ICOANA IN LUMINA...
Icoană făcătoare de minuni
Ia-mă în a ta oblăduire,
Sub a ta cupolă să aduni
Ce e mai frumos într-o iubire.
Lumină, tu să fi cu mine,
Să-mi arăți o cale-n viitor,
Astfel, în inimă cu tine,
S-ar putea să fiu nemuritor.
Același lucru îl doresc și eu,
Să fi tu veșnică, divină,
Te însoțească gândul meu,
Cu o aureolă de lumină.
Sunt credincios ca orișicare
Cei care călătorim prin lume,
Dar uit de totul și-n uitare
Mă cufund adeseori în rugăciune.
Aș pleca cu tine-n lume
Zice un cântec țigănesc,
Dar aș vrea să știu anume
Unde oare mă opresc?
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre religie
- poezii despre icoane
- poezii despre viitor
- poezii despre muzică
- poezii despre iubire
- poezii despre inimă
- poezii despre gânduri
- poezii despre frumusețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Totul pentru tine
Ce am în suflet îți dăruiesc
Sentimente mari, iubire,
Succese-n viață-ți doresc
Bucurii și fericire.
De-aș putea și universul
Cu tine să-l împart în două
Dar nu. Căci nu știu mersul,
Mi-e frică. Dar cu stele n-o să plouă.
Sisteme solare, galaxii întregi
Ți-aș dărui de aș putea,
Ți-aș cere o clipă să mă înțelegi
Dar știu precis că nu vei vrea.
Tot aurul din lume, briliante,
Împreună cu celebrul Koh-I-Noor
Toate gândirile-nalte,
Din trecut, prezent și viitor.
Dar, dă-mi în schimb noțiunea
Că timpul poate să stea în loc,
În sens invers să meargă lumea
Și inima să-mi scot din foc.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cadouri, poezii despre trecut, poezii despre timp, poezii despre suflet, poezii despre schimbare, poezii despre prezent sau poezii despre ploaie
Ultima rugăciune
Mă tem că ultima ta privire
va fi prima rugăciune
rostită în taină
la fiecare intrare în
catedrala amintirilor.
Îmi port mantia
gândurilor cu tine
prin același ținut pustiu,
căci aici,
doar liniștea ta
mă poate hrăni -
mă poate zdreli.
Voi păstra ultimul tău chip
cu veșmânt de fericire
ca singura icoană
făcătoare de minuni -
de minuni...
și așteptări -
de minuni,
de speranță
și doruri neprihănite.
poezie de Antonio Ciprian Corneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre frică, poezii despre fericire, poezii despre dor sau poezii despre amintiri
Ultima rugăciune
Mă tem că ultima ta privire
va fi prima rugăciune
rostită în taină
la fiecare intrare în
catedrala amintirilor.
Îmi port mantia
gândurilor cu tine
prin același ținut pustiu,
căci aici,
doar liniștea ta
mă poate hrăni -
mă poate zdreli.
Voi păstra ultimul tău chip
cu veșmânt de fericire
ca singura icoană
făcătoare de minuni -
de minuni...
și așteptări -
de minuni,
de speranță
și doruri neprihănite.
poezie de Antonio Ciprian Corneanu
Adăugat de antonio.corneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
AM DALTUIT...
Am dăltuit în versul meu,
Imaginea frumos creată,
Rămasă în suflet mereu,
Pe care n-o uit niciodată.
Nu voi uita acele mângâieri
Primite de la tine-n dar
Le aștept și azi, ca ieri
Depuse pe al dragostei altar.
Cum să uit calda-ți privire,
Care sincer m-a uimit?
Aducând imensa fericire
Pe care tu mi-ai dăruit.
Însetat de a ta ființă,
Buzele mi s-au uscat,
Dar cu veșnică credință,
Ochii tăi nu i-am uitat.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre sinceritate, poezii despre poezie, poezii despre ochi sau poezii despre imagine
* * *
Tu, albastra mea minune,
Cântec, răvășit de vânt...
Șoapta mea de rugăciune,
Fie-mi ultimul cuvânt...
