Reflecții
Se gudură de câte ori mă vede
și nu știu, să-l privesc, așa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar și de-ntoarcerea-i unică
și totu-i scurt și nici nu știu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoția de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând așa mă țes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, știind că sunt dorit
să mă scald trup și suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum lingurița cu șerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleștar, se savurând de bine...
Nu știu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; așa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neștiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Imposibila debarasare
M-am plictisit, profund, de mine
Uitându-mă-n oglindă zilnic
La trup, ce-mi îngrijesc în silnic...
Și-i tot mai rău, nu e mai bine.
Încerc mereu să pun, nu iau,
Îi dau șanse de prezentare...
Fatidic, însă, zilnic moare,
Câte puțin și nu mai vreau.
Aș vrea să fiu un nou, un altul,
Cu tot și eu și anturaj...
Nu știu, e-o lipsă de curaj
Sau nu știu, eu, cum să fac saltul.
Îmi număr zile petrecute
- Nici nu știu, de sunt câștigate -
Căci nu le am, toate-s uitate
Și le credeam pururi avute.
Mă pierd și nu-i deloc patetic,
Să nu mai am nici căutare...
Credeam că-i doar o întâmplare,
Dar nu-i... se caută estetic.
Atunci, de ce-am acumulat
Atâta carte, simț și suflet
Și cum, nimic, nu mai înduplec?...
Prezentul este expirat?!?
E sigur, schimb, că nu se poate
De-a nu mai fi... și existând!
Rămâne să mă-ntorc în gând
Să mă suport... eternitate!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răvășiri
Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...
Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni și dușmani,
Mă pierd de neam.
Mă pierd de mamă și de tată,
Mă pierd printre copii născuți,
Mă pierd între neprevăzuți...
Mă pierd fără să știu, deodată.
Mă pierd de foști colegi,
Mă pierd de școli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.
Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de șansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neștiute.
Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinerețe...
Mă pierd de viață, să mă-nvețe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...
Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.
Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.
Câștigu-l-am printr-o pasență
Printre atâți nevruți de-a naște;
Sunt norocosul viu, de Paște...
Sunt un câștig... prin excelență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar chestiune de transfer de suflet
Mi-a răsărit din suflet azi, o zi
Și-i o altă prima, dintre aproape patru sute
Ce se vor scurge inexorabil, ca și alte multe,
Oricât aș fi de indiferent sau m-aș împotrivi.
Și uite așa, am suflet mai ușor,
Sunt tot mai cast, evlavios, mai bun
Pe-o alee, cu o singură ieșire, al meu drum...
Mă "duc" să-ndeplinesc, rol neștiut, sârguitor.
Noroc că am o consolare, insuficientă,
Că sunteți toți cu mine, în același "tren"...
Rămâne dac-aveți bilet de clasa l-a, cu antren,
Sau sunteți numai tolerați de-un naș, așa de experiență.
Ce dificilă este alegerea, când nu-i niciuna
Și orice ai face, sănătatea, banii-s stabilite
Printr-un ciudat rostogolit de zaruri azvârlite...
Ce dă oricum, doar două numere de combinat, totuna.
Sunt, tot, doar zeci și unități d-un cont irefutabil,
Fac parte din mulțimi de ciclu-n dispariții;
Încerc să pun lipici de dor și drag din trup, prin repartiții...
Oricum e perisabil și sunt totuși eu, helas, irepetabil.
În fond se spune, fiecare zi-i câștig
De exponat, mai mult sau mai puțin, prin etalare
În fund de raft sau la vedere, dintr-o întâmplare...
În rest, rămâne esențial doar sufletul, pe care la plecare o să-l strig!
Și o să-l strig și o să-l strig și o să-l strig și o să-l strig și o să-l strig...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dăruirea supremă sau... dragoste
Te pierd în dragoste-n fațete,
Nu mai am glas de epitete,
Te redescopăr dor mereu,
Cum nuanțele de-un curcubeu.
Te știu din gust, de prima oară
Când am crezut că-i într-o doară...
Mă regăsesc înlănțuit
De-un zâmbet fin, dintr-un clipit.
Mă prăbușesc în trup de fald
Cu izul răcoros de cald,
Mă-nlănțui printre glezne dulci...
