A gândi - verbul Gemenilor. Şi e adevărat, gândirea devine tot mai tiranică între compartimentele psihicului meu. Acum e o gândire fără substanţă, sau care îşi e sieşi substanţă. Gândesc aşa cum imaginam în adolescenţă: vedeam imagini, dar ele nu formau o lume. Poate că, la fel ca atunci, dar în planul meditaţiei, în câţiva ani am să reuşesc să devin, dintr-un om care gândeşte, un gânditor. Dacă aş duce o anume viaţă, dacă nu aş trăi în paradox şi ipocrizie, ştiu că ar fi aşa. Sunt între paliere, poate între poezie şi mistică, magie, iluminare, plenitudine, distrugere. Sau între ficţiune şi realitate (dar cea adevărată, nu cea din jur).

Mircea Cărtărescu în Jurnal I (1990-1996) (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ange: Numele noastre ne deosebesc vieţile între ele. Pentru că, dacă am avea acelaşi nume în vieţi repetate, nu am şti să le deosebim. Vieţile se repetă, lecţiile de viaţă, iubirile, despărţirile, uneori sau arareori, şi bolile. Dar numele noastre sunt un act de trecere în alte etape, un fel de cod de identitate. Să nu fii confundat cu alţii, dar, mai ales, să nu fii confundat tu, cu tine însuţi, din altă viaţă, când, poate, nu ai fi avut aceleaşi drepturi pe care le ai abia acum. Drepturi pe care le-ai dobândit sau le-ai câştigat muncind, luptând sau sacrificându-te. Aşa cum, poate, acum nu mai ai aceleaşi obligaţii de atunci. Obligaţii sociale sau datorii karmice.

replică din romanul Ambroise de Doina Postolachi (iulie 2017)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un sfert de viaţă îl pierdem făcând legături. Tot felul de legături între idei, între fluturi, între lucruri şi praf. Totul curge aşa de repede, şi noi tot mai facem legături între subiect şi predicat. Trebuie să-i dăm drum vieţii, aşa cum ne vine exact, să nu mai încercăm să facem legături care nu ţin. De când spun cuvinte fără şir, simt că-mi recuperez ani frumoşi din viaţă.

citat celebru din piesa de teatru Iona de Marin Sorescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii sunt sărutaţi fără milă, chiar împotriva voinţei lor. Femeile se pupă între ele deşi se detestă, şi sărută orice mascul le apare în faţă, fără ca vârsta, categoria socială sau igiena să constituie un impediment. Doar masculii aflaţi la o vârstă reproducătoare, adică între 14 şi 60 de ani nu se sărută între ei, asta dacă nu e vorba de tată şi fiu, dar îşi cară cu plăcere palme pe spinare şi se îmbrăţişează.

Isabel Allende în Ţara mea inventată
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este graniţa dintre două întinderi de întuneric

un fel de axon universal
cărarea pe care circulă sufletele între două stări de agregare
un fel de punte între căutare şi adevăr
coridorul strâmt dintre trup şi reîncarnare
uneori răspunsul tuturor întrebărilor
alteori simpla acceptare a necunoaşterii
sau poate clipa de înălţare ideatică între două eternităţi

lumina nu este de două feluri
poate nici întunericul unic
dar se împletesc aşa de firesc
întotdeauna împreună în noapte
niciodată la un loc ziua
între ele e loc şi pentru umbră
locul celor nehotărâţi

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă istoria se repetă

Nu ştiu dacă istoria se repetă,
Dar ştiu că tu nu.

Îmi amintesc că oraşul era divizat
Nu numai între evrei şi arabi,
Dar şi între tine şi mine,
Şi asta mai ales atunci când eram împreună.

Am făcut din noi un pântec plin de primejdii,
Am construit o casă a războaielor mortale,
Asemeni oamenilor din nordul extrem
Care şi-au construit case călduroase din gheaţa mortală.

