Noi suntem REM-ul, lumea noastră e o ficțiune, suntem eroi de hârtie și ne-am născut în inima și creierul și mintea lui, pe care eu l-am văzut. Că poate până și el, în lumea lui, nu este decât un produs al unei minți mult mai vaste, din altă lume. Și el caută cu înfrigurare o Intrare către acea lume superioară, căci visul nostru al tuturor este să ne întâlnim Creatorul, să privim în ochi ființa care ne-a dat viață.
Mircea Cărtărescu în REM
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre visare
- citate despre viață
- citate despre naștere
- citate despre minciună
- citate despre inimă
- citate despre hârtie
- citate despre eroism
- citate despre creier
Citate similare
Tărâmul sfânt
Se schimbă lumea mea de vis
Cetăți se-nchină către lume
Domnitori ai vechilor regate
Schimbă lumina de altă dată
Este o lume de fanfară
Este o viața de speranța
Nici un cuvânt nu poate spune
Că suntem născuți fără nume
Suntem fii lui Dumnezeu
Întru credința ne-am născut
Într-o țara sfântă, luminată
Vom fi lumina din spirală
Voi preamări tărâmul sfânt.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre naștere
- poezii despre țări
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre schimbare
- poezii despre religie
Lumea nu este ceva separat de mine și de tine. Lumea, societatea reprezintă relația pe care o stabilim sau încercăm să o stabilim între noi. Așa că tu și cu mine suntem problema și nu lumea pentru că lumea este proiecția noastră și ca să înțelegem lumea trebuie să ne înțelegem pe noi înșine. Acea lume nu este separată de noi, noi suntem lumea și problemele noastre sunt problemele lumii.
citat clasic din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi suntem lumea. Lumea este tu și cu mine, lumea nu este separată de tine și de mine. Noi am creat această lume - lumea violentă, lumea războaielor, lumea diviziunilor religioase, sexului, a anxietății, a lipsei totale de comunicare dintre noi, cu nici un simț al compasiunii, sau al considerației pentru un altul. Oriunde ai merge, în orice țară din această lume ființele umane, adică tu și ceilalți, suferiți. Suntem anxioși, suntem nesiguri, nu știm ce urmează să se întâmple. Totul a devenit nesigur. Peste tot prin lume noi ca ființe umane suntem îndurerate, speriate, anxioase, violente, nesigure pe tot, instabile. Există o relație comună între noi toți. Noi suntem lumea în esență, practic și în mod fundamental. Lumea este tu și tu ești lumea. Realizând asta într-un mod fundamental, profund, nu într-un mod romantic, nu într-un mod intelectual vom înțelege că problema noastră este de fapt o problemă globală. Nu este problema mea sau problema ta personală, este o problemă umană.
citat celebru din Krishnamurti
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi citate despre violență, citate despre sperieturi, citate despre sex, citate despre război, citate despre romantism, citate despre religie, citate despre informații, citate despre existență, citate despre durerea sufletească sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Lumea noastră seamănă cu bolgiile dantești sau cu faimoasa imagine a lui Isus, înconjurat, năpădit, strivit de cele mai hidoase și mai grotești fețe de sub-umani, din pictura lui Bosch. Fierbem în suc propriu, într-o lume sumbră și excremențială, lume de pamflet și caricatură. Ne-am înțepenit în infern, a început să ne placă, pentru că aici, dacă suferim chinurile iadului, avem în schimb satisfacția de a-i sfâșia etern pe tovarășii noștri de osândă. E drept, răul este mai expresiv decât binele.
Mircea Cărtărescu în articol (10 februarie 2012)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre iad, citate despre început, citate despre superlative, citate despre schimbare, citate despre pictură, citate despre imagine, citate despre creștinism sau citate despre celebritate
Cei mai mulți dintre noi trăim în lumea exterioară și ne identificăm (o facem de la trei ani) cu imaginea noastră din oglindă. Suntem cei care suntem. Când spunem "eu" ducem arătătorul spre piept: sunt corpul meu, un lucru din lumea largă. De obicei n-avem timp de introspecție și, dacă ne căutăm conștient propria noastră ființă, o facem nu către interior, ci spre suprafața mereu schimbătoare și colorată a vieții, ca un alergător care ar porni o cursă țâșnind invers din startere.
