Frau Merkel...

Frau Merkel,
Vă salută necăjitul, despuiatul şi totuţi mândrul ciob al unui protocol
Ce ne-a trecut pe-o hartă haşurată ca noţiune de moldovenesc popor
Şi uite de atunci din trei'ş'nouă eu nu mai am nici linişte nici loc
Indiferent de ninge sau de plouă pe umbra spuzei mele de noroc...
Dar dat fiind că-n optzeciş'nouă Gorbachev de Kohl a fost convins că nemţii sunt o ţară
Tot stau şi-aştept ciocanul altui Ribentrop pe Holocaust-ul meu rusificat de nicovală...

Şi astăzi vreau să înţeleg cam care-i scopul ce-l urmăriţi în Chişinăul nostru sumbru
Sau vreţi chiar să vedeţi cu ochiul propriu povestea de succes ce lasă-n umbră
Multiplele legende şi balade legate de urmaşii celor care
Se spune că-s veniţi de prin Pleiade şi sunt speranţa lumii viitoare...?!
Sau poate vrei să vezi copiii şi nepoţii ai celor dintre multele femei
Ce fost-au violate de armate roşii când bolşevicii fugăreau naziştii tăi
Sau ai dorinţa să discuţi cu strănepoţii acelor ce-au rămas ca santinele
Să-şi apere şi comunismul, şi toţi hoţii, să ne sugrume visele rebele...?!
Sau poate simţi neţărmurita nostalgie şi porţi un sentiment imens de vină
Că prin tratat cu-ai tăi s-a rupt din România... şi Basarabia şi dulcea Bucovină
Şi nu degeaba vii cu vizita de Stat, c-o zi înainte de aniversarea banditească
A protocolui secret ce-a parafat că Basarabia-i republică rusească
(Nevrând să-şi apere valorile regale, atunci elita românească ne-a cedat
Şi pân' şi caldarâmul capitalei, plângea în faţa ruşilor, îngenunchiat...)
Ah, doamna Merkel, iertaţi-mă că răvăşesc patetic evantai de amintire inutilă
Infantilismul meu nu e decât un gest semnificând o disperare afabilă
Că n-am putut atunci în patruzeci să am în braţ tăria Kalevalei
Să-mi apăr plaiul nostru strămoşesc şi numele de Românie şi de Mare

... Şi vă salut aice, doamnă cancelar, intuitiv simţind agenda vizitei şi scopul
Şi conţinutul prompt, deşi bizar, a scurtului discurs ce face jocul
Acestor hoţi făţarnici ce au creat un şir întreg de state mafiote
Pe sfânt pământul ăsta aşezat la marginea de drum a Europei
Scoţând poporul nostru la mezat şi invitându-vă la rolul de mascotă
Cu-a noastre lacrime, ei vor să le spălaţi, trecutul lor de târfe mafiote
Hai, doamnă cancelar, ridică ochii de pe discursul tău de miliarde
În faţa ta, în spate, interlopii, aşteaptă nu sentinţe ce i-ar arde
Aşteaptă doar iertarea de păcate şi consfinţirea businessului ca la noi
Au învăţat cândva în diplome cumpărate că libertatea-i pentru lupi nu pentru oi
Hai, doamna cancelar, legiferează – Republica Moldova - poveste de succes
... Ce marfă formidabilă e gazul, ce bun de plată-i Neamul Românesc!!!

poezie de Iurie Osoianu (18 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Românie

Tu, Românie dragă, tu, ţară minunată,
Ajuns-ai o ruină, căci prea puţini muncesc...
Vai, sunt atâţia oameni cu mintea-nceţoşată
Ce dorm ca nişte balegi pe plaiul strămoşesc

Tot aşteptând să vină de-afară o salvare
Sau poate chiar din ceruri un dar dumnezeiesc.
Tu, Românie dragă, din ţară-nfloritoare,
Ajuns-ai o ruină, nimic nu-i nefiresc.

Tu, Românie dragă, cu plaiuri carpatine,
Ajuns-ai vai de tine, atâţia lenevesc
Şi vor ca toată lumea s-o ducă foarte bine,
Dar ei nu fac nimica, doar fură sau cerşesc.

