Ploie de amurg

Se face seară, aud afară ploaie
Ce se prelinge peste mine în singurătatea din odaie.
Mă uit la sticla de la geam cum picurii se-adună
Şi caut să te-ajung şi nu te văd... Nu este nicio lună...

Am doar crâmpeie de un zâmbet cu ochi calzi,
Căprui, în luciu... Ţi-aş da din ploaia mea de-amor ca să te scalzi
Şi simt un iz ieşit de nu ştiu unde;
E al tău... Se spune că de ploaie şi miresmele-s talaz, pot să inunde.

Silicele topit neuniform dă voalul de-un topaz;
Nu-i geamul spart, dar simt doi picuri pe obraz...
Te-nchipui visătoare-n patul alb, gând dus, citind o carte...
Tot plouă şi nu-i pod aşa de lung şi eşti aşa departe, de departe, de departe...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă.
Abia de mai simt,
abia de mai văd
ploaia.
Plouă.
Şi-o oboseală necruţătoare
tot mai mult mă cuprinde.
Ploaia de tine,
oboseala la gândul tău,
tristeţea din mine,
mă face să nu mai simt
ploaia de afară.
Plouă în mine
şi mă întreb în gând
cum de nu mă inund?
Şi plouă,
şi-n mine, şi-afară
şi mă-ntreb în sinea mea
dac-o să am o arcă
pentru sufletul meu?
Şi cine va fi un alt NOE
cu o altă arcă,
în care să intre
şi corabia mea?
Stătuse
Ş- a ‘nceput din nou.
Cât o să plouă?
Încerc să mai simt
Somnul din mine,
pe care ploaia mi-l aducea.
Plouă. Ce bine!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti aşa departe...

pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înţeleg, chiar de îţi scriu în rime,
încearcă tu puţin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte

tu eşti aici dar simt, că-mi eşti aşa departe,
îţi simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur şi în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă

e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheaţă,
cred că noi doi simţim că stăm legaţi c-o aţă

nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschişi şi ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ţi-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine

încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu şi chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar ştiu, că stai doar nemişcată,
adormi într-un târziu, eşti rece ca o piatră

e noapte şi-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanţele de gri şi negrul ce împarte,
un loc de amăgiri şi vise sfărâmate

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încântătoare aversă

Mă surprind cu cât de des se întâmplă,
Din ce misterios trecut mă încânt când plouă;
Îmi dă instantaneu senzaţia de bine, gând mi-mplântă
De ce se cheamă simbolul, ce-i muza, ca o rouă
De miros ud de proaspăt, spălând caste dimineţi,
La fel, dar însutit, mai sugestiv ascultând ropot
Cu priviri duse pe-o perdea de fire suspendate, picurii erecţi,
Ce din pământ se înalţă înspre gri topit de-un clopot
Şi-mi taie gând felii subţiri de timp, în multe nostalgii,
Ca din burete mă făcând să curg, la fel broboane,
Dintr-o colină ce-mi lipesc sinapse de prezent, de fost, de-oi fi
Cu picurii ce simt în piept, ce tremură scoţându-mi stări, baloane
Pline de-un har, ce altfel n-am de-s pe uscat, arid,
Numai sub soare ce-mi topeşte parcă cuget şi-aş pleca,
Departe în lene... nu, nicidecum; ploaia îmi dă un gust avid
De spus de mine... Poate-s ocean la bază, de-un meteor, vreo stea...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai întrebat ce fac

Îmi curăţeam simţirile de umbre.
Afară plouă şi ploaia nu mă doare.
Mi-e ploaie toată ziua-n noapte.
Şi eu doar frigul gheţii...
Un gând înfrigurat în timp!
Doar picături de ploaie
Îmi pictează-n suflet un carnaval
Cu vânt, cu ploaie... soare...
Eu un miros amestecat
Într-o cascadă a trăirilor mele!
Şi nici tăcerea ta nu mă surprinde
În care eu aud doar gândurile
Ce strigă după mine...
Trezindu-mi chiar şi visele
Ce îmi deschid o uşă către vară.
Cu tine-n gând păşesc desculţ
Chiar şi pe cioburile colii de hârtie.
Tu eşti o pasăre ce-alungă
Singurătatea copacului din mine.
Eşti urma ce penelul meu o lasă
În deşertul sentimentelor mele.
O rochie albă de ploaie
Peste umerii zilei de jar.
Eu... lacrimă ce cade-n nisipul ce arde
Atunci când Soarele devine vulgar,
Doar când nisipul devine prea fierbinte!
Şi eu... respir picuri de ploaie...
Acum te las...
Dormi... lacrima mea de ploaie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi nu aud

Azi aud doar vuietul din mine
Şi pasul schiopătat, eu azi îl simt
Nici soarelui nu-i simt caldura...
Doar asta simt, doar omul obosit.

Sunt zile lungi, departe de tot gândul
Prea liniştite din tot tumultul meu
Sunt zile când mi-e dor de tine
Aş vrea să fii cu mine-acum din nou.

