În Paradis!

Am adormit în paradis
pe pieptul tău prea plin de stele.
Şi-am fost secunda dintr-un vis, mult prea frumos!
Am rupt o rază şi am scris pe cerul nemuririi mele
Că te-am iubit ca o nebună,
dar ce folos?
Doar trandafirii mai păstrează secretul meu ce încă plânge;
Şi-mi mai zâmbesc prin amintiri tot cum îi ştiu;
Mă las pierdută în furtuna ce scrie-n vânt cu al meu sânge;
Şi nu-mi mai pasă de o moarte;
nici că-i tarziu!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi fericirea ta

Te-am îmbrăcat cu flori şi te-am ascuns în viaţa mea
Pustie
Am luat un vis şi l-am păstrat în noaptea noastrã
Târzie
M-a mângâiat un răsărit pe buzele-mi prea triste
Cu rouă
Şi mi-am dorit atunci, de sus, cu-al tău sã rut divin
Să plouă...

Doar gheaţa se-odihnea în pieptul tău născând
Furtunã
În frigul tău dorm lacrimi ce au cuprins iubirea mea
Nebună
Cu flori te-am îmbrăcat crezând cã frigul va pleca
Din şoapte
Căldura mea te-a îngheţat mai rău şi te-am pierdut din nou
În noapte...

Secunde trec şi doar atunci m-apucă dorul iar
De tine
Prefer să tac. Nici nu-mi mai pasă ce va fi acum
Cu mine
Trecut-au ani prea mulţi peste ce am crezut c-a fost
Iubire
Am să mă nasc din nou şi-am să te-mbrac în munţi
De fericire...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Sărutul unui înger
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi fericirea ta

Te-am îmbrăcat cu flori şi te-am ascuns în viaţa mea
Pustie
Am luat un vis şi l-am păstrat în noaptea noastră
Târzie
M-a mângâiat un răsărit pe buzele-mi prea triste
Cu rouă
Şi mi-am dorit atunci, de sus, cu-al tău sărut divin
Să plouă...

Doar gheaţa se-odihnea în pieptul tău născând
Furtună
În frigul tău dorm lacrimi ce au cuprins iubirea mea
Nebună
Cu flori te-am îmbrăcat crezând că frigul va pleca
Din şoapte
Căldura mea te-a îngheţat mai rău şi te-am pierdut din nou
În noapte...

Secunde trec şi doar atunci m-apucă dorul iar
De tine
Prefer să tac. Nici nu-mi mai pasă ce va fi acum
Cu mine
Trecut-au ani prea mulţi peste ce am crezut c-a fost
Iubire
Am să mă nasc din nou şi-am să te-mbrac în munţi
De fericire...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am greşit

Am greşit c-am încercat să te visez
Şi chiar mă-ntreb de ce te mai păstrez
În gândul meu?... În fiecare noapte
Ţi-aud ecoul în ascunse şoapte
Te pot ierta, dar nu pot în uitare
Să te ascund... durerea-i mult prea mare!
Şi mă tot pierd în somnul ce mă iartă
Că bântui peste tot cu a mea soartă...
Chiar am greşit că n-am dorit să pleci?
Mă urmăresc secundele prea reci
În care aşteptam zâmbetul tău
Ca pe-o lumină a sufletului meu.
Şi-am aşteptat, dar n-am găsit în vis
Nimic din ceea ce tu mi-ai promis...
Poate greşesc că-ţi dau iertarea mea,
Nici nu prea cred că-ţi pas-acum de ea
Mă-ntreb şi-acum de ce te mai păstrez
În gândul meu şi încă te visez...
Greşeala mea a fost că te-am crezut
Şi poate de aceea te-am pierdut...
Când fericirea ta va fi deplină
Îţi voi trimite o rază de lumină
Te va-mbrăca-n albastru infinit
Iar eu mă voi ierta că te-am iubit…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt liniştea ta

Tu eşti o furtună, dar cu liniştea mea
Te acopăr în noaptea prea rece
Mă-nconjori plin de ceaţă doar cu dragostea ta
Şi mă doare crunt timpul ce trece

Printre valuri te pierzi dar eu ştiu să te simt
Şi-ţi aştern ţărmul meu la picioare
În furtuna-ţi nebună te acopăr cu-alint
Iar din beznă te-mping către soare

Dar când zile-or veni şi vei fi prea să rac,
Iar eu vis îţi voi fi de departe
Am să-ncerc doar în stropi de iubiri să te-mbrac
Eu sunt liniştea ta.... Tu mi-eşti noapte....