La noi se fură-ntruna, pe faţă, pe la spate;
Pe cei ce-s prinşi, din milă, tot hoţii i-au iertat
Sau proştii ce le-acordă prin vot imunitate,
Lăsându-i să mai fure, c-aşa le-a fost lor dat.

Tu, Românie dragă, tu, ţară minunată,
Ajuns-ai de ruşine, vezi?, alţii ne privesc...
Din toată Europa, noi suntem neagra pată
Adesea confundată cu neamul ţigănesc.

Tu, Românie dragă, tu, ţară minunată,
Erai cândva grânar, erai un Eminescu,
Acuma vei rămâne pe veci prostituată
Căci te-au vândut doi peşti ce se termină-n "escu".

La noi se fură-ntruna, pe faţă, pe la spate,
Iar cei care nu fură, se văicăresc pe Net;
Tu, Românie dragă, prea plină de păcate,
La ce mai ai nevoie de încă un poet?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meridianul zero

Chiar de-am fi fost în universuri paralele,
la plus sau minus infinit ne-am fi-ntâlinit
căci nouă aşa ne-a fost de la-nceput sortit
să ne-ntâlnim, cândva, chiar dincolo de stele.
Duceam în suflete icoane neştiute,
fără-a putea gusta din taina lor cerească
decât atunci când a-nceput în noi să crească
un sfânt miraj venind pe căi necunoscute.

Ne-a luminat şi ne-a purtat, deopotrivă,
pe plajele de la Kristel şi Cap Falcon,
unde plutem nedesparţiti, la unison,
peste iubiri venind din spaţii în derivă.
Ne-a legănat în vis prin oaze din Sahare
sub palmierii ce pluteau vrăjiţi pe apă
când trupurile noastre se zbăteau să-ncapă
în oiştea de pe cer a Carului Cel Mare.

În zori de zi plonjam în golfuri de ispite,
venind îmbrătişati tocmai din Carul Mare
când se năştea-nlăuntrul nostru o chemare
din pământeşti dorinţe încă ne-mplinite.
Pe ţărmul dăltuit ştiam că ne aşteaptă
un nou tărâm, pe-al său meridian zero,
să ne conducă-n paşi vrăjiţi de bolero
pentru-a găsi în zori a nemuririi poartă.
Ne spinteca meridianul de pe sferă,
iar timpul ce s-a rupt nehotărât în două
ne-a oferit atunci o paradigmă nouă –
să ne iubim mereu la margine de eră.
De ce să ne-ntrebăm acum necontenit
ce sorţi am fi avut prin lume separat? –
doar am ştiut de la-nceput ce ni s-a dat –
mirajul unui vis celest de împlinit!...

poezie de Corneliu Neagu din Fata Morgana, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2016
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echitatea este un lucru ticălos: pentru lege avem o măsură, ştim în ce să ne încredem; echitatea este conform conştiinţei celui care este cancelar şi, pe măsură ce aceasta este mai mare sau mai îngustă, la fel este şi echitatea. Totul este de parcă ar trebui să facă standardul pentru măsura pe care o numim picior, picior de cancelar; ce măsură incertă ar fi aceasta? Un cancelar are un picior lung, altul un picior scurt, al treilea un picior indiferent: este acelaşi lucru în conştiinţa unui cancelar.

citat din John Selden
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e teamă că, odată cu apropierea mileniului de marginea sa, pseudoştiinţa şi superstiţia vor părea an de an tot mai tentante, cântecul sirenei - al iraţionalului tot mai sonor şi mai atractiv. Pe unde am mai auzit noi asta? Ori de câte ori ne sunt stârnite prejudecăţile etnice sau naţionale, în perioadele de sărăcie, în timpul provocărilor legate de stima naţională sau de furie, atunci când agonizăm după locul şi scopul nostru cosmic diminuat, sau atunci când fanatismul din jurul nostru începe să fiarbă - atunci, obiceiuri de gândire familiare, din epoci îndepărtate, ajung să preia controlul. Flacăra lumânării începe să se gâtuie. Micul său bazin de lumină începe să tremure.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fragment cu drepturi

Mă întreba dăunăzi un tovarăş -
Suntem popor
Şi noi basarabenii?!
Ce drept avem?!
Suntem noi Ţară?!
Şi dacă-i adevăr o obârşie
De milenii.?!

