Într-o seară, am mers pe străzi şi am adus cu noi patru oameni. Printre ei era o femeie care era foarte bolnavă. Le-am spus surorilor: "Aveţi voi grijă de ceilalţi trei, eu voi avea grijă de această femeie". Am ajutat-o să se întindă pe un pat şi am observat pe faţa ei un zâmbet fericit. Ea mi-a luat mâna şi a spus doar atât: "Mulţumesc". Apoi a murit. Nu am putut să o ajut, dar mi-am analizat conştiinţa în faţa ei. M-am întrebat: "Ce aş fi spus eu dacă aş fi fost în locul ei?" Răspunsul meu era foarte simplu, aş fi încercat să îi atrag atenţia asupra mea. I-aş fi spus: "Mi-e foame, sunt pe moarte, mi-e frig, mă doare" sau altceva asemănător. Dar ea mi-a dăruit mult mai mult: iubirea ei plină de recunoştinţă. Şi a murit cu un zâmbet pe faţă.

citat clasic din Maica Tereza
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reed Bennett: Majoritatea sfaturilor pe care le-am primit de la tatăl meu în copilărie erau prostii. Dar mi-a spus un lucru genial... mi-a spus că dacă voi avea vreodată vreo relaţie cu o fată înseamnă că este prea mult pentru mine şi că ar trebui să mă însor cu ea.

replică din filmul artistic Ziua îndrăgostiţilor
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gollum: Atât de strălucitor... atât de frumos... o, Nepreţuitule.
Frodo: Ce ai spus?
Gollum: Stăpânul ar trebui să se odihnească. Stăpânul trebuie să-şi refacă puterile.
Frodo (se ridică în picioare): Cine eşti?
Gollum: Nu ai voie să ne întrebi, nu e treaba ta. Gollum, Gollum.
Frodo: Gandalf mi-a spus că erai unul din locuitorii de pe malurile râului.
Gollum: Inima îngheaţă, şi mâna, şi carnea. Mor călătorii departe de casă.
Frodo (se aşază lângă Gollum): Mi-a spus că povestea vieţii tale este una tristă.
Gollum: Ei nu văd ce îi aşteaptă, când Soarele a pălit şi Luna a murit.
Frodo (stând în faţa lui Gollum): Nu erai foarte diferit de un hobbit, nu-i aşa? (Gollum îl priveşte.) Smeagol.
Gollum: Cum mi-ai spus?
Frodo: Ăsta era numele tău odată demult, aşa-i?
Gollum: Numele meu? Numele meu... Smeagol.

replici din filmul artistic Stăpânul inelelor: Cele două turnuri, scenariu de Fran Walsh, după J.R.R. Tolkien (5 decembrie 2002)
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fata care cânta

Fata aceea cânta în somn,
Somnul era a doua natură a ei,
A fost aşezată pe un scaun, legată şi executată,
Dar ea cânta, nu crezi? Se-ntuneca tot mai mult.
Doar după cântec ştiam unde se află.
Apoi, el i-a spus o glumă, fata a tuşit, a râs,
A tuşit, a râs, e adevărat? Da, aşa fusese.
I s-a dat un medicament, era ceva special,
cu efecte secundare grave, fata a mai murit o dată,
s-a ridicat ca după un somn lung şi mi-a propus
un joc de-a baba-oarba sau de-a tata şi mama.
Am ales ambele. Ce ne-am jucat.
Îmbătrâneam văzând cu ochii, ea arăta caraghioasă,
Râde a de mine, dar ea era caraghioasă. Ştii, mi-a spus,
Mai am o sută de surori, dar tu? În jurul nostru erau oglinzi.
Aici sunt eu, nu, aici, nu, acolo. Cineva arunca flori peste noi,
Parfumul lor ne sufoca. Opriţi, am strigat. S-au oprit.
Cine erau ei? Dar noi? Exact ca la o şcoală nouă,
unde nu ştii pe nimeni. Cineva număra, un, doi, trei, la dreapta,
patru, cinci, şase, la stânga, apoi cel ce număra a murit.
Se spune că era urmărit de nu ştiu ce tribunal. A murit prin evaporare.
Fata povestea, povestea, era inepuizabilă, uite o floare,
Am luat floarea, imaginea s-a tulburat, am deschis ochii,
Eram singur, într-un salon, un difuzor cânta ceva de Chopin,
Ceva trist.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era în felul următor: eram într-o clădire foarte mare. Era o clădire de cărămidă. Multe camere goale. Camere mari. Camere de cărămidă. Treceam dintr-una într-alta şi nu păreau să fie uşi. Ajungeam mereu în curţi interioare. Mult timp am mers în sus şi în jos, am strigat dar nu mi-a răspuns nimeni. Acea clădire mare şi lipsită de imaginţie era goală; atunci mi-am spus da, bineînţeles, acesta este visul labirintului. N-o să găsesc nici o uşă, nu-mi rămâne decât să mă aşez într-una din camere şi să aştept. Şi uneori mă trezesc. Asta s-a şi întâmplat şi mi-am spus: acesta este coşmarul labirintului; din moment ce ştiam despre ce este vorba, n-am fost păcălit de labirint. Pur şi simplu m-am aşezat jos pe podea.

