Teleportare
Ating din alte timpuri chip și trup
pe folia-n revelator de alb și negru,
sau îmi palpez culori, ce mi le rup;
transpus film, folie din mine, un integru.
Am simțul fizic, pertinent convins
că poza nu-i expunere simplistă;
e-o parte, pojghiță, d-existul prins
teleportat... nano-fugarul ce există.
Sunt electroni din mine-ntr-un vizor,
mă-mprăștiind, de-am șansa, printre case;
prelins infim p-ecranul de tele vizor...
un material, o sticlă-n carne ș-oase.
Oglinda nu-i o simplă oglindire,
e sigur purtătoare, o interactă.
Nu-i doar un rezultat de potrivire;
e interfața-mi, cromozom... Cu ea mă poartă.
E cum mirosul nenăscut, doar simț,
e-un teleport de iz, un duplicat
minuscul, o materie-n presimț
în nări, axoni, în creier... partajat.
S-atingi cu mult fior și film și poză
și-oglinda, de-un plecat!... Să-l simți din trase!...
De-adulmeci din miresmele de roză,
le ai în piept... fărâmă din terase!
Atingeți-vă-n dor de ilustrate
-pelicule, imprimate-n negru, ardent,
hârtii, celuloid, retină, nestemate-
nu-s fum trecut, sunt chimic element!...
... Și vis nu poate fi doar o himeră,
imaginea-n materie e o purtătoare;
cum mingea pare-a fi un gol de sferă,
da-i conținut extins într-o teleportare.
Sclipirea... doar lipsește ca volum;
să fii și-aici și-acolo, în integral
instantaneu, real și gând, atunci-acum
teleportat micron și sol și sor... Astral!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Ofrandă poeziei
Ciudat, cum poezia nu-i doar sunet,
Cum muzica, ce-i și fără cuvinte...
La fel ca fulgerul de mut, iar tunet,
Ea-i, spus luminii... sau poate la fierbinte.
Proza, e epicul de viață și nescrisă...
Scurs! Nu se compune, este!
Poate de aceea film e fraza zilnic zisă;
A fiecăruia... Eroul de poveste.
Poem, este mai mult, pictură,
Tabloul de-un ceva, alt, fel,
Nu poza moartă de la o natură...
E pana zborului, sau colorat penel!
Povestea, poate-i scrisă, o proză,
Doar derulată ca pe un covor.
Poetul, face el din sufletu-i o roză,
Chiar dacă spin îl taie... toate-l dor.
E diferența între a retrăi creat,
Documentarul, sau un filmat, regie.
Poetul nu-i doar vieții plagiat...
Cum tril, nu-i îndeajuns o melodie!
Ce-i drept, sunt toate văz, în spus... e
Pe note, litere, culori, argilă, piatră.
Doar că pot fi de un real impuse...
Sau o surpriză neștiută, un... "Iată!".
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierdere
Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ți faci balanța între alb și negru;
Căci nu poți pierde, ce de preferință, dai...
Ba încă, te poți pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanțe;
Avutul de o viață, în instanțe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...
E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viață;
Ca și cum existența-i simplă ață
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...
Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduții printre nori;
Sunt numai suferințe, n-au dezmierd.
Să fie doar un tas cu dedicații
În care unii au prescris nereușite;
Un tur de mâini cu mințile zdrelite,
Iar alții, doar câștig și incantații?
Și oare cine ține talere egale
Și cum împarte greutăți... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux și fericire... cu spitale!?
Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?
Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate și incertă pace?
Suntem sortiți, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsați-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incendiar...
... nedefinit,
alb scânteiază
roșu asfințit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârșit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu-i așa
nu-i așa că e doar o vedenie
o crudă întâmplare
că rasuflarea ta mi s-a smuls din carne
din os
și mă doare
nu-i așa că nu există verde
că iubirea e aroganță
că gândurile noastre împreunate
sunt doar o așchie
de speranță
apropierea ta agățată de piele
adâncă mi-e tot mai adâncă
iubito nu-i așa că
aerul dintre noi uneori
se transformă în stâncă
nu-i așa că ți-am dorit doar umbra
încolăcită de mine
că marginea cuvintelor
e doar sângele pulsând
în mișcări rectiline
nu-i asa că n-ai plecat niciodată
iar eu n-am rămas
două povești oarecare
despărțite de timp despărțite
de un singur pas
poezie de Florin Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Creato(a)r... EA
Răspundeți-mi la o-ntrebare;
Vă convoc, toți oamenii de știință,
Cu astrologi, profeți, oricare
Și cu imami, cu popi... credință...