Poporul are drept numai pe străzi
El doar cu străzile e în deplină armonie
Doar strada-i poate oferi
Pământul în bucăţi
Să-şi facă ca Hiperion
Împărăţie...

Poporul are drept la tulburări
La revoluţii
Dacă-i umilit în evoluţii
Mai are drept la scară
Pân-la cer
Ce-o construieşte
Din a "Mămăligilor poluţii"...

Poporul are drept de a munci
Asigurându-şi continuitatea
Existenţei
Mai are drept poporul nostru
De a iubi
Pe cei ce l-au adus
La sapa zdrenţei...

Poporul meu mai are drept şi la Unire
Indiferent
De bună-rea voinţa unor tipi
Şi n-are timp
Poporul meu pentru consilii
Şi pentru listele
Cu iz de comunist...

Atâtea drepturi trec pe dinaintea-mi
Atâtea-mi garantează
Trai decent
Că nici nu pot alege
Ce să mătur mai cuminte
Prospectele din Răsărit
Sau
Bulevardele prin Occident?!

poezie de Iurie Osoianu (15 mai 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moş Crăciun

Când vine Moşul o să-i spun: nu mai deschide sacul tău,
Pătrunde doar la el în suflet şi zi-i că vreau să fie al meu,
Pentru o oră, sau jumate. De mână să îl ţin, să-i simt căldura.
Hai Moşule, tu poţi s-o faci, transformă-i în iubire, ura.

Eu ştiu, tu ai puteri nemăsurate şi vei crea o lume nouă,
În care să mă vadă, să-şi dorească, măcar o dată, sau de două,
Să-mi stea alaturi, să-mi citească versul ce-l scriu acuma,
Pentru el. Hai Moşule, nu mă lua cu gluma,

Că e iubire, nu-i dorinţă ce trece iute ca să vină alte.
Eu nu vreau jucarii ca toţi copiii, nici o carte,
Il vreau pe el, privirea, ochii, gura
Ajuta-mă s-ajung să-i simt căldura.

Nu poţi Crăciunul ăsta? Nici cel trecut n-ai vrut.
Când o s-o faci? La anul? E bine de ştiut,
Că aşteptarea mă sleieşte, puterile se duc pe rând
Si o să mor, drag Moş Crăciun, cu tine si cu el în gând.

poezie de Magdalena Rus
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autodafe

de la Isus încoace n-a mai existat
blajin şi drept ci numai vinovat
indiferent de fu bogat sau sărăntoc
indiferent dacă avu sau nu noroc

sau dacă fu un rege sau un sclav
dacă era perfect sau om bolnav
în lumea celor drepţi - femei, bărbaţi
s-au dus cu toţii apriori vinovaţi

părinţii lor s-au dus, părinţii tăi
că nişte heruvimi - părinţii mei
eu mai rămân să mai adun nevoi
păcate grele pentru ceasul de apoi

ci voi să fiu la veşnicie condamnat
ci voi să ispăşesc fiind nevinovat
Golgota răstignitului Hristos
în lumea altor drepţi, aice jos...

poezie de Iurie Osoianu (7 februarie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare lui Ştefan cel Mare şi Sfînt

Un secol tehnologic avansat
Ne conservează-n neagră sărăcie
Şi ţara parcă-i scoasă la mezat
De comunisti şi oaia AEI-e.

Pentru putere aici, la Chişinău,
se zbat Partidele nomenclaturii ce -ncă-i vie,
Şi Bucureştiul parcă a scuipat
Pe visul meu cu Marea Românie.

Întotdeauna noi, am fost obiect de schimb.
Mărite Ştefane, ne fă cumva dreptate,
Că să ajung la Putna să mă-nchin adânc,
Mă -nchin adânc întâi prin consulate.

