Stop!

Nu călcaţi şi pe ultimile flori din sufletele noastre
Nu ne mai amputaţi gura şi cuvântul
Nu vrem să ne puneţi ecranele voastre drept ochi
Spunem NU implantului de difuzoare şi a-lor voastre voci, în loc de urechile noastre
Vrem mâini pentru noi, nu aplauze şi steaguri colorate îmbrăcate-n şepci
cu inscripţii eronate
Nu vă aparţin drumurile noastre şi lăsaţi-ne paşi-n libertatea lor
Aerul NU este al vostru în care să turnaţi munţii voştrii de fum şi de gunoaie
Apa este viul din noi, nu o asasinaţi băgând radiaţii în izvoarele ei
Nu turnaţi betoane şi asfalt în trupul nostru
Lăsa-ţi florile libere şi nu le puneţi lanţuri la bara nichelată a nevoilor
Lăsaţi-ne norii-n pământ, pentru ca să crească albastru pe cer
Lasaţi-ne să culegem iarba vieţii din trupul iubirii
Ne-aţi transformat inimile în închisori şi-aţi pus clopote să ne cânte
Nu puneţi foc în guri de armă şi nu le lăsaţi libere pe străzi
Nu vă faceţi centură de gloanţe-n jurul vostru, pentru ca să furaţi
viitorul copiilor noştrii
Copile plâng libertatea câmpiilor care mor în arşiţă
Roşul macului pătează acum cerul, numai câteodată-n apus
iar noi,
nu mai avem nici cimitire!
Vă ajunge. Vă zicem stop!

poezie de Viorel Muha (septembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-ne

Lăsaţi-ne în pace şi-n nevoi
În ţara sărăcită şi trădată,
Să n-o târâţi cu forţa în război
Şi nu-i mai puneţi ţintele pe hartă!

Nu faceţi din soldaţi carne de tun
Hienelor avide de putere,
Că-n lume nu-i nimic mai sfânt şi bun,
Doar pacea este unica avere...

Voi vreţi, cei din apus şi răsărit,
Să semănaţi pe glob doar panică şi ură,
Cu ace şi cu boli ne-aţi umilit
Şi ne-aţi călcat adânc pe bătătură...

Noi nu vrem arme-n lume, nici război,
Nu-i mai schimbaţi cu foc şi sânge harta!
Cu gândul hâd şi suflet de strigoi,
Voi vreţi cu tancuri să-i decideţi soarta...

Vă credeţi mari, dar sunteţi nişte sclavi
Ai marilor magnaţi,... marionete,
Săraci în duh şi de arginţi bolnavi,
Producători de bombe şi rachete.

Lăsaţi-ne, c-avem eroi destui,
Noi încă-i auzim cum gem sub cruce,
Războiul ne înfioară ca un cui
Când viaţa, însăşi, este la răscruce!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoitarii şi friptura

Făptura mea-i de fiară vie,
Cu sânge rece v-am pus frâu
Să înotaţi în propriul sânge,
Să puneţi sufletul sub grâu.

Să v-opintiţi ca animalul
În jugul vremurilor noi,
Ţin biciul pentru vânătăi,
Pe trupul vostru, cu puroi.

Nu mai aveţi focul în lacrimi,
Le-aţi stors aiurea pentru ţară?
Nu vă gândiţi că nu au sens,
Copiii voştri sunt pe-afară?

Iar tot ce-a fost acum nu este
Decât privată bogăţie,
A mea, a celor ce-s ca mine,
Hiena ce inimi sfâşie!

Nu mai vorbiţi de România,
A fost vândută şi mai este,
Şi orientul şi occidentul
Făcut-au plinul de poveste!

Noi am ştiut să-ntindem bâlciul,
Să batem palma la hotare,
Am fost şi mai suntem stăpânii
Ţărânei ce arde în soare.

Nu încercaţi să puneţi pieptul
În calea noastră de bandiţi,
Nu ţinem cont că sub o brazdă
Dorm şi ai noştri, foşti părinţi.

