
M-am întrebat dacă viaţa noastră nu e rezultatul unei luări deoparte, dacă nu e nevoie de cineva care să intervină în viaţa noastră. Vieţile adevărate nu au loc decât atunci când eşti scos din grămadă, unde viaţa te macină laolaltă cu ceilalţi. Splendoarea e că asta nu se întâmplă de unul singur, nu ne luăm singuri de-o parte, şi atunci apare seducătorul.
Gabriel Liiceanu în Despre seducţie (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!


Citate similare
Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Mereu îţi faci prieteni noi şi nici nu trebuie să stai cu ei zi de zi. Când ne vedem tot timpul cu aceleaşi persoane, ele ajung să facă până la urmă parte din viaţa noastră. Şi cum ele fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o schimbe. Dacă nu eşti aşa cum vor, se enervează. Fiindcă toată lumea are o noţiune exactă despre cum trebuie să ne trăim viaţa. Şi nimeni nu ştie cum trebuie să-şi trăiască propria-i viaţă.
Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de Sweet Flory
Comentează! | Votează! | Copiază!



J. D.: Nu cred că oamenii sunt meniţi să fie singuri. De asta, atunci când găseşti pe cineva la care ţii, e important să laşi deoparte lucrurile mărunte, chiar dacă nu le poţi lăsa complet. Pentru că nu e nimic mai trist decât să te simţi singur, indiferent de câţi oameni sunt în jurul tău.
replică din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem nevoie şi de o cantitate de lucruri inutile în viaţa noastră imperfectă. Dacă n-am avea parte de lucruri inutile, viaţa noastră şi-ar pierde până şi imperfecţiunea.
Haruki Murakami în Iubita mea, Sputnik (1999)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dacă şi niciodată dacă...
dacă greşeşti îţi prelungeşti viaţa cu o părere de rău
dacă eşti trist îţi prelungeşti viaţa cu o lacrimă
dacă întâlneşti un străin pe stradă
îţi prelungeşti viaţa cu un surâs
dacă îţi mai aduci aminte
de lucrurile frumoase din trecut
îţi prelungeşti viaţa cu o visare
dacă ai încredere în oameni
îţi prelungeşti viaţa renunţând la orele fixe
dacă ţii la prieteni
îţi prelungeşti viaţa cu o strângere de mână
şi o vorbă spusă din suflet
dacă ai speranţă îţi prelungeşti viaţa cu o posibilitate
dacă eşti conştient că totul este posibil
îţi prelungeşti viaţa cu o alegere bună
dacă eşti credincios îţi prelungeşti viaţa
cu un crez şi o rugăciune
dacă ai căzut îţi prelungeşti viaţa
ridicându-te din nou
dacă te loveşti de un zid
îţi prelungeşti viaţa imaginîndu-ţi o uşă
imaginându-ţi un zbor
dacă iubeşti îţi prelungeşti viaţa
cu o altă viaţă
dacă eşti poet îţi prelungeşti viaţa
cu fiecare cuvânt
dacă şi niciodată dacă...
poezie de Ionuţ Caragea din Suflet zilier (23 decembrie 2010)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!




Nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: în anonimatul vieţii (în "bancul de heringi", despre care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăieşte după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toţii din clipa în care venim pe lume şi tot acolo rămânem, cei mai mulţi dintre noi, până la sfârşit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată de pe drumul mare al vieţii şi "să ne ducă de o parte", de acea parte în care ni se dă şansa să ne regăsim cu viaţa noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont prorpiu. Prima concluzie a acestui studiu este: vai de cei care nu au apucat niciodată să fie seduşi! Iar dacă este aşa, apare imediat întrebarea: Unde ne sunt seducătorii?
Gabriel Liiceanu în Despre seducţie (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii nu îşi planifică ziua următoare, săptămâna, luna sau anul ce urmează din cauză că se simt încorsetaţi, însă nimeni nu spune că trebuie să respecţi aceste planuri ci doar să îţi iei energie din ele. Să ai o direcţie înspre care să mergi ca atunci când faci o acţiune cât de mică să fie subunitară unei filosofii pe care o ai şi unei direcţii de viaţă. Dacă te laşi trăit de viaţă şi asta se întâmplă cu cei mai mulţi dintre noi, o să ajungi la o vârstă la care te uiţi în urmă şi spui: "aş fi vrut să scriu o carte", "aş fi vrut să dau mai mult la locul de muncă", "aş fi vrut să am mai mulţi bani", spre exemplu. Aceşti oameni trăiesc viaţa din inerţie. Viaţa li se întâmplă. Ceea ce încerc să spun este că: Acum este momentul prin care tu să ataci viaţa şi să-ţi propui obiective. Să te duci către o direcţie pe care o vrei tu, nu care apare în urma a ceea ce ţi se întâmplă ţie
citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă eşti deja pe drumul cel bun, dacă deja ştii despre dezvoltarea personală, dacă ai înţeles că secretul stă în puterea noastră interioară, atunci ajută-mă să îi trezim şi pe ceilalţi. Dacă ne mulţumim să ne întâlnim între noi, să ne ajutăm între noi şi să ne izolăm în bula noastră de oameni educaţi şi evoluaţi, ne ratăm misiunea. Degeaba suntem 100 de mii care ne-am trezit dacă trăim între milioane de adormiţi. Misiunea mea nu este doar a mea. Este a noastră. Dacă vrei să trăieşti într-o lume mai bună, datoria ta şi misiunea ta nu este doar să te faci pe tine un om mai bun şi pe cei dragi ţie, ci să oferi o mână de ajutor celor mai sălbăticiţi, necăjiţi, săraci şi nefericiţi oameni ai acestei societăţi. Să pui o carte în mâna unuia care nu a citit în viaţa lui şi să găseşti o cale să îl motivezi să o citească, oferindu-i astfel şansa de a se trezi şi el. Asta ar fi o victorie de 1000 de ori mai mare decât să faci un grup mastermind cu prietenii tăi deja evoluaţi.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul este o DECIZIE. CURAJUL este DECIZIA. Şi dacă suntem vii, suntem capabili de decizie, prin definiţie. Aşadar nu există scuze. Un alt lucru foarte interesant este că suntem cei mai singuri oameni în lume atunci când facem ceva CURAJOS. Însă, în următoarea clipă, întreaga lume vrea să ni se alăture. Singurul moment în care nu trebuie să fii curajos este atunci când îţi pui viaţa în pericol. Atunci nu mai e curaj, e prostie. Soldaţii sunt antrenaţi în primul rând SĂ NU MOARĂ. Dar, în orice lucruri care îţi provoacă teamă, întotdeauna vei avea CURAJUL la dispoziţie. Ştii care este diferenţa dintre destin şi soartă? Destinul este ceea ce ţi se întâmplă în urma acţiunilor tale. Soarta este ce ţi se întâmplă fără să poţi face nimic. Se poate discuta mult despre cât de mult e destin şi cât e soartă în viaţa unei persoane. Puţini curajoşi ar putea spune că e numai destin. Dacă se întâmplă, de exemplu, să vină o inundaţie şi să îţi ia casa, zici că asta e soarta. Dar dacă te-ai fi gândit că stai lângă un râu şi că, dacă o să plouă mult, poate iese râul din matcă şi nu sunt suficiente măsuri de protecţie (diguri, etc...), atunci, POATE ţi-ai fi putut lua soarta în propriile mâini. Dacă ai fi ştiut!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Iar când lucrul acesta se întâmplă, când oamenii se despart, abia atunci aflăm cât de necuprins cu mintea este vizita unui zeu în viaţa unui om.
Gabriel Liiceanu în Declaraţie de iubire
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Cu prietenii pe care şi-i face omul nu trebuie să stea zi de zi. Când vezi aceleaşi feţe mereu,(...) ajungi să-i consideri ca făcând parte din viaţa ta. Şi dacă fac parte din viaţa noastră, încep să vrea să ne-o şi schimbe. Dacă nu eşti cum vor ei, se supară. Pentru că toţi ştiu exact cum trebuie să trăim noi. Şi niciodată n-au habar de cum trebuie să-şi trăiască propriile lor vieţi.
Paulo Coelho în Alchimistul
Adăugat de IvanovCecilia
Comentează! | Votează! | Copiază!



Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoara drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.
Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Oamenii se căsătoresc fără să vadă în căsătorie altceva decât o împerechere şi rezultatul este fie înşelăciunea, fie silnicia. Înşelăciunea e mai uşor de suportat. Bărbatul şi soţia înşeală numai lumea, lăsând să se creadă că ar fi monogami, când în realitate trăiesc poligamie sau poliandrie. Şi asta e destul de greu, dar mai merge. Când însă – şi lucru acesta se întâmplă cel mai adesea – soţul şi soţia şi-au asumat obligaţia formală de a trăi toată viaţa împreună şi chiar din a doua lună a căsniciei încep a se urî unul pe altul, doresc să se despartă şi totuşi stau laolaltă, atunci ajung la acel infern îngrozitor, care-i duce la beţie, care-i face să se împuşte, să se omoare sau să-şi otrăvească fiecare viaţa lui şi pe a celuilalt.
Lev Tolstoi în Sonata Kreutzer (1889)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!




