Sara... sara... sfânta şi limpedea mare îşi întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălţimea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neţinut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaţă pe care a căzut o ninsoare uşoară şi Memfis, divina Memfis, îşi ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea ţării... pare că-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea şi urmele acelei străluciri ar fi muiat şi-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, şi numai Nilul îşi leagănă mişcătoarele şi lungile lui maluri de papură pintre care curg oglinzile lui mari, care reflectă lumea cerului şi parecă apele lui, mişcându-se una peste alta ca linţolii de cristal mişcător, sună în adânc cântarea cântărilor.

Mihai Eminescu în Avatarii faraonului Tlà
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sara pe deal

Sara pe deal buciumul sună cu jale,
Turmele-l urc, stele le scapără-n cale,
Apele plâng, clar izvorând în fântâne;
Sub un salcâm, dragă, m-aştepţi tu pe mine.

Luna pe cer trece-aţa sfântă şi clară,
Ochii tăi mari cată-n frunza cea rară,
Stelele nasc umezi pe bolta senină,
Pieptul de dor, fruntea de gânduri ţi-e plină.

Nourii curg, raze-a lor şiruri despică,
Streşine vechi casele-n lună ridică,
Scârţiie-n vânt cumpăna de la fântână,
Valea-i în fum, fluiere murmură-n stână.

Şi osteniti oameni cu coasa-n spinare
Vin de la câmp; toaca răsună mai tare,
Clopotul vechi împle cu glasul lui sara,
Sufletul meu arde-n iubire ca para.

Ah! în curând satul în vale-amuţeşte;
Ah! în curând pasul-mi spre tine grăbeşte:
Lângă salcâm sta-vom noi noaptea întreagă,
Ore întregi spune-ţi-voi cât îmi eşti dragă.

Ne-om răzima capetele-unul de altul
Şi surâzând vom adormi sub înaltul,
Vechiul salcâm. Astfel de noapte bogată,
Cine pe ea n-ar da viaţa lui toată?

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popasul pescăruşului

Un pescăruş
în albul zbor
a poposit în visul meu
o noapte
şi-a zămislit iubirea
prin sfânta lui zidire.
S-a întors
spre mare
şi plânge-n mine
noaptea aceea albastră
din facerea lumii
măsură vie
a timpului trecut.
Se aprind lumini fugare
peste doruri regăsite
luna îşi revarsă
razele palide
peste pământ
ochii privesc
depărtarea nesfârşită
a zării.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste

Era ea,
sub clar de lună;
plângea,
iar el
îi aspira lacrimile.

Smulse o pană din aripa lui
şi îi cusu rănile sufletului
cu fir alb de fericire.

Deodată chipul ei
fu brăzdat
de lumina caldă
din privirea lui.

Luna întinde o mână,
îi apucă cu două degete
şi îi ridică în slava Cerului.

De atunci
luna
îi poartă pe umeri.

poezie de Iulia Pascaru
Adăugat de Iulia Pascaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte asta

I.
linişte
în casă
noaptea
ca un păianjen
care
îşi ţese
tenace
plasele
şi
cade în ele
din solidaritate
cu mine

şi numai noi
ştim
cum e

II.
noaptea asta ca un ceai verde cu bergamot sau ca
o ferigă suverană făcându-şi loc în sângele meu sau
ca un arbore de mătase
peste care dumnezeu trece cu un
foarfece de grădinărit
noaptea asta

perfectă
cu atât
cu cât i se cuvine
sau

III.
noaptea asta ca un nume pe care îl port în stomac
şi de care s-au prins ţurţuri de gheaţă
şi parcă aş vrea să îl mângâi şi nu îmi găsesc
mâinile

şi luna e albă ca o palmă peste care a nins şi a nins
milenii

poezie de Silvia Caloianu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul cerului

Dumnezeu ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului.

Tu, Marie, Sfânta noastră,
Bucuria omenirii,
L-ai purtat în trup şi lapte
I-ai dat din sânul iubirii.

L-ai crescut, până pe cruce
Fost-a, Domnul, răstignit,
Să ne scoată din mocirla
Unde ne-am împotmolit.

Acum, Pururea Fecioară
Din icoane lăcrimează
Coroniţe de lumină
Peste lumea ce-o urmează.