Aşa că-i bine pentru voi
Să nu vă îndârjiţi deloc,
La semnul nostru plumbi fierbinţi
Puteţi primi foc după foc!

Luaţi mâna de pe simboluri,
De pe tradiţii, de pe vise,
Lăsaţi-ne să fim noi, noi,
Iar voi doar gândurile stinse.

Avem organele de drept,
Simbolul de democraţie,
Forţă vitală pentru cei
Ce au profit în veşnicie.

Voi staţi cu faţa spre apus,
Nu mai gândiţi deloc profund,
Puteţi primi ca recompensă
Şuturi făr̓ număr, drept în fund!

Aşa se laudă hoitarii,
Vor să ne pună pumnii-n gură,
Ei nu gândesc, că pe grătar,
Îi punem şi-i facem friptură!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ne furaţi copilăria, oameni...

Nu ne furaţi copilăria, oameni...

Nu ne furaţi copilăria,
Chipuri încruntate cu suflet de statui,
Ce râsul nu-l cunoaşteţi
Şi zâmbetul vi s-a uscat pe buze,
Ca iarba arsă pe câmpii
Şi nu-l aveţi, decât pentru capricii ieftine, amăgitoare,
Iar viaţa caier încâlcit de timp, necurat petreceţi,
Cu feţe duble, ascunse între murdari pereţi.

Nu suntem noi copiii vina neşanselor voastre oameni, părinţi...
Venim pe lume nevinovaţi, pentru a fii fericiţi
Şi deseori ajungem victime sigure,
Mofturilor voastre bolnave.
Copii nerecunoscuţi sau pe viaţă batjocoriţi.
Nu pricepeţi oare, războiul
Ce în minţile noastre confuze stârniţi?

Nu ne furaţi copilăria, oameni răi,
Căci floarea sufletului nostru o râvneşte,
În fiecare zi, ca pe-o minune a lumii
Şi nu împărţiţi sudalme picante, în loc de vorbe bune,
Ce ne sfâşie inocenţa şi crezul scopului nostru frumos,
Căci vibrează nervos timpanele urechiilor noastre plăpânde
Şi ecouri dureroase ne zgârie creierii,
Iar visurile copilăriei odată amputate
Cu greu în viitor pot fi tratate, cu greu.

Nu ne furaţi copilăria, oameni răi...
Fiindcă ne dominaţi cu înălţimea staturii voastre mature,
Calitatea vieţii noastre e preţul viitorului de la orizont,
Iar noi copiii lumii suntem amprenta vie
A tot ce a-ţi educat de milenii...
A tot ce faceţi, în timpul vostru liber arbitrat.
Moştenirea libertăţii, a păcii şi-a înţelepciunii
E zestrea cea scumpă a omenirii,
Ce datoria vi-o cere şi trebuie să ne-o lăsaţi.
Nu ne furaţi copilăria, oameni!

poezie de Valeria Mahok (1 iunie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Christian: Aşa sunt bărbaţii! Aşa funcţionăm noi. Chiar dacă pentru o părticică din creierul nostru chiar contează ce se întâmplă în sufletele voastre, această parte e mereu scurtcircuitată de partea care ne face să vrem să ajungem în patul vostru.

replică din filmul serial Prietenie pe muchie de cuţit
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu!

nu vrem sa fim un ieri
nu vrem sa fim cârlige agăţate de cer

după ce ne-aţi aruncat în gol
nu ţipaţi
pământul de jos ne-a îmbrăţişat pentru eternitate
nimeni nu va plânge după noi
ei sunt inutilul şi nu-nţeleg cuvinte
abandonaţi lumea care nu vă convine!

apăsaţi butonul vieţii, vindecaţi-vă cu iubire
nu deschideţi dezastre cu destine
a devenit o boală în acest mileniu
libertatea lor
copii nu mai vor să fie
unii au transformat răul în bine
o bombă cu întârziere
răsare şi nu va mai fi niciun mâine
iubiţi-vă în fiecare zi ţinându-vă de mână
nu vă abandonaţi singuri

poezie de Viorel Muha (septembrie 2017)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu mai are chef de muncă

Nimeni nu mai are chef de muncă
UE-ul să trimită ajutoare
Că noi ne ţinem numai de greve
Şi de blocarea şoselelor naţionale!