Mircea Cărtărescu în De ce iubim femeile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Mircea Cărtărescu despre viață, citate despre timp, citate de Mircea Cărtărescu despre timp, citate de Mircea Cărtărescu despre imagine, citate despre culori, citate de Mircea Cărtărescu despre culori, citate despre corp sau citate de Mircea Cărtărescu despre corp
Acest moment "acum-ul", nu este al minții pentru "A face" ci al Conștiinței pentru "A fi"! Când grația apasă butonul mintea sau ceea ce te numești ca fiind "tu" ai dispărut. Noi suntem viața eternă plecată în călătoria propriei recunoașteri dar credem că suntem un simplu om rupt de întreg care caută viata eternă. Când adevărul nostru lăuntric este mai presus decât atașamentul unei persoane atașamentul nu apare. Noi suntem deja Sinele, suntem Acela care îl caută pe Acela...
Atmaji Maharaj în De unde știi că nu ești deja Sinele?, Partea 2
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre conștiință sau citate despre adevăr
Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)
Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Și suntem după câte știm.
Lumea nu ne știe cum nu L-a știut
Cum și pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiți suntem copii
Al Celui din veșnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi așa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregătești și nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă știți că El s-a dat
Cine-n Domnul se oprește
El nu mai păcătuiește.
Păcătosul nu L-a știut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilași, nu vă-nșelați
Mintea voi vă luminați.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăiește după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuiește
Pentru diavolul muncește
Este pentru el venit
Și îl are la sfârșit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânță din Domnul are
Nu mai poate face greșale.
Și-i a Lui și pe pământ
Fără de păcat și sfânt
Deci vedeți deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alții au altă trăire
Nu în pofte și în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veșnicii.
Cine pe pământ trăiește
Și pe frate nu iubește
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraților, să vă iubiți
Pentru Domnul să trăiți.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel neprihănire.
Și mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Și că lumea te urăște
Ci pe Domnul îl slăvește.
Noi frați trebuie știut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viață
Am primit o nouă față.
Cine fratele-și urăște
Din moarte nu se trezește
Este rău, pierdut și laș
Biblia-i spune ucigaș.
Noi ce dragoste avem
Și în Domnul noi suntem
Care știm că S-a jertfit
Ființa ce și-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru frați viața a-și da
Frați, să nu iubiți cu limbă
Și cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel știm la ce suntem
Și că adevăr avem.
Inima ne-om liniști
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândește
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nșală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci așa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Și porunca așa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-așa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzește
Crede-n Isus nu greșește.
Isus știm că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat
poezie de Toma Adrian Frențiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre muncă, poezii despre jertfă, poezii despre draci, poezii despre creștinism, poezii despre copilărie, poezii despre adevăr, poezii despre Iisus Hristos sau poezii despre început
Din punctul de vedere al zeilor, această lume este mai puțin decât o joacă de copil, este o sămânță în pământ, pură potențialitate. Întreaga noastră lume a conștiinței este doar o sămânță pentru viitor. Dar atunci când reușiți trezirea lui Kundalini, astfel încât ea începe să iasă din pura ei potențialitate, în mod necesar voi puneți bazele unei lumi care este o lume a eternității, total diferită de lumea noastră.
Carl Gustav Jung în Psihologia Kundalini Yoga
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viitor, citate despre jocuri, citate despre copilărie sau citate de Carl Gustav Jung despre copilărie
Pe pământ, lucrurile nu sunt statornice, lumea când îl înalță pe om, când îl umilește, și asta se întâmplă pentru că omul este nestatornic. Nestatornice sunt lucrările lui, gândurile lui, nestatornice sunt cele ce se petrec în viața lui în această lume. Minunată este smerenia Hristosului nostru. Întreaga viață a Domnului nostru nu este altceva decât un exemplu de smerenie, ca să ne ajute să ne smerim cugetele noastre, căci mereu vrem să avem mai mult și să satisfacem egoismul nostru întunecat.
