De câte ori privesc ţăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feţii sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt ţăran mai amărât, mai pământiu, mai copleşit. Îmi închipui că acest ţăran n-a avut o sete puternică de viaţă de i s-au înscris pe faţă toate umilinţele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrângerile. Oricâte rezerve de viaţă ar dovedi el, impresia nu este totuşi a unei prospeţimi biologice. O existenţă subterană este fiinţa lui şi mersul lui lent şi gârbovit este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Suntem un neam care-am ieşit din văgăuni, din munţi şi din văi. Am privit cerul din umbră şi-am stat drepţi în întuneric. Ne-am răcorit o mie de ani. De aceea numai febra ne mai poate scăpa... Când va ridica ţăranul român capul sus? În jos am privit de când ne-am născut.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... Eu am avut norocul să mă nasc român
Şi-am mai avut norocul de a şti
De mic copil, în ciuda comunismului păgân
Că sunt român
Român că voi muri...

Eu am avut norocul să apuc bunici
Şi-am mai avut norocul să mă crească ei
La şcoală îmi spuneau că sunt
Nepotul lui Ilici
În pumn rădeam
Minciunii lor de farisei....

Eu am avut norocul să ajung să văd
Că Ţara mea e totuşi România
Chiar dacă două state
Astea... de prăpăd
Cam printre dinţi
Îmi recunosc cetăţenia...

Eu mă mândresc că m-am născut român
Şi ştiu că-n ceasul ultim de apoi
Voi fi înmormântat ca un creştin
Lângă părinţi,
Pe deal,
În sat, la noi...

poezie de Iurie Osoianu (21 septembrie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem REM-ul, lumea noastră e o ficţiune, suntem eroi de hârtie şi ne-am născut în inima şi creierul şi mintea lui, pe care eu l-am văzut. Că poate până şi el, în lumea lui, nu este decât un produs al unei minţi mult mai vaste, din altă lume. Şi el caută cu înfrigurare o Intrare către acea lume superioară, căci visul nostru al tuturor este să ne întâlnim Creatorul, să privim în ochi fiinţa care ne-a dat viaţă.

Mircea Cărtărescu în REM
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar Corneliu Codreanu nu convoacă tineretul ţării sale pentru a forma un nou partid. Nu-l cheamă pentru a introduce un alt concurent în viaţa politică din România, ci pentru a-l strânge în jurul unui steag, a unei idei proaspete şi actualizate despre omul român şi necesităţile Patriei lui. Această panoramă ce-o deschidea Codreanu în faţa ochilor tineretului nu era însă o inovaţie stranie în viaţa poporului nostru, ci ceva cunoscut, ceva familiar. Era o încercare de revenire sinceră la tradiţia românească pură, o redescoperire a valorilor poporului român. Codreanu încerca armonizarea trecutului nostru cu nişte acorduri proaspete, înnoite şi adecvate timpului în care trăia. "Revoluţia" lui Codreanu pornea din adâncimile sufletului românesc, din conştiinţa lui istorică, pe care voia să o cureţe de buruienile ce crescuseră pe ogorul nostru. Era o reîntâlnire a omului român cu tradiţia lui. Căci tradiţia este cureaua de transmisiune a unor valori naţionale permanente care conduc popoarele spre maturitatea lor istorică. Ruperea de tradiţie înseamnă saltul în gol al naţiunii şi moartea ei istorică. Este poate paradoxal, dar trecutul, cunoaşterea lui, este chezăşia sigură a viitorului. Ca şi indivizii, popoarele nu mai sunt nimic dacă le rupi de trecutul lor. Duşmanii cunosc aceste adevăruri, de aceea încearcă pe toate căile să rupă popoarele de tradiţiile lor, să le întunece conştiinţa lor istorică.

Nicolae Roşca în Ce este Frăţia de Cruce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul român

În răcoarea dimineţii,
Ţăranul român
Dă bineţe vieţii
Şi are gândul bun.

Pe faţă el se spală
Cu ploaia de lumină,
Care a dat năvală
Pe câmp şi în grădină.

Bobiţele de rouă
Setea îi adapă.
Se-aşterne o zi nouă,
Munca stă să-ceapă.

În arşiţă şi-n vânt
Trudeşte ziua toată,
Să scoată din pământ
Recoltă mai bogată.