citat din Jorge Luis Borges
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acces interzis

Am intrat din întâmplare
Sau hazard, pe strada ta.
Nu erau indicatoare sau ceva,
Semafoare, nici măcar.
Şi-am ajuns în faţa unui palat,
Am dat să intru, dar era încuiat.
Destinul pe post de portar,
Mi-a spus că acolo locuieşti tu, dar eşti mereu plecat,
Şi eşti foarte implicat
În realitatea i(mediată)
Şi tot timpul călare,
Plecat la vânătoare.
I-am zis: - Dar stai puţin, el m-a invitat...
Şi pe neaşteptate, mi-a detectat,
Cu un aparat extrem de sofisticat,
Sentimentele.
Apoi mi-a spus implacabil şi foarte încruntat:
-Aici accesul e interzis
Pentru persoanele
Cu gabaritul depăşit
Al sentimentelor!
-Şi pentru că eşti la prima abatere,
Te sancţionez cu avertisment,
Pentru data viitoare,
Îţi voi confisca sentimentele!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu era arzând, vecina

Moşule, te-am ascultat,
Aseară am fost în sat,
Nu departe, peste gard,
Să ard la vecină-n pat.

M-am simţit Fătul Frumos,
Tânăr şi năbădăios,
La-ntuneric, pe tăcute,
Am făcut reprize multe.

Dar când a fost ca să plec,
Am văzut că-s mare bleg,
Nu era arzând, vecina,
Era Ea, s-o bată vina!

Era zău, soţia mea,
Vruta-am să nu fiu cu ea
Şi de bunul Dragobete.
Mi-a spus: mă trişezi, băiete!

Am prins-o frumos de mâna,
Acasă-am mers împreună,
Ea, spumegând ca un cal,
Eu, nervos, luat de val!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a zâmbit

Mi-a zâmbit într-o zi o femeie
Când mergeam încet pe drum.
Era frumoasă ca o zee
Şi mi-a aprins în suflet un dor nebun.

Mi-a zâmbit într-o zi un bătrân
Cu ochii limpezi ca apa de izvor,
Dar avea inima tristă,
Căci sărmanul era cerşetor.

Mi-a zâmbit într-o zi un copil
Cu ochi frumoşi ca două stele.
Mi-am adus aminte de-a mea copilărie
Şi de braţele mamei mele.

Mi-a zâmbit într-o zi un pom
Care era legănat uşor de vânt.
Şi mi-a părut că zâmbeşte un om,
Pe drept cuvânt.

Mi-a zâmbit într -o noapte o stea,
Când priveam cerul plin de stele.
M-am bucurat atunci în sinea mea
Şi m-am întors la visurile mele!

poezie de Vladimir Potlog (13 octombrie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptând

Pe străduţa de la moară,
din deal, în vale coboară
o femeie cu năframă
şi-am crezut că eşti tu, mamă.
Când s-a mai apropiat
sufletul mi s-a-întristat.
Nu era cum aşteptam,
măicuţa mea din Bărăgan.
Dar... fiind femeie bună
m-a luat atunci de mână
şi mergând pe drumul drept,
m-a întrebat pe cine-aştept.
I-am spus că mi-e dor de mama.
Apoi ea mi-a spus cu milă:
Aşteaptă, că o să vină.
Am mai aşteptat un an.
Tu, mama mea din Bărăgan,
de-acolo, din ţări străine,
oare, mai gândeşti la mine?
Mamă,
ştiu că ai un suflet bun.
Nu vreau să mai stau pe drum,
să fiu copil al nimănui,
să îndur cearta orişicui.
De tine dorul mă apasă:
Te rog mamă, vno acasă!

