Scris..., oare anume rar

Sunt un moştenitor de vechi petiţii
Ce în trecuturi faste se citeau
Cu mintea dezgolită de ambiţii
Pur personale... şi-altruism îmi răspundeau.

M-aştern şi-acum, ades, din când în când
În "manu"scris -un anacronic caligrafic-
Sperând să pot fi pipăit, nu numai gând;
Nu doar o adresă de e_mail, un demografic!

Cred încă, cum în Dumnezeu, că rugămintea
De-i sinceră, ce-o am de la străbuni,
Poate-are şansa de-a-nmuia precum peniţa, mintea
Şi inima la primitor dorit, sau la tribuni.

Mă las pierdut pe coala de hârtie
Cu castul simţ deschis cum un album;
Mă prezentând fişic de poze, de cuvinte o mie,
Fără retuşuri, despuiat... fals nicidecum.

Iubitele azi preferă nud pe site-uri
Sau declaraţii-n link-uri pe facebook!
Intim, nu mai împinge inima în salturi...
Suntem concurs! Sunt licitat; cât pot s-aduc?!

E doar "adus" sau "dat", unic criteriu
Şi scrisu-n sine-n iz de personal
N-are destinatar, e scavul la imperiu...
Răspuns; copie-n fax robotic, teatral!

E oare scrisu' un arhaism, un fals în acte,
Un necrezut de cititori? Gravă eroare
De-a nu cunoaşte adevăr şi nici dreptate!!!...
Uitând onoare, cinste-n scris... Aşa e oare?!?

Mi-e dor de "scris", de mâna ce-l întinde,
Călăuzită cald de la o-nvăţătoare;
Să uit bătut de taste... Scris ce se pretinde!
Aş vrea o lacrimă să vărs!... O pată, pe-o scrisoare!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Album... fişic?!

Am dat o raită prin album,
Uitat de-un fad cotidian;
Nici bani şi nici meridian,
N-am handicap, să plec la drum.

Sunt clipe - de iubite dragi,
Părinţi, copii, puţini prieteni-
La schi, sau în culcuş pe jnepeni
Sau la nudişti, fără nădragi...

Sunt file scumpe de album
-Cu chip în rânjet afişate-
Prezente-n gând, demult uitate...
Îmi sunt cum dalele de drum.

Dau foi sau clic, să le revăd
-Ferice sunt, de-mi sunt frumoase
Le şterg, sau rup, de sunt hidoase-
Trecut îmi curăţ, şterg prăpăd.

Buimac mă uit, ca la un altul
-Nici cei din jur... nici eu n-aş fi-
La pozele color sau gri...
Am umezi ochi, simt catafalcul.

Suntem alături şi-mi dau mâna
-Căci nici nu e aşa departe-
Gândesc, timp mult, nu mă desparte;
Însă nu-i spaţiul, nu-i totuna.

Mă văd unde plângeam atunci
-De-o clipă singur, de-un nimic-
Şi-aveam adresa-n mână, în plic
Nedezlipit, pentru porunci...

... Erau mulţi ani spre experienţă
-Tânăr naiv- ce n-o aveam;
Pot vinde poze ce-adunam
Să-mi cumpăr timp... de existenţă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versatil

Cum pot fi fizic într-un loc
Şi gând, un altul, cu altă vârstă,
Iar mintea în calcul, sau în joc,
Îşi face ades de cap, pe-o crustă.

Şi sentimente cum iţesc
Singure, fără vreun control,
Iar vrut, de-l am, nu izbutesc...
Sunt ca actor, 'n multiplu rol.

Pot să vorbesc tot, fără şir
Şi tot transpus în altă parte,
Să simt c-am fluturi în respir
Şi din amor, să îmi dau moarte.

De unde oare atât cumul
Într-un ego de un simplu om,
Ce-mi pot fi drag, sau un emul
Alergător, pe-un hipodrom...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă împlinesc, sau dezmembrez, opt sute

Mă opresc la un aaa... lungit opt, cu două emisfere ca zerouri,
Să mi se facă un decont; dacă vreo lipsă se cunoaşte
Când nu mai curg din pastă, rotind bila? Vreau ecouri,
Dacă se întorc cum sunet, căutându-se... pe acolo unde naşte!