Oraşul a fost reunit,
Dar noi nu suntem acolo împreună.
Acum ştiu
Că Istoria nu se repetă,
Aşa cum întotdeauna am ştiut că nici tu nu eşti repetabilă.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între buzele mele

iarna adoarme între buzele mele
crengi de brad îmi cad sub pleoape
eu le luminez cu lanterna
odată cu venirea dimineţii.
cafeaua are gust de nectar
zăpada are 300
de metri
de minute
de pagini
eu tot nu mă pot decide dacă trandafirul
îşi va pierde astăzi toate petalele
sau dacă va mai rezista câteva ierni
în aşteptarea supravieţuitorilor.
în jurul cănii
zboară gandurile poetului
aşteptând un cuvânt de împăcare
dar eul meu lăuntric a murit mai devreme
şi în urmă totul e gol
totul arde
lipsit de substanţă.

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul covorului învechit

Între ele nu-i distanţă,
De la covoraş la preş...
Unul are o prestanţă,
Te ştergi pe altul, nu dai greş.

Ele creează ambianţă
În domesticul decor,
Dar nu apare distanţă
Între preşuri şi covor.

Dacă ar face alianţă
Între ele, ca nişte fraţi,
Până nu ajung o zdreanţă,
Ca să fie mângâiaţi...

Între ele nu-i distanţă.

rondel de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea mea...

toţi cei care m-au iubit mi-au scris
despre seri memorabile şi versuri briliante
atmosferă, parfumuri, arome
încât îmi pot retrăi întreaga viaţă
alături de ei, de cei mulţi
cuvintele nu mai existau între noi
sau dacă vrei, deveneau transparente
ne vedeam prin ele aşa cum eram
şi ne înţelegeam
sunt oameni care nu-mi mai trec pragul
au ostenit probabil
dar scrisorile lor sunt aici
zid nenăscut
un top de hârtie velină, virgină
poate puţin îngălbenită
pe la colţuri

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Între mine şi restul lumii
se află întotdeauna
una sau mai multe ferestre;
Între mine şi aproapele meu
se află iarăşi o fereastră;
Între mine şi între mine,
între cel care mă ştiu
şi cel care nu mă ştiu,
se află de asemenea o fereastră:
o fereastră nevăzută
şi de o viaţă întreagă
mă strădui să ajung la ea...

poezie de Zena Jinga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ferestrele

Între mine şi restul lumii
se află întotdeauna
una sau mai multe ferestre;
Între mine şi aproapele meu
se află iarăşi o fereastră;
Între mine şi între mine,
între cel care mă ştiu
şi cel care nu mă ştiu,
se află de asemenea o fereastră:
o fereastră nevăzută
şi de o viaţă întreagă
mă strădui să ajung la ea...

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oare sunt eu?

Oare sunt eu cea de atunci
Când ruşinată îmi plecam privirea
Oare sunt eu cea de acum
Când înflăcărată îţi caut iubirea
Oare sunt eu oare nu sunt
În mine sângele a prins sa fiarbă
Şi stau la pândă între da şi nu
Între cea de acum şi cea de atunci
Şi îmi ţes amintirile cu aţa durerii
Şi trag cu dinţii de un nou început
Mă-nfăşor în mantia uitării
Şi-mi pun ciucuri în diverse culori
Îmi aprind albastrul din suflet
Şi aştept...
Îmi împart zilele între cea de acum
Şi cea de ieri
Închid ochii şi vorbesc cu mine
Oare sunt eu cea de atunci
Oare sunt eu cea de acum
Oare sunt eu dintotdeauna
Iubindu-te pe tine...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Care sunt ipotezele? Nu fiecare receptor poate să înlăture şi să îndepărteze ceea ce funcţionează ca voal colorat între conştiinţa sa curată şi realitate. Cerul poate să fie albastru şi să rămână mereu astfel şi, totuşi, ceaţă şi nori pot să existe între. Dar fiecăruia îi este dată posibilitatea sfântă să înlăture ceea ce atârnă între şi să îşi elibereze perspectiva. Acel "atât, cât şi" al limbii nu se găseşte la acel "astfel şi nu altfel" al tonului muzical. Dacă sunetul apare schimbat, acest fapt poate fi cauzat doar de starea diferită a degradării influenţate de ego – degradarea percepţiei noastre, care pluteşte între conştiinţa curată şi realitatea pură.

