Hanibal a fost eroul ultimelor zile de școală. Am început să înțeleg pentru prima dată ceea ce însemna să aparții unui rase străine. Figura unui general semitic îmi ridica și mai sus nivelul de respect. În mintea mea tânără, Hanibal și Roma simbolizau conflictul dintre tenacitatea evreiască și organizarea Bisericii Catolice.
citat celebru din Sigmund Freud
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Să tăgăduiești unui popor omul pe care acesta îl slăvește ca fiind cel mai însemnat dintre fiii săi nu este o faptă pe care să o săvârșești cu inima ușoară mai ales când aparții acelui popor.
Sigmund Freud în Moise și monoteismul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chiar dacă pleci la drum ca și freelancer sau cu o tarabă (spre exemplu), dă-ți voie să visezi mereu la un nivel superior al afacerii tale: să devii cel mai bun din țară, din europa, din lume (orice ar însemna asta). Nu te mulțumi niciodată cu nivelul la care este afacerea ta, pentru ca autosuficiența nu duce decât către faliment, în lipsa unui ideal la care să aspiri. Nu uita că afacerile nu pot crește mai mult decât nivelul de educație al antreprenorului din spate. Orice piedică întâlnești în această călătorie este dată de nivelul la care ești tu și nivelul tău de înțelegere a pieței și a ceea ce înseamnă antreperenoriat. O afacere nu poate crește mai mult decât nivelul de educație al antreprenorului din spatele ei.
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Abaterea legendei lui Moise față de celelalte din această categorie ar putea fi raportată la o trăsătură specifică vieții lui Moise. Pe când în celelalte cazuri eroul se înalță deasupra începuturilor sale umile pe măsură ce înaintează în viață, viața eroică a omului Moise a început odată cu descinderea de la înălțimea sa la nivelul copiilor lui Israel.
Sigmund Freud în Moise și monoteismul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moise și-a început existența eroică prin a cuteza să se coboare la nivelul copiilor lui Israel.
Sigmund Freud în Moise și monoteismul (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Psihanalizei nu i se întâmplă des să conteste ceea ce au afirmat alții; în general, ea nu face decât să adauge lucruri noi și în anumite cazuri, se dovedește că ceea ce a fost omis de către alții și adăugat de psihanaliză constituie tocmai esențialul.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ajuns la porțile Romei, Hanibal a refuzat să intre în ea s-o cucerească. Probabil că marele strateg cartaginez și-a dat seama că dacă ar fi cucerit-o, n-ar fi putut s-o înfrângă decât o dată, dar umilind-o a înfrânt-o de două ori.
citat din Valeriu Armeanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Evantaiul posibilităților se lărgește, iar drama psihologică devine dramă psihopatologică, dacă izvorul suferințelor la care participăm și din care obținem plăcerea nu mai este conflictul dintre două tendințe psihice conștiente, ci dintre o tendință conștientă și alta refulată.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de mare e dorința de a "aparține" unui grup social, încât oamenii se străduiesc să fie cameleoni, să se potrivească cu acel grup, însă tocmai asta te face să te îndepărtezi de ceea ce înseamnă să "aparții" unui grup al tău. Doar fiind tu, cu bune și rele și cu curajul de a te arăta în ciuda judecății mulțimii, vei reuși să îți găsești grupul de care chiar aparții.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Simptomele delirului fantasme, cât și acțiuni sunt rezultatele unui compromis între cele două tendințe psihice; ori, în cazul unui compromis, trebuie să se țină seama de cerințele ambelor părți, fiecare dintre ele trebuind să renunțe la o parte din pretenții.
Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un alt caz, întâlnim o combinație între însușirea din greșeală a unui obiect și imposibilitatea de a-l regăsi. O doamnă face o călătorie la Roma împreună cu cumnatul ei, pictor celebru. Oaspetele este sărbătorit în mod strălucit de germanii care locuiesc la Roma și primește, între alte cadouri, o medalie antică de aur. Doamna constată cu amărăciune că cumnatul ei nu apreciază la adevărata sa valoare această piesă excepțională. Sora sa venind la Roma s-o înlocuiască, doamna s-a întors acasă și desfăcându-și bagajele, a constatat că luase cu sine, fără a-și da seama, medalia. Ea și-a informat numaidecât cumnatul în scris, anunțându-l că-i va trimite medalia la Roma chiar a doua zi. A doua zi, însă, medalia era atât de bine pusă de-o parte, încât era de negăsit, deci imposibil de expediat. Numai atunci doamna a avut intuiția a ceea ce semnifica "distracția" sa, anume dorința de a păstra pentru sine valoroasa piesă.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un pacient care nu ia tratamentul cu încredere se vindecă mai greu.
citat din Hanibal Dumitrașcu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ceea ce-i privește pe medicii care scriu despre vis, ei profesează, în general, o opinie diametral opusă celei a filosofilor. Ei acordă cu greu visului valoarea unui fenomen psihic. El ar fi provocat, după ei, de către excitațiile corporale și senzoriale pe care le resimte cel care doarme, atât de la lumea exterioară cât și de la propriile organe interne.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O meditație mai profundă ne arată că un mit al lui Moise originar, care să nu difere de celalalte mituri ale nașterii, nu se poate să fi existat. Pentru că legenda este fie de origine egipteană, fie de origine evreiască.
Sigmund Freud în Moise și monoteismul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Detaliile împrumutate ideilor latente și care, alăturate, vor produce o situație de vis să fie a priori utilizabile. Prima condiție este prezența, în toate componentele sale, a unui element comun sau a mai multora.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea mai bună cale pentru a evita abuzurile este de a ridica nivelul general de pregătire științifică al populației, pentru ca implicațiile investigațiilor științifice să fie înțelese.
Carl Sagan în Creierul lui Broca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stabilind că interpretarea unui vis constă în înlocuirea conținutului său manifest prin ideile sale latente, în alți termeni în desfacerea tramei care a fost urzită de către lucrarea visului pun, pe de o parte, o serie de noi probleme psihologice privind de asemenea natura și formarea a ceea ce am numit refulare.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape în toate cazurile în care cineva spune contrariul a ceea ce vrea să spună, intenția perturbatoare exprimă o opoziție față de intenția tulburată, iar actul ratat reprezintă conflictul între aceste două tendințe inconciliabile.
Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când politicul se va ridica la nivelul culturalului, culturalul se va ridica la nivelul așteptărilor.
aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Stabilind, cum am făcut-o, că interpretarea unui vis constă în înlocuirea conținutului său manifest prin ideile sale latente, în alți termeni în desfacerea tramei care a fost urzită de către lucrarea visului pun, pe de o parte, o serie de noi probleme psihologice privind de asemenea natura și formarea a ceea ce am numit refulare.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În ceea ce privește visul, am ajuns la concluzii neprevăzute, care mi-au fost oferite de o nouă investigație psihologică, aceeași care mi-a adus mari servicii în tratamentul angoaselor, obsesiilor, ideilor delirante și a altor conflicte și care, de atunci, a fost adoptată sub numele de "psihanaliză" de către o întreagă școală de cercetători.
Sigmund Freud în Interpretarea viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!