El, Hristos, o ia de mână
Şi către Domnul o poartă,
Noi cu bucurii în suflet
Îi urmăm calea cea dreaptă,

Domnul, Domn, ne-a dăruit
Fiul Lui, din trupul Lui,
Împărat peste pământ,
Împăratul cerului!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muma Soarelui îi mai spuse că l-a întrebat despre bărbatul ei şi fiu-său îi răspunse că nu ştie de seama lui nimic, fiindcă, de va şedea în vro pădure deasă şi mare, vederea lui nu poate străbate prin toate colţurile şi afundăturile, ci că altă nădejde nu e, decât să meargă la Vânt. Îi dete şi acolo o găină să mănânce şi îi zise să păstreze oscioarele cu îngrijire. După ce lepădă a doua pereche de opinci, car se spărsese şi acelea, luă legătura cu oscioarele, copilul în braţe şi toiagul în mână şi porni spre Vânt. În calea aceasta întâlni nişte greutăţi şi mai mari, căci dete, una după alta, peste munţi de cremene din care ţâşnea flacări de foc, peste păduri nemaiumblate şi peste câmpii de gheaţă cu nămeţi de zăpadă. P-aci, p-aci, era să se prăpădească, biată femeie; însă, cu stăruinţa ei şi cu ajutorul lui Dumnezeu, birui şi aceste greutăţi mari, şi ajunse la o văgăună care era într-un colţ de munte, mare de putea să intre şapte cetăţi într-însa. Acolo şedea Vântul.

Petre Ispirescu în Porcul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apa este dimensiunea ecologică fundamentală a existenţei: Meuza îşi leagănă meduza, Rinul îşi mângâie vecinul; întinzându-şi pânzele, Dunărea îşi leapădă pulberea; în arca lui Noe, chiar şi Eufratul suie Araratul; la umbra piramidei, Nilul îşi plimbă crocodilul; Amazonul cară ozonul...

citat din Ion Pachia-Tatomirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La umbra mormântului...

In memoriam Mihai Eminescu

Pe statuia învechită
Teiul crengile îşi apleacă,
Spiritul lui Eminescu
Veşnic viu, vine şi pleacă.

Atât de fragedă-i chemarea,
La steaua care o urmăreşte,
Căci zeci de ani vor trece în timp,
Dar, alt Luceafăr greu va creşte.

Luna îi sărută ochii reci,
Teiul îi mângâie obrazul,
Spiritul lui Eminescu
Cântă versuri printre ramuri.

Flori şi lumânări aprinse
Îi împodobesc plecarea
Visând codrii de argint
Spiritul lui Eminescu
Îşi astâmpără chemarea.

Sus în ceruri printre stele
Luceafărul se învârte roată,
Iubirile îi deşteaptă...
Poate se va întoarce o dată,
În alt lan de poezii
Şi iubire mult visată.

poezie de Valeria Mahok (8 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu nemuritor

Într-o linişte profundă
Cum i-a fost dorinţa sfântă
Stă la margine de mare
Eminescu şi ascultă:

Glasul codrilor şi valul
Care trece prea grăbit,
Şi priveşte cum copilul
Prin păduri s-a ratăcit...

Doar zburdalnic, mititica
Îşi mai netezeşte părul,
Să alunge depărtarea
În care se-ascunde dorul.

Când sub trestia cea lină
Stau pe foile de mure...
Îşi tot spun poveşti cu patos...
El, sărutul vrea să-i fure.

Iar când noaptea lin coboară
Şi se sprijină pe lună,
Floarea albastră nu mai moare,
Eminescu o încunună.

Chiar de-n zbor trecut-au anii,
Poezia lui e vie
Ca o flacără nestinsă
Ce se scrie-n veşnicie.

Camelia Cristea

poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015 (10 ianuarie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

El este firescul
Luceafăr al poeziei.
Este Eminescu
Lumina României.

Eminescu va fi
Pentru noi făclia.
Versul lui va dăinui,
Cât va fi România.

Cum soarele îşi pune
Lumina peste astre,
Eminescu rămâne
În inimile noastre.

Cântecul şi poezia,
Eminescu ni le-a dat.
Stăpâni peste România,
Dumnezeu ne-a aşezat.

