Popoarele sunt singure; noi suntem însă singuri din veci. Rătăcitori cu glia-n spate, n-avem unde pleca şi nici n-am putea. Popasul nostru e între dor şi zeflemea. Şi munca noastră: să tragem brazde sub un cer fără cer. E poezia negativă a infinitului mic..., e poezia unei ţări de chin şi madrigal.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru care eşti în cer...

Tatăl nostru care eşti în cer
A Ta voie vrem să se-mplinească,
Precum în cer şi pe pământ,
Împărăţia Ta să se adeverească.

A noastră pâinea din fiecare zi,
O cerem de la Tine cu umilinţă,
Ne-credem în Tine, suntem ai Tăi copii
Îngrijeşte Tu de tot ce avem trebuinţă.

A noastre greşeli te rugăm Tu le iartă
Şi fă-ne să-ţelegem pe deplin,
C-ai noştri greşiţi ne stau la poartă,
Când cerem iertare, dar noi nu iubim.

De ceasul ispitei Te rugăm ne păzeşte,
Şi de-om ajunge acolo cu noi să fii.
A Ta împărăţie prin noi o dovedeşte,
Căci Tu puterea şi slava în veci o deţii.
Amin

poezie de Viorica Graf
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popasul gândului

Nici nu ştii cât dor
cuvintele tale
din prea puţinul
pe care-l avem
în lumea cu drumuri
deschise
spre zborul pescăruşilor
primăvara este acolo...
printre fulgii ce cad
în albul zilei
mergem pe valul vieţii
unde furtunile dispar
bucuriile ne învelesc
în file de poveste.
Să dăm contur urmelor
prin fiorul întâlnirii
să ascultăm muzica inimii
va dăinui în timp
o veşnicie -ntreagă
popasul gandului tău.

Poezia a primit,, Diploma de excelenţă,, în anul 2019-Albania

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia din noi

Poezia
e vulpea mea şireată
ce-mi fură simţiri şi gânduri
când nici nu mă aştept,
e alizeul
ce mă răsfoieşte pe dinăuntru,
ca pe-o carte nesfârşită
cu toate paginile scrise,

e pravila pe care-o deschid,
după rugăciune,
şi mă citesc mirată,
uneori,
poezia e strugurele hulit
de cei ce nu-i simt gustul...

A răsărit şi astăzi soarele
în ritmul poeziei
chiar în poezia din noi.

poezie de Riana Irimie
Adăugat de Alin Liviu Mihai Gradinaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem cu toţii însemnaţi de-o pribegie în infinit. Fără rai, şi fără lihnirea după el. Un dor lipsit de infinit, infinit totuşi prin nedesăvârşire. Atâta-i pozitiv în noi: am transformat nenorocul în farmec. Am dat sens de viaţă negaţiei. Ne complăcem în urgisire. În ea numai vom fi creatori. Răul este sensul nostru ascendent, înfrângerea înălţarea noastră. Făptură neînfăptuită e românul.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II, Despre nenoroc (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câini ai nimănui

Rătăcitori şi neajutoraţi
câini fără vârstă, nume şi dreptate
fiţi întru totul binecuvântaţi
voi, ce dormiţi pe dale îngheţate

Voi, care puneţi semn de carte trist
atîtor nopţi şi zile hăituite
când pliscul unui vultur exorcist
scobeşte ochii unei vechi ursite

Veniţi la uşa mea arareori
cu pieptul rupt şi însetat de milă
stigmatizaţi de arşiţi şi ninsori
firave monumente de argilă

Iar eu mă rog să fie cer de mai
să nu mai tremuraţi în epidaur
căci pentru voi o coajă de mălai
e mai de preţ ca sculele de aur

Copii ai foamei, câini ai nimănui
ce cruciadă veşnică vă cheamă?
Ne-aţineţi calea când suntem sătui
când nu mai vrem să ştim de nici o dramă

Şi cum vă bucuraţi din răsputeri
la gestul cel mai mic de mângâiere
aţi şi uitat sudalmele de ieri
făgaşe moarte prind din nou putere