Viaţa râde de tine atunci când eşti nefericit... Viaţa îţi zâmbeşte atunci când eşti fericit... Dar, viaţa te salută atunci când îi faci pe alţii fericiţi...
citat celebru din Charlie Chaplin
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Viaţa ne loveşte cu obstacole ca să ne întărească şi să devenim mai puternici şi înţelepţi. Viaţa ne împlineşte vise pe care le-am dorit şi acum ne sunt date ca cadou atunci când le aşteptăm mai puţin. Viaţa este bună cu noi de fiecare dată, însă avem nevoie de înţelepciunea ca s-o înţelegem. Viaţa e o metaforă, urmăreşte s-o înţelegi în felul tău şi bucură-te de ea în momentul prezent. Viaţa nu înseamnă trecut sau viitor, ci viaţa se întâmplă aici şi acum. Viaţa este frumoasă.
George Aurelian Stochiţoiu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu îţi urmezi vocaţia, atunci te vei dezamăgi pe tine şi nimeni nu îţi va da o medalie pentru asta. Încercând să nu superi oamenii din jur, nu faci decât să le hrăneşti propriile slăbiciuni. Nu îi trădezi, de fapt, neurmând cu curaj propria ta cale în viaţă? Crezi că cei din jur au nevoie să fie menajati în zona lor de confort sau au nevoie de exemple de oameni care au îndrăznit să îşi urmeze vocea interioară indiferent de vocea societăţii? Pe nimeni nu trădăm mai puternic decât pe noi înşine. E o iluzie că poţi dezamăgi pe cei din jur. Fiecare dintre noi se poate dezamăgi doar pe sine, ceilalţi nu au puterea asta asupra noastră. Fii un exemplu, nu încă o persoană fricoasă. E plin de fricoşi şi de învinşi, lumea nu mai are nevoie de încă unul. Investeşte în tine şi în evoluţia ta (care vin prin autoeducaţie). Creşte şi depăşeşte-ţi condiţia de victimă. Poţi de 100 de ori mai bine de atât. Fă-ţi treaba cu 100% dedicaţie şi profesionalism, autodepăşeşte-te indiferent de sarcină. Astfel vei fi remarcat rapid şi vei urca în orice ierarhie. Caută să fii indispensabil şi valoros. Caută să oferi valoare celor din jur, permanent să te întrebi "Cum pot să îi fac viaţa mai bună/uşoară celui de lângă mine? Care sunt obiectivele celor din jur şi cum îi pot sprijini să şi le atingă?" Care e planul tău pentru a-ţi trăi viaţa pe care o doreşti? Cum arată viaţa pe care ţi-o doreşti?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!


Nimeni nu trăieşte cu adevărat dacă nu cade sub o formă sau alta de seducţie. De fapt, oamenii rămân cel mai adesea acolo unde specia îi aşază: (în «bancul de heringi», de care vorbea un filozof danez), acolo unde se trăieşte după regula tuturor. Acolo ne instalăm cu toţii din clipa în care venim pe lume şi tot acolo rămânem, cei mai mulţi dintre noi, până la sfârşit. Cel mai adesea nimeni nu vine să ne se-ducă, să ne ia de mână, să ne scoată pe drumul mare al vieţii şi «să ne ducă de o parte», de acea parte în care ni se dă şansa să ne regăsim cu viaţa noastră trăită ca destin, ceea ce înseamnă: trăită pe cont propriu.
citat din Gabriel Liiceanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!


* * *
Acum... nu-ţi cer,
Nu-ţi voi mai cere,
Revedere, reîntânlire!
Te voi iubi în linişte,
Şi în tăcere!
Tăcerea unei iubiri nemuritoare,
În infinita clipei arzătoare!
Şi chiar de-i ger în iarna trecătoare,
Tu eşti focul ce tot arde-n viaţa...
Viaţa asta, viaţa noastră!
Unde îmi eşti începutul,
Din nesfârsitul încă nesfârşit!
Dorinţa ce mă macină,
Între timpuri ori netimpuri!
Că atâtea rădăcini în mine ai înfipt,
Şi atâtea lacrimi din ochi s-au scurs,
Încât acum sunt tot doar uns,
Cu seva din sufletul tău!
Îmi cresc aripi pân 'la cer,
M-apropi chiar de Dumnezeu!
Şi nu-i nici un mister,
Sunt Eu... tot Eu,
Şi Tu... tot Tu,
Şi Noi... tot Noi,
Chiar şi fără de Noi!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine '44 şi cineva mă întreabă: "Mă, vrei să te înscrii în partidul comunist?" Mă întreabă o dată, de două ori, de trei ori, fug şi eu la tata şi-i cer un sfat: "Bre, tată, ce fac, că e unul care mă presează. Mă înscriu sau nu?" "Mă, îmi zice, şi dacă vin americanii?" "Şi dacă nu vin?" "Asta zic şi eu. Dacă erau să vină, veneau înaintea ruşilor. Sunt ei tâmpiţi să se ia la bătaie cu ruşii din cauza noastră...? de-abia au ieşit din război şi nu şi-au lins încă rănile!" Şi atunci m-am înscris, am început să activez cu ceilalţi, ne duceam la sate, îi împroprietăream pe ţărani cu pământ, la alegerile din '46 ne-am bătut cu ţărăniştii, care erau foarte puternici în zona noastră, vă spun sincer că am tras cu pistolul în comisia electorală şi-am înlocuit urna, punând voturile noastre înlocui ălorlalte şi-aşa mai departe, ce n-am făcut.
Ion Băieşu în romanul Balanţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Tot ceea ce suntem şi tot ceea ce există (apare, se menţine şi dispare) în viaţa noastră este rezultatul a ceea ce am gândit: este fondat pe gândurile noastre, este confecţionat din gândurile noastre. Dacă un om vorbeşte sau acţionează având un gând rău (greşit sau impur), atunci suferinţa îl urmează aşa cum roata urmează piciorul boului care trage căruţa.
Buddha în Dhammapada
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