Doar aşa ştiu de sunt, că n-are rost să strig de nimeni nu aude
Şi-s doar un bumerang, ce m-zvârl să ating, lovesc...
Iar revenit sunt şi mai gol, sleit în mâinile exfoliate, nude
De ce-şi aveau şi-au dat şi nu mai aş avea... din ce să mai golesc.

M-ascund la pânda fricii, mă pitesc să nu fiu pălmuit, scuipat
Şi stând, să pot să-mi ling blesurile de masochist de suflet frânt
De unul singur; că l-am pus pe masă să-l disec, cojindu-l să-l las pur, curat...
Spălat cu lacrimi plânse, sau de râs, sau doar dramatic înţeles, de altul! Dacă sunt?...

Nu ştiu cât adevăr cuprinde aniversarea; oare e-un împlinit?
Sau rupt, mai demolat, pierdut din eu, dat piese în dezmembrare;
Că-i gând de unul singur, un mono dialog, ori script spăşit...
Şi cât de mult durează? La cât se poate opri, cu bun simţ... o urare?...

De nu-s pe deplin înţeles, sunt sute opt, de versuri, scrise în încercare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bucăţi de suflet pe-o hârtie

Mă-ntreb mereu de-o vreme-ncoace
Oare ce este poezia?
E un necaz scris pe o foaie
Sau clipa ei e nebunia

M-am tot gândit, zile şi nopţi
O lună a trecut de-a rândul
Răspunsuri n-am găsit în cărţi
Prin file albe nu-i niciunul

Tot ce-am găsit e-n mintea mea
Şi-am răscolit-o şi ea ştie
Doar un răspuns mă mulţumea
Bucăţi de suflet pe-o hârtie

M-am auzit spunându-i lunii
Deci ce-i aceea. poezie?
E doar un suflet pe-o hârtie
Deci nu e nicio nebunie

De sus din cerul ei de smoală
Luna tăcută ninse raze
Pătrunseră încet şi masa,
e luminată cum îmi place

M-am aplecat pe foaia albă
Şi-am scris răspunsul dintr-o dată
Luna atât de mulţumită
Zâmbi pe cer îmbujorată

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creaţia reînvierii

Îmi cânt decăderea din hit, în romanţă,
Ca anii ce nu se sfârşesc, nu se ştiu;
Se adună şi apasă, din trup fac o zdreanţă...
Ce-o zi va rămâne din timpul pustiu.

E ca lumânarea ce tot se topeşte,
Cum flama în fitilul ce-o arde pervers,
Pierind pic cu pic căpătâi, ce iţeşte
Cum n-ar fi nimic, pân' ce anii s-au şters.

E cum prăvălirea pe groapa săpată,
În care tot intri cu corp mai sleit,
Doar cap, îndărătnic, tot speră să înceapă
Un alt iluzoriu, minţind pe murit...

Doar mâinile în sus, ridicate înspre cer,
Pot încă să ţină, deasupra de craniu,
Un dor nesfârşit... de îl au scris, spre eter...
Doar ele pot veşnic să dăruie-n straniu...

E scrisu' izotop, ca eternul uraniu?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petiţie în recurs

E lumea plictisită de-atâta poezie
Ce curge râuri, fluvii, molcom sau în torent
Bătând la porţi de glorii în scris de erezie
La dogme seculare... Încălcate evident.

Cum mai uşor e totul, când reguli nu mai sunt;
Poet e prozator, eseist, dramaturg,
E nuvelist, reporter... Ei singuri se încânt,
Filozofând infant sau geniu demiurg.

Fac parte, poate sigur, din invazionişti,
Orbiţi de-orgoliu propriu şi surzi la raţiune;
Cum dive, dezbrăcate pe sticle, sunt artişti
Şi şarlatanii, hoţii, conduc o naţiune.