Dar o minune ţine cât un crin
rămâneţi iar mai singuri ca-nainte
şi zeii voştri, Doamne, nu mai vin
şi-un foc de oase joacă pe morminte

Păziţi cu îndârjire de eroi
pe vetre vechi ruinele şi lemnul
stăpânii s-au mutat în case noi
dar nu v-au ridicat, uituci, consemnul

Şi ca un duh al locului natal
voi bântuiţi prin vaste şantiere
progresul nu-i deloc sentimental
neputincioasă, spiţa voastră piere

Şi cât de blânzi şi de încrezători
voi lingeţi mâna ce vă dă otravă
cu vintre sfârtecate de sudori
daţi singuri piept cu taina cea grozavă

Noi n-avem timp, suntem şi-aşa destui
tragismul nostru poate că-i mai mare
un egoism atroce face pui
albeşte Valea Plângerii de sare

Copii ai foamei, câini ai nimănui
la ce icoane să vă cer iertare?

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor din Saturnalii (1983)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

M-a muşcat poezia, m-a muşcat,
Nici n-am cârtit când m-a apucat,
Cu colţii ei, cu fildeşii curbaţi,
M-a smuls cu grijă de lângă confraţi,
Acum mai ronţăie la mine, mai mănâncă,
Din carnea nepătrunsă, încă.
Sunt totul numai sânge, sunt o rană,
Mă soarbe poezia dintr-o cană!
Şi eu mă mistui între două sfere,
Între odihnă şi între neputere,
C-aş vrea din gura ei să mă preling,
Puţin din vâlvătaie ca să sting,
Să ardă mai încet, să rumege cu grijă,
Să nu mă lase pradă la vreo schijă!
Dar e-n zadar, în colţii ei mă duce...
Direct către odihnă pe o cruce
Şi-mi bate cuie-n talpă şi în mâini...
E dulce poezia ca miezul unei pâini
Şi-o las aşa, să facă ce-i convine,
Că-n gura ei, eu nu mai ştiu de mine!

poezie de Constantin Păun din Elegie neterminată (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Acum... nu-ţi cer,
Nu-ţi voi mai cere,
Revedere, reîntânlire!
Te voi iubi în linişte,
Şi în tăcere!
Tăcerea unei iubiri nemuritoare,
În infinita clipei arzătoare!
Şi chiar de-i ger în iarna trecătoare,
Tu eşti focul ce tot arde-n viaţa...
Viaţa asta, viaţa noastră!
Unde îmi eşti începutul,
Din nesfârsitul încă nesfârşit!
Dorinţa ce mă macină,
Între timpuri ori netimpuri!
Că atâtea rădăcini în mine ai înfipt,
Şi atâtea lacrimi din ochi s-au scurs,
Încât acum sunt tot doar uns,
Cu seva din sufletul tău!
Îmi cresc aripi pân 'la cer,
M-apropi chiar de Dumnezeu!
Şi nu-i nici un mister,
Sunt Eu... tot Eu,
Şi Tu... tot Tu,
Şi Noi... tot Noi,
Chiar şi fără de Noi!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este o rugăciune Motto(Poezia este ca o rugăciune. Nicolae Dabija)

Poezia este o rugăciune
Spusă de un om sfânt.
Ea este ca un copil ce poartă un frumos nume
Şi are suflet curat şi blând.

Poezia este o rugăciune.
Pentru omul care iubeşte,
Şi care nu mai prin dragoste,
Cu adevărat trăieşte.

Poezia este o rugăciune.
Pentru cel renegat.
E o călăuză în lume
Şi pentru cel cu sufletul împăcat.

