La biserica cea veche

La biserica cea veche
Ce-o zidiră ei străbunii,
Plâns în dangănul de clopot
Cheamă azi la rugăciune.

Şi a fost cândva odată
Fala celor ce-o zidiră,
A ajuns trecând prin veacuri
Părăsită - o ruină.

Martor vremurilor tulburi
Suferinţei unui neam,
Astăzi pare răstignită
Ca Hristos între tâlhari.

Şi de ar putea ea spune
Câte rugi pe la icoane
Inălţat-au ei creştinii,
Câte mame ingenuncheate
De durere şi de griji
Lacrimi pus-au în rugăciune
Pentru pruncii lor bolnavi.

N-au putut să o doboare
Nici cutremure, razboaie,
Ce au reusit creştinii
Prin necredinţă, nepăsare.

Ca un Christ uitat pe cruce,
Povara necredinţei noastre
Prin veacuri trupul său şi-l frânge;
Eu merg să-aprind o lumânare.

poezie de Angelina Nădejde (6 august 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte mame nu vin şi mă roagă cu lacrimi: "Părinte, fă rugăciune pentru copilul meu!". Ce agonie au, sărmanele! Însă puţini taţi îmi spun: "Fă rugăciune, deoarece copilul meu a luat-o pe un drum greşit! ". Chiar şi astăzi o mamă, cu multă nerăbdare, sărmana, îşi împingea copiii - opt avea - şi îi punea în şir, ca să ia toţi binecuvântare. Un tată nu ar fi făcut uşor lucrul acesta. Şi Rusia tot prin mame a fost salvată. Îmbrăţişarea tatălui este seacă atunci când nu are harul lui Dumnezeu. În timp ce sânul mamei, chiar şi atunci când nu are Dumnezeu, are lapte. Copilul îl iubeşte pe tatăl său şi îl respectă, dar prin afecţiunea şi gingăşia mamei i se măreşte şi mai mult dragostea faţă de tatăl său.

Paisie Aghioritul în Viaţa de familie
Adăugat de Dan Nicorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Alba

La Alba,-n 21, ceva s-a întâmplat...
S-a pogorât unirea pe plaiu-nsângerat
De plâns şi suferinţă. Şi inimi de români,
Au devenit pe glia şi neamul lor stăpâni.

S-a pogorât unirea şi lacrimi au picat.
Din lagărul durerii, năpârcile-au plecat.
Şi aprigele vânturi din braţul de român,
Pe scumpa noastră ţară, iar au numit stăpân.

De veghe, ca un vultur, cu aripile-ntinse,
Păzit-a focul sacru, port şi pământuri, vise
Şi datinile noastre rămase moştenire
De la străbuni, de veacuri – o mare de iubire.

Acum se-apleacă iară, sub cumpăna fântânii,
Uniţi în rugăciune şi plâns, mai toţi românii.
Ni-i glia mai săracă şi pruncii ne-au plecat...
Tu mântuieşte, Doamne, poporu-ndurerat!

E-o ţară de morminte, prin moarte doar, unită...
Nici lemne nu-s în sobă, nici turtă nu-i pe plită...
Pământ străin ne cheamă,-n pământul românesc
Rămas din tată-n tată, doar spinii mai rodesc.

Din ţara noastră Sfântă, mustesc de-o vreme lacrimi,
Ne zbatem de durerea şi plânsul multor patimi.
Fă o minune, Doamne şi-o Românie Mare
Şi cheamă iarăşi pruncii plecaţi peste hotare!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dumnezeu dă culoare pământului prin flori,
Mamelor, prunci spre mântuire,
Oamenilor, bucurie prin muzică,
Speranţă şi pace prin rugăciune.
Toate acestea le primim în dar.
Ce dăm noi la schimb?

poezie de Angelina Nădejde (16 iunie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem o ţară

Avem o ţară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbaţi nemuritori.
Şi unde stau de veacuri laolaltă,
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri;
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.

Avem la Putna, Sfânt şi viu cu duhul
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi de-l vom chema să-nfrâng-apusul,
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Căci pruncii lui sub sabie-au căzut;
Ca să păzească fără de schimbare
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem ierarhii sfinţi, pe Iancu şi martirii,
Pe Horia tras pe roată pentru neam.

Azi iaraşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit;
Scriind deasupra vina ta cu sânge,
Aceea că, ortodoxia ai iubit.

Avem un Rai de sfinţi în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapa neştiuţi;
Dar astăzi dând pământul la o parte
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân' la noi:
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ, de Sfinţi şi de eroi!

