Viață
Aiurea-i spus "și-a pierdut viață";
Ca și cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheață.
Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există și ne poartă
'ntre două stații-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.
Și-atunci e EA ce ne-aparține
Sau noi îi suntem chiriași,
Fără contract de timp? Slujbași,
Neștiind când pleacă, nici când vine!?!
E un imens bazin de picuri
Topiți din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.
E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărți de joc... Cu chip!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
The cool man
Doar sâmbătă trăim
Și suntem tineri...
Poate și vineri...
Restul nu muncim.
Doar vânăm nururi
Și avem mașini.
Trăim din tunuri,
Nu știm de rușini.
Și-avem "fetițe"
Nu să le iubim;
Le vindem "fițe"
Și le "ocrotim"?!
Suntem în gașcă,
Școli nu prea avem.
Viața-i o "pleașcă"
Timpul ni-l pierdem.
Babacii-au bani
Și-i moștenim.
"Luând" gologani
Card oferim!?
Nu avem milă,
Dăm "recviem".
Muncim din silă...
O țară... suntem!!!
So young we are
We like the fun
Life's like a "Bar"
That's the cool man!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Felinar
Marea de ape
Să mă îngroape
În palma ta
O lună pe cer,
Un gând efemer,
Încă o stea.
Doar două miimi
Sau două treimi
De întrebări...
Noi suntem mai vii,
Noapte și zi,
Fără urmări.
Cu zorii mă nasc,
Când zorii mă pasc
De pe nisip,
Mai șterge-mi din nopți,
Doar dacă mai poți,
Luna din chip.
Când trece în zbor
Cocor sub cocor,
Am amuțit.
Azi toate au fost
Cumva fără rost.
Poate-am murit...
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cumpănă de vifor
Nu se mai sfârșește iarnă,
Fulgi aleargă să se cearnă,
Ghioceii au înghețat...
Suflet mi s-a spulberat.
Peste tot sunt doar troiene,
Picuri s-au lipit de gene
De la lacrimi răscolite
De-așteptări nepotolite.
Tot e-un alb de spumă rece;
Pe străzi nimeni nu mai trece,
Doar doi câini se tot miros
În amorul viforos.
Zboară țepii de cristal
Într-un vuiet mașinal,
Vânt lovește în ciomege...
Păru-l-am tari șomoiege.
Este tot o hulă rece
Pieptănând ogor când trece;
Nici respir nu mi-e ușor,
Mâinile-n mănuși mă dor.
Două ciori luptă cu viața
În aerul rece ca gheața;
Sunt purtate în neștire
În planaj, 'n rostogolire.
Sunt pierdut, nimic nu văd,
Înainte-i tot prăpăd
Și nici urmele-mi din spate
Nu mai sunt, de vânt suflate.
E natura-n Crivăț strai;
Crudul moș în alb, bălai
Ce-și varsă lumii năduf
Răsfirându-și un zuluf.
Este-o cumpănă de viață
Ce-ai avut mereu povață;
"Când doar vrei să scapi de moarte
Toate sunt averi deșarte"...
Cred că-i semnul răzbunării;
N-am dat ghes, suflet, rugării
Și-am plecat dintre bocarte...
Oi scăpa oare de moarte?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar iubire!
Dacă nu există început;
Nu există sfârșit;
Nu există timp;
Poate nici spațiu;
Noi existăm de când....
De când avem conștiința de..
Sine; de Noi?
Dacă suntem doar transformare;
Perpetuare; rostogolire!
Atunci suntem nemurire!
Suntem întru tot;
Un infinit!
Un Dumnezeu!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eternul frig
Cutremur simt în mintea-mi
Cu trupul prins în tremur
De frica de neantul ce-așteaptă sus pe boltă
Cu străluciri de gheață, un meteor din lumea-mi
Din care gângurind mă petrec înspre murmur
Ce se va stinge-n lin, final... parcurs cu voltă.
Sau mă îngheț în sumbrul din fundul de abis
Printre fantome albe ce și-au pierdut respirul
În mâlul de ocean cu leduri de meduze...
Acolo unde greu-mi comprimă ultim vis
Sub miile de tone de picuri ce-mi dau girul
C-odată o să revin... să mă reînviu în frunze.
Și-n așteptare încă, eu fericit de viață,
Mă recutremur zilnic la gândul că părinți,
Poate iubite, dascăli, prieteni, cunoscuți,
Sunt înghețați de timpul ce nu-l mai au în față,
Ce e-n beton, sau humă, neștiind de rugăminți...
Sub semn de două linii... să-i știm unde-s căzuți.
De când mă știu am teama de-a pierde caldul soare
Când albul de azot mă poate sparge-n "frost"
Pe-un bolovan ce-aleargă pe-o pistă de raliu
Și-o zi sau noapte, poate, să-și ceară depanare;
Căci tot ce mișcă, roade, tot se sfărșește prost...