Poezia este o rugăciune.
Spusă de îngerii din cer
Ea este o sfântă minune,
Plină de iubire, durere şi mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 martie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia ta, cale spre desăvârşire spirituală

Te voi cuprinde în mintea mea
În care numai vocea ta şi poezia ta există
Nu pot exista fără această creaţie... poezia
Fără acest dar pe care mi-l oferi în fiecare dimineaţă
La fiecare răsărit de soare, la fiecare apus
Suntem un ulcior de apă pentru însetaţi de dragoste
Suntem nişte frunze peste grădina bunicii
Sau poate nişte imagini de vis, ancorate de pânze dese
Suntem corăbiile mării ce portul îl inundă
Nu aşteptăm salvarea din nemurirea trupului
Dar suntem conştienţi de salvarea sufletului
De iubirea ce ne salvază, ne ridică, ne venerează.
Amintiri suave pentru iubitori, copii ai sufletelor pereche
Ferestre deschise spre suflete
Căi spre călăuzitoare timpuri...
Cunună în cer şi pe pământ.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit. Nimic. – Sufletul nostru e aruncat în trup unde găseşte numărul, timpul, dimensiunile. El raţionează cu acestea şi le numeşte natură, necesitate, şi nu poate să creadă în altceva. Unitatea adăugată infinitului nu-l sporeşte cu nimic, nici măcar cu cât s-ar adăuga un picior la o măsură infinită. Finitul dispare în prezenţa infinitului devenind un pur neant. Tot aşa şi spiritul nostru în faţa lui Dumnezeu şi dreptatea noastră în faţa dreptăţii divine. Nu există o disproporţie mai mare între dreptatea noastră şi cea a lui Dumnezeu decât între unitate şi infinit.

Blaise Pascal în Cugetări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de a fi o eroare de fond, viaţa e o greşeală de gust, pe care nici moartea, şi nici chiar poezia nu ajung s-o îndrepte.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

NATO rămâne o alianţă militară şi noi suntem împotriva unei alianţe militare făcându-şi casa în curtea noastră din spate, în teritoriul nostru istoric. Pur şi simplu nu pot să-mi imaginez că am putea călători la Sevastopol pentru a-i vizita pe marinarii din NATO. Desigur, cei mai mulţi dintre ei sunt nişte tipi minunaţi, dar ar fi mai bine să vină ei la noi şi să ne viziteze, să fie oaspeţii noştri, decât viceversa.

citat din Vladimir Putin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeziile nu încep niciodată

sunt doar continuări
ca şi cum ar veni din altă viaţă
dar nici acolo nu au început
sunt doar frânturi firave dintr-o viaţâ
poate fără sfârşire
ar fi aiurea să fie sfârşit fără început

ştiu că veţi râde sec
dar poezia nu vine din mintea noastră
de aceea nici măcar noi nu mai ştim
de unde ne încep durerile
doar chinuim
frumos
ca într-un dans socratic

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele sunt material de construit scări la cer

altfel ne-am prăbuşi în noi
precum o fac stelele care refuză risipirea
iar hăurile nu s-ar mai lăsa pătrunse
nici măcar ca sifoane spre nicăieri

din când în când zâmbesc ca un orb
la auzul unei voci de înger
ridic degetul arătător ca pe un penel
desenând aiurea poduri între lumi
într-o disperare soră cu poezia femeilor
şi mă pierd în visul din visul meu
ca un autor de scenarii hollywoodiene
numai bune de ridicat biserici noi
din care dumnezeu să ne ierte
de dumnezeire

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrimate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi –
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept, iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrămate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi-
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia:eternitatea poeţilor

Fără
să
anunţe
guvernul

Poezia
Emilyei Dickinson
s-a
înfrăţit

Cu
poezia
din
satul
meu
natal

Eu
trezesc
mugurii copilăriei
c-un
distih

Iar
Ea
îmi
şopteşte
nişte raze

Şi?

şi
soarele
răsare

În pagina mea

Hai
să-ncercăm

Tăcerea
ar
putea fi
singura
limbă
universală

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (13 mai 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precuvântare

Doamne,-aşa de răi suntem
Că nici nu ne mai vedem,
Nici la chip şi nici la cer
Nu ne mai vedem defel,
N-avem rană de mister, –
Numai boală de stingher,
Doamne!
Doamne, – aşa de morţi suntem
Că nici nu ne căutăm,
Cu flori nu ne sărutăm,
Din Cuvânt, râzând, plecăm,
Afară din noi Te dăm
Şi avan Te lăudăm,
Doamne!

poezie de Traian Vasilcău din Când s-au fost spus Îngerii (2005)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!