Ne-am săturat de atâta rumeguş
Nici Ciupitu nu mai înghite câlţi
Vrem să trăim într-o democraţie
Cu şapte zile libere pe săptămână

Învăţaţi papagalii să vă aplaude
Noi suntem un partid de cerşetori
Dacă nu puneţi computerele la lucru,
Ieşim în stradă şi vă răsturnăm!

Îmi pare rău că trebuie să vă spun
Toţi proştii din lume se cred deştepţi
Dar asta nu se referă la noi
Care avem certificate de handicapaţi

Nu ştim dacă munca înnobilează
Dar nici lenea n-a omorât pe nimeni
Pierzania a făcut mereu mai multe victime
Decât virtutea aderenţi

Avem o părere foarte bună despre noi
Plătiţi-ne după valoare
Că altminteri nu mai plecăm din stradă:
- De ce-mi îndeşi dom'le căciula pe ochi?!!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

2021, prin definiţie, este anul în care obişnuim să ne manifestăm fricile ce provin din sfera neputinţei noastre, temerile legate de oamenii care ne înconjoară, palpitaţiile produse de impactul dintre adevăr şi minciună.... Haosul de zi cu zi imortalizează agitaţia sufletelor noastre în fel şi fel de ipostaze frustrante pentru noi şi pentru cei de lângă noi... Frustrarea este arma mortală care ucide încrederea în oameni.... încrederea când piere ne zideşte în propria "blană"unde considerăm că este suficient de cald... locul cu care ne obişnuim şi îl vedem din ce în ce mai luxos, unde pentru alţii nu se numeşte altfel decât un cavou, răcoros.... Neîncrederea naşte monştri precum egoismul, acolo unde intuiţiile şi emoţiile dispar ca printr-un sunet de ecou, îndepărtându-se de noi... Fricile din ce în ce mai întunecate umbresc chiar şi sensibiltatea noastră, lăsând locul unei pete din ce am putea fi, fără teama de a părea vulnerabili.. ATUNCI? Gândiţi-vă la ceea ce puteţi deveni oferind cheia încăperii voastre, sufletului vostru, acolo unde oamenii pot decora trăirile şi sentimentele voastre..

Vlad Milon (30 aprilie 2021)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un înger zboară

- cu dedicaţie pentru Pescăruşul Fericirii

Un înger de lumină zboară
Prin fiinţa mea interstelară,
O blândă flacără mai arde,
În a durerilor tornade...

Şi din Pleiade urcă lin
Spre lebăda cu drept deplin,
Ca trecerea prin Univers
Să aibă-n viaţa asta sens.

Prietenia-i un amnar!
Este al vieţii noastre har.
Lăsaţi panerul cu minuni
Să ne-nsoţească în furtuni!

Noi suntem numai o petală
Ce s-a deschis în fapt de seară
Să vadă soarele-apune
Lăsat peste această lume.

Şi pică lacrimă şi ploi,
În cer, în lume, peste noi...
Simţim şi spunem: vrem schimbare!
Dar porţile interstelare,

Ne ţin închisă libertatea
Cât prin celule trece moartea
De spirite şi de iubire.
Eu voi rămâne... FERICIRE...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziduri

ne-au zidit în concepte cu cărămizi de timp furate
ne-au pus drept monede cu chipurile şi vieţile noastre
credite pentru viitor, în buzunarele lor

ne-au pus cămaşa timpului hoţiei din ei, răpindu-ne încă odată libertatea
şi-au construit castele călcându-ne pe suflete
ne-au golit viitorul, chiar şi pentru copii care nu sau născut

