Noi trăim într-o molatecă lenevie, mult prea lent, cuprinşi parcă de inerţie!... Noi toţi suntem atât de nemulţumiţi de soarta noastră, încât ne e silă de viaţă!

Dostoievski în Nopţi albe, A doua noapte (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cugetare

Parcă alergăm prea mult
N-avem timp să mai zâmbim
Suntem prinşi într-un tumult
Şi trăim ca să muncim.

Lăcomia ne e mare
Astăzi banul este zeu
Şi-n a noastră îngâmfare
Am uitat de Dumnezeu.

Nu ne pasă de natură,
Că suntem stăpânii ei
Facem multă tevatură,
Ne dăm mari fără temei.

Şi poate vedea oricine
Cât suntem noi de făloşi:
Cimitirele sunt pline
Doar de oameni valoroşi.

poezie de Octavian Cocoş (6 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedreptate

De ce să auzim şi de ce să avem urechi pentru auz?
Atât de păcătoşi să fim noi încât să fim nevoiţi
să avem
speranţe, pentru frumuseţe
şi pentru duioşie, ochi
şi pentru alergare, picioare?
Atât de nefericiţi să fim noi
încât să trebuiască să ne iubim.
Atât de nestabili să fim noi
încât să trebuiască să ne prelungim
prin naştere
tristeţea noastră urâtă
şi dragostea noastră înfrigurată?

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare de lumină

Într-o floare de lumină Doamne Tu ne-ai aşezat
Să trăim neprihănirea să avem un duh curat
Pe cărarea mântuirii o Isuse ne-ai zidit
Să trăim viaţa sfântă într-un duh neprihănit
Numai Tu o scump Păstor a Ta mână ne-ai întins
Să trăim o nouă viaţă păşind Doamne ca în vis
Ne-ai spălat prin al Tău sânge — sângele de pe Calvar
Ca întreaga noastră viaţă să trăim numai prin har

Evanghelia Ta Sfântă fiinţa să ne lumineze
Şi pe palmele-ţi Divine o Isus să ne aşeze
Vrem iubirea ta curată să ne-mbrace azi pe toţi
Căci suntem Isuse Doamne ca şi înviaţi din morţi
De când Tu în viaţa noastră o Isuse ai venit
Suntem o altă făptură cu un duh neprihănit
Dacă ţinta noastră era firea când noi nu te cunoşteam
Astăzi tu ne eşti dar ţintă ca părintelui Avraam

Noi Isus te vrem pe Tine în noi veşnic să rămâi
Să trăim viaţa sfântă ca în dragostea dintâi
Fii-ne dar Tu măsura veşnic dar să te slăvim
Ca ai Tăi Doamne Isuse cu ai noştrii toţi să fim
Şi cântarea biruinţei pururi Doamne s-o cântăm
O Isus Hristos Mesia Numele să-ţi lăudăm
Glorie cinste şi slavă fii de-a pururi onorat
Căci Isus prin al Tău sânge viaţa veşnică ne-ai dat
17-09-2020 mănăştur Cluj-Napoca

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubim la fel

Ne naştem toţi, cu toţi ne ducem,
Trăim o viaţă... cum putem
Ne bucurăm, cu toţii plângem,
Dar bine ştim, lacrimi nu vrem,

Cu toţi avem copilărie
Poate uşoară sau mai grea
Ce zboară mult prea timpurie
Şi ne trezim adulţi în ea

Avem, mulţi dintre noi, regrete
Că n-am avut sau n-am făcut
La fel avem ceva secrete
Ce mai ascundem din trecut

Atât de diferiţi ne pare
Că poate suntem între noi
Unii sunt cer, alţii sunt mare,
Unii-s cinstiţi, alţii-s vulpoi,

Avem comun un singur lucru
Deşi ne pare că-i altfel
Un suflet ce-i divin şi sacru
Cu care toţi iubim la fel

poezie de Adi Conţu (25 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns până acolo încât adevărata "viaţă vie" o considerăm aproape ca o muncă, aproape ca pe o slujbă, şi suntem cu toţii de acord în sinea noastră că e mai bună viaţa din carte. Şi de ce ne tot frământăm uneori, ce ne tot prostim, ce tot cerem? Nici noi nu ştim ce.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi, artiştii avem felul ăsta de a ne văita de parcă meseria noastră este mult mai grea decât a celorlalţi şi noi suntem nedreptăţiţii principali.

citat din Lia Bugnar
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii dintre noi vrem să trăim într-o lume fără obligaţii, poate faţă şi de noi înşine. De aceea câteodată suntem dincolo de noi şi rareori ne privim. Evităm să ne confruntam cu el, acela, eul nostru! Suntem laşi, nu avem curaj.

