Gândind la tine

Gândind la tine fruntea-acum mă doare.
Nu ştiu ce rost mai are-a mea viaţă
Când n-am avut o clipă de dulceaţă:
Amar etern şi visuri peritoare!

De ce în noapte glasul tău îngheaţă!
Vedea-vor ochii-mi încă-o dată oare
Frumosul trup – femeie zâmbitoare! -
Ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n braţe?

Tu, blond noroc al unui vis deşert,
Tu, visul blond unui noroc ce nu e,
De-i mai veni, să ştii că nu te iert.

Căci dorul meu mustrări o să-ţi tot spuie
Şi sărutându-te am să te cert
Cu dezmierdări cum n-am spus nimănuie.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce să n-am şi eu, puţin noroc
În lumea asta plină de păcat
Şi parcă timpul stă pe loc,
De noapte legănat

De ce să n-am şi eu, în viaţă rost
Când inocenţii falnic risipesc,
Pierdut mă simt, minţit am fost
Şi totuşi, mai plătesc!

Sau ofilit salcâmi şi lilieci
Mi-e dor să simt al lor parfum
S-alerg nebun, să uit pe veci
De al iubirii fum

Să nu am bani, nici dorul omenesc,
Mi-aş face casă în sălbatic loc
În flori de mai să-mi odihnesc
Sfârşitul meu noroc

Şi părăsit de toţi să mă ascund,
Acolo unde soare n-o mai fi
Să dorm puţin, să uit profund
De noapte şi de zi.

poezie de Stefan Băiatu (21 martie 1987)
Adăugat de Stefan Băiatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În tine

vezi drumul tău azi îl apuc
dar peste mine stă un nuc
Şi-asează moartea peste vii
În timpuri vechi, timpuri târzii
Peste pământ, peste copii
Şi-aş vrea cu mine tu să fii
Dar tu nu vii.

În viaţă n-am avut femei
Nici foc în suflet... nici scântei
Mi-a fost iubirea în zadar
Atunci când eu ţi-am dat-o-n dar
Ai spart-o ca pe un pahar
Păreri de rău nu ai măcar
Of, ce amar!

În viaţă n-am avut noroc
Dar te-am iubit cu mare foc
nu am ştiut să te pătrund
am preferat să mă ascund
mi-e mintea lac fără de fund
Şi mai adânc eu mă afund
şi repătrund
în tine.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Vlad Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedreptate divină

Nu ştiu cum le-ai dat Tu, Doamne, unora noroc cu sacul,
Eu, la şaizeş'cinci de toamne, mă crucesc ca tot săracul,
Auzindu-i şi prin piaţă cum se plâng, fără temei,
Că, noroc n-avură-n viaţă, de când sunt ei, la femei!?

Fi'ndcă, după cum văd treaba, mitocani, beţivi sau chiori,
Şi cum dracu' şi-a pus laba,-s însuraţi de şapte ori,
Tot la fel, şi divorţaţi, cum mi-au spus-o ei, pe şleau,
Mari bascule de bărbaţi, că... noroc în viaţă n-au!

Blonde, brune, platinate, ochi albaştri, verzi, căprui,
Mai cuminţi, mai deocheate, cum e Leana nu ştiu cui,
Şi-au avut... fără mişto, unele cu un mijloc,
Şi ce pept, şi ce popo', de... sub plapumă luau foc!

De-aia, tot gândind, Părinte, fiind vorba de noroc
Şi femei, ca om cuminte, mi-a rămas mintea în loc,
Fiind... cum eşti informat, în patru'j-de ani şi-o vară,
Doar o dată însurat, cu aceeaşi Mărioară,

Aşa că, Ţi-o spun şi basta, că nu sunt trăit în crâng!
Poa' să zică-orice nevasta, fi'ndcă eu tre' să mă plâng,
Socotind, dintr-un condei... fără glume, caragaţă...
Că, de fapt eu, la femei, norocos n-am fost în viaţă!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia care ştie să iubească

Am fost la început nepăsător,
Probabil neatent pentru o clipă,
În braţe de femeie şi uşor,
N-am mai putut să mă retrag în pripă

Ea aştepta tăcută să apar,
Cu trup parfum, privire răpitoare,
Un gust amestecat dulce-amar,
Pe buzele-i etern seducătoare

Şi le-am gustat naiv, fără să ştiu,
Că n-am să pot a le uita vreodată,
Căci fără ele nu mai pot să fiu
Decât acel ce le mai vrea o dată

S-a întâmplat cândva să-i fiu bărbat,
Femeii care ştie să iubească
Şi de atunci mi-e sufletul curat,
Iar inima continuă s-o dorească

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutarea adevărului

-Alo! Ce faci? Eu sunt cam supărată:
N-am Net şi nici mobilul nu-l mai am,
Sunt singură, mă simt abandonată...
Ce-o fi cu mine, chiar habar nu am!