poezie de Dumitru Delcă (8 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Katherine Watson: Sunt şapte facultăţi de Drept la o distanţă de 45 de minute de Philadelphia. Poţi să mergi la cursuri şi să pui cina pe masă la ora cinci.
Joan Brandwyn: E prea târziu.
Katherine Watson: Ba nu, unele din ele mai fac înscrieri în ultimul moment! Acum să ştii că m-am supărat. Când Tommy a venit la mine la bal şi mi-a spus că a fost acceptat la Universitatea Penn, m-am gândit "O, Doamne, soarta ei e pecetluită! A muncit atât de mult, cum poate să renunţe la tot?" Dar nu trebuie! Poţi să le faci foarte bine pe amândouă! E perfect!
Joan Brandwyn: Ne-am căsătorit! Am fugit în weekend. Se pare că era îngrozit de ideea unei ceremonii aşa că a fost o decizie luată din impuls. A fost foarte romantic. (Katherine este şocată.) A fost alegerea mea să nu merg la facultate. El m-ar fi susţinut.
Katherine Watson: Dar nu trebuie să alegi!
Joan Brandwyn: Ba da! Îmi doresc o familie, un cămin! Şi nu voi sacrifica asta.
Katherine Watson: Nu-ţi cere nimeni să sacrifici nimic din toate astea, Joan. Vreau doar să înţelegi că le poţi face pe amândouă.
Joan Brandwyn: Credeţi că mă voi trezi într-o bună zi şi voi regreta faptul că nu sunt avocat?
Katherine Watson: Da, mi-e teamă că da.
Joan Brandwyn: Nu la fel de mult cât aş regreta ideea de a nu avea o familie, de a nu fi acolo să-mi cresc copiii. Ştiu exact ceea ce fac, iar asta nu-mi ştirbeşte cu nimic inteligenţa. Cred că dumneavoastră vi se pare ceva îngrozitor.
Katherine Watson: Nu am spus asta.
Joan Brandwyn: Ba da. Mereu aţi spus-o. Staţi în faţa noastră la curs şi ne îndemnaţi să privim dincolo de imagine, dar dumneavoastră nu faceţi asta. Pentru dumneavoastră, o femeie casnică este o persoană care şi-a vândut sufletul pentru a avea o casă în stil colonial în centrul oraşului. Ea nu are profunzime, nici inteligenţă sau vreun interes. Dumneavoastră sunteţi cea care aţi spus că pot face tot ce-mi doresc. Asta este ceea ce îmi doresc.
Katherine Watson (o îmbrăţişează pe Joan): Felicitări. Să fii fericită.

replici din filmul artistic Zâmbet de Mona Lisa
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, pâinea era chiar în faţa mea, dar mi-a fost prea lene să mă întind după ea, aşa că am fost cât pe ce să mor de foame! Mai mult decât atât, înaintea mea era o cană cu apă, însă era atât de mare şi grea încât nu m-am obosit să o ridic, preferând, mai curând, să mă las stăpânit de sete. Chiar să mă întorc pe o parte a fost prea mult pentru mine şi am lenevit toată ziua ca un câine.

Fraţii Grimm în Cei doisprezece servitori leneşi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată oceanul mi-a spus

Odată oceanul mi-a spus:
Priveşte!
Acolo pe ţărm
E o femeie care plânge.
O urmăresc de mult timp.
Du-te şi spune-i următoarele –
Pe iubitul ei l-am aşezat
Într-un hol verde şi răcoros
Unde sunt nisipuri de aur
Şi coloane roşii de coral ;
Doi peşti albi au grijă de berea lui.

Spune-i ce ţi-am spus.
Şi mai spune-i
Că astăzi regele mărilor
Bătrân şi neputincios, plânge.
Sârguincioase, destinele
I-au tot dăruit trupuri tinere,
Iar acum este aidoma unui copil
Cu un surplus de jucării în braţe.

