Copiii noului val

Copiii privesc azi părinţii drept comori
De zilnice prădări, ce traiul le-ntreţine
Ferice; ca-nainte de finişul cu flori,
Să-ngroape tot ce au, să-i lase pe ei bine.

Nu au de ce să-şi ia, lumeşti averi, părinţii,
Să-şi prăpădească bani pe lucruri efemere;
Să mănânce prea mult?!... De ce să-şi "puie" dinţii?
Să-mbrace chinezisme!... Că nimeni nu-i mai cere!

Să-şi pună trup în ziduri, cum Ane de Manole
Şi carduri de carton să umfle din mici pensii!...
De-ntreţinut... se poate; la rând cu banderole
De nevoiaşi! La cozi... cu mâinile-n extensii!

Îşi tocesc minţi pe bănci, prin parcuri, la terase,
Băieţi şi dive june, la cursul de... valută
Cerşind puţinul strâns; că-s cărţile prea groase
Şi costă mult căminul şi bursa-i mult... scăzută!

Mai trec aşa pe-acasă, să-i bucure, să-i vadă
Şi stau puţin -n-au timp şi celularul sună
Şi lasă masa plină- au întâlniri pe stradă...
Le trebuie diurna şi peste... O arvună!

Aşa-şi iubesc părinţii, copiii din nou val;
Se străduind să fie independenţi, plecaţi,
Să nu-i împovăreze... Le sunt doar... ideal;
Nici tot să nu se ştie... să moară disperaţi!?...

Pe vechiul stil; "cu duhul, să moară împăcaţi!"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soldatul merge la război ca să-şi ucidă duşmanul? Nu: merge ca să moară pentru ţara lui. Femeii îi place oare să-i arate soţului cât este de mulţumită? Nu: vrea ca el să vadă cât i se devotează, cât suferă ca să-l vadă fericit pe el. Aşa se întâmplă: copii care renunţă la visele lor ca să-şi bucure părinţii, părinţi care renunţă la viaţa lor ca să-şi bucure copiii, durerea şi suferinţa justificând ceea ce trebuie să aducă doar bucurie: dragostea.

Paulo Coelho în Unsprezece minute (2003)
Adăugat de roxanne
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă eminesciană

Aş vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurţi, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniţi de pe la Ieşi, din Olt,
Să-şi guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.

... Să-şi uite datul de titan, să-şi lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-şi pună suflet la bătaie,
Să-şi vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un şpriţ să-ndoaie...

Să-şi lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce şi-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-şi umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Ştiindu-se o eternitate.

Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranţe,
Să stau -cum paparazzi, nopţi- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanţe...
Doar să respir acelaşi aer, s-ascult când e chemat pe nume...

Ce mult aş da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinţi
Că vine şi Ion lu' Creangă, al lu' Coşbuc... şi-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe uliţe cu alai de prinţi
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...

Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup şi purtător de suflet,
De simţuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinţi;
L-aş vrea un pieton de rând, să-l văd păşind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri şi-i spun... că-s duhul scos din minţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilului poţi să-i spui tot, tot; întotdeauna m-a uimit cât de puţin cei mari, taţii şi chiar mamele, îşi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie să le ascunzi nimic sub pretextul că sunt încă mici şi e prea devreme pentru ei să ştie ceva. Ce idee tristă şi nefericită! Şi ce bine îşi dau seama copiii că părinţii lor îi cred prea mici şi prea neştiutori, când ei, în realitate, înţeleg totul. Adultul nu ştie că, până şi în chestiunea cea mai dificilă, copilul îi poate da un sfat util.

Dostoievski în Idiotul (1868)
Adăugat de Iorgu Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

E un întreg complot în a mea ţară,
Să-i ia popor, s-o vândă la mezat
Şi bani să-şi pună peste cei ce-au din furat...
Să-şi facă Statul lor, fără de noi, cu noi afară.

E-o hoardă sumbră de inculţi jefuitori
Ce-au tată, mamă, sunt călăii pe stil nou,
Cu toţii o horă ce se învârte, un rulou
Doar dintre ai lor, se promovând nemuritori.

E încă timp, că suntem mulţi, să-i dăm afară,
Spălaţi la alb, ca nu cumva să infecteze
Pe cei din jur, să nu-şi înalţe iar metereze...
Să-i demascăm că-s un pericol, să dăm sfoară...

Premeditat sunt vinovaţi... ce neam ne-omoară!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe timp de pace, copiii îşi înmormântează părinţii; războiul răstoarnă ordinea firească şi face ca părinţii să-şi inmormânteze copiii.

citat celebru din Herodot
Adăugat de Loredana Matei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu recomand tinerilor să-şi ia soţii din fetele familiilor numeroase, deoarece copiii care cresc cu lipsuri materiale se obişnuiesc cu jertfirea de sine, şi astfel se gândesc cum să-i ajute pe părinţii lor. Iar lucrul acesta rar îl întâlneşti la copiii deprinşi cu traiul bun.

Paisie Aghioritul în Cuvinte duhovniceşti, vol. IV - Viaţa de familie (2003)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă "şcoală"... mult strică

Tot aşa, din şpagă-n şpagă
-începând cu paza porţii
femei de servici'- mă roagă
diriginţi cu ştiinţa sorţii,
spus aşa pe îndelete;
copiii cu bani fac şcoală...
să-i împart băieţi de fete,
dar manii să nu fac boală,
să iau table, bănci, pupitre,
urinoare, lavabouri,
pline mucuri îmbâcsite,
minţi spălate în zerouri
să-i lăsăm să copieze,
să îşi facă masterate,
firme mari să desfiinţeze,
că de-s plini de doctorate
dudui-va sănătate,
va fi tot înfloritor,
toţi şi toate educate,
un exemplu de popor,
culmea-n lume, un exemplu
de curaj, de fără frică,
că de şcoli toţi suntem pentru...
şi la noi nimeni nu pică

şi-aşa mintea crudă, mică,
neuzată... nu se strică!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu

E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,

Şi este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Şi este greu pentru mămici,
Să-şi lase puişorii mici,

E greu departe ca să fii,
Să înghiţi amarul ce te apasă,
Ştiind că copilaşii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,

Cu ce am greşit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii şi părinţii,
Plecăm că este tot mai greu,

Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinţii nu mai sunt în viaţă,
Chiar şi copiii au crescut

poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânii pământului

Îi vezi trecând, încet, tot mai încet, agale,
Fac paşii tot mai mici, c-au obosit făcând.
Nici nu privesc, absenţi, sunt totul doar un gând...
Se ţin într-un toiag, se îndoiesc din şale.

Sunt prea albiţi de timp, ierni multe au făcut,
Sunt uscăţivi, firavi, că nici nu mai mănâncă.
Nu-i mai salută nimeni, că nu-i cunoaşte, încă;
Nici tinerii ce trec... copii ce n-au trecut.

Se ţin firavi de mână- de au pe cin' să ţină-
Vorbesc şoptit şi-adesea înclină cap, să-asculte...
Vorbesc despre nepoţi- c-au subiecte multe-
Se întreabă; "Când s- aştepte, c-o fată au, să vină.. ".

Şi-au făcut socoteala la banii ce-i mai au,
-Căci pensia nu-i mare, impozite au plătit-...
Ce le-a rămas, e-n casă; copii şi-au prevenit
Să vină, să dea strânsul;..."Săracii, că ei n-au".

Se întorc la casa mică, curată, cu pridvor...
E-n plin oraş, cu curte şi cu garaj la stradă
Şi-i gol; doar amintiri, călătorii, sau treabă...
Maşina-i la fier vechi, căci oricum, mâine mor.

Se aşează încet la masă, şi scot album să-l vadă,
Sunt poze de-ale lor, din timp nemăsurat.
Au şi părinţii acolo, le-au ros de-atât uitat...
Se întreabă, cu mult tâlc, de-apucă iar zăpadă.

Căci e ajun de an, înainte de Crăciun
Şi sunt tot mai slăbiţi, şi An Nou e departe...
Sunt împăcaţi cu gândul... "la toţi au făcut parte"!?...
Vor fi şi ei, de mâine... o poză de album...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenirea nu dispare

În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.

În lume se mai moare
fie că ai prea mulţi bani,
fie că ai prea mulţi ani.

În lume se mai moare
fie că din greu munceşti,
fie că doar leneveşti.

Tot în lume se mai moare
fie că eşti încă tânăr,
fie că eşti mai bătrân,
fie eşti copil pe umăr,
fie eşti cât un gorun.

Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-şi ia tainul său.

Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.

Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzeşte,
Aşa omul odrăsleşte.
Unul naşte, altul moare,
Toţi avem un timp sub soare.

poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult mai puţin decât puţin mai mult

Nu mai am niciun gând,
Niciun vers nu mai scriu,
În uitare, curând
O să mor, o să fiu.

Într-un pumn o să strâng
Tot ce am din ce nu-i
Şi-o să-i râd şi-o să-i plâng
Orişicui, nimănui.

Lasă-mă să te las,
Plec puţin şi revin,
Că-s plecat şi-am rămas
Prea demult, prea puţin!

poezie de Marius Robu din Aproape alb (8 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De... foaie verde

Foaie verde de dolari
strânşi pe timpuri chinuite,
-lepădaţi, că-s alţi mai mari-
din hoţii de... "învechite"...

... de fabrici, sonde, uzine
CAP-uri, cooperative,
rafinări de stil... benzine,
şpăgărăi, TV de "dive".

Din salarii de o mie,
unii-au strâns mai mult ca Statul;
"vrednici" şi-au făcut moşie
cu piscină şi Palatul!

Stau cu fundurile pe fonduri,
căscând în amiaza mare,
vânzându-şi între ei "bonduri";
senatori, parlamentare!

Nu mai fac asfalt, că-i tare
şi ne-ncinge căpăţâna,
ne zdreleşte la picioare;
"Las-aşa, cum e ţărâna!".

În ani, de două decade,
s-a umplut ţara de domni;
moşieri, fisc ce te rade...
Vitregiţi de neuroni!!!

Noi muncim cel mai puţin;
primii-n productivitate
la făcut ţuică şi vin...
Cei mai mulţi, cu mâini la spate!

Talentaţi peste măsură,
inventăm taxe şi dări
-pleonasme de anvengură-
cu folos, pentru prădări!

Avem soluţii la bine;
s-omorâm cât mai mulţi câini,
lătrând noi fără ruşine,
turbaţi... cu mănuşi pe mâini!

Europei, la vecini, cerem
să ne dea şi nouă;
c-au prea mult şi de-s prea fini
le dăm rromi, să-i ia de... ouă...

... Nu de ciori - să-şi coloreze
neamul, le iubind prea mult-
să-i umple de coafeze
la tapat... cu furtul cult!?!

Trei poliţii avem pe stradă
şi parajudecători
ne-au golit de prin ogradă;
mâini în sac, cu spărgători!

Avem şcoli şi prin cătune
-d-alea-nalte, nu primare-
că primarii-s de renume
avocaţi... fără cătare!

La muncă nu mai e zor.
Ne uităm la ziarişti
la horă-n televizor;
numai ei, nu alţi... artişti!

Aa..., avem şi cognitive
de viaţă; soliste... mute,
botoxflate, foarte dive
în iarbă... d-etno ştiute!

La ce suntem buni, măi vere,
e că suntem scumpi la toate...
case, şpăgi... Nu, la vedere!...
Nu pe dat!... Suntem pe luate!

Multe-ar fi de învăţat,
dar oricum nu-i mare brânză
căci de spus şi de cântat...
n-avem pomi şi-atâta frunză!

Foaie verde, la a plăti
taxe, statul cu tupeul,
buni suntem de când copii...
ne jucam frunze... de-a leul!

Puneţi tot mereu în frunte
venetici să vă dezmierde!
Vot le daţi, din mare-n munte!...
Iară ei... Bani, foaie verde!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E imposibil să-i faci să se schimbe pe oamenii care s-au hotărât să rămână aşa cum sunt. Nu-i poţi ajuta să-şi depăşească ambiţiile meschine şi nici nu poţi să-i iubeşti atât de mult incât să-i faci să nu se mai deteste.

Anna Todd în După ce am găsit fericirea
Adăugat de Bogdan Ion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este un lucru rău ca din când în când, politicos, copiii să-şi pună părinţii în locul lor ca să vadă cum e viaţa lor.

citat din Colette
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine l-a pus pe bărbat să-şi facă legi şi obiceiuri nedrepte, să-şi cultive duhul său şi să lase întru neştiinţă pe al aceleia care o să-i fie nedezlipit tovarăş al vieţii?... Trebuie să sufere viclenia celui robit, căci puţini sunt robii care îşi binecuvântează jugul.

Ion Heliade Rădulescu în Curier de ambe sexe (1837)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun copil nu ştie să-şi iubească părinţii destul, şi pedeapsa lor este de a-şi da seama prea târziu că nimeni n-o să-i mai iubească cu dragostea şi prietenia lor.

Cincinat Pavelescu în Amintiri: Mama
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cei din... "Cizmă"

Ne urăsc, că românaşii
se descurcă, aşa cum pot,
dar o să-şi găsească naşii
pân-la urmă, aşa socot.

Unii latră să nu tacă,
îi priveşti, apoi înjuri,
te privesc, rânjesc şi pleacă,
dând din cap, parcă-s mahmuri.

Alţii îşi urăsc şi neamul,
uită de unde-s plecaţi,
scriu prostii, să-şi umple tomul,
cum au fost ei blasfemaţi.

Doamne fă-i să înţeleagă,
Că zânzania din ei,
Îi despart în multe cete
De zănateci şi de mişei.

Peste tot sunt buni şi rele,
nimeni nu-i zeu pe pământ,
când visez cu nişte Iele
mă consider cel mai sfânt.

Oare? Sfinţi mai sunt?
Poate în Ceruri,
Dar... Nu se ştie, nici acolo.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (15 mai 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar cei şapte tineri se supuseră; se apucară de treabă, chiar de faţă cu părinţii lor, care încercară să-i ajute, măcar puţin, cu o sugestie, atât cât le permitea directorul, deci, nu foarte mult. Părinţii lor nu rămaseră întreaga zi la bordul navei, deşi nu-i gonea nimeni. Totuşi, când Iulian Enka plecă acasă, pe puntea principală a navei "Pacifis" sosi Diana, să-şi mai vadă fiul. N-o surprinse deloc prezenţa directorului la bord, care se ocupa de instrucţia echipajului, alături de Eugen Manea; ba chiar se aştepta să-l găsească acolo, deci, surprinsă ar fi fost dacă Traian Simionescu ar fi lipsit din nava albastră.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!