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecare

Tu şi eu cândva odată,
Legământ într-o iubire,
Două inimi rătăcite
Universuri - diferite.
Ochii i-am inchis cu lacrimi,
Dorul ferecat în mine
Suferinţei i-am pus lacăt.

Leacul inimii a fost timpul
Tăvălug trecut prin mine.
Dar acum, sunt vindecată.
Ochii mi-au secat de lacrimi,
Dorului deschis-am calea,
Inimii inchis-am vrana.

Te-am visat că eşti cu mine
Te-am visat şi-mi este bine,

Fără tine.

poezie de Angelina Nădejde (7 august 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspuns la poemul "Eu voi muri definitiv odată"

Tu ai murit definitiv odată
Şi ai lăsat în urmă rugi şi plâns...
Au plâns de tine neamuri, lumea toată,
Dar în tăcerea morţii te-ai ascuns.

Ţi-e trupul, azi, ca o lumină-n noapte...
Turnat în bronz, mereu să străluceşti,
Căci ne veghezi şi ne rămâi aproape
Din orice colţ de lume ne priveşti.

Strivit de-acum între coloşi de ere,
Ca un opaiţ, cu trupul sfărâmat,
Eşti stea de dor ascunsă printre stele...
Prin tine alte ere-au evadat!

E locul tău de veci o amintire...
Memoria celor ce te-au iubit
Şi te-au numit pe veci nemărginire,
De-acum prin tine, a înmugurit.

Frate de sânge cu strămoşii, astăzi,
Azi în cenuşa lor te-ai îngropat...
Ai devenit şi tu trecut, Vadime!
Dar neamul românesc nu te-a uitat...

Ţi-ai luat adio de la noi, ştiu bine...
La moarte trupul tău e condamnat,
Trec îngeri azi, căci cetele divine
Să te-ntrupezi în înger, te-au chemat.

De azi ai să măsori nemărginirea
Cu timpul clipei împărţit în ere...
Te plânge, oh, Vaidme, poezia.
Tu te înalţi o flamură spre stele.

Vei fii pământ... Suntem nedumerire...
De ce, din lumea noastră ai plecat?!
Eşti şi vei fii petala de iubire
Ce lacrimă în versuri ne-a lăsat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru vremurile acestea atât de haotice pe care le trăim, tinerii şi noi toţi trebuie să apelăm cu toată râvna la rugăciune. Rugăciune, rugăciune, rugăciune şi nădejde în ajutorul lui Dumnezeu.

Adrian Făgeţeanu în revista Cuvinte către tineri (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neam de ţară

Părinţii dragi sunt neam şi ţară,
Sunt firul vieţii, plin de brazi,
Eroii ce-au înălţat o ţară,
Spre împlinirile de azi.

Prin lupta lor au întrupat
Din veacuri toţi străbunii mei,
Iubirea, cugetul curat,
Nădejdi în ample epopei.

În vatra sa nepieritoare
Elanu-i viu în fiecare,
Unire în simţire şi visare,
Prezent, trecut şi vremea viitoare.

Le plac şi doinele şi cântul,
Iubesc cu patimă pământul!

poezie de Constantin Iordache din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul macilor

Azi macii mei răniţi de ploi
Simţind aproape asfinţitul,
Îngenunchiaţi, străini şi goi,
Aşteaptă resemnaţi sfârşitul.

Însângeraţi, fără speranţă,
Şi aplecaţi de crudul vânt,
Par răstigniţi, încă în viaţă
Şi-n rugăciune la pământ.

Ei ştiu c-au înflorit c-un rost,
Să fie jertfă frumuseţii
Dar viaţa lor prea scurt-a fost
La fel ca roua dimineţii.

Ne-asemănăm cumva cu ei,
Răniţi de vorbe şi de fapte,
Loviţi în suflet de lachei
Furiş, prin uşile din spate.

Dar dăinuim prin frumuseţe
Şi biruim prin bunătate;
Privind senin spre bătrâneţe,
Rămânem demni până la moarte.

poezie de Angelina Nădejde (8 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia este o rugăciune Motto(Poezia este ca o rugăciune. Nicolae Dabija)

Poezia este o rugăciune
Spusă de un om sfânt.
Ea este ca un copil ce poartă un frumos nume
Şi are suflet curat şi blând.

Poezia este o rugăciune.
Pentru omul care iubeşte,
Şi care nu mai prin dragoste,
Cu adevărat trăieşte.

Poezia este o rugăciune.
Pentru cel renegat.
E o călăuză în lume
Şi pentru cel cu sufletul împăcat.