Fie-mi din lumina tristă,
Doar culoarea violetă,
Flacăra pe veci nestinsă,
Ce mă ține incompletă.
Lasă-mi, dacă-mi lași ce vrei,
Și în toate mă ascunde,
Aș pleca să n-am idei...
Fără tine, eu n-am unde...!!
Să îmi caut negăsirea?
Ce mă leagă de-al tău drum?
Doar incerc și calc aiurea,
Fără tine..., nu știu cum...!!
Unde pot să-mi vând durerea
Când îmi e stăpânul despot?
Pot numai să-mi simt mirarea
Fără tine să.. nu pot!!
Sarah Sarah blu
Eu albastra Ta minune,
Cântec dăruit de vânt,
Șoapta Ta de rugăciune,
O să-ți fiu ultim cuvânt!
Nu lumină tristă!
Doar culoare violetă,
Flacără pe veci aprinsă,
Ce te ține vie permanentă!
Am să-ți las iubirea ce o vrei!
N-am să o ascund prin umbre!
N-ai să pleci, că n-ai idei,
Fără mine nici n-ai unde!
Eu sunt regăsirea,
Ce te-aduce-n al meu drum!
Nu-i doar vis, nu calci aiurea,
Doar cu mine, știi Tu cum!
Unde poți să-ți vinzi durerea?
Când doar Eu îți sunt stăpân!
Doar în mine fii mirarea,
Doar de Tine sunt flămând!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre vânt, poezii despre visare, poezii despre tristețe sau poezii despre idei
PREVIZIUNE
Zbuciumul meu sufletesc, interior
Îmi strânge inima ca într-un clește
Durerea mea pe zi ce trece crește
Că gândul tău acum e nepăsător.
Tot idealul meu la tine se sfârșește
Și nu mai sunt același visător
Pentru tine sunt un oarecare trecător
La care privirea nu se mai oprește.
De ce s-ar mai opri asupra unui punct
Cu dimensiuni atât de minuscule
Nu mă asculți, căci tu te-ai rupt.
Mă contrazici? Argumente sunt destule
Însă e veridic că tu mi-ai întrerupt
Mersul meu de idealist, prin lume.
11 octombrie 1965 Baia de Arieș
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre idealuri, poezii despre durere, poezii despre creștere sau poezii despre adevăr
În noaptea asta
(mi-e frică de întunericul nopții, pentru că sufletul vrea lumină și lumina e iubire și iubirea, e viață)
În noaptea asta, mamă,
Mă simt străină-n lume
Aș vrea să îți sărut și mâna
Și să te rog să ții lumina,
Că e târziu și trece Luna.
M-așez pe trepte lângă nori
Să-ți fiu aproape, să-ți fiu dor
Și fulgi de nea îmi sunt iubire
Și nu știu, mamă, de sunt bine.
Miresmi de cetină de brad
Și clopote se-aud pe deal
Și chipul tău între luceferi
Ca o icoană prinsă-n stele.
În loc de beteală ți-aș prinde
Iubirea mea pe flori de sticlă
Și lacrimi de dureri cântate
De ceterași porniți prin sate.
Ce noapte tristă, mamă,
Dac-aș putea s-o trec ușor
Să fiu cu tine până mor
Și să mă ții mai mult in brațe,
Sub mângâieri, să uit de toate.
poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre brazi, poezii despre întuneric, poezii despre viață sau poezii despre sărut
Sărută-mă, să uit!
Sărută-mă, să-mi amintesc de tine!
Sărută-mă! Să plec aș vrea, spre mine!...
Sărută-mi ochii-a despărțiri de-alint!
Ești prea curat, nu pot să te mai mint!
El e în mine și mă înspăimântă!
Nu pot să-l uit, cu gânduri mă frământă!...
E depărtare, vis și-apropieri...
Caut uitare, dar găsesc dureri..
E șarpele ce-mi dă nefericire,
Pe care i-o plătesc cu prea-IUBIRE..
N-am să îți scriu, pe el doar îl iubesc,
Dar nu mă vrea, știu că mă amăgesc!