în săli uriaşe stabilesc doar destinul găştilor, sub semnul crucii întoarse
semn fără Dumnezeu
Palatul Poporului a fost şi este cea mai groaznică pagină de istorie, din noi
în subteranele lui sunt înlănţuite şi strigă două epoci
cei morţi, cei vi şi fără libertate până în 90 şi cei de după, fără viitor

din realitate au făcut o mass-media uriaşă mincinoasă pe ecranele ochilor tuturor
au pus un film nesfârşit cu minciuna lumii lor în culori pastelate
cu falşi duhovnici şi măşti de circ, cu analfabeţi
cu saltimbanci îmbrăcaţi în politicieni
cu magistraţi din lumea lor

au decapitat suflete transformându-le în gunoiul oraşelor
dincolo pe străzile tuturor
le-au prostituat copilăria, fetiţe care încă nu au uitat păpuşile
au deschis cimitire pentru cei furaţi de organe ca să fie îngropaţi goi
au pictat cu sânge şi moarte sensuri fără drumuri
vânzând iluzii care nu există
au furat şoselele şi au îngropat în asfaltul ciocnirilor
lacrimi şi suflete fără voia lor

în haznale mulţi copii se joacă cu moartea care i-au răpit
înecaţi
multe şcoli au rămas fără ei
doar satele părăsite strigă la dealuri şi văi
unde sunteţi voi, copii din noi?

doar pământul a rămas şi cocioabele care stau să cadă
vorbind cu nopţile
cu zidurile dintre noi

poezie de Viorel Muha (iulie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traiectoriile

traiectoriile libere
sunt firul magnetic
către o destinaţie ce defineşte
natura lucrurilor care atrag
dar şi a celor atrase
.
astfel, ferestrele aparţin clădirilor
iar noi le punem negreşit
pe pereţi
ceştile de cafea aparţin mesei
şi iată, mâinile noastre le duc
spre masă
paşii noştri aparţin drumului
şi de aceea îi aşezăm
pe un drum
sufletele noastre aparţin luminii
şi călătoresc până ajung
din nou la ea
.
traiectoriile
nu înseamnă durere
nici măcar când le numim
căderi
.
de pildă - în dimineaţa aceea
când am devenit ploaie
nu m-a durut căderea
din cer
ci sunetul strident
al picăturilor mele pe uşa ta
de tinichea
.
în mod cert
va trebui să mă cercetez mai bine

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puneţi flori pe tancuri...

Bat aripi de oţel în croncănit de pradă
Ghidate de irozii cu sânge de reptilă,
Cu tropot de bocanci şi tancuri pe zăpadă
Se-ntină pacea lumii în scrâşnet de şenilă...

Şi lupii hrăpăreţi pândesc să-ntindă gheara
Să pună stăpânire dincolo de hotare,
Prin gurile de tun şi-arată colţii fiara,
Cu flăcări de balaur împrăştie teroare.

Noi nu mai vrem război căci l-au trăit părinţii
Şi-au sângerat prin şanţuri sub gloanţe şi obuze,
Alţii-au căzut pe front muşcând pământ cu dinţii
Şi-aveau copii acasă... Mureau cu ei pe buze...

Şi-atât de greu a fost bocancul sub imperii!...
De-aceea pacea-i sfântă şi sfântă-i libertatea,
În creanga de măslin e timpul învierii
Şi doar Hristos mai poate să apere cetatea...

Daţi drumu la hulubi în strigăte de pace
Şi puneţi flori pe tancuri în puncte cardinale,
Să curgă viaţa lin cât glasul morţii tace
Şi pentru cer albastru aduceţi osanale!

