Chevrolet

Era-ntr-o zi cu soare cald,
Treceam pe-o stradă mare,
Până-ntr-un colţ de bulevard,
Lângă-un hotel destul de-nalt,
Era o staţie de parcare.

Mă oprii în loc pentr-un moment,
Ce-o fi acolo oare?
S-a întâmplat vre-un accident?
E plin de oameni mici şi mari
Pe trotuare.

Mă duc să văd al lor secret,
Ştiţi, firea-i curioasă;
Dar ce credeţi?... un Chevrolet,
Un taxi foarte elegant,
O maşină frumoasă.

Ce să vă spun, era frumos,
O maşină luxoasă,
De la volan şi pân'la roţi
Juca pe arcuri ca un ceas,
Era foarte frumoasă.

Şi-aud pe unii cum ziceau
Că tehnica modernă,
Te-ndepartă de Dumnezeu,
De lucrurile din trecut,
De slava cea eternă.

Căci, în sfârşit ochii-s deschişi,
Azi vede orişicine,
Că avionul zboară sus,
Vaporul merge pe ocean,
Iar trenul e pe şine.

Iar eu am zis în gândul meu:
"Ce strâmtă li-e vederea!
Ei nu-l cunosc pe Dumnezeu,
Habar nu au de planul Său,
Ei nu-i cunosc puterea."

Căci dacă pentr-un Chevrolet,
Superson sau Malaxă,
E nevoie de-un proiectant
Să-i puie motoru-n desen,
Nu orice gură-cască.

Atunci universu-i nimic?
Cu-ntreaga lui mişcare?
Cu astrul mare, astrul mic,
Cu nori şi stele-n veşnicii,
Cum? Nu e de mirare?

Al anotimpului motor
Plasat pe patru faze,
Cine-a fost al lui Autor?
De i-a-mpărţit aşa precis
Vitezele prin raze!

Şoferul şade la volan
Şi merge tot-nainte,
Dar iată s-a-nplinit un an
De când trecut-ai pe la noi
Cu basculantu-Ţi încărcat
Preabunule Părinte.

Pământul e-ncadrat în ceas,
În forţă şi viteze,
Cine-a trasat al lui atlas?
Cu-atât de uriaş compas!
Apoi l-a pus în univers
Pe-a norilor proteze.

Eu mi-am văzut de al meu drum
Pe bulevard-nainte,
Deodată simţesc un parfum,
Că-s cercetat de Duhul Sfânt,
De-o flacără fierbinte.

Şi nu ştiam, să plâng, să strig
Osiana! Aleluia!
Deşi eram pe bulevard,
Locul era totuşi prea strâmt,
Că-n juru-mi trecea lumea.

Şi-atunci am zis:"O, Domnul meu,
Măreaţa Ta lucrare!
Cine pătrunde planul Tău?
De Creator şi Dumnezeu!
Când ai unit cei doi magneţi
Şi-ai dat lumii mişcare!

Tu şi-n furnică-ai pus instinct
Şi zelul de lucrare,
Deşi e mică, nu-i nimic,
Dar se trezeşte-n zori de zi
Harnica muncitoare.

Al albinuţei mic motor,
Deşi fără cilindri,
Ea pleacă şi se-ntoarce-n zbor
Din şantierul florilor,
Făr's-o conducă nimeni.

Când le auzi cum zumzăiesc
Zici că s-a dat alarma,
Dar nu-i război, ele roiesc,
Fără de fabrici se-nmulţesc
De vara până toamna.

Apoi să-l vezi pe "chevrolet"
Prin valuri, vitejeşte,
Cum se întrece c-un vapor,
Deşi a lui micuţ motor
E doar motor de peşte.

Şi totuşi el a câştigat
Medalia străvezie,
Titanicul s-a scufundat,
Dar el a rămas teafăr, viu,
O micuţă scrumbie.

O, Doamne, Părinte Ceresc,
Ce-ndrepţi Tu, cine va strâmba?
Lucrarea Ta eu o slăvesc,
Ce strâmbi Tu, cine va-ndrepta?

Pe toate le-ai făcut perfect,
Fără nici o greşeală,
În om ai pus mare secret,
Motorul - spirit - denumit,
A vieţii comoară.

L-ai dat un chip foarte drăguţ
Înzestrat cu talente,
I-ai dat a sfinţilor virtuţi,
Şi-atâtea calităţi cereşti,
În creier i-ai pus minte.

El la volan umblă când vrea,
Numit inteligenţă,
Benzina-n servietă şi-o ia,
Iar când i-e sete, apă bea
Şi-astfel prinde viteză,

Apoi s-o vezi pe"Mercedes"
Cum "fluieră" pe stradă,
Eu cântecul i-am înţeles,
Dar nu e Psalmul lui David,
Ci-a mândriei baladă.

Volanul ei e ruginit,
Dar ea-i foarte comodă,
Bine că păru-i încreţit,
Să stărui după Duhul Sfânt
Azi nu prea e la modă.

Doar ştim cu toţi că-i lege-n scris
Maşinilor pe stradă,
Claxonatul e interzis,
E şi modern, nimic de zis,
Cine n-ar vrea să creadă?

Măi frate, nu mai claxona,
Că-n faţă sunt spitale!
Şi s-ar putea să deranjezi,
Vre-un sfânt bolnav să-l enervezi,
Dacă strigi Osanale.

Azi oameni-s aprinşi de dor
Să-şi cumpere maşină,
Iar al sufletului motor
E-afară, fără de garaj,
Plin de rugină.

În loc să ungă-al lor motor
Credinţa să le crească,
Prin darul rugăciunilor
Pe-aleea cea cerească,

Ei strâng avere pentru foc,
Şi viermilor mâncare,
O, inimă, nu ai un loc
Pentru Isus ce te-a creat?
Pe cine iubeşti oare?

Cine-a văzut într-un oraş
Nuntă fără maşină?
O, când suna-va al Lui glas,
Al nunţii sfinte veşnic ceas,
Cum vei ieşi cu-al tău motor
Plin de rugină?

Când pe-a Lacteilor alei
Ca sticla străvezie,
Vei vedea stol de porumbei,
Cum se întrec în zbor cu ei,
Cu îngerii spre veşnicie.

Iar tu vei sta pe lângă drum
Făcând mereu semnale,
Când vei vedea că ai rămas
În întuneric, jos în vale.

E greu să pierzi primul talon
Iubirea, căci la urmă,
Te pomeneşti c-ai devenit
Un lupuşor în turmă.

E timpul să ne cercetăm
Fraţilor, fiecare,
Haideţi cu toţi să ne-ntrebăm:
Stăm bine oare-aşa cum stăm
Cu-a noastră stare?

De vrei maşina s-o porneşti,
Secretul îl cunoaşte!
Benzină, apă şi ulei,
Prin a contactelor scântei,
Foarte uşor porneşte.

Deci rugăciune, post şi plâns,
Şi-apoi vine scânteia:
Puterea Duhului de sus
Ce e promis chiar de Isus,
În mâna noastră-i cheia.

Iar într-o zi cu soare cald,
Vei fi chemat Acasă.
Pe-al veşniciei bulevard
Vei trece cu al tău smarald,
Să fii a Lui Isus mireasă.