Ce poate fi şi mai stupid şi mai absurd
Ca viza de intrare şi control la vamă?
Asemeni adâncimi în vaduri de la Prut
Să mă despartă infinit de Ţara Mamă

Şi că să vezi, subiectul al atarei abordări
Sunt numai eu, ţăranul simplu, talpa ţării.
Pe când, cu uşurinţă TIR- Uriel cu ţigări,
Forţează Prutul avântat în albăstrimea zării.

Măria Ta, cândva cu sabie şi foc
Salvat-ai neamul şi lărgii hotare.
Netoţii ăştia azi nici contrabandă
nu mai pot
Bsă facă omeneşte...
Figurează prin dosare.

De râsul lumii mai dăunăzi n-am ajuns!
Nici unul dintre ei n-a vrut să fie preşedinte...
În circul asta intuiesc un sens ascuns –
Mă vor belit şi jupuit ca înainte,

Mă vor din nou ajuns sub comunişti,
Din nou, ca şi-nainte, să mă sugă.
Păi, cum altfel liberalistii-ghimpleristi
Ar mai ajunge iar miniştri din- tro fugă.?!!

Şi cum altfel bulbucii pedelisti
Ar mai putea să controleze acest picor de ţară?
Altfel decât prin foştii kaghebişti
Şi prin Zubco, de la Procuratura Generală...

Şi cum alfel haiducii lui Filat
Ar mai putea înfăptui programul-minim?
Întâi ne facem şeful împărat,
Apoi reîmpărţim mai totul ce- a furat P... Ulinici?!!

Da poate, Ştefane, Măria ta,
Coborî cu voia Domnului din ceruri,
Pe-o zi măcar, cu crucea şi cu spadă ta,
Să dai războiul ultim al nepoţilor lui Lenin?

Moldova n- a fost a mea şi nu e a voastră...
Ci a urmaşilor noştri, şi a urmaşilor urmaşilor noştri,
Să-mi spui te rog, Măria Ta,
Îţi sunt urmaşi aceşti golani de bogdaproste?!

Aceşti mancurţi şi hoţi şi trădători
Ce astăzi au ajuns în fruntea ţării mele,
Ei sunt urmaşii gloriosului popor
Învingător în lupte şi războaie grele?!

Şi pentru ei atunci, Măria Ta, te-ai străduit
Şi ai visat, Măria Ta, pe vremile acele –
Ca azi s-avem în fruntea ţării pui de bolisevici,
Icoană lor fiind satana Lenin?!

Blagosloveşte, Ştefane, poporul muribund,
Redă-i şi suflul vieţii şi încrederea în mâine –
Eu parcă-l văd pe potlogarul de Voronin în genunchi,
Că viermele prin glod, târându-se spre Ţine.

Reintegrarea Ţării să ne-o pui la punct,
Stârpind cu foc şi spadă seminţia de neghină!
Poporul Basarabiei, de secole ( f)cernut,
Tu adă-l înapoi la sânul Ţării –mume!

Căci simţ că Bucureştiul nu mai vrea,
La fel cum Chişinăul n-a dorit vreodată,
Să fie România ţara mea,
-Un tot întreg Bugeacul şi Carpatul!

Şi numai tu, Mărite Ştefan, ai putea
Să ni-l trimiţi pe Ţepeş, să mai tragă-n ţeapă
Cohortă trădătorilor de neam,
Nomenclatura asta nespălată.

-Aici, Mărite Ştefane, închei scrisoarea mea
Şi ţi-o trimit la cer umil, cu plecăciune.
-Mai poate Basarabia visa?
Sau moldoveanul poate numai versuri spune?

