Instantaneu

Îmi plac fotografiile - la ceasul
când se preschimbă-n tigri: fiecare
îşi ţine-n gură halca ei de timp.

Noi înotăm - în ochii lor: zâmbind,
mai facem gesturi mari şi luminoase
sub cerul înflorit...

Dar dedesubt,
Însângerată, apă fără umbră
ne-a şi vărsat într-o bulboană sumbră

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu se uite că, începând din 1943 – când "manifestul" nostru a declanşat "scandalul" cunoscut – pe noi ne-a omogenizat sentimentul unei solidarităţi morale, intelectuale, artistice (mai târziu, chiar politice).

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu realizat de Daniel Cristea-Enache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte în timp ce vuia codrul din creştete, Dumnezeu mă soma c-o nuia moale: rosteşte-te!

Ştefan Augustin Doinaş în poemul: Urletul limbii la naşterea poetului
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între 1955 şi 1989 noi am trăit în România într-o "Siberie a spiritului" – cine ar putea să nege acest fapt?

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu realizat de Daniel Cristea-Enache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine un ceas

Vine un ceas, când ridicând privirea
descoperi în azurul beat ivirea
unor cumplite păsări: nu pot fi
decât acvile de la miazăzi,
reflexul la zenit al faptei tale.
Adormi sub zborul lor. Ca să te scoale,
un zeu la pândă a tocmit pigmei.
Şi te trezeşti în zori, te uiţi la ei,
Şi – "parc-au mai crescut..." – îţi spui deodată.
Te uiţi în sus, în zarea fără pată:
şi păsările au crescut. Le sorbi
cu ochii mari, înspăimântaţi: sunt corbi.
Ai vrea să-ntrebi, apoi renunţi. Mai bine:
pigmeii sunt de două ori cât tine...

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În funcţie de felul cum fiecare dintre noi s-a situat pe baricade (fie, acestea, chiar imaginare...), fiecare ne-am definit ca membri ai grupării. Cei ce s-au simţit – întâi de toate, ei înşişi – ca elemente constitutive ale Cercului, aceia au fost receptaţi de către ceilalţi ca atare; lor li s-a acordat, în mod tacit, rolul şi funcţia respectivă.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu realizat de Daniel Cristea-Enache
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dory: Ei, domnule Branhii Ţâfnoase. Vrei să ştii ce trebuie să faci când viaţa te pune la pământ?
Marlin: Nu, nu vreau să ştiu.
Dory (cântând): Continuă să înoţi. Continuă să înoţi. Continuă să înoţi, să înoţi, să înoţi. Ce facem noi? Noi înotăm, înotăm.
Marlin: Dory, nu mai cânta.
Dory (continuă): Ha, ha, ha, ha. Îmi place să înot. Când înoţi, înoţi.
Marlin: Acum m-am blocat pe cântecul ăsta... Acum e în capul meu.
Dory: Scuze.

replici din filmul artistic În căutarea lui Nemo
Adăugat de Liliana Stefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între Ani!

A mai trecut un an fără să vrem,
Am făcut şi facem tot ceea ce putem,
Ca să ne fie drumul vieţii cât mai uşor,
Pentru unii drumul lor parcă-i un zbor.

Copiii vor repede ca să crească,
Bătrânii şi-ar dori să întinerească,
Noi, ceilalţi, nu avem timp să ne gândim,
Dar ne-am dori, tineri mereu ca să fim.

Copiii cresc repede fără să ştie,
Bătrânii se gândesc, dincolo cum o să fie,
Noi mergem înainte purtaţi sau nu de val,
Dar unii dintre noi, nu mai ajung la mal.

Iată-ne ajunşi în ziua dintre ani,
Ziua în care uităm că avem duşmani,
Majoritatea vom petrece şi fără mulţi bani,
Mulţi, dar nu toţi vor apuca noaptea dintre ani.

Cu toate acestea, eu vă îndemn la iubire,
La cât mai multă înţelegere, pace şi fericire,
Să încercăm să fim mai buni în fiecare an,
Şi fiecare dintre noi să ajute, chiar şi pe duşman.

Viaţa este calea spre eternitate,
Şi fiecare an este un pas,
Câţi oare dintre noi, în realitate,
Ştim cât timp sau paşi, ne-a mai rămas?