Rămân cu "bucuria"... că nu plec prea târziu.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Mădălina, Magdalena...
Putem juca teatru, o viață
Fără de școală de-actorie?
Suntem cu toți, artiști, paiață
Și rol jucăm, și datorie?
Avem fațete neștiute,
Purtăm, toți, măștile de bal?
Doar îndrugăm, vrute, nevrute?
Suntem, de-un simplu teatral?!
Nu avem simțuri, de-altădată,
Nu suntem "live", ci doar "play back".
Trup de "plastii", față fardată...
Aprindem sentiment, ca bec...?
Ne mor artiștii adevărați,
De proști ce suntem, nu-i iubim.
Îi ignorăm. Doar de-s plecați
Îi plângem, dar și-atunci mințim!
O plâng acum, pe Mădălina...
Mi-a fost idol de tinerețe.
Îmi era auz, mi-era lumina,
Mă fermecase-n frumusețe.
Ah, ce-aș fi vrut, să-i fiu aproape,
N-aș fi lăsat-o ceas, minut,
I-aș fi sorbit, din glas, din șoapte
Orice respir, orice sărut!
Am mai pierdut, un suflet seamăn
Ce ne ținea locul la toți,
Să spună- ca un frate geamăn-
Ce nu putem, infami, netoți...
Am glasul ei- ce-aș vrea să am-
Între timpane, în infinit...
Plămânii îi simt timbru-i și-alean
De dragostea-i, ce n-a împlinit.
O plâng, mă plâng, că n-o mai am
Și nu mai vine să ne vadă.
Am foia-n lacrimi, glas nu am...
Te-ai dus, frumoasa mea, de dragă!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duhovnici
S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din țesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinți, ce-și zic așa, cred necredințe ar fi, nimicuri.
Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smerițenii, un pic trecute, arhaic.
Se umflă tot mai mult zișii lui Dumnezeu slujbași,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjurați de sărăcime, mulții nevoiași
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.
E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem și ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâți copii
Duhovnicește, chiar de-i din amor, carnal și el... Oh, Doamne!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Picuri, picuri
Picuri, picuri...
Picuri sălbatici,
Pămâmtul năvălesc
Reci și nebunatici,
Joacă printre crengi.
Frunzele lovesc,
Cu putere lină
Picuri năvălesc
Salcia senină.
Picuri, picuri...
Picuri de ploaie,
Din cer cad cu putere
Și parcă declar războaie
Copacilor plini de durere.
Cu ură lovesc
Natura blajină,
Picuri năvălesc
Salcia senină.
Picuri, picuri...
Picuri de lacrimi,
Din cer cad cu durere
Suflete pline de patimi
Se descarcă in tăcere.
Pământul lovesc
Cu lacrimă lină,
Picuri năvălesc
Salcia senină...
poezie de Radut Simina
Adăugat de gandesc deci exist
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fluture
În salturi, sufletu-mi tresalt
La fulg ce văd în zbor penat;
E sol de vierme-n vis de-nalt,
E-un efemer înaripat.
Fragil, sublim, ușor perlat,
Este-n culori uluitoare
Sau albul pur imaculat...
E un sărut din floare-n floare.
E călător de continente,
Monarh de viță, de elită...
Și molie-i, eminamente
Un parazit, o găzduită.
E simplu, o lepidopteră,
E demiurgul de mătasă,
Este-o minune de pe Teră...
Este-o clipită grațioasă.
E skipper, sau e papilon
E-un ciclu, fără întrerupere...
E-un ou, e vierme, e cocon,
E-un insectar... e-un fluture!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sex free...
Mi-aș dori un harem,
E-un păcat monogam!
Cel puțin un bigam
De ocazie... barem.
Viața-i un val-vârtej,
Ziua-i una... odată;
La băiat și la fată,
Totul trece prin vrej.
Să te înfrupți cu nesaț,
Să ai măcar amintiri
De nebune porniri;
Nu doar trasul pe maț.
Reciproc e extazul,
Totul nu-i neuron.
Creștem om, din hormon...
Să schimbăm des macazul!
Ce-i plimbatul de mână?
Nu e timp de pierdut!
Tot ce-i zis... și făcut,
Lăsați soare și lună!
Suntem plini de dorinți,
Ne ferim să le spunem...
Pierdem timp... "să ne-o punem"!...
Suntem mult prea cuminți.
Omenirea-i bolnavă
De snobismul ascuns...
Își dorește "pătruns",
Dragoste!... Vrea otravă!
Suntem, așa cum suntem,
Avem tot la vedere,
Ne ferim, de se cere...
Și când vrem, nu putem.
Ne mințim stând în pat,
Nu-i curaj să ne-o spunem...
Cu alții vrem "să ne-o punem"...