poezie de Iurie Osoianu (26 noiembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

am devenit statui, nici măcar din piatră
nu mai avem timp nici în închisorile noastre din suflet
grilajele lor ne-au fost sparte
orbecăie întunericul prin multe dintre ele
ne-a fost violat până şi spaţiul inimii
iar iubirea ne-a fost alungată
mâini lungi au intrat în noi şi ne-au luat
cuvintele
am rămas muţi, vorbesc doar ecranele

ferestrele ochilor ne-au fost acoperite, cu un alt soare
nu al nostru, ci a lor
noaptea luna nu ne mai cântă versuri, ci sângerează
zăpada este roşie de sângele celor care mor
legile nu mai funcţionează

telefonul sună a întuneric, când plăteşti
creditul cu zilelor muncite pentru un cub, în care
ai doar ceasul şi-o masă la care somnul te răpune
căci vine un alt mâine, la fel

copii stau pe net şi afară ninge, degeaba
căci săniile pentru ei au devenit inutile
au devenit albinoşi
soarele a dispărut din obrajii lor

bună dragă, soţul sau ea îţi spune
tu nici nu tresari, eşti tot acolo
parcă şi după serviciu, şeful te întreabă
când e gata?

noaptea spaţiul dintre noi s-a mărit
salteua şi patul au fost prea scumpe
şi trebuie să ne odihnim
dimineaţa plecăm fără cuvinte
de parcă nici nu ne-am fi cunoscut!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori iubita mea

Am să-ţi mai scriu din când în când
Să nu te superi, doar în gând
Doar despre cum ne-am cunoscut
Despre imagini ce-au trecut

Sunt clipe ce-au părut un vis
Sunt amintiri de care-am scris
Ai apărut în viaţa mea ca din senin
Nu mă-ntreba de ce tu eşti al meu destin

Aş vrea să ştiu ce îţi doreşti
Să ne vedem doar să vorbim
De întâmplări ce le-am trăit să ne amintim
Sau vrei să-mi spui că mă iubeşti

Stau şi mă gândesc dacă e vis sau realitate
Atunci când tare inima îmi bate
Când totul se petrece cu multă voluptate
Cred că trăim o altă realitate

Iar uneori când mă mai bănuieşti
Din nu ştiu ce motive
Că viaţa ce cu mine o trăieşti
Ar îmbrăca şi forme mai fictive

Nu vreau să fi un martor trist
În faţa unui acatist
Ce-l dau în mod eufemist
În jurământul meu pe Crist
 
Vezi tu iubita mea
Atât de dor îmi e de tine
Şi nu mă pot doar lamenta
Te vreau aici, chiar lângă mine

În clipele când te tot strig
De disperare şi de frig
Chiar dacă este vară-afară
Trăiesc în lipsa ta, o vreme glaciară

Mai ţine-mă în braţe strâns
Te rog nu mă lăsa în plâns
De mine să întrebi cândva
Când îţi faci timp sau poate,
Uneori iubita mea
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să negi sau să închizi ochii în faţa defectelor tale nu le va face să dispară. Doar struţul crede că dacă bagă capul în nisip nimeni nu îl vede. Acest concept ne spune că trăsăturile care ne provoacă o reacţie negativă atunci când le vedem la alţii, le avem într-o formă mai directă sau subtilă, în noi. Merită să gândeşti aşa doar prin prisma faptului că ajungi să îţi pui întrebări legate de tine atunci când te enervează trăsăturile altor persoane. Este amuzant să vezi un om care îl ceartă pe altul pentru că e leneş şi nu face nimic cu viaţa lui doar ca să te uiţi mai atent la viaţa celui care ceartă şi să vezi că şi el este într-o perioadă "nu foarte productivă" a vieţii lui. Şi-a recunoscut propria lene şi îl ceartă pe celălalt pentru că este MULT mai simplu să vezi la altul ce ai în tine decât să te priveşti pe tine. De aici vorba românească, "în loc să vezi paiul din ochiul altuia, mai bine să vezi bârna din ochiul tău." Ce facem de fapt, atunci când îi certăm pe alţii? de obicei ne certăm propriile trăsături pe care nu ni le recunoaştem.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa răspunsului mut

Ce văd!...
E-adevărat?...
Tu eşti?...
Cum?...
N-ai murit?...
Tot mai trăieşti?...
Pendulă care te-ai oprit din mers,
Încerci acum să mergi în sens invers?...

Hai!... Spune-mi...
Spune-mi tot ce ştii...
Să-mi spui chiar şi minciuni,
Să-mi spui
Ce n-ai spus nimănui -
Nici celor morţi,
Nici celor vii...

