Amintiri dintr-o copilărie

Nu mi se-ntâmplă adesea, din păcate,
Dar azi m-am pierdut iar în pietate
Cu ochii-n lacrimi căutând părinţi
C-un dor nebun, mai mult decât de sfinţi.

Îmi mângâie timpanul vorba caldă
Ce-o avea tata... Mama iar mă scaldă
Cu mâini micuţe, parcă-n puf şi ochi de pluş;
Mă dojenind că-s iar murdar, un jucăuş.

Aş strânge-n braţe aerul de atunci, aroma
Ce am pierdut-o dar o simt. Sunt iar aidoma
În casa parcă din poveşti ce le-am doar file,
Cu grădiniţa îmbujorată, plină de zambile.

Sunt iar la masă seara, ca-ntr-un cuib
Sunt printre rândunelele ce puii îşi îmbuib...
Aud cum tata, Breul, cheamă fin pe mama;
"Jeni, hai la televizor, începe serialul, drama..."

Sunt iar de mână rând pe rând la fiecare
În palme calde... Mergeam la plimbare;
Ştiută că-i la bloc, la tanti Miţa cea mai bună
Mătuşă; durdulia ce mă stânge-n braţe, ca o zână.

Sunt fericit; nici nu mai sunt acum! Eram,
Am nodul permanent! Nu ştiu, atunci plângeam,
Sau e-un pelerinaj ce nu vreau să sfârşească...
Ah, cum să fac să mă topesc în turla strămoşească?...

... Să fiu iar cu bunica mirosind, toată scrobită,
Cu pas se legănănd în broderie-n jur tivită,
În zi de mers la slujbă; "Că e-o sărbătoare...
"Nu uita vreodată, niciodată, zi de Înălţare!".

N-am nicio grijă, chiar de n-am de toate,
Am inima un fulg, o simt ce fin îmi bate
Şi ce departe-i timpul; "Cum oare voi fi mare
Şi cum voi arăta matur la-nsurătoare?"...

Dar nici nu-i timp, mă scutur, strigă cineva,
Mă cheamă... "Dane, mergem la vâlcea?"
Şi ies, mă duc pierzându-mă-ntr-o zi de vară...
Ştiţi, nu mai am părinţi, nimic... Plâng prăbuşit. Aşa am rămas de-aseară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi sărate

Acum, e atât de trist
aici...
nu mai am cui povesti
ce am mai simţit azi
ce trăiri
sau ce vise prosteşti de copil

Când ne vom întâlni iar
nu mi le voi mai aminti
dar nici nu vor mai conta
şi curg lacrimi...
şi-s sărate...

Şi nu mai ştiu ce să cred
sau în cine...
"O să fie bine!" aud
oriunde merg şi de la
oricine întâlnesc...
le zic şi eu la fel, dar
oare chiar va fi?

Şi parcă dacă zic şi îmi repet...
"acum" e tot trist
iar "atunci" încă nu a venit!
şi lacrimi iarăşi se preling...
şi-s sărate...

Nu ştiu cât voi rezista
mi-e dor...
şi te vreau...
acum şi aici

Îţi ascult ticăitul ceasului
şi el plânge după
mâna ta...

Şi totul e trist şi
mi-e frică...
Simt cum îmi pierd speranţa,
iar încrederea în mine
nu o mai am de mult

De ce toate astea? mă întreb...
pentru ce? pentru cine?
şi răspunsul – pentru noi! – vine.

Lacrimile se usucă pe obraz
nu mai ajung să
le simt gustul (poate
acum sunt dulci?)
şi gândul devine rece
iar ochii se măresc în
intensitatea culorii...

Dar eu tot singură rămân
fără un scop în viaţă
şi fără nimeni care să ştie...

Poate totuşi voi ajunge la tine...
poate... mai devreme decât
mai târziu...

