Copil din fila-mi de basm

M-am hotărât să-mi scriu de mine, viaţă
pe capitole, din amintiri răzleţe,
că ştiu că de mă leg cu mintea de trecut
îmi regăsesc din seva sânului de mamă, început
şi-aşa resimt în suflet, diafan, bineţe
de-o dimineaţă continuată-n primăvară, aţă...

Îmi văd trei-patru roşcove pe-un şifonier
şi mă văd mic de tot; mă spală tata-ntr-o chiuvetă
mică şi-i cu apă rece... în camera ce-i dormitor,
singura de la etaj şi nu mă plâng deloc, miros îngrozitor
de mine, ce-am uitat sau n-am ştiut de toaletă...
Poate aşa s-explică c-am rămas "bogatul" gunoier?!?

Cobor în beciul plin de apă, după o furtună,
stând în copaie ca s-aduc din varza la murat;
tot eu, un sprijin la nevoie încă de atunci...
mă văd sub masă când priveam sub fustă, la picioare lungi
de la frumoasa Irca, poloneza ex "call girl", lângă palat
din Cazinoul din Sinaia, luată la câştig, pentru arvună.

Mă văd la marginea de-oraş cu sfori şi zmeul,
îmi pun la loc stomacul, din sărit, la o bătrână
şi-mi văd cu cearcăne la ochi prieten doar de patru ani, ce-i mort
de leucemie... Stau culcat în piaţă sub foaia de cort
printre ţărani, tarabe... Gust din turta dulce, bună
de un leu... Mama mă-ncântă ca să vin la masă, cu jeleul!

Am cărucior cu figurine ce se-nvârt, dansând pe roţi
şi-am vizitat balena uriaşă ce-a sosit cu bâlciul
unde mă ia în lanţuri un amic de-al tatei, "mare mahăr"...
mănânc "un ceai gol şi-un' cu pâine" cu mult zahăr
la mamaie, ce-i văd şi-acum c-ochii sclipind d-eternul, luciul...
plâng puii de arici înecaţi că-s bănuiţi de mâncat ouă, hoţi!

Îngheţ la derdeluş lângă biserică, pe coastă
şi stau arzând la soare în ceaier, privind furnici...
Mă pierd de-ai mei în liftul la Victoria din Bucureşti
şi-s mândru să mimez condusul de-o Pobeda de poveşti,
de la serviciul de la Schelă... Îmi lipăie-n picioare zgomot de târlici
şi alb m-arunc în baltă; că şireturi nu-s în găurile toate... Ce năpastă!

Câştig de unul singur cursa de copii pe bulevard;
Neînscris, cu tricicleta strâmbă, ajuns din întâmplare
şi-i sperii pe vecini cu cheia cu catran şi cui ce explodează
sau fac conserve cu carbid... bombe ce detonează...
Aştept cu stoicism să vină tata, să mă critice mamare
de multele năzbâtii; praştia cu pietre, ţambra ruptă-n gard...

Sunt mic şi blond, am ochi de cer şi-s ars de soare,
am multe scrijeliri peste picioare, mâini... Neobosit
alerg fără sfârşit şi-adorm ascultând Sadoveanu
şi-aud repetitiv, de sub pilotă, poezii cu Iancu lu' Jianu...
Îmi pierd zulufii aurii; la zero-s pedepsit...
Visez mereu, nu am alt gând; doar vreau ca să fiu mare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început de auto... grafie

Dacă nu-mi scriu eu însumi
trăiri, peripeţii,
nu voi avea-n veci plânsuri
la dispătut din vii...

... că-s singurul ce-mi văd
frânturi de existenţă
când martorii-s prăpăd;
s-au dus, sunt toţi... absenţă.

Am poza-n mintea-mi mugur
în braţele de tată
spălându-mă... Tot tremur
, n chiuveta emailată,

îmi văd doru-n priviri
la roşcove-n buchet,
pe mama-n primeniri...
cacaua la pachet.

Am gustul şi acum
de-un leu de turtă dulce,
beau laptele în drum
ce mama mi-l aduce...