Şi vor cădea atunci luminile Celeste
Peste samsarii lumii şi vor cruţa Pământul,
Cortinele de fier cu neagra lor poveste
Se vor topi în PACE... Noi vom slăvi Cuvântul...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când încercăm să îi schimbăm pe alţii şi să le spunem sfaturile noastre, poate că ar trebui să tăcem din gură şi să ne dăm seama dacă noi înşine suntem un exemplu şi facem ceea ce cerem altora să facă. Apoi, dacă chiar vrem să fim de folos, ar fi bine să tăcem, să ascultăm şi să înţelegem ce vrea celălalt. Dacă oamenii nu cer să fie ajutaţi, LASĂ-I ÎN PACE. Viziunea fiecăruia dintre noi despre lume este atât de limitată şi îngustă încât e o dovadă de aroganţă maximă să crezi că ştii ce e mai bine pentru altul când nici tu nu ai rezolvat multe dintre problemele de bază ale vieţii. Ne credem superiori altora, însă la o simplă privire ne dăm seama cu smerenie că nu avem nici un drept să intrăm cu bocancii în viaţa altora şi, mai mult, vom plăti un preţ uriaş pentru asta. Ştiu că poate nu este ce vrei să auzi acum, însă mesajul acesta va face diferenţa în lumea în care trăim. Să lucrăm cu noi prima oară şi să nu ne mai batem capul cu ce fac alţii până când noi nu suntem întruchiparea a ceea ce vrem să transmitem lumii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partea frumoasă e că e greu, şi că avem ocazia să luptăm. Oamenii ca noi iubesc provocările şi luptă. Să luptăm deci. Pentru ce credem. Pentru visurile noastre şi pentru prezentul şi viitorul nostru. Cine poate opri oameni cu vocaţie, curajoşi, harnici, optimişti, cu caracter şi coloană vertebrală? Masa critică este în creştere iar timpul este în avantajul nostru. Noi ne decidem starea de fericire, prin gândurile şi stările noastre. Dacă e ceva ce e nevoie acum mai mult ca oricând, sunt oamenii curajoşi, cu spirit de luptă şi nu bocitoare depresive.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga de pământ

Ne-am smuls cu toţii brusc din rădăcini
Fugind care încotro de pământ
Ne-am părăsit străbunii în mărăcini
Scaieţii sunt stăpâni acum pe câmp

Ne-am transformat cu toţii în ciulini
Jur împrejur oameni alergici sunt
La praf, la părul de pisici şi câini
La iarbă, flori şi tot ce zboară-n vânt

Ne îndreptăm încolonaţi orbeşte
În negre găuri de asfalt intrând
Ne-nghesuim şi ura din noi creşte
Seara spre grote mici escaladând

Planeta de beton se-ntinde, se lăţeşte
O pătură de gaze peste noi trăgând
Şi toate ce sunt vii le otrăveşte
Munţi de gunoaie împrejur crescând

Şi zilnic construim noi Babiloane
Nimic din jur nu ne mai este sfânt
Şi alergăm călcându-ne în picioare
După un bine, nedefinit şi crud

Bisericile sunt aproape goale
Ca un popas în drumul spre mormânt
Se contruiesc cavouri din betoane
Căci nu mai vrem să devenim pământ.

poezie de Daniel Uritu (ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Uritu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sam: Am o prăjiturică sub pernă.
Davis: Eu am mâncat-o deja pe a mea.
Annie: De ce vă puneţi prăjiturele sub perne? Pentru că nu avem destul loc în bucătărie să vă puneţi prăjiturelele?
David: Nu, sunt pentru urgenţe.

replici din filmul serial Al şaptelea cer
Adăugat de Niţă Ioana, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-mi mai fie sete mâine

Prin noi trecutul trece gol şi absurd,
am devenit biserici fără sfinţi.
Nu mai avem icoane pe chipuri,
sufletul ne-a denunţat.
Oasele ne străpung pielea gândirii,
arsă,
avortăm ce-am fost şi ne punem drept satane pe cruce.
Am devenit noroi, plini de dorinţe, vrem numai bani,
nu mai suntem capabili să fim, nici măcar un ieri,
să fim un şubred ruginit sau un ceas de remuşcare,
în închisoarea vieţii noastre.
Ne este foame mereu, ne mâncăm propria carne,
fiul nu mai este pentru noi nici măcar durerea neputinţei,
mi-am fracturat un picior al minţii ieri,
mâna o mai am încă-n atele.
Mănânc şchiop şi merg fără mâini,
aşa am ajuns într-un astăzi
să colectez picături de sânge, să nu-mi fie sete mâine.