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucas: Oricum... Băieţii mă tot tachinau, cum că tatăl lui Nathan e şi tatăl meu. Aşa că am întrebat-o pe mama, care mi-a spus că nu e adevărat. Dar apoi mă-ntorceam acasă şi o auzeam pe mama, plângând în camera ei. Ştiam că e adevărat, că Nathan era tatăl meu. Aşa că nu m-am mai întors niciodată. I-am spus mamei că era din cauză că nu mai vroiam să fiu nevoit să-i văd faţa. Dar de fapt nu mai vroiam ca ea să fie obligată să facă asta.
Peyton: Şi ce-mi spui mie? Nici măcar nu ne cunoaştem.
Lucas: Poate ăsta-i motivul.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Ştii că tata se înţelege foarte bine cu comandantul vostru?
Maria: Nu ştiu... Cu Luci?! Ce vrei să spui?
Nick: Păi, chiar Luci mi-a spus că tatăl meu i-a acordat prietenia sa, sprijinul său.
Maria: Serios?! Surprinzător... Deşi n-ar trebui să mi se pară astfel. Luci e un tip care reuşeşte să stârnească astfel de reacţii. Dar tatăl tău...
Nick: Da. I-a devenit un fel de... Domnul director de acolo, de pe Terra, care, după cum am înţeles eu, îl ajuta să treacă peste anumite momente mai dificile. Acum tata s-a oferit de bună voie să-i ia locul acelui domn, deci, i-a acordat lui Luci prietenia şi sprijinul său.
Maria: Ca să vezi...
Nick: În plus, pe drum spre nava voastră, mă gândeam chiar să-i spun totuşi câte ceva colegului tău, comandantul misiunii. Nu chiar tot ce ştiu, dar o bună parte din adevăr.
Maria: Adevărat, iubitule? Ai fi făcut asta?
Nick: Da. Sau nu... Nu ştiu. Eram derutat. Nu ştiam dacă ar fi bine să-i spun ceva, doar îi promisesem tatălui meu că voi păstra în continuare tăcerea. Însă dacă nu vă găseam îmbrăţişaţi şi m-ar fi întrebat ceva în acest sens, cred că i-aş fi spus, totuşi... Oricum, dacă i-aş fi spus ceva, nu i-aş fi spus totul, ci doar ceva foarte vag, sau...
Maria: Încă nu e prea târziu. I-ai putea încă spune.
Nick: Nu, acum nu, n-aş mai putea, deşi... Vezi tu, şi mie mi-e greu. Adică, aş vrea foarte mult ca ei să ştie că sunt la fel ca voi, că sunt de-al vostru, să ne putem bucura toţi, împreună, de faptul că ne-am regăsit, dar... Nu! Acum nu! Chiar nu mai pot! Te rog, înţelege-mă! Să încercăm să-i facem pe plac tatălui meu, în continuare. Cel puţin deocamdată.
Maria: Bine, voi încerca şi eu. Însă nu te asigur că voi şi reuşi acest lucru. Dacă vreunul dintre ei mă va întreba ceva în acest sens, nu ştiu dacă mă voi putea abţine. Serios, nu ştiu... Sper să nu mă întrebe.
Nick: Te înţeleg. Oricum, se pare că tot tatăl meu a câştigat şi de data aceasta.
Maria: Aşa e, se pare... Sper că într-adevăr va discuta cât mai curând cu Luci, deşi nu ştim ce îi va spune, însă sper că va reuşi să-l convingă măcar să nu insiste asupra subiectului, o perioadă. Ceea ce ar putea reuşi, de moment ce spui că se înţeleg atât de bine amândoi. Luci era foarte apropiat de domnul director, îi era un bun prieten, iar dacă tatăl tău a preluat rolul dânsului în viaţa lui, înseamnă că au devenit apropiaţi, deci, se înţeleg.
Nick: Aşa sper şi eu...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am fost la şcoală m-au întrebat ce vreau să fiu când voi fi mare. Eu le-am spus: FERICIT! Mi-au spus că n-am înţeles întrebarea, iar eu le-am spus că n-au înţeles VIAŢA!

citat clasic din John Lennon
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rosalba nu ştia decât să râdă şi să bată din palme în tactul flaşnetei... Dar tata bea prea mult vin, ş'atunci era urât şi rău: da, era foarte rău tata atuncea. Si seara când n'avea nici un gologan ei nu trebuiau să plângă, dacă le era foame, pentrucă asta supăra foarte mult pe tata. Şl-i bătea mult, deaceea a murit.