Îmi cred încă bun simţ de-a respecta canoane
De rimă, ritm, de iamb, troheu... în exprimare;
Nu-ncerc să-mi vând din stol, spunând că-s avioane,
Nici să-ncâlcesc cuvinte, în metafore bizare.

Nefericit proverbul, ce de-altfel nu-i proverb,
"Că nu e om să nu fi scris, vreodat-o poezie",
S-a răzbunat pe lume, pe subiect, pe verb...
Albina-i cum e cioara, din zbor... O nerozie!

E straniu cum permis e-orice la scrisu-n vers;
De-a pune-n alandala cuvinte deslânate...
Cum ai ieşi pe stradă-n chiloţi în loc de fes
Şi poliţist ţi-ar trage... o notorietate.

E-atâta libertate de clase, brevetate!...
Să fie poezia de sine stătătoare,
Aşa cum câştigată-i, pentru posteritate!...
Şi să creăm, la scris, noi rubrici... salvatoare!

De neînţeles mă tângui în plictisu-mi de rimă
Ce deranjează mulţi, moderni, cu iz de snobi,
Ce cu tupeu de clanuri acuză; oi fi de vină
Că nu-s invadator, ca ei, printre microbi.

Oricât de alb e "versul", să fie cântec, slovă,
Să-l simt o căutare, o lecţie, trăire,
Să nu mă-nec în mâl, mirositor; mangrovă...
... Cum visător la mare, înot mi-e ispitire!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... (despre noi)

Motto:

Pierdut e trenul ce l-ai pierdut spre mine,
Asemeni unei ploi de care fugi...
Şi dintre toate iubirile-ţi străine,
Eu fost-am autentică de-atunci...

Şi nu ţi-a dispărut nici dorul... deşi, eşti mândru să mă suni...
Şi ceas de ceas gândeşti amorul... ce doar cu mine ştii s-aduni.
Şi te gândeşti clipă de clipă... ce mai fac eu şi cum îmi e...
De dragoste, plânge-o aripă... şi inima-ţi întreabă: "ce?"

Şi mă doreşti să-ţi fi aproape... deşi te-ngreunezi greşind...
Că poate, poate, totuşi poate... eu am să vin, gonind, venind...
Şi te întrebi de simt ca tine... oare şi eu la fel tânjesc...?
N-am să te las să ştii de mine... deşi la fel mă perpelesc!

Şi totul are timpul său... când sita cerne şi s-alege,
Ori de e bine, sau de-i rău... ori de se-opreşte, sau mai merge...
Când tu îţi simţi inima plină... de-nţepături şi apăsare,
Să ştii că nu sunt în lumină... şi te visez cu o chemare.

Nu pot să fiu eu fără tine... nu mă-ntregesc aşa cum sunt...
Dorinţele îmi sunt divine... şi te iubesc peste pământ!
Sper să îmi simţi inima caldă... ce arde tot mai nelumesc...
Să-ndepărtezi gândirea fadă... să simţi ce dragoste-ţi nutresc!

Şi vine totuşi şi finalul... îl tot aştept să vină acum!
Vreau să înving şi s-ating malul... nimic să nu fi fost doar fum!
Şi te iubesc fără să vreau... aşa cum mi-a fost scris să fie...
Clipe din ieri, ce doar erau... să mi le dai de-acum doar mie!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilic colegă

Mă uit din când în când în aula de cursuri
Să-ţi văd chip diafan, ascultând încântată
Poveştile de ştiinţă, tresărind cum te usturi
Uimindu-te. Simt cald; de-ar fi odat' şi-odată!?!

Mă-nchipuiam alături cum ţi-aş atinge mâna
Şi te-ascultând sorbindu-ţi din vorbe inedite
Ce nu ţi-am auzit; nici cum pronunţi minciuna
Ce-ador doar de-i a ta cum zilele dorite!

Mă văd cu tine-n braţe în dansul de la Drept;
Te simt cum mă atingi, respirul la ureche
Şi-s roşu de timid... Altul de vrea, accept
Să te invite apoi... Nu cred că-ţi sunt pereche!

