Astfel încât în loc să nu vedem decât că ni s-a tras covorul de sub picioare, mai bine am învăța să dansăm pe un teren alunecos și instabil.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dansăm
Dansăm și dansăm și dansăm
Prin ploaia ce-aleargă cu noi
În stropi ce se-adună, șiroi,
Cerând peste ei, să călcăm.
Dansăm și stropim și stropim
Cu picuri ce saltă în jur,
Dând scenei un vesel contur
Iar nouă, decorul sublim.
Dansăm și stropim și uităm
De griji, de căldură și chin,
De rugi terminate-n amin,
Și-n muzica ploii, dansăm.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Judecăm pentru că ne e mai ușor să vedem paiul din ochiul altuia decât bârna din ochiul nostru. Ne declinăm responsabilitatea rezultatelor din propria noastră viață privind la ograda vecinului și dându-ne cu părerea. Ca și când ești în tribune și te uiți la jucătorii de pe teren și urli la ei despre cum ar fi bine să facă, însă tu habar nu ai ce înseamnă să fii în teren. În viață, ori te ridici prin propriile merite, ori încerci să îi dobori pe cei din jur pentru ca poziția ta să rămână superioară. Oamenii care nu se iubesc pe ei vor veni să te judece și să îți spună cât de mult greșești, ce prost ești și că ai face bine să revii cu picioarele pe pământ. Teama cea mai mare a acestor oameni este că vei reuși și astfel, le vei arăta adevăratul loc pe care îl merită.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dansăm
Dansăm. Numai privindu-ne dansăm
Și-adesea fără să clipim.
Împrejurul nostru nici țipenie nu-i, și nici muzică!
Dansăm ca și cum zborul păsărilor
Se dezbracă de gravitație!
Dansăm ca doi atomi care se aleargă
În măruntaiele aceleiași substanțe.
Dansăm ca niște pixeli!
Dansăm ca niște bezmetici!
Și cu cât ritmul devine mai alert
Cu atât priza dintre noi devine mai solidă!
Nu e nimic forțat în mișcările noastre
Nici o ezitare, nici o smucire.
Dansăm ca și cum vântul
Unduiește lanul de grâu în luna lui Cuptor
Sub noi pământul fierbe
Deși nu îl atingem niciodată pâmântul cu tălpile!
Dansăm ca și cum ne-am confesa prin dans
Pupila lunii se mărește de fiecare dată când ne întrezărește
Sângele meu se ridică în picioare
Mijlocul tău devine un mijloc de transport către Țara de
Nicăieri...
Tu nici măcar nu știi că dansăm!
poezie de Gabriel Petru Băețan din volumul de versuri Headshot
Adăugat de Gabriel Petru Băețan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbarea nu implică timp, ci angajamente.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Schimbarea nu necesită timp - este nevoie de angajament.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui politician
Încerci să mituiești poporul,
Miniștri-i schimbi ca pe ciorapi,
E cam alunecos covorul -
De ce ți-e frică, tot nu scapi!
epigramă de Marius Coge
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scopul educației ar trebui să fie acela de a ne învăța mai curând cum să gândim decât ce să gândim, să ne îmbunătățească mai curând mințile, astfel încât să ne facă capabili a gândi pentru noi înșine decât să ne umplem mintea cu gândurile altor oameni.
citat din Bill Beattie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soluționarea unui conflict rar are de-a face cu cine are dreptate. Problema e conștientizarea și recunoașterea diferențelor.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când știm că iritarea și frustrarea pot duce la dezvoltare și fascinației, conflictele pot deveni o adevărată bucurie.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când în mintea noastră conflictele devin o bătălie pe câștig și pierdere, încercăm numaidecât să câștigăm.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Duduia și prozodia
E un teren alunecos în fond,
Și-n decolteul ei se vede... tot.
Iar el, infatuatul, vrea să știe
Dacă duduia-i doar... o prozodie.
epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Georgia Thomas: Ei bine, hai să auzim părerea ta, Richard.
Richard Fish: E simplu. Bărbați și femei. Fricțiune.
Georgia Thomas: Asta e tot? Fricțiune?
Richard Fish: Fricțiune, fricțiune, fricțiune, orgasm. Fishism. Dansăm sau nu?
replici din filmul serial Ally McBeal
Adăugat de Dana Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conflictul nu este negativ, el pur și simplu este.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața noastră nu depinde de conflicte. Dar ceea ce facem în aceste conflicte marchează o diferență.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conflictul poate fi văzut ca un dar de energie, în care nici una din părți nu pierde și în care ia naștere un nou dans.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un conflict, dorința de schimbare îți permite să te muți de la un punct de vedere într-o poziție panoramică un loc mai sus, mai mare, de unde poți vedea ambele părți.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără speranță, a învăța este ca și cum te-ai urca pe munte în pantofi cu toc alunecos și primejdios.
citat din Daniel Goleman
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
E foarte greu să aplici vechea zicală indiană "Nu judeca pe altul până ce nu ai umblat un kilometru în mocasinii lui", fără ca mai întâi tu să te fi descălțat de mocasinii tăi.
citat din Thomas Crum
Adăugat de Sînziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă-ți cresc aripi, cei mai mulți dintre oameni nu te vor învăța să zbori cu ele. Unii ți le vor rupe, alții îți vor spune să le ascunzi. Astfel le vei semăna mai bine, astfel vei deveni solidar cu neputința lor.
aforism de Ionuț Caragea din Sindromul nemuririi (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orice activitate ai practica, lasă firul destul de lejer, astfel încât să poți învăța din acea experiență.
Ed Bacon în Cele opt deprinderi ale iubirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!