Amin

poezie de Veronica Buliga (12 noiembrie 2011)
Adăugat de Veronica Buliga
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isaia cincizeci şi trei

Cincizeci şi trei Isaia
Ce direct azi ne descrie
Suferinţa şi văpaia
Lui Isus din veşnicie

Cât de clar ni se arată
Cum a suferit Hristos
Ca viaţa fără pată
Noi s-o avem aicea jos

Era aşa de dispreţuit
Căci de la El faţa-ţi întorceai
Dar El pedeapsa noastră a primit
Şi-a noastre chinuri le-a purtat o vai

Pedeapsa care ne dă pacea
Peste El iat-a căzut
Şi-n El noi am primit iertarea
Căci jertfă vie s-a făcut

Noi rătăceam toţi ca nişte oi
De drumul lui fiecare îşi vedea
Şi de viaţă eram cu toţii goi
Iar moartea parte ne era

Dar Domnul a făcut să cadă
Nelegiuirea noastră asupra Lui
Şi-n chinurile morţii El să ardă
A suferit amar Fiinţa Mielului

A fost luat prin apăsare
Dar cine de pe vremea Lui a crezut
Căci El muri ca să primim iertare
De tot păcatul ce noi l-am făcut

A fost zdrobit prin suferinţă
Dar o sămânţă de urmaşi El va vedea
Ce îl vor urma plini de credinţă
Cinstindu-i pentru veci Fiinţa Sa

Şi rodul muncii sufletului Său
Îl va vedea şi se va-nviora
Căci El ni-e Domn şi Dumnezeu
Cum azi ne spune Evanghelia

El pe mulţi dar îi va pune
Într-o stare după voia Lui Dumnezeu
Şi despărţiţi de astă lume
Cu totul smulşi din ce e rău

De aceea partea Lui i-o voi da
Tatăl Sfânt iată ne spune
Cu cei mari — la dreapta Mea
Căci El a biruit în lume

Doar El s-a dat singur la moarte
Şi cu cei fărădelege
Păcatele să le poarte
De ele să ne dezlage

Căci El a găsit de bine
Să se roage pentru vinovaţi
Plătind cum n-a plătit nime"
Ca noi azi — să fim iertaţi
20-01-2022 M.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legea şi Viaţa veşnică

Domnul Isus ne-nvăţat cum viaţa s-o trăim
Fii ai Tatălui din ceruri noi astăzi cu toţi să fim
Şi ne-a dat ca Îndreptar Evanghelia cea Sfântă
Să putem intra o dată chiar în ceruri sus la nuntă
Prin Cuvântul Lui cel viu Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
El ne-a spus că prin credinţă viaţa nouă o primim
Fii ai Tatălui din ceruri prin El doar aici să fim

Cine-n Mine se încrede Viaţa veşnică o are
Eu îi sunt dar pe vecie şi viaţă şi salvare
Prin credinţa în Hristos noi primim făgăduinţa
Nu prin Legea din Sinai avem aici biruinţa
Nu prin Legea ce s-a dat lui Israel în pustie
Ci prin harul vieţii noi vom intra în veşnicie
Căci Pavel aşa ne spune eu sunt mort faţă de Lege
Şi trăiesc pentru Hristos viaţa sfântă se-nţelege
Căci porunca din Sinai până la Ioan a fost

De atunci credinţa sfântă pentru noi dar are rost
Nici Avraam n-a avut Lege ci-a trăit doar prin credinţă
Şi-a fost gata să ucidă a fiului lui fiinţă
Dar Dumnezeu l-a oprit şi i-a spus că a văzut
Cât de tare dar în Sine Avraam s-a încrezut
Credinţa neprihănire Dumnezeu i-a scocotit
Şi Avraam în sfinţenie a fost iată mântuit
Nu prin Legea din Sinai ce-a fost dată mai târziu
Ci doar prin credinţa sfântă în Dumnezeu Sfânt şi viu
Tot aşa şi noi acum prin credinţă avem viaţă
Prin credinţa în Hristos Duhul Sfânt azi ne înalţă
Legea şi porunca a fost până a venit credinţa
Iar de atunci încoace pentru noi doar Hristos e biruinţa

Prin credinţa în Hristos primim dar neprihănirea
Nu prin Lege nu prin fapte ni se dă dar mântuirea
Însă după ce-am primit viaţa de Hristos toţi ascultăm
Şi fiinţa noastră-ntreagă pe vecie Lui i-o dăm
Trăind dar viaţa sfântă fără umbră de păcat
Evanghelia cea Sfântă cum pe noi ne-a învăţat
Iar când totuşi se întâmplă în greşeli să mai cădem
Domnului Isus chiar totul în rugă noi îi spunem
Şi îi cerem dar iertare fiinţa noastră să o spele
Căci avem viaţa sfântă cu toţi astăzi în vedere
În lumina mântuirii pentru veci noi vrem să fim
Dându-i cinste şi oanoare Mirelui ce îl iubim
11-02-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina din Infinit

cinste slavă şi mărire
Lui Isus Cel răstignit
care iată din iubire
pentru noi El a murit

pentru noi şi-a dat viaţa
sus pe cruce la Calvar
şi scuipată i-a fost faţa
să ne dea viaţa-n dar

cinste slavă şi onoare
îi aducem Lui Mesia
şi-i cântăm cu-nflăcărare
căci ne oferă veşnicia

pentru noi Isus şi-a dat
şi viaţa şi Fiinţa
când la moarte condamnat
i s-a dat atunci sentinţa

fără pată fără vină
El viaţa şi-a trăit
a fost unica Lumină
ce nouă s-a dăruit

doar Isus cel acuzat
de preoţi şi farisei
a trăit fără păcat
printre oamenii cei răi

căci doar El era iubirea
al vieţii Creator
ce-a trăit neprihănirea
chiar sub ochii tuturor

numai El a îndrăznit
să susţină că-i Viaţa
Lumina din Infinit
ce străluce dimineaţa

n-a fost nimeni pe pământ
ca şi El ca să susţină
că e Fiul Celui Sfânt
şi trăieşte fără vină

doar Isus Hristos Mesia
pe Tatăl ni l-a descris
căci El este bucuria
de-a intra în Paradis

Tatăl vrea ca omenirea
mântuirea s-o primească
şi să guste fericirea
sus în Slava Lui cerească

şi Hristos l-a înălţat
pe Tatăl dându-i onoare
Isus doar l-a lăudat
cinstind Numele Lui Mare

altul nimeni n-a vorbit
de Tatăl ca şi Isus
nimenea nu l-a slăvit
ca şi Fiul Lui supus

nici David nici Moise chiar
n-au vorbit de Dumnezeu
ca şi Mielul din Calvar
căci El este Tatăl Său

doar Isus în mod real
pe Tatăl l-a cunoscut
când pe-al vieţii veşnic val
ambii omul l-au făcut

din pământ şi din lumină
şi din apă şi din vis
să trăiască fără vină
omul chiar în Paradis

Isus doar ne e menirea
şi Iubirea din Cuvânt
prin El noi neprihănirea
o avem jos pe pământ

El pe braţe ne-a luat
când murise sus pe cruce
pentru al meu şi-al tău păcat
în rai să ne poată duce

El păcatu-a ispăşit
şi pedeapsa ne-a iertat
când pe Golgot-a murit
şi noi inima i-am dat

Tatăl Sfânt a hotărât
ispăşirea şi iertarea
omul iarăşi mântuit
să trăiască îndurarea

glorie Lui Dumnezeu
slavă-i fie Lui Mesia
căci acum prin planul Său
ni se oferă mântuirea

mulţumesc o Tată Sfânt
mulţumesc Isus iubit
căci eu astăzi prin Cuvânt
sunt pe veci dar mântuit

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începutul celor neprihăniţi

Psalmul unu ne arată
Omul cel neprihănit
Are inima curată
Şi lucrează fără pată
Domnul cum dar i-a vorbit

Ce începe-n viaţa lui
El duce la bun sfârşit
În suflarea harului
Se dăruie Domnului
Duhul Sfânt cum i-a vorbit

Bun e a lui început
Şi viaţa lui la fel
Căci al Domnului sfânt scut
Îi e pavăză şi avut
În Hristos — Emanuel

Omul cel neprihănit
Pe Hristos stăpân îl are
Căci el doar s-a dăruit
Mielului cel răstignit
Ce îi dă pe veci salvare

Începutu-i e o floare
Căci se-mbracă în lumină
În viaţa trecătoare
Vede a Domnului lucrare
Mâna care o să-l ţină

Oamenii neprihăniţi
Meşter îl au pe Hristos
Şi pe calea celor sfinţi
Înfloresc a lor dorinţi
În Mielul cel glorios

De aceea începutul
Lor e-o stea pe acest pământ
Căci îl au mereu pe Domnul
Cel ce a creat şi omul
Şi i-a dat a Lui Cuvânt

În viaţa de credinţă
Începutu-i diferit
Şi prin har şi-n biruinţă
Pentru a omului fiinţă
Domnul a fost răstignit

