Nostalgia generaţiei apuse

Fetiţe dulci, Micul Paris, Zaraza,
Aduc de parc-ar fi din altă carte.
S-au dus cu toate-acestea, precum oaza
A dispărut în orizont, departe.

Se schimbă generaţii peste noapte
Şi zilele de aur în cufăr stau şi-n beznă,
Pe fundul mării viselor deşarte
Într-o tăcere cruntă şi eternă.

Au fost odată vremuri de mândrie
Din care a rămas eterna nostalgie.
Cu greu privim prezentul în oglindă,
Când gândul altui secol ne colindă.

poezie de Andrei Lupu
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zaraza

Când apari seniorita în parc pe-nserat
Curg în juru-ţi petale de crin
Ai în ochi patimi dulci şi luciri de păcat
Şi ai trupul de şarpe felin

Gura ta e-un poem de nebune dorinţi
Sânii tăi un tezaur sublim
Eşti un demon din vis care tulburi şi minţi
Dar ai zâmbetul de heruvim

Vreau să-mi spui frumoasă Zaraza
Cine te-a iubit
Câţi au plâns nebuni pentru tine
Şi câţi au murit
Vreau să-mi dai gura-ţi dulce Zaraza
Să mă-mbete mereu
De a ta sărutare Zaraza vreau sa mor şi eu.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcuţi

Parcă nu mai ştiu să vorbească. Au tăcut de tot
De dat cu pumnul în masă nu mai zic. E pace
Au părăsit barca şi-au luat-o înot.
Când trecutul ţipă, toată lumea tace!

Cu mâna-n gât, spre sclavagism se-ndreaptă
Nu sunt în stare singuri să ţină scutu-n mână
Văd în tăcere calea înţeleaptă
Şi sunt ucişi, pe rând, de secera păgână.

A dispărut dorinţa libertăţii,
A dispărut iubirea pentru ţară,
Decât să lupte, lasă voia sorţii
Şi merg să fie sclavi afară.

Dar toate-acestea vor trece, peste ani
Nu va dura la nesfârşit prostia!
Şi din aceşti umili săraci ţărani
Va înflori voioasă... ROMÂNIA!

poezie de Andrei Lupu
Adăugat de Andrei Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Generaţii după generaţii, secol după secol interpretările noastre variază în armonie sau dizarmonie cu Mozart. Când interpretarea este justă concluzia transpare. Aceea a unui adevăr absolut, acelaşi dintotdeauna. Orice interpretare e subiectivă, departe de a fi perfectă, dar o operă de geniu ca "Don Giovanni" nu este o creaţie statică în sine, face parte dintr-un flux în mişcare care se adaptează în timp.

citat din Andrei Şerban (20 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

peste fiecare clipă petrecută
într-o lume ce-o credeam iubire
s-a lăsat o nostalgie aşternută
peste colţ de suflet şi de fire

... nostalgie, nostalgie, nostalgie
Înrămată în formele tăcerii
nu -mi mai lua din clipele uitării
vamă în favoarea veşniciei...

nostalgie, nostalgie, nostalgie
sentiment al naibii de himeric
cu sclipiri de negru cu isteric
pe albastrul pur al nebuniei...

nostalgie, nostalgie, nostalgie
soră dreaptă cu melancolia
lacrimă curgând pe isteria
unei stânci de albă gelozie

nostalgie, nostalgie, nostalgie...

poezie de Iurie Osoianu (4 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În taină

Imaterială am fost, departe de-a ştii,
Cum în zbor să-mi atingi sufletul,
Te-ai ascuns în carapacea cu lacăte mii,
Aparent, de mine să îţi fereşti umbletul.

Te-am ucis în propria-ţi vânătoare pornită
Asupra-mi vulnerabilului, pământescului eu,
Din confruntarea cu tine-am rămas, pururi rănită,
Ca într-o farsă urâtă a destinului greu.

Am să port mai departe peste veacuri de fum,
Amalgamul de vise, de trăiri şi de şoapte,
Năzuinţa iubirii ajunsă la răscruce de drum,
De uitare, să nu se topească în vremuri deşarte.