Apoi, pe seară,
Când luna îmbrăţişează soarele,
Când glia îşi culcă ogoarele,
Obosit, părăseşte răzoarele
Ca să-şi odihnească mădularele.
El ştie că noaptea e cel mai bun sfetnic,
Când ploaia de lumină se pierde-n întuneric.

poezie de Dumitru Delcă (12 aprilie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am

Ne-am mascat
Crezând că aşa va fi mai bine
Ne-am uitat
Şi vinovat nu-i nimeni.
Ne-am pierdut
Sperând că ne v-om întălni,
Ne-am avut
În fiecare zi.
Ne-am privit
Cu inimi reci, stricate
Ne-am vorbit
Că v-om veni, chiar dacă suntem departe.
Ne-am înţeles
Sperănd că aşa şi este
Ne-am ales,
Prieteni, doar cu feţe.
Ne-am înstrăinat
Şi vinovat ne e trecutul
Ne-am acuzat
Cu el, pierdutul.
Ne-am privit
Pe-o ultimă dată
Ne-am auzit,
De atunci, niciodată.
Ne-am regăsit
După durată
Ne-am mascat
Necunoscăndu-ne cunoscuţii, de odată.
Ne-am uitat
Doar trecători suntem acum,
Ne-am înstrăinat
Trecănd unul cu altul, pe un drum.

poezie de Bordian Cristin (iulie 2019)
Adăugat de Bordian Cristin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi Eva

Şi-n ziua aceea când ne plimbam tăcuţi prin casă
Deşi mergeam pe parchet, simţeam o pădure în jur
Din când în când mai trosnea o creangă uscată
Căzută din ziua de ieri, întorceam capul speriată
Cu impresia că mii de ochi ascunşi ne privesc prin pereţi

Îmi place să cred şi acum că te plimbai prin mine
Că-n gândurile tale eram o alee lungă şi subţire
Un drum săpat în neant care garanta drepul la iubire

Eu asta făceam, păşeam încet, încet prin viaţa ta
Aşa cum păşesc soldaţii prin zonele minate
Era linişte şi senin, doar corbii se-auzeau
Şi-un mare gol mă striga să mă plutească în inima lui

Ne-am împreunat palmele şi ne-a ieşit un bol de cristal
Am intrat nestingheriţi în parcul de distracţii ivit

Era cald şi plină vară, când orice era posibil, mai ales să fii copil

Râdeam şi-am zis să mai încercăm o dată, ne-am încrucişat
Din nou palmele şi de data asta ne-a ieşit un foc de lemne
Din care săreau scântei şi-am început să spunem basme

Îmi place să cred şi acum că această boltă cerească
O pregătisei de mult timp numai pentru mine

Şi orice am fi făcut noi doi era ca şi cum deschideam
Întâmplător Biblia şi indiferent ce pasaj citeam ne însenina

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Licuricii din sân

În noaptea aceea adâncă,
De iarnă,
În care dispăruseră
Toate vietăţile pământului
Şi doar vântul se lovea
Bezmetic în oglindă,
Cerul se lăsase greu
În jos.
Şi mi-ai spus
Să nu deschid fereastra
Că s-ar putea să ne inunde.
- "Ne-am cufundat în cer ca într-o mare"
Nu ştiu cum m-ai privit
Că m-am oprit din ce făceam
Şi-am tresărit.
- "Închide ochii şi deschide palma!"
Dar am trişat
(ca şi tine)
Şi am privit
Cum îmi strecurai
În sân
Licurici aprinşi,
Ca un jar viu
Răscolit atunci
De privirile tale.

poezie de Niculina Ilisie
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Ne-am născut din doi giganţi
Latinii, tracii din Carpaţi,
Aici, pe mândrul dulce plai,
Asemeni unui colţ de Rai.

Olah, valah, râmlean, român,
Suntem un neam daco-roman,
Căci Dacia e portaltoi,
Iar Roma mugurul altoi.

Spre răsărit de staje-au stat
Şi primele jertfe au dat
Brodnicii, Bolohovenii,
Sepeniţii, Berladenii.

Iar când puhoaie au venit,
Neam după neam necontenit,
În ajutor sărit-au iureş,
Românii din Maramureş.

Cu voievozii de-nceput,
Gelu, Glad, Menumorut,
Ion, Seneslau şi Litovoi,
Noi am avut primii eroi.

Pentru că-n 2000 de ani
N-am rămas puri daco-romani,
Ne-am amestecat cu germani,
Slavi, mongoli, turci, evrei, ţigani.

Acest pământ frumos, bogat,
N-a fost nicicând abandonat,
Stăpânul său adevărat,
A stat şi dârz l-a apărat.

A fost învins, dar nu răpus
Şi ocupat, dar nu supus,
Căci forţele şi-a adunat
Şi orice jug a scuturat.

Cum apa peste pietre trece,
Toţi ocupanţii vin să plece
Împovăraţi de bogăţii
Din ale ţării avuţii.

Aici, în Arcul Carpatin,
Suntem popor daco-latin,
Aici am fost, aici vom fi
Şi nimeni nu ne va clinti.