Cartea Sfântă ne arată
Că sunt începuturi bune
Şi atâtea-s fără pată
În viaţa ce-a fost dată
Prin sfinţenie şi rugăciune

Astfel împăratul Saul
Început bun a avut
Când el l-a văzut pe Domnul
Mai presus de cum e omul
Şi el iată s-a smerit

Aşa mic el s-a văzut
Şi pe Domnu aşa mare
Şi era necunoscut
Deşi Domnul l-a văzut
Că trăia în ascultare

Însă iată că sfârşitul
I-a fost rău şi nedorit
Căci n-a ascultat Cuvântul
Parc-a lui era pământul
Şi Saul s-a prăpădit

Să privim spre Petru dar
Ucenicul Lui Hristos
El a fost mărgăritar
În al Domnului sfânt har
Căci din lume a fost scos

Petru dar cel credincios
A căzut şi el amar
Dar pe Domnul lui Hristos
L-a iubit — şi serios
Suferit-a pe Calvar

Şi el Petru s-a întors
La credinţa sa dintâi
Că-l iubea mult pe Hristos
Domnul lui cel glorios
Ce i-a spus Petru rămâi

Rămâi Petru-n faţa turmei
Tu dar să o păstoreşti
Implicat în greul gijei
Să-ntăreşti darul credinţei
Căci apostol Petru eşti

Şi sfârşitul i-a fost bun
Pe braţele Lui Hristos
Al vieţii sfinte drum
I-a fost soare şi parfum
Pentru Mielul glorios

Fie-i slavă Lui Mesia
Pentru orice început
Căci El este veşnicia
Ce-şi păstrează armonia
Uniform pân" la sfârşit
01 sept. 2019 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiul cel mai mic

Odată o pildă Domnul nostru-a spus
C-un om bogat ce avea doi fii
Dar fiul cel mai mic s-a dus
Să bată-n lumea mare doar câmpii

Iar fiul cel mai mare la casa părintească
Rămas-a să lucreze pe-al tatălui ogor
Cu muncă şi cu sârg viaţa să-şi trăiască
Acasă dar clădindu-şi prin muncă-un viitor

Şi fiul cel mai mic averea şi-a pierdut
Cu fetele stricate şi oamenii cei răi
Sărac curând ajunse şi-un om necunoscut
Căci a călcat porunca — de la părinţii săi

Şi-a fost lovit amar de atâta sărăcie
Căci el ajunse la porci îngrijitor
Chiar el ce-odată avese — atâta bogăţie
În zdrenţe ajunsese ca orice cerşitor

Însă prin neagra noapte un glas el auzi
Întoarce-te acasă căci tatăl tău te aşteaptă
Şi el la sânul lui din nou te va primi
Căci el e atât bun — şi tatăl tău te iartă

Şi iată dar băiatul spre casă a plecat
Iar tatălui îi spuse ceva — că fiu-i se va-ntoarce
Şi tatăl lui nerăbdător mereu l-a aşteptat
Acasă dar voind ca să-l primească-n pace

Când iată dar pe drum venea din depărtare
Un chip necunoscut — creştea şi tot creştea
Când tatăl îl aştepta cu atâta nerăbdare
Căci pe băiatul lui acasă din inimă-l voia

Şi iată chipu acela mai mare şi mai mare
Cine-o fi oare — or" n-o fi chiar băiatul meu
E el — şi se avântă deodată-n alergare
Şi-n braţe îl cuprinse chiar pe băiatul său

O fiul meu o fiul meu — ce mare bucurie
Iar să te revăd acasă c-ai venit
O să te îmbrac ca fiu şi-o să-ţi dărui o mantie
O fiul meu — o fiul meu iubit

Eu nu sunt vrednic ca numele să-ţi port
Şoptise fiul cel mai mic cu atâta întristare
Dar tu eşti fiul meu şi eu îţi dărui tot
Căci dragostea mă arde cu atâta frământare

Aduceţi haina cea mai bună pentru al meu băiat
Şi puneţi-i inelu-n deget căci astăzi îl primesc
Se-ntoarce fiul meu acasă şi atât m-a bucurat
Căci dorul azi mă face mai mult să îl iubesc

A fost pierdut — dar s-a găsit şi iată-l lângă mine
S-a-ntors băiatul meu acasă şi eu în sărbătoare
Iarăşi îl primesc căci nu e orişicine
E mare bucuria — o vai e atât de mare

Dar fiu ce rămase acasă — rămăsese-n curte
Nu vrea să intre-n casă căci tatăl l-a primit
Pe fiul cel mai tânăr ce nu voi s-asculte
Şi-averea lui întregă el şi-a prăpădit

Doi oameni iată — în faţă ni se arată
Fiul cel mai mare în casă ce-a rămas
Dar inima lui crudă pe fratele nu-l iartă
Şi nu-l mai vrea în casă nici măcar un popas

Şi fiul cel mai mic ce-acum el s-a întors
Din nou la tatăl său şi care l-a crescut
Dar nu mai vrea nimic căci iată e pe dos
Ştie că averea — praf el a făcut

Eu văd în fiul cel mai mare — îl văd pe Israel
Iar fiul rătăcit — neamurile care
Îşi văd distrusă viaţa şi-l vor pe-al vieţii Miel
Căci vor ca să se scape de moarte şi pierzare

Fiul cel mai mic la tatăl s-a întors
Şi astfel fu găsit din plin de tatăl său
Dar fiul cel mai mare era neserios
Deşi era acasă — era în sine rău

El nu vedea iubirea şi n-o înţelegea
Trăind dar în belşug şi fără suferinţă
Tot că-i aparţine lui — însuşi el vedea
Şi nu-i păsa nicicum de-a fratelui fiinţă

El nu privea prin Duhul ci numai doar prin fire
Vroind să aibă totul vroia numai avere
Cum fratele mai mic odată în neştire
Aşa gândi odată firea doar cum cere

Tatăl Cel din ceruri vrea să ne desprindă
De tot ce avem aicea averi şi chiar comori
În El să ne încredem viaţa-ni să depindă
De-a Sale slăvi din ceruri — şi nu de-ai firii zori

Şi nu dar de pământ de bunuri şi averi
Ci doar de Fiul Lui Isus — pe veci să fim legaţi
Căci El este Lumina ce ne-a adus de nicăieri
Şi ne-a luat cu Sine să-i fim pururea fraţi
31-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl şi Isus

Singura nădejde vie
Numai Tu Isus ne eşti
Să intrăm în veşnicie
Sus în slăvile cereşti

Singura cărare sfântă
Numai Tu ne-ai arătat
Să ajungem sus la nuntă
Cu un suflet nou—curat

Nimeni Doamne n-a-ndrăznit
Să susţină ca şi Tine
Că eşti viaţa-n Infinit
Şi-o poţi da la orişicine

Cine ascultă şi primeşte
Sfânta Ta învăţătură
Şi mereu îşi curăţeşte
Viaţa lui şi-a lui făptură

Cel ce e nevinovat
De a lumii mari păcate
Şi-şi vrea sufletul curat
Depărtându-se de moarte

Prin credinţa ce ne-ai dat
În Fiinţa Ta Divină
Să cântăm neîncetat
Trăind numai— în lumină

Tu eşti singura Fiinţă
Ce-ai trăit pe acest pământ
De har plin şi de credinţă
Ne-ai vorbit de Tatăl Sfânt

Şi ne-ai spus că ne iubeşte
Şi ne vrea să fim ai Lui
Dacă omu-i dăruieşte
Inima din pieptul lui
........

