Credo

Am ratat şansa de a lăsa o operă,
Dar eu am scris cu sufletul mereu,
Pe mine verbul mă descoperă, m-acoperă,
Uneori m-ajută Dumnezeu.
Nu-mi pasă de critici, nici aplauze,
Scrisul mă menţine, nu mă-nec,
Pot muri din diferite cauze,
Dar în faţa morţii nu mă plec,
Scriu, precum respir, iubesc anume
O femeie şi, de multe ori, o lume.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic şi Dumnezeu
Este doar o diferenţă de nuanţă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu a murit Poetul

Nu a murit Poetul,
Cum nu poate muri Universul,
Arată-mi cu degetul pe cel care a murit,
Un chip gălbejit, o humă în devenire,
Ce este omul? Un pumn de ţărână.
Dar Poesia are alte legi,
n-are început, nici sfârşit,
ex nihilo nihil, poemul
se naşte din alt poem,
precum copilul din mamă,
precum sămânţa din iarbă,
precum dragostea mea
din mii de iubiri ancestrale,
cine a inventat sărutul,
fiorul, orgasmul, basmul?
Doar Dumnezeu poate şti.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă de te-am iubit

Sunt rău şi crud, făr-adăpost,
În inimă am un pumnal,
e numai pentru apărare,
el- străjuind orice cărare,
credeai că te iubesc, te înşelai,
n-am milă nici de mine însumi,
pisici şi câini iubesc, de ce?
Pentru că omul se iubeşte singur.
Am încercat şi am murit de mii de ori,
Cu orice floare, când voi muri oficial,
Daţi drumul unui porumbel să zboare.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Cu lacrimi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îl rog pe Dumnezeu

Îl rog pe Dumnezeu să mă omoare,
Dar El nu omoară pe nimeni,
Am fost de multe ori nedrept
Cu alţii, cu mine însumi,
Am învăţat ceva?
Ştiu, nici o femeie nu poate fi părăsită,
Aşa cum nu poţi părăsi
Mama Natură, ea ne naşte, ne creşte, ne-ngroapă,
"pe unde trec lebedele, noi bem vinul de foc",
Spune Poetul, "durere şi râs purpuriu",
La bătrâneţe, Ionesco se simţea plictisit,
Subzista, se temea de uitarea oamenilor,
El, neuitatul. Picta.
Cine nu pictează în minte?
Cine nu cântă în şoaptă?
Ne temem de propria voce.
A murit un câine din vecini,
Un suflet de cavaler.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din cronici

Că-mi trec nopţile ca fumul,
Dar şi visele ştiu drumul,
Mă cunoaşte iarba mută,
Gropile mă împrumută,
mi-am lipit urechea, na-te,
de tine, singurătate,
tu, femeie goală-ntreagă,
ne iubim fără de şagă,
precum păsările-n aer,
precum fiarele în vaier,
iar apoi pustiu, pustiu,
mai iubesc, o spun oricui,
iar oricine nu e nimeni,
fiecare face filme,
zilele se duc, ne scapă,
iarba a căzut tăiată,
morţii se ridică-n coate
şi ne strigă – apă, apă!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Provocare

Eu nu sunt Don Quijote,
Tu nu eşti Dulcineea,
Eu sunt mereu bărbatul,
Tu, uneori, femeia,
Femeia-prim-ministru,
Regină peste regi,
Eu sunt mereu poetul,
încearcă să renegi
iubirea ce e-n toate,
dar tu o uiţi mereu,
eu nu sunt Don Quijote,
nici nu sunt Dumnezeu.
Femeia-Don Quijote
Există undeva,
Sunt Bergerac, probabil,
Trezind iubirea ta.

poezie de Boris Marian Mehr (11 octombrie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablourile refuză să moară, dar ce le pasă muritorilor?

aforism de Boris Marian Mehr din Eufurisme
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Criticilor mei

Orice poet care se respectă are critici,
unii mai buni, alţii mai graşi,
cine nu are critici să şi-i cumpere,
nu mă revolt că zboară muza,
fumez trabuc, mă simt ca-n sânul lui Avram,
Avram fumează şi el trabuc,
Trabucul se bucură, diavolii ţopăie,
La femei mă uit cu plăcere, le fumez şi pe ele,
De sus până jos, na, că am dat-o în bară,
Nu mă tem de moarte, ea se teme de mine,
De multe ori i-am făcut figura,
Câinii fumează trabuc, păsările ţigări mai subţiri,
Scriu prostii, dar mă simt bine, e unu mai muncitoresc,
Nu am nimic de făcut, o lene sfântă mă cuprinde,
Sfinţii sunt leneşi, îmi sunt tovarăşi,
Cine nu face nimic nici rău nu face,
E mare lucru să nu faci nimic.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o duritate în noi