Istoria va mai cunoaşte
Timpuri ce nu vor mai renaşte,
Se vor mai abate noi furtuni,
Dar vom rămâne tot Români.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treisprezece ani de închisoare... Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut... M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul... Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase... Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.

citat celebru din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toporul şi pădurea (fabulă)

Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face,
Dar că vorbea odată lemne şi dobitoace
Nu rămâne-ndoială; pentru că de n-ar fi,
Nici nu s-ar povesti.

Şi caii lui Ahil, care proorocea,
Negreşit că au fost, de vreme ce-l trăgea.
Întâmplarea ce ştiu şi voi s-o povestesc
Mi-a spus-o un bătrân pe care îl cinstesc
Şi care îmi zicea
Că şi el o ştia
De la strămoşii lui,
Care strămoşi ai lui ziceau şi ei c-o ştiu
De la un alt strămoş, ce nu mai este viu
Şi pe-ai cărui strămoşi, zău, nu pot să vi-i spui.

Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă,
Un ţăran se dusese să-şi ia lemne de casă.
Trebuie să ştiţi, însă, şi pot să dau dovadă,
Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă.

Astfel se încep toate: vremea desăvârşaşte
Orice inventă omul şi orice duhul naşte.
Aşa ţăranul nostru numai cu fieru-n mână
Începu să sluţească pădurea cea bătrână.

Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte:
"Tristă veste, prieteni, să ne gătim de moarte,
Începură să zică, toporul e aproape!
În fundul unei sobe ţăranu-o să ne-ngroape!"

- "E vreunul de-ai noştri cu ei să le ajute?"
Zise un stejar mare, ce avea ani trei sute
Şi care era singur ceva mai la o parte.
"Nu." - "Aşa fiţi în pace: astă dată-avem parte;
Toporul şi ţăranul alt n-o să izbutească,
Decât să ostenească."

Stejaru-avu dreptate:
După multă silinţă, cercări îndelungate,
Dând în dreapta şi-n stânga, cu puţină sporire,
Ţăranul se întoarse fără de izbutire.

Dar când avu toporul o coadă de lemn tare,
Puteţi judeca singuri ce tristă întâmplare.
Istoria aceasta, de-o fi adevărată,
Îmi pare că arată
Că în fiece ţară
Cele mai multe rele nu vin de pe afară,
Nu le aduc străinii, ci ni le face toate
Un pământean de-ai nostri, o rudă sau un frate.

fabulă clasică de Grigore Alexandrescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul român

Flămând şi gol, fără pământ,
Rămas şi fără casă,
Salvarea lui, într-un cuvânt,
E-o doamnă, ce-are coasă.

epigramă de Petru Miloş
Adăugat de Petru Miloş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri din copilărie (adaptare)

Când văd vreodată un ţăran la masă
Mâncând o supă de găină grasă,
Deduc imediat care-i pricina:
Ori e bolnav ţăranul, ori găina!

epigramă de Aurel Iordache din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rangul de ţăran

Oricâte minuni există pe lume
Niciodată ele n-ar fi de ajuns
Dacă ţăranul ar pâlpâi în priză
Ca o maşină electrică de tuns.

Oricâte veacuri ar curge în haos
Ele ar fi doar vânare de vânt
Dacă n-ar ilumina sudoarea ţăranului
În felinarul imens al planetei Pământ.

Oricâte cetăţi ar râvni nemurirea
Le-ar devora tăcute ruinele toate
Dacă Măria Sa, ţăranul cel bun,
Nu le-ar căra în eternitate.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare este Domnul Psalm 48

Mare este Domnul, laude Îi cânt
Mare este Domnul în cetatea mare
Care stă pe munte, Muntele cel sfânt
Bucuria lumii, loc de închinare.
Înspre miazănoapte e lumina ei,
Împăratul nostru şi-a ales-o casă,
Turnul de scăpare este pentru cei
Ce se-ncred în Dânsul lumea când o lasă.

Iată ca-mpăraţii toţi s-au adunat
Au privit-o-n silă cum priveşti o slugă
Însă o durere când i-a apucat
S-au privit cu spaima şi s-au pus pe fugă.

I-ai bătut cu vântul cel din răsărit,
Cu durerea celei care sta să nască
Tocmai cum din vremuri fost-am auzit
S-a-ntâmplat ca Domnul să Se proslăvească.

Doamn-n veşnicie toate le-ai supus
Numele şi slava fă-le să răsune
Dincolo de mare şi de cer mai sus
Dumnezeul nostru imn şi rugăciune.

Sfântul munte strigă plin de bucurii
Vesele sunt toate a lui Iuda fiice
Când cu judecată dreaptă temelii
Pui Cetăţii Tale ca să se ridice.