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2013)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trandafirul negru

fragment

În Ţările de Jos, într-un vechi burg
încins cu holde arse de pelagră,
un grădinar visă într-un amurg
un straniu trandafir cu floare neagră.
Şi ani de-a rândul visul lui rămase
deasupra casei, ca un cer închis;
iar păsările, când veneau sfioase,
zburau cu aripi fragede prin vis.
Dar ochii lui şi mâinile în friguri
păliră lent sub zări verzui, iar el
mereu se aplecă pe nalte diguri
ţinând holbat al apelor inel.
În mări, epave cu catarge moi
dădură rădăcini, în timp ce bradul
de şapte ori se scutură de foi
şi zeci de fluvii îşi schimbară vadul.
Altoiuri albe, muguri sângeroşi
în van îşi împleteau pe rând nuanţa.
Şi într-o zi, când trâmbiţau cocoşi,
pieri sub cerul de rubin speranţa:
căci fata grădinarului hrănind
la sânul ei trei luni un şarpe harnic,
îi îngropă cenuşa sus, pe grind,
sub trandafiri, – dar totul fu zadarnic.
Chemaţi din ţări străine, magi de seamă
se-ntoarseră-n ţinuturile lor,
vorbind de-a lungul drumului cu teamă,
de lucrul fermecat şi fără spor.
Iar grădinarul putrezi în mlaştini,
sub zborul păsărilor care trec
în unghi prelung spre ţările de baştini
pierind în ceruri ca-ntr-un alb înec...
....

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu ne-a dat cuvântul

Dumnezeu ne-a dat cuvântul,
Dar noi de mult nu mai vorbim.
El ne-a dat şi gândul,
Dar noi de mult nu mai gândim.

Dumnezeu ne-a arătat lumina.
Dar noi am abuzat de ea.
Şi ea sărmana de frica noastră
S-a ascuns în umbra sa.

Dumnezeu ne-a făcut şi cerul,
Cu bolta lui alb-albastră
Dar noi nu i-am înţeles misterul
Şi l-am închis ca pe o fereastră.

Dumnezeu ne-a dat pământul.
Să ne naştem şi să rodim,
Dar noi am uitat un lucru simplu.
Pământul să-l iubim.

Dumnezeu ne-a dat de toate
Şi putere ne-a mai dat.
Dar noi ne temem de moarte,
Dar nu ne temem de păcat.

poezie de Vladimir Potlog (31 martie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alternativ

E soarta unora cam sumbră –
S-ajungă propria lor umbră.
A altora e şi mai dură:
Propria lor caricatură.

epigramă de Ştefan Cazimir din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plac foarte mult bijuteriile, dar de fiecare dată când îmi cumpăr, mă rezum la modele clasice şi discrete, nimic flashy. Îmi place să asociez ceasul cu bijuterii în aceeaşi nuanţă. Nu port niciodată aur galben, îl prefer pe cel roz.

Simona Halep în interviu (13 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc, mai mult mi s-a povestit, luam pâine şi ceream mălai pentru pâine. La noi în casă nu se făcea mălai şi atunci ceream la vecini.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înotăm pe-o umbră de barcă săracă

Zâmbetul, fagure de miere pe aripi de fluturi,
Între cosiţele blonde minunat îl scuturi,
Petalele iubirii fierbinţi cad în palma mea –
Rugina amintirii din apusă, zbuciumată, stea.

Ochii limpezesc din profunzime şi marea, şi cerul,
În ei îşi ascunde lumina solară misterul,
Buzele flămânde de săruturi râvnite în viaţă
Pun pecete de flori peste îndrăgostiţii din piaţă.

Dinţii tăi ar muşca povestea sfintei iubiri
Care parcelează drumul sub cruci de martiri,
Bluza îţi lasă gâtul şi umerii rumeni şi goi,
Din fagurii de miere gustăm pe rând amândoi.

Între cosiţele tale gândurile mele s-ascund,
Marea pierde nisipul, înoată pe prund,
Noi înotăm pe-o umbră de barcă săracă
Unde iubirea a-nceput demult să ne placă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ceas

Zori de ziuă, crapă cerul,
Deschid ochii, altă zi,
Vine iar cu tot misterul
Noţiunii de a fi

Nu am ceas, am timp, atâta
Ţin la el ca un nebun,
Mi-l tot fură viaţa... sluta,
Îl tot ia, însă îi spun:

Tu ai clipe, existenţa,
Tu le numeri, eu trăiesc,
Tu tic-tac, eu cu dorinţa
Să exist şi să iubesc

Între noi, mereu o luptă
Cu secundele ce trec,
Însă cine le ascultă,
Când cu timpul mă întrec?

Sunt convins că oboseşte,
Când va fi, o să-l ajut,
E doar timp, nu-ntinereşte,
Deşi poate ar fi vrut

Zori de zi... nu sună ceasul,
Mă trezesc zâmbind mereu,
Nu ţine cu mine pasul,
Nici ce-i trist şi nici ce-i greu

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi...

Într-o zi mi-e mai vară, într-o alta descresc,
Orice clipă trăită printre paşi mi-o zăresc,
Învârtită-i timona, dar nu-i timp de întors,
Curg ninsori fără milă, îşi întrec al lor tors.

