata din zări hiperboree
Ca o lumină blândă lină
S-o rup din coasta mea-femeie!

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre alte zări frumoase

Mă întreb dacă stelele sunt aprinse
pentru fiecare din noi,
pentru a fi lumină
şi să ne găsească într-o zi
cei de pe alte planete.
Apoi să zburăm deasupra tuturor
pe-un nor ce lin ne va purta,
spre alte zări frumoase,
iar cerul ar fi mai albastru,
mai pur şi plin de culoare.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!