Tatăl Sfânt ne-a înţeles
Grava nostră neputinţă
Şi pe Isus l-a trimes
Să ne-mbrace în credinţă

Astfel dar cine s-ncrede
În Isus Mântuitorul
Viaţa-n sine nu o pierde
Căci El e Izbăvitorul

Tatăl Sfânt ne dă odihnă
Doar prin jertfa Lui Hristos
Dac-o viaţă fără vină
Ne luptăm să trăim jos

Şi spre viaţa viitoare
Tot mai mult de aici privim
Spre Isus al nostru soare
Din inimă să-l iubim

Tatăl Sfânt ne înţelege
Şi ne ştie ce sântem
Ne scapă de foc şi Lege
Domn pe Isus de-l avem

Astfel dar cu bucurie
El ne dă împărăţia
Dacă noi în veşnicie
Trăim sfântă— curăţia

Cel Prea Înalt ne vrea curaţi
Fără pată— fără vină
De Hristos să fim spălaţi
S-avem parte de odihnă

Tatăl Sfânt doar l-a trimis
Pe Isus ca să ne ia
Să ne ducă-n Paradis
Viaţă sfântă să ne dea

Şi Hristos i-a dat onoare
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Nimeni cum aici sub soare
Să-i dea nu a acceptat

Nimeni n-avea cunoştinţă
Pe Tatăl să în cinstească
Ca a Lui Hristos Fiinţă
Până-n patria cerească

Domnul Isus l-a-nălţat
Pe Tatăl mai sus de toate
Şi El l-a glorificat
Şi în viaţă şi în moarte

Căci Isus este iubirea
Şi tot ce s-a dăruit
El este neprihănirea
Celui care l-a primit

Pe pământul plin de ură
De păcat— nelegiuire
Doart a Lui învăţătură
Ne cere neprihănire

O viaţă în lumină
De Tatăl să ascultăm
Să trăim doar fără vină
Pururi cinste să îi dăm

Aşa Isus ne-a-nvăţat
Să fim sare şi lumină
Celui Sfânt şi Prea Înalt
Să-i dăm viaţa fără vină

La Tatăl nimeni nu poate
Să vină decât prin Mine
Eu sunt Uşa dinspre moarte
Viaţă pentru— orişicine

Cine ascultă şi păzeşte
Azi porunca Lui Divină
Pe noi iată ne primeşte
Căci viaţa-i o lumină

Eu cu Tatăl vom veni
Şi cu el Noi vom cina
Pe veci oaspeţi îi vom fi
Şi viaţă îi vom da

Tatăl Sfânt este mai mare
El e singurul stăpân
Ce puterea toată-o are
Veşnic pe orice tărâm

Numai El vremea o ştie
Şi timpu-i e cunoscut
Din a Lui împărăţie
Şi din tot ce s-a făcut

El decide— hotărăşte
Orice vrea în Univers
Şi pe oameni îi primeşte
După calea ce-au ales

Înaintea Lui se-nchină
Îngerii din ceruri toţi
Cel Prea Înalt e o lumină
Ce s-o vezi ca om nu poţi

El e punctul principal
Din imensul Infinit
Căci numai dup-a Lui plan
Tot ce este s-a-ntocmit

De la El pornit-au toate
Îngeri stele şi pământ
El e dincolo de moarte
Onorat şi pururi Sfânt

El a dat miez şi viaţă
Planului de întocmire
A tot ce azi se înalţă
Şi ne umple de uimire

Oriunde noi ne uităm
Şi în cer şi pe pământ
O splendoare larg-avem
Din lucrarea Celui Sfânt

Toate sunt doar inovaţii
Ale Celui Prea Înalt
Şi ele-i aduc ovaţii
Nimănui cum nu s-a dat

Glorie cinste onoare
Tatălui din cerul Sfânt
Pentru apmpla Lui lucrare
Ce-o vedem şi pe pământ

Cinste slavă şi mărire
Veşnică Celui Prea-Nalt
Îi cântăm cu mulţumire
Fie pururi lăudat

El e singurul ce are
Peste toate stăpânirea
Lumilor nemuritoare
E puterea şi iubirea

El pe Isus ni l-a dat
Viaţă nouă să ne fie
S-avem sufletul curat
Să intrăm în veşnicie

Tatălui cel Sfânt din cer
Îi aducem toţi onoare
Din lumea celor ce pier
Căci e Viaţă şi salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (11 mai 2017, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El e Adevărul Sfânt

Fie-ţi azi la îndemână
Doar Cuvântul Celui Sfânt
Dragostea să îţi rămână
Ca să fii numai lumină
Ţărmuit doar în Cuvânt

Împleteşte-ţi dar viaţa
Azi pe urma Lui Hristos
Treaz fiind în dimineaţa
Ce îţi lipezeşte faţa
Dar în cerul glorios

Fii lumină din Lumină
Condus doar de Duhul Sfânt
El pe braţe să te ţină
Să fii veşnic fără vină
Cu viaţa în Cuvânt

Placă-ţi dar chiar şi mustrarea
Adevărul să-l trăieşti
Ca să capeţi îndurarea
Şi pe veci chiar şi salvarea
Sus în slăvile cereşti

Încrezându-te-n Cuvântul
Sfânt şi viu al Lui Hristos
Tu lucrează dar pământul
Chiar de-l bate azi şi vântul
Ca să fii victorios

Înţelege-ţi dar menirea
Omenirii un sol să-i fii
Căutând desăvîrşirea
Înnodată cu iubirea
Ca s-ajungi în veşnicii

Fii un rob al Lui Hristos
Însă plin fii de credinţă
Având ochii sus nu jos
Ca să fii victorios
De har plin şi biruinţă

Domnul Isus ce-ţi vorbeşte
Prin Cuvântul Lui cel Sfânt
Todeauna tu-mplineşte
Şi Cuvântul îl trăieşte
Cât umbla-vei pe pământ

Nu pe Lege tu să pui
Preţ — ci pune-l pe Hristos
Pe Fiinţa Domnului
Căci fiinţă ca Ea nu-i
Cât umbla-vei aici jos

Pentru noi Legea-i Isus
El e Adevărul Sfânt
Cum alţii pe lume nu-s
C-al păcatului apus
Ne e dat doar prin Cuvânt

Prin Hristos doar se termină
Păcatul — nelegiuirea
El ne scoate la lumină
Şi ne face fără vină
Omorându-ne dar firea

Glorie dar Lui Hristos
Cinste slavă şi onoare
Îi aducem dar de jos
Şi îi mulţumim frumos
Căci ne dăruie salvare
20-10-2021 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnul meu!

(Ioan 20,13)

De câte ori citesc la rând Scriptura şi-ajung la misterul cel sfânt al învierii,
Un licăr tainic de sclipiri mă-nvăluieşte, ca adierea-nmiresmată-a primăverii.
Citeam deunăzi despre Maria, întâmpinată de Isus după-nviere,
Şi mi-a sărit în ochi, ca o străfulgerare, un cuvinţel micuţ, dar unul dintre-acele
Fără de care ai atât folos citind Scriptura, cât are-un peşte căruia i-ai dat
Mâncărurile lui cele mai bune, dar nu în apă, ci afară pe uscat.
Spune Ioan că-n zorii neuitaţi ai învierii, când întunericul îşi disputa supremaţia,
Grăbea cu paşi precipitaţi de spaima nopţii, dinspre cetate spre mormânt, sfânta Maria.
Colţoase pietre, mici bucăţi de stâncă, se-ngrămădeau izbind-o pe cărare;
Iar zgomote sinistre clocoteau văzduhul, ca lava din vulcan în revărsare.
Dar cum nu-i cine-mpiedica lumina zilei să spulbere ai beznei reci fiori,
Nici cine să oprească alergarea vreunuia din miliardele de sori,
Nu s-a găsit nici cin' să stânjenească nestăvilita-naintare a Mariei,
Căci sursa ce-o purta era o rază a dragostei din înălţimile veciei.
Ajunge în sfârşit până la grotă. Dar ce-i văd ochii? Piatra nu mai este!
Şi-n spaima disperării-acum aleargă la ucenici ca să le dea şi lor de veste.
Şi după cum în cursa nopţii înspre grotă n-a fost nimic care să-i poată sta-n cărare,
N-a fost obstacol nici de astă dată care s-o poată-mpiedica din alergare.
Cu ochii plânşi, cu vorbe-ntretăiate de-adânci sughiţuri care-i zguduiau tot corpul,
Le strigă: "Petre, Ioane, L-au luat, pe-Acela care şi mort îmi este mie TOTUL!"
Ca trăznetul din nori loveşte-această veste pe ucenicii care, fără vreun cuvânt,
Aleargă ca taifunul, căci vrea fiecare să fie cel dintâi ce-ajunge la mormânt.
Ajunşi, se pleacă, intră în mormânt şi văd. Ce-a spus Maria, da, era adevărat.
Iată fâşiile de pânză şi ştergarul. Dar El? Să fie oare-aşa că grădinarul L-a luat?
Şi-apoi cu o nedumerire şi mai mare-n ei decât aceea care pân-aici pe drum i-a ros,
Cei doi, miraţi de-atâtea taine ne' nţelese, spre casa lor acuma iau agale drum întors.