Părintele Efrem Athonitul în Despre credință și mântuire (2003)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre smerenie, citate despre întuneric, citate despre gânduri sau citate despre ajutor
Cea mai mare frică a noastră nu este faptul că suntem inadecvați, ci este faptul că suntem puternici peste măsură. Lumina noastră, și nu întunericul din noi ne înspăimântă cel mai tare. Ne întrebăm adesea: cine sunt eu ca să fiu strălucitor, minunat, talentat, fabulos? Cine ești tu ca să nu fii? Ești un copil al lui Dumnezeu și faptul că joci la scară mică nu servește lumea. Nu este nimic grandios în a te micșora pe tine însuți astfel încât ceilalți să nu se simtă în nesiguranță alături de tine. Cu toții suntem meniți să strălucim. Ne-am născut să manifestăm gloria lui Dumnezeu în noi înșine. Iar asta nu se află în doar unii dintre noi, ci în fiecare. Și când ne lăsăm propria lumină să strălucească, le dăm și celorlalți permisiunea să facă la fel. Când ne eliberăm de propria frică, prezența noastră îi eliberează automat pe ceilalți.
citat din Marianne Williamson
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre lumină, citate despre talent, citate despre spaimă sau citate despre nesiguranță
Nu este de ajuns să faci lumea religioasă. Adevărata credință în Dumnezeu și adevărata religie constă, dimpotrivă, în certitudinea tainică și totuși evidentă că Împărăția lui Dumnezeu - obiectul ultim al oricărei dorințe, al oricărei speranțe și iubiri - nu este din lumea aceasta, ci de dincolo, din acea lume care poate da sens și valoare tuturor lucrurilor de aici.
citat clasic din Alexander Schmemann
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre valoare, citate despre iubire, citate despre dorințe sau citate despre Dumnezeu
Nostalgia paradisului e sentimentul că suntem din această lume și totuși nu-i aparținem; că lumea din spiritul nostru nu e identică cu lumea care ne înconjoară; că suntem în mijlocul ei ca niște rămași pe dinafară dintr-o ordine înaltă de existență, ce ni se refuză; că din această pricină nu putem adera întru totul la condiția mizeriei terestre, în care ne simțim exilați; și că, în sfârșit, tot ceea ce în ființa noastră rimează în chip tainic cu veșnicia ne împinge la depășirea modului actual de existență și la cucerirea unui mod superior și desăvârșit, conceput în antinomie cu cel de acum și de aici.
Nichifor Crainic în Nostalgia paradisului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime, citate de Nichifor Crainic despre înălțime, citate despre sfârșit, citate despre rai, citate de Nichifor Crainic despre rai, citate despre perfecțiune sau citate despre depășire
Poemul șoimului
Pentru a te ruga deschide-ți tot sinele
Către cer, către pământ, către soare, către lună,
Către singura voce care ești tu.
Și să știi că există multe lucruri
Pe care nu le poți vedea, nu le poți auzi;
Pe care le poți cunoaște doar în anumite momente,
Momente care se-nmulțesc constant și în graiuri
Care nu sunt sonore întotdeauna, ci doar alte
Cercuri ale mișcării.
Ca șoimul în acea dimineață de duminică
Deasupra Fluviului Sărat. În vânt,
Încercuit de cerul albastru,
Ne-a înseninat inimile cu aripile lui sacre.
Te vedem, ne vedem pe noi și știm
Că trebuie să avem grijă
Și bunătate în toate lucrurile.
Inspiră știind că noi suntem făcuți
Din toate acestea și respiră știind
Că suntem cu adevărat binecuvântați pentru că
Ne-am născut și pentru că vom muri curând
În acest cerc al mișcării,
Ca un șoim rotunjind dimineața
Înăuntrul nostru.
Noi ne rugăm ca toate acestea să fie făcute
În frumusețe.
În frumusețe.
poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dimineață, poezii despre vânt, poezii despre voce, poezii despre timp, poezii despre poezie, poezii despre moarte, poezii despre mișcare sau poezii despre inimă
Din ochi de înger
Privesc în ochi, un înger alb, un înger luminos!
În ochii lui văd ceru-n rai, un rai așa frumos!
Vreau să-l ating, el stă pe nori, pe norii de zăpadă
Încet cad râuri de lumină, încet, într-o cascadă!