Halucinantă himeră, tehnic, o hologramă
A chipului meu peste timpuri te va-nsoţi,
De vei vrea, să n-o poţi prinde-n palmă,
Mângâindu-ţi în taină, carapacea, să ştii!

poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu

Pustiu... o lume ce arde,
fugind de potopul ce vine
din visele celor ce urcă peste noapte
şi plini de talent, pictează cu sânge,
pădurea şi lumea, ce râde, ce plânge,
într-un cântec plin de note grave,
de acorduri zburând pe hârtia pictată de moarte
şi ritmuri ce ies din chitarele sparte,
parfumând aerul greu al dimineţii
cu clipe pustii şi sute de ofuri.

Pustiu - o inimă rece promite iubire
şi scrie pe stele că ea e menirea
dar literele seci pictate în noapte,
s-au dus... s-au dus cu furtuna venită
şi-n urmă a rămas o inima tristă,
ce aşteaptă iubire...

Pustiu - pustie lumea, pustie menirea.

poezie de Bogdan Marcel Hirja
Adăugat de Bogdan Marcel Hirja
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roadele mării

Pământul se-înălbeşte când holdele se coc; întreaga zi sub soare
Fulgeră secerile-n lan, până-n amurg când umbra serii ţese şaluri
Şi cuiburi de tăcere moi peste cântecul cosaşilor voioşi care
Aduc acasă-n carele lor grele recoltele de aur de pe dealuri.

Valuri de ger albesc câmpiile posomorâte-ale mării care muge
Şi oameni pribegi se pierd în depărtări sau din adânc recolta-şi strâng;
Dar, din cântecul marinarilor, oricât de estompat, va ajunge,
La noi, întotdeauna, suspinul unor inimi nepereche – care plâng.

poezie de John McCrae, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plâng...

Mi-am adunat curajul în palma-‘mpreunată
Şi l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătăţii rob, să-i fii... e-atât de greu.

Părinte sunt, dar fiii, îmi sunt plecaţi departe,
Nevoi, de alţii scrise, i-au dus printre străini
Eu am rămas aici... din când în când o carte
Mai pune câte-o veste, în viaţa mea cu spini.

Nu plâng, imi pun pe rană, speranţă şi tăcere,
Îmi caut alinarea... prin amintiri de ieri...
Dar sufletu-mi de mamă e-o mare de durere...
Şi-n palma mea, se sting, prea multe mângâieri.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căderea în sine

Ochii mi s-au dus
În fundul capului.
– Mă duc să-mi aduc înapoi ochii,
Din fundul capului,
Spun dimineaţa.
E drum lung
Nu m-aşteptaţi cu masa.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

S-au dus, cu vremea, boii, jugul,
Şi brazdelor le ducem dorul,
A dispărut, din glie, plugul,
Dar ne rămase... PLUGUŞORUL!

epigramă de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când împărăteasa văzu mieluşeii păscând pe sub ferestrele împăratului, sări plină de bucurie la dânşii, îi luă în braţe pe amândoi şi-i duse la soţul său. Din clipita asta, feciorul de împărat zi şi noapte nu se gândea decât la mieluşei: îi părea că în fiecare mişcare a mieluşeilor, în fiecare zbieret ieşit din gura lor, în fiecare privire află ceva, care îi cădea greu şi totuşi îi ustura inima. Văzând că soţul său a îndrăgit mieluşeii, împărăteasa iarăşi prinse gând rău şi nu se împăcă până ce, când cu bine, când cu rău, când cu vorbe dulci şi când cu plâns, nu făcu pe feciorul de împărat ca să se învoiască cu pierzarea mieluşeilor. Mieluşeii fură tăiaţi. Ce nu se putu mânca, împărăteasa puse să se arunce în foc... în foc şi piele, şi lână, şi oase, şi tot ce a mai fost. Nu mai rămase nimic. Nimeni n-a băgat de seamă că tocmai pe fundul vasului în care s-a spălat carnea, între crăpătura doagelor, au rămas două bucăţele din creierii mieluşeilor. Când apoi slujnica împăratului s-a dus la vale după apă, bucăţelele de creieri s-au spălat şi au mers cu pârâul până în apa cea mare, care curgea prin mijlocul împărăţiei. Aici din cele două bucăţele s-au făcut doi peştişori cu solzii de aur, unul tocmai ca şi cellalt, deopotrivă, ca să se ştie că sunt fraţi gemeni.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-au dus pe rând...

S-au dus pe rând, pe rând, toţi cunoscuţii...
Şi câţi au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Caşiu, tanti Nuţi...
Plecăm dintre cei vii, cu toţi, cuminte.

S-au dus bătrâni, s-au dus copii şi tineri...
Aşa e rostul vieţii - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Şi lacrimi curg în fiecare zi.

Mai ieri erau în viaţă mulţi... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieţii cade bruma
Şi-n jur e-atâta noapte şi mister!

Coseşte moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...

Murim cuvinte pentru veşnicie...
Dar ce lăsăm în urmă?! câţi murim
Precum aici şi dincolo de lume?!
Şi câţi dumnezeiască frază vrem să fim?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fostului Ministru Dr. Lupu, la o altă serată de la palatul regal când l-am surprins în flagrant delict, de galanterie cu altă doamnă cu părul brun

La serata de la curte
Domnul Lupu făcea curte,
Însă altcuiva.
Şi-nţeles-am adevărul,
Că un Lup îşi schimbă părul,
Dar năravul ba!

hexagramă de Cincinat Pavelescu
Această hexagramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drum de noapte paşii...

Pe drum de noapte paşii îmi sună încă-n stradă,
Paris, şi tot mai merg prin ceaţă,
La ceasul când din umbră încep să se-ntrevadă
Căruţele ce trec spre piaţă.

Paris, suspin şi zâmbet şi cântec de ciocane
Şi somn posomorât şi greu,
Când Vesper licăreşte departe pe oceane,
De ce nu pot să dorm şi eu?

poezie celebră de Jean Moreas din Antologia poeziei franceze (1974), traducere de Al. Ciorănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fereastra despre mare

În fereastra despre mare
Stă copila cea de crai -
Fundul mării, fundul mării
Fură chipul ei bălai.

Iar pescarul trece-n luntre
Şi în ape vecinic cată -
Fundul mării, fundul mării
Ah! demult un chip i-arată.

"Spre castel vrodată ochii
N-am întors şi totuşi plâng -
Fundul mării, fundul mării
Mă atrage în adânc."

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise

Vise şi iar vise terestre,
pornite din viaţă terestră,
aşezate-n suflete şi-n gând,
deşarte vise şi iar vise
care se contopesc cu realitatea
şi se transformă-n viaţă terestră,
pe stradă curge sânge din Pământ,
din suflete ucise fărʼ de milă
de oameni din vise, ucise vise neîmplinite,
vise, vise ce se cumpără la taraba din colţ,
când o ţigancă îţi ghiceşte-n ghioc,
o altă visează la o ceaşcă de cafea
pe care o întoarce ca să viseze visul,
o altă ghicitoare descântă,
ucide ca să împlinească visul,
vise, vise furate şi trăite-n deşertăciune
de suflet amar ce varsă flăcări pe nări
precum balaurul cu şapte capete
care se visează stăpânul lumii,
visul i s-a întrerupt în flăcări
când a venit Făt-frumos călare pe un alb cal
şi cele vise din cele şapte capete
au murit odată cu balaurul,
vise întruchipate-n imagini colorate,
vise, vise de vânzare
pe strada cu lalele negre,
moarte din cauza viselor albastre!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec zilele de-a valma

Trec zilele de-a valma, fără rost,
şi mă întreb: ce vor lăsa în spate?
Din amintirea celor care-au fost,
noian imens de visuri spulberate.
Ce poate fi mai greu decât aşa? –
să crezi în visul tău, să ai speranţă,
fără să ştii că-n umbră piaza rea
nedrept îţi frânge orice cutezanţă.