Maria însă stă şi plânge-afară, lângă mormântul Prinţului vieţii,
Până când noaptea se topi ca ceara-n soare şi-o-nvălui aureola dimineţii.
Ştia, era adevărat tot ce văzuse, şi-n mintea ei Isus rămâne încă mort.
Dar vezi, în tainiţa sfântă a iubirii se află un magnet acolo ca şi un resort....
Trec clipele. Şi-n jalea ei crescândă priveşte iar prin gura de mormânt,
Căci pe Isus, chiar mort ea-L preţuieşte mai mult ca pe toţi viii pe pământ.

La provocarea-aceasta de acuma, Isus nu poate să reziste mai departe,
Ci îi trimite soli ce-i spun că Prinţul vieţii nu se putea să fie înghiţit de moarte.
Aici urmează testul cel mai mare, prin care dragostea cea sfântă a Mariei
Recucereşte, după actul învierii, pe scumpul ei, Hristosul, pe Prinţul veşniciei.
Priviţi acum cât de feeric străluceşte această dragoste-a Mariei Magdalina,
Căci nu-L dă pe Isus cel mort nici pe toţi viii, nici chiar pe îngerii care-i aduc din cer lumina.
Această dragoste atât de neînduplecată, ce nu admite nici un fel de surogat,
L-a copleşit şi pe Isus până-ntr-atâta că, biruit, până la urmă şi El a cedat.
Când a văzut Isus că nici pe îngeri ea nu-i preferă-n locul Lui, chiar dacă-L ştie mort,
I Se-arătă şi-i zise: "O, Marie! M-ai biruit! Mă las acuma cunoscut, căci nu mai pot!"

*

Când am citit împrejurare-aceasta în Scriptură, m-am minunat şi am rămas pe gânduri dus...
Cum de-i posibil oare ca un om să poată să-L copleşească, biruindu-L, pe Isus?
Dar când privirea mi-a căzut din nou pe Cartea Sfântă, şi-am întâlnit cuvântul "meu" din "Domnul meu";
Am prins atunci adâncul înţeles cum poate omul să-L biruie până chiar şi pe Dumnezeu.

Interesant aici e că Maria nu plânge că-i luat Domnul Hristos;
Nu-I spune nici Domnul Isus - deşi El este, ci-I spune-n chipul cel mai personal şi mai frumos:
"E Domnul meu! E şi Hristos, şi Isus, dar dacă fără El, nici când Îl ştiu chiar mort, nu pot,
E pentru că, fiind şi Domnul vieţii me1e, EI mi-este suflul vieţii, El mi-este pulsul inimii în tot."

O, binecuvântată fii şi astăzi tu, Marie, căci focul dragostei venit din cer, prin care
L-ai preţuit pe Domnul tău atunci cu-atâta foc, are-nceput, dar n-are terminare.
Iubirea ta, necunoscută pân-atunci pe Terra, a scânteiat întâia oară din Hristos,
Căci El prin cruce a născut iubirea ce poate-mbrăţişa pe cel mai păcătos.
Isuse scump, focar etern al veşnicei iubiri, aprinde-ne şi pe noi azi ca pe Maria,
Să stăm lângă Cuvânt chiar când se pare sec şi mort, iar Tu ne-apari departe cât e veşnicia.
Noi azi avem un har mai mare ca Maria, care Te căuta mort în mormânt,
Că-n timp ce ea nu Te mai socotea printre cei vii, noi Te ştim viu, însoţitor al nostru pe pământ.
O, lasă-ne, Isuse, să-nvăţăm şi noi că dacă vrem să Te cunoaştem înviat şi bine,
Nu vom putea decât dacă atunci când Te ascunzi, chiar când pari mort, noi sta-vom totuşi lângă Tine.
Şi după cum Tu ne-ai iubit când eram morţi, ca să ne poţi avea în veşnică-nviere,
Noi iubim chipul Tău azi fără să-L vedem, ca să-L putem avea aievea-n veşnicia ce nu piere.

poezie de Valdi Herman
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lui Dumnezeu (1 Ioan 3)

Ce dragoste ne-a arătat
Ce dragoste Tatăl ne-a dat
Copii Lui să ne numim
Şi suntem după câte ştim.
Lumea nu ne ştie cum nu L-a ştiut
Cum şi pe Isus nu L-a cunoscut
Preaiubiţi suntem copii
Al Celui din veşnicii.
Ce vom fi nu ni s-a dat
Încă nu s-a arătat
Dar când se va arăta
Toate atuncea vom vedea.
Vom fi ca El, vom fi aşa
Cum este noi Îl vom vedea
Nădejdea asta dacă o ai
Te pregăteşti şi nu mai stai.
Cel care păcatul face
În fărădelege zace
Isus, El s-a arătat
Pentru ca să fii salvat.
În El nu este păcat
Jertfă ştiţi că El s-a dat
Cine-n Domnul se opreşte
El nu mai păcătuieşte.
Păcătosul nu L-a ştiut
Nici văzut, nici cunoscut
Copilaşi, nu vă-nşelaţi
Mintea voi vă luminaţi.
Cine stă-n neprihănire
Nu trăieşte după fire
Ci ca Isus ce-a venit
Adecă neprihănit.
Cel care păcătuieşte
Pentru diavolul munceşte
Este pentru el venit
Şi îl are la sfârşit.
Hristos, care ni s-a dat
Cel care s-a arătat
A venit ca să-l oprească
Lucrarea să-I nimicească.
Cel din Dumnezeu născut
Omul care a crezut
Sămânţă din Domnul are
Nu mai poate face greşale.
Şi-i a Lui şi pe pământ
Fără de păcat şi sfânt
Deci vedeţi deosebirea
Unii seamănă cu firea.
Ai diavolului se numesc
Căci pentru el, ei muncesc
Alţii au altă trăire
Nu în pofte şi în fire.
Vi s-a arătat mai sus
Ei trăiesc pentru Isus
Sunt ai Domnului copii
Trăiesc pentru veşnicii.
Cine pe pământ trăieşte
Şi pe frate nu iubeşte
Nu este neprihănit
Ce atâta de vorbit.
Vestea de la început
Ea făcut-a cunoscut
Fraţilor, să vă iubiţi
Pentru Domnul să trăiţi.
Nu fi Cain la gândire
Fă la fapte cântărire
A lui Cain sunt pieire
La Abel – neprihănire.
Şi mai spun nu te mira
Dacă lumea nu te vrea
Şi că lumea te urăşte
Ci pe Domnul îl slăveşte.
Noi fraţi trebuie ştiut
Că din moarte am trecut
Da, din moarte la viaţă
Am primit o nouă faţă.
Cine fratele-şi urăşte
Din moarte nu se trezeşte
Este rău, pierdut şi laş
Biblia-i spune ucigaş.
Noi ce dragoste avem
Şi în Domnul noi suntem
Care ştim că S-a jertfit
Fiinţa ce şi-a pocăit.
Trebuie a-L imita
Pentru fraţi viaţa a-şi da
Fraţi, să nu iubiţi cu limbă
Şi cu vorbe ce se schimbă.
Ci cu fapta, adevărat
Cu sufletul transformat
Astfel ştim la ce suntem
Şi că adevăr avem.
Inima ne-om linişti
Înaintea Lui de-om fi
Inima ne osândeşte
În ea Domnul de nu este.
Dacă inima nu-nşală
Ai la Domnul îndrăzneală
Ceri s-atunci vei căpăta
Dacă frate faci aşa.
Dacă porunca-I păzim
Atunci ai Domnului fim
Şi porunca aşa spune
Să credem în Sfântu-I nume.
S-aşa cum ne-a poruncit
Frate să facem iubit
Cine porunca păzeşte
Crede-n Isus nu greşeşte.
Isus ştim că-n noi a stat
Prin Duhul ce ni s-a dat