C-am mai făcut-o noi, ţi-aduci aminte?
Era atunci când n-am avut curent,
Tu ai venit şi... n-am prea fost cuminte,
Dar - cum să zic? – a fost un accident,

Iar vina cred c-a fost a lumânării,
Căci pâlpâia de m-am crezut în vis...
Şi-acolo nu-i păcatul înşelării,
Căci toţi visează la... ce nu-i permis.

Acum nu vreau decât să mai verific,
Să ştiu şi eu ce-a fost sau ce n-a fost,
Iar adevărul vreau să-l identific,
Deci... n-ai veni degeaba, vii c-un rost.

Iar, dacă vii, s-aduci şi-o sticlă de-aia
Cum ai adus. Mai ştii, când s-a golit,
Că ne credeam pe plajă la Mamaia,
Iar tu-mi spuneai că eşti îndrăgostit?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noroc!?

E noroc? E poate-o realitate
Când vezi corăbii scufundate
Sau flori care-s de mult uscate?

Pe o corabie plutind
Te uiţi la cerul cel senin
Şi te gândeşti... de unde oare atâta noroc?
Să poţi să treci printr-un deşert, dar fără foc?
Noroc!?
Şi unde-i natura cea strălucitoare?
Unde-s reflexiile ameţitoare?
Să treci printr-un deşert fără să ştii că-i el?
E ca şi cerul cel senin deasupra mării,
Unde-s furtunile care te dau uitării?
Unde e frica ce-o simţi şi spui că-i greu?
Unde-i povestea ce-a murit o dată cu trecutul său?
Noroc!? Nu e sfârşitul tău?

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am încetat niciodată să-l iubesc pe George. Viaţa ne-a învăţat că adevărata dragoste nu urmează decât după multe mistere, după o ucenicie răbdătoare, tandră şi dureroasă. "Un bărbat ştie când îl iubeşte o femeie", mi-a spus el într-o zi aproape să ne sfâşiem. Şi mi-a spus-o în legătură cu alta, iar eu n-am protestat şi n-am spus: "Ştii că şi eu te iubesc, încă?".

Martha Bibescu în jurnal
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am luat un mărţişor

Primăvara bate la fereastră
Cu buchete mici de ghiocei
Şi zambila înflorită-n glastră
Te-ndeamnă s-o iei...
Scumpe sau modeste mărţişoare
Te atrag pe rând zâmbind discret
Şi cu ele, dragostea mea mare
Se leagă cochet.
Mărţişoare dragi ca inimioare
Orice-ndrăgositit a dăruit...

Ţi-am luat un mărţişor
Ca să-l porţi la tine tot mereu
Şi să ştii că-n el e dorul meu
Şi-ţi va purta noroc.

Ţi-am luat un mărţişor
Ca să-l porţi când nu ne-o mai vedea
Şi să-ţi spună el iubirea mea
Oricând şi-n orice loc.

Din ochi mi-a picurat o perlă mică
Să fie ne-ncetat podoaba lui.

Ţi-am luat un mărţişor
Ca să-l porţi la tine tot mereu
Şi să ştii că-n el e dorul meu
Şi-ţi va purta noroc.

cântec interpretat de Nicolae Niţescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram copilă, tata îmi asculta visul

Nu mai era alt cer pentru el decât lumina
Din ochii mei uimiţi de strânsoarea lui puternică,
Încât îmi lovea colţurile inimii
Când îşi rotea buzele în părul meu încurcat.

Orizontul pierdut stă să cadă pe mormintele
Uscate de soare.
În amintirea lui aştept căderea unui cuvânt;
Eu să stau la marginea visului,
El să vină până la marginea acestei lumi.
Visez ori nu visez,
Cuvintele lui veneau înainte şi înapoi ca un vârtej nevăzut:

Am răbdat, copilă,
Ca să-ţi dau ceasuri din zilele mele
Să-ţi întinzi aripile peste lume.

Când îţi puneam daruri sub pom,
Treceai din vis în vis
Şi mi se umpleau zilele rămase cu tine.

M-am prefăcut aripă nedefinită de lumină
Într-un ţipăt nestrigat,
În care timpul s-a oprit
Într-o disperare care n-a mai avut loc.

De atunci urc...
Urc,
Urc...
Şi nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet fără trup.

Mă uit încă o dată către voi,
Copiii mei cu soarele înlănţuit de lacrimi.
Trec primul inel de lumină
Şi golul abisal din interiorul lui mă arde...

Doamne!
Ce dor mi-e de viaţă...

Am răbdat pentru speranţa ta,
Să cântăreşti cât un vis, copilă,
Dar nu ţi-am spus că Dumnezeu ne-a strecurat
Moartea în fiinţă
Şi neantul este doar o împăcare temporară a sufletului.