În "ţara" lui "de glorii",
În "ţara" lui "de dor",
Înscriem noi istorii,
Sub mândrul tricolor.

poezie de Dumitru Delcă (16 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva la malul apei

urmele paşilor Lui răsar luminând tăria nopţii
e noaptea inimii ce-şi doarme somnul
e noaptea cugetului ce-şi toarnă falsa împăcare
e noaptea sufletului însingurat şi alungat

ziua, lumea e pustie, arsă de soarele chemărilor
dar noaptea, urmele paşilor Lui devin solare
încălzind lumea cu iubirea Lui
limpezind ceruri şi cugete şi suflete

undeva la malul apei, umbra mea se curăţă de tină
sufletul meu însetat îşi ostoieste arşiţa
inima mea împăcată se cuibăreşte în pacea nopţii
iar cugetul meu se îmbrăca în lumină

în Grădina Ghetsimani fântânile au secat de lacrimi
Iordanul spăla picioarele cerului
cerul îşi caută lumina
iar lumina aşteaptă o nouă întrupare

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prends-moi

= jam session cu sultanul albastru =

sultanul meu cel ca un lac albastru-verde cu ochi de tătar şi inima rece
prepară cafea la picioarele mele

eu cadâna lui favorită izvor sprinţar şi blond de sub pământ visez să mă topesc în marea cea mare şi nesfârşită a lunii

uite sunt 9 zile deja de când lumina ochilor lui a făcut dragoste cu toate popoarele lumii
şi-a spălat sângele în sângele meu
din rana de pe umărul stâng ieşeau raze mici
atunci acum pe acolo se cântă cântarea cântărilor femeile
îşi leapădă pruncii să fie cu el tu
lasă-ţi umbra ta să plece el
o să-ţi dea să mănânci din carnea lui seara o să te ducă în toate cele 1001 şi una de nopţi
seherezada lui tu
sultanul tău albastru el

dedesubtul izvorului dorm toate mările lumii toate oceanele ei şi orice lac deopotrivă
sultanul

poezie de Anca-Iulia Beidac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auzi iubito cum răsună

Auzi iubito cum răsună
Paşii mei sub clar de lună
Prin oraşul părăsit de tine
Între catrene şi terţine

Şi numai stoluri de egrete
De pe aripi scutură regrete
În liniştea din orele târzii
Surprinsă de melancolii

Îmi amintesc sau mi se pare
Cum aşteptam corăbii de pe mare
Să ne-aducă-n luna lui Prier
Bumbac, nucşoară şi piper?

În jurul meu prea mult albastru
În care-not ca un sihastru
În ochii tăi şi în azur
Şi-n toată lumea dimprejur:

Un matelot fără noroc
Bătut de vânt din loc în loc
Prin aerul înfiorat de pâslă
Prins de furtuni numai cu-o vâslă

poezie de Ion Untaru din Floare de lotus (2006)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit e omul care în viaţa lui a strâns un potir de lacrimi. Acesta este darul cel mai de preţ pe care îl poate oferi omul lui Hristos în ziua cea mare a venirii Sale, când va judeca viii şi morţii. Omul îşi spală sufletul în lacrimile pocăinţei, căci lacrima este sângele iubirii. Lacrimile iubirii se prefac în stele pe bolta cerului.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericit e omul care în viaţa lui a strâns un potir de lacrimi. Acesta este darul cel mai de preţ pe care îl poate oferi omul lui Hristos în ziua cea mare a venirii Sale, când va judeca viii şi morţii. Omul îşi spală sufletul în lacrimile pocăinţei, căci lacrima este sângele iubirii. Lacrimile iubirii se prefac în stele pe bolta cerului.

citat din Ioan Selejan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima ninsoare

A căzut şi cea dintâi zăpadă
Peste sufletele noastre reci
Ce alb se vede lumea într-o spadă
Privirea peste care-ai vrea să-ţi treci!

Genele ni s-au umplut de brumă
Promoroaca ne-a pătruns în păr
Şi dinţii noştri parcă sunt din spumă
Ce s-o topi la primul adevăr.

Pământul parcă nici nu mai respiră
Sub stratul alb de puritate dens
Îşi duce lumea un păcat imens
Şi la iertarea cerului aspiră;
S-a oprit ninsoarea ca la un impas
Aşteptând s-o-ntine primul nostru pas.

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba Română, ultima mănăstire

Luna îşi odihneşte obrazul pe Limba Română.
Ea îşi unduie sunetele
ca nişte pene de egretă.
Limba târâtă la Roma odată cu Decebal,
aspră ca tăişul sabiei ascuţit printre
pietre tăcute, şi-a întors faţa mandră
către schitul lui Dumnezeu,
munţii Carpaţi.

Soarele se răsfrânge în inima ei
pulsând veşnicii.
Picioarele cuvintelor romaneşti caută harul
în somnul gliei
încălţate în sandale romane.

Serenitatea vocalelor are timbru
de clopot ortodox.
Ele înalţă curcubeu peste Prut
pe cerul de un albastru voroneţian.
Răsună în trupul Limbii române
glasul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Limba Română este ultima Lui mănăstire,
cea mai dreaptă, temeinică, eternă.