Simt gustul dorului şi-al tău,
Şi iar, şi iar gândesc la tine.
Ştiu, ne despart doar dimineţi
Ce-au fost scaldate doar de nopţi senine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ploaie

Mi-e ploaie toată poezia,
În vers mă picuri cu-nţelesuri
Şi-mi verşi un pic din nostalgia
Tot timpului pierdut în mersuri.

Mă picuri ore-ntregi cu vorbe,
Din doi în doi iar numeri ploaia,
Împerechind doar slove ude
Sperând să ştergi din gând văpaia.

Îmi picuri şoapte peste noapte
Şi visele-mi pudrezi cu ploaie,
Să-nmoi din dorul către mine
Spre dimineţi scăldate-n soare.

Îmi picuri toamna să se ducă
Pe-alei de frunze-npăturite,
De ţi-ar plăcea dulcea culoare,
În galben, versuri aurite.

Şi poezia mi-e o ploaie
Şi dragostea de picuri plină,
E tot o apă curgătoare
Şi numai toamna e de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homoversalis

... dincolo de reflectoare, sus, după ce cortina s-a tras
în negrul de unde se suspendă sforile timpului
pentru toate actele, scenele, schimbatul decorurilor,
se uită galaxiile, ce mi-au devenit cristalinele din spatele pleoapelor, storurilor
şi plasma-mi diluată atinge asteroidic, ca acele ghimpului,
să înţepe spaţiul infinit, să-mi ajungă la termen, cât încă lumea există, glas...

... sunt răspândit femptomolecule, imens,
aşa cum îmi pregătisem sufletul, o peliculă-fum,
să pot strânge în pumn, într-un coş ce sunt piept,
respiraţia suferinţelor urcânde pe aburi, în speranţe avute incert...
că nu-i nimeni, nu văd mai departe, nu-i alee, nu-i drum,
nu ştiu casă de e, pod s-acopere zbor, ce n-opreşte, e doar sens...

... simt doar aură,
o fi...
parcă-i golul lăsat
şi-o căldură mă îmbie peste frigul imens, cum e gerul crăpat,
o suflare de zi
dintr-un negru... n-am creier să judec... este-un plin într-o gaură...

... diluajul infiniţilor "mine şi "tine", ce-ntr-un duh se instaură...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur în ploaie

Aş vrea să fiu singur, singur,
Să-mi aud gândurile cum ţipă la mine,
Sufocate de greaua mea indiferenţă,
Să-mi aud bătăile inimii nebune
Ce mă-ntreabă idilic: vrei să trăieşti?
Să-mi ascult sângele
Cum se scurge printre vene,
Cu aripile luate dintr-un fir de vânt
Purtând cu ele purpura vieţii,
Desprinsă din amurgul unui cer.
Aş vrea să fiu singur, să fiu al ploii
Al ploii din mine, al ploii din noi,
Să gândesc în picuri de rouă
Să respir picuri de ploaie
Să m-ascund într-un picur de ploaie.
Aş vrea să mă numesc fiu al ploii şi să cad:
Să plutesc adesea peste însetate simţuri,
Să răscolesc setea cu un cârlig de argint
Şi să dau tuturor un moment de respiro.
Aş vrea să fiu singur, în ploaie:
S-ascult cum cade peste sufletul
Ce nici măcar umbrelă n-are.
Să mă visez un strop de ploaie:
Căci e mai simplu, mult mai simplu
Să simt şi să vibrez,
Să le desprind înţelesurile,
Să le ascult muzica,
Să fiu eu însumi harpa lor de vis.
N-am reuşit, trăiesc încă un eşec:
Nu pot să fiu picurii ploii,
Nu pot să m-ascund într-un bob de rouă
Căci nici ploaia nu m-ar crede.
N-am reuşit să fiu decât... o ploaie,
O ploaia searbădă şi tăcută,
O ploaie insipidă de cuvinte.

poezie de Gheorghe A. Stroia (25 august 2010)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptarea-i grea

Vântul bate iar în geam
Şi ploaia curge şiroaie,
Speranţa mea va fuge iar,
Că oasele din nou mă doare.

Afară se vede, e rece iar
Şi tu nu vii la mine,
Stau şi privesc din nou la geam,
Cu gândul iar la tine.

Eşti acum departe de mine,
Mă simt singură în loc,
Că inima mea este la tine
Şi stau nerăbdătoare ca un foc.

Vine iar un cer fierbinte,
Aştept aşa cum tu ai zis,
Să stau şi să fiu cuminte,
Şi tu vii cum ai promis.

poezie de Eugenia Calancea (8 mai 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De neuitat

De voi uita, adu-mi aminte,
Dar ce tot spun, nu pot să uit,
Degeaba caut prin cuvinte,
S-ascund că inima mi-o mint.

Mă tot prefac, dar vezi tu, dorul
Mi-aduce-n gânduri chipul tău
Şi-ascund în zâmbet adevărul,
Când simt că mă mai pierd în hău.

Tu îmi lipseşti şi din păcate
Aşa va fi aici, de-acum,
Deşi cu mine, eşti departe,
Nu mai păşim pe-acelaşi drum.

Ne leