Ce caut eu...?

Aş vrea să scriu
despre lumi nevăzute,
despre lumea mută de după obloane,
să încarc
cu radicală mişcare
stele somnoroase în Carul Mare.
Să ne-ncălzească o lumină incertă
adunându-ne sub cerul
cu străvezia lui copertă.

Să adun poeţii toţi de pe Pământ
într-o cetate şi un legământ,
şi citind cărţile ce nu mai sunt,
să simtă vântul dimineţei plângând.

Cu lacrimi să spargă
această vreme rea,
iar eu să răsfoiesc
o altă întrebare grea:
Ce caut eu în viaţa mea?

poezie de Stelian Platon (24 martie 2011)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

E vreme rea

E vreme rea şi parcă, vai,
Viaţa este tot mai grea
Şi nu e grea fiindcă n-ai
Atât de multe câte-ai vrea
Ci fiindcă-n colţul tău de rai
Prea des se stinge liniştea.

E vreme rea şi parcă, vai,
Controversată-i liniştea
Şi însăşi pacea care-o ai
Trezeşte-n duh neliniştea
Că-n colţişorul tău de rai
Se împietreşte miriştea...

E vreme grea şi parcă, vai,
Atât de multe-ar fi de spus,
Nu despre câte ai sau n-ai
Ci despre pacea lui Isus
Şi colţişorul tău de rai
În care-o altă pace-ai pus...

E-o vreme grea şi parcă, vai,
Trăieşti mai rău ca în trecut
Şi nu fiindcă ai sau n-ai...
Ci doar fiindcă-ai întrecut
Măsura colţului de rai
Şi pacea nu te-a petrecut.

E vreme grea şi totuşi, parcă,
Nu înţelegi de ce e greu!
Nu simţi cum duhul se descarcă
De dragostea lui Dumnezeu
Şi colţul tău de rai încarcă,
Cu sine, întregu-şi empireu?!

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din vicisitudinile vieţii (7 decembrie 2020)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eternitate

Nu ştiu pentru cine aş putea să mai spun
Că bântuie prostia cu puteri de taifun.
Degeaba înotăm triste epave pe lac,
Cinic şi mândrii sfidăm al salvării colac.

Nu ştiu cum mai perceptibil şi-adânc să pătrund
Cu lacrimi româneşti-n cerul nostru profund,
Ce scuze şi fapte aş putea din larg s-adun
Pentru iertare, cerului gol să îi propun.

De sus aş desprinde cea mai eternă stea
A cărui vârstă e în România mea,
Despre oamenii uitaţi aş vrea să îi cânt,
Despre perversitatea impusă pe Pământ,

Ori absurdul din epuizante aşteptări,
Ca şi entuziasmul flagrantelor erori.
Rugăciunile -s prea vechi cu puţine verbe
Iar Iadul de azi în smoală nouă ne fierbe.

poezie de Stelian Platon
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cartea

ştiu c-odată şi odată
am să scriu şi eu o carte
despre mamă despre tată
despre vitregia soartei

şi mai ştiu că-n cartea ceia
te voi pomeni de bine
am să scriu c-ai fost scânteia
soarelui aprins în mine

ş-oi mai scrie că eşti mamă
fiului - mă umple plânsul -
cum nici nu bagă-i în seamă
şi era să-l pierd pe dânsul

am să scriu că am nepoată
şi că de acuma-i mare
şi că-i seamănă lui tata
- ruptă ca şi el din soare

şi-ncă am să mai scriu că-n lume
toate-s vechi şi noi sunt toate
- pe copertă -al tău nume
al meu nume- nu se poate...

poezie de Iurie Osoianu (24 octombrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O după amiază în Yunnan

După amiază în Yunnan,
nici o referire la poezie,
nici o conversaţie înainte de culcare despre suferinţele oamenilor.
Eram două femei,
niciuna mamă.
Vorbem despre cerul înstelat şi despre filozofia lui Kant,
despre maica Teresa şi despre cardiologie.
Meditam la acei ateişti care la bătrâneţe devin pioşi
şi despre cum umbrele sunt adesea mai frumoase decât obiectele.
Atunci aveam o altă perspectivă:
faptul că nu aveam copii ne păstra intacte.

poezie de Na Ye, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din suflet

Despre ce să scriu azi?..
Numai despre flori
Despre florile cu părul blond
Despre florile cu părul negru
Sau despre cele cu părul castaniu
Sau roşcat
Să scriu despre florile cu pistrui
N-am să le uit pe cele cu părul alb
Chiar dacă îşi ascund culoarea sub alte culori

Să scriu despre ochii lor
Albaştri, verzi, căprii
Ruginii ca toamna
Albaştri ca cerul, sau poate ca marea
Verzi ca primăvara
Sau poate.. nu ştiu...
Mă înnebuneşte culoarea ochilor de flori

Să scriu despre primăvara asta
Despre ziua asta...
Despre ziua florilor
Care acum poate îşi servesc cafeaua
Să scriu despre florile care poate au uitat
Că azi au înflorit altfel
Că azi parfumul lor e de nouă ori
Mai primăvăratec, mai ameţitor

Să scriu despre florile rătăcite
Care nu au glastra şi nici grădina lor

Şi ce aş putea scrie?
Nu vreau să le ud cu lacrimi
Vreau să le ud doar cu rouă
Din raze calde
De soare, de lună, de stele senine
Raze de speranţe încolăcite pe structura lor

Şi iată că am scris
Din suflet şi din inima mea bolnavă de dragostea lor

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec despre nimic

am să scriu de acum
mai nimic
mai nimic...
despre saliva neuscată
pe colţul unui plic,
despre fereastra ce dă
într-o cameră de bicicletă,
despre toamna ce aleargă pe străzi
ca o femeie zveltă,
despre oameni care-şi ţin mâinile în buzunare,
despre măceşele coapte
pe foi de ziare.

despre nimic am să scriu astăzi.
despre nimic.

un neon plin de fluturi se sparge
şi orbesc - vreau să zic!

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

E noapte, mi-e frică şi gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.

E lumea în care cei mici sunt jertfiţi,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiţi,
e lumea de umbre călcată.

Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viaţa,
aş vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceaţa.

În lumea de monştri, de lacrimi şi chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tine

Când puiul de drac, panica,
începe să rânjească şi să ţopăie
în inima mea, în mintea mea, în muşchii mei,
mi se arată drumul pe care l-am pierdut
prin ceaţa munţilor.

Eu scriu despre tine.

Când durerea care mă doboară
este pe punctul de a deveni de nesuportat,
o mână rece
îmi pune o pastilă pe limbă, iar durerea
slăbeşte şi apoi dispare.

Eu scriu despre tine.

Sunt focuri care trebuiesc suportate,
flacăra cruzimii, fierbintea coacere
a dorului de nestins, chiar
blânda lumină din candela păcii
frige de asemenea.

Le îndur pe toate. Supravieţuiesc.

Eu scriu despre tine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar poeţii

Doar poeţii merg agale,
Inspiraţi de-o foaie nudă,
Şi cu suflete-n spirale
Nu simt ploaia care-i udă...

Chiar de plouă în cascade
Nu le pasă ce se-ntâmplă,
Muza-n plasă de le cade,
Mâna-şi reazemă de tâmplă

Şi tot scriu despre tăcere
Ascultând nimic anume,
Despre lună şi durere
Lasă-n urmă doar un nume.

Doar poeţii sunt lunatici,
Lumea lor e ireală,
De vă par puţin sălbatici,
E că... fug de plictiseală...

poezie de Marilena Velicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu scriu despre o inimă locuită

pentru că poezia mea
nu se îngrămădeşte
cu femeile ocazionale...
pe care le urmăreşti
nu scriu despre un suflet nehotărât
sau despre o carne străină
nici măcar despre ce te ţine
între prăpastia trecutului
şi prezentul pe care te încăpăţânezi să nu-l guşti
pentru că poezia mea nu e o păpuşă de cârpă
ce trebuie aruncată în cutia cu vechituri
poezia mea e vie
respiră aerul nefericirilor
de care nu vrei să scapi
nu scriu despre o inimă locuită
şi nici despre un suflet hoinar
eu scriu despre tine
că suntem legaţi
să trecem din război în război
până când
vom fi unul
deci
dragul meu
poezia te vrea aşa cum eşti
cuvânt al palmelor plânse

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a fost

sunt acolo, departe
o mică frântură de lumină, pe retină
o lume mare într-o picătură
te culeg dintre stele
străin cu ochii goi

suflă vântul, a toamnă cu ploi
o frunză s-a lipit, umedă de geamul meu
citesc o carte, încă nescrisă despre noi
despre o viaţă, ce încă nu a fost
între noi doi

poezie de Viorel Muha (octombrie 2018)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

NUNTĂ ÎN CER

(Soţiei mele, Aurelia)

Iubita mea îţi cer, acum, aripa,
Ce ne uneşte pe vecie clipa;
Vom poposi în zbor, să-ţi pun cunună,
Din stele, pe o margine de Lună,

Să ne putem lua, de-acolo, zborul,
Spre Raiul unde-şi ţin, acum, soborul,
Frumoasele grădinilor, din care,
Ai răsărit în viaţa mea, ca floare.

Petalele-ţi sunt aripi neştiute;
Eu nu am aripi, însă, nevăzute,
Purta-te-vor, doar versurile mele,
În zborul către cerul plin de stele,

În faeton, făcut din Carul Mare,
Ferindu-te, cu-al meu sărut, de Soare,
Până ajungem la Lumina Vieţii,
Ce cheamă la-nviere şi poeţii.

Şi-acolo-n Cer, iubita mea,-n nuntire,
Uita-vom că există şi murire,
Şi tineri vom rămâne-n veşnicie,
Cât dragostea nu moare-n Poezie!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dragostea de ţară

unii clamează despre dragostea de ţară

dar mai întâi
este o inimă mare ca o cetate
cu marginile crenelate de
un fluviu care despică destinul
câmpiilor
până la o mare neagră
şi mai este o pădure de căciuli
de daci înalţi cât
coloana infinitului

apoi se aude o ciocârlie care ne ţine
de mână pe toţi
în vreme de război
sau
într-o horă a unirii
doinită din fluierul
unui baci viteaz numit Mihai
sau a unui stejar pe nume Avram Iancu

şi abia după ce ne numărăm morţii
mânăstirile
şi munţii Carpaţi
de pe frunţile încruntate
ale voievozilor,
putem povesti cu smerenie
despre
dragostea de ţară şi altora
dar mai ales
nouă înşine

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dor

Pe foaie albă scriu câte un vers
Despre oameni, natură şi univers,
Cuvinte simple, rând pe rând,
Care vin din suflet şi din gând.

Scriu despre biata, frumoasa mea ţară,
Care rămâne pustie iară,
Despre toamna mănoasă
Şi despre-a bunicilor casă,

Despre părinţi uitaţi de copii,
Despre meleagul meu, cu livezi şi vii,
Despre un voievod uitat într-o carte veche,
Despre Dumnezeu care stă mereu de veghe.

Scriu o simplă, sinceră poezie,
Ca oamenii să mă vadă, să ştie
Că sunt şi eu un biet muritor,
Care scrie cu lacrima versuri de dor.

poezie de Vladimir Potlog (8 noiembrie 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea stare...

Aş vrea să fiu în stare, să am acea stare
De bine îmi pare că stau sub soare
Dar se pare, că pe strada mea nu apare
Ca atare,..., bag mâinile în buzunare

Şi găsesc o scrisoare scrisă într-o vreme oarecare
Cu lacrimi amare citesc despre acea întâmplare
În care eram în stare să răstorni şi carul mare
Suspin puţin şi trec mai departe în a mea cercetare

Mai bine nu cautăm acel ţinut de vrăjitoare
Ce cu priviri ademenitoare
M-au blestemat aşa de tare
Ce-mi pun ocaua la picioare şi mă doare

Inima in piept bătea aşa de tare
A mea suflare era doar pentru ea imi pare
Aprind o lumânare, şi o rugă către cerul mare
Să - mi apară pe cărarea cea care are crezare în mine ca atare

O am în minte şi aştept cuminte
A ei cuvinte sfinte
Îmi aduc de ea aminte
Din viitorul meu de dinainte...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsturna Carul Mare

Aş răsturna Carul Mare unde-o fi capătul lumii,
Să caut oglinda spartă, să o-ntreb cine sunt eu,
De sunt demon ori femeie, de ce iubesc toţi nebunii
Ce scriu vers furând din stele, slăvindu-l pe Dumnezeu,

De ce mă pierd prin mulţimea, ce altuia groapă-i sapă,
De ce coji alunecoase, îmi rănesc călcâiele,
De ce-i troc cu orţii popii, lumânări, fitil de lampă
Şi copii, înfometaţi, răscolesc noroaiele!

Nu mă simt o Penelopă, ţesând, ziua, la linţoliu,
Mi-aş dori din Carul Mare, semnul păcii-n vârful culmii,
Creangă de măslin şi laur, să afle cei cu orgoliu,
Că soarele când răsare, nu se-nvârte-n jurul lumii!

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dragostea noastră

despre dragostea ta, despre dragostea mea
toată lumea ştia, toată lumea vorbea
numai noi nu ştiam
cît de mult ne iubeam
de la ei am aflat
ce şi cum s-a-ntîmplat

am citit într-o zi în ziar
despre ce nici n-aveam habar
amănunte ce nu se ţin minte
gesturi oarecare, oarecare cuvinte
întîmplări de sub duş sau din dormitor
trăite de noi, notate de ei în agenda lor

şi prin arşiţi, prin geruri, prin ploi
ei uitau de ei şi vorbeau de noi
ei trăiau vorbind, noi trăiam iubind
şi intrînd în mit, ei vorbeau murind...
despre tot ce mai sînt şi mai eşti
se tot scriu atîtea poveşti

despre dragostea mea, despre dragostea ta
vor vorbi în veci şi o vor imita
şi va fi şi mai mult decît noi am fost
mai fierbinte decît o luptă, mai sfîntă decît un post
despre dragostea mea, despre dragostea ta
auzi? şi în Iad şi în Rai se vorbea.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt fericit

Sunt fericit când scriu o poezie
Despre dragoste şi amor.
Sau când ascult o melodie
Despre un suflet plin de dor.

Sunt fericit când citesc o carte,
Despre doi îndrăgostiţi.
Despre un om care a zburat pe Marte
Sau despre nişte regi bine veniţi.

Sunt fericit când admir floarea,
Care înfloreşte la geamul meu
Şi când privesc luceafărul
Care luminează ca un zeu.

Sunt fericit că m-am născut în lumea aceasta mare
Şi scriu acest vers.
Căci poezia este nemuritoare!
Cum e şi întregul Univers.

poezie de Vladimir Potlog (9 noiembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Freamăt boem

mi-e dor să mai ascult al izvorului şipot
să-mi răcoresc obrajii ridaţi şi plânşi
regret că am îmbătrâit şi nu mai pot
să strâng în suflet toţi anii necuprinşi.

mi-e dor să revăd prietenii vechi
mi-e dor de anii tinereţii mele
când descopeream în zodii amintiri străvechi
despre lună despre soare despre stele.

sunt doar o frunză în arborele vieţii
mă loveşte vântul mă striveşte furtuna
adesea moralul mi-l ridică poeţii
imaginând iubirea pentru totdeauna.

sunt floarea umezită de roua dimineţii
cu sute de petale şi nu mi-e totuna.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre ape şi păcate

ora curge în etape
gânduri azi se frâng pe ape
toată omenirea doarme
eu aştept să ard pe rug
rug creat de astă lume
din surcele şi minciuni
peste mine plâng tăcerile aldine
un cuvânt mai trece, oare
offf, se pierde iară în retorica întrebare
despre lume, despre care
se aşterne în splendoarea unei fraze risipite
printre trecătoare raze
noaptea mă preling prin stele
scriu pe coaja asta ruptă
din copacul de pe munte
scriu cu sufletul, cu lacrimi
degetele toate le-am uitat
în desaga de la spate
sunt ciobanul din cetate
ce mioarele îşi mână
pe o coală albă, goală
timpul fuge, viaţa curge, nu ajunge
să achit nota de plată
este plină de păcate
între mine şi cetate
curg de toate
scara către cer e azi ruptă
nu am timp şi nici răbdare
să aştept a ta chemare
amintirile's murdare
paşii se scurg pe o cărare
printre sticle şi pahare
toate's sparte, toate's goale
viaţa asta trece, trece
uneori se mai petrece
ziua vine, alta pleacă
între mine şi ăst cer
a rămas doar mister
azi să urc, eu nu mai sper

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!