Poezia este o rugăciune.
Spusă de îngerii din cer
Ea este o sfântă minune,
Plină de iubire, durere şi mister.

poezie de Vladimir Potlog (24 martie 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământ rătăcitor

În veacuri de pământ, tu, domn la Putna,
In veacuri de pământ ascultă ţara.
Moşia n-ar fi toată făr-aceste
Veacuri de vecie prin care trece vara.

Nu doarme Domnul Ştefan, nu dorm plăieşii încă,
Nu-ncape-n cerul mare înaltul chip al lor,
Ei n-au murit si nimenea vreodată să nu creadă
Ca poate fi Moldova... pământ rătăcitor.

Ei n-au murit, o spunem pe apele ce curg
Din munţii noştri liberi, averea noastră sfântă,
Ei sunt pământ, pământ in ţara lor
Şi-acest pământ pe româneşte cântă.

poezie de Mihai Leoveanu
Adăugat de Drăguş Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt lacrimi

Paharul cu lacrimi e plin si se varsă
Sunt lacrimi ce curg din ochi de român
Străbunii, de-acolo, din cer ne veghează
Şi-l tine Hristos în mână, acum!

Sunt lacrimi de prunci rămaşi fără mamă
Plecate departe... muncind in surghiun
Purtând zi de zi in suflete rană
Of... cât să mai rabde sărmanul român!

Sunt lacrimi din ochi de bătrâni ce aşteaptă
Doar ziua în care la cer vor pleca,
Bolnavi şi săraci... tot stau să socoată
Ce-or face atunci când n-or mai putea!

Sunt lacrimi vărsate in focul durerii
Săraci suferinzi pe-un pat de spital
Azi vracii moderni slujesc doar averii
De nu le dai plată... ţi-e boala calvar!

Sunt lacrimi de mame... ce trupul îşi vând
La colţuri de stradă, pe câţiva mărunţi
Să-si crească cum pot, copilul flămând
Dar tot nu le pasă acelor corupţi!

Sunt lacrimi vărsate de cei fără casă
Orfani ce-şi duc viaţa prin guri de canal
Bogaţii nu văd sau nu le mai pasă
Cu banul încalcă şi codul penal!

E lacrima mea... e lacrima voastră
A neamului meu lovit pân' la sânge
Dar tara aceasta va fi tot a noastră
Şi n-o vom lăsa la cei fără Cruce!

Nimic nu se pierde, nimic nu se varsă,
Hristos tine-n mână paharul durerii
Şi-n clipa cea mare, de Domnul aleasă
Gusta-vor amarul... noi calea-nvierii!

poezie de Eliana Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urcuşul lui Sisif

Suntem parcă de veacuri obosiţi
Ne naştem trişti trăim cu disperare,
De clipe dragi fugim mereu cerniţi
Cu griji mărunte-n aspră izolare.

Ne stăpânesc orgolii, ambiţie şi ură
Uităm să dăruim, nu ştim nici a primi,
Iubirii ca ofrandă îi punem azi cenzură
Şi preţ dacă se poate în uşi să o reprimi!

Pierdut e sensul vieţii chiar şi valoarea ei
Plătim tribut mereu cu sănatatea noastră,
Grămezile de vise făcute-s pentru zei,
A noastre, triste stele văzute prin fereastră.

Iluzii de tot felul ne facem neîncetat,
Clădim castelul vieţii pe dune de nisip
Ne-atârnă slăbiciuni, iar sufletu-i uitat
În buruieni de gânduri, urcuşul lui Sisif.

Şi rătăciţi pe cale în calcule şi planuri
Uităm de Dumnezeu în simpla adunare
Cu nulul rezultat n-ajungem la limanuri
Pierdută-i mântuirea în viaţa viitoare.

poezie de Angelina Nădejde (18 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amiază de vară

Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.

Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?

Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.

Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschişi, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Şi ca pe un vuiet depărtat l-ascult.

Viaţa dormitează germinând,
Şi o simt în jur, universală,
Într-o nesfârşită oboseală
Şi-n absenţa ultimului gând.

Şi rămân şi eu uitat de toate
Şi de mine însumi tot, uitat,
Rar clipind, cu capul aplecat,
Ca oricare altă vietate.

poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

Un gând fugar prin marmura cea rece,
Îşi face loc, cu teamă, spre tine astăzi trece.
O pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
Şi văd obscur, lumina cea stinsă în apus.

O floare răsărită din pură întâmplare
In minte imi aduce lumina-ţi sclipitoare!
În candela ce arde la cruce căpătâi,
De dincolo de moarte tu îmi şopteşti... rămâi.

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut,
În viaţa fără moarte şi fără început...
Ţi-e mâna îngheţată şi-ncremenită pari,
Nu te speria Iubito, nu e nici Iad, nici Rai.