Ochii n-au văzut, vreodată, vreodată, o altă lume
Lumea lor! Ce-i lumea lor, cine ar putea spune?
Lumea noastră-i lumea noastră, așa de colorată!
Dar lumea lor, în lumea lor, mult prea minunată!
Se văd culori, ce curg, vărsate, vărsate în lumină
Pe-o mare de tăcere și-o liniște deplină
Doar cerul înstelat, el știe să-ți vorbescă
Ce visul nu cuprinde, nici mintea omenească!
Dincolo de nori e cerul, dincolo de cer e noapte
Unde gândul nu mai zboară și cuvintele sunt șoapte
Și din noapte poți ajunge, până-n răsărit de soare!
Unde vântul nu mai bate și nimic nu te mai doare!
poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre culori, poezii despre îngeri, poezii despre zăpadă, poezii despre zbor sau poezii despre tăcere
Tot ce s-a creat până acuma în România poartă stigmatul fragmentarului. Afară de Eminescu totul e aproximativ în cultura românească. Niciunul nu ne-am lăudat cu el. Căci nu l-am declarat cu toții o excepție inexplicabilă printre noi? Ce a căutat pe aici acel pe care însuși Buddha ar putea fi gelos? Fără Eminescu am fi știut că nu putem fi decât esențial mediocri, că nu este ieșire din noi înșine și ne-am fi adaptat perfect condiției noastre minore. Suntem prea obligați față de geniul lui și față de turburarea ce ne-a vărsat-o în suflet. Eminescu trebuie considerat un simbol național.
citat celebru din Emil Cioran (1937)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre România, citate despre țări, citate despre suflet, citate despre simbolistică, citate despre mediocritate, citate despre laudă, citate despre genialitate sau citate despre gelozie
O lume pierdută
O lume de mistere și visuri ne-mplinite,
O lume de durere și lacrimi risipite...
O lume-ncrâncenată ce zace în război,
Care trăiește azi, dar moare-ncet, cu noi.
E lumea ce ne ține, ne știe și ne doare,
În care răsar stele și înflorește-o floare,
În care păsări cântă pe ramu-nmugurit
Și-n care primăvara, se pare, n-a murit.
E lumea ce se stinge încet, fără să știm,
În care totu-ngheață, iar noi nu mai iubim.
E lumea ce devine, încet, mult mai străină...
Iar pentru toate astea, doar noi suntem de vină.
O lume ce se pierde de-atâta nepăsare
Și care-i rătăcită în noapte și-n uitare...
O lume pregătită să dea ultima luptă,
Dar, fără să regrete, mai pierde o redută.
poezie de Cristina Ghindar Greuruș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre stele, poezii despre război, poezii despre păsări, poezii despre primăvară sau poezii despre prezent
De câte ori privesc țăranul român îmi place să văd înscrise în cutele feții sale golurile dureroase ale trecutului nostru. Nu cunosc în Europa un alt țăran mai amărât, mai pământiu, mai copleșit. Îmi închipui că acest țăran n-a avut o sete puternică de viață de i s-au înscris pe față toate umilințele, de i s-au adâncit în riduri toate înfrângerile. Oricâte rezerve de viață ar dovedi el, impresia nu este totuși a unei prospețimi biologice. O existență subterană este ființa lui și mersul lui lent și gârbovit este un simbol pentru umbrele destinului nostru. Suntem un neam care-am ieșit din văgăuni, din munți și din văi. Am privit cerul din umbră și-am stat drepți în întuneric. Ne-am răcorit o mie de ani. De aceea numai febra ne mai poate scăpa... Când va ridica țăranul român capul sus? În jos am privit de când ne-am născut.