... Lăsați deoparte diferende,
Stați toți la masa rațiunii,
Răspundeți doar eminamente;
Cine-s făuritorii lumii?...
... Ai Universului întreg;
Din nano-particule-n atomi
Spre ce ne place-n punct de-aisberg;
Autodefiniții... OM.
Tot ce există-i minus, plus,
Y sau X, duble catene;
Nimic nu poate fi indus...
Nu-s anticorpi, făr-antigene!
Nu-i biologic, mineral,
Fără perechea-i fals opusă;
Nici în gândire, nici astral!...
Nici fizic nu-i, nici presupusă!
N-ar fi uscat, de n-ar fi ape,
Nici sateliți, de nu-s planete!...
Minciuni n-ar fi, de nu-i dreptate,
Bărbați n-ar fi, de n-ar fi fete!
N-am ști de zi, de n-ar fi noapte,
Nici mers n-ar fi, de n-ar fi cer!
Cărți n-am citi, de-am fi "stingher"!...
De nu ne-am naște, n-ar fi moarte!
Extrapolați micron, gigant,
Luați-o pe fir de-nțelepciune;
Dumnezeu singur, e neant,
De nu-i Femeia-Start-Genune!
Nu e doar UN Atotputernic,
Cum nu-i doar singur Un Bing Bang;
Lipsește-ambilor "O"- Cucernic,
Făclia, Receptacul... Yang!
E capitală întrebarea;
De-am ști răspunsul, am ști totul
De noi, de Pluton, praf... de floarea...
Din pasageri, am fi pilotul!
Evident, pierdem timp amarnic,
Necăutând ce n-am găsit;
Orice-nceput e-un duo-apartnic...
Zero-i plus- minus infinit!!!
PS
Doamne, e-n limba strămoșească,
Zeificând pe Domnul Nostru
Uitând Zeița, Doamna Noastră...
Cu EA, ne-am îndeplini... rostu'!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exit...
M-am sculat, mort, într-o zi...
Nu era nimeni, nici tu, nici copii,
Nici tunel de lumini nu a fost;
Este-un negru teribil, compost.
Nu mai simt, nu exist, nu respir,
Nările nu-mi miros elixir,
Inima, îmi stă, nu mai bate...
Nu mai am, nicio zi, nici etate.
Sunt inert, obosit d-energie,
Niciun rai nu-i, nimic, feerie...
Stau întins, sunt sleit, sunt absent;
Sunt plecat, vindecat, impotent.
Și m-apasă imensul de negru,
Lacrimi n-am, nu mai sunt un integru...
Gând nu e, neuronii sunt stinși;
Mi-am lăsat și dușmani, sunt învinși.
Lumea nici nu mai este- se pare...
De m-am dus, pentru mine, ea moare.
Sunt convins că materia-i moartă;
Nu mai vin ca să bat, la vreo poartă.
N-am probleme de mâine, în esență,
Mă dezic de orice, d-existență...
Sunt salvat în neant, în memorii;
Vă deplâng, ce-ați rămas... Muritorii!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.Componente
Mă tot surprind cu-aceeași întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?
Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-același craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Și nu-i răspuns chiar de-i la fel și-l strig pe nume!...
... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Și n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mișcare și atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...
... Și-unde pleacă simț, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai știu nimic de cel ce le-a purtat
Și brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!
Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Și e al cui?
Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce crește pom; un trup, umflându-se-nghițind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?
Și-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparține?
Sunt simțul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Așteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Și indiferent, de-a fost, de este???...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ansamblu
Ce sunt în fond; cel ce gândește
Și, când gând nu-i, suflet e doar
Ce plânge, râde, timp oprește
Balanța... în veșnic balansoar?!
Sau sunt un corp ce tot hrănesc
Din mult efort, cât am voința...
Un sclav, că-l țin, nu prididesc
Convins c-așa-mi câștig căința?!
Ori sunt pretenția că sunt,
Un pictor ce dă sens culorii
Ce mi-o fac strai, când sunt veșmânt...
Un hazardat al întâmplării?!
Poate am șansa tot să fiu,
O raritate printre euri;
Un corp, cu suflet, gândul viu
Și-un vis de noi... din vechi eseuri...?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
E... "nu-i"!
Cum oare-o fi senzația, o zi, de-a nu mai fi?
Căci și nimicul este... nu s-ar mai denumi!
Doar că nu este "a fi", este "a nu fi", un "nu-i"...
Absent, c-un loc și el; neant, cui te supui!
Că minus, sigur, este, cu certitudine-n balanță,
Altfel s-ar dărâma cumul, tot doar creanță!
