Trupul meu

Trup violent, de temut, ruşinat,
Trup de poet ce-n lacrimi navighează,
Cine te zguduie astfel, cine te dezarmează?
(Bruxelles doarme cu mii de focuri decorat.)

În ţara bunei suferinţe
(Adu-ţi aminte de acea casă-n câmpie),
Infirm arhanghel, beat de-a ta tăcere,
Nu aşteptai decât o aspră dragoste să vie?

Ştiu toţi prăpastia pe care mă aplec.
Se culcă muza moartă între zei.

Priviţi cu toţi (e o pagină albă),
Înmormântaţi poeţii acasă la ei.

poezie clasică de Odilon-Jean Perier din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar dacă...

Dacă ai uitat ca să zâmbeşti,
Adu-ţi aminte că trăieşti!
Bucură-te enorm de prezent,
Trăieşte din plin fiecare moment!

Dacă ai uitat ca să iubeşti,
Adu-ţi aminte cine eşti!
Cum viaţa încă te iubeşte,
Aşa şi tu te îndrăgosteşte!

Dacă ai uitat ca să trăieşti,
Adu-ţi aminte să zâmbeşti!
Căci bucuria de a trăi,
Trebuie simţită în fiecare zi!

Dacă simţi că nu mai poţi,
Gândeşte-te acum la toţi,
La cei care nu mai sunt,
Şi ar mai fi vrut pe pământ!

poezie de Ovidiu Kerekes (30 martie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte

Adu-ţi aminte de cerul sub care te-ai născut,
află povestea fiecărei stele.
Adu-ţi aminte de lună, descoperă cine-i ea.
Adu-ţi aminte de naşterea soarelui în zori,
acesta-i cel mai puternic punct al timpului.

Adu-ţi aminte de asfinţitul soarelui care deschide poarta nopţii.
Adu-ţi aminte de naşterea ta, de lupta mamei tale
pentru a-ţi da formă şi respiraţie. Eşti evidenţa
vieţii ei şi-a mamei ei.
Adu-ţi aminte de tatăl tău. El, de asemenea, e viaţa ta.

Adu-ţi aminte de pământul a cărui piele eşti:
pământ roşu, pământ negru, pământ galben, pământ alb,
pământ cafeniu, noi toţi suntem pământ.
Adu-ţi aminte de plante, de copaci, de fiinţele vii care toate
au triburile lor, familiile lor, istoriile lor. Vorbeşte-le,
ascultă-le. Ele sunt poeme vii.
Adu-ţi aminte de vânt. Adu-ţi aminte de vocea lui. El cunoaşte
originea acestui univers.

Adu-ţi aminte că tu eşti toată omenirea şi că toată omenirea
este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tu eşti acest univers şi că acest
univers este fiinţa ta.
Adu-ţi aminte că tot ce este mişcare, care creşte, eşti tu.
Adu-ţi aminte că limbajul provine din asta.
Adu-ţi aminte de dansul care-i limbajul, că viaţa este.
Adu-ţi aminte.

poezie de Joy Harjo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte!

Mai dă-mi să beau ambrozii
ne'ncepute,
nu-mi cânte încă
marşul de plecare,
Adu-ţi aminte!
Mâine, în volute,
vor arde ruguri,
viselor fanare.

Prologul, nu l-am scris,
iar Demiurgul
împarte brume lacome-n livezi.
Adu-ţi aminte!
N-am cuprins amurgul
cu palmele
rănite de zăpezi.

În galben doarme firea,
prea învinsă
de noaptea
cu mirosuri de tămâie...
Adu-ţi aminte!
Sunt cărarea ninsă,
cerşind la porţi lumina.
Să-mi rămâie...

poezie de Elena Munteanu
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiu, puritatea

Ştiu, puritatea nu rodeşte,
Fecioarele nu nasc copii,
E marea lege-a maculării
Tributul pentru a trăi.

Albaştri fluturi cresc omizi,
Cresc fructe florilor în jur,
Zăpada-i albă neatinsă
Pământul cald este impur.

Neprihănit eterul doarme,
Văzduhul viu e de microbi,
Poţi dacă vrei să nu te naşti,
Dar dacă eşti te şi îngropi.