Mi-eşti numai o dorinţă ce o visez, o poză
Să o păstrez pe-o filă, doar una în album
Lângă un vers umil, o lacrimă şi-o roză;
S-o ţin să nu se piardă, să te privesc şi-acum!

Întreb şi-acuma vântul care te-atins atunci,
De se întoarce pală să-l simt pe frunte, în piept,
Dintr-un voiaj de-o viaţă pe mări, oceane, lunci
Să mi te-aducă pură?!?... Himera ce-o aştept!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de scurt

Un cuplu se trece de mână pe stradă
Cu plete lucind şi scalpul de ace
Şi alunecă ferm legănând vis să vadă
C-amorul există când lumea-i o pace.

Şi cuplul se închină sub vechi pirostrii,
Ca apoi să renască copiii ce-au fost,
C-aşa-şi reamintesc din nou bucurii
Şi viaţă înţeleg; "părinţii au un rost!"...

Dar pâinea şi acum se câştigă din greu
Şi scalpul cu ţepe se duce înrolând
Să fie viteaz pentru altul, ateu;
Ce n-are nici rugă, nici rai... n-are gând!

Drapelul revine pe-o ladă inertă
S-acopere răul ce-ar vrea răzbunat
Din bine ce-a vrut, lăsat scris pe-o copertă;
"Aş vrea de-azi să fiu omenirii soldat!".

PS
De ce n-am fi oare la fel, cum doar suntem,
Că toţi din iubire ne naştem; un fruct
Ce lasă sămânţă de drag... dacă vrem
Şi căi peste poduri pot trece de-abrupt?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispititoare

Frumuseţea, nu-i neapărat criteriu...
Cu siguranţa însă eleganţa-i este
Cum e regina sau împărăteasa la imperiu...
Celebrele eroine, de roman, sau de poveste.

Inteligenţa îi este sigur necesară
La fel şi bunul simţ, îi e primordial.
Expunerea în dorinţe îi e clară...
Cititul, isteţimea-i sunt... memorial.

Are mişcări feline şi unduietoare...
Mâna o duce în gest de indiancă.
În urmă lasă un fin parfum de floare
Şi are piele de măslin, de italiancă.

Sânii-i întrezăreşti mai mult cu gândul...
Îţi dau înfrigurarea poftei fără saţ.
Mijlocu-i mic, de zici că-l strângi cu pumnul...
Visezi să-l prinzi, să-l simţi, în zbaterea de laţ..

De ţi-a clipit din ochi şi ţi-a zâmbit
Întregul piept îţi intră-n aritmie...
Eşti fermecat instantaneu, eşti ispitit...
Eşti numai gând s-o ai, a ta să fie.

Şi când picior peste picior îşi pune
- Ah, Doamne, cum femeile sunt "bune"! -
Aluneci visător spre goliciune;
Iubeşti, cât de naivă ar fi şi fără înţelepciune.

O şi visezi cu pletele pe spate
În extazul ce-o pătrunde de amor...
În gemete străfunde şi ritmate
Nu contezi... Sleit eşti de putere şi de dor.

Cu gândul dus - eram pierdut în scris -
Când am simţit în nări o dulce boare...
M-a întrebat..." Accesul e permis... "?!
... O elegie de simţiri m-aşteaptă, o ispititoare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintale ipostaze

Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Aşa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.

Mă simt uşor în primăvară,
Sau când iubesc şi sunt iubit
Şi tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.

Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Şi-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.

Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Şi doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...

Erou mă cred, o aventură
Şi-s neştiut, 'ncrezut în fraze;
Ca şi alţii-n crez că-s de-anvergură...
Şi-s doar... mintale ipostaze!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te uit

(Oare de ce inima plânge când e rănită de vorbe?)

De ce să-mi supăr inima
că ai uitat de mine,
Pot oare norii să-i adun
şi să-i arunc în mare?

Când vorbele ce mi le spui
sunt ca săgeţi în soare,
Se fac în ghem ce le păstrez
lumina când dispare.

Mă ceartă oare Dumnezeu
că ştiu ce e durerea,
Sau îngerii sunt sub blestem
că gândul meu e teama?