Viorel Muha (ianuarie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

În ce zi suntem
Suntem în toate zilele
Iubita mea
Noi suntem toată viaţa
Dragostea mea
Noi ne iubim şi noi trăim
Noi trăim şi noi ne iubim
Şi noi nu ştim ce este viaţa
Şi noi nu ştim ce este ziua
Şi noi nu ştim ce este dragostea.

poezie celebră de Jacques Prevert, traducere de Mircea M. Pop
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim într-o lume ciudată. Putem să trimitem rachete în jurul lumii cu o precizie uimitoare, însă nu suntem în stare să traversăm strada şi să ne împrietenim cu un nou vecin. Ne petrecem mai mult timp în faţa televizorului în loc să creăm legături cu copiii noştri. Susţinem că vrem să schimbăm lumea, însă nu suntem dispuşi să ne schimbăm pe noi înşine. Apoi, când soarele apune în viaţa noastră şi ne permitem câteva clipe de meditaţie, începem să întrezărim toate bucuriile pe care le-am fi putut trăi, toată bunătatea pe care am fi putut-o revărsa asupra semenilor noştri şi înţelegem că am fi putut fi oameni cu totul diferiţi, însă atunci e prea târziu. Cei mai mulţi dintre noi ne trezim la viaţă abia când vine vremea să murim. Din fericire, eu m-am deşteptat înainte să fie prea târziu.

Robin Sharma în Învăţături spirituale pentru familia ta (2010)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să trăim în pace

Fraţilor hai să trăim ca fraţii.
Chiar de nu vorbim aceeaşi limbă.
Căci părinţii ne sunt carpaţii
Şi vatra ţara noastră sfântă.

Trăim pe o palmă de pământ.
Ne -am născut toţi într-o ţară mică.
Hai să o iubim
Şi de nimeni să nu avem frică.

Căci frica naşte ură,
Hai să nu ne mai duşmănim.
Chiar de nu avem aceeaşi cultură
Uniţi toţi trebuie să trăim!

Fraţilor hai să trăim în pace,
Chiar de nu suntem de acelaşi sânge.
Căci ca o mamă bună ţara noastră
Pe toţi la pieptul ei cu drag ne strânge.

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem atât de vulnerabili încât propria noastră inimă ne poate trăda chiar şi pe noi. Se opreşte!

Viorel Muha (iulie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul marinarilor

Noi nu trăim în case, ci-n falnice corăbii
Şi când murim răpuşi de cel mai straşnic val,
Noi suntem escortaţi pe ţărmul nemuririi
De-o flotă de sirene cu ochii de coral,

N-avem iubite pământene cum au toţi muritorii,
Noi ne iubim cu amazoane sălbatice în larg,
Noi suntem lupii mării în urletul vâltorii,
Şi-avem o stea la pupa, şi una la catarg.

Noi ştim că soarta lumii e pecetluită-n stele,
Şi ştim Steaua Polară prin beznă s-o zărim
Şi Crucea de la Sud ne ţine loc de vele,
Şi-n stele căzătoare noi ştim ca să ghicim.

Noi suntem cavaleri ai vieţii şi ai morţii,
Şi-n piepturile noastre inimi de flăcări ard,
Când Luna de argint străbate cerul nopţii,
Avem o inimă la pupa şi una la catarg.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inteligenţa umană este atât de evoluată acum încât am avansat în stadiul în care cei mai mulţi dintre noi suntem prea inteligenţi pentru a mai putea inventa noi dumnezei, dar încă suntem reticenţi pentru a renunţa la cei vechi.

citat din Ruth Hurmence Green
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o iluzie...

