Sunt musafirul zilei

Sunt musafirul zilei de azi
Sub învelişul unei logici întoarse
Am mentalitatea unei prăzi
Dar nimeni nu mă miroase.
Am fost chiar invitat la masă
La limita dintre viaţă şi moarte
De nişte clipe arţăgoase
Dar mi-am văzut de drum mai departe
Într-un timp ce se înghesuie-n gamele
Pentru a mai fi turnat încă odată
Gânduri oferite sub formă de acadele
Într-o societate atât de abrutizată
Unde tot ce există, de fapt nu există
Un ochi dezvelit de zorii dimineţii
Aşteptând primul fir de lumină suprarealistă
Reflectat în pleoapa greoaie a nopţii.

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În poezie nu există moarte

În poezie nu există moarte,
Se-ntâmplă doar ca versul să dispară
Într-o metaforă ca semn carte,
Salvându-te a nu ştiu câta oara

Când o citeşti cu buze murmurânde,
Imagini împletind într-o visare,
Tu nevoind să pieri fără izbândă,
Uitat în lumea-ţi rece, muritoare,

În poezie e lumină şi sunt ceruri
Iar punctul este limita unui departe,
Aici nu pot fi două adevăruri
Chiar virgulă pot pune, după "moarte"...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este la fel de crud şi la fel de multă viaţă într-o căprioară ca şi într-un fir de iarbă. Ce minte educată poate accepta asta? Formele se hrănesc inevitabil cu forme, dar chiar şi acolo unde formele nu se mişcă exterior, la interior este aceiaşi viaţă care părăseşte forma când forma este distrusă! Viaţa trece dintr-un fir de iarbă şi însufleţeşte un prunc, apoi pruncul moare şi viaţa însufleţeşte un fir de iarbă. Încă o dată întreb: poate vreo minte educată şi spiritualizată să vadă asta nemijlocit de gând? "Eu-Sunt" sau Dumnezeu cel viu care este în om, este identic cu cel care este într-o banană. Odată ce ai înţeles asta, o să te mai crezi superior că tu eşti vegetarian sau autotrof? Dar vei mai crede că există vreo evoluţie spirituală?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am văzut odată

Am văzut odată cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Risipind încet misterul
Unor ochi... atât de verzi.

Am văzut luna odată
Şi luceferi de lumină,
Printr-o lacrimă de fată
Peste-a florilor... regină.

Am văzut odată... marea
Şi pamântul răvăşit,
Când se scutură cicoarea
Şi e macul înflorit.

Am văzut odată visul,
Risipit prin amintiri
Ce se-aruncă în abisul,
Neştiutelor... iubiri.

Am văzut destinul, iată,
Într-o margine de loc
Şi-ntr-un sân superb de fată,
Prinsă dulce... de mijloc.

Am văzut iubirea noastră
Printre picături de ploaie,
Ce tot bat într-o fereastră,
Vrând să intre... în odaie.

Am văzut odat-un soare
Plin de raze şi căldură,
De plăceri încântătoare,
Fără patimă sau ură.

Am văzut... văzut... odată,
Coapsa-ţi goală, îngerească,
Sfârcul ce-nspre mine cată
Parc-ar vrea... să îmi vorbească.

Am văzut odată... zorii
Şi-orizontul plin de fluturi,
Când pe strunele viorii
Dragostea... încet... o scuturi.

Am văzut odată... clipa
Şi tăceri demult uitate,
Care îşi întind aripa
Peste-amurguri scăpătate.

Am văzut odată... cerul,
Unde vrei să mi te pierzi,
Când răspunde efemerul
Ochilor... atât de verzi.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de departe

Atât de departe de viaţă
de tine, de mine, de noi,
eşti vis rătăcit într-o ceaţă,
şi-ai vrea să te-ntorci înapoi,

în lumea ce-ţi pare ciudată,
dar ştii că există un loc
în care aveai, altădată,
iubirea, cu tainicu-i joc.

Priveşti, ca şi mine, departe,
dar locul de vis a pierit
şi totul acum ne desparte,
uitarea, deja, a venit.

Mai sunt amintiri ce se-agaţă
de gânduri, rezistă un timp,
dar cad obosite, îngheaţă,
ucise de-un alt anotimp.