Sau pe alta "s-o fac"...!
Ne mințim sentimente
De perverși sexuali...
Ne gândim "liberali"
Trăim "regula... mente".
Suntem handicapați
Din rețineri stupide.
Indivizi, individe...
Vă conjur... totul dați!
Recunoașteți natura,
Dogme, naibii lăsați.
Obiceiuri schimbați...
Și trăiți... AVENTURA!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O zi furtunoasă
Sfârșit de iulie torid,
De un fierbinte clar albastru,
Topind și gând efemerid
În lene... soră cu dezastru'.
E scalpul tot într-o sudoare
Și ape curg pe brațe, ceafă...
Nici sub umbrelă nu-i răcoare,
Nici berea rece, la carafă.
E-un abur fin în atmosferă
Ce-năbușă și-un simplu gest...
Și soarele-i imensă sferă
Cum un lingou topit, celest.
Și mers devine o povară;
Se simte tot lipit de piele
Și-n troleibuz, ieșit pe scară...
Ciorapii-s umezi, ca obiele.
Aud ades o ironie,
Ce tot la fel gândesc, ascuns;
"Ce-i asta? Nou Sfântu' Ilie?!?...
Nici sfinți n-avem? Rău am ajuns!..."
... Doar ce-am ajuns, sunt în grădină
Și cer devine încet spre gri
Și parcă scade-un pic lumină
Și-i și mai cald... Nori vineții!
Fără aviz, mercur e boltă
Într-o vâltoare ca asfaltul
Și păsări brusc 's aduse-n voltă...
Și-un vuiet sumbru scurmă-naltul.
... Nu-i timp nici de-adăpost de hulă
Ce-n răget rupe crengi, lovește,
Aruncă mese, foc derulă
În fulgere... Pământ trosnește!
Un râu se scurge în șiroaie
Cu picuri gri pocnind ca piatră...
Un zarzăr plin deodat' se-ndoaie
Și crapă tot, cracă cu cracă...
E-un urlet surd dezlănțuit;
Printre rafale, tot ar smulge
Și stau în mijloc pironit...
De-abia respir, sânge nu-mi curge.
Mă chinui frânt spre-un adăpost
Fragil; 'n genunchi, ca-n heleșteu,
C-un ultim gând; ce mic am rost,
La Curtea Lumii!... E, Dumnezeu!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Expansiune
Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neștiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porți de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naște... s-anunțe vid de golu-i stors.
Vor trece talerul vibrând secundele, în rețea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimțire...
Și un univers va naște iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.
E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârșit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când
Când mi se face-n suflet dor
De cum erai și nu mi-e bine,
Să știi că-s vânt ce-ți suflă nor
Să nu te picuri în suspine.
Când voi simți singurătate,
Așa cum mi-e de zi cu zi,
Să știi că-s marea-n val de ape
Să-ți scalde chip, să știi, să știi.
Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-ești vis,
Să știi susur îți voi fi, șoapte
De-un înger, păzitor trimis.
Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.
Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îți voi sclipi-n inel, brățară,
Diamant pur, din taciturn.
Când nu voi mai simți văpaie,
Că-n minte nu-ți voi fi făclie,
Să știi că mă-mpletesc din paie
Să mă porți bor de pălărie.
Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi ești tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.
Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să știi că-s tot ce-i împrejur
Să poți să calci, capul să-ți pui.
Când va pica o stea pe cer,
Ușoară, doar cât să te-atingă,
Să știi că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ți stingă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afizic
Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumusețe
Pierdut în impoderabilitate,
Ușor, doar fum, delicatețe.
Nici fulg nu sunt, doar șir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.
Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ține pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...
... Fără de pași, tot o plutire,
Ce-o țin, m-agăț de ea, n-o las
Și-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde...?
Unde se sting iubirile?
Când se șterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?
Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ș-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?
În care toamnă am să știu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!
Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?
Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Și-o viață de-mplinit!
Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem doi visători
Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu ești ca o regină
Cum e luna printre ele.
Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Și se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.
Suntem două frunze purtate de vânt,
Și dragostea noastră
E un sfânt legămân,
Ca dintre cer și pământ.
Suntem două flori ce înfloresc
Sub același soare,
Sunt un visător, iubito, ești o visătoare
În lume asta atât de mică și atât de mare.
poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeu cenușiu
De ce mi-e tristă fiecare toamnă,
Bătut cu vânt, în picuri și cu frunze,
Spălat cu ploi, de tot ce-avusem muze
Pe-ascunse... Că mă-ndrept încet spre iarnă?
Se moare fizic, timpul, anual
Mă păcălind că-i doar, moral, un ciclu;
Pierzându-mă perpetuu-ntr-un periplu
Fără de-ntors... În solul de fundal.
Mă pierd din mine, într-un melancolic,
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, că ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte... Euforic.