Să se-ntindă faima-i dincolo de nori,
Cercetaţi palate, turnuri în lumină
Să-L vedeţi pe Domnul îmbrăcaţi în flori
Să-L vestiţi pe Domnul celor ce-or să vină...

poezie de Adriana Cristea (30 mai 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de ţăran

Visează ţăranul, că în Bărăganul
vatră de pâine, vatră de viaţă,
Ziua de mâine este speranţă.

Speranţă de pâine, speranţă de viaţă,
speranţă de bine, idee îndrăzneaţă.
Că în loc de ciulini vor creşte din plin,
recolte mănoase, bogăţie în case.

Când visul îndrăzneţului ţăran
se va adeveri în Bărăgan,
Câmpia va fi vatră de pâine.
Câmpia va fi vatră de viaţă.
Vom crede în ziua de mâine,
Vom crede în ideea îndrăzneaţă.

poezie de Dumitru Delcă (16 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poporul român este un popor sfânt. Un popor care este sub controlul şi sub ochiul divin al Fecioarei Maria şi al lui Iisus Hristos. Noi de două mii de ani ne ştim în această credinţă, dar anii dinainte de Hristos au fost tot anii lui Hristos, pentru că venirea Lui a fost în momentul oportun, dar El a existat din toate timpurile. Noi suntem supravegheaţi de ochiul divin de când acest popor a luat naştere, fiind consideraţi ca aleşii lui, pentru că prin păstrarea tradiţiei muzicale, a sunetului divin, noi ne-am păstrat însăşi întreaga divinitate în Iisus Hristos. Aceasta este părerea şi convingerea mea.

Gheorghe Zamfir în interviu (30 noiembrie 2009)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugene Carman

Sluga lui Rhodes! Vânzând încălţăminte şi stambă,
Făină şi şuncă, salopete şi rochii, zi de zi,
Câte paisprezece ore pe zi, timp de trei sute şi treisprezece zile pe an
Pentru mai mult de douăzeci de ani;
Îngăimând "Yes ma'm" şi "Yes, sir", şi "Thank you"
De o mie de ori pe zi, şi asta pentru cincizeci de dolari pe lună;
Locuind într-o cameră împuţită din secţia de vechituri de la "Commercial"
Şi obligat să merg la Sunday School şi să ascult
Mai mult de o oră
Predica preotului Abner Peet de o sută patru ori pe an –
Pentru că Thomas Rhodes, pe lângă magazin şi bancă,
Administra şi biserica.
Aşa că în dimineaţa aceea, în timp ce îmi legam cravata la gât,
Brusc, m-am văzut în oglindă:
Părul îmi era tot alb, faţa arăta ca o coajă de pâine uitată în ploaie.
Am blestemat şi-am tot blestemat: "Tu, hodorog bun de nimic,
Javră fricoasă! Tu, sărăntoc nenorocit!
Scalvul lui Rhodes!" Până când Roger Baughman,
Crezând ca mă bat cu cineva,
A privit pe fereastră tocmai la timp
Ca să mă vadă prăbuşindu-mă grămadă la podea
Din pricina unei artere care îmi plesnise în cap.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

Mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte

miroase a rânced
în împrejur
tăcerea se răzvrăteşte
nici fluturii nu mai zboară
în acest decor de întuneric
îmi joc ultima reprezentaţie
cineva îmi şopteşte că-s
prea bătrân să mai învăţ
repertoriul
încerc să-mi închipui plecarea
ca pe o toamnă văduvită de păsări
şi un cer sub care groparii
au marcat o bucăţică de pământ
pe întunericul din care a plecat şi tata

adevărul e că mi-e frică

dorm cu lumina aprinsă şi
mă hrănesc din singurătăţi
ce-nmuguresc în mine
toamna
din când în când
decupez o gaură în cer şi
mă rog lui Dumnezeu să mai aştepte
până când prin inima mea
vor mai trece odată toate anotimpurile

poezie de Teodor Dume din Azil într-o cicatrice (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eşti român!

Te-ai născut dac romanizat,
Dar te întrebi ce naţie eşti!
Eu nu pot să-ţi fac pe plac,
Şi să te asigur că român eşti!

Înţelege că dacă eşti cetăţean,
Nu eşti român din neam în neam!
Nici imnul ţării de tu-l cânţi,
Chiar din inimă, tu nu mă încânţi!

Trebuie să simţi că te-ai născut,
Să iubeşti tot ce-ai cunoscut!
Să te bucuri de ce-ai dobândit,
Când eşti român, eşti şi vestit!

Dragostea pe care o porţi pentru,
Pământul pe care mare ai crescut!
Fericirea ce te înconjoară-n centru,
Abia atunci, tu eşti român înnăscut!

poezie de Ovidiu Kerekes (3 ianuarie 2015)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţăranul român

La pământ munceşte tare,
Fără oarbe interese,
Şi, condus spre integrare,
Progresează… în regrese.

epigramă de Ion Berghia din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!