... şi-azvârl caimacu-n "bube"
din cana cu păcat.
M-azvârl în bălţi oriunde;
şiretu-i deznodat!

Stau noapte-ascuns în piaţă
dormind printre ţărani
pe sacii plini, de plasă,
cu ardei... şi doi ţigani.

Înalţ zmeul pe-un câmp
în plin oraş sau sar;
m-arunc de pe-un coteţ
visând că-s armăsar...

... şi-s tras, chircit pe burtă
de "tanti-vraci" c-ulciorul,
da' a doua zi am scurtă...
iar mi-am scrântit piciorul.

Îs în gaşcă c-un ţigan
şi-ntârzii mult în noapte;
când văd că tata trece
m-ascund, vorbesc în şoapte.

Sunt dus la capitală
'n Pobeda cu sofer;
mă pierd, nu urc pe scară,
iau ascensor... "moncher"!

Mă văd la Tuşnad, mic,
urcând la Sfânta Ana...
Prieten leucemic
mort e, cu ochi cât cana.

Mă ţin c-o verişoară;
ea fură din vecini
trei ouă şi dă sfoară
c-am furat eu... găini.

Şi-s încă un ghindoc
-5 ani n-am împlinit-
când casa schimb de loc
ce-ai mei au construit...

... Este mai jos c-o haltă
în curte la mamare
unde în Zil d-armată
mă joc... car materiale.

Mi-a murit bunicuţa
ce-avea pridvor c-un câine
şi-mi pregătea cănuţa;
"un ceai gol ş-unu cu pâine"...

Sunt încă cu zulufi
de părul fin, bălai
şi fac cozi la cartofi,
la rând, să iau mălai...

... Închei încet o eră
de puşti în devenire
şi-am suflet-atmosferă
de-o fină primenire!...

PS
Până şi vers, cuvânt păstrez tot pueril,
s-am neîntinatul gând de-un suflet de copil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Itinerar natal

Ascult buletin meteo ades
şi tot mă uit, mă uit pe hartă
unde recunosc locuri trăite;
la Râmnicul Sărat ales,
lângă Buzău, unde nici vânt nu iartă
şi-unde zăpezile-s vârtejuri troienite.

Mă leagă peste totul amintiri
de locuri şi mi-e dor mai mult de oameni
ce-i caut fie-n gând sau merg să-i văd
şi-i regăsesc futile amăgiri...
şi-mi dă senzaţie de rescapat de un prăpăd.

Mă plimb pe străzile de la Focşani
şi dorm pe la moteluri,
petrec în crâng cu amici la Căprioara
-că nu ştiu cum n-aveam lipsă de bani-
şi-ntotdeauna, printre "ELE" ţeluri,
savoarea mi-o-ncântam când cădea seara.

Mă văd în Câmpina natală cu florari
-frumoasa mea de altădată-
cu centrul vechi cu şarm cochet
şi simt cum ninge cu fulgi mari,
mă scald în Prahova, lângă armată...
Am mintea liceanului de la banchet.

Am cursuri pe un Splai d-Independenţă
şi-s zilnic prin tramvai în Bucureşti
pe 25 de bani... mănânc la Drept,
învăţ pe rupte să n-am corijenţă
ca vara s-o petrec la Costineşti
şi pe părinţi să-i bucur că-s un înţelept.

Cobor c-o bicicletă veche din Sinaia,
-fugit pe-ascuns, o vară, de acasă-
am praştia în mână şi iau ţinta...
mă bag în scorbură la nuc când ploaia
caldă a verii pică şi-s chemat la masă...
Îmi pare rău c-am fost aşa cuminte.

Ce de imagini defilez de la armata
-făcută ca să scap de ea, în Bacău-
şi-am şi uitat de azimut, de mască...
alături de prieteni ce-am mai căştigat odată
îmi amintesc ca nişte poze de flăcău...
fără s-am nume s-ataşez... Un gură cască.