Există o duritate în noi,
Ce nu ne face nici apostoli, nici eroi,
Ci pur şi simplu nişte şobolani
Ce-şi ronţăie coltucul de mulţi ani.
Am încercat să pot iubi o omenire,
Dar totul s-a redus la o Psaltire,
Discut cu regii Solomon, David,
Mă plimb cu Hamlet, este cam livid,
Mă întreţin cu Charlie Chaplin, uneori,
Ascult pe Beethoven, Ceaikovski, Belfegor,
Pardon, acesta nu era artist,
Dar ce contează, scriu şi mai exist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tăiem trupul pe mijloc să nu doară,
viscerele nu recunosc poezia,
ciudată nebunie ca un ardei roşu în frişcă,
ca un claun spânzurat de cornul lunii,
gândul, precum minerul coboară în iadul lăuntric,
pendula ca o mandibulă smulsă de şoc,
auzi muzica de dincolo? Nici mers, nici zbor,
alunecare de şarpe violet plin de duhuri păgâne,
respir ori nu, totuna este.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori umbrele scriu versuri sau desenează monştri.

aforism de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muză

Te tot gândeşti mereu că ai o vârstă,
Că visele ţi s-au cam terminat,
Accepţi, cu resemnare, să fii tristă
Cu dreptul la iubire retezat

Îţi spui, e prea târziu, ce-a fost se duse
Defecte în oglindă-ţi tot găseşti,
Îţi aminteşti iubirile apuse,
De parcă astăzi nu respiri, nu eşti

Eu îţi repet mereu că eşti frumoasă,
Oglindă vreau să-ţi fie versul meu,
De Dumnezeu anume eşti aleasă,
Nu te lăsa învinsă de-un clişeu

Nu ei decid ce încă eşti pe lume,
Surâsul tău e-o artă pe un chip,
Nu îi lăsa, te rog, să-ţi dea un nume
Să te transforme în stereotip

Nu, nu visez, eşti chiar ceva fantastic!
Femeie, tu eşti dar dumnezeiesc,
Eşti muză pentru sufletul artistic,
Şi nu-ncetez să-ţi scriu, să te iubesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt poetul abisal

Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua,
Nici noaptea, dar eu scriu pe cer
şi pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian,
nu-s fascinat de-un fond obscur,
nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez,
nici moartea nu-mi este iubită,
nici nu urăsc cum trebuie, cu migală,
dar eşti poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit,
un semen de al meu, nu fac infarct,
scriu cum respir, când nu mai scriu,
duceţi-mă la Morgă pe ascuns,
sunt Hyde şi Jeckill, scriu, nu scriu,
astfel eu supravieţuiesc, nebun sau limpede
ca apa de izvor.
Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru,
Viaţa, ca florile-n crâng, se duse ca Orbul,
Ce să-nţelegem şi cum? Duminică a împăcării,
Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării.
Operă-bufă trăim, plângem zadarnic,
În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic,
Mările, drogul, poem, visul Nirvanei,
bem fără să bem, iubim sfârcul Ioanei.
Se făcea că mările au secat,
Umblam în gigantice cratere,
Mă priveai cu alţi ochi,
Eu mă scufundam în nisipul marin,
Un picior, un braţ, un obraz,
jumătate eram afară,
tu străluceai nemiloasă,
apoi apele s-au aşezat.
Părintele meu, eşti de mult în pământ,
Eu mă mai caut în scris şi în gând,
Eu te aud, noaptea, în vis,
Iar prin uitare nu te-am ucis.
Nu ştiu pe unde ne-om întâlni,
Nu cred în rai sau în iad, suntem vii,
Oamenii urcă, urcă mereu,
O înălţare spre Dumnezeu.
Tot ce-ai greşit, greşit-am şi eu,
Dar mă înalţ la Dumnezeu,
Vin generaţii, mă-ngroapă încet,
Ei vor greşi, cum şi eu mai greşesc.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există capăt de drum, fiecare drum este continuarea celui anterior, viaţa nu dispare, moartea nu există, este în mintea noastră înfricoşată. Morţii noştri dragi ne însoţesc pretutindeni, în vise, în amintiri. Să nu-i uităm, pentru că şi ei ne pot uita. Iar Dumnezeu este în fiecare din noi, cum ar putea muri?

citat din Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întorci spatele cuiva, dar faţa?

aforism de Boris Marian Mehr din Eufuria
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt femeie

Eu sunt femeie, şi-nseamnă că-s actriţă.
Joc mii de roluri şi am si mii de feţe,
Eu sunt femie, sunt cea mai rea fiinţă
Aleg drumurile scurte si isteţe.

Eu sunt femeie, şi mint fară să vreau
Şi fac orice pentru a cuceri
Pot într-o clipă sufletul să-ţi iau
Eu sunt femeie, iubesc şi pot urî...

Eu sunt femeie, şi sunt ca şi pustiul
Pot să sufoc, şi pot să-ţi ard privirea,
Şi pot sa fiu şi apa, atunci când îţi e sete
Dar să nu mă bei, de vrei să simţi iubirea.