Privim, degajaţi, depărtarea
ce nu mai contează la noi,
când totul pluteşte pe marea
speranţei în lumea de-apoi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul ploii

Rădăcinile scot sunete ciudate
cresc din pamant şi peste tot e umed.
La răsăritul ploii curg şuvoi urmele de ape.
De curând potopul se-nşiră pe-o pagină de carte.
Desenate, valurile păreau pălării întoarse
către est... de unde se scurge pe mâini
atâta fluid albastru şi de unde trupurile norilor
se-nfioară la fiecare palpare a cerului
cu roiuri de gânduri aruncate pe cer ca stele
într-o noapte neagră, neagră şi-atât de aproape
de ce am fost odată umbre la-nceputuri?
Scândurile porţii se aud scârţâind şi doar
găurile amintesc că timpul se strecoară
prin fiecare fărâmă a fiinţei atât de învechite
ca un fir de aţă care se rupe la prima
durere mai aproape de nodul încă nedezlegat
al destinului.
Îngerii se-adună pe cale ca fluturii albaştri
în jurul gurii de apă risipită pentru o fotografie
înrămată de retină şi poate c-o flacără
deznodăm iar şi iar cuvinte încrucişate
desenate pe-un trotuar într-o zi a copiilor
atât de departe de ceea ce am fost şi noi
odată...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Rănit într-o confruntare de vise, cu o armă
Mă retrag stingher în agonie
Într-un colţ de noapte ce nu vrea să adoarmă
Suferind probabil de o veche insomnie.
Cu atâtea gânduri la capul unei idei
Mă retrag treptat din viaţa voastră
şi nu mai bântui ale sufletului alei
Nu vă mai tratez existenţa sihastră.

De aceea poemul meu este sigilat
Ca un vers cioplit pe fluierul de soc
Ca un vis înfierat pe cerul dantelat
Ca un înţeles pierdut pe fundul unui doc.
De aceea mai pun o virgulă la versul nescris
Cu cerneala nopţii care mă asfixiază
Se pare că poezia mă chinuie şi-n vis
şi sufletul mi-l modelează
Probabil mă pregătesc pentru paradis.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu se ştie pentru început ce se poate declanşa atunci când se începe analizarea viselor. Se poate pune în mişcare ceva lăuntric şi invizibil; foarte probabil, ceva care oricum ar fi ieşit mai târziu la lumina zilei — poate însă nu ar fi ieşit niciodată. Săpăm cumva ca să dăm de o fântână arteziană şi riscăm să ne izbim de un vulcan. Dacă există simptome nevrotice, trebuie să procedăm cu grijă. Dar cazurile nevrotice nu sunt de departe cele mai periculoase. Există uneori persoane aparent normale care nu prezintă simptome nevrotice speciale — sunt poate chiar medici sau educatori —, care chiar se fălesc cu normalitatea lor şi sunt exemple de educaţie bună, pe deasupra au opinii şi deprinderi de viaţă absolut normale, dar a căror normalitate este o compensare artificială a unei psihoze latente.

Carl Gustav Jung în Două scrieri despre psihologia analitică
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de rarul animal...

Visasem că sunt un animal singur.
Că toţi cei ai mei, cei
cu ochiul galben pe spinare, ah,
pieriseră, şi
singur, făr' de logodnică, pradă
îngenuncheam roţile în strălucirea
capetelor alăptate de săgeţi.

Ah, tu, cuvântule, pentru nimenea spus!
Doi-trei, patru-cinci
m-au încolţit
cât mai sunt, există, este.
Sigur este,
cade soarele la apus pe el.

Să mai fiu, dar de ce?
Liniştea unui ochi galben pe spinare
şi nasul umed din care răsare
verdele firului de lumină
l-aş mai ţine un timp, dar de ce?

Ultimul sunt dintre cei ca mine,
dintre cei care au dat luminii sân.

Văd ochi sugând, apoi
nu mai văd nimica.

Sunt un animal atât de singur
încât, semănând cu 1, nu mai sunt...
Apoi, mă trezisem.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred ca va fi iarnă

Cred că va fi iarnă când o să revină.
Pe albeaţa insuportabilă a drumului
se va ivi un punct, atât de negru, încât ochii se vor înceţoşa,
se va apropia mult, mult timp,
făcându-i absenţa comparabilă cu sosirea,
iar pentru mult, mult timp va rămâne un punct.

Un fir de praf? O înţepătură în ochi? Şi zăpada,
nimic altceva, doar zăpada –
şi mult, mult timp nu se va mai vedea nimic,
şi el va da deoparte draperia înzăpezită,
va căpăta formă şi trei dimensiuni,
va continua să se apropie, aproape, tot mai aproape...
Asta-i limita, mai mult nu se poate apropia. Dar el se apropie,
acum e prea uriaş pentru a mai putea fi măsurat.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu tot aştept şi încă am speranţă