N-ar fi lipsa, în minus, așa cum e, o esență
Și șir de număr, cifre... n-ar fi, n-ar fi valență?!
Și cât de explicabil este un nu, "nu mai e",
Cel nevăzut, ne "a fi"-ul, de antimaterie,
În neîntâlnirea-i lipsă, programic; ca și astru...
Ce-n negru nu se încrede, de pierit, de dezastru?...
Și neantul dus, plecat, ce-l ținem suflet, noi,
Cel ce-n întâlniri n-apare, ne apără de "apoi"?
Nu e mister nicicum, că nu-i mister nici el...
E-un punct; acul la zero! Neființa... cu eternel!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mut, de... ieri
Pe câți am cunoscut, pe câte,
Stau toți în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...
Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toți, de ierni, de veri...
... De cele chipuri reștiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Și sunt sărac, că le-am pierdut...
Și cât le-am vrut, cât m-am zbătut.
... Le-am adunat cu drag o viață
De-am vrut doar eu, c-așa a fost ață
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.
N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschiși, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...
... Sunt numai aștri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.
Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aș fi atunci, poate-aș refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.
Or fi aceeași cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!
Sunt prizonier, handicapat
De-un simț ce-i unul câștigat
Și l-am pierdut anticipat;
E simțul vorbei... Mi s-a luat!
Ce stranii simțuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...
... În partaj infim de animale!
PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aș vrea să-i am toți crengi, un pom!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Homoversalis
... dincolo de reflectoare, sus, după ce cortina s-a tras
în negrul de unde se suspendă sforile timpului
pentru toate actele, scenele, schimbatul decorurilor,
se uită galaxiile, ce mi-au devenit cristalinele din spatele pleoapelor, storurilor
și plasma-mi diluată atinge asteroidic, ca acele ghimpului,
să înțepe spațiul infinit, să-mi ajungă la termen, cât încă lumea există, glas...
... sunt răspândit femptomolecule, imens,
așa cum îmi pregătisem sufletul, o peliculă-fum,
să pot strânge în pumn, într-un coș ce sunt piept,
respirația suferințelor urcânde pe aburi, în speranțe avute incert...
că nu-i nimeni, nu văd mai departe, nu-i alee, nu-i drum,
nu știu casă de e, pod s-acopere zbor, ce n-oprește, e doar sens...
... simt doar aură,
o fi...
parcă-i golul lăsat
și-o căldură mă îmbie peste frigul imens, cum e gerul crăpat,
o suflare de zi
dintr-un negru... n-am creier să judec... este-un plin într-o gaură...
... diluajul infiniților "mine și "tine", ce-ntr-un duh se instaură...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sincopa reflecției de-o noapte
Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n șoapte,
Dă-n spirit șansa de-un ajun.
Negrul, tihnit în lenea minții
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinții...
De gând n-ai bun, la amor pereche.
E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Și-ar da și-un înțeles... trădării.
E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.
Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape știi că geme
Și-așteaptă pe umăr caldul... moale.
Nu-i standardu-ntre alb și negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simțiri mai coapte...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îndemn de bun... simț
Să nu te pierzi în prea mult dor
Să omori din timp, elan din zbor,
Mărginind lumea într-o speranță
Pe-un individ, sau pe-o vacanță...
Să știi; nu-i unic! E alternanță!
Părtaș să-ți cauți, să te asculte
Senin, din ce-ai adunat, multe,
Să-ți pui pe umăr 'n sprijin capul...
Vei simți straniu; drag ți-e și-altul!
Nu e partaj fără împărțire,
Cum suflet nu-i fără simțire,
Și schimbul nu se cere; dă
Mai mult de cât o zici... doar fă!
Doar crezi, dar cald îl simți, răzbate
Din pur profund... fragilitate
Răsfântă-n vorbe caste, dulci,
Cum iarna... buze topesc fulgi...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fir depănat
O duc rău
de la o vreme,
mă plouă pe suflet,
mă ninge pe inima-n scâncet,
mă brăzdându-mă-n hău
de singurătate, blesteme...
Și-mi caut vina,
am ochii întorși în orbite
și-n negru,
nu văd nimic de integru
și-mi termin benzina...
am pană de vise, sfârșite.
Am lipsă de tonus
mai mult decât fizic;
nu zbor,
nimic n-am ușor!
Sunt eu? Nu sunt, nu-s!...
Am respir ca de ftizic.
Nu mă-mpac,
lumea-i alta;
n-am unchi, nici mătuși,
în Car Mare sunt duși
trași de-un vârcolac...
De piatră le-i halta...
Salvarea...