N-am timp de-ajuns, e-o mică parte
despre spaţii ce locuiesc arar şi-acum
şi-am dor nebun să le revăd,
dar tot la fel cu mine-n altă parte
călătorind prin viscol sau ninsori de drum
şi-ncerc să fac orice, real... şi nu-ntrevăd!

Ce se întâmplă oare-n lume,
-că nu ne mai vedem 'n sfârşit de săptămână,
nici cu mătuşi, cu veri sau cu prieteni-...
stăm singuri meditând fără vreun nume;
aşa cum fac şi eu acum scriind de mână
şi nu-i nimic palpabil!... Cum miroşi răşina-n loc de ceteni???!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ştii?

De unde vii? Din care gând ascuns,
de care n-am ştiut şi-acum îl văd,
îl simt, îl mângâi, vreau să-l mai revăd
şi, la-ntrebare, să găsesc răspuns.

Şi... cine esti, îmi spui? Aş vrea să ştiu
cum de-ai venit. Eşti zâna din poveşti?
Aşa îmi pari atunci când îmi zîmbeşti
sau când în braţe-mi vii, al tău să fiu.

Ştiu, eşti aceea care-am vrut să fii,
eşti steaua, nimfa, tot ce am visat
şi am dorit alături să îmi vii.

Încerc, privindu-te, a-mi aminti
trecutul sau o lume ce-am uitat
şi-n care te iubeam. Nu pot. Tu ştii?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburător trimis

Am înotat astăzi pe-un cer,
Era albastru cu aisberguri...
Nu era nimeni, eu stingher;
Era şi alb, erau şi neguri.

Urcam în rece de azot,
Dădeam din mâini, sau lin planam,
Simţeam miros de creozot
Când pasăre, în metal, treceam.

Şi era frig, de-un aer rece,
Văzduh sub braţe îl simţeam,
Cu păr în vânt zburam, pluteam;
Sunt vis, un vis, ce nu mai trece.

Şi mă înălţam în sus, ce-i jos,
Abis de negru se zărea...
Dar unde vreau, e sus, în jos
Şi-acolo e "Planeta mea".

Şi înot şi tot mă-afund mereu
Şi-i oxigen, respir mai bine...
E mai mult aer, sunt mai greu
Şi-încă plutesc, azur mă ţine.

Privesc din umăr, capu-ntors,
Văd verde, cafeniu şi plumb
Şi parcă-s obosit, sunt stors...
Îmi caut loc să stau... pe fund.

Şi văd cutii mobile, fixe,
Zăresc şi amoebe... mii
Se-ntrepătrund ca să existe
Ieşind, intrând printre cutii.

Planez încet şi simt străfund
Văd totul la orizontală
Am terminat, revin în gând...
Găsesc sfârşit... în plictiseală!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde mai sunt?...

Sunt mic, pueril, mi-au avânt şi m-arunc să alunec,
Mângâi iarăşi cu mâna miros de parchet lustruit,
Sau pititea mă joc la podeţ până totu-i întunec
Şi colind dimineţi până-n seară de vară, sunt ud ca topit.

Îmi fac din conserva cu apă şi-un pic de carbid
O bombă ce-o aprind c-o prăjină de foc să fac zgomot,
Sau plec cu prieteni prin praful cel gros ca de-un tren ropotit
Până-n josul la gârlă; n-am banii de ştrand zi de zi ca să-not!

Am sabie-n lemn, mi-e făcută de tata, mă vreau cavaler
Şi fac strategii prin ceairuri pe coaste, prin luncă.
Stau cu ochii deschişi pe o iarbă de mal şi privesc către cer
Alergând în mister cu car mare sau mic de pe bolta adâncă.

Mă bucur de zgomot de pietre ce-arunc sus pe tabla bunicii
Şi-i intru pe geam ca să-i fur din cutii cu cacaua-n zahar
De-i plecată să cureţe pir de pe stratul fiorilor fricii
Ce ştiu că-i mormânt... dar e tot numai flori pe răzor, în pahar.

Am fost iepuraş, fluturaş, mai târziu un vulpoi
În scene la şcoala primară sau când încă făceam grădiniţă;
Mă văd le cântând celorlalţi "Nea Alecu" la muzică, apoi
Stric sania fiicei directorului, alunec şi-i cad... pe pojghiţă.