M-a otrăvit, vândută-i sunt pe viață!...
Sărută-mă! Plec mâine dimineață!
Chiar de-oi muri de dor neîmplinit,
Mă-ntorc la el, nu vreau să-mi fii iubit!
Sărută-mă, să uit de el, de tine,
Să uit de el... de tine... și de mine!...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre spaimă, poezii despre plată, poezii despre nefericire sau poezii despre moarte
TRISTE FLORI
Crezi că am să uit vreodată
Acele clipe care au fost?
Când cu privirea ta curată
Te uitai la chipul meu anost.
Gândul te va căuta mereu
Înconjurând-te cu drag.
Fără tine îmi va fi mai greu
Dar nu voi putea nimic să fac.
Mă voi roti mai monoton
În jurul meu va fi tăcere,
Cu stilul meu, oricum afon
Nu voi simți nici-o plăcere.
Voi trepida de mii de ori
Când mă voi gândi la tine,
Trandafirii vor fi triste flori
Înconjurându-mă pe mine.
N-am să te uit nicicând
Cât voi mai fi în viață,
Voi muri cu tine-n gând
Te voi avea mereu în față.
Valea Călugărească Martie 1966
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi, poezii despre tăcere, poezii despre trandafiri, poezii despre plăcere sau poezii despre flori
Din înalt
Din înalt privești la mine
Tu steluță lucitoare,
M-aș urca și eu la tine
Dar tu ești în Carul Mare.
Așa cum privești atentă
Mă simt extrem de fericit,
Învăluit de starea mea latentă
Pe care tu mi-ai dăruit.
Mai am puțin și voi pleca
Spre ceruri veșnice, de unde,
Voi privi apoi la lumea mea
Și-n suflete eu voi pătrunde.
Mă las de vise legănat
Uitând că mai exist pe lume,
Căci steaua asta m-a chemat
Spre ea, dar când anume?
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi și următoarele:
- poezii despre înălțime
- citate de Mihai Leonte despre înălțime
- citate de Mihai Leonte despre visare
- citate de Mihai Leonte despre suflet
- poezii despre stele
- citate de Mihai Leonte despre stele
- citate de Mihai Leonte despre fericire
- poezii despre existență
- citate de Mihai Leonte despre existență
- citate de Mihai Leonte despre cadouri
Iubire
"Isus este iubire."
(Goethe)
Fără de tine orișicare
Ostenește în zadar
N-are bucuria vieții,
Nu-i frumos, este murdar.
Cine te simte, îți ridică
Templu zilnic, tot mereu
Nu mai simte osteneala,
Nu mai simte o dată greu.
Cine te simte și devine,
Astă lume un poet
Cin' te simte, fredonează
Zi de zi dulce sunet.
Chipul tău iubire sfântă,
Pururi este luminat
Bunătatea ta străluce
Mai dulce și mai curat.
Boala ta e boală sfântă,
Doar tu ești bogată-n miere
Nu cunoști vreo depărtare,
Nu ai aceste bariere.
Zi de zi tu ești aproape
Scumpă și trandafirie
Fără tine întreaga viață
Este searbădă, pustie.
Zi de zi ești mai frumoasă,
Niciodată cu tristețe
Fața ta întrece-n lume
Orișicare frumusețe.
Dintre lucrurile lumii
Pururi ești cea mai de preț
Și-n anii de copilărie
Și în seri pline-n nămeți.
Glasul pururea ți-e dulce,
Ochii tăi făr' nici o ură
Mai de preț în astă lume
Chiar un strop, o picătură.
Ca zi zorii dimineții
Îți e privirea mai senină
Zările tale mai dragi,
Mai mărețe și-n lumină.
Făr' de tine bucuria
Din viață ea dispare
Cerul nu-i senin vreodată
Se întunecă în zare.
Lumea întreagă-i mohorâtă,
Făr' de tine doar în chin
Chiar și mierea fără tine
E simțită doar pelin.
Doar prin tine se clădește
Orișicare viitor
Doar prin tine orișicare
Devine un visător.