Cunosc resuscitarea
însă nu se-aplică;
vârsta-mi abdică,
rămân cu visarea
doar de rău... Teroarea...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culori
Mă întreb de verdele domină totul,
Căci se mai pierde, un timp, de frig,
Sau e albastrul de oceane, mări,
Căci de la cer nu-i, e-o himeră,
Transpusă de-ochi uman, o sferă
Cu translucidu-n căutări
De-un creier, ce digeră-n bleu de-azur aprig,
Sau este alb de nori, ori aisberguri, creozotul,
Că restul e puțin; ceva gălbui de la nisipuri,
Sau tonuri bej cu gri, de piscuri frișcă
Și roșu pasager de împăduriri, sau jungle în flăcări,
Ori con de lavă auriu, în negru, de la bec în noapte...
Cam asta-i tot, culoare de-univers, de locatari în slipuri
Ce nud acoperim, să-l colorăm, artiști, ca într-o morișcă,
De ascunsul de adevăr, descoperit intim, până la lăcrămi
De înmuiat penel, în goașe de iubiri spuse în șoapte,
Pe-o stâncă, c-ochiuri de ape; e "noi", minunea, peste cinci, cu a șasea amestecate... șapte!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pata brun cu negru
O umbră neagră-n brunuri șterse
Zăresc în caldul de-un cuptor
De iulie, icnind să verse
Gunoi din falsul abator.
Nici nu-i frumoasă și e mică
Și fuge doar de o privești;
Se ascunde tremurând, i-e frică,
Nu vine chiar de-o amăgești.
O văd mereu dormind cu jind;
Jinduind curtea-mi cu-al meu dog
Care se-mbuibă... Doar privind
Nepăsătoare, ca de-un drog.
Și se răcește timp. Nu crește,
Doar simțuri dă de-un prim amor
Neașteptat, ce nu-și dorește;
Că o haită-ntregă o mușcă, o vor.
Și n-are nicio apărare;
Mai multe nopți și zile fuge
Chelălăind limbaj c-o doare,
Dar n-are cui, viața și-o scurge.
O revăd slabă, iar dormind,
Visând cu nările-i mișcânde
De arome-n zbor, oftând, pierind
De dor de-o mamă de niciunde.
Mă bucur să o văd mereu.
I-arunc ades câte-o bucată
Și-i tot mai frig și somnu-i greu...
Covrig, în tremur într-o groapă.
Sunt astăzi fără nicio vlagă,
N-o văd niciunde pe "fărâmă"...
Nu mai respir; o aveam de dragă,
Urâtă, slabă-n chin, pe brumă.
Doar se-ngrășase, dar în burtă,
Urnindu-se cu coada strânsă...
Și gând tresar la plasa ruptă
În râu, c-o amărâtă, alta plânsă.
Alerg la râul, uz de rug
Și văd pe-un ciob de gheață-n mal
Un boț de pânză-n humă; drug
Și-o sârmă-ncolăcită-n val...
... Și de sub apa sloi de rece
Răzbate-o pată brun cu negru
Și plâng și capul nu-mi mai trece
Și nu mai văd... omul integru!!!
Doar cățelușa-n lemn de cedru...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viitor... prescurtat
Am curs azi lacrimi despre mine,
M-a luat un dor nebun de ieri;
M-am retrezit la vechi suspine
Când doar visam la primăveri.
O clip-am mirosit a june;
Cum aerul când zbori mereu,
Nimic la vis nu s-interpune...
Mereu e mâine, îs înger, zeu.
Am muzica din timp d-atunci;
N-o regăsesc pe zi ce trece,
Actorii-mi mor... le rămân prunci,
Dar nu-s la fel, fioru-i rece.
Prin parc, nu-i iarbă, e asfalt,
La școală, nu sunt bănci de lemn,
Castanul, nu mai e înalt,
Nu mai e mir, e undelemn...
Pe străzi, sunt singur cunoscut;
Salutul mi-l fac în vitrine...
Sărut și loc un' m-am născut;
Aștept prieteni, nimeni vine...
Am inima un plumb de clopot,
Șiroaiele îmi curg prin barbă...
Aud trecând un cal în tropot;
E-un hit, d-un jeep, călcând pe iarbă.
Mă uit la râu, la deal, la cer...
Oh, ce păcat când mă vor pierde;
Doar eu puteam să le ofer
Cuvinte dragi, să le dezmierde!
Plecarea-mi va fi gol imens
În atmosferă, în omenire;
În loc de pur, va fi pervers...
Sunt solul ultim de cinstire.
Voi fi doar un cuvânt pe an
-De am noroc d-o amintire-
O poză c-un copil bălan,
Și ochi albaștrii... o pomenire.
Sunt prea devreme pentru știință
Să mă renasc dintr-o celulă
Și chiar de-aș fi, n-aș fi conștiință...
Aș fi din mine o particulă!
Sunt resemnatul din ștafetă;
Alerg doar să predau jalonul.
Sunt un infim, dintr-o planetă...
Dar nu-i nimic!... Sunt eu "bozonul"!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mesaj inconturnabil
Mi s-a adus la cunoștință
că orice fac, orice credință,
oricât sunt de convențional,
n-am niciun viitor astral.
Oricum de viață sunt falit,
sunt programat pentru sfâșit
deși nimic nu am cedat;
mă lupt mereu, n-am profitat
de alții, să le cumpăr traiul,
nu m-am reconvertit în craiul
cu aerele de-un stăpân,
un narcisist... convins de bun.
N-am fost la nimeni o povară,
nici la părinți, nici pentru țară,
m-am petrecut printre decenii
târându-mi visele, vedenii...
De-un timp presimt că mă topesc,
mă tem! Ce tot vorbesc?... Sfârșesc!...
Eram ca toți, cuvinte goale,
mergeam la slujbe anuale
și agățam în cui icoane
cum prin birouri diafane
găsești la cei ce cred spășitul
la fel cum e sfințit cuțitul
cu care tai în carne vie...
mistificând o omenie!
Final nu mai e conveniență
-idee de inexistență-
devine crudul fapt real
transpus în fizicul mortal
și-ncep să mă privesc altfel,
îmi fac din amintiri un țel,
mă uit printre oglinzi și sticle
crezând că pozele multiple
m-ajută să mă tot țin minte
într-un album, printre morminte.
Am primit sol neașteptat
-că-s trup și suflet afectat
de-un rău ce-l credeam exclusiv
doar altora- fără motiv,
și mă pătrund gând endoscopic
în trupu-mi intim, microscopic,
îmi caut răul ce m-atacă
și vreau să-l rezonez... De pleacă
îmi jur să-mi port nespus de grijă,
să fiu Bing-Bang-ului... o schijă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Luna
De-i noapte fără ea, nu-i vis
și mintea, sufletul, sunt negre;
cum zile fără soare, nopți nu sunt integre...
E-o bucățică de culoare de pe cerul negru, alb deschis.
De mic copil o atingeam cu mâna,
avea nenumărate semne, ce le-nțelegeam...
Le-am dat uitării, nu mai sunt, căci pe atunci, din timp îmi luam...
Acum doar o remarc, accidental... Că e-o prezentă și că-i "una".
Mă-nebunește gândul când nu se arată
în tot ce se compune, în globul ei de sferă...
Este femeia plină de mister ce se ascunde de pudoare și ce speră
să fie veșnic tânără, să aibă o parte de necunoscut, să fie ne-ntinată.
Ne-ncântă de când lumea, are forme multe,
este sălașul miilor de inspirații, este Muza,
se oglindește-n ape, este și oglinda, e suavul din oceanul negru, e meduza...
O vezi frumoasă, dar e și venin, te poate otrăvi sau să te-ncânte.
Fiți mai fideli la tot ce vă-nconjoară și aveți într-"una",
pierdeți-vă din timpul- ce oricum n-aveți-
nu fiți tangențiali la ce există! Este evidentul câștigat și nu este ce credeți...
Lăsați-vă conduși de vis, pe căile luminii de cristal, plecați la braț cu LUNA!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aspirație
Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir,
Ca să-mi umplu torace de saci aerieni.
Mă-nalț, tot mă-nalț, în înalt de Zefir...
Oasele îmi sunt goale, nu vă vreau pământeni.
N-am pene, n-am puf, sunt balon de săpun,
Mi-a rămas doar curatul, de suflet spălat...
Mă îndrept spre liman, spre planeta Neptun;
Am un dor de-un albastru total, azotat...
Nu mă vreau putrezire de suflet pierdut
Căci am alte idei, nu fac parte din voi;
Sunt mai pur, mult mai pur și țintesc absolut...
De mă vreți înapoi, vă revin în strigoi.
Este-un greu pe Pământ și îl faceți mai greu,
Sunteți huma și lutul sau cernoziom...
Eu îmi vreau ușurința, planarea de zeu;
Nu de trup am nevoie, doar de ergii de-atom.
De-aș putea, aș purta doar axoni, neuroni,
Căci ce-i timp petrecut, este în ei experiență.
Las trăitul meschin și ambiții, și hormoni...
Căci oricum în neant, nu sunt trup, îs existență...
... În esență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!