Mi-am plantat singur pom, stau şi-ascult cânt de fluier
Ce-l cântă un pitic, Vasilică, ce-l are bunica la oi.
Mă urc până-n vârf în dudul din faţă să văd de unde-i şuier
Ce-aud zi de zi din oraş când e trei şi părinţii se-ntorc amândoi...

Ah, cât timpu-i ce aveam, nicio grijă să-mi tulbure minte;
Jucam porcii la zid sau la ţurcă băteam până seara...
Nici timp să mănânc nu mai am, fericitul, copilul cuminte
Şi-am lacrimi uscate pe-obrazul cel umed, făclie ca ceara...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut icoană

Ce zgomot surd îmi dă fiori
Şi-i repetat şi-i miez de noapte?...
Stau cu prieteni la o carte,
Cum stau în viaţă adeseori.

E un sinistru neînţeles
Ce bubuie în suflet, tâmple,
De mister ce-ar putea să-ntâmple
Pe-asfaltul morţii-n contrasens.

Am parcă o străfulgerare
De suflet ce-mi cedează straniu;
Aieve aud geamăt în craniu
Şi fug în buhăit ce doare...

Alerg, nu ştiu de ce am frică
D-un neştiut ce-l presimt rău...
Mă-ndrept ca sunet spre ecou;
Simt inima că-n hău îmi pică.

Impact după impact din nou
Văd roţi ce sfârtecă din trupuri
Cum solzi din aripi îşi pierd fluturi...
Mă metamorfozez erou...

... M-arunc printre maşini nebune
Ce aleargă, calcă şi zdrobesc
Două grămezi... şi izbutesc
Să văd în noapte două... urme.

Nici nu mai sunt forme umane,
Doar două umbre de movilă;
Întrezăresc cu greu copilă
Turtită-n sânge şi creioane...

... Are-un rucsac împăştiat
Cu coli, caiete de desen
Şi lângă trup de-om mutilat
Stă o icoană veche-n lemn...

... Şi plâng şi ţip şi vreau să mor;
Îs în prag să fiu zdrobit de faruri
Prin negura cu moartea-n daruri...
Mă doare capu-ngrozitor!

Mă uit pierdut în sine, în jur,
Urlu la nebunia fugii;
Nimeni n-ascultă ţipăt rugii...
Le caut suflete împrejur.

Aud sirene şi amorf plec,
Mă-ntorc în lumea celor vii;
Îmi văd ghiozdanul la copii...
Mă mor, în lacrimi mă înec.

PS.
Pierzare-n duet în timp real pe DN1,
Într-o noapte de groază din 2001.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrele încep

să se deşire şi să se târască
pe luciul apei
râul a scăpat de întuneric
şi o să vad animalele din jur
va trebui să stau neclintit
ca un guru
va trebui să nesocotesc cârceii
şi frigul nepăsător
trebuie să respir încet
foarte încet şi fără zgomot
pentru ca respiraţia să nu-mi tulbure
apa care a ajuns la bărbie
trebuie să stau nepăsător
la tot ce este târâtor prin mâlul
din jurul meu şi nu am voie
să adorm deloc
o să văd lucruri înspăimântătoare
şi umbre care vor sări din copac
în copac sprintene
dacă o să văd lupii ridicându-se
în două picioare
aplecându-se să bea apă
de lângă mine din râu?
o să trebuiască să stau
ca un guru şi să aştept

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deneuve, de dragoste

Un chip închipuit, dintr-un dulce vis,
Poate-ntâlnit într-un café din Paris
Sau poate-ntr-o crêperie în Montmartre?
Sau poate lângă mormântul lui Sartre?
Chipul tău mă urmăreşte în métro,
Pe străzi, îmi zâmbeşte din vitrine, o
Imagine-nsorită de părul blond
Îmi încălzeşte sufletul vagabond...
În cafenea stau la masă, la soare,
Sunt asediat de vrăbii cerşetoare,
Oriunde-ntorc privirea, văd ochii tăi
Mereu, printre căzătoare flori de tei,
Printre raze de soare, umbre, printre,
Oameni, printre gânduri, printre cuvinte...