Dar, privesc visătoare şi-aud ochii zâmbind,
Eu, mireasă în galben, trec prin toamnă iubind,
La picioare rugina mă decalţă de ani,
Tropoteşte-nsoţită de-un alai de şamani.

Şi mi-s tălpile goale şi-mi par toate mai reci,
Îţi ascult îndârjirea, viaţă, grabnic mai treci,
Dărnicia ţi-e scumpă când cerşind primăveri
Vicleşug pui în haina ce-o îmbraci în tăceri.

Anotimpuri străine, rând pe rând amurgesc,
Mi-e în urmă privirea, mi-o adun şi pornesc
Prin desişul de frunze, printre vânturi şi ploi,
Recunosc... e uşor... când zăpezi dăm în doi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbră de cuvânt

Fiecare cuvânt v-a fi plătit
răsărind şi ucigând
umbra-i rămâne vânt
trup luând
dincolo de mormânt
într-o procesiune
ce ne va trece printre ele
privindu-le...
Şi cât curaj poţi să ai
când cu ochii de ele o să dai
cum te urmăresc
fără o mână
fără un picior
în lagărul lor
cu paznici
minciunile
promise lor
arătându-ţi
silabele torturii

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţi cuminţi

Mai plâng sub noi, în somnul lor cărunt
Ne pârjolesc în gânduri răzvrătirea
Şi uneori ne recitesc psaltirea
Cu vocea ca un dumicat mărunt
Abia alunecat pe gât şi ciunt
Aşa cum ni-i răstoarnă amintirea

Mai trec prin noi, prin gesturi şi prin sori
Prin şoapte adumbrite, abreviate
Cu chipuri mici, sfioase şi speriate
Zâmbind din prăfuitele scrisori
Pe care ni le-au scris de-atâtea ori
Dar niciodată n-au fost expediate

Mai râd de noi de sub vreun mal de ceară
Se opintesc sub lacrimile noastre
Cu ochii mari, mijiţi sub cruci albastre
Părinţi cuminţi crescuţi în colb la ţară
Mai ies din amintiri la ceas de seară
Şi se prefac apoi în triste astre

poezie de Camelia Florescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărata poezie este aceea care se hrăneşte din cultură, dar eu nu mă realizez ca poet decât în măsura în care mă diferenţiez de toţi poeţii pe care i-am admirat, pe care i-am citit şi aşa mai departe. Dacă nu există această diferenţiere, nu există pecete personală. Fiecare poet îşi are tonul lui.

Ştefan Augustin Doinaş în Interviu la TVR - Cleopatra Lorintiu. o producţie TVR Cinema ,film distins cu premiul APTR pentru em
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rădăcini de vânt

Ceasul s-a scurs
şi te-ai dus departe frumoaso!

Ai curs pe lângă noi
floare de liliac cu parfum de vară
uitat într-o vază pe pervazul iubirii!

Toamna te-ai făcut mireasă
şi-ai înflorit din nou
împrăştiind petale de crini albi
de pe vârful secundelor polare!

Ce frig e în lume fără tine
iubita mea cu aripi de eter
şi ochii de cărbune.

M-a cuprins lacrima ceasului
şi alunec
pe cărarea amintirii,
sărut început şi pierdut
într-o lacrimă din alte lumi,
îngropat într-o stea pe cerul noapţii...

Noapte bună iubito,
ai grije de tine,
lasă-mi singurătatea
să crească în rădăcini de vânt
şi cuprinde-mă când ţi-o fi dor.

poezie de Alexandru Berceanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi plac oamenii. Mă intrigă şi deopotrivă atrag, trăirile mute, trăsăturile fine de suflet, integritatea şi vanitatea care amestecă visuri mici şi mari într-un amalgam surd. Îmi place că seamănă şi adună fericiri şi tristeţi de pe cer deschis, cu nori şi colţuri de senin. Suflă peste primăveri din zâmbet, fluieră suferinţele altora, dansează pe note de clipă fără portativ şi ritm. Îmi plac oamenii liberi. Nu în aparenţă ci intens, asumat, din toată puterea esenţei lor. Sunt siguri, fragili în proporţii inegale, neştiut de nimeni, decenţi şi simpli. Eu zic că simplitatea-i virtute şi vârf de speranţă într-o lume aproape înghiţită de consumerism şi ipocrizie la pachet. Îmi plac oamenii care judecă drept, pe sine, în vederea evoluţiei. La ce-mi foloseşte slăbiciunea sau neputinţa altuia dacă sunt oglindite în limpezimea inimii mele sub altă formă?
Îmi plac oamenii selectivi dar nu aroganţi. Iubeşti, ierţi, dai totul fără măsură, dar cui?

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!