Finis coronat opus

1.
Înving cei care ştiu să se schimbe,
spune profesorul, el îşi este părinte,
el îşi este-nceputul, ca şi sfârşitul
propriilor îndoieli, stingeţi chibritul,
se roagă hârca din fundul peşterii,
în urma noastră vin meşterii,
aranjează, decopertează, poleiesc
tot ce e mucegai, scris diavolesc,
sunt într-o stare minunată,
strigă profesorul sub bolta renovată,
durerea s-a ascuns, aproape că nu mai este,
o adevărată beţie a puterii celeste,
astfel vorbim, încheiem procese verbale
sub fiecare din cele patru portale,
profesorul căzuse de mult de la înălţime,
era dus pe targă prin mulţime
2.
Da, nu era, oh, nu era accesibil,
nu discuta, el gândea, contempla,
o ceaţă subţire îl învăluia,
sfâşiată când devenea irascibil,
ascunde comori, dezvăluia orori,
vulnerabil fiind, voia să pozeze,
cărţile domniei sale, metereze
ar fi fost, dar cărţile au viaţa lor.
Sunt un vinovat, nu aştept iertare,
sunt nemodelat, mi-am format eu singur
o statură care ar putea să-nvingă
prin ea însăşi multe semne de-ntrebare.
L-am zărit în urmă într-un tren uitat,
într-o gară fără nume, fără linii,
încerca să prindă lacrima luminii
pe un geam, un abur verde-ntunecat.

poezie de Borids Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu îmi sunt părinte şi mormânt

Eu îmi sunt părinte şi mormânt,
Sporovăia profesorul în somn,
Este oare un început?
Nix răspuns. Un necaz nu vine de la sine.
Este-nsoţit de bucurie, aşa-i?
Ah, ce stare minunată, cânta tenorul,
Durerea s-a ascuns, avem o beţie adevărată,
Ce facem cu ea? Dar, uite-l pe profesor
În stradă, căzut de la al zecelea etaj,
Corecta chiar unele greşeli de exprimare
Din procesul verbal al accidentului său,
Ceasuri moi atârnau pe bara unui vehicul.
Era în decembrie.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de cărţile de vrăji fusese o adevărată problemă pentru Harry, pentru că profesorii săi de la Hogwarts îi dăduseră o grămadă de teme pentru vacanţă. Unul dintre eseuri, unul deosebit de afurisit despre "Poţiunile de micşorat", era pentru profesorul pe care Harry nu putea să-l sufere cel mai tare, profesorul Plesneală. Sentimentul era reciproc şi profesorul ar fi fost extraordinar de bucuros dacă ar fi avut o scuză ca să-l exmatriculeze pe Harry timp de o lună.

J.K. Rowling în Harry Potter – Prizonier la Azkaban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un enorm pas în gol

Un enorm pas în gol şi-n salvatoare ficţiune
Este demersul meu, spunea profesorul
scârţâind din pantofii noi-nouţi,
atenţie, fără personanţele inconştientului
viaţa ar câştiga, probabil, precizie şi luciditate,
profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar,
să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat,
dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul
pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară
din stea în stea cu sunet de arginţi suspendaţi,
nu fumaţi, scria deasupra ghişeului, nu vorbiţi tare,
număraţi restul în faţa noastră, ca multe altele,
ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul,
dar mandatul poştal nu sosise.
De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare
Mai interesantă, deşi cunoscută, ne-a poluat trei luni,
s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm,
cerul gurii noastre este spongios şi plin de pustule,
urma o noapte în nuanţe de papagal gulerat, amiral roşu,
margarete palide, ah, portocale ca sânii.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul mediocru vorbeşte. Profesorul bun explică. Profesorul foarte bun demonstrează. Profesorul eminent inspiră.

citat din William Arthur Ward
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea şi credinţa în frumos,
Aşa ne gândeam, iar el se suise pe o treaptă mai înaltă,
Desfăşurând larg mânecile halatului,
Mâinile sale erau subţiri ca surcelele,
În vorbele noastre gândirea era aproape ucisă,
Uneori ea respira în ritmul tăcerii,
Profesorul se îndreptă spre tablă şi desenă un copac,
Apoi o pasăre, rădăcina care primeşte,
Fructul care se dăruieşte, pasărea care cântă,
Perora profesorul, apoi se opri brusc,
Ieşi pe uşă desfăşurând larg mânecile
Halatului, în care se aflau mîinile sale subţiri
ca nişte crengi. Vocea lui rămasă în clasă,
continua, hiena crudă urmăreşte lupul,
lupul capra, capra salcâmul înflorit,
începu să plouă, noi, copiii priveam pe geam,
eram singurii martori ai simfoniei.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::
Am scăpat, gigantul inamic s-a dovedit o insectă
Fără picioare, ochi, braţe, etc., dicis et non es,
Există un netimp al curajului, o eliberare din robia fricii,
Drogul este laşitatea raţionalizată, zi de zi,
Şantaj? Da, şantajul se hrăneşte din teama reiprocă,
Şantajistul se teme mai mult decît victima.
Ai schimbat numele, dar nu şi manşetele.
Nesus, centarul, e ceva de-nvăţat de la el.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora de dictare

Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Repetaţi! spune profesorul
Doi şi cu doi fac patru
patru şi cu patru opt
opt şi cu opt fac şaisprezece...
Dar iată pe cer
pasărea-liră
copilul o vede
copilul o aude
copilul o roagă:
pasăre scapă-mă
pasăre dragă
joacă-te cu mine!
Atunci pasărea coboară şi se joacă
cu copilul
Doi şi cu doi fac patru
Repetaţi! spune profesorul
Şi copilul se joacă
pasărea se joacă cu el...
patru şi cu patru fac opt
opt şi cu opt fac şaisprezece
dar şaisprezece şi cu şaisprezece ce-or fi făcând?
Şaisprezece şi cu şaisprezece nu fac nimic
şi-n primul rând
n-au niciun chef să facă treizecişidoi
şi o şterg afară cât pot mai curând.
Şi copilul a ascuns pasărea
în pupitru
şi toţi copiii
o aud cântând
şi toţi copiii
aud muzica
şi opt cu opt se cară binişor
patru cu patru doi cu doi
O şterg frumos la rândul lor
şi unu şi cu unu nu fac nici unu şi nici doi
ci fug şi nu se uită niciunul înapoi
Şi pasărea liră cântă
şi copilul cântă
şi profesorul strigă:
Termină secătură! Nu trăncăni în gol!
Dar toţi ceilalţi copii
ascultă muzica
pe când pereţii clasei
se prăbuşesc domol
Şi geamurile redevin nisip
cerneala redevine apă
şi creta stâncă lângă mare
pupitrele în arbori se prefac
peniţele în păsări călătoare.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Gellu Naum
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu eu sunt profesorul Limbii Române, ci Limba Română este profesorul meu!

antimetabolă aforistică de Costel Zăgan din Inventeme (25 septembrie 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă aud trecând...

azi sunt mult mai trist şi mai singur
uit câte ceva în fiecare zi
las semne sub fiecare nume
pe care l-am uitat şi
mă descompun
în privirile altora

în căutarea a ceea ce am fost
mi-am aciuit sub pleoape
toate amintirile

cu gesturi largi mă uit în mine
ca într-o rană şi
mă rog
pentru lumina altei lumi

poate că e firesc în realitatea asta

poezie de Teodor Dume (2015)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru iertarea păcatelor

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Ştiu că vina mea e mare -
Vină fără de iertare;
Că-mi bat joc de cele sfinte
Şi nesocotesc Scriptura
Când păcătuiesc de-a rândul
Şi cu fapta,
Şi cu gândul,
Şi cu ochii,
Şi cu gura...

Ştiu că-s vinovat, Părinte...
Dar cu mult mai vinovat
Este-acela care minte!...

Eu nu mint -
Eu sunt ca Tine!...
Nu ştiu dacă-i rău sau bine,
Dar nu cer să fiu iertat,
Fiindcă Tu trăieşti în mine -
Şi cum Tu faci numai bine,
Ce fac eu la fel cu Tine
Nu-i păcat...

poezie celebră de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 12 (decembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte... un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren... eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră... altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar... alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren... Şi fiecare uită, poate, un singur lucru... că trenurile astea nu duc nicăieri... cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren... în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva, într-un deşert, unde chiar sinele se transformă în nisip... în loc să se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calcă în picioare, îşi dau ghionturi...

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Ioana Faur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ani de-a rândul

Am trăit la fel ca toţi călugării fără să ştiu că sunt
Am mâncat puţin şi ce-am apucat fără să ştiu că am postit
Am îmbrăcat numai rochii lungi în urma cărora oraşul se reaşeza
Fără să ştiu că pielea mea era o prelungire a veşmântului monastic
Am mers pe jos până la casa mea, urcând şi urcând poteci ale minţii
Fără să ştiu că locuiam într-un lăcaş de cult pe care nu-l vedeam
Atât de bine era ascuns sub pleoape
În camera mea claustrală eram de fapt pe vârful unui munte
Unde nimeni nu ajungea, mi-am dedicat viaţa altora
Şi le-am făcut jurăminte ştiind că nu e cale de întoarcere
Am băut numai apă de izvor aşa cum fac asceţii
Fără să ştiu că prin inima mea se putea vedea de la mare distanţă
Distanţa era de fapt goliciunea, doar cu ajutorul ei m-am putut găsi
Şi pentru ea am învăţat să confecţionez zale care nu pot fi înfrânte
M-am separat de restul lumii inaptă: Vorbesc doar cu îngerii
Şi-n părăsirea mea îmi sunt îndeajuns câteva cuvinte
Pe care ei ca lăptarii la prima oră a dimineţii mi le pun la uşă
Dar mai ales am citit cărţile sacre şi am contemplat priveliştile
Care-mi apăreau la geam după fiecare pagină, m-am pierdut în ele ani de zile
Îmi pare rău că nu pot fi găsită la timp