Eminescu aşază
mâna lui Dumnezeu pe spicele de grâu
coapte, încolţind în cuvintele
din câmpia Limbii Române!

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, domnul nostru

m-am întâlnit cu domnul eminescu
în tinereţea mea
la umbra teiului în floare,
era în luna mai când natura nuntea fluturi,
nu ştiu dacă visam ceva
mi se părea că el ninge cu fulgi negri de zăpadă
era trist
că doina lui fusese interzisă
umbla cu nişte chei în mâna
să descuie lacătul limbii române
să dea drumul la cuvintele
strânse cu migala din cronici
să semene pe solul nostru
sămânţa poeziei precum venere şi madonă,
luceafărul, mai am un singur dor, călin,
iubind în taină, melancolie, craiasa din poveşti
şi alte petale rupte din inimă
atunci mi-a spus el că tată-i este shakespeare
şi mumă poesis,
uitase obârşia,
venea dintr-un infinit şi mergea în alt infinit
ca o pasăre cu aripi de aur,
dumnezeul geniului, zicea, îl sorbise din popor
precum soarbe soarele un nour de aur
din marea de amar.
dragostea lui venea din veselia lui decebal
şi se revărsase asupra veronicăi
căreia îi închinase toate palatele lumii
şi toate lacurile
şi toţi plopii
şi toate florile,
le rupsese petalele,
şi căzuseră confeti peste părul ei mătăsos

surparea lui în neunde
era lucru-atât de sfânt
căci din formele rotunde
scotea aur din cuvânt.

ce ochi mari şi trişti avea,
pletele de corb bătrân fluturau
în vântul primaverii,
iară fruntea ca un templu antic
arcuia peste sprâncenele lui dese.

sună cornul, bate vântul
eminescu e cuvântul
trece luna în alai
peste codrii lui mihai
urlă marea, se răzbună
peste glia lui străbună,
însetat doar de dreptate
arde gândurile toate
că-ntr-o zi neagră de vară
hoţii ne-au furat din ţară
şi străinii, bată-i vina,
ne-au luat din hambar făina
ne-au culcat ţara-ntr-o rână
şi-au furat limba română.

floarea teilor e-n toi
cânta paseri în dumbravă
eminescu pentru noi
cântă simfonia gravă.

iară eu, străin de el,
am rămas ca un proscris
cu o lacrimă în gene
între iad şi paradis

domnul nostru eminescu
a zburat în vânt de seară
pe un răsărit de lună
într-o lume milenară
eminescu, călătorul
ne-a lăsat doina şi dorul
din mantaua lui albastră
vine poezia noastră
ca să-ncunune vecia
peste toată românia.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (6 ianuarie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egipetul

Nilul mişcă valuri blonde pe câmpii cuprinşi de maur,
Peste el cerul d-Egipet, desfăcut în foc şi aur,
Pe-a lui maluri gălbii, şese, stuful creşte din adânc;
Flori giuvaeruri în aer, sclipesc tainice în soare,
Unele-albe, nalte, fragezi, ca argintul de ninsoare,
Alte roşii ca jaratec, alte-albastri, ochi ce plin;.

Şi prin tufele de mături, ce cresc verzi, adânce, dese,
Păsări, îmblânzite-n cuiburi, distind penele alese,
Ciripind cu ciocu-n soare, giugiulindu-se cu-amor;
Înecat de vecinici visuri, răsărit din sfinte-izvonre,
Nilul muşc-a lui legendă şi oglinda-i galben-clară
Cătră marea liniştită, ce îneacă a lui dor

De-a lui maluri sunt unite câmpii verzi şi ţări ferice;
Memphis, colo,-n depărtare, cu zidirile-i antice,
Mur pe mur, stâncă pe stâncă - o cetate de giganţi ­
Sunt gândiri arhitectonici de-o grozavă măreţie,
Au zidit munte pe munte în antica lor trufie,
I-a-mbrăcat cu-argint ca-n soare să lucească într-un lanţ

Şi să pară răsărită din visările pustiei,
Din năsipuri argintoase în mişcarea vijeliei,
Ca un gând al mării sfinte, reflectat de cerul cald
­Ş-aruncat în depărtare... Colo se ridic trufaşe
Şi eterne ca şi moartea piramidele-uriaşe,
Racle ce încap în ele fantazia unui scald.

S-înserează. Nilul doarme şi ies stelele din strungă,
Luna-n mare îşi ăruncă chipul şi prin nori le-alungă
­Cine-a deschis piramida şi înuntru a intrat?.
Este regele. În haină de-aur roş şi pietre scumpe;
El intră să văd-acolo tot trecutul. - I se rumpe.
A lui suflet când priveşte peste-a vremurilor vad.