Azi când tu citeşti aceste rânduri,
Să-ţi aminteşti de noi şi ale noastre gânduri.
Când ne priveam în ochi şi sărutam intens,
Acele clipe când viaţa avea sens..
Sub clar de lună, pe bancă sau în maşină,
Pasiunea şi dorinţa nu ne era străină.
Priveam zâmbind un viitor în doi,
Şi-n fiecare seară să adormim doar goi.
Dar noi ştiam că toate-s trecătoare,
Şi că aceste clipe vor rămâne în sertare.
Sertare vechi, umplute cu iubire,
Sertare pline cu a noastră amintire.
Dar ce păcat acum.. că nu ne mai vorbim,
Mai mult decât atât, am ajuns chiar străini.
Tu îţi vezi de drumul tău în viaţă,
Eu tot aştept şi încă am speranţă,
Că va veni şi ziua poate-n care,
O să ieşim din nou.. de mână la plimbare!

poezie de Mihai Pîrvu (15 februarie 2017)
Adăugat de Mihai Pîrvu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există durere

Nu există durere,
Ci automutilare cu gânduri –
Acele cuţite sub care ţâşneşte
Sânge de cuvinte şi lacrimi.
Nu există tăciuni,
Doar limita de jos a luminii,
Piedestalul flăcării
Ce desenează în tăcere, uitarea.
Nu există rouă,
Ci lacrima pe care timpul
O desenează pe pleoapa arsă a lutului.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În castelele nopţii

Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorinţe îmbrăţişate-n sărut.
Nimeni nu ştie ce se va întâmpla mâine
Şi podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguţe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte şi îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze şi ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele şi-au găsit sălaşul,
Cu palmele în pumnii strânşi de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopţii cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Şi mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hic et nunc

Într-un timp, pe drumul Ierihonului, un om
Şi-a văzut moartea cu ochii, odată,
Iar tu, cel ce citeşti, acum, rezemat de un pom,
Încă te mai întrebi dacă ieri l-ai văzut, în colţul unui hotel,
dormind, pe o dală de piatră...
Nu striga după un ajutor, era doar cu visele sale,
Înfrigurat şi lipsit de puteri,
Într-o mare de lume, într-un oraş luminat, şi nu o vale,
Cu trecători grăbiţi, indiferenţi, sirene şi puzderie de maşini,
acompaniate de raideri
Ai crede că, pe acest drum al tău, el, în această lume, nu-i singur
Şi, poate, speri că altcineva îl va privi cu alţi ochi,
Dar ochii tăi, când văd primii luminosul azur,
Cărei bucurii i se-nchină?
Privilegiul acesta e pentru toţi, căci a fost creat inimii şi nu privirii,
Iar tu de-ai înţeles, nu trece, ca atunci, mai departe,
Opreşte-te, ascultă-ţi secundele firii
Şi înveleşte-i sufletul plin de dureri, dându-le la o parte!

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi ochi albaştri am iubit

Doi ochi albaştri am iubit,
Atât de mult îndrăgostit,
Dar am uitat răpit de ei,
Dacă au fost chiar ochii tăi?
Dacă au fost chiar ochii tăi?

Acum îi caut tot mai mult,
Căci mi-au plăcut atât de mult,
Atât de grav rănit de ei,
Azi i-ai ascuns de ochii mei...
Azi i-ai ascuns de ochii mei...

Doi ochi albaştri am iubit,
Dar oarecum mă simt silit,
Să spun abia de îndrăznesc:
Căci astăzi încă le iubesc!..
Căci astăzi încă le iubesc!..

poezie de Nicolae Burlacu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp plângând

am aruncat timpul pe fereastră
de azi nu mai există oră, nu mai există minut,
nu mai există secundă,
de azi nu mai există azi, mâine şi ieri
umbrele se târăsc istovite
la picioarele unui Cronos plângând

prea luminat sunt de când am detronat timpul
fermentez în lumină ca o oază de trandafiri
şi înmuguresc ca o primăvară eternă
pe rămăşiţele secundelor
ce-au chinuit curgerile cuvintelor
prin largile văi de cântec

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul care nu doarme

În cer nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Creaturile de pe lună amuşină şi dau târcoale prin bărăcile lor.
Vor veni şopârlele şi vor muşca oamenii care nu visează,
iar cel care cu spiritul frânt se grăbeşte să iasă-n stradă va întâlni la colţ
pe incredibilul aligator care-aşteaptă tăcut sub protestul blând al stelelor.

Pe pământ nimeni nu doarme. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Într-un cimitir îndepărtat se află un cadavru
care a gemut continuu trei ani
din cauza unei sat uscat pe genunchii lui;
iar băiatul pe care l-au îngropat azi dimineaţă a plâns atât de mult
încât, pentru a-l face să tacă, fost nevoie să fie chemaţi câinii.

