Epitaf pentru un disprețuitor
Să ai doar liniște și pace,
Acolo-n ceruri un' te-ai dus!
De-acuma poți să faci ce-ți place:
Să ne privești așa... de sus.
epitaf epigramatic de Liviu Sergiu Manolache (19 octombrie 2012)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Citate similare
Finalitate
Învață, tinere, cât poți,
Că-nvățătura e-o virtute,
Dar nu uita ce-ți spun că toți
Vom ști la fel la senectute!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Astăzi se beau 40 de pahare?
Este fals că poți să bei
Patruzeci de păhărele:
După-al nostru obicei,
Vinul, doar, se bea din ele!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unuia care îi critică vehement pe mai marii țării
Mai lasă-i în pace, ți-am spus,
Că prea cu noroi îi împroști;
Doar știi că în funcții i-am pus
Pe cei mai deștepți... dintre proști!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pro si contra
Nu place epigrama mea?
Eu va răspund intempestiv:
- Contează vinul cine-l bea:
Un enolog sau... un bețiv!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache (10 octombrie 2012)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Absenteism major la referendum
Sunt stupefiat de-o știre:
Morții n-au mai dat năvală,
Azi, la vot, și-n cimitire
E o liniște... mortală!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui profesor
Că-s corigenți vreo câțiva dintre
Elevii săi, îl doare-oleacă;
Dar vreau în minte să îți intre
Ce-ți spun acuma: O să-i treacă!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, și președintele Comisiei de Control SRI, Claudiu Manda, se căsătoresc
Cu școli făcute la distanță,
C-așa-i de la partid comanda,
Să vezi de-acuma performanță,
Că vine șefă... Coana Manda!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un proverb care mă sâcâie
Tot mereu îmi sună-n minte
Un proverb ce nu-mi dă pace:
"La plăcinte, înainte...!"
- Astăzi... n-am din ce le face! -
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu și Liviu Dragnea
Tizule, nu pot să scap
De-o obsesie subtilă:
Țin la ochii mei din cap,
Dar și la a ta pupilă!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre Liviu Dragnea
Unui student la matematică
Dintre multe teorii,
Dacă vrei să faci avere,
Una trebuie s-o știi:
Ridicarea la putere!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soției, care își dorește o ie tradițională românească
O ie nouă, care-i place,
Mi-o cere-n mod imperios;
De-o lună, gura nu-i mai tace,
Așa că-s hotărât: i-o cos!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Secretul fericirii
Armonie poți avea
În familie - se spune -
Numai când bărbatul vrea,
Iar femeia se opune!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertate ( grook )
Libertate înseamnă să faci
doar ceea ce-ți place;
desigur, dacă ceea ce-ți place
e și ceea ce poți face.
poezie de Piet Hein, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Constatare
Acesta e cusurul tău
Și îl știe orișicine:
Când faci bine, îl faci rău,
Pe când răul... îl faci bine!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sinceritate
S-o știți și pe asta:
Mă închin mai rar,
Nu-mi înșel nevasta,
Ci doar o compar!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache din ziarul "Viața Buzăului" (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă nu te cruți la tinerețe...
Când ajungi să nu mai poți
Și te-a părăsit vigoarea,
Bine e să ai nepoți,
Ca să-ți stingă lumânarea!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La pensionare:
Eu îți doresc să faci doar ce îți place,
In sănătate, liniște și pace!
Beatrice Vaisman (18 martie 2021)
Adăugat de Beatrice Vaisman
Comentează! | Votează! | Copiază!
Infracțiunea de abuz în serviciu a fost dezincriminată parțial
Te mănâncă palma tare,
Ai fura, dar nu prea știi
Cum să faci, că potu-i mare?
Fură-l, dragă, pe felii!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unuia caruia nu-i prea place sa munceasca
Perseverent și hotărât, în viață
Iși joacă rolul tacticos, în tihnă:
Se scoală zilnic dis-de-dimineață,
Să aibă timp mai mult... pentru odihnă!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache (11 octombrie 2012)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flori de mătrăgună - Liviu Sergiu Manolache
Volumul - poți de-acum să știi -
Pe care mi l-ai dăruit,
L-am aruncat în bălării,
Că nu mă las eu otrăvit.
epigramă de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!