poezie de Adrian Nicula din Sanctuar sufletului cu aripi frânte (2016)
Adăugat de Adrian Nicula
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alină-mi inima

În miez de zi stau şi oftez,
gândindu-mă la tine
cât mor de ciudă
nici nu ştii,
că nu sunt lângă tine...
doar tu eşti şi vei fi mereu,
iubirea mea cerească,
cu tine vreau sa fiu legat,
să fii a mea mireasă.

Să te iubesc în orice clipă
din zi sau chiar din noapte
chiar dacă clipele se pierd,
speranţa mea nu moare,
eu am să stau şi am s-astept
să vii cu al tău soare,
să vii în viaţa mea te rog
în lipsa ta,
sufletul meu,
aproape, moare.

Nu vreau nicicând să mă gândesc
c-am să te pierd vre-odată,
că n-ai să vrei să mă iubeşti
asta-i durerea mea uitată,
şi chiar de-ar fi
să vrei, să nu mai fii cu mine,
să ştii că am să mor încet,
pierdut în cer,
pierdut de tine.

Ochii mei de i-ai avea,
să vezi ce văd şi eu,
să vezi când nu te văd tot timpul,
să ştii cât mi-e de greu,
şi sufletul-mi de l-ai avea,
să simţi ce simt şi eu
să simţi când nu te simt tot timpul,
să ştii,
că fără tine,
îmi simt sufletul greu.

Şi lacrimile-mi curg uşor
stingând durerea mea,
te rog vino înapoi
te rog,
alină-mi inima.
Aş vrea să plâng mereu,
să plâng de fericire
ştiind că tu, de tot ce-i rău
tot timpul ai să ai neştire.

Te vreau tot timpul printre nori
să zbori, să razi cu mine
Eu te iubesc şi nu-i uşor
să-ţi spun ce simt eu pentru tine
Dar în curând eu voi scăpa
de-a mea parte întunecată
şi-am să te rog oficial
să fii a mea mireasă.

poezie de Eduard Palade (23 decembrie 2010)
Adăugat de Eduard Palade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostază

Sunt punctul de miră în hazard cu întâmplare, ştiut, neştiut doar de mine,
Că nu pot s-ascult doar pe alţii, ce nu-s eu şi nu mă ştiu cine-s, ce vreau,
Iar mintea mi-ar spune să cred că nimic nu se-ntâmplă, îs cu toate destine!?...
Şi nu cred un bob; nu se poate să fie un înscris, cuvânt cu... cuvântul, pe şleau!

Şi cin' l-ar fi scris şi nici rostul nu-l văd dacă îmi e dedicat şi nu-l ştiu,
Timpu-mi pierd -neştiut cât îl am- doar să fac retuşări şi obiecţii,
Ce nu-s acceptate chiar de-s bun din alţi răi; e mereu prea târziu
Şi rănile-mi curg, se deschid neîncetat. Prevenit nici nu sunt... de infecţii!

Ce simplu-i de spus necunoaşterii crase, când nu e răspuns ce-i un "dat"
Ca egal să nu fie, nici pe-aproape egal! Matematica-i farsa neştiinţei;
Căci sunt din mulţime şi reguli ar fi -doar nici capul nu-l am... la pătrat-
Nu să n-am rezolvări, să n-ajung la soluţii, să fac semnu' egal... neputinţei!

Şi atunci rolul îmi joc, cum sunt sigur deja că şi voi tot la fel l-aţi jucat;
Personaj duplicat -unul singur cu mine şi-altul scenic, sau doar stând la masă-
Prefăcându-mă însumi stăpân pe-al meu eu... subiectul ce-l ştiu blestemat,
C-ar fi, el, reuşit tot, cu har.... Nu golul sub piele, sub osul din piept... O tabula rasă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un suflet

Sunt lângă poartă, doar treceam aşa-ntr-o doară.
Îi văd pe-ai tăi şi tot speram să ieşi afară,
Că nu mă plac şi tot le-am spus că ţin la tine
Şi te-aşteptam pe unde treci, dar nimeni vine.