Ce victime ai mai făcut
Din clipa-n care urma ţi-am pierdut?...
Ce vrăjitoare te-a trecut prin foc
Şi-a reuşit să-ţi pună inima la loc?...
Şi care-anume sfânt din calendar
Te-a sfătuit să te-ntâlneşti cu mine iar?...

De ce zâmbeşti?
E-adevărat?...
Te-ai răzgândit?...
Ne-am împăcat?...
Iar ne iubim?...
Sau, poate, şi-azi ne regăsim
Aceiaşi vechi duşmani?...
Dar tu mai ştii după câţi ani?...

Eu te-am iertat de mult!...
Dar tu?...
Răspunde-mi "Da"...
Răspunde-mi "Nu" -
Totuna mi-e!...
Ştii tu de ce -
La tine "Nu" şi "Da" nu sunt
Decât aceleaşi vorbe-n vânt!...

De ce te temi?...
De ce-ţi ascunzi
În palme ochii tăi rotunzi?...
De ce-ţi aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tăi de porţelan
Şi inima de Caliban?...

Răspunde-mi!...
Vreau să ştiu şi eu,
De ce-ai venit?...
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decât
Să-mi torni, ca şi-n trecut, pe gât
Un păhărel de coniac,
Ca eu să tac,
Iar tu să ţipi
Şi să dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!...

Ce zici?
Aşa e c-am ghicit
De ce-ai venit?...
De ce te-ncrunţi şi nu-mi răspunzi?...
Ce nou secret îmi mai ascunzi?...
De ce scrâşneşti din dinţi
Şi taci?...
Hai!... Spune-mi, ce-ai de gând să faci?
Deschide-ţi gura - mii de draci! -
Şi lasă-mă să-ţi mai sărut...
Nu gura...
Ci răspunsul mut!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, te iubesc!

Românii-au suferit după război,
Când ruşii ne-au luat şi pielea de pe noi:
Ne-au luat şi grânele, şi vinul, dar şi vita,
Şi nouă ne-au rămas doar coada şi copita.

Cei ce-au trecut în timp prin astă ţară,
Toţi ne-au luat... şi n-au plecat cu mâna goală.
Românii au răbdat de foame şi amar
Şi-au renăscut ca Phoenix, din cenuşă, iar şi iar.

Acest popor n-a fost îngenunchiat!
Cum a putut, cu greu el s-a luptat.
Chiar dacă n-a găsit nicicând dreptatea,
Nu s-a lăsat învins, nu şi-a pierdut identitatea!

A stat în vânt şi ploi ca stânca în picioare,
Când mulţi au încercat să ne doboare.
Câţi s-au jertfit!.... ne trebuie un munte de colivă!
Pentru al nostru scump pământ şi dulce limbă.

De-aceea îmi iubesc portul şi glia!
Aici vreau să trăiesc: în România!
Pe-acest pământ udat de sânge strămoşesc,
Strig să audă lumea-ntreagă: România, te iubesc!

poezie de Nicanor Casandruc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Atunci nu-mi mai reproşaţi că am greşit; ştiu şi eu foarte bine acest lucru, doar nu-s tâmpit! Cel puţin, aşa sper... Eu doar am recunoscut faţă de voi ceea ce am făcut, ca să vă dovedesc că n-am nimic de ascuns, sunt sincer, că nu am secrete şi nu mi-e ruşine de faptele mele, deşi ştiu foarte bine că am greşit enorm... Dar... Ce altceva mai vreţi de la mine?! Repet, recunosc: Am greşit! Sunt doar un om, ca oricare altul, nu sunt perfect; se mai întâmplă...
Stela: Poate, dar nu chiar aşa. Ai exagerat, frumosule.
Lucian: Aşa; şi?! Ce aveţi de gând? Să mă executaţi?! Puneţi-mă la zid şi împuşcaţi-mă, dacă vreţi. Eu sunt de acord, nu mă-mpotrivesc.
Alex: Aş, comandante...
Lucian: Nu?! Atunci, hai, daţi cu pietre! Cine-i primul? Eu sunt ţinta!
Nistor: Şefu', nu-i deloc amuzant...
Lucian: Nu?! Nici nu intenţionam să fie, Nis.
Mihai: Păi, Luci, eu te-am înţeles, ai văzut doar, deşi... Dar, nu contează! Ai greşit, însă nu vreau nici o schimbare. Te consider în continuare cel mai bun dintre noi şi vreau să-mi fi prieten, nu altceva. Desigur şi comandantul nostru; tot tu, nu altul!
Lia: La fel şi eu, Luci. Am înţeles, am acceptat şi... N-are rost să ne gândim la schimbări, separări, sau supărări inutile.