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi fi pământ

Nu mă-ntreba dacă mă tem
În viaţa asta de ceva
O moarte am şi nu mai mult
De ce să mă mai tem de ea?

Cât timp mai sunt cu tine-aici
De vrei, mă poţi privi de "sus"
Şi mă poţi critica acum
Pentru ce-am scris sau ce am spus

Nu face asta-n ziua când
Eu, înarmată, până-n dinţi
Doar cu nimic din ce-am avut
Voi căuta drum către sfinţi

Am îndrăznit să nu accept
Ce alţii au tot vrut să fiu
Venind, plecam spre nică ieri
Când prea devreme-a fost târziu

Tot ce-am iubit şi am visat
Lăsat-am în al meu cuvânt
Suflet şi trup am fost cândva
Sub pasul tău voi fi pământ...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat… N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire…
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte

Un pas… şi încă unul… M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată… vie…

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansăm în ploaie...

Am îmbrăcat azi rochia iubirii
Şi-n păr mi-am prins o dulce orhidee
Ştiam că vii şi-am asteptat cuminte
În parcul de-altădată, pe alee.

Ai apărut şi pe neaşteptate
M-ai sărutat... N-am apucat să-ţi spun
Că inima-mi bătea ca o furtună
Iar gându-mi te striga ca un nebun.

Ce elegant eşti azi, iubitul meu!
Şi în priviri simt dulcea ta iubire...
De mâna mă conduci fără cuvinte
În dansul prea frumos spre nemurire.

Dansăm în ploaie... picături se sting
Pe ale noastre buze-nfierbântate
Nici nu ne pasă dacă în jur e frig,
Nimic şi nimeni azi nu ne desparte.

Un pas... şi încă unul... M-ai cuprins
În dansul tău... Curată nebunie!
Cad stropi zglobii de ploaie printre noi,
Iar eu mă simt ca niciodată... vie...

În hohote de râs ne-am rătăcit
Printre săruturi dulci facem cărare
De fericire plin e universul
Ce ne-a-mbrăcat azi dragostea în soare.

Atât de-aproape eşti acum de mine!
Doar hainele prea ude-s între noi
Iubirii noastre însă nici nu-i pasă
De vor mai fi furtuni sau alte ploi.

Dansăm în ploaie şi-i atât de bine
Să stiu că ai venit şi nu mai pleci
În valsul nostru vom pluti spre stele,
Ne vom iubi acolo sus, în veci...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar amintiri ne-au mai rămas

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost frumos cândva
Şi din priviri, când ne-ntâlneam, la amintiri făceam popas
Că le-am trăit cât ne-am iubit şi-am suferit la bun rămas.
A fost un vis, un vis frumos, trăit de noi cândva
Şi ne simţeam ca-n Paradis, pierdut de noi cumva...
Nu ştiu acum ce pot să fac, sunt trist, posac şi de dor zac
Că te-am pierdut şi-mi pare rău, singur mă simt, parcă-s în hău,
Eu simt că-mbătrânesc şi-mi pare rău
Că mă usuc de dorul tău.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

Doar amintiri ne-au mai rămas din tot ce-a fost în viaţa mea,
Nu vreau să-ţi zic, mă simt prea mic, durerii iar să-i fac popas
Căci vreau să-ţi spun un lucru bun ca bucuriei să-i dăm glas:
Hai să uităm că ne-a fost greu, să piară piaza rea,
Să mergem iar pe drumul clar, speranţa ne-ar reda!
Acuma ştiu cum să te-mpac şi toate voile să-ţi fac,
Să nu te pierd, să te dezmierd, să-mi fie dor de chipul tău,
Să simt că-ntineresc, destinul meu,
Să te iubesc mereu, mereu.

A trăi şi-a iubi nu-i păcat,
Dumnezeu acest dar ne-a lăsat,
Am luptat şi-am uitat tot ce-am pătimit,
Nu regret viaţa ce am trăit.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc fără cuvinte

Când nu îţi spun că te iubesc să ştii că te iubesc mai mult
Eşti un parfum sublim ce-l simt, fără cuvinte...
E uneori prea greu de spus, prefer să tac şi să ascult
Când număr printre picături vechi jurăminte

Când uit să-ţi spun că te iubesc, să nu tresari în visul tău
Şi să nu crezi că te-am pierdut printr-o uitare…
Secundă-ţi sunt într-un abis, eşti clipa sufletului meu
Prin întunericul prea dens te-mbrac în soare

Când nu ţi-am spus că te iubesc, te-am mai iubit încă odată
Şi neştiind că te ador, mi-ai plâns în braţe
Smaraldul trist din ochii tăi m-a tot strigat ca altadată
Lăsând durerea ce-o simţeai să mă agaţe

Când nu-ţi voi spune te iubesc, să ştii că te iubesc din nou
Şi-ţi scriu pe buze un sărut ce nu te minte
Nu mă-nvăţa cum să te chem în noapte cu al meu ecou!
Eu ştiu să-ţi spun că te iubesc fără cuvinte…

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu exist!

Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Şi m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l aşteptam mereu
deşi nu mă dorea...

Am înţeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarţi durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..

Şi m-am ascuns de lumea ce nu ştie
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâşii, mereu...

Nici chiar cerneala nu mai e aceeaşi
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...

Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puţin şi... am să plec.
Nu ştiu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
şi-am să trec...

Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Şi n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi aşa
cum eu m-adun...

Ce linişte mă soarbe fără voie
Şi tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad şi rai

Ai fost lăsat o viaţă pe-un petec de pământ
Să-ţi faci pe el o casă şi mai apoi, mormânt.
Puterea cea divină un chip ţi-a dăruit
Şi-o moarte care-n umbră, mereu te-a însoţit.

Luptându-te cu vântul cel aprig şi viclean
Ai străbătut secunde şi ore, an de an
Strivind sub paşi o piatră care n-avea vreun rost
Dar n-ai gândit că poate şi ea suflet a fost.

Ştiai că sus e raiul şi vor pleca spre el
Acei care-aveau mărul, dar n-au muşcat din el
Ai mai sperat că totuşi iertare-avea să vie
De parcă toţi am fost doar sfinţi de meserie.

Născut dintr-o culoare prea bine definită
Rămas-ai doar o umbră în veac încremenită
Şi să nu-mi spui tu mie că-i fals al meu cuvânt
O fi raiul în ceruri, dar iadu-i pe pământ!

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am observat

N-am observat când mi-ai pătruns în sânge,
Şi ai înseninat în mine tot,
M-ai învăţat să cred că încă pot
Zâmbi, chiar dacă sufletul îmi plânge.

Nici când ai adunat grămadă vreascuri
Din visele ce-odată le-am avut
Şi ai aprins un rug ce n-a putut
A-l stinge-ntregul must prelins din teascuri

N--am observat... Căci tu erai lumina
Şi m-am lipit de umbra ta stângaci,
Te ascultam înfrigurat cum taci
Iar când vorbeai cânta în mine tina.

În rama pleoapei ţi-am fixat icoana
Şi candelă am pus în faţa ei
Mireasma dulce-a florilor de tei...
Şi apa prefăcută-n vin la Cana.

Erai mireasa mea, eu însumi mire
Şi te-am iubit nepământean, celest...
Nu am ştiut că viaţa nu dă rest
Şi picură otravă în potire.

Când m-am trezit era în mine moarte
Şi-am înţeles că prea am fost naiv,
Întregul cer era pictat oliv
Iar tu erai de mine prea departe.

Nici să te strig nu am avut putere
Cum lupu-şi strigă soaţa-n nopţi cu ger,
Se transforma eternu-n efemer
Şi vinul sfânt din Cana era fiere...

E viaţa mult prea strâmtă şi mă strânge,
Sunt dezbrăcat de tine şi-mi e frig...
Zadarnic bat cu pumnu-n porţi şi strig,
N-am observat când mi te-ai scurs din sânge.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul apus

Am furat o bucată de timp şi-am ascuns-o în stele
Cu un zâmbet timid m-am plimbat mai apoi printre ele
Talpa mea a păşit prea uşor, nimeni astăzi nu ştie
C-am trecut pe acolo cândva, într-o clipă târzie...

Mii de ani am crezut că o lume-i făcută să piară
Neştiind de ce toamna soseşte mereu după vară
Am fost centru solar şi-am sclipit o secundă-n amurg
Risipind vise lungi prea ascunse-n speranţe ce curg

Umbra verii tăcea urmărind pasul meu legănat
Iar poteca rămasă în urmă după mine-a strigat
Rele vânturi băteau peste anii ce-n spate-i căram
Împotriva uitării mi-amintesc şi acum că luptam

Am ştiut că secunda avea chipul fetei bătrâne
Şi din trecerea ei friguroasă nimic nu rămâne
Curtezana din ea e mereu doar un suflet flămând
Care sapă adânc răscolind printre şoaptă şi gând

Înghiţită de-o stea somnoroasă mai alerg prin secunde
Învăţând să trăiesc nostalgii fără lacrimi profunde
Am păşit izgonind anotimpul spre care m-am dus
Patimi dulci am trăit aşteptând doar un ultim apus...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Atingeri Divine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nedesluşit

Încerc să nu-mi pese
Când lumea-mi spune
Că nu înţelege poemul meu.