Răstălmăcesc dorinți, porunci.
Mă caut; nu mă vreau pe mine,
Alerg cu ochi, gând, după tine.
Sunt TU, căci singur nu exist...
Ești rațiunea-mi de persist.
Dar nu mai am nici rațiune,
Mă las turbat de goliciune,
Îmi mușc din suflet, să-ți ofer...
Îs lipsit de tot, de caracter.
Sunt haina-ți, să mă porți cu tine,
Să-ți simt odoarea, vânt ce vine.
Sunt și inel, pe-un fir de deget
Topit, să-ți dau ce vrei... Nu preget!
Nu știu din ce minuni combini
Să fii... de mintea-mi întrețini
Ca pe-un colant, pe pași de ciută;
Ce-o alerg mereu, o nevăzută.
Ești umbra-mi, ce și-a pierdut sursa,
Îmi ești misterul, nepătrunsa;
Mereu o taină, o surpiză...
Ești veșnica mea criză.
Privirea de-o arunci fugar
Devine oceanelor un far.
Ești călăuza mea, o stea...
De nume-mi dai... Îți sunt dragostea!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem rătăcit
Am pierdut un poem, nu știu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găsești, să mi-l dai
Aș fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.
Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai știu, le aștern ca prin vis
Și de n-am să-l găsesc părți, din viață-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.
Nu aș vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puțin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.
Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Știu că este târziu...
Chiar nu vrei să te lași până nu-l vei găsi?
Înțeleg... dacă-l ai... poți la mine veni.
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărbătorit
Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
și sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... așa târziu.
Plângeam că părăsisem mamă
și-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi și el... Acum dorit.
În atâtea nașteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
și tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.
Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
și voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
și eu nici gând nu voi mai fi!
Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...
*La toți mă plec, pentru a vă mulțumi!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plângând
Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Și să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Și un alt recensământ n-oi fi între omeniri.
Și am plânset așa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinți moșteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Și atât de mult au dus cu ei, dor și iubiri.
Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alții n-o să-i am
Prinși doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o știu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.
Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu știu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neștiuți
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Încețoșat se uită de-s încă, ori sunt pierduți.
E mult mai bine așa, timp nu-mi las datorie
Și-mi liniștesc și suflet, parcă-s mai pur, curat
Și obrajii, ochii-mi șterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!
Mă prăbușesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimțite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigăt, strigăt
Lăsați-mă să strig, să răbufnesc și să mă audă toți
Cei ce i-am cunoscut, le-am atins păr, m-am sprijinit pe umăr,
Căci nu-i găsesc, nu știu de sunt plecați... a, nu, nu-s morți
Să rămân un nebun stingher, doar să mă vait, să număr.
Lăsați-mă să strig imagini rătăcite în morfină,
Ce mi-o fac singur, frământându-mi gând, un narcoman
Ținând în mână o ciornă cu iscălituri dintr-un seif de-o inimă vecină...
Oprit din drumul diligenței prin pustiu, cu visele într-un han.
Lăsați-mă să strig, să urlu din tot ce-am mai profund în mine,
Ca un cadet ce-a trecut test, cu crez că lumea-n țel e simplul caporal,
Să îndrept lângă foi, foi, foi, romanul vieții ce-am în serpentine...
Să fiu o hartă din atlas, eu, amintirea... își căutând natal.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulg înlăcrimat
... un puf alb jucăuș plutește zburdalnic, nesigur
se-ntoarce spre griul de vată în nuanța alburie,
iar pică și fuge cum flutur
ce nu are frunze de pomi, nici flori să-l îmbie...
dansând mai departe aproape că-l pierd, nu-l prefigur
și-odat' se reîntoarce, privirea mi-o scutur
că-ncep să-l iubesc că e singur, timid
înghețat de emoții, de frig
și-i plăpând
mai ușor ca un gând
care-mi zboară și el
și mă pierd eu acum, câte-un pic, un nițel
și-l revăd prea târziu, e căzut la pământ
de ani mulți și de grei
dintr-un om, de zăpadă de tată...
nu mai are avânt
și alerg să-l salvez, vreau să-l smulg;
da-i o lacrimă și-i alta, o una, sunt două, sau trei
și se-ntinde, dispare
pe-o petală uscată de floare...
lasă o pată...