E altă existenţă a spiritului viu,
Ce e transmis prin veacuri de Tatăl către Fiu.
Dar nu-nţelegi, că nimeni nu poate înţelege
Ce a creat Divinul prin propria lui lege.

De dincolo de moarte, îţi spun că te iubesc
Şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc.
Tu, iartă-mă Iubito... ştiu, ai crezut în noi,
Dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde să vă plâng?!

Unde să vă plâng?! Morminte goale
Îşi aşteaptă dreptul la-ncarnare...
Cruci fără de nume se aşteaptă,
Prunci pe mame, fiicele pe tată...
În durere lumea se îmbracă,
Lacrima în lacrimi se îneacă,
Nu mai sunt nici litere, nici rugi,
Nu mai ai nici dreptul să mai plângi.
Nu mai ai nici timp şi nici icoane...
Clocoteşte sângele de mame.
Ochiul este un ocean de rugi...
Tu în rugă te întorci... şi plângi...
Bate-n suflet clopotul durerii.
Plâng părinţi şi prunci sub doliul serii.
Au plătit prea mult cu viaţa lor.
Suflet, lacrimi şi tăcere, dor.
Mai întoarce, Doamne, morţii-n viaţă
Şi să fim mai buni, de-acum, ne-nvaţă!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos nu s-a urcat întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a fost singura cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în intregime; prin care şi-a putut dovedi buna-credinţă. Nici inteligenţa, nici înţelepciunea, nici tămăduirlile, nici învăţătura, nici chiar bunătatea ori mila nu ar fi fost probe serioase: singur curajul în faţa durerii şi morţii îi stă la îndemână.

Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povara libertăţii noastre

... Sunt douăzeci de ani de când mi-ai dat
Povara asta care-i spune libertate
Un lucru însă-mi pare, Doamne, c-ai uitat -
Cumva să mi-o ridici, să mi-o aburci pe spate
De-atunce, Doamne, tot mă gârbovesc
Încerc să mişc din loc povara asta.
Povara ce-o crezusem har dumnezeiesc
Aşa şi şede neclintită lângă poartă...
Şi nicidecum, şi nicidecum nu pot intra
În raiul ăsta care-i peste drum de mine
Şi nici povara Ta n-o pot lăsa
Şi nici să mă ajute nu mai vine nimeni...
... Sunt douăzeci de ani de când mi-ai dat
Povara asta care-i spune libertate
Îmi pare rău că atunci nu te-am rugat
Să-mi dai şi un salahor. S-o ducă el în spate...

poezie de Iurie Osoianu (19 iulie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere în stele

Câtă durere este-n stele, Doamne?!
Oh, s-au topit şi curg prin ochii Tăi!
Iar Tu ne cerţi cu boală şi cu foame,
Cu moarte şi cu viruşii-călăi,
Fiindcă am fost copii rebeli şi răi
Şi nu ne-am plâns greşeala la icoane.

Ori poate ceri dreptatea pentru care
Cei asupriţi, în viaţă au luptat...
Acum îngenunchem şi-ţi dăm crezare
Şi Doamne, ştim că am făcut păcat.
Azi fiecare este vinovat
Şi lacrimile noastre sunt amare.

Să ne unim în luptă, toţi, ca unul!
Iubirea nu ne fie în zadar...
Ne iartă, Doamne! Plânge azi românul.
Ne iartă şi ne ai în paza Ta!
Plâng toţi cei dragi, pier unul câte unul...
Ne iartă Doamne! Nu te mânia!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu iartă-mă, iubito

un gând fugar prin marmura cea rece
îşi face loc cu teamă, spre tine astăzi trece
o pânză de păianjen pe ochii mei s-a pus
şi văd obscur lumina cea stinsă în apus

o floare răsărită din pură întâmplare
în minte îmi aduce privirea-ţi sclipitoare
în candela ce arde la cruce căpătâi
de dincolo de moarte, tu îmi şopteşti... rămâi

-Rămâi să-ţi pot a spune prin câte am trecut
în viaţa fără moarte şi fără început
ţi-e mâna ca de gheaţă şi-ncremenită pari
nu te speria iubito, nu e nici iad nici rai

e altă existenţă a spiritului viu
ce e transmis din veacuri de tatăl către fiu
dar nu-nţelegi că nimeni nu poate înţelege
ce a creeat Divinul prin propria lui lege

de dincolo de moarte îţi spun că te iubesc
şi te privesc adesea din-naltul cel ceresc
tu iartă-mă, iubito... ştiu ai crezut în noi
dar timpu-a luat în braţe doar unul din noi doi

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!