Emil Cioran în Schimbarea la față a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țărani, citate despre sat, citate despre înfrângere, citate despre văi sau citate despre trecut
Când spui "memorie", te gândești la computere. Nu trebuie să ne-o imaginăm ca pe o magazie unde depozităm lucruri. Memoria este un sistem dinamic, e însăși ființa noastră, trupul nostru și creierul nostru indiscernabil de trup.
citat din Mircea Cărtărescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre imaginație sau citate despre calculatoare
Lumea socială este caracterizată tot mai mult de "nimic". Tot mai mulți oameni își caută satisfacția în consum, însă a devenit evident că acesta nu poate oferi sensurile și recompensele care până acum erau obținute prin muncă. Dimpotrivă, indiferent cât consumăm, indiferent cât de mult ajungem să cumpărăm, nu facem decât să ne adâncim și mai mult într-o spirală fără sfârșit a frustrării. Căci obiectul consumului nostru este tocmai nimicul produs în serie, o masă amorfă de lucruri care vin de nicăieri și sunt produse oriunde.
George Ritzer în Globalizarea nimicului
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre muncă sau citate despre devenire
Libertate
Pe malul mării în tăcere zăbovesc
Și în jurul meu atent privesc,
Văd bucuria, încântarea, veselia,
Celor mulți ce iubesc libertatea, marea.
Visez și aș vrea să ies din starea mea,
Să mă desprind, să fiu pentru o clipă,
Acolo unde pasărea-și croiește V-ul,
Pregătindu-și în detaliu zborul,
Spre o altă destinație, de ea știută,
Unde viața pe mai departe să-și ducă.
Un neastâmpăr mă cuprinde
Și-o legitimă-ntrebare-mi pun,
Avem noi oare libertatea ei vreodată?
Să ieșim din ale noastre colivii,
Să ne înălțăm până la margine de zare
Și să știm că acolo poate ne chemarea
Ca misiunea ce ne-a fost dată
Să ne-mplinească în a noastră viată?
Da, de libertate omu-i întotdeauna-i doritor
Și-asemenea păsărilor și altor vietăți,
Zboară-n căutarea dulcei libertăți,
Acolo unde destinul îl poartă
Pentru împlinirea acelui vis
Care în stele i-a fost scris.
Tentați adeseori suntem să spunem,
Că nicăieri nu este mai bine
De a trăi, decât acolo, unde muma-i bună,
Muma cea ce ne-a zămislit, născut,
Țara-n care noi pe lume am venit
Dar să nu uităm nicicum
Că Mama noastră mai este,
Și Planeta Pământ cu ale ei
Albastre și deschise ferestre
Și Mamă bună se dovedește a fi,
Pentru oricine care caută visul a-l împlini.
Ale noastre libertăți sunt știrbite,
De societăți care încă mai sunt troglodite,
Un strigăt lăuntric mă încearcă
Și-mi doresc ca al lui ecou să sune cam așa
"Dați fraților șansa fiecăruia dintre noi
Să-avem contribuția noastră firească
La salvarea omenirii și a planetei albastre"!!
Nu frângeți aripi, oameni limitați,
Că rana lor doare pe fiecare
Ființa umană este divină
Și-în universul ăsta mare i stăpână
Pe tot ce mișcă și tot ce ne-nconjoară
Și strigătul disperării pe toți ne omoară.
Planeta noastră-i dulce legământ,
Pentru toți cei care au de spus cuvânt,
Și lumii-ntregi îi va servi și sluji
Atât cât noi pe pământ vom trăi,
După voia cea cerească.
Un plan măreț, dumnezeiesc este pentru fiecare,
Și zi de zi, ceas de ceas îl descoperim,
Chiar dacă-n lume mai este și furtună,
Speranța de mai mai bine pentru mâine,
Se naște-n în fiece zi, niciodată nu va muri
Ne călăuzește-n drumul ce-l avem de parcurs
De la răsărit până la apus..
Iubim libertarea și ne-o dorim,
Chiar dacă uneori de iluzii deșarte avem parte,
Noi știm să ne mulțumim cu atât de puțin,
Fără să știm că noi poate avem puteri nelimitate
Și de le descoperim, oameni mari devenim.
Dați șansă omului să se exprime oriunde în lume,
A lui cuvânt atât de mult contează că și de foame ține,
C-a lui libertate divină pare străină
Multor semeni ce-au uitat că suntem egali
În fața LUI, celui stăpân universal.
poezie de Georgeta Ganea (15 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre libertate, poezii despre planete, poezii despre mamă, poezii despre limite, poezii despre iubire sau poezii despre dorințe