Eu sunt femie, mai pot şi ajuta
Pot să gasesc răspuns, când cineva mă-ntreabă,
Fiind femeie multe aş putea...
Dar sunt femeie, şi pot să fiu şi slabă...

Eu sunt femeie, şi multe ori bârfesc,
Şi câteodată mă prefac că-s tristă,
Cu aceleaşi chip al meu cel îngeresc
Sunt atât de multe ori şi egoistă.

Eu sunt femeie, sunt marea fericire
Pe care bărbaţii nu o preţuiesc
De-s dură sau sunt rea, toate-s din iubire
Şi din iubire pot să şi urăsc.

Puternică sunt azi, mâine răzbunătoare
Aşa că fugi de mine când sunt ca o scânteie,
Şi chiar de slabă sunt şi plâng fără-ncetare
Eu sunt şi voi rămâne tot femeie...

poezie de Anna Panovici (14 iulie 2008)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te pot avea

Nu-mi spune "te iubesc", s-ar putea să te cred
Dar nici "nu te iubesc", s-ar putea să mă pierd.
Nu mă privi aşa, c-o să mă-ndrăgostesc
Dar nici nu evita, că o să mă smintesc.
Mâna să nu mi-o laşi, că o să îmi lipseşti,
Dar nici să nu m-atingi, că o să mă stârneşti.
Nu mă băga în seamă, că mă deschid nespus,
Dar dacă mă ignori, am sufletul distrus.
La mine nu zâmbi, c-o să zâmbesc şi eu
Dar nici nu vreau să plângi, că o să plâng mereu.
Cu mine să nu stai, c-o să m-obişnuiesc
Dar nu cumva să pleci, că o să mă topesc.
Iubirea ta mă face şi trist şi fericit
Cu tine mă simt sigur, dar sunt şi rătăcit.
Puternic ea mă face, cu toate că slăbesc
Şi sănătos mă ţine, chiar dacă înnebunesc.
Urăsc la mine faptul că te iubesc aşa
Urăsc şi sentimentul că eşti inima mea
Fiindcă la mine-n braţe eu nu pot să te ţin
Urăsc că zi şi noapte mă lupt cu acest chin
Urăsc să mă prefac că nu simt dragostea
Urăsc la nebunie că nu te pot avea.

poezie de Tracee Olga, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele nu ştie că emite raze.
Visez o lume fără pronume posesive.
Nimeni nu-şi pierde drumul în viaţă, doar şi-l schimbă.
Cineva m-a comparat cu Dumnezeu, altul, cu Satana, se pare că există o confuzie.
Pentru animalele din curte, sărbătoririle sunt cele mai tragice evenimente.
Urechile şi ochii tulbură mintea.
Nu-mi puneţi o piatră pe mormânt, voi ieşi în curând.
Unele idei nu le mai scoţi decât cu creier cu tot.
Minciuna rodeşte în creierele cele mai reavăne. Mincinoşii "se prind" imediat.
Ambiţia şi fragilitatea te pot duce la sinucidere.
Cea mai banală idee este premoniţia morţii.
Iubim mierea şi nu iubim albinele, numai pentru că înţeapă?
Animalele mari sunt mai puţin periculoase decât viruşii.
Pistolul prietenului nu este prietenul meu.
Gardul cimitirelor nu este pentru morţi, nici florile.
Pietrele de pe caldarâm au fost cândva mândri munţi.
BORIS MARIAN MEHR

Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

În singurătate se naşte Narcis

"Oricine-ai fi, în seară vino afară,
Din camera în care totul ştii",
Ne spune Rilke, cine-i Rilke,
Pe nici un site nu-l pot găsi.
Întreabă nea Caisă, câţi pe lume
Mai scriu poeme, da, prea mulţi nebuni,
unii scriu minunat, nu spun minciună,
ce mari poeţi erau printre străbuni?
Atunci, mai bine vom sădi pomi, prunci, steluţe,
Să aşteptăm ce vor ieşi, trăim în Rai,
Dar au venit doi inşi cu cămeşuţe,
Îmi spune unul, treci în dubă, hai.
Nu, nu-s nebun, dar am idee,
Nu port nici ochelari de cal
Se enervează slugile, stăpânii,
Zadarnic am ieşit din Neanderthal.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zero absolut sau cât mai aproape de faţa cerului

mă aflu la intersecţia acelor de ceasornic
în mine a mai rămas puţină lumină
doar atât cât să scriu
ultimul bilet
absent pentru o clipă
respir haotic
nu mă mai recunosc şi nici nu-mi pasă
strig la cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată

nu mai am timp să aştept
mă delimitez de ceea ce am fost şi
o identitate din care o să ies...

dar ce mai contează!

nimeni nu pleacă definitiv din acelaşi loc
e dor un ritual care-i ţine pe oameni
mai aproape de Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!