A murit azi un fulg!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melcul
Sunt supărat pe mine rău,
Chiar de n-a fost premeditat;
Am simțit scrâșnetul călcat
Prin iarba-naltă-n herăstrău.
Am zvâcnet surd în piept, durere
Și să privesc sub talpă am frică,
Căci știu că lumea e mai mică
Din lipsa mea de prevedere.
Stau în genunchi, mai mult m-aplec
Și-n mână prind un boț de ființă
Chircită, necerând căință...
Fusese-o casă, un suflet melc...
Și-acum am gând terorizat
De zile-ntregi, că-s un nedrept,
Doar un pretins că-s înțelept...
Călcând pe vieți, fără vreun "dat".
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 7 comentarii până acum.Solar
Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalță-n zare
să-mi agăț palmele de soare.
Și cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.
Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
și ultimul pic de sudoare...
să-l am în arșița de soare.
Fac cald și eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am și eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.
Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!
... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"
E-un 5 noiembrie-nspre un sfârșit de an
Ce nu și-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.
E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...
Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot țărmurindu-l și-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.
Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.
Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Și n-am puterea să-l întorc și nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Și-l pierd, într-un week end, pe Adrian.
Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.
Bucată ruptă-i de la țara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... și Prut și Adrian.
Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.
Țineți-vă să nu rămâneți van
Cum sunteți azi doar simpli impostori
De nu veți recunoaște-n timp valori
Continuând să renegați un Adrian.
Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înțelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.
Și nu uitați c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte și gând sublim și nu-nțeleg
De nu vă vreți prin el, popor nemuritor...
Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o țară care-și pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...
PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veșnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alma mater
M-am trezit acum, dorind vechi profesori
După atâta timp trecut, un car de ani
Și-aș vrea să-i văd din bancă ca de-atâtea ori
-Dar mare cum acum- pe rectori, pe decani.
Îmi zboară nume-n minte, multe chipuri
Fără s-aleg; Tilică, Gheție, Seciu, Helgomar;
Să știu ce-au gând de-acum, de au aceleași rituri...
Și nici nu vreau să știu că nu-s de-atât-amar!
Am corp ce-mi curge-n aule și pe culoare,
Visez cu ochi deschiși pe-un scaun în laborator;
Roșesc timid printre surâsuri cu candoare...
Simt iar mirosul de ecarisaj, sau de-abator.
Stau zilnic la cofetăria Tosca c-un frappe,
Alerg la curs pe-alei, de-amor întârziat.
Iubesc în fiecare zi sau "a peu pres"...
Refuz alegerea la repartiție, pentru un sat!
Am frică de întoarcerea-n demult, tardivă,
Că-mi șterg imagini ca de-un click "return";
M-aș vrea din nou la zi, studentul din arhivă
Dar viu, de-acum... Singur cu gând, în al meu turn!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alegoric, rimat cuvânt cu cuvânt
SunT îmbarcatuL într-uN caR alegoriC, îN nesfârșiT
AvânT - speratuL buN- haR metaforiC de-uN trăiT
DE minE; dE truP răvășiT diN minteA-mI desprinsĂ
PE oricE, cE ruP, spășiT priN înainteA-mI... atinsĂ.
PoligonuL dE tiR, ce-N piepT m-aM făcuT și-I pliN dE multE, ce-aM țintE, E
BalonuL-dEliR... ÎN înțelepT, l-aM umpluT șI rețiN cE pildE-aM amintE, ehE...
DE zboR, însĂ nU mi-aM plătiT ZepelinuL, cE-mI estE șI casĂ șI masĂ!?...
CE zoR!... ParcĂ nU aM citiT; pelinuL, dE amaru-I E... șI rasĂ-I... aleasĂ!
ȘI-acuM miE șI altoR îL dediC; gânD, cE E ursiT categoriC,
OrIcuM... fiE, că-I ușoR să-L expliC, cânD sE știE trăiT anatomiC
AmaruL, cE intiM răneștE șI bilA, ceA reA, sE revarsĂ sĂ ardĂ
CoșmaruL, dE legitiM trăieștE... șI milA, eA, ceA, cE întoarsĂ, mĂ scaldĂ!
ChiaR "eU", ceL cE scriU neînțeleS, mĂ știU binE, îS fantasmagoriC,
BizaR, greU; ăL dE "țiU" intereS sĂ reînviU cinE, ce-S... alegoriC!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranță
Aștept demult să-mi treacă Dumnezeu la poartă,
Să-i spun c-am fost cuminte rău, o viață
Ce-am înșirat, necazuri, perlele pe-o ață
Și să-l întreb câte ceva despre a mea soartă.
Mi s-a încețoșat privirea în lungul așteptării,
Mă obosind de atâtea treceri, numărate
Până s-au scurs și numere și-au fost uitate,
Se răspândind pe rând în glodul așternut cărării.
Am auzit, că s-a oprit dintr-o întâmplare
La cineva și aș fi vrut să pot să știu
Cum să-l ademenesc, să-l am, cât nu-i târziu
Și cui să mă adresez... să-mi dea vreo aprobare.
Stau neclintit, cu pesimist crez în speranță
Că-mi va trimite un sol măcar, de ascultare
Și-l caut, când și când, prin case cu altare,
Să îl invit... să nu mă uite, ca pe-o zdreanță!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De câte ori...
Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Și-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...
M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reușite, nedescris
De câte ori, de câte ori...
M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la țeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...
Mă simt rănitul d-exterminatori
Și-mi vreau răscumpărări de libertăți și bunuri
Furate de la viața-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...
Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..
De câte ori mă știu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Introspecție
Mă uit la mine; mă iubesc
Așa cum sunt, că știu că-s unic
Și de n-o fac e grav, greșesc...
Riscând ura la toți, teluric.
Mă iau bucată cu bucată
Mă răsucind; simț analitic
Ce încă-l am din mamă, tată,
Cu educația-mi de critic.
N-am cum să fiu nemulțumit,
Că n-aș ști altul cum să fiu!
Din alții-aș fi heteroclit...
Și acum, oricum e prea târziu.
Și nici nu știu care-s criterii
Recunoscute universal,
Chiar știind c-am multele materii
Ce-am destinate... material.
Mai dificil ar fi "ascunsul",
Ce poate nici eu nu-l cunosc...
Chiar zilnic dacă-i măsor pulsul,
Mi-adulmecând, eu, propriul mosc.
Mă plimb, în fond, cu trei persoane,
Că trup și suflet nu-s totuna;
Când trup sunt bine, nu-s în toane,
Și-a treia, mintea-i ca nebuna!
Ar fi normal să am un șef
Calculator, un eficace;
Descurcăreț ca un gherghef,
Hotărâtor de cum se face.
Deci pân' la urmă-s aparență,
Atât cât sunt un fizic gol,
Ce lumea-i zice... existență;
Un trup, cu voturi într-un bol!
Mintea-mi, de-i zice "rațiunea",
N-o știe nimeni de pe stradă;
Doar eu, de-i sunt accepțiunea
Și ea la rându-i... de mi-e întreagă.
Rămâne, culmea, eu, ocultul
Nedemonstrat cu cifre-n legi;
Un suflet, un chibrit, tumultul,
Ce corp și minte... nu-l dezlegi.
Pe rând le luând, întâi cu trupul,
E-un reprodus de-original;
Deci ca valoare nu-i el scumpul
Din ce-am... și-i singurul letal!
Privind spre rațiune, minte,
Chiar de se pierde hardul-creier,
Poate lăsa veșnic aminte
La alții; un cântec, nu pe greier!
Cu sufletu-i mai complicat,
Căci poți să-l ai sau este lipsă...
Deci singurul neconfirmat
În viață... Poate fi-n eclipsă!
Și-acum, oricum e mult mai simplu;
Prezența, fața, nu se poartă...
Poți fi-n eter, cu amprenta "nicku"
Ca avatar... de pus la poartă.
Mintea oricum nu mai e-n vogă
Căci nu e timp de ea, nu-i "divă";
E bine fără, crez în togă,
Zicând doar "Da"... fără împotrivă.
De suflet nu poți să mă iei,
De n-ai și tu și nu se schimbă;
Cum mintea s-ar fura, ehei...
... Iar trup, s-ar dedubla-n oglindă!?!...
... Deci, pot spune că-s trup și suflet
Și dac-o spun, e că am minte...