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fie-vă Hristos dar soare

Domnul să vă binecuvinteze
Pe-a Lui braţe să vă ia
Sus pe stâncă să vă aşeze
Prin Duhul să vă-nştinţeze
Că sunteţi mireasa Sa
Viaţa sfântă să vi-o dea

Să vă dea Hristos lumina
Şi Cuvântul Lui cel Sfânt
Ca voi să primiţi cununa
Să-l urmaţi întodeauna
Cât veţi fi pe acest pământ
Să-mpliniţi al Lui Cuvânt

Domnul să vă ia pe braţe
Viaţa nouă s-o trăiţi
Şi prin Duhul să vă-nalţe
Cu-a Lui mână să vă-nhaţe
Toţi copiii Lui să fiţi
Oameni noi astăzi şi sfinţi

Pe cărarea mântuirii
Duhul Sfânt să vă conducă
Lumina neprihănirii
Şi puterile iubirii
În lumină să v-aducă
Drumul când vi se încurcă

Fie-vă Hristos dar soare
Şi ajutor în veşnicie
Să umblaţi pe-a Lui cărare
Prin iubire şi-ndurare
Domn pe veci El să vă fie
Să vă dea cununa vie

Hristos dar în al Său Nume
Să vă pună sus pe stâncă
Să vă ia cu-o rugăciune
Cum Cuvântul sfânt vă spune
Şi în dragostea adâncă
Să vă dea viaţa încă

Fie-vă cărarea vieţii
El Hristosul şi Mesia
Chiar din zorii tinereţii
Şi din roua dimineţii
Să vă fie bucuria
Şi de asemeni veşnicia

Prin Hristos şi al Lui Nume
Tatălui — copii să-i fiţi
Cum Cuvântul viu vă spune
Îmbrăcaţi în astă lume
Oameni noi să deveniţi
Şi mereu să vă sfinţiţi

Evanghelia cea sfântă
Să vă fie dar lumină
Îngerii din cer cum cântă
Să îi auziţi la nuntă
Mirele când o să vină
Chiar în slava Lui Divină

Înţelegeţi dar Scriptura
Şi trăiţi azi prin credinţă
Dăruindu-vă făptura
După sfântă-nvăţătura
Căci a voastră biruinţa
E a Lui Isus Fiinţă

Luminaţi de-a Lui lumină
Prin Hristos dar să trăiţi
Ca să n-aveţi nicio vină
El pe palme să vă ţină
A Lui fraţi pe veci să fiţi
Veşnicia s-o primiţi

Fiţi de aceea o cântare
Numele să-i onoraţi
Prin dragoste şi-ndurare
Să-l cinstiţi dar fiecare
Fiinţa voastră să i-o daţi
Pururea fiindu-i fraţi

Prin credinţa în Hristos
Viaţa aici ni se oferă
Un trai scump şi de frumos
Ca să trăim cu folos
Cu toţi dar în noua eră
Inima cum azi ne speră

Noi să fim mărgăritar
Pentru Cine ne-a creat
Viaţa nouă aici prin har
Să ne fie unic dar
Şi al nostru duh curat
Să fie un nestemat

Prin Hristos şi pentru El
Viaţa noastră s-o trăim
Harul Lui Emanuel
Să ne fie unic ţel
Pururea să îl iubim
Pe Hristos şi-a Lui să fim
07-01-20120 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Ţie mă închin

TATĂ ŢIE MĂ ÎNCHIN

Tată drag din Cerul Sfânt
Mă închin o Doamne Ţie
C-ai creat acest pământ
Prin Isus din veşnicie

Îţi aduc acum onoare
Şi te laud te slăvesc
Pentru a Ta planificare
Prin care şi eu trăiesc

Pentru planul Tău măreţ
De creaţie-a vieţii
Şi atât de îndrăzneţ
Chiar din floarea dimineţii

Când nimic nu exista
Tată Doamne-n Univers
Din ce pot ochii vedea
Şi din cerul Tău ales

Totul Tu ai proiectat
Legi planete — mii de stele
Şi un chip Doamne le-ai dat
Să ne minunăm de ele

Nu-nţeleg şi nu pricep
Cum o Doamne-ai plămădit
Al legilor tainic cerc
Când nu exista nimic

Totul — Tu ai inovat
Chiar şi legile ce ţin
Universu-n lung şi-n lat
Toate Doamne— de la Tine vin

Tu la toate le-ai dat chip
Pe când nici nu existau
Şi când nu era nimic
În Planu-Ţi — faţă aveau

Şi la sfat cu Fiul Tău
Prin El totul ai creat
Planul Tău de Dumnezeu
Prin El viaţ-a căpătat

Tată Tu eşti Arhitectul
Din Proiectul infinit
În care ne-ai pus de-a dreptul
Cu Hristos când ne-ai zidit

Îţi aducem mulţumiri
Pentru al Tău proiect Divin
Şi atâtea-nfăptuiri
Ce din Fiinţa Ta azi vin

Ne-nchinăm o Tată Ţie
Prin Hristos al nostru Mire
Şi-ţi dăm slavă-n veşnicie
Pentru-a Ta nemărginire

Nu pricepem şi nu ştim
Cum o Tată Doamne eşti
Cum e Chipu Tău Divin
Pe noi chiar de ne iubeşti

Doar Cuvântu-Ţi ce ne spune
Şi de Tine ne vorbeşte
Îţi cinstim dar al Tău Nume
Şi inima-mi te slăveşte

Noi o Doamne-ţi mulţumim
Pentru tot ce ai creat
Căci ne vrei ai Tăi să fim
Fii în veci glorificat

Mulţumim pentru-ndurarea
În care Tu ne-ai inclus
Ca s-avem în veci salvarea
Chiar prin Fiul Tău Isus

Cinste slavă şi mărire
Îţi aduc de pe pământ
Îmbrăcat încă în fire
Te cinstesc o Tată Sfânt

Şi mă-nchin o Tată Ţie
Pentru toate ce-ai creat
Pentru Legea Vieţii vie
Universului ce-ai dat

Tu eşti punctul de pornire
Veşnicule Creator
Îmbrăcat doar în iubire
Ce vrei viaţă tuturor

Căci a Tale Doamne-s toate
Ce există-n Univers
Ne-ai făcut de viaţă parte
Pentru Tine ne-ai ales

Fii slăvit în veşnicie
Eu îţi dărui azi onoare
Prin putrerea dată mie
Îţi cinstesc Numele-Ţi mare

Fii în veci glorificat
Şi de oameni şi de îngeri
Căci viaţă Tu ne-ai dat
Jos în Valea atâtor plângeri

Laudă şi cinste dar
Tată scump şi Dumnezeu
Pentru minunatu-Ţi har
Dăruit prin Fiul Tău
24 iulie 2019 balcon Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus vindecă în Israel

Isus iar cu ucenicii înspre mare s-a-ndreptat
Şi atâţia din Israel acolo s-au adunat
Cuvântu să i-l asculte căci vorbea de Dumnezeu
Cum Tatăl purta de grijă atunci la poporul Său
S-a strâns o mare mulţime şi din Siria vecină
Căci Isus Domnul vieţii era soare şi lumină
Din Ierusalim Idumea şi dincolo de Iordan
Au venit atâţia oameni poposind în Canaan
Să asculte de Cuvântul Solului ce-a fost trimis
Să deschidă iarăşi calea pentru om în Paradis

La Isus veniră atâţia să le ofere vindecare
Să scape de atâtea chinuri să primescă dar salvare
Şi Isus a poruncit ucenicilor să-i ţină
La-ndemână o corabie până când El o să vină
Îmbulzit de atât norod Domnul Isus să nu fie
Să poată vorbi atuncia de veşnica-mpărăţie
Căci atâţi se-nghesuiau vindecare să primească
Doar Isus avea putere tuturor să dăruiască
Vindecare sănătate pentru orice boală grea
Înaintea Lui Isus nimic nu putea să stea