Viaţa nu-i un vis. Atenţie! Atenţie! Atenţie!
Cădem de pe trepte pentru a mânca ţărână umedă
sau ne căţărăm pe tăişul cuţitului zăpezii cu vocile daliilor moarte.
Dar nu există uitare, nu există vise;
există carnea. Săruturile ne închid gurile
într-un desiş de vine noi,
iar cel pe care-l doare durerea lui va simţi mereu acea durere
şi cine se teme de moarte va purta moartea pe umerii lui.

Într-o zi
caii vor locui în saloane
şi furnici furioase
se vor arunca în cerurile galbene care s-au refugiat
în ochii vacilor.

În altă zi
vom urmări cum fluturii morţi şi conservaţi se trezesc la viaţă
şi, continând să mergem prin ţara a pietrelor gri şi-a bărcilor tăcute,
inelele noastre vor scăpăra şi ne vor răsări trandafiri pe limbă.
Atenţie! Aveţi grijă! Aveţi grijă!
Pe oamenii care mai poartă cicatricile de la cleşti şi de la furtuni,
pe copilul care plânge pentru că n-a auzit încă de inventarea podului
sau pe mortul care mai e doar proprietarul unui cap şi-al unui pantof,
trebuie să-i ducem la zidul unde-aşteaptă şopârlele şi şerpii,
unde colţii ursului stau la pândă,
unde mâna mumificată-a copilului aşteaptă,
iar părul cămilelor se termină la vârf cu un fior albastru şi violent.

Nimeni nu doarme în cer. Nimeni, nimeni.
Nimeni nu doarme.
Dacă cineva închide ochii,
un bici, băieţi, un bici!
Să fie acolo un peisaj de ochi deschişi
şi de răni amare-n flăcări.

Nimeni nu doarme în această lume. Nimeni, nimeni.
Am mai spus deja asta.

Nimeni nu doarme.
Dar dacă-i cresc cuiva noaptea prea mulţi licheni pe tâmple,
deschideţi trapele scenei ca el să poată vedea-n lumina lunii
pocalele minciunii şi otrava, şi craniile teatrelor.

poezie de Federico García Lorca, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul unei femei în zorii dimineţii este ca o binecuvântare a zilei pentru cel ce o priveşte.

Angelina Nădejde (13 decembrie 2012)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţia peste lucruri obişnuite

o cădere fără limite
este ca o îndoire a genunchilor
care nu se face din genunchi
este braţul care
arcuit
ţine de sete
şi ţine în loc drumul cu tot
ce e de mers mai departe

tu vei trece uşor cu degetul peste obraz
pe urma unei lacrimi care nu mai există
este aici o tristeţe
care nu vrea să meargă mai departe
o arcuire elastică a sentimentelor
peste un trup care încă pluteşte

când închid ochii
se aude cum în această viaţă
se ridică scaunele pe mese
şi totuşi nimeni nu mai are unde să plece

poezie de Cecilia Costache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arwen: Spune-mi ce ai văzut.
Elrond: Arwen?
Arwen: Ai darul clarviziunii. Ce ai văzut?
Elrond: Ţi-am întrezărit viitorul şi am văzut moarte.
Arwen: Dar există şi viaţă. Ai văzut că va fi şi un copil, mi-ai putut vedea fiul!
Elrond: Acel viitor este aproape imposibil.
Arwen: Dar încă nu este pierdut.
Elrond: Nimic nu este sigur.
Arwen: Unele lucruri sunt. Dacă îl voi părăsi, voi regreta pentru totdeauna.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Întoarcerea regelui, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (1 decembrie 2003)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Batterton Dobyns

Şi-a fluturat văduva mea fustele
Din Mackinac până în Los Angeles,
Odihnindu-se, îmbăindu-se şi stând câte o oră
Sau mai mult la masă, delectându-se cu supe şi fripturi,
Cu dulciuri savuroase şi cafele?
Eu am fost doborât de tânăr
Din cauza muncii în exces şi a anxietăţii.
Dar chibzuisem totul din timp, caz că se întâmplă ceva,
Plătind conştiincios asigurarea la zi;
Mai erau nişte bani la bancă
Şi un teren în Manitoba.
Dar chiar înainte de-a trece hotarul dintre lumi,
În ultimul meu delir am avut o viziune:
M-am văzut pe mine însumi întins într-o cutie bătută-n cuie
Cu cravată albă de batist şi cu o floare la butonieră,
Nevastă-mea şedea lângă o fereastră
Undeva departe, într-un loc cu vedere la mare;
Părea, în pofida părului alb,
Bine odihnită, rumenă şi grasuţă.
Zâmbea şi-i spunea ospătarului negru:
" Încă o felie de biftec, George.
Poftim, o monedă pentru efortul tău."

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!