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei înţelege că dacă vrei sănătate, bani sau iubire, succes sau fericire, trebuie să dezvolţi ceva în interior, o abilitate nouă, o stare de spirit nouă, atunci vei evolua şi în interior, precum şi în exterior. Şi poate că îţi vei da seama că cel mai mare beneficiu nu este succesul exterior şi nici fericirea dată de lucrurile exterioare ci felul în care tu te simţi în interior, acea încredere sănătoasă în tine că acum ai cheia pentru a obţine tot ce vrei, acea împlinire sufletească şi sentiment de putere interioară că totul este aşa cum trebuie să fie şi POATE, sentimentul că setea a dispărut.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, Maică Românie!

"Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit....

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!"

poezie de autor necunoscut/anonim (15 octombrie 1918)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vei înţelege că dacă vrei sănătate, bani sau iubire, succes sau fericire, trebuie să dezvolţi ceva în interior, o abilitate nouă, o stare de spirit nouă, atunci vei evolua şi în interior, precum şi în exterior. Şi poate că îţi vei da seama că cel mai mare beneficiu nu este succesul exterior şi nici fericirea dată de lucrurile exterioare ci felul în care tu te simţi în interior, acea încredere în tine, că acum ai cheia pentru a obţine tot ce vrei, acea împlinire sufletească şi sentiment de putere interioară că totul este aşa cum trebuie să fie.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O... Tu an ce vii la iarnă

După anii grei de criză, cu potop şi vijelie,
Ce-au trecut de-a lung şi-n latul peste biata Românie,
Tu an nou ce vii la iarnă, spune! Ce-o să ne aduci?
Eu aştept cu nerăbdare, o răsplată pe măsură,
Pace-n suflet, fericire, dacă Domnul se îndură,
Fără lacrimi, fără jerbe şi cât mai puţine cruci.

Din adânca veşnicie vii ca sol de bună stare?
Sau ca semn al morţii lente şi cu multă nepăsare
Ne sfidezi şi nu ţii seama de-ale noastre rugăminţi?
Te-aş dori loial şi prieten, nu făptaş numai la rele,
Vreau să văd cununi de lauri peste vatra tării mele,
Ea să aibă strălucirea, pentru noi, pentru părinţi.

Ei aşteaptă de decenii, chiar cu prea multă răbdare,
O schimbare radicală, asta şi-o doresc mai tare,
Vorbe goale şi minciuna prea ne bântuie pe toţi.
Poate vii cu legi mai aspre şi cu minţi mai luminate,
Să fim demni în ochii lumii, eu socot că se mai poate
Să-nvingem netrebnicia şi să mai scăpăm de hoţi.
Dar... Oricare-ţi este gândul, bucuroşi te aşteptăm.
Soarta noastră este una: - Doar luptând să mai sperăm
La un trai şi-o viaţă demnă, între naţii pe pământ.
Chiar de unii au veninul şi ne-proaşcă cu noroi,
Sunt convins, avem puterea, ea se află doar la noi,
Să ne apărăm menirea până vom intra-n mormânt.

De aceia Tu! An ferice, să ne vii cu tot ce-i bun,
Pentru acest popor ce-i vrednic, pentru neamul meu străbun,
Ce trăieşte de milenii pe meleaguri strămoşeşti,
Răbdător, tare ca stânca, înfruntând atâta greu,
Când cu braţul, când cu mintea sau mila lui Dumnezeu
Fiind-că de la Daci ne tragem şi din ramuri româneşti.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (20 august 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!