Şi în jur e rece de
priviri pline de compasiune
care mă apasă
până la lacrimi...
lacrimi sărate...

poezie de Lidia Mihai
Adăugat de Natasa Radu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt şi eu ca voi...

sunt şi eu ca voi, un om cu noapte şi de toate,
nu sunt poet şi nici n-am fost, înşir doar gânduri aranjate,
prea cult nu sunt, dar nici incult, am mai citit, chiar şi sonete,
le am pe-aici, pe foi de gând, sub ochii mei revin în trepte

când scriu în versuri, doar ce văd, ce gândul nopţii îmi dictează,
nu fac decât, ceva în plus, un strop de lacrimă cedează,
atunci din amintiri, de vânt, vă suflu vouă cu neştiinţă,
cuvintele, pe-un rând şi-un rând, poate vă e de trebuinţă

nu sunt mai breaz, sunt doar un om cu veselia îndurată,
ascunsă sub atâtea dăţi, de clpe, ce-am trecut prin viaţă
şi vreau să râd, şi vreau să plâng, aşa trăiesc şi eu mai bine,
urcând în cer, din alb pământ, pătat cu iernile din mine

de m-aţi vedea, o clipă doar, aţi înţelege de îndată,
că sunt normal, că n-am habar, de clipele ce mă aşteaptă
şi râd de voi şi râd cu voi, apoi iar râd, chiar şi de mine
şi fug în ploi, alerg în ploi, mă spăl încet de-a mea ruşine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândul inimii

Prin faţă, un gând jucăuş
Îmi trece şi pare că vrea
Să simt ce îmi place mai mult:
Cum inima ta mi-ar bătea
În braţe făcute căuş.

Îl prind cu o plasă de dor
În braţele-ntinse uşor,
Iar sângele-mi poartă,-n tumult,
Pe note din inima mea,
Cântarea ce-n braţe-mi pulsa.

Eşti tu, ori e gândul ghiduş
Ce ştie neliniştea mea?
Dar ea, cea pe care o-ascult?
De nu-i, oare cum aş putea
Să-i simt mângâierea pluş?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ilustrată de gând

Sunt iar cu mama, strâns de mână,
La bloc, pe aleea din Laval,
Venită un pic la Montreal,
Să ne vedem, doar o fărâmă...

O văd atât de fericită,
Zâmbind la micul căţeluş
De-o palmă şi păros, de pluş,
Dar ştiind să-i ceară apă, pită.

Şi tata, e din nou cu mine,
În parcul verde, Lafontaine,
Cu păr un pic şi alb; la ten
Un pic color, de soare, bine...

... Stă aplecat ţinând o alună
Şi-o veveriţă dă s-o prindă,
Iar el zâmbeşte; "Ştii, cu ghindă,
La noi, Dănuţ, ele se adună!..."

Lacrimi, din gât, 'mi dau nod uscat,
Calde, se urcă în ochi ce dor;
Că i-am iubit, nespus amor,
Ascuns, în loc de declarat...

Parcă- i de ieri la ce mă închin,
Că nu mai sunt de amar de timp...
Până şi eu, pierdut mă plimb,
Îmi rămânând, tot mai puţin...

... Da-s tot în ieri... şi nu-mi revin!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înnebunit

M-ai înnebunit c-un zâmbet şi gropiţe în obraji,
Cu sărutul tău albastru şi aroma ce-o degaji,
Mi-am pierdut luciditatea, dar ce bine-i fără ea,
Îmi simt inima cum bate, nu mai e rece şi grea

Acum sunt un vals poetic, sărut paşi în urma ta,
Culeg de prin vers petale, ca să nu te pot uita,
Tu mi-ai devenit buchete de îmbrăţişări şi vis,
Eram undeva prin iaduri, neştiind de paradis

N-am nevoie de prea multe, e de-ajuns să ştiu că eşti,
Lasă-mă să fiu năucul ce te face să zâmbeşti,
Iar din când în când dă-mi voie să te mângâi, să alin,
Să fiu eu acela care îţi mai fură un suspin

Am înnebunit femeie, te rog nu mă judeca,
Doar iubeşte-mă pe viaţă, însă nu mă vindeca,
La ce-i bună vindecarea când eu vreau să te iubesc,
Mai bine nebun de tine... ca să simt că mai trăiesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil încă

E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viaţă,
de când zac,
când nici nu mă ştiam de c-aş fi existat
şi tocmai de-aia, de atunci mă-nşirui boroboaţă-n boroboaţă
într-una, într-una.

Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă aşteaptă iar
şi n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veşnic tot reînvăţ abecedar
şi-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeaşi minte,
un minuscul de aspirant...

Strig, vreau, în gura mare, altă şi alta, jucării
şi nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ţine nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl ţin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alţii, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.

Doar e, se pare, o mare diferenţă; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi şi noaptea-i şi ea scurtă
şi parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
aşa cum sunt; că stau şi-acum în dormitor pe burtă
şi câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînţeles, tot mic!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moşul şi copilul

-Bună dimineaţa, nene! Să ai o zi frumoasă!
-Mulţumesc copile, de n-o fi vreo vântoasă
Că de-o bucat de vreme, şi clima s-a schimbat
Prea des acum pământu-i inundat.
După cum se pare, vin zilele ploioase
Şi eu cu reumatismul, o simt până la oase
Tu-mi pari astăzi cam trist, ceva s-a-ntâmplat.....
-Ce înţelept eşti, nene, ce spui e-adevărat!
Ieri am terminat şcoala şi-un pic îs supărat
Eu n-am avut părinţii, când premiul mi l-au dat.
Am fost doar cu bunica, ce-mi poartă acum de grijă
Ea merge-ncet de-o vreme, are noroc de cârjă
-Vai, mama ta-i plecată şi-ţi este de ea dor....
-Nene, eu cred că e normal, sunt un copil minor...
Tot ceea ce-mi doresc e să revină-n ţară
Şi-o să-i propun eu asta când va veni în vară
Va sta atunci cu mine, o săptămână poate
Urmând să plece iar la muncă-n străinătate
-Te simţi, cumva copile, de mamă neglijat?
-Nu pot să spun eu asta, ar fi mare păcat
Îmi trimite haine, dulciuri, multe jucării
Cred că am mai multe decât au ceilalţi copii
Mi-a luat şi-o bicicletă, anul trecut în vară
Iar acum vreo lună mi-a luat chitară
Dar simt că uneori tânjesc după alint
Aş vrea la ea în braţe, nu voi ca să te mint
De melancolie şi ochii îmi dau în lacrimi
De ce-mi dă mie Domnul toate aceste patimi?
-Te compătimesc copile, dar am şi o dilemă
N-ai spus nimic de tată, sau este vreo problemă?
-De al meu tată nu prea mai ştiu nimic
Ne-a izgonit de-acasă, când eu eram prea mic
De mă gândesc la dânsul, mi-amintesc cu groază
Cum o bătea pe mama şi eu fugeam de-acasă.
-Copile bun, sincer îţi spun că mă uimeşti,
Cât de frumos şi de matur gândeşti,
Aş vrea să te ajut mai mult, dar nu prea pot
Aşa bătrân cum sunt, cresc şi un nepot
Tu reţine-un lucru, eşti un norocos
Vei fi bărbat ca mâine, nu fi plângăcios
De-o ai pe bunica, e un lucru mare,
Şi ai şi-o mămică foarte iubitoare
Ce spui tu atuncea, de nepotul meu:
Părinţii i-au murit, îl ajut doar eu
Şi nimeni nu-i aduce dulciuri, jucării
Aşa cum primeşti tu şi ceilalţi copii
Eu nu mai pot munci că-s bolnav acum
Iar pensia e mică, nu mă descurc nicicum
-Nene, să ştii că ai dreptate, chiar că-s norocos
De mă plâng în jur, par cam plicticos

poezie de Ionel Popa (1 iulie 2014)
Adăugat de Ionel Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours

Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Şi, n-am speranţa trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.