Orișice-ar veni pe lume,
Orișice s-ar întâmpla
Tu rămâi la fel de dulce,
Mila o vei contempla.
Anii tăi pururea tineri
Vor rămâne-n orice prag
Chipul tău iubire sfântă
Pururea rămâne drag.
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre miere, poezii despre medicină, poezii despre boală sau poezii despre apicultură
Cat de mult?
Cât de mult mă caut?
Oare tu știi?
Oare eu știu?
Mă caut în mine,
Mă caut în lume,
Vreau să-mi știu existența.
Vreau să-mi simți prezența,
Oare greșesc?
Fiindcă IUBESC?
Chiar de am răspuns,
Îl mai țin ascuns,
Căci știu că e bine,
Să-l țin pentru mine.
Voi fi fericit,
Cât sunt pe PĂMÂNT!
Chiar de mă condamni,
Nimic n-o să sfarmi.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre greșeli
Strofe către Augusta I
O, soră, dulce soră! Nu e nume
Decât al tău mai scump și mai curat!
Sunt între noi munți, mări, o-ntreagă lume,
Dar dorul meu se vrea îngemănat
Cu-al tău, nu lacrimile-ți vrea, anume.
Oriunde-aș fi, ți-e chipul neschimbat.
Mi-e scris să umblu-n lume, dar destinul
Mi-e să-mi doresc în preajma ta căminul.
poezie celebră de Byron
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Byron despre poezie, poezii despre munți, poezii despre dorințe, citate de Byron despre dorințe, poezii despre curățenie sau citate de Byron despre curățenie
Ursita
Unde ai fost până azi Ursitoare
Să-mi spui că mai am de trăit?
Că voi găsi în lume o floare
De care voi fi îndrăgostit.
M-am rugat de voi Sânziene
Să-mi arătați izvorul iubirii,
Cât încă mai este vreme
Și nu s-au ofilit trandafirii.
Prin nopți visuri plimbam
Printre stele ce în roșu ard,
Dar dimineața mă trezeam
Sub al realității dur stindard.
Totuși iată, ca prin minune
Te-ai arătat la mine Ursită,
Aducându-mi din larga lume
Sufletului meu, fata iubită.
poezie de Mihai Leonte (aprilie 1967)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre roșu sau poezii despre realitate
Iubiții privilegiați
Luna a devenit un dansator
la acest festival al Iubirii.
Acest dans de lumină,
această binecuvântare sfântă,
această dragoste divină,
ne cheamă într-o lume aflată dincolo de lumea
pe care numai îndrăgostiții
o pot vedea,
cu ochii lor arzând de pasiune.
Ei, cei ce s-au predat Iubirii,
Sunt cei aleși!
Devenind astfel particule de lumină,
ei sunt acum strălucitorul Soare!
Ei au lăsat în urmă această lume de jocuri muritoare;
Ei sunt iubiții privilegiați,
care au creat o nouă lume
cu ochii lor arzând de pasiune.
poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre dans, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre particule sau poezii despre jocuri
OARE VA MAI EXISTA?
În noul an eu am intrat
În suflet cu tine,
Dar iată, azi tu m-ai uitat,
Uitând total de mine.
Inima de-acum îmi bate
În ritmu-i sacadat,
Dar tu ești foarte departe
Oare ce s-a întâmplat?
Nu-ți mai pun noi întrebări
Tu răspunsuri le găsești,
Printre grele încercări
Fără mine tu trăiești.
Iubirii mele dau tribut
Asta este soarta mea,
Aș mai vrea un început
Oare va mai exista?
Am rămas singur pe lume
Fără tine sunt mai trist,
Nu mai am nimic a spune
Iată tac, nu mai insist.
Baia de Arieș Ianuarie 1966
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început
Meditație
Stau...
Pe scaun, într-un birou cam strâmt
Privesc cum timpul trece leneș
Și-aștept să văd cum e să stai... mai mult...
Zâmbesc...
Când mă gândesc că voi pleca acasă
Și nu voi mai privi nici timpul,
Și voi avea o altă ocupație... să trândăvesc...
Gândesc...