Pândesc la colţ de strada ta, sunt de cu zori
De-atâtea griji ce îţi tot port, de peţitori
Ce te-ar fi luat să-ţi facă rău, doar să te-mbie...
Că nu-s ca mine, trup şi suflet, să te ţie.

Alerg aşa că tot fac rondul meu de cursă
Şi-aştept ascuns dup-un copac cu mintea strânsă
S-apari ca vis -de n-ai concediu- la servici
Şi de întârzii, să îi mint c-ai copii mici.

Am şi ajuns, sunt într-un suflet lângă ceas
Că ştiu că treci şi-s mulţi, eşti una, nu te las;
Că-s pierde vară cu maşini şi plini de bani
Şi numai eu pot să te apăr de duşmani.

Nici telefon nu pot să dau, s-a dus cartelă
De-atât sunat şi-s ud, mă plouă, n-am umbrelă...
Se uită lumea că-s pe bancă zgribulit
Şi nu mă doare, că nu-i văd... Nu te-am zărit!

Mă uit cu jind după oricine te cunoaşte,
Sfârşit întreb de te-au văzut de după Paşte
Şi să te sune să le spui de pleci la mare,
C-aveai bagaje... Te-au văzut din întâmplare!

Pe seară am luat toate terasele la rând,
Spunând la toţi ce mă cunosc că-s doar trecând.
Şi magazinele ce frecventai le-am vizitat...
Răspuns le-am dat că ne-am pierdut... de-au întrebat?!

Târziu în noapte, dup-o tură mă reîntorc
Şi nu adorm, planuri am multe, gându-mi storc
Cu ce să-ncep; să fac colectă pentru pâine?...
Să fiu la chioşc, de unde cumperi... pentru mâine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fantasme

... am o rătăcire de creier
aproape hipofizară;
mă pierd în hormonii de-o vară
de pe-o pajişte caldă, aurie,
lângă un cântec de greier
şi mă frige nisip, aproape mă arde
un fulger de-o ploaie-torent
ce mă-mbie
... şi îmi şterg armament,
tot în verde
de-o pădure... în tranşeu rătăcesc bulevarde
şi n-am vrute dezmierde.
... guguştiucul adie
fluierându-şi şi aripi să-şi cheamă pereche,
iar eu am o veste de moarte;
am pierdut rău de tot,
mi-a picat azi din tren prietenie
şi-acum cer mă desparte...
şi-s la mare în port,
sau pe stânci lângă epava roşcată de veche.
... dorm în şira de paie-n baloţi
şi mă torn arămiu dintr-un soare
printre goi, la nudişti;
nu se poartă chiloţi...
sau dansez, că-s la nuntă îmbrăcat la cravată
c-o soţie ce-ades ma-nşelat, n-a fost fată
... noroc c-am o groază de baftă
şi-n examen ştiu iară biletul...
... la "Love story" am plâns!
... ce-mi plăcea de la mama şerbetul
şi uram să fiu tuns
căci maşina ciupea.
... sunt în dacia galbenă fără carnet
pe-un islaz cu ciulini;
am avut accident.
... iar mă doare-o măsea
şi avionul mă poartă departe,
peste apă, ocean;
la Capri de pe navă privesc prin ochean.
... în alegeri de-o viaţă am rămas repetent;
de iubite frumoase n-am parte
tot apar alţi străini,
dar iubesc dragostea!
... şi mă latră un câine
că un prieten de-al lui
pentru o coajă de pâine
a murit pe şosea!
... cu bunica colind prin ceairul de iasme
şi sunt mare de tot
şi-am nepoată cu geamăn nepot
şi sunt dus;
ţin de mână pe mine
privind luna-n apus
şi-mi simt palmele fine,
de copil de fantasme
ce-am crezut infinit că şi zile şi fapte se repet, pleonasme...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu când o să mă fac mare o să fiu om

eu când mă fac mare vreau să fiu aom
sau aşa se spune

oricum în golurile alea au fost ochi
da
au fost ochi şi au fost frumoşi
care mă trezeau dimineaţa doar ca să văd printre gene
chipul tău
o umbră netedă
îmi răsuceam în somn golurile
le întorceam către mine
ca pe un ornament de brad prea folosit

şi când mă fac mare vreau să fiu aom
să agăţ două trenuri şi să le înnod
aşa
ca să nu mai plece aiurea din gară cu tine
sau să desprind şinele şi să le mănânc

dimineaţa golurile se umplu de ceva vâscos şi greu
dar frumos
şi încep să nu mai văd
oricum
când vine seara vor fi din nou la locul lor
şi eu o să mă fac mare şi om

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Separare de întreg

Îmi iau încetinel bagajele din mine
Şi-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Şi-i tot mai rău, nu-i bine!

Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu ştiu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu ştiu de-i nou, sau bună... stare!?

În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu ştiu nici data, nici condiţii de contract
Şi tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăţ... Un joc de quiz!

Împlânt din simţuri ce-ncă ţin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nşele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!

Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simţuri, ce-s mai multe,
Să ştiu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.

În ultimă instanţă suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aş putea fi ca şi-alţii nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!

În cursa care sunt şi-alerg şi-s îngrădit
Şi m-am iubit şi-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorinţe, locuri, o cernită emfază
Şi mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!

Îmi rescriu lanţul de-ntâmplări iar neştiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se căţărând pe stâncile abrupte.

Îngheţ, irig din apa-mi şi mi-aştept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

Mă uit la nişte pui din coşul de nuiele
Şi-i văd plăpânzi, nevinovaţi, pe toţi cei patru;
Mici, blană diferită, încă orbi cu roză piele,
Toţi puf, motani ce dorm îngrămădiţi un' peste altu'.

O fi la fel la scara universală, oare,
Din când în când în gând un colţ de ochi fugar
Şi cu priviri de asemenea întrebătoare;
Ce va fi mâine om, sistemul planetar?

Căci ştiu, la rându-mi curs pot da de vreau,
Pentru că văd, stau şi admir şi-s protector...
Deci sunt destinul eu şi întâmplătorul pot să dau...
În fond, sunt dintr-o scară un decident, decis de-un Creator!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Mi-am pus în gând de astăzi singur să mă plâng
Şi să-l adun de azi picuri de-o mare în amintiri,
Că nimeni n-o va face apoi când trup mă frâng
Şi un alt recensământ n-oi fi între omeniri.

Şi am plânset aşa mult, ce-am adunat să-l vărs
Că l-am acumulat din părinţi moşteniri
Ce nimeni nu mai plânge, îs doar putregaiul stors...
Şi atât de mult au dus cu ei, dor şi iubiri.

Să mă spăl singur eu păcate în lacrimi, milă
Să mi-o port eu povara, că pe alţii n-o să-i am
Prinşi doar de treaba lor, ce lasă în urmă în silă
Ce-o am; o ştiu e-un pic, mi-e scrisă în os din neam.

Se stoarce suflet apă, de-un dor de ce nu ştiu
De ce-am uitat; prieteni, dascăli, iubiri, neştiuţi
Ce i-am avut, atins, văd chipuri 'ntr-un târziu;
Înceţoşat se uită de-s încă, ori sunt pierduţi.

E mult mai bine aşa, timp nu-mi las datorie
Şi-mi liniştesc şi suflet, parcă-s mai pur, curat
Şi obrajii, ochii-mi şterg, ce-s becul de-o făclie
Cu multe raze, stele-n lacrimi cu gust sărat!

Mă prăbuşesc mă înlăcrăm pe foaia de hârtie
Că nu mai pot de răul ce-mi pare că mă trec
Pe nesimţite, sperând că mie n-o să-mi vie
O zi când nodul, ce-am în gât, îmi va fi de înec...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul vieţii de apoi

Nu ştiu de-i simplă revelaţie,
Dar am aflat ce-i nemurirea
Sau viaţa de apoi; când firea
Dispare... O elucubraţie!

M-afund în fizică şi legi
Ce n-am crezut, n-am înţeles
Din bănci de şcoli... N-am de ales;
Mă supun lor!... De mă-nţelegi?!?

... Aleg doar una, că-mi dă girul
Răspunsului ce-l am acum
La mijloc, spre sfârşit de drum
Din mers în halte, urmând firul...

... Căci stau ades cu morţi la masă;
I-ating, îi ascult, cu ei râd, plâng
Cu ochi deschişi, sau strânşi... mă strâng
Din tot pe unde-am fost, de-acasă.

Şi-s în acelaşi timp teluric
Prezent, pierdut în melancolic
Fără de drog; sunt treaz-alcoolic,
Un endomorf... Sunt barbituric!

Sunt sigur punct de chintezenţă
De-atom palpabil cu neant
Tăiat faţete-n diamant
Sclipind frugal... de-o existenţă.

Dar tot eu sunt la braţ cu morţi;
Deci sunt şi ei, dacă-i am eu...
Sunt partea mea de pedigreu...
Plecaţi prin tragere la sorţi.

De sunt şi-aici şi sunt şi-acolo
Şi ei de-acolo sunt aici!
Convingeţi-vă scumpi amici,
C-o fi ceva, de-aici... dincolo!

... Căci ce-n memorie aduci,
Ce-i ce-s chemaţi, trebuie să vină!
Real-prezent cu mort se-mbină...
"Apoi", e-n fond "odată", "atunci"!

Îmi mângâi bunul meu prieten,
Un câine ce-ar vrea să-mi vorbească;
N-oi fi tot eu, de azi pe mâine,
Întors din cripta strămoşească?...

Nici nu mai ştiu! Ştiu alţi de mine?
Le sunt alături, cum i-am eu?
Sau ei sunt vii şi mort sunt eu?...
Sunt eu plecatul? Vin din mâine?

Cred mai curând că suntem toţi
Când adunaţi un tot, când vid;
Cunoscuţi, din nimic stupid
Plecând... Şi iar bătând la porţi!

Şi-aşa mă ard din scoarţă-n lavă
Sau zbor, expir de bioxid.
M-adun din praf, ard coroziv...
Sunt gaz, lichid, sunt dur, otravă!

Şi-am dorul pur, neprihănit
Să mă preling în gând alături
De-aniversări; făclii pe torturi...
Plecat... îs muritor sosit!

Mă dezmembrez pe zi ce trece;
Deja-m umplut Pământ de mine
În particule. Sunt facsimile,
Mă restrângând în vers... De-oi trece?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din zi în zi

Din zi în zi mă văd mai mic,
mai gol şi mai sărac de Tine,
cu cît spre Tine mă ridic,
cu-atît văd golul meu mai bine.
Din zi în zi mă văd mai mic
şi scad sub cerul slavei Tale,
precum în zări de borangic
un călător pe-ntinsă cale.

Din zi in zi mă văd mai mic.
Ce uriaş eram sub soare!
Iar azi, cînd am ajuns pitic,
mă-ntreb ce pot fi mîine oare?

Din zi în zi mă văd mai mic.
Şi-aştept un prag de împlinire,
să fiu un fericit nimic
ce-adoră veşnica iubire.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu-mi mai am viaţa.
m-am uitat după ea
în momentul în care am simţit
că parcă aveam cândva
ceva lângă mine care se zbătea,
legată scurt cu sfoară.

şi nu mai era.

ciudat e că acum
sunt o cuminţenie lungă.
ca aşteptarea seminţei
să se facă arbore. sau om.

te văd pe tine...
cum ai furat toată istoria planetei
din împrejurul sentimentelor
şi o descarci pe masă
cu vocea ta bărbătească...

îmi pun obrajii de ascultat
în palme.
aşa îmi dau seama
cum e să te îndrăgosteşti
pe îndelete.

atunci o văd. vie.

din întreaga istorie,
te prind rămas cu viaţa mea
în mână.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!