Alexandru Vlahuţă în De-a baba orarba. Ed. Tineretului -1955
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lia: Deci, mama ta împlineşte mâine de abia 45 de ani... Era foarte tânără când ai apărut tu pe lume, în viaţa ei.
Lucian: Da, aşa e... Avea de abia 17 ani, era practic o copilă! N-am înţeles niciodată de ce s-a grăbit atât de mult, de ce s-a căsătorit atât de devreme; practic, nu existau motive.
Lia: Poate pentru că-l iubea prea mult pe tatăl tău şi n-a vrut să-l piardă.
Lucian: Probabil, dar... Avea doar 16 ani! Era pur şi simplu un copil! N-am îndrăznit niciodată s-o întreb de ce... Pentru tatăl meu, nu era deloc prea devreme, el e cu 11 ani mai mare ca ea. Dar putea să aştepte câţiva ani, măcar până la majoratul ei, dacă o iubea cu adevărat!
Lia: Poate, dar priveşte partea bună a lucrurilor. E mult mai bine că s-a întâmplat astfel!
Lucian: Mai bine? De ce? Care ar fi partea bună a lucrurilor, în toată chestia asta?
Lia: Pentru că, altfel, n-ai mai fi fost tu acum, aici, cu noi. N-ai fi putut participa la această misiune. Ai fi fost poate prea mic la data lansării. N-ai mai fi fost tu comandantul nostru!
Lucian: Mda... Cum să nu?! Ce pierdere dezastruoasă pentru voi! Mare scofală, nu-i aşa?!
Lia: Păi, mare, pentru că, cine ştie cine ar fi fost în locul tău şi cum s-ar fi purtat cu noi... Deci, o iubeşti foarte mult pe mama ta.
Lucian: Da, o iubesc, normal. Dar nu i-am spus-o niciodată, sau cel puţin nu-mi amintesc să-i fi spus şi nici nu m-am străduit să-i arăt acest lucru. De obicei, eram doar foarte încăpăţânat şi nu îi dădeam niciodată ascultare.
Lia: Nu mă surprinde deloc! Acest comportament te caracterizează, în general.
Lucian: Ah, te rog... Nu-i momentul să-mi aminteşti şi tu! Ce-ai vrea, am defectele mele...
Lia: Aşa e, le cam ai.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mulţi ani la rând mama mea era singurul meu cititor, scriam numai pentru ea. De atât are nevoie un scriitor, de un cititor. La început îmi corecta greşelile gramaticale, apoi, văzând că personajele mele erau fie foarte periculoase, sufereau mult şi făceau mult rău, fie foare bune, mi-a spus că lucrurile în viaţă nu sunt nici atât de bune, nici atât de rele.

citat din Care Santos
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi s-a spus că eram un copil aproape grav, deşi plin de toate naivităţile acelei vârste. Mama mea mă iubea cu toată puterea unei naturi concentrate şi a unei vieţi care fusese tristă. Mi s-a spus că era o femeie înaltă, tăcută şi frumoasă. Ea suferise mult, căci multă vreme luptase cu cea mai grozavă sărăcie, lucrând zile şi săptămâni la o cuscutură, pentru care lua câţiva lei, căci bunica mea rămăsese fără mijloace. Numai mai târziu începu să aducă acasă ceva un frate al ei. Eu n-o ţin minte cum era la faţă, decât foarte vag. Am mai mult o impresie nelămurită despre fiinţa ei, despre esenţa ei sufletească, despre ceva cald şi lipit cu patimă de copilul acela, care azi sunt eu. Dar această impresie nelămurită a mea, adăugată cu cele ce am auzit despre ea, au alcătuit în mintea mea o fiinţă vie, pe care o văd: o fată tânără. Ea a murit la vârsta de 31 de ani, şi o văd ca o fată. Mama mea, acum când eu am 40 de ani, când sunt mai bătrân decât ea, îmi apare într-un chip foarte curios, pe care e greu să-l exprim. Mama mea este mai tânără decât mine.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întrebat odată un arab: "De ce voi scrieţi invers faţă de noi?" "Nu-i adevărat - mi-a spus acesta - voi scrieţi invers faţă de noi!" Câtă dreptate avea. Cordonatele se iau întotdeauna în funcţie de locul unde-i pusă referinţa sistemului respectiv. Am zâmbit aprobator şi mi-am continuat drumul.

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!