Nu ştiu ce va fi dinaintea acestui suflet care mi-a fost,
Mi-e dor să cobor o noapte
Până în visul tău să-l cântărim împreună,
Dar mă tulbură nespus sunetul suspinelor tale.
Nu mai văd,
Nu mai ştiu,
Doar simt...
Mi-e dor.
N-am ştiut că părinţii sunt devoraţi şi după moarte.

poezie de Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă femeie

Lasă-mă, femeie, să mă închin în faţa ta,
Căci fără tine lumea un pustiu ar părea.
Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut piciorul gol,
Căci fără tine dorul nu ar mai fi dor!

Lasă-mă, femeie, să-ţi sărut buzele tale dulci,
Căci fără tine zilele sunt prea scurte şi nopţile prea lungi.
Lasă-mă, femeie, să-ţi admir chipul tău divin,
Căci fără tine soarele ar lumina mult mai puţin.

Lasă-mă, femeie, să-ţi mângâi palmele tale moi,
Căci fără tine pământul ar fi pustiit de vânturi şi inundat de ploi!
Lasă-mă, femeie, glasul tău blând să-l ascult,
Căci fără tine începutul nu ar avea niciun început.

poezie de Vladimir Potlog (6 martie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ce te zbuciumi şi amar zâmbeşti?

Pentru ce te zbuciumi şi amar zâmbeşti?
Dragă-mi este alta, tu deloc nu-mi eşti.

Ştii prea bine însăţi, ştii prea bine tot -
N-am venit la tine, să te văd nu pot.

N-am avut ce face, când pe-aici treceam,
Şi mi-a dat prin minte să mă uit pe geam.

poezie celebră de Serghei Esenin, traducere de George Lesnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ştii că la început îmi spuneai "domnule"?! Ţi-aminteşti? Dintre toţi, ai fost singurul care mi-a spus vreodată astfel.
Mihai: Cine, eu?! Ah, da, Luci... Sigur; însă doar atunci, la început, când de abia te-am cunoscut; tu, cu Alex şi cu Nis... Ce să-ţi spun?! Eram timid, emoţionat... Şi-mi păreai; nu ştiu cum... Deosebit? Oricum, o singură dată ţi-am spus astfel; după aceea, nu mai; gata!
Lucian: Da; o singură dată...
Mihai: Şi?! Ce-i cu asta, comandante? Ai vrea să-ţi spun din nou astfel? Să ştii, aş putea, nu mi-ar fi greu...
Lucian: Cum?! Nu! În nici un caz, Mihai! O singură dată a fost mai mult decât suficient.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămâi iubita mea! Rămâi

Rămâi iubita mea! Rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Cu un sărut ce ţi l-am dat
Stângaci, mai mult pe apucat,
Pe care eu nu l-am uitat
De-aceea... mai rămâi.

Şi-aşterne valuri de visări.
Eu nu uit desele-ncercări,
Când... Din păcate-ai reuşit,
Cu dibăcie m-ai minţit
Şi sufletul mi l-ai vrăjit,
Acum... am remuşcări.

De astăzi? Cred că m-ai invins.
Sărutul... ţi-l păstrez aprins.
Şi-mbrăţişările cu dor,
Cuvântul sacru de amor,
Le mai păstrez ca un decor.
Of... dragostea s-a stins.

De ce eşti rece când te chem?
Că mi-ai fost dulce, ca un gem.
Cu-atâtea vorbe m-ai convins,
Focul iubirii mi-ai incins,
Iar drumul nostru s-a întins.
Dar... s-a sfârşit un ghem.

Înflăcăraţi de-atât noroc
Ce-a dispărut chiar dintr-un foc,
Eu am ştiut că mă trădezi,
Cu dibăcie mă trişezi,
Şi pân-la urmă ce să vezi?
Experta unui joc.

Cum poţi să pleci? Când bine ştii
C-ai fost izvor de bucurii.
Câtă credinţă mi-ai jurat,
Că mă iubeşti şi... implorat
Să-ţi iert gestul necugetat,
Eu... n-am uitat. Să ştii!

De aceea draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi.
Căci amintirile ce-au fost,
Rămân plăceri, dar fără rost,
În viaţă totul are... cost.
Tu! Nu ai căpătâi!

Sunt sigur că vei regreta.
Când dorul te va bulversa,
Iar amintirea din trecut
Te va-ndemna la un sărut,
Să ai în suflet al meu scut,
Căci... nu te pot ierta.

Adio! Draga mea rămâi,
Cu amintirea cea dintâi,
Iar eu... orfan al nimănui.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu (27 mai 2007)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biletul de noroc

Iubita mea, care mă-nşeală
De două ori pe săptămână.
Mergea alăturea de mine.
Ţinându-mă de mână.