Nu ştiu de-am să te pot uita
sau ce va fi şi mâine
Ajunge zilei soarta sa,
necazului durerea.

Şi fiecare gând al meu
e un porumbel ce zboară
În vârf de munte, am să urc
să uit de dragoste amară!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostază

Sunt punctul de miră în hazard cu întâmplare, ştiut, neştiut doar de mine,
Că nu pot s-ascult doar pe alţii, ce nu-s eu şi nu mă ştiu cine-s, ce vreau,
Iar mintea mi-ar spune să cred că nimic nu se-ntâmplă, îs cu toate destine!?...
Şi nu cred un bob; nu se poate să fie un înscris, cuvânt cu... cuvântul, pe şleau!

Şi cin' l-ar fi scris şi nici rostul nu-l văd dacă îmi e dedicat şi nu-l ştiu,
Timpu-mi pierd -neştiut cât îl am- doar să fac retuşări şi obiecţii,
Ce nu-s acceptate chiar de-s bun din alţi răi; e mereu prea târziu
Şi rănile-mi curg, se deschid neîncetat. Prevenit nici nu sunt... de infecţii!

Ce simplu-i de spus necunoaşterii crase, când nu e răspuns ce-i un "dat"
Ca egal să nu fie, nici pe-aproape egal! Matematica-i farsa neştiinţei;
Căci sunt din mulţime şi reguli ar fi -doar nici capul nu-l am... la pătrat-
Nu să n-am rezolvări, să n-ajung la soluţii, să fac semnu' egal... neputinţei!

Şi atunci rolul îmi joc, cum sunt sigur deja că şi voi tot la fel l-aţi jucat;
Personaj duplicat -unul singur cu mine şi-altul scenic, sau doar stând la masă-
Prefăcându-mă însumi stăpân pe-al meu eu... subiectul ce-l ştiu blestemat,
C-ar fi, el, reuşit tot, cu har.... Nu golul sub piele, sub osul din piept... O tabula rasă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Se gudură de câte ori mă vede
şi nu ştiu, să-l privesc, aşa prin sticlă,
fără vreun gând -ce-i pus ca să mă-ntrebe-
sau să-l ador, să îmi fac inima mai mică,
să-i dedic clipa c-un minut de întrerupt,
că oricum nu pierd, chiar şi de-ntoarcerea-i unică
şi totu-i scurt şi nici nu ştiu de e întâmplare...
Dar bine-i să mai las din mine, din emoţia de-un furt.
... Sau să stau singur, un stingher, mereu mai des
profund introvertit, cu crez că-n propriul gând aşa mă ţes
cu mine însumi, mă pitind de drag ce mă-nconjoară... Mă edific
retras, ştiind că sunt dorit
să mă scald trup şi suflet, ca o boare
în înmuieri de ochi, mirific...
să rămân probă, cum tapetul,
un colant pe sute-mii retine,
să fiu cum linguriţa cu şerbetul
dintr-un pahar cu apă de cleştar, se savurând de bine...
Nu ştiu, după atâta timp trecut,
cum să-l mai trec; aşa să-l pierd, risipitor
oricum? Dar parc-ar trebui să rămân un "avut"
măcar, nu-n neştiut, un subiect-decor;
nu doar un gând, un scris... riscat nevăzător!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunat

Mă privesc consternat de rele ce-mi produc;
Mă tai, mă ard, în nesimţiri mă scrijelesc
Şi mă repar de unul singur. Nu eu; am noroc
Cu cineva din mine, neştiut... Mi-e leac, mă oblojesc!

E ca miracolul, ce-ateu nu-l cred şi sunt eu proba;
Mă uit cum cresc la loc bucată ruptă, eu-mi...
Şi mai spun, prost ce sunt, că nu-s divin, n-am roba
Deasupra capului... Ce m-a blagoslovit; El, Sacrul Însumi!