De când ne naştem şi până dispărem, trăim o viaţă
de iluzii
Suntem tentaţi de multe ori să ne complăcem în confuzii
Avem în noi o genă anume, de la strămoşi e moştenită
Şi încercăm, să evadăm dintr-o perioadă deja trăită

Am vrea să fim artişti de cinema sau poate sportivi
de performanţă
Trăim o veşnică iluzie, fără să vrem, cu multă nonşalanţă
Privim şi admirăm un mare pianist, şi ne visăm
cântând cu sala plină
E o iluzie ca multe altele ce am trăit, doar noi suntem
de vina

Ne facem planuri despre cum averi s-acumulăm,
trăim o stare de adicţie
Suntem orbiţi, suntem confuzi, nu ne mai pasă nici
de dicţie
Ne îmbrăcăm ca nişte clovni, cu haine în care parcă
suntem goi
Suntem in ton cu moda, o altă stare de iluzie,
ne îmbrăcăm de la gunoi

Ne facem planuri, acumulăm averi pentru nepoţi
Cu toate că ce-avem acum, e suficient pentru noi toţi
Şi am adus în astă lume tot mai puţină hrană spirituală
Suntem preocupaţi în mod curent prea mult de
partea materială
 
Dacă am fost săraci, acum cu disperare vrem să fim
bogaţi
Dacă în foame şi întuneric am trăit, acum părinţi şi fraţi
Suntem înverşunaţi să-i depăşim pe toţi, trăim o altă
stare de confuzie
Nu vreau eu sfaturi să vă dau, dar credeţi-mă,
e o iluzie

Tot ce-ai construit, ai disperat, clipe de stres tu ai
acumulat, ai fost neliniştit
Căzut pe gânduri, nici nu mai ştii ce a fost bine sau
unde ai greşit
Ai existat ca o clipită ce se zbate între eternităţi,
fără să ai mai multe vieţi
Acum în faţa voastră recunosc, că am trăit
Doar o iluzie...
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-a obosit existenţa asta,
Atât de mult, atât de adânc,
De mă bagă-n mormânt!
Mă seacă, mă usucă!
Şi mă tot aruncă,
Ba-n cer, ba-n pământ!

Şi-ntre timp m-am trezit,
Cu tine-n gând, în lacrimă!
Te caut prin visuri, prin viaţă,
Pe-o alee, pe străzi, prin timp,
Şi... nimic!

Poate-i un zid între Noi!
Sau poate nici nu mai suntem!
Poate-i blestem!
Sau rătăcim chiar prin Noi!
Poate ne-am depărtat prea mult,
Şi-acum prea târziu!
Poate trecerea în nefiinţă,
Poate... o clipă!
O clipă cât o viaţă!

Sau poate-ntr-o... dimineaţă!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem noi, oamenii?
Aş spune că nişte frunze... Trăim între trei anotimpuri. Ne ivim într-o frumoasă zi de primăvara, trăim intens în mijlocul verii, ca mai apoi, la sfârşitul toamnei, să plecăm... Atât ţine viaţa - 3 anotimpuri.

Vali Şerban în Iartă, crede în tine şi mergi mai departe (2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recviem

S-a dus dracului ţara toată,
Nici nu trăim, nici nu murim,
E-o criză clar de libertate,
Şi mult prea mult, e prea puţin.

Prea mulţi golani, prea puţini oameni,
Azi şi nimicul este prea,
Nu mai vine nimeni cu ziua
Şi nu se mai bea secărea.

Se duce patria de râpă,
Iar noi suntem şi proşti şi orbi,
Prea laşi să încropim vreo trupă,
Pe trădători să-i dăm la corbi.

Se duce patria cu totul
Şi noi privim ca pe la nunţi,
Fantome-n hora tricoloră,
De zimbri coborâţi din munţi.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce să vă spun?

Ce să vă spun? Noi ăştia suntem prea comunişti
Ca să mai fim, de soarta ce ne pândeşte, trişti;
Fireşte soarta noastră de inşi supuşi la soarte,
Căci drumul nostru-n viaţă, el, nu cunoaşte moarte.

În spate-mi veşnicia trofeele-şi înalţă,
Nainte-mi viitorul sandalele-şi descalţă
Ce trece Rubiconul, ca să-şi încerce cale
Şi noi nădejdi şi aripi spre ţările astrale.

Se poate pân' la urmă să afle alte astre
Mai priincioase vrerii şi visurilor noastre.
Să afle! Dar iubirea s-o ducă-n orice parte,
Leac pentru jalea vieţii şi cale peste moarte.

poezie celebră de Mihai Beniuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!