Încerc să-i ignor
Când mă critică şi-mi spun
Că versul nu-I de mine.
Cu greu mă abţin să nu zbier
Şi să nu plâng.

Dar ei nu ştiu că versul e viaţa mea;
Şi nici nu vor şti, nu le vor păsa...

Aud adesea: "Tu poţi mai mult!".
Ce vor să zică?
Şi renunţ, mult prea istovită, să le explic
Că versul nu-I al meu,
Şi nici al minţii mele.

Dar ce-aş putea să spun?
"Critică-mi creatorul!"
Sau "Critică-mi sufletul!"?

Ei nu-nţeleg,
Lor nu le pasă.
Şi ce păcat...
Căci sunt mult prea orbi
Şi mult prea surzi
Să înţeleagă poezia mea frumoasă.

poezie de Francesca Buta
Adăugat de Francesca Buta
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce ne naştem oare?... oricum plecăm din viaţă...
De ce ni-s numărate şi orele ce trec?
Prea multe feţe aspre ascunde-a noastră faţă
Şi măsurat ni-i timpul necredincios şi sec

De ce regret trecutul, oricum nu este cale
Să mă abat din drumul cuprins între porunci
Căci scris mi-a fost pe frunte s-o iau direct la vale
Deşi tot urc spre vârfuri luptând chiar şi pe brânci

Din tot ce-am luat cu mine nimic n-are valoare
Iluzii şi speranţe s-au rătăcit pe drum
Şi dacă spus-au unii că fericirea doare
De ce aveau dreptate şi încă au şi-acum?

Să nu te chinui astăzi să înţelegi cuvinte
Căci de înveţi prea multe, vei vrea să ai un rost
Dar vântul veşniciei îţi va aduce-aminte
Că moarte-i după viaţă şi doar un om ai fost...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout (14 septembrie 2006)
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am scris atât cât am crezut că-i bine

Nu mi-am făcut o patimă, din rime,
Nici n-am dorit un titlu de mărire,
N-aş avut în suflet mulţumire,
Decât acolo jos, printre mulţime.

Acolo sunt cuvintele mai drepte,
Pământul mai aproape de picior,
Sunt lucruri înţelese mai uşor
Şi oameni, cu iubire, să te-aştepte.

Am scris atât cât am crezut că-i bine,
Cât în cuvânt mai umblă înţeles
Şi am avut ce pune-n el, să ţes.
Nici prea puţin dar nici prea mult, în fine;

Am scris atât cât mi-am dorit să scriu,
Cât am simţit cuvântul prin unghere,
Din muză mai venea o adiere
Şi gândul, încă, nu-mi era pustiu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze şi amintiri

Sub miile de frunze de castani
Ce au căzut pe-aleile pierdute
Simt paşii tăi pierduţi, trişti printre ani,
Plini de-amintiri de care mi-a fost dor
Prea multe clipe dragi ascunde timpul
Ce-a-nchis în el iubirile trecute
Păstrez numai ce-a fost frumos în minte
Şi cu aripi de înger mã înalţ şi zbor...

Castanii-au plâns cu frunze înroşite
În parcul ce-a păstrat povestea noastră
Păşesc cu teamă-n clipe-mbătrânite
Şi mă aşez pe-o bancă să respir
Parfumul tău îmi dă şi azi târcoale
Iar ochii tăi născuţi din marea-albastră
Trimit un zâmbet cald să îmi aline
Tristeţea ce m-aruncã în delir...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout din Sărutul unui înger
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pământ
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa-ntruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vom învinge şi furtuna

Din câte flori sunt pe pamânt
Eşti floarea din inima mea,
Şi nici o ploaie nici un vânt
Nu poate lua mireasma ta.

Aş vrea să am un cer senin
Şi un apus ca-n curcubeu,
Să fie din nou sufletul plin,
Dar nu pierdut şi nici prea greu.

O ură adâncă şi prea deasă
Ce tot pământul a cuprins,
Chiar şi speranţa a fost ştearsă,
Demult şi ea, încet s-a stins.

Noi ne luptăm cu viaţa întruna
Dar noi ne iubim, şi cred,
Că vom învinge şi furtuna
Şi iubirea n-o s-o pierd.

poezie de Eugenia Calancea (29 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!