Duhurile necurate pe Isus când îl vedeau
La pământ în Faţa Lui cu toate ele cădeau
Cu putere dar strigau Tu eşti Fiul Lui Dumnezeu
Însă Domnu atunci degrabă poruncea cu glasul Său
Să păstreze dar tăcerea să nu-l facă cunoscut
Căci lucrarea Lui Divină iată abia a început

Glorie dar Lui Mesia căci bolnavii a vindecat
Chiar şi orbilor vedere — atâtora El le-a dat
Şi-a scos duhurile rele din atâţia pe pământ
Căci doar El era din ceruri Fiul Tatălui cel Sfânt

Pe leproşi i-a curăţat pe ologi El i-a făcut
Ca să umble să alerge — El fiindu-le doar scut
Orbii şi-au primit vederea muţii iarăşi au vorbit
Căci Isus avea putere pentru cel nenorocit
Chiar şi morţii au înviat la porunca Lui Isus
Căci Hristosul Sfânt în toate Tatălui era supus
Glorie dar Lui Mesia pentru marea Lui lucrare
Căci în toate omenirii a fost şi ne e salvare

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 martie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slava Celui Prea Înalt

Gloria şi slava Celui Prea Înalt
Nicăieri pereche n-are
Căci e Dumnezeu Adevărat
Ce viaţă omului i-a dat
Şi-a lui minte-nfloritoare

De la El pornit-a totul
Univers — şi viaţă şi lumină
Căci doar El croise planul
Şi cerul în tot înaltul
Flori de foc şi de lumină

Gloria şi cinstea şi onoarea
Îi rămân pentru vecie
Căci El plănui salvarea
Omului prin îndurarea
Fiului — ce-i Pâinea Vie

Lui Daniel i s-a arătat
Tatăl nostru Cel Prea Sfânt
În foc şi-n flăcări îmbrăcat
Căci scaunu-i era-nălţat
Aşa ne spune a Lui Cuvânt

Şi haina-i era ca zăpada
Iar păru-i ca lâna curată
Căci sfinţenia-i era garda
Oriunde având putere-n lumea asta
În glorie — Fiinţa-i era îmbrăcată

Şi scaunul Lui de domnie
Era ca flcări mari de foc
Iar roatele-i în veşnicie
O flacără păreau atât de vie
Neavând pereche-n vreun loc

Un râu de foc iată curgea
Dinaintea Lui ieşind
Şi mii de slujitori I se-nchina
În glorie Fiinţa îi scălda
Veşnic Numele-I cinstind

Daniel aşa descrie
Slava Tatălui Cel Sfânt
Acel ce e din veşnicie
Şi-a Lui putere veşnic vie
O are-n cer şi pe pământ

Dar iată apostolul iubirii
În Apocalipsa ce ne spune
Pe căile desăvârşirii
Când el era deasupra firii
Furat fiind de rugăciune

În Duhul iată am fost răpit
Pân" la scaunul sfânt de domnie
Pe care Cel Desăvârşit
Şi Tatăl ce ne-a întocmit
Pe el stătea din veşnicie

Şi-a Lui înfăţişare atunci era
Ca o piatră de iaspis
Iar faţa sfântă strălucea
Pe când scaunul de domnie radia
Cum nu-ntâlneşti nici chiar în vis
Un curcubeu ca de smarald
Înconjura scaunul de domnie
Pe când bătrânii iată cad
Pe al laudei şi-al cinstei vad
Dându-i slavă-n veşnicie

Acelui Sfânt şi vrednic Tată
Ce totul El a conceput
Şi îngeri sfinţi — gingaşa fată
Cu faţa caldă şi curată
Lumina doar fiindu-i scut

Pe tot atâtea scaune de domnie
Cei douăzeci şi patru de bătrâni stăteau
În haine albe pe vecie
Din ochi cântând cântarea vie
Pe Cel Prea Înalt îl onorau

Din scaunul de domnie ieşeau
Flugere tunete şi glasuri
Pe când şapte lămpi de foc ardeau
"Naintea Celui ce îi străluceau
Şi ochii sfinţi şi ai luminii păsuri

Şi cele patru făpturi vii
De ochi pline — înăuntru şi-nafară
Tatălui Cel Sfânt din veşnicii
Îi ziceau — Sfânt Sfânt Doamne să fii
Prin putrea Ta cea rară

Şi bătrânii se-nchinau
Înaintea Celui veşnic Sfânt
Şi glorie îi cântau
Pe când toţi slavă-I dădeau
Lăudându-l prin Cuvânt

Glorie cinste — onoare
Tată Sfânt şi drag din cer
De aici — noi de sub soare
Îţi slăvim Numele-ţi mare
Şi-ţi cântăm Doamne-n etern

Tată Sfânt o Tată sfânt
Prin Isus îţi mulţumim
Căci ne-ai dat al Tău Cuvânt
Să-l urmăm pe acest pământ
Ai Tăi pururea să fim
Mănăştur 05-03-2020

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecări

Domnul Isus a iubit
într-atâta omenirea
că la noi El a venit
să ne aducă fericirea

ca pe palme ne-a luat
Domnul Isus pe vecie
şi viaţă El ne-a dat
ca să-i fim mireasma vie

Domnul Isus ne-a-nvăţat
să trăim neprihănirea
şi pe atâţi i-a vindecat
căci Hristos este iubirea

multora le-a întins mâna
şi de Tatăl le-a vorbit
ca să umble-ntodeauna
într-un duh neprihănit

plin de milă şi-ndurare
Domnul nostru a trăit
la oameni El vindecare
tuturor le-a dăruit

celor orbi le-a dat vedere
muţilor le-a dat cuvânt
căci din Sine o putere
ieşea atunci prin Duhul Sfânt

iar pe cei paralizaţi
Hristos i-a făcut să umble
de El au fost vindecaţi
Cuvântu să i-l asculte

pe leproşi i-a curăţit
iar curaţi El i-a făcut
pe săraci i-a-mbogăţit
căci Cuvântu-au cunoscut

Domnul s-a-ndurat de toţi
dând atâtor vindecare
a-nviat chiar şi din morţi
pentru slava Lui cea mare

când Iair veni la Sine
Domnul nu l-a refuzat
ci-a plecat să-i facă bine
după cum el l-a rugat

acasă când au ajuns
fica lui Iair murise
dar Hristos venit de sus
toate toate le ştiuse

nu mai plângeţi fata doarme
ei vedeau că a murit
însă Domnu a vieţii toane
El Însuşi le-a desluşit

după ce a scos afară
toţi străinii — i-a vorbit
fetiţei ce era moartă
talita cumi — şi ea s-a trezit

a-nviat atunci fetiţa
ba să umble a-nceput
inserând l-ai săi credinţa
minunea când au văzut

Domnul a făcut doar bine
şi pe atâţia i-a salvat
din moarte şi din ruine
viaţă iarăşi El le-a dat

pe ologi El i-a făcut
iar să fugă — să alerge
pe cei care au zăcut
i-a făcut spre-a înţelge

că Mesia a venit
şi le-ntinde iată mâna
omului nenorocit
El i-a dăruit lumina

pe când soarele apunea
mulţi veneau la vindecare
Domnul Isus să le dea
multora pe veci salvare

peste cei bolnavi a Sale mâini
Domnul Isus le punea
şi-adâncit în rugăciuni
El pe toţi îi vindeca

din atâţia îndrăciţi
ieşeau duhurile afară
oamenii iar izbăviţi
erau din starea amară

cădeau unii la pământ
duhurile când ieşeau
la al Domnului Cuvânt
căci de Isus ascultau

nimenea nu a mai fost
plin aşa de o putere
omenirii să dea rost
şi atâta mângâiere

numai Mesia Hristos
Unsul Celui Prea Înalt
din moarte pe om l-a scos
şi viaţă-n veci i-a dat