Și-o spun din corp, că am răsuflet
Și sufletu-mi dă, cast... cuvinte.
Încerc de-o viață să fiu tot,
De-aceea mă iubesc cu-ardoare
Ce-n timp m-am străduit... Și pot
Să fiu; vizibil, gând... și-o floare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mesaj de-o sticlă
Mă derulez citindu-mă eu singur un mesaj
Pus într-o sticlă în val de timp, pelerinaj
Și nici nu-i sticlă ce s-ar sparge din tangaj,
Este mai nou din plastic, ce lasă lung siaj...
... Vreo opt sute de ani, minim tot mai rezist,
Nu mă mai descompun, rămân deșeu, sursist
Chiar fără nuanțele de cioburi de-ametist...
Propriu eroin 'mi asigur, neștiutul artist.
Când sul de os foițe vor derula vreodată
Din mine epopeea eseu, nevinovată,
Necunoscută oricum, deci nicidecum uitată
Din acte pe capitol; când plânsă, când jucată....
... E ca un maraton de împlinit ambiții
Cu bucurii deșarte de-a face noi ediții
Ce știu acum de-s treceri, sfârșit de coaliții
De-abia-ncropite, rupte... Se pierd în dispariții!
Ce mult elan, efort e-n scopul terminării
Pe rând, la alte scale dând important valorii,
Când recitesc și știu că și cântul viorii
Odată scurs tăcere-i; finalu-nfiorării!
Visări finalizate lasă morman de poze
Pe-un șir de-album gălbit și spini rămân din roze
Ce-nțeapă amintiri, distrug apoteoze
Nimic recunoscând din zeci metamorfoze.
Mesajul sul nu este covorul roșu-ntins
Și-aș vrea să-l afle spațiul ce timpul mi-a prelins
În râs; vicisitudini de ideal pretins
Pe-un opt sute de ani cu suflet neatins.
Parcă mă văd plutind cometic mă arzând
C-o dâră albă-n negrul ce strălucesc tăcând
Fără escală, rută precisă ne-o având
Până ce dop deschis mă va lăsa căzând...
Și sticla, o coajă ruptă, va fi din nou Pământ!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ipostază
Sunt punctul de miră în hazard cu întâmplare, știut, neștiut doar de mine,
Că nu pot s-ascult doar pe alții, ce nu-s eu și nu mă știu cine-s, ce vreau,
Iar mintea mi-ar spune să cred că nimic nu se-ntâmplă, îs cu toate destine!?...
Și nu cred un bob; nu se poate să fie un înscris, cuvânt cu... cuvântul, pe șleau!
Și cin' l-ar fi scris și nici rostul nu-l văd dacă îmi e dedicat și nu-l știu,
Timpu-mi pierd -neștiut cât îl am- doar să fac retușări și obiecții,
Ce nu-s acceptate chiar de-s bun din alți răi; e mereu prea târziu
Și rănile-mi curg, se deschid neîncetat. Prevenit nici nu sunt... de infecții!
Ce simplu-i de spus necunoașterii crase, când nu e răspuns ce-i un "dat"
Ca egal să nu fie, nici pe-aproape egal! Matematica-i farsa neștiinței;
Căci sunt din mulțime și reguli ar fi -doar nici capul nu-l am... la pătrat-
Nu să n-am rezolvări, să n-ajung la soluții, să fac semnu' egal... neputinței!
Și atunci rolul îmi joc, cum sunt sigur deja că și voi tot la fel l-ați jucat;
Personaj duplicat -unul singur cu mine și-altul scenic, sau doar stând la masă-
Prefăcându-mă însumi stăpân pe-al meu eu... subiectul ce-l știu blestemat,
C-ar fi, el, reușit tot, cu har.... Nu golul sub piele, sub osul din piept... O tabula rasă!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăiesc periculos de când mă știu
... nu știu așa precis cum a fost nașterea-mi și n-am fost curios
să-ntreb; nici despre ora, cât de exactă a fost, doar c-am ieșit mai greu
din încăpățânare -să dorm mai mult purtat pe șoldurile Evei, doar ieșită din liceu-
și sigur răsturnat, cu capul înainte, așa riscând să-l pierd și dinspre sus în jos...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!