Când ştiu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar să aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
Să bucuri omenirea cu sufletu-ţi feeric,
Nu mai am ce-aştepta... Nu mai există bine.

Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Şi întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.

Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
Mă sună cu speranţa de ajutor deşartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleştez din soartă
Şi n-am făcut nimic... Nu mai există bine.

Când îmi privesc lung braţe cu sângele în vine
Şi ştiu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Şi ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără să-ţi fiu un sprijin... Nu mai există bine.

Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut mă scol şi până-n noaptea goală
Fără să ştiu că pot să-ţi mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.

Când m-ai avertizat cu "V-aţi pierdut de mine!"
La Radio-Vacanţa, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină şi mâna-n şold, o vrajă
Mă prinde, mă sfârşeşte... Nu mai există bine.

Simona mea, Ionela să ştii că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ţi fiu,
Că linişte s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....

Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
— cu Simona Radulescu.

rugăciune pentru copii de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima poezie

E una - cu tunetu-n zarea vântoasă,
deschide fereastra şi intră în casă
Şi râde şi-ţi tremură-n gât
Şi bate din palme cu-alint.

Iar alta, la miezul nopţii născută
Îmi intră-n odaie de nimeni ştiută,
Din golul oglinzii priveşte
Cu-asprime ceva îmi vorbeşte.

Mai sunt şi de-acestea: în albă amiază
De parcă absentă aş fi de la masă
De foaia curată se-ating
Şi curg ca izvorul în crâng.

Şi încă: atunci când e taină în jur
Şi ea nici culoare nu e, nici contur -
Cristal de lumini sfârtecat
Pe care nu-l prinzi niciodat.

Iar asta!... Sângele-mi bea fără milă
Cum bea din iubire-o zăludă copilă
Şi fără să-mi spună-un cuvânt
Tăcere se face curând.

Şi nu ştiu pe lume durere mai mare.
Plecată-i. Şi urmele ei fac cărare
Spre-un capăt uitat de pământ.
Iar eu fără dânsa... ce sunt?

poezie clasică de Anna Ahmatova, traducere de Valeria Grosu
Adăugat de Cornubia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorit

Mă nasc azi iar, în gând cu mamă
şi sunt bărbat din tată... în fiu.
Doar poza de azi mă mai reclamă
că ziua a fost... aşa târziu.

Plângeam că părăsisem mamă
şi-o plâng azi... că m-a părăsit.
La tată am râs, să-l bag în seamă,
c-ar fi şi el... Acum dorit.

În atâtea naşteri, ani la rând,
m-am alipit... de simbol, mamă,
şi tată am devenit, nu-n gând...
Am probă... poza dintr-o ramă.

Trăiesc, c-am avut tată, mamă,
şi voi trăi... printre copii
când gândul lor, cândva mă cheamă
şi eu nici gând nu voi mai fi!

Alături, mai am... ce-a iubi, doar ce-a iubi, doar ce-a iubi...

*La toţi mă plec, pentru a vă mulţumi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ziua mea...

E ziua mea, desigur, a mai trecut un an,
Acelaşi "eu", nesigur şi fără paravan!
Mă simt atât de mică în lumea asta mare,
Deşi n-am nicio frică, iar viaţa e-o splendoare!

Să nu mă crezi duală şi că mă contrazic,
Dar azi înc-o petală s-a dus, şi n-o ridic!
Şi, nu că n-aş putea, să mă aplec puţin,
Dar timpul, asta vrea, şi nu vreau să-l reţin!

Cine-ar putea să spună, că nu-i adevărat,
Că viaţa este spumă, iar timpul, împărat?
Eu nu cred în cuvinte ce-abundă în desfăt,
Căci cineva mă minte şi nu vreau să mă-mbăt!

Îmi plac florile, viaţa, un răsărit de soare,
Şi roua, dimineaţa, ce-mi saltă sub picioare!
Îmi place cum coboară şi soarele-n apus,
O pasăre ce zboară şi valul nesupus!