Şi tot eu plămădesc ce vreau, că ştiu a vrea
Şi-atât perfect pot face chiar neînvăţat.
Mi s-a spus că e normal; "e doar mesajul, da,
Ce-l am...!" Dar cin' l-a scris şi l-a lipit?... Şi când s-a întâmplat?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruta spre singurătate

Să nu-mi invadez gând cu tristeţi stau planton
Fiindcă nu ştiu cum de se face de-s cam părăsit;
Cum împărat sau rege ce-a urcat pe tron
Şi nimeni nu-l mai vrea, doar locu-i hărăzit.

Aşa-i se pare scris când te-nconjuri de-ai tăi,
E numai o nălucă crezul de împreună
Căci zborul de acasă nu are înapoi
Şi lumea-i azi sihastră, nu e la braţ, de mână.

Or fi adolescenţa sau tinereţea crudă,
Doar ele gustul aprig de castul anturaj
Şi adultul egoismul de-agonisit feudă
Cu împânzit copii, feriţi de derapaj?...

Iar mai târziu când pleacă şi ei şi ai nepoţi
Este final de rută la trenul personal
Golit; rămas cuşeta în care vise-ţi porţi
C-un aliat de-o viaţă?... Trecut sentimental!

Nici certitudini n-am c-ar fi la fel la toţi
Dar parc-aşa se-ntâmplă în lumea mea restrânsă
Şi atunci mă plâng, deplâng, să ştie strănepoţi
Că totu-i ciclu scurt... de-o viaţă nepătrunsă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E dreptul Tău să taci...

De multe zile taci în dreptul meu
Aştept măcar un semn ca surdo-muţii
Nu eşti tu oare singur Dumnezeu
Cosmopolit şi poliglot;
Aicea eşti sau tot colinzi?
Vorbeşti,
Sau taci?
Sau ai plecat de tot ?
Dar cum să pleci şi unde să te duci...
Pentru că locul nu-i decât în Tine;
Şi nime’n lume n-ar putea vorbi...
Doar Tu eşti prina vorbă – ce-adună’n ea pe toate celelalte
Şi le ţine.
Şi totuşi simt că taci în dreptul meu
De când au orbii treabă cu auzul?
Ori Tu nu spui nimic
Ori eu nu văd nici cum, nici unde
De ce vorbeşti numa’ aşa cum vrei,
De ce mereu doar Tu să ai dreptate?
Când le-ai vorbit pe deal n-am fost şi eu
Şi-acum vorbeşti când mă cufund în Carte.
Când ochii tac, tace şi ea...
Te-ai limitat de bunăvoie?
Doar celui care să asculte vrea te revelezi în scris pe file...?
De ce-ai ales ca să vorbeşti aşa
De ce mereu ca să te caut mă silesc...?
mi-e dor de vorba ta tăcută
alege’odat’ să rupi tăcerea asta grea
cu o tăcere vie şi plăcută.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie

De m-ai uitat, e că ţi-ai pierde mintea
Ce-am sechestrat-o-ntr-un seif de gânduri
Ce-l ţin în palme şi ascult când murmuri
La altul, tot ce te-nvăţasem... Rugămintea.

Să nu mă uiţi că ce-i mai rău e-a pierde
Când ţi-a luat timp să mă ai fără pretenţii
În lumea asta unde numai delicvenţii
Pot să te-ncânte mimetind... Dezmierde.

Şă ştii că sunt lipit de mine, te păzind
Şi nu-mi rămâne liber mult, doar o fărâmă
Ce-o ţin în aşteptare, o exersând... iubind,
Să-ţi fie cum un ruj, ce-l pui de vrei... Pe gură.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că Internetul le-ar putea fura scriitorilor posibilitatea de a mai trăi din scris, aşa cum o făceau până acum, e aplicabilă doar lumii vorbitoare de engleză; un lucru care îmi este reamintit des când vin nu doar într-o ţară ca România, ci şi în Italia sau Grecia e că aici foarte puţini scriitori pot supravieţui doar din scris. Unul dintre lucrurile pe care le-am aflat la Bucureşti e că majoritatea românilor au două, trei joburi. Aşa că sunt norocos. Dar poate că norocul meu e pe terminate...

citat din Jonathan Coe
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!