E fericit cuvântu-n gând,
Rostit, urechea îl defaimă,
Spre care o să mă aplec
Din talgere – vis mut sau faimă?

Între tăcere şi păcat
Ce-o să aleg – cirezi sau lotuşi?
O, drama de-a muri de alb
Sau moartea de-a învinge totuşi...

poezie de Ana Blandiana din Persoana întâia plural (1964)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa aspră, transformată în obişnuinţă, înmulţeşte senzaţiile plăcute; viaţa moleşitoare pregăteşte o mulţime de neplăceri…, nu există pat tare pentru cine adoarme de îndată ce se culcă.

citat clasic din Jean-Jacques Rousseau
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât trăiesc, părinţii trebuie slujiţi după regulile bunei cuviinţe. Când mor, trebuie înmormântaţi, potrivit regulilor bunei cuviinţe. După ce sunt înmormântaţi, trebuie să li se aducă jertfe potrivit regulilor bunei cuviinţe.

citat clasic din Confucius
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi poeţii ştiu că, fiind de genul feminin, muza este plină de capricii.

aforism de George Budoi din Muzele în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (15 februarie 2015)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocile păsărilor din Hiroshima

- "Unde, unde-s?"
- "Cine?"
- "Unde, unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Unde-s?"
- "Cine, cine?"
- "Oamenii..."
- "Nu ştiu. Uite fulgi de cenuşă...
Au burat toţi..."
- "Unde, unde?"
- "Nu ştiu. Să ne facem cuibul."
- "Unde,
unde,
unde,
unde,
unde?..."

poezie celebră de Eugen Jebeleanu din volumul Surâsul Hiroshimei; 1958
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânărului infirm care scrie cu piciorul

Fă-te, bre, poet şi basta!
Şi-or urla şi ziarele.
Câţi nu scriu în ţara asta
Versuri cu picioarele?!

epigramă de Mihai Batog-Bujeniţă din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?

Cine e acea persoană
Care stă mereu cu tine,
Care-ţi stă mereu alături
Şi îţi face numai bine?

Cine e acea persoană
Ce te apără de rău,
Ce te scoate din capcană
Şi te-ajută mai mereu?

Cine poate fi acesta?
Cine e, aş vrea să ştiu?
Ca să-l răsplătesc şi eu,
Ca şi el aş vrea să fiu.

Să fie un mare doctor, o fi doar un bun actor?
Cine e acea persoană, nu şti dragă cititor?
Imediat să mă anunţi, de-o să afli-n viitor,
Ca să-i mulţumesc şi eu, înainte ca să mor.

Cine e acea persoană
Care stă mereu cu tine,
Care-ţi stă mereu alături
Şi îţi face numai bine?

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

OARE CINE A PUTUT SĂ TE ALINTE(Rubaiat)
Oare cine a putut să te alinte
Cu îmbrăţişări şi cu alean fierbinte?
Oare cine te-a adus pe astă lume?
De icoana ei mereu adu-ţi aminte!

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile se culcă cu cine vor, iar bărbaţii cu cine pot, de aceea diferenţa între sexe este pregnantă.

aforism de David Boia (24 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Că există zei deducem, între altele, şi din faptul că în toţi este o părere înnăscută privitoare la zei; şi nu se află vreun neam atât de în afara legilor şi a civilizaţiei, care să nu creadă în zei.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine se culcă târziu şi doarme dimineaţa, îşi scurtează viaţa.

proverbe româneşti
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine?!

Cine despre sine toate ştie,
Când îi pare viaţa-i veşnicie?!
Cine după insomnii stridente,
Gustă-n tihnă clipele prezente?!
Cine-adună roua din câmpie,
Fără sub tălpi goale spini să fie?!
Cine-n zile-ploi, sau nopţi cu lună,
Din nori negri raze nu adună?!
Cine sufletul la trup de-mparte,
Poate scrie-n tihnă a lui carte?!
Cine-i gata pregătit de moarte,
Când să mori înseamnă-a fi departe?!