Vă plac pe voi, desigur, vă simt în jur mereu,
Dar astăzi, sunt doar singur, şi drumu-i doar al meu!
E ziua mea, iar ceasul arată ora trei,
Şi, singuratic, pasul, se pierde pe alei!

Dar frigul se coboară şi-n gând, te chem, te strig,
Accept, sunt o duală, şi-n fapt, mă contrazic!

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce greu îmi e fără voi...

Cândva... demult, am trăit drama,
Când i-am pierdut pe-ai mei, pe rând.
Au decedat tata şi mama...
E greu fără ei, pe pământ.

Când a murit, n-a ştiut tata
Să spună că el va pleca.
Într-un minut el a fost gata
Şi am rămas numai cu mama.

De rude, timpul ne desparte.
Eu, astăzi, sunt la casa mea.
De necazuri avem parte
Ne înnoptează liniştea.

Era-ntr-o vineri, dimineaţa,
Când soţul meu a deceat.
Eu am rămas doar cu speranţa,
Iar el va fi de neuitat!

Am mai trăit încă o dramă,
Când am pierdut pe biata mamă.
Vreau să vorbesc cu ei, pe rând,
Dar, le şoptesc numele-n gând...

Mi-e dor de cei răpiţi de moarte,
Şi-n rugăciuni, eu îi cuvânt.
Deşi ştiu că-s plecaţi departe,
Oricând eu am să-i port în gând.

Aş vrea să ştiu de le e bine...
Ce n-aş da, de-ar fi cu mine!
În vis, eu, lor mă adresez?
Sunt cu ei, măcar, când îi visez!

Spun rugăciuni la întâmplare,
Şi-ntreb pe Dumnezeu de ei,
Dar îmi răspunde:,, Cel ce moare,
Nu se întoarce înapoi!"

Îmi este tare dor de tata!
Cât mi-aş dori să-şi vadă fata,
Că-n viaţă, ea s-a descurcat,
Să ştie că nu l-a uitat!

Vă plâng de când m-aţi părăsit,
Şi v-am iubit atât de mult!
Mereu aduc flori la mormânt
Şi nicicând nu am să vă uit!

Ştiu că ne-om întâlni o dată
Şi-atuncea fericiţi vom fi!
Astăzi rostesc cu-ai mei copii:
"Doamne, te rog, pe ei îi iartă!"

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (2 noiembrie 2003)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şi iar

Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar,
Numai al meu, fără de note, van.
Mă pierd în sunet printre unde, meloman
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

Citesc cuvinte, de alţii puse literar
Pe muzica cu note... Îs anotist!
Mă-mpânzesc lacrimi, că nu-s un artist...
Doar mă gândesc la tine, iar şi iar.

Îmi scald privirea pe ecranul-far
Ce-mi pune-n fund de iris film;
Un altu-n care roluri ne lipim,
Când mă gândesc la tine, iar şi iar.

Sunt pe un traseu, un lung, tot mai avar,
În mers ce nu mi-l vreau, obositor,
Când totul nu-i; rămâne numai dor
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar roză

M-am îmbătat d-extazul dintr-o roză
şi nu ştiu cum miresmele le-adună
din mâlul sevuind... Prin ce metamorfoză
parfumu-şi dă? Culori de vis, face cu... care mână?

Din ce chimie-ocultă se-ntremează,
de unde are geniul de licoare
ce-o varsă prin nectar, pictează vază
se-ngemănând în dar, c-un dar, la altă floare?...

Mă uit şi-adulmec iar, sunt mut de farmec
şi iar miros şi creieru-mi dezmiardă;
cu inima din alveolele-n respir sunt cerc...
Mă prăbuşesc drogat, cu capul dus, pe iarbă...

Şi-i şi altă culoare şi-i multe alte izuri
şi mă întrec cu albine, păsări şi bondari
şi-un fluture penat... şi-am pielea toată rizuri;
mă sângerez în spini, sunt zbor de mii Icari!...