poezie de Viorel Muha (mai 2011)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce spunem poveşti ( pentru Linda Foster)

1
Pentru că suntem obişnuiţi să trăim sub frunze
şi în zilele ploioase
muşchii noştri simt un tremur,
de-acum dureros, din vremea când rădăcinile
ne trăgeau în pământ

şi pentru că avem copii care cred că
pot zbura, un instinct rămas
de când oasele braţelor noastre
aveau formă de ţitere şi se îndoiau
cu eleganţă sub penele aripilor

pentru că înainte de a avea plămâni
ştiam cât de departe este fundul mării
în vreme ce pluteam cu ochii deschişi
ca nişte eşarfe pictate într-un scenariu
de vise, şi pentrum că noi ne-am trezit

şi-am învăţat să vorbim

2
Am stat lângă foc în peşterile noastre –
şi pentru că eram săraci am făcut o poveste
despre un munte al comorilor
care se va deschide pentru noi

şi pentru că eram întotdeauna învinşi
am născocit ghicitori imposibile
pe care numai noi le puteam rezolva
monştri pe care numai noi îi puteam ucide
femei care nu puteau iubi pe alţii
şi pentru că am supravieţuit
surori şi fraţi, fiice şi fii,
am descoperit oase care se ridicau
din pământul negru şi cântau –
păsări albe în copaci

3
Pentru că povestea vieţii noastre
devine viaţa noastră

Pentru că fiecare dintre noi spune
aceeaşi poveste
dar o spune diferit

şi nimeni dintre noi nu o spune
de două ori la fel

Pentru că bunicuţe arătând ca nişte păianjeni
vor să-şi farmece nepoţii
şi bunicii au nevoie să ne convingă
că ce s-a întâmplat s-a întâmplat datorită lor

şi deşi noi ascultăm doar
întâmplător, numai cu o ureche,
vom începe povestea noastră
cu cuvântul şi

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru care eşti în cer...

Tatăl nostru care eşti în cer
A Ta voie vrem să se-mplinească,
Precum în cer şi pe pământ,
Împărăţia Ta să se adeverească.

A noastră pâinea din fiecare zi,
O cerem de la Tine cu umilinţă,
Ne-credem în Tine, suntem ai Tăi copii
Îngrijeşte Tu de tot ce avem trebuinţă.

A noastre greşeli te rugăm Tu le iartă
Şi fă-ne să-ţelegem pe deplin,
C-ai noştri greşiţi ne stau la poartă,
Când cerem iertare, dar noi nu iubim.

De ceasul ispitei Te rugăm ne păzeşte,
Şi de-om ajunge acolo cu noi să fii.
A Ta împărăţie prin noi o dovedeşte,
Căci Tu puterea şi slava în veci o deţii.
Amin

poezie de Viorica Graf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară fără tine

O vară grea,
o vară cu o altă lumină
în interiorul nostru.
O vară fără tine...
şi încă o lumină din noi,
învelită în lacrimi.
Un an lung fără sfârşit, greu,
visuri noi, visători,
ce vom scutura
în inimile noastre,
chiar dacă nu suntem acolo.
Tu pentru totdeauna...
aprinzi încă o lumină
şi vocea sufletelor noastre,
iar inimile noastre
vor fi veşnic în noi...

poezie de Eugenia Calancea (24 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea-n trupul nostru este singura "închisoare" în care simţim că existăm cu adevărat! Libertatea în afara trupului nostru poate fi o iluzie sau doar o speranţă, rar o certitudine, certitudine numai pentru cei ce sunt mai mult decât simpli oameni pe pământ.

Viorel Muha (noiembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!