Cine copleşit de nostalgie,
N-ar mai vrea o zi tânăr să fie?!
Cine-n ceasul din amurgul vieţii,
N-ar râvni sărutul dimineţii?!

poezie de Mihaela Banu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I; D: Cine se retrage? Cine rămâne în tăcere? A. M: Cel care întreabă, fireşte. Credeai că e vorba despre un altul şi nu despre tine? "eu"-l care este "isteţ" şi întreabă e musai să se retragă! Oare o să te prinzi, au, ba? I; D: Implici că ar exista un "eu" care poate să se retragă sau să rămână în tăcere? A. M: Nu ştiu, Dane, NU ŞTIU CEEA CE POT DOAR SĂ FIU. Dar aş vrea să ştiu doar cine s-a implicat întrebând pe YouTube prima oară? Cine vrea să ştie Acum despre implicare la munte sau la mare? Îl cunoşti pe curios? Pentru că daca n-o fi "eu"-l atunci o fi Prometeul, cine ştie? Dar cu siguranţă curiosul TREBUIE SĂ SE RETRAGĂ. Oare te prinzi?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti?

Cine eşti tu să mă cerţi în fiecare noapte?
Ce vrei? Nimic! Atunci de ce vorbeşti?
De ce strigi la mine când dorm?
De ce nu mă laşi să mor
Dacă tot sunt un mort-viu,
Dacă umblu pe străzi încătuşat şi plin de panglici la gât...
De ce nu mă laşi să mor?...
Am vrut să zbor şi am căzut.
Am vrut să calc şi am fost strivită ca o mărgea fără culoare
Am vrut să poposesc în inima cuiva...
Dar am fost privată de trăiri.
Am fost moartă, apoi vie, iar acum sunt: moartă din vie.
Umblu între cele două lumi, aidoma îngerilor.
Nu am nici o treabă,
Decât să privesc gerul pe care nu-l mai simt.
Să admir ceasul fără a-l trezi.
Am adormit, cu florile unui luminos miracol de stele.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

e seară, e târziu
e tăcere, lugubră tăcere
umbra se strânge în jur
cu fiecare clipă ce piere
adun ore, triste ore, în amurg efemer
durerea în mine, o tristă haină
lumina arde în lacrimi, se duce
pe malul apei o cruce
pe margini de drum, o albă floare
mă aplec, o culeg
o pun pe cruce
lumină albă a înflorit în suflet

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vin şi tristeţe (II)

E greu să exişti pe lumea asta făr-a fi băgat în seamă.
Toate celelalte lucruri se suportă mai uşor. O duşcă, două, trei –
şi impulsul de a sta şi de a gândi de unul singur revine.
Nimic nu se poate împotrivi zumzăitului
de fond, de-aceea apare deodată miracolul
de-a te fi născut şi de a te holba la un pahar. Iar munca
(pe omul care-i singur nu-l duce gândul la muncă)
devine iarăşi credinţă, credinţa de-a crede că suferinţa e numai bună
pentru a te concentra şi-a medita asupra ei. Şi nu trece mult timp
şi ochii nu mai privesc nimic în particular, întristaţi, parcă orbi.

Dacă acest om se ridică şi pleacă acasă să se culce,
el va arăta ca un orb care s-a rătăcit. Oricine
ar putea sări de nicăieri şi lovi cu brutalitate.
O femeie – frumoasă, tânără – ar putea fi văzută
sub un bărbat pe stradă, gemând
în felul în care o femeie a gemut odinioară sub el.
Dar acest om nu vede. El se îndreapă spre casă să se culce
şi viaţa nu devine nimic altceva decât zumzetul tăcerii.

Dezbrăcând acest om veţi găsi un trup care-a fost spălat,
şi ici-colo petice de blană. Cine s-ar gândi vreodată
să dea atenţie acestui om căruia-i ardea cândva
viaţa-n căldura venelor? Nimeni n-ar bănui
că a fost o femeie care, odată, a mângâiat
acel trup, care a sărutat acel trup care-acum tremură
şi-i ud de lacrimi; acum acel om,
care a venit acasă ca să doarmă, nu poate dormi, ci doar geme.

poezie de Cesare Pavese, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!