Bisericuţele

La modă peste tot e clanul
Clanul ne face fericiţi
Iar Dumnezeu ne este banul
Doar lui ne închinăm smeriţi
Familia cu mic cu mare
Ne-am adunat-o-aşa hai-hui
Şi astfel şi românul are
Astăzi bisericuţa lui

Din interese mai perfide
Sau dimpotrivă mai drăgute
Că-s sindicate, că-s partide
E-o luptă-ntre bisericuţe
Şi ne jucăm de-a huţa, huţa
Făcând un fel de parohie
Iar în final bisericuţa
Devine chiar... patriarhie

Cum ironia nu îi crută
Nici chiar pe prea înalţii clerici
Niciunul din bisericuţă
Nu este uşă de biserici
Si-această-ncrâncenată luptă
Bătaia-aceasta dintre clanuri
Nu e din raiul verde ruptă
Ci e din iadul cu cancanuri

Şi apăsat de griji săracul
Şi de puterile-i slăbuţe
Se face frate şi cu dracul
Votând şi el... bisericuţe!
Acolo toţi sunt mână-n mână
Însă doar unul este bossul
Care în patria română
Va apuca Puterea! Osul!

Şi după el în sus va trage
Cum trage calul o căruţă
Şi îngeri dar şi hodoroage
C-aşa-i într-o bisericuţă
Şi strigă-nspăimântaţi creştinii
Dar strigă chiar şi cel ateu
Că de un timp încoaci românii
L-au speriat pe Dumnezeu
Că-şi investesc toti părăluţa
În câte-un fel de liturghie
Spre a-şi urca bisericuţa
În deal, sus, la Mitropolie
Unde se luptă pân-la unul
Precum în cer şi pe Pamânt
Dar foarte deseori niciunul
Nici altul n-au nimica sfânt!

Şi-astfel jucându-se de-a huţa
Ei fac întâi o parohie
Ca în final bisericuţa
S-ajungă o patriarhie
Dar cine ajunge-n frunte- anume
Cine se crede Dumnezeu
Nu vrem să pomenim un nume
Că-s pomenite mai mereu

Cum trage calul o căruţă
Se trag în sus toţi mână-n mână
Si astfel o bisericuţă
Conduce patria română

poezie satirică de Corneliu Sofronie din Unda veselă, spectacolul "Hotel Zodia Ciudăţeniilor" (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi ei

O luptă-i viaţa, deci te luptă
Desculţ şi cu cămaşa ruptă
Cu burta şi cu faţa suptă
(Tu lupţi şi alţii se înfruptă)

Dar nu-ţi pierde nicicând elanul
Şi nici în gând să nu-ţi schimbi planul
Luptă cu toţi! Luptă cu clanul!
(Tu lupţi şi lor le vine banul!)

Ei... nu-i aşa de negru dracul
În viaţă totul e atacul
Luptă! Nu da-napoi ca racul
(Tu lupţi, iar ei îţi iau caimacul!)

În viaţă totul este tonul
E foarte inutil pardonul
Deci vieţii ca să-i ţii isonul
Tu luptă! (Ei să-şi ia ploconul!)

Te luptă! Căci e-o luptă viaţa
De cum începe dimineaţa
Luptă să-i schimbi vieţii faţa
(Tu-i iei amarul, ei dulceaţa)

Vieţii să-i urmezi chemarea
Să nu te-abată disperarea
Doar astfel vieţii-i simţi culoarea
(Şi tu iei spinul, ei iau floarea!)

poezie de Corneliu Sofronie
Adăugat de cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca românul nu-i niciunul (pamflet)

Ca românul nu-i niciunul,
Vanitos precum păunul;
Cică n-are-asemănare
Cât e Pământul de mare.

Ca românul nu-i niciunul
De certat rău cu săpunul
Şi, ca Iuda, jur pe sfinţi,
Să te vândă pe arginţi.

Ca românul nu-i niciunul
Se se-ndoaie ca alunul,
Să suporte tirania,
Să trădeze România.

Ca românul nu-i niciunul
Ca să facă pe nebunul,
Să-şi dea multă importanţă
Şi să-arate aroganţă.

Ca românul nu-i niciunul,
Fac doar mulţi ce poate unul;
E cu nasul tot pe sus,
Cică-i ca toţi mai presus.

Cu pamfletul şi-al meu glas,
Eu vreau să-i mai tai din nas,
Să înveţe modestia,
Să iubească România.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire (1 aprilie 2021)
Adăugat de Gheorghe BUDOI
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine crede dar în Mine

Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată
Şi cine se-ncrede în Mine sus în cer are un Tată
Căci din cer m-am pogorât nu să fac dar voia Mea
Ci a scumpului Părinte — să-mplinesc doar voia Sa
Voia Lui acesta este din tot ce dar El mi-a dat
Să nu pierd aici nimica cum dar El m-a învăţat
Voia Tatălui Meu este pe Fiu cine îl vede
Să nu piară pe vecie — în El cine se încrede
Şi aşa Mântuitorul ne-a vorbit de Fiinţa Sa
Pe acel ce crede-n Mine din morţi îl voi învia

Eu sunt Pâinea — din cer ce s-a pogorât
Domnu aşa odinioară despre Sine ne-a vorbit
Dar iudeii nu credeau şi-i vorbiră împotrivă
Căci a lor viaţă atunci — era-o barcă în derivă
Nu-i acesta Fiul lui Iosif între noi care trăieşte
Cum dar El acum ne spune din cer că El Însuşi este

Însă Doamnul le-a vorbit — între voi să nu cârtiţi
La Mine nimeni nu vine viaţa de nu o sfinţiţi
Dacă Tatăl nu v-atrage şi nu locuieşte-n voi
Nu puteţi veni la Mine să vă-nvii în ziua de apoi
În proroci e scris — toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu
Cine dar de Tatăl ascultă va primi Cuvântul Meu
Iar în ziua de apoi Eu fiinţa îi voi învia
Şi de-a pururi şi-n vecie viaţă el va căpăta
Adevărat adevărat vă spun — cine crede dar în Mine
Viaţa veşnică o are şi el de la moarte — la viaţă vine
Căci Eu sunt Pâinea Vieţii din cer care se coboară
Şi din Ea cine mănâncă în veci dar ca să nu moară
Cine dar din Ea mănâncă în veci dar — el va trăi
Şi Pâinea pe care o dau este trupul Meu să ştiţi
Pentru voi dar iată-l dau fraţii Mei cu toţi să fiţi
Cine crede dar în Mine Viaţa veşnică o are
Căci Eu îi ofer un nume şi îi dau pe veci salvare
O veniţi dar prin credinţă — Evanghelia o urmaţi
Ca să fiţi cu toţi de aicea şi surori şi să-mi fiţi fraţi
11-02-2020- mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Dacă eşti Dumnezeu, te rog, fă pace pe pământ!" Păi de ce? De ce suntem atât de naivi încât să credem că Dumnezeu se ocupă cu astfel de copilării inutile? A făcut până acum Dumnezeu pace pe pământ? Nu, pentru că o astfel de utopie nici măcar în minte nu există. Mintea care cere "pace", vorbeşte despre pace este ea însăşi infernul războiului şi al neliniştii. Această logică e la fel de infantilă ca cea în care afirmăm că: "Dacă tu eşti Dumnezeu atunci şi mintea ta este perfectă!" Dar Dumnezeu este dincolo de astfel de etichete sterile: "Perfect, imperfect - creaţie, disoluţie", etc. Fiind Totul din Întreg, cum şi unde ar mai putea fi "Dumnezeu, tu şi mai ales mintea ta" care coace astfel de şopârle? Mintea prin hipnoza ei sterilă chiar te face să crezi că există o astfel de utopie precum "tu, creaţia/lumea, creatorul", dar asta, dragul meu, e doar pentru că dormi şi nu vrei să te trezeşti încă din visul numit "mintea mea".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia jugul lui Cristos

Ia jugul lui Cristos pe umăr
şi trage lângă El arând,
chiar dacă sameni numa-n lacrimi
şi umbli numai sângerând...
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
în sărăcie şi-n belşug,
că mulţi au stat cu El la mese,
dar prea puţini au tras la jug!

Ia-I sarcina şi-o du alături
şi simte-o apăsând din greu
cum ai răspunde doar tu singur
de tot ce are Dumnezeu.
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
odată-n cerul Lui de sus
nu după haina ce-ai purtat-o,
ci după sarcina ce-ai dus.

Ia-ţi crucea ta - şi-I mergi pe urme
tăcând şi mulţumind ca El,
iubeşte, roagă-te şi rabdă
urmând dumnezeiescu-I fel.
Cristos cel sfânt te va cunoaşte
nu după numele ce-ţi pui,
ci după rănile-ndurate
sub crucea ta şi Crucea Lui.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng icoanele-n biserici

Plâng icoanele-n biserici
Uitate de noi şi clerici.
De-o vreme ne-am izolat
De virusul blestemat
Şi ne-am depărtat de sfinţi,
De cei dragi şi de părinţi.

Azi, s-a dat ordin de sus
De la Bunul Domn ISUS,
Ca toţi sfinţii să pogoare
Din icoane în pridvoare,
S-aştepte enoriaşii
Şi să le îndrume paşii...

Şi, chiar dacă de-azi-nainte
Vor veni spre cele sfinte
Doar cu măştile pe faţă
Vor primi iarăşi povaţă,
Cum să fie drepţi şi buni
Rostind zilnic rugăciuni.

Rugăciunea de-i firească-
Este ca mana cerească-
Ea curăţă tot Pământul
De viruşi, doar prin Cuvântul
FIULUI LUI DUMNEZEU!
S-o ştie şi-acel ateu
Ce i-a îndemnat pe clerici
Să pună sub chei... biserici!

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România dă-i tu azi

colţ de rai atâţi am vrea
România ca să fie
Dumnezeu dar să ne dea
toţi să bem din apa vie

floare azi de orhidee
vrem întreaga Românie
o vrem astăzi o alee
de lumină ca să fie

România cu Ardealul
strop de rouă din Carpaţi
în români să-nscrie dorul
de-a fi toţi — oameni curaţi

Cartea Sfântă a Lui Hristos
ne-o vrem ţintă — căpătâi
şi pe Mielul Glorios
îl vrem —dragoste dintâi

de la Tisa pân" la Mare
de la Prut la Timişoara
tot românu-n sărbătoare
să-şi aclame astăzi ţara

vrem viaţa cum ne-a dat
la toţi Bunul Dumnezeu
traiul să-l avem curat
să-l slăvim pe El mereu

România o vrem curată
ca o floare sus pe munte
Românii fără de pată
toţi de Dumnezeu s-asculte

nu viaţa cea murdară
ci cum vrea astăzi Hristos
şi cum sfinţii o urmară
sus privind şi nu pe jos

România dă-i tu azi
Lui Hristos a ta fiinţă
pentru El mereu să arzi
în El tu să ai credinţă

căci Hristos e Creatorul
omului de pe pământ
El cu Tatăl creă omul
El — al Tatălui Cuvânt

şi-a murit Isus pe cruce
pentru veci noi să fim vii
El lumina ce străluce
s-o sorbim în veşnicii

prin credinţă dar se poate
azi prin El să fim salvaţi
sloboziţi de vechea moarte
căci suntem răscumpăraţi

România dar trăieşte
viaţa aşa cum vrea Hristos
căci El omu-l răsplăteşte
de-a ascultat pe pământ jos

de Cuvântul Lui cel Sfânt
Evanghelia iubirii
va lăsa a lui mormânt
pentru ţara răsplătirii

poezie de Ioan Daniel Bălan (25 septembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţă de marea literatură, literatura aforistică este ca o bisericuţă faţă de o catedrală: în catedrală simţi măreţia lui Dumnezeu, dar în bisericuţă Îl simţi mai aproape.

aforism de George Budoi din Aforisme despre aforisme (2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multă nedreptate

Unul vrea avere, altul în stradă cere.
Unul stă în palate, altul în frig se zbate.
Unul are poamă, altul nu are mamă.
Unul huzureşte, altul sărăceşte.
De ce Doamne, oare, astfel ai lăsat,
Unul prea mult are, altul e sărac?
Unde e dreptatea, unde e frăţia?
Unde-i libertatea, unde-i omenia?
Unde-s astea toate? Cine le împarte?
Cine Doamne, cine nu gândeşte bine?
De ce fiecare luptă pentru sine?
Luptă până moare şi tot pier destine.
Doamne,
noi credem în Tine că poţi îndrepta.
Că Tu poţi face bine în dreptul fiecăruia:
Să împarţi dreptatea-n lume, cum Biblia spune.
Să fie frate cu frate, pace şi linişte în toate.
Doar Tu poţi să împarţi pe pământ
dreptatea între oameni, acel lucru sfânt.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Star Trek

Sunt science fiction... personajul
Care aleargă printe stele
Acolo sus, am avantajul
De-a spiona lupta-ntre ele
Căci informatia-i putere
Eşti foarte cool, dacă o ai
Iar eu o dau doar cui... mi-o cere
Precum agenţii FBI
Ştiu... vreţi să ştiţi ce vi se-ntâmplă
Ce vă e scris acolo sus
Ce gânduri vi se bat sub tâmplă...
Ce-aţi vrut să spuneţi şi... n-aţi spus!
Ce semn e astăzi mai în formă
Din universul vast, astral
Şi face faţă la reformă
Pentru-a trăi omul normal!
Ce semn zodiacal, fireşte
Permite s-aduni bani la CEC
O fi Berbecul? O fi peşte?
În faţa lui eu, zău, mă plec!
Căci banii mei, salar pe... Lună
În doar o zi îi cheltuiesc
Azi ce-ai în mână... e minciună
Ca minciuneaua se topesc!
Şi uite-aşa îmi trec tot anul
Cum trec şi stelele pe cer
Cu... uite banul, nu e banul
O lume plină de mister!
Precum în Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

Tot pe acolo sus vuieşte...
Bate de libertate-un vânt
Sub semnul Racului... fireşte
Căci racul dă-napoi... pământ!
Bietul ţăran român se-ntreabă
(De auzit, aude... vântul)
Aşa... doar să se afle-n treabă
Unde-i pământul? Nu-i pământul!
Unde e legea? Nu e legea
Cea din domeniul agrar
Şi stă ca prostul Sandu Blegea:
Păi sunt sau nu sunt proprietar?
Cu legea funciară-n mână
Dar şi cu ochii ţintă-n cer
Ţăranul nostru-o să rămână
Învăluit doar în mister
La fel ca-n Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

Pe boltă totul străluceşte
Sub semnul de neconstestat
Al Vărăstorului fireşte
Vărsăm... impozite la stat
Căci timpul trece-n fărădelege
Şi-s mulţi care încurcă treaba
Specialişti, se înţelege
La lovituri de stat... degeaba!
Iar noi... cu taxe şi chirie...
Şi ne-or mai cere pe dreptate
Impozite şi pe chelie
S-acoperim tot ce se poate
Pe senatori şi chiar pe Sfântu'...
Pe Domnul X sau pe alt domn
Nu-i ştie vântul nici pământu'
Şi sunt cinstiţi numai în somn
Uite aşa facem de toate
Tot aşteptând daruri din cer
Noroc divin şi sănătate
Iar restul este un mister
La fel ca-n Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

Acolo sus... totul e bine
Sub semnul stelelor din cer
Şi al Balanţei căci, în fine...
Ea pune totul pe taler
Cu bucurie, cu suspine
Că suntem slabi că suntem tari
Viaţa noastră o reţine
O... Floare şi doi grădinari
Din când în când mai dăm de dracu'
Mai dăm cu dreptul nostru-n stâng
Dar când să mai plângă săracu'
Când până şi bogaţii plâng!
Şi chiar de câteodată-i vine
Să dea el cu cuţitu-n piatră
Ce poate face? Se abţine
Privind la câinii care latră
Căci precum Star Trek bunăoară
Aceasta este ţara mea
Ce? Vi se pare într-o doară?
E science fiction? S-ar putea!

poezie satirică de Corneliu Sofronie din Unda veselă, spectacolul "Dosarele U" (1996)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul Luminii

A revenit din nou Lumina,
Poate acum, poate demult,
Ne luminează iarăşi vina,
O ia cu ea... o simt, ascult

Pe chip de oameni iese soare,
Cresc zâmbetele înapoi,
Este mai pace, nu mai doare,
Simţim ceva mai cald în noi

Vorbeşte sufletul în şoaptă,
Să ne oprim, să ascultăm,
De sus din cer ceva ne poartă
Spre infinit, unde visăm

Întinde mâna şi atinge,
Îl simţi? Chiar dacă nu Îl vezi...
Curg lacrimi iar, pentru noi plânge,
Plânge albastrul, sunt dovezi

Eu ştiu că foarte mulţi nu credem,
La fel nu am crezut nici eu,
Dar e aici, noi nu Îl pierdem,
El ne aşteaptă, e mereu

Ca un părinte, cu răbdare,
Zâmbeşte chiar dacă greşim,
Este acolo sus, în zare,
Şi ne aşteaptă să-L găsim

Suntem copii, poate obraznici,
Dar cum altfel copil să fii?
În jurul nostru, îngeri paşnici,
Ne tot veghează zi de zi

Ai revenit din nou Lumină,
Bine-ai venit, te aşteptam!
Simt inima în piept, cum plină,
Îmi aminteşte... cum eram

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

În ţara asta-n care toate sunt pe dos
Nimic şi nimeni nu-ţi mai e de folos,
În care e un haos din vina nu ştiu cui
Şi fiecare merge după legea lui,
În ţărişoara noastră, în care eşti străin
Iar viaţa ţi se pare că e chin după chin;
În timp ce unii latră şi stau cu fruntea sus
Însă o fac aiurea, că n-au nimic de spus.
În ţara asta-n care tu eşti a nimănui
Şi fiecare trage spuza mereu pe turta lui
În ţara asta-n care toate-s cu josu-n sus
În care toţi şi toate se-ndreaptă spre apus,
Găsi-se-va odată oare cineva
Să ne arate calea şi drumul spre lumină,
S-avem şi noi românii o viaţă mai senină?!
Noroc cu Dumnezeu, că ne mai are-n pază
Mi-i greaţă şi mi-i scârba şi uneori mi-i groază...

poezie de Mariana Simionescu (25 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbind despre erorile ca să nu le zic ororile din industria medicală: I: Te-ai gândit că ceilalţi 8 miliarde de fraieri nu sunt toţi chiar nişte fraieri? A. M: Nu, frate, nici nu îmi permit sa gândesc deoarece cu certitudine avem de-a face cu 8 miliarde de iluminaţi, nu? Deci, pe vremea când medicii injectau mercur, sau a thalidomidei, nu a fost tot o planetă de fraieri, de creduli, NU? Cea mai diabolică invenţie a minţii este ştiinţa, de ce; pentru că dacă a spus FINANŢATORUL, cercetătorului, iar acesta a spus doctorului şi doctorul la fel de hipnotizat ca să nu spun de-a dreptul inconştient îţi spune ţie, atunci mai sfânt de atât nu se poate. De fapt, exact aceasta este hipnoza maselor! Lumea nu este condusă chiar deloc de o astfel de utopie cum ar fi "ştiinţa", ci de banii de care depind toţi; de la vlădică până la opincă. Cum a apărut bomba atomică, cercetătorii au vrut-o sau finanţatori. Câţi dintre voi puteţi vedea asta?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Va fi bine!

Totul este aşa cum noi nu ne dorim
Speranţa a mai rămas, dar nici de ea nu ştim
Şi cum ar fi să plec, în umbră să te las?
Ar fi ca prima dată, voi face primul pas!

Un pas spre un sfârşit sau chiar un început
Ca hotărârea aceasta, mai grea, nu am avut!
Dar să privesc mai bine, ce uşă eu închid!
Şi să fiu atent ce poartă mai deschid!

De nu ar fi iubirea, pentru cine aş merge?
Unde calea-i lungă şi visul nu se şterge!
S-alerg chiar după tot, ce mi se pare drag?
Şi apoi să mă aleg, cu ce concluzii trag!

O veste bună acum v-a fi de nedescris!
Dar nu ne-am despărţit, ci doar a fost un vis
Şi mă trezesc din somn, şi stau pe lângă tine
Te iau în braţe strâns, căci totul va fi bine!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glasul care strigă

Într-o piele de cămilă
Sta unu-mbrăcat mereu
Şi-a venit la el o dată
Unul mare fariseu.
- Cine eşti? fu întrebarea
Unui preot ce-i Levit
Împlinitu-sa scriptura
Mesia El a venit?

- Nu-s Ilie, nici prorocul
Şi nu sunt eu nici Isus
Cum în file de scriptură
Este zis şi este spus.

- Dar răspunde la întrebare:
Cine eşti? Ca noi să ştim
Căci botezi şi nu departe
De oraş Ierusalim.

- Eu sunt glasul care strigă
În pustie neîncetat
Netezi-ţi-I voi cărarea
Pentru cel adevărat.

Cel ce vine după mine
Este înaintea mea
Să-I dezleg încălţămintea
Nu sunt vrednic, n-oi putea.

Eu botez spre pocăinţă
Cu apă, cum sunt trimis
Dar botezul Lui e altul
Cu Duh Sfânt, aşa e scris.

Cine-n apă se botează
Nu se spală de păcat
Ci el dă o mărturie
Doar că viaţa a schimbat.

Cu Duh Sfânt şi foc botează
Domnul cel adevărat
Şi el are şi puterea
Ca să cureţe păcat.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e o luptă în care nu contează învingătorul

uneori nici măcar cine pierde
importantă e doar lupta
chiar şi cu morile de vânt
deşi ţelul final e victoria
ajunşi în vârf vom învăţa singurătatea
iar cei care cred că odată ieşiţi învingători
lupta a luat sfârşit
vor avea soarta cezarului şi norocul sisifului
.........................................
suntem doar un fel de condamnaţi la luptă
care din când în când se iubesc fac copii
scriu poezii sau desenează raiul
.........................................
zeii pot fi condamnaţi să privească spectacolul
la urma urmei ei au inventat gladiatorii
dar dumnezeu nu s-a gândit la spectacol
când a creat lumea
dovadă că el se lasă de fiecare dată răstignit
în aplauzele mulţimilor nesătule de sânge şi pâine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legenda greierilor

Dumnezeu, cu gândurile sale,
coborî pe Pământ
şi mergând, şi mergând,
nu observă că-n cale
toţi şi toate i se închinau
şi-L preamăreau.
Obosit cum era
şi cum noaptea cobora,
îşi întinse mantia de lână
şi se lungi, cu capul pe o mână,
sub un copac. Dar liniştea prea mare,
deşi nu era zi de sărbătoare,
era întreruptă de zgomotele mii
din jur, de prin câmpii.
Şi-atunci, luă o mână de întuneric
din spectacolul nopţii, feeric,
El, Dumnezeu cel Sfânt,
fărâmiţând-o spre Pământ.
Şi unde fărâmele cădeau,
cânturi izbucneau,
cânt de greieraşi,
negri îngeraşi.
Şi în ţârâit şoptit
toată lumea-a adormit,
chiar şi Dumnezeu cel Sfânt
ce venise pe Pământ.

poezie de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Referendum

De când ne-am specializat să-nvârtim democraţia,
Duşi de nas am tot schimbat dregători în România,
Cu mai buni, de pus la zid, negustori ultracinstiţi,
Sau cu vr'unul mai avid decât ceilalţi parveniţi,

De la cei dotaţi cu şcoli, cu un bac, un doctorat,
Masterate de doi poli, puse-n rame de-un carat,
Pân' la ăi de au vece şi celulă gratuit,
Sau puşcăriabili ce sunt pe muchie de cuţit,

Încât nu ne mai mirăm, stând pe loc într-un picior,
C-am ajuns să câştigăm experienţă-n viitor,
Ştiind bine a vota şi-a alege... mai ales,
Chiar de unii-ar sabota, tot ai noştri-s care ies!

Numai că acum, se pare, o dilemă ne-a blocat,
Tre' s-alegem cu ardoare, ditre doi iluştrii-n stat,
Unul care-i suspendat, învăţat fiind cu sfori,
Şi-altul care l-a săpat, însa e cu capu-n nori,

Că deja mă doare bila, după cât m-am tot gândit
Pentru care pun ştampila, şi-s mai mult nedumerit,
Căci din lista celor doi, socotind a' lor păcate,
Mi se pare c-amândoi sunt cam la egalitate:

Unul are-o facultate, în CV-ul lui a spus,
Celălalt a dat din coate de-a făcut şi-un an în plus,
Unul are o ruşineeee, celălalt... doar un cotor,
Unu-i dus cu pluta bine, ălălalt cu un vapor,

Unu' doarme mai mereu, precum lampa fără gaz,
Celălalt, ca-n heleşteu, câte-o dată este treaz,
Unul minte-n mod cinstit, altul minte... nici că are,
Dar niciunul, în sfârşit, doctorat dintr-ăla n-are!

Aşa că, eu, în final, trebuie să-mi exersez
Dreptul constituţional şi-am să merg ca să votez
Nepărtinitor ca toţi ce mai cred într-un Isus
... mama lor astăzi de hoţi, iar vor să ajungă sus!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om şi deltă

E gol, din nou, vintirul. Mâna-i rece
încearcă să îl tragă. E prea greu!
Se simte părăsit de Dumnezeu
şi de noroc, iar timpul... timpul trece.

Mai are unul şi-i departe satul.
De când s-a luminat, a căutat
prin toate câte-au fost. A colindat,
în balta lui, de-a lungul şi de-a latul.

Ce-a fost, a fost demult şi nu mai este,
iar ce mai este-acum nu-i de-ajuns,
dar poate-n locul lui cel vechi, ascuns,
o fi ceva şi-n vremurile-aceste.

Îndreaptă lotca, ghionderul se-nfige
în mâlul gros şi negru din afund,
iar amintiri prin gânduri îi pătrund
şi caută voinţa să-i instige.

E mult de-atunci, la început de viaţă,
copil lipsit de griji ce hoinărea
prin apele din delta ce-i părea
o junglă deasă, plină de verdeaţă.

Era o curte-a lui, era şi raiul
în care se născuse. Îl ştia.
Era un loc de joacă ce-i dădea
atât cât trebuia să-şi ducă traiul.

Iar peştele... Era atâta peşte
încât îşi alegeau de prin vintir
doar ce voiau. Era un fel de bir
luat naturii simplu, bărbăteşte.

A fost demult. Acum e sărăcie.
Pe masa lui, un peşte-acum e rar.
Încearcă, dar încearcă în zadar
să prindă,-n primăvară, o scrumbie.

"Ia să vedem!". Ridică, scurt, de plasă
şi-l vede. "Vai, săracul cufundac!
Ce-ai căutat aici, la fund de lac?
Nu ştii că soarta-i, uneori, câinoasă?"

L-a desfăcut şi, chiar atunci, în mână,
o aripă, încet, a tremurat,
apoi, de-o palmă aspră mângâiat,
s-a scurs, uşor, spre delta cea română.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Robert Bruce, Jr.: S-a iscat o revoltă.
Robert Bruce, Sr.: Cine o conduce?
Robert Bruce, Jr.: Un sătean pe nume William Wallace.
Robert Bruce, Sr.: Vom accepta această revoltă. Tu o vei susţine din ţinuturile noastre din nord, în timp ce eu câştig favoruri din partea Angliei pentru că o condamn şi, ca atare, voi ordona să fie înfrântă din ţinuturile noastre din sud. Stai jos. Mai stai puţin.
Robert Bruce, Jr.: Acest Wallace nu are nici măcar rang de cavaler şi totuşi el luptă din convingere, îi inspiră pe oameni.
Robert Bruce, Sr.: Iar tu îţi doreşti să te fi încumetat să lupţi ca el. Şi eu la fel.
Robert Bruce, Jr.: Poate că a sosit timpul.
Robert Bruce, Sr.: A sosit timpul ca tu să supravieţuieşti. Eşti al 17-lea Robert Bruce. Cei 16 strămoşi dinaintea ta ţi-au lăsat pământuri şi titluri nobiliare tocmai pentru că nu s-au încumetat să lupte. Convoacă o întrunire cu nobilii.
Robert Bruce, Jr.: Dar ei nu fac altceva decât să vorbească.
Robert Bruce, Sr.: Ai dreptate. Sunt atât de bogaţi şi deţin atât de multe titluri şi pământuri englezeşti, pe cât deţin titluri şi pământuri scoţiene. La fel ca noi. Îl admiri pe acest om, pe William Wallace. Oameni care refuză compromisul sunt uşor de admirat. El are curaj, la fel are şi un câine. Dar chiar abilitatea unui om de a face compromisuri este ceea ce îl face să fie nobil. Să înţelegi asta: Eduard I "Picioare lungi" este cel mai crud rege care a domnit vreodată în Anglia. Şi niciunul dintre noi nu va supravieţui, şi nicio parte din Scoţia nu va mai rămâne, dacă nu vom fi şi noi la fel de cruzi. Trebuie să ne supunem nobililor noştri. Să ştii cum gândesc ei este cheia spre obţinerea tronului.

replici din filmul artistic Inimă neînfricată
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!