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îmi pot imagina

că viaţa este o închisoare imensă, fără şanse de evadare
şi singura cale este moartea
fără regrete

dacă ai aflat deja ce inseamnă dragostea
poţi avea o undă de regret
dar dragostea înseamnă mult mai mult

sunt oameni care strâng diverse lucruri materiale fără importanţă
spre deosebire de ei, mie îmi place să las semne
ale trecerii. semne care se şterg greu

dincolo de viaţa asta consumată fără rost
au rămas o mulţime de cărţi şi cuvinte abandonate
dar cel mai mult îmi place să cred în urma paşilor mei prin amintirile altora

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul

Profesorul nu dăruieşte din înţelepciune,
Ci din dragostea pentru frumos,
Urcat la catedră, pe o treaptă mai sus,
Îşi desfăşura mânecile halatului roşcat,
În care se aflau mâinile sale subţiri ca nişte crengi,
În vorbele voastre, spunea el, gândirea este aproape ucisă,
Uneori ea respiră în ritmul tăcerii,
Apoi, se îndreptă spre tablă şi desenă un copac
şi o pasăre, iată, rădăcina primeşte, fructul se dăruie,
pasărea cântă fără sfârşit, precum D'Alembert în labirint,
se revărsă ca o minune peste noroiul vremii noastre,
Că doar aşa s-a terminat vilegiatura, apoi ieşi
desfăşurând larg mânecile, a început ploaia,
hiena urmărea lupul cenuşiu, capra – salcâmul înflorit,
eram singurii spectatori la concertul culorilor.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul I (calm): Ascultă, Siempre! Bunătatea lui Dumnezeu este fără margini. Noi îl declarăm nul şi neavenit, el nici măcar nu se supără…
Profesorul II: Ştiinţa a încheiat un pact cu divinitatea! Au convenit că cerul e gol!

replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un student, care avea în carnet numai note de 4 şi 5, şi căruia profesorul i-a spus că-i dă nota 6 la examen, s-a rugat de el să-i dea nota cinci

Văzând profesorul mirat,
Studentul s-a justificat:
Părinţii ştiu, să am iertare,
Că cinci e nota cea mai mare.

pamflet de George Budoi din Învăţământul, profesorii, studenţii şi elevii în aforisme, epigrame, madrigale, poezii, pamflete şi (16 decembrie 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţile nu există cu adevărat

cărţile nu există cu adevărat,
există doar nişte petale de gând
încrustate în lemnul copacilor,
care te răvăşesc
pe drumul rece
dinspre miazăzi spre miazănoapte,

cărţile nu există.
există doar nişte vise de flăcări,
nişte pagini de frunze
care se lasă scrise cu litere de bronz
cu o pană de vultur,

cărţile nu există,
sunt doar nişte plăsmuiri care răscolesc
pânzele unor corăbii încărcate cu comori,
scufundate
în adâncurile fiinţei
pe o mare sfâşiată de
dor,

cărţile nu există
de fapt,
există doar nişte fluturi cu aripi albe
care mângâie din când în când
izvoarele munţilor
şi lacrimile oamenilor,
în nopţi de mătase
şi cetină.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul de filosofie: Tot ce nu e proză, e vers; şi tot ce nu e vers, e proză.
Domnul Jourdain: Şi cum vorbeşte omul, ce e?
Profesorul de filosofie: Proză.
Domnul Jourdain: Adică aşa să fie? Când zic: Nicole, adu-mi papucii şi dă-mi scufa de noapte, e proză?
Profesorul de filosofie: Da, domnule.
Domnul Jourdain: Pre legea mea, de peste patruzeci de ani fac proză fără să ştiu!

replici celebre din piesa de teatru Burghezul gentilom, scenariu de Moliere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare pasiune naşte un vis

nu-i nimeni
a fost o părere că cineva bate la geam
dar nu sunt geamuri
într-o lume închisă
lumina pătrunde prin tavan
ca o cădere a cerului pe acoperiş

odihna trupului este obligatorie
în acest spaţiu redus la tăcere
în care nu se spune nimic se acceptă
cu o bunăvoinţă de iubire

moartea şi viaţa sunt dincolo de pereţi
nu este îngrijorare nu se simte
se citeşte prin gânduri trăirea
pofta de aer şi de priviri

fiecare pasiune naşte un vis
ascuns în sufletul înverzit
din care creşte arborele vieţii
cu ramuri nemărginite

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofrandă lumilor

Scrisul îţi este zbor planat
Deasupra ceea ce-ai uitat
Sau n-ai uitat cu-adevărat,
Iubire fără de pacat,

Revoltă trasă pe o roată,
Ruguri de spin ce înc-o dată
Le-aprinzi să ardă căutând
Curajul ochiului plângând,

Prin fumul unei realităţi,
Prin şiruri lungi de nedreptăţi,
Tânjire către ideal
Care se pierde-n ireal,

Scrisul îţi este o salvare
Frumoasă şi tulburătoare,
Prinţ adorat într-o poveste,
În care viaţa însăşi este

Descrisă ca povestea ei,
Fără de demoni sau de zmei,
Ofrandă lumilor celeste,
Povestea ta într-o poveste.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!