N-ai fost şi nu vei fi deloc dorit
în lumea celor care se îmbată
doar cu iluzii smulse dintr-un mit
cu rădăcini înfipte-n niciodată.
Mergând spre nevăzutul nicăieri,
sunt ca o pleavă veşnic răscolită
între un mâine ce va fi şi ieri,
tărâţe oarbe din a vremii sită.

Nu poţi răzbi numai cu munca ta,
nici cu talentul hărăzit de soartă,
în lumea strâmbă care nu te vrea
nu vei găsi o judecată dreaptă.
Atâţia proşti s-au cocoţat pe sus,
nicicând nu au visat aşa mărire,
dar vântul nedreptăţii i-a tot dus
şi neamurile proaste, în neştire.

Trăim cu toţii un delir cumplit,
tot ce zidim se fură peste noapte
privim peste prezentul adormit,
visând un viitor cu mierte coapte.
În ţara lui Păcală Cel Vestit
doar băşcălia dârză te mai scapă
sau şmecheria prostului şcolit
ca broaştele rămase fără apă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate (2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec zilele de-a valma

Trec zilele de-a valma, fără rost,
şi mă întreb: ce vor lăsa în spate?
Din amintirea celor care-au fost,
noian imens de visuri spulberate.
Ce poate fi mai greu decât aşa? –
să crezi în visul tău, să ai speranţă,
fără să ştii că-n umbră piaza rea
nedrept îţi frânge orice cutezanţă.

N-ai fost şi nu vei fi deloc dorit
în lumea celor care se îmbată
doar cu iluzii smulse dintr-un mit
cu rădăcini înfipte-n niciodată.
Mergând spre nevăzutul nicăieri,
sunt ca o pleavă veşnic răscolită
între un mâine ce va fi şi ieri,
tărâţe oarbe din a vremii sită.

Nu poţi răzbi numai cu munca ta,
nici cu talentul hărăzit de soartă,
în lumea strâmbă care nu te vrea
nu vei găsi o judecată dreaptă.
Atâţia proşti s-au cocoţat pe sus,
nicicând nu au visat aşa mărire,
dar vântul nedreptăţii i-a tot dus
şi neamurile proaste, în neştire.

Trăim cu toţii un delir cumplit,
tot ce zidim se fură peste noapte
privim peste prezentul adormit,
visând un viitor cu mierte coapte.
În ţara lui Păcală Cel Vestit
doar băşcălia dârză te mai scapă
sau şmecheria prostului şcolit
ca broaştele rămase fără apă.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 3.04.2021, ISSN 2359-7593
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima aniversare

După ce ai murit, străinii din oraş
Au dus pe roţi cutia neagră de lemn
Afară-n dreptul ferestrei. A fost clipa
Când camerele, casa, ca la un semn,
S-au mărit. Spaţiul devenise grotesc, uriaş.

În acea prea lungă zi, dominant până la silă,
A fost spaţiul. Din acel moment, tot ce-am
Încercat a fost teama. Apoi roţile
S-au urnit, cutia a dispărut de sub geam.
A rămas camera – goală, rece, impasibilă.

poezie de Weldon Kees, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imediat şi amar

Sfârşitul a fost imediat şi amar.
Molcom şi dulce-a fost timpul între noi,
molcome şi dulci au fost nopţile
când mâinile mele nu s-au atins disperate, ci îndrăgostite
de trupul tău care a venit
între ele.

Când am intrat în tine...
atunci, mi s-a părut că acea mare fericire
putea fi măsurată cu precizia
unei dureri ascuţite. Imediat şi amar.

Molcome şi dulci au fost nopţile.
Acum sunt amare şi aspre ca nisipul –
"Hai, să fim rezonabili" şi alte asemenea blesteme...

Şi, cu cât rătăcim din ce în ce mai departe de iubire,
noi multiplicăm cuvintele,
cuvintele şi sentinţele, atât de lungi şi de ordonate.
Dacă am fi rămas împreună
am fi putut deveni tăcere.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!