În zădar guvernă regii lumea cu înţelepciune;
Se-nmulţesc semnele rele, se-mpuţin faptele bune;
În zădar caut-al vieţei înţeles nedezlegat.
Iese-n noapte... Ş-a lui umbră lung-întins se desfăşoară...
Pe-ale Nilului mari valuri. - Astfel pe-unde de popoare
Umbra gândurilor regii se aruncă-ntunecat...

Ale piramidei visuri, ale Nilului reci unde,
Ale trestiitor sunet, ce sub luna ce pătrunde
Par a fi snopuri gigantici de lungi suliţe de-argint,
Toat-a apei, a, pustiei şi a nopţii măreţie.
Se unesc să-mbrace mândru vechea-acea împărăţie,
Să învie în deşerturi şir de visuri ce te mint.

Râul sfânt ni povesteşte cu-ale undelor lui gure
De-a izvorului său taină, despre vremi apuse, sure;
Sufletul se-mbată-n visuri, care-alunecă în zbor,
Palmii risipiţi în crânguri, auriţi de-a lunei. rază,
Naltă zveltele lor trunchiuri. - Noaptea-i clară, luminoasă,
Undele visează spume, ceriurile-nşiră nori.

Şi în templele măreţe - colonade-n marmunri albe,
Noaptea zeii se preumblă în veşmintele lor dalbe
Ş-ale preoţilor cânteci sună-n arfe de argint;
Şi la vântul din pustie, la răcoarea nopţii brună,
Piramidele, din creştet, aiurind şi jalnic, sună;
Şi sălbatec se plâng regii în giganticul mormânt.

În zidirea cea antică sus în frunte-i turnul, maur.
Magul privea pe gânduri în oglinda lui de aur.
Unde-a ceriului mii stele ca-ntr-un centru se adun.
El în mic priveşte-acolo căile lor tăinuite
Şi cu varga zugrăveşte drumurile lor găsite ­
Au aflat sâmburul lumii, tot ce-i drept, frumos şi bun.

Şi se poate că spre răul unei ginţi efeminate,
Regilor pătaţi de crime, preoţimei desfrânate,
Magul, paza răzbunării, a citit semnul întors
Ş-atunci vântul ridicat-a tot năsipul din pustiuri,
Astupând cu el oraşe, ca gigantice secriuri
Unei ginţi, ce fără viaţă-ngreuia pământul stors.

Uraganu-acum aleargă pân' ce caii lui îi crapă;
Şi in Nil numai deşertul năsipişul şi-l adapă,
Aşternându-l peste câmpii cei odată înfloriţi;
Memphis, Theba, ţara-ntreagă coperită-i de ruine,
Prin deşert străbat sălbatec mari familii beduine,
Sorind viaţa lor de basme prin câmpie răsipiţi.

Dar ş-acum, turburând stele pe-ale Nilului lungi unde,
Noaptea, flamingo cel roşu, apa-ncet-încet pătrunde
Şi-acum luna arginteşte tot Egipetul antic:
Ş-atunci sufletul visează toat-istoria străveche,
Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche,
Din a valurilor sfadă prorociri se aridic.

Ş-atunci Memphis se înalţă argintos gând al pustiei,
Închegare măiestrită din suflarea vijeliei...
Beduini ce stau în lună, o minune o privesc,
Povestindu-şi basme mândre îmbrăcate-n flori şi stele
De oraşul care iese din pustiile de jele.
Din pământ şi de sub mare, s-and sunete ce cresc.

Marea-n fund clopote are, care sună-n orice noapte,
Nilu-n fund grădine are, pomi cu mere de-aur coapte,
Sub năsipul din pustie cufundat e un popor,
Ce cu-oraşele-i deodată se trezeşte şi se duce
Sus, în curţile din Memphis, unde-n săli lumină luce;
Ei petrec în vin şi-n chiot orice noapte pân-în zori.

poezie celebră de Mihai Eminescu
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru de voroneţ

Albastru cu cap încoronat,
cu albastru tăiş fulgerător,
pe albastru l-a decapitat
peste nor, sub nor.
Albastru fără cap, a căzut,
nu el bineînţeles, trupul lui,
din văzut deveni nevăzut
înaintea şi-napoia norului
Albastru cel mare, din cer
cel pe dinlăuntru şi pe dinafară
ţinea în echilibru sever
secunda dimineţii şi pe cea de seară.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!