Mă dezic tot de ştiinţă, îs un novice;
n-am şcoala rozei, nici miros, culoare,
nici spini nu ştiu să fac, candoarea să-mi explice...
Păcat că am să mor şi n-o să fiu o floare!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de copil

De-ai şti, tu, pom, ce supărată sunt,
mi-ai spune o poveste cu prinţese
ori cu croitoraşul care ţese,
sau... ce crezi tu ca dorul să-mi înfrunt,

Să pot şi eu să mă mai joc un pic
aşa cum îmi plăcea: cu păpuşica
pe care mi-a adus-o-n dar mămica
atunci când tata nu mi-a dat nimic.

El a venit o clipă şi-a plecat
iar azi mi-a zis că ar putea să vină,
dar n-a venit şi iar m-a supărat.

Nu ştiu ce a putut să intervină,
dar ştiu că ore-n şir l-am aşteptat
şi îmi e dor şi nimeni nu m-alină.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cei mai buni părinţi

Vezi?! Te simt în grădină... Urma paşilor tăi
Îmi alungă durerea de a fi prea departe...
Sunt aici lacrimi multe, sunt tristeţi şi nevoi,
Iar în mine se-ascunde, veşnic, teama de noapte.

Vin cu lacrimi spre tine... Pe copac, scrijelit,
Anii tăi, în brăţări, strălucesc de lumină...
Stau pe scaun plângând şi m-ascund în zenit
Şi te caut în lume printre strângeri de mână.

Parcă văd printre lacrimi, oh, imaginea ta...
Printre jerbe de stele îţi văd zâmbetul cast,
O, tăicuţule drag, eşti în inima mea...
Este tot ce în gânduri, zi de zi mi-a rămas.

Eşti un gol risipit, lacrimând... şi stingher...
Tu, tăicuţule drag, eşti atât de departe...
Umbra chipului tău mă aşteaptă în prag
Şi hotarul vieţii pentru-un timp ne desparte.

Eşti o geană de vis... un apus... Răsărit
Altei lumi de lumini, strălucind de chemare...
Eşti cu mama mereu... eşti aşa fericit,
Însă liniştea voastră azi în suflet mă doare.

Aş pluti către voi... Paşii mei construiesc
Piramide de fapte... Dar prezentul mă cheamă.
Doar pe ei îi mai am... Şi pe voi vă iubesc
Şi vă caut în gânduri, dragii mei tată, mamă!

Îmi lipsiţi repetat... Pentru voi m-am născut...
Drumul meu pentru voi a avut strălucire...
Cum era şi firesc, într-o zi v-am pierdut,
Dar vă am ca un vis în aceeaşi iubire.

Mulţumesc, tatăl meu! Cât de mult v-am iubit!
Mulţumesc, mama mea! Mama mea minunată!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc înzecit!
Mulţumesc, dragii mei! Mulţumesc, mamă, tată!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Merele de vară

Mi-aduc aminte merele de vară,
Când noi copii la mama mai eram,
Când stam pe bancă câteodată seara,
Cu câtă poftă le mâncam!

Şi câteodată când ploua afară
Iar noi priveam la stropii de pe geam,
Mama fugea prin ploaia cea de vară
Şi câte-un măr cu lacrimi ne-aducea.

Şi îmi aduc aminte că într-o vară
Ne-a venit pe la poartă un sărman
Şi cum s-a luminat în prag de seară,
Când mama i-a cules un măr din ram.

Dar de când nu mai este mama,
Nici pomul nu mai face rod,
Şi parcă degeaba mai vine vara
Şi vara parcă nu mai are rost...

De-atunci am mai mâncat mere de vară,
Dar parcă şi-au pierdut parfumul sfânt
Şi mi-amintesc gustul de-odinioară,
Pe-o bancă, lângă mama la mormânt.

Merele de vară sunt,
Sfinte pe pământ,

Merele de vară plâng,
Mamei la mormânt...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!