Sergiu Celibidache în Despre fenomenologia muzicală
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că drumul nostru se va intersecta mereu, repetat, cu unele poteci, pentru că nu se poate altfel. Sau poate pentru că, la un moment dat şi într-un anume colţ de lume, s-a creat o legătură între două suflete care trece peste kilometri şi timp (asta e explicaţia care îmi convine cel mai mult, ar fi frumos să se întâmple cu adevărat aşa). Poate suntem jucăriile descentrate ale destinului sau poate unele lucruri nu se termină cu adevărat niciodată, doar iau o pauză din când în când.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercări

Încerc de câţiva ani
să devin scriitor...
Şi nu reuşesc.
Dar nu mă descurajez;
Eu tot încerc.
Încerc de câţiva ani
să devin poet...
Şi nu reuşesc.
Dar nu mă descurajez;
Eu tot încerc.
Încerc de câţiva ani
să devin epigramist...
Şi nu reuşesc.
Dar nu mă descurajez;
Eu tot încerc.
Încerc de câţiva ani
să devin om de ştiinţă...
Şi nu reuşesc.
Dar nu mă descurajez;
Eu tot încerc.
Încerc de câţiva ani
să devin OM...
Şi nici asta nu reuşesc.
Dar nu mă descurajez;
Eu tot încerc...

poezie de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să reînvăţăm albabetul acestor lucruri

Se poate făuri orice, iubite,
Dar nu se poate săvârşi orice.
Făureşti o sabie, făureşti o lance,
Făureşti copite de cai morţi,
Dar săvârşirea noastră
Şi săvârşirea veacului acesta
Şi-au găsit hotarul în ele însele.
Săvârşirea nu ne duce numai la sfârşit,
Ci şi la desăvârşit
Cu chinuri vom săvârşi
Călătoria noastră trudnică
Prin viaţa asta, iubite
Dacă cugetul nostru nu e curat,
Căci noi suntem
Cea mai desăvâşită zidire,
Chiar dacă la om
Totul se răstoarnă până la urmă.
Săvârşirea tinde să se desăvârşească,
Omul tuturor rafinărilor
Se întoarce la omul începuturilor,
Aşa după cum arta abstractă
Descinde din arta primitivă.
Este o luptă
Între fructe şi frunze,
Între rost şi rânduială,
Între rădăcini şi lut,
Noi trebuie să avem
O bună dispunere
Înlăuntrul nostru,
Sau o raportare bună faţă de Dumnezeu,
Faţă de viaţă,
Ele toate dansează înlăuntrul nostru.
Carnalul dispare atunci
Când ele bat pământul
Ca să audă duhurile.
Aici se predau chei fermecate
Ca să se deschidă uşile raiului,
Tatăl meu tăia pâinea
Ca pe un soare
Şi ne dădea nouă copiilor
Şi viaţa era frumoasă
La porţile cerului
Acum lipseşte firescul, iubite,
Trebuie să reînvăţăm alfabetul
Acestor locuri de basm şi suflet.
Pe poartă intră şi buni şi răi
Poarta mică are un singur scop
Pe acolo voi pleca eu în lumea mare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maria: Poate că nu te-ai străduit destul. Doar atât dacă i-ai spune, că o iubeşti şi totul s-ar rezolva, s-ar schimba brusc, în bine, pentru amândoi.
Lucian: Chiar crezi asta? Eu nu sunt atât de sigur. Nu cu ea. Cu ea nu va fi aşa de uşor. Dacă ar fi fost alta, poate da, dar ea... Nu! Nu merge. Poate ar fi ţinut figura dacă ea ar fi fost altfel, însă... Nu ştiu. Nu ştiu ce să mai cred.
Maria: Cum să nu ştii? Cum poţi spune aşa ceva? Tocmai tu? Acest termen nu există, sau poate fi depăşit, mai ales pentru tine.
Lucian: Bine ar fi să fie aşa, însă, din nefericire pentru mine, nu e deloc astfel... Sunt nehotărât, Maria; e pentru prima oară în viaţă că mi se întâmplă aşa ceva, dar culmea, într-adevăr nu ştiu ce să fac. Ezit mereu, amân mereu, deşi nu asta mi-aş dori. Din cauza asta trebuie să mă mai gândesc, să devin odată hotărât.
Maria: Bine, Luci, atunci mai gândeşte-te, poate că ceea ce ţi-am spus îţi va fi de folos într-un fel; cel puţin eu aşa sper.
Lucian: Sigur. Chiar îmi este de folos. Îţi sunt recunoscător.
Maria: Lasă asta. N-am nevoie de recunoştinţa ta.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile sunt asemenea unor fluturi. De obicei stau cu aripile lipite, aşa cum se odihnesc fluturii pe câte-o frunză, când îşi desfăşoară trompa filiformă ca să soarbă apă dintr-un bob de rouă. Când deschizi o carte, ea zboară. Şi tu odată cu ea, ca şi când ai călări pe gâtul cu pene fine al unui fluture uriaş. Dar cartea nu are o singură pereche de aripi, ci sute, ca un semn că ea te poate duce nu doar din floare-n floare în această lume glorioasă, ci în sute de lumi locuite. Unele dintre ele seamănă mult cu cea în care trăim, altele sunt populate de fiinţe care nu ni se arată decât în vise.