Toamnă îs încă, în culori de foi,
Ce-s întrupări de suflete scadente
De vieți pierdute, sau intermitente...
Prescrisele de Dumnezeul... Dintre noi.
Mi-e toamna una singură și-i scurtă
În timp -mai scurt... de când eram copil-
Și-i fără-ntors, mi-e veșnicul exil,
Cu apa vieții... Ce definitiv se zvântă.
M-am prins, în jocul recapitulării,
De anotimpuri ce-am în inventar;
Sunt reciclat cu fericirea dată-n dar
De visul minții... De-a răpi clipe uitării.
Dar din păcate, tot, rămâne vis
-Fără întoarcere reală inapoi-
E toamna-mi colorată, printre voi,
Dintr-un contract... Cu viața-n compromis.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Componente
Mă tot surprind cu-aceeași întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?
Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-același craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Și nu-i răspuns chiar de-i la fel și-l strig pe nume!...
... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Și n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mișcare și atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...
... Și-unde pleacă simț, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai știu nimic de cel ce le-a purtat
Și brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!
Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Și e al cui?
Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce crește pom; un trup, umflându-se-nghițind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?
Și-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparține?
Sunt simțul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Așteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Și indiferent, de-a fost, de este???...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi... suntem români!?
Ni s-a urcat burta la cap
Și mâinile-s cu ghiuluri grele.
Credința a devenit păcat
Și obrazul s-a-ngroșat de piele!
Vedem prin ceață atât de aproape,
Toți cataractici de interese;
Copiii... diplome, nu tu carte,
Copiind... nume și adrese.
Nu știm că țara-i un pământ
Și n-are singură avut
De nu e muncă, zel, cuvânt?...
Patriotism e-n... prefăcut!
Mințiți și în amor, pedeapsă,
Tot nu ne-am lecuit de rău;
La praf de pușcă suntem capsă
Și-n ochi îl vrem, chiar de-i călău!?
Redezgropăm vicleni parșivi,
În zâmbete specialiști;
Plini de emfaze, guralivi
Hidoși... Noi, neocomuniști!
Inertă, mintea nu ne duce
Nici cât pe-un melc, de atâtea bale!
Doar știm să facem semn de cruce
La moaște, sau când dăm de "boale"!?
Parc-am fi neam de cerșetori,
Că nu știm ce e sacrificiu;
Să dai ce poți, muncind din zori
Și hoți să bagi la zdup, 'n ospiciu!
Ne păcălim, quaternal ciclu,
Cu aceleași lepre stând la pândă
Să-și facă din viață un periplu
Pentru-ngrășat în burți și-n pungă!
N-avem decât gustul de sânge
În răzbunări, mistici păgâni,
Cu crez că a sâmbetei apă tot curge
Schimbând stăpâni, cu alți stăpâni.
Hlizim a proști văzând călăul
Mascat mereu și suntem orbi,
Neștiind că noi le suntem răul
Și el e-un alt corb, printre corbi.
Tot clevetim și nu înțelegem
Cu toții acum suntem la fel,
Cum nemți, francezi! Putem să dregem
Greșeli!... Facem un Turn Eiffel?!?
Dar nu, c-avem rău de-nălțime
Și-ntr-o mocirlă ne iubim;
Narcisiști, top frumoși, sclipime
Ne-auto-apreciem!?... Mințim!!!
Avem imens tupeu în toate;
Dăm "Pașaport de România",
Crezând că tot e-un dat din coate,
"Învățând " pe alții... cu tăria!?
E timpul scurt să ne trezim,
Să învățăm ce-i spirit civic;
Să cerem mai puțin! Să fim;
Om doar și mai puțin... partinic!!!
M-am săturat de manifeste
Ce scriu și nimeni nu citește!
C-așa suntem; "Ori, cine este
Ăl de ne spune? Ce vorbește?
... Că noi știm tot! Ce ne prostește?"
Am și răspunsul pregătit,
Că știu de-acum reacțiunea;
"Ușor să spui, să ceri citit!..."
Ba nu, c-am și-alta, națiunea!...
... Ce-i tot la fel de mică, mare,
Dar și-a făcut țară de vis;
O uriașă, nu oricare!
Prin cinste, fără compromis!
... Eu, un de-al ei! Nu un pros(t)cris!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Perimabili organici
De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... și spațiul să ocupe,
este cu chinul nesfârșit să-și treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se țină a nu se rupe...
deci nu "știe" decât consum și reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... și umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ș-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum și nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conștiință, nu-și pierde timp să-și ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-și are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, își stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârșite, sau se acuplează să dureze,
își face minți să prelucreze gânduri, să-și aibă ce conține,
făcându-și neîncetat speranțe -ce-s așa scurte- să creeze
un "nesfârșit" ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurți" la scara "este"
și ne credem c-o avem credință- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... niște teste!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!