El e stânca şi iubirea
e izvorul de viaţă
şi El dă neprihănirea
celor ce prin El învaţă

viaţa cum să-şi înnoiască
oameni noi ei devenind
pentru patria cerească
Adevăru doar trăind

glorie dar Lui Mesia
cinste slavă şi onoare
căci ne oferă veşnicie
şi în veci de veci salvare

Doamne Tată-ţi mulţumim
pentru Mesia — Hristos
doar prin El noi azi trăim
şi avem cerul glorios

poezie de Ioan Daniel Bălan (9 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesia şi Adevărul

ca Hristos din Nazaret
n-a fost nimeni pe pământ
al vieţii Sfânt Profet
şi-al Lui Dumnezeu Cuvânt

n-a fost nimeni ca Mesia
Sfânt curat şi fără pată
El să umple veşnicia
cu lumina Sa curată

nimenea nu a trăit
fără pată fără vină
ca Cel Sfânt desăvârşit
veşnic ce este-o lumină

numai El ne-a învăţat
şi ne-a spus că Dumnezeu
iubeşte cu adevărat
pe cei din poporul Său

doar Isus ne-a arătat
Tatăl Sfânt că azi lucrează
că El vrea cu adevărat
omul — cu fiinţa trează

aşa frumos — de Dumnezeu
Domnul Isus ne-a vorbit
şi ne-a spus că-i Fiul Său
Fiul Tatălui slăvit

ca Isus din Galileea
nimenea n-a mai vorbit
despre Tatăl despre cheia
Lui ce i s-a oferit

Isus iată — a mărturisit
Tatăl Sfânt că l-a trimis
omul iarăşi mântuit
să fie în Paradis

Tatăl Meu lucrează
Eu de asemenea lucrez
să vă ţină mintea trează
Eu în Rai să vă aşez

şi-n Cuvântul Lui sublim
Domnul Vieţii ne-a vorbit
Eu din ceruri iată vin
să dau viaţă în sfârşit

Eu sunt Calea şi Viaţa
şi Adevăru iarăşi sunt
ce vă luminează faţa
şi în cer şi pe pământ

Adevăru azi de-l vreţi
Eu sunt iată pe pământ
pe Tatăl să îl vedeţi
puteţi numai prin Cuvânt

o veniţi acuma dar
astăzi dar să îl slujiţi
El vă-mbracă-n a Lui har
pe veci fii să-i deveniţi

adevărat adevărat vă zic
cine crede azi în Mine
în lume n-are nimic
ci viaţa-n veşnicie

căci în ziua de apoi
din morţi îl voi învia
şi-a iubirii sfinte ploi
în inimă-i voi turna

Eu sunt Învierea şi Viaţa
cine crede dar în Mine
va avea curată faţa
sus în slăvile senine

în Mine cine dar crede
iată chiar de-ar fi murit
va trăi — el nu îşi pierde
dreptul de-a fi răsplătit

cine crede-n Mine şi trăieşte
în veac el nu va muri
căci răsplata şi-o primeşte
iar când Eu voi reveni

Eu sunt Calea şi Adevăru
chiar şi viţa iată sânt
pentru oameni Eu sunt ţelul
al Vieţii Sfânt Cuvânt

mlădiţa aceea care
roadă astăzi nu aduce
va ajunge la pierzare
în foc Tatăl — o s-o arunce

fiţi de azi dar înţelepţi
şi ascultaţi de Tatăl Meu
ca în lumea celor drepţi
să fiţi fii de Dumnezeu

împliniţi învăţătura
ce Însumi v-o dăruiesc
trăiţi dar astăzi Scriptura
pentru Tatăl Vost" Ceresc

fiţi ca robii ce aşteaptă
să se-ntoarcă a lor stăpân
şi trăiesc cu judecată
căci faptele le rămân

Evanghelia cea vie
să vă fie doar sprijin
Mirelui din veşnicie
să-i cântaţi mai pe deplin

Eu la Tatăl dar mă duc
însă iar mă voi întoarce
vreau în braţe să v-apuc
să umblaţi în sfânta pace

să ştiţi Tatăl e mai mare
decât Mine-n Univers
înspre El vă tai cărare
să vi-l fac mai pe-nţeles

numai Eu vi l-am descris
şi ce face Tatăl Meu
vă arăt — ca-n Paradis
să păşiţi prin Harul Său

Tatăl Însuşi vă iubeşte
pentru că m-aţi ascultat
şi cu drag vă mântuieşte
prin sângele Meu curat

orice dar astăzi veţi cere
în Numele Meu voi face
să vă fie o mângâiere
şi când inima-n voi tace

când ceva în Numele Meu
voi cereţi ca să primiţi
slăviţi-l pe Dumnezeu
viaţa sfântă s-o trăiţi

se cere sinceritate
predare Lui Dumnezeu
Domnul să vă facă parte
tuturor de darul Său

apoi iată în tăcere
răspunsu să-l aşteptaţi
cu credinţă la vedere
Domnului să vă predaţi

Tatăl vrea sinceritate
şi o inimă curată
să aveţi cu Sine parte
sfinţenia v-a fost dată

glorie dar Lui Mesia
slavă Tatălui Cel Sfânt
căci Isus e bucuria
Adevărul din Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 noiembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Mesia

A venit Isus Mesia să ne dea învăţătură
Cum viaţa s-o trăim împlinind Sfânta Scriptură
Cum să fim neprihăniţi trăind doar în părtăşie
Ca s-avem deschisă calea înspre cer spre veşnicie
Şi-a venit Mântuitorul până lângă cel sărman
Ca să fie liberat de păcat şi de Satan
În lumina Lui cea sfântă Isus iată ne-a chemat
Să trăim curată viaţa să fim slobozi de păcat
Spălaţi dar şi-n curăţie toţi de aicea să trăim
Fii ai Celui Prea Înalt pentru veci de veci să fim
Şi-n lumina Lui cerească pe atâţia ne-a zidit
Câţi în inima sărmană pe El Domn dar l-am primit

Şi Isus Hristos Mesia din robi ai nelegiuirii
Ne-a făcut să fim cu toţi — robi îns-ai neprihănirii
În lumina Lui cea Sfântă cu toţi dar să ne scăldăm
Şi Cuvântul Lui Cel Sfânt din iubire să-l urmăm
El ne-a învăţat lumina toţi să fim azi pe cărare
Trăind viaţa-n curăţie şi-a Lui sfântă îndurare
Ne-a-nvăţat de Tatăl Sfânt şi ne-a spus că ne iubeşte
Şi că Tatăl lângă Sine pururea El ne voieşte
Dar ne cere prin Scriptură viaţa nouă s-o trăim
Ca ai Lui în veşnicie cu toţii dar noi să fim
Haideţi dar în sfinţenie noi astăzi să-l onorăm
Şi întreaga noastră fiinţă pentru veci dar să i-o dăm

Slobozi să fim de păcat de orice nelegiuire
Să trăim viaţa nouă doar prin har şi prin iubire
În lumina Lui cea vie Domnul şi astăzi ne cere
Să trăim în sfinţenie doar prin har şi nu-n vedere
Ci-n credinţa Lui cea sfântă noi cu drag să ne scăldăm
Cântând dar cu bucurie pe Isus noi să-l urmăm
Prinşi în dragostea Lui sfântă să trăim astăzi prin har
Osteneala noastră-ntreagă să nu fie în zadar

Unul pe altul dar întruna — fraţi dar să ne sprijinim
Şi robi ai neprihănirii pentru veci dar noi să fim
Să-i cântăm dar biruinţa Mielului Lui Dumnezeu
Ce ne-a dat pentru vecie să îi fim poporul Său
Noi să-i fim turma cea sfântă păscută pe acest pământ
Şi crescută-n floarea vieţii doar prin Duhul Lui cel Sfânt
În miresmele iubirii haideţi toţi să îl slăvim
Pe Isus Mirele Sfânt ce de-a pururi îl iubim
El ne-a dat a Lui lumină şi de toate ne-a spălat
Să avem în veşnicie un duh nou pururi curat
Glorie dar Lui Mesia — Tatălui în veci onoare
Căci iată dar prin Hristos ne-a dat veşnică salvare
21sept. 2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!