Mircea Cărtărescu în Care-i faza cu cititul?, A patra inimă (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

A şti să ştii...

ştiu că iubeşti aşa şi pur şi simplu
ştiu ca iubesc şi eu, la fel ca tine
dar între noi stă spaţiul şi timpul
dar între noi stă ea, şi tu ştii cine...

mai ştiu că mai iubeşti fără pricină
la fel şi eu, iubesc fără a şti că ştii
că sunt doar un conglomerat de albumină
cu paşii rătăciţi în nopţi pustii

şi-nca mai ştiu c-odată şi odată
când rătăcirile în mine vor lovi
am să-mi aduc aminte de o fată
care ştia ce-nseamnă a iubi...

poezie de Iurie Osoianu (19 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina

Într-un vers eu îmi scriu viaţa,
fericirea şi distanta dintre mine şi pedeapsă.
Nu mai ştiu dacă-s frumoasă,
dacă sunt la mine acasă sau sunt toată-n poezie, nici nu ştiu dacă-ţi sunt ţie...
sau dacă ţi-am fost vreodată.
Ştiu decât că-i sunt amantă
celui mai nebun bărbat din această galaxie.
Şi mai ştiu că m-a iubit,
cum n-am fost nicicând iubită,
m-a atins fără să-atingă,
trupul meu firav de zână,
şi m-a dus în lumea lui,
unde totu-i terminat, dar nimic nu se termină.

Am privirea de felină
şi iubirea ascunsă-n pleoape.
Sunt străină de lumină
dar aduc lumină-n tine.
Sunt mister nepământean, şi-s atrasă de păcat, sunt un vis de mult uitat,
iar sub piele îmi curg rime,
amare şi otrăvite,
şi se face lanţ din ele.
Sunt legată la picioare
şi stăpână pe cuvinte,
dar sunt sclavă între ele.
Eu sunt moartea din femeie
şi sunt viaţă-nfloritoare.

Insetată de amor m-am născut şi am să mor, Străina străinelor,
fără casă,
fără lume,
fără loc în viitor!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!