Ca un copil ce-și uită jucăria
Și nu mai știe cine e
Aș vrea să mă gândesc la tine... dar nu mai pot...
Pierdut...
În amintiri ce zilnic mă-nconjoară
Îmi dau târcoale și mă-ndeamnă
Să nu te uit, să vin la tine... dar nu știu unde...
Privesc...
Din scaunul meu cel confortabil
Cum cei din jur se chinuiesc
Mă-ntreb: "Oare... de unde vin?"... sau lasă...
Adorm...
Cu gândul la o zi de mâine
Și totul va fi ca și nou
Iarăși de la-nceput pornesc... ca să ajung la tine.
poezie de Daniel Murariu
Adăugat de Daniel Murariu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Vezi mai multe poezii despre lene, poezii despre zâmbet, poezii despre somn, poezii despre promisiuni, poezii despre jucării sau poezii despre copilărie
Psalm, I (de sinceritate)
Doamne, mi-e greu
Să-mpart totul cu mine,
Să-mpart totul doar cu mine
Când știu că totul Ție-Ți aparține!
Mi-e greu să spun
Că toate-n mine se descompun
Când margini lăuntrice de lume
Ard în surpări de suflet și de nume!
Mi-e greu să rabd
Puterea culorilor în miez de alb,
Roua iubirii-n orișice lacrimă care
Nu mai are sete de lumină și de desfătare!
Mi-e greu să-mi țin toate rănile-n mine
Și să Te numesc de-a pururi doar Iubire;
Mi-e greu să mă aud în Tine mereu sângerând
Să-Ți spun că eu sunt... "Sunt oare, cel ce Sunt!"
Doamne, Doamne mi-e greu
Să-Ți mai îngenunchiez în cale
Ai avut cum mine iubire multă și iertare
Și azi mai ai răbdare, mai ai multă și dulce răbdare...
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre rouă, poezii despre iertare, poezii despre culori sau poezii despre alb
Privesc la două lumi
Privesc în ceață
Într-o lume incorectă,
Mă uit în jur și văd balanța
Dintre tristețe și fericire.
Mă uit într-o oglindă înnegrită de atâtea vise
Și văd sufletu-mi gol.
E poate o enigmă,
Deși, poate, destinul și-a dorit...
În jurul meu negura se întețește,
Acum este de netrecut.
Iar eu, un simplu om
Într-o lume-a nimănui,
Observ doar răutate
Oglinda mi se sparge,
Nu mă mai uit la ea!
Acum privesc doar lumea
Fără reflexia ei.
Și ce să văd?! Lumină!
Un suflet mult mai plin
Sunt două lumi distincte,
Sunt lumi fără destin.
Pe care dintre ele să o aleg acum?
Cioburile îmi sclipesc...
Privesc la ele, îmi răspund...
De ce să vezi ceea ce nu e bun?
De ce să nu privim lumina?
De ce te uiți în ceață?
Mă uit în jurul meu,
E-o lume ce dispare,
Ce are-un singur loc
Mă uit în întuneric,
Mă uit și în lumină...
O barieră le desparte,
Cioburile le îmbină.
Unde să stau? Unde mă duc?
În negura fără trecut?
Nu!
E o lume rece-acolo
O lume-n care sufletul mi-e gol
Dar nici în lumea cu căldură
Nu m-aș duce e prea mult!
O privire să doboare o lacrimă fără trecut?
Într-o lume adevărată nu există limite
E căldură și răcoare
E prezent și e trecut
E un univers comun.
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răutate
Cu tine
Cu tine aș vrea să mă avânt
Spre înălțimi amețitoare,
Spre abisuri!
Din inimă să-mi zboare un cânt,
Inegalabil de frumos
Și plin de visuri . . .
Cu tine aș vrea să mă avânt
În rotirea lentă a unui vals,
Să-mi înflorească-n inimă un gând,
Iubirii mele să-i dau glas.
Cu tine aproape lângă mine
Mă simt atât de fericit,
Văd toate lucrurile sublime.
Când nu ești tu,
Mă simt tot necăjit.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vals sau poezii despre prăpăstii