Şi mă gândeam c-amăgitoarea,
Râzând de visul meu deşert,
Mai dulce o să mă sărute
Rugându-mă s-o iert!

La colţul unei strade-nguste,
De-abia puteai găsi un loc,
Un vrăjitor vindea mulţimei
Bilete de noroc.

Am tras şi eu la întâmplare
Biletul meu şi l-am plătit;
În el sta scris aceste vorbe:
"Nu poţi fi fericit!"

De-atuncea, când îmi cert iubita
Că mă înşeală pe tot locul,
Ea mă desmiardă şi îmi spune:
"Aşa ţi-e scris norocul!"

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

Duminică ne-am dat cuvântul
Să ne-ntâlnim,
Căci ne-am jurat în toată viaţa
Să ne iubim.

A mea a fost întâia oară...
Şi dracului
S-a dat că n-are să mai fie
A nimănui.

Duminică am aşteptat-o,
Dar n-a venit;
Am stat pe gânduri toată ziua,
Şi n-am dormit.

La cârciumă, un vechi prieten
Mi-a spus curat
O vorbă ce m-a scos din fire,
M-a-ntunecat.

Azi noapte i-am bătut în uşă,
Şi mi-a deschis;
A vrut să mi s-arunce-n braţe;
Nimic n-am zis.

De piept am luat-o, ca o fiară,
Şi am târât-o,
Dar... arma mi-a căzut din mână;
N-am omorît-o!

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă n-ai fi tu, femeie...

Dacă n-ai fi tu, femeie, n-ar mai exista poeţi;
Nimeni n-ar mai vrea în viaţă şansa unei alte vieţi.
N-am mai şti ce e frumosul, am lua totul drept infern.
Poate însuşi Domnul nostru, n-ar mai vrea a fi etern.

Dacă n-ai fi tu, femeie, ne-ar fi inima de sloi —
N-am mai şti ce este teama, de atâta moarte-n noi...
Ne-am urî că existăm, am visa numai pieirea.
Deşi, încă mă întreb, care ne-ar fi fost menirea?!

Dacă n-ai fi tu, femeie, am trăi într-un război —
Cu creaţia Divină şi ne-am duce la gunoi
Sufletul, de bună voie. Cine-ar mai râvni trăirea
Plânsului ce-ar inunda, contopit cu nemurirea?

Dacă n-ai fi tu, femeie, ar fi ca şi cum n-am fi.
Dar exişti şi lumea noastră are pentru ce trăi.
Tu eşti viaţă, eşti iubire, eşti un rost superior...
Fără tine, omenirea ar fi fără viitor.

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu ştiu cum...

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
De m-ai ales şi m-ai chemat,
Căci eu nimic n-am făptuit
Să fiu iertat şi miluit!
Ce oare să-Ţi fi arătat,
Că n-am avut decît păcat?
Cum oare Tu la un tîlhar
I-ai dăruit atîta har?

Cum oare-atît Te-ai aplecat
Şi din adînc m-ai ridicat?
O, Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
Şi m-ai ales, căci m-ai iubit!

Pe tot întinsul viitor
Doresc să-Ţi fiu ascultător,
Recunoştinţă arătînd
Iubirii Tale orişicînd.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
E numai har nemeritat!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând pentru eternitate

O clipă să mai stai aş vrea
Din Cerul preaînalt
În gând să-mi dăruieşti o stea
Din tine, înger cald.

Să-mi fii în noapte Prometeu
În braţe să mă strângi
Să zbor cu tine-n Cer mereu
Tristeţea s-o alungi.

Poemul ochilor ce plâng
Să-l scrii pe pielea mea
Sărutu-n palme să îl strâng
Să simt suflarea ta.

Când dorul va striga în noapte
Cu sărutări să-l frângi
Să simt pe trup acele şoapte
În orele prea lungi.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iov 7:4-21

Iar partea mea sunt nopţi de suferinţă
Şi când mă culc mă-ntreb: când voi fi treaz?
Şi se frământă-ntreaga mea fiinţă
Şi n-am o clipă, una de răgaz.
Îmi crapă pielea toată, se desface
Şi trupul tot e-o coaja de pământ
Dar când adorm crezând că va fi pace
De visuri şi vedenii mă-nspăimânt.

O, lasă-mă, sunt numai o suflare...
Ce este omul ca să-l cercetezi,
Să-l iei în seamă fără încetare,
Când termina-vei, oare să mă vezi?

Şi de-am greşit, ce pot să-Ţi fac eu Ţie,
Dacă şi ţintă la săgeţi m-ai pus,
Tu nu vezi c-am ajuns o moarte vie,
Că nu mai am nici un cuvânt de spus?

De ce nu-mi ierţi fărădelegea, oare?
Doar ştii că în pământ voi aţipi
Şi-n lumea unde-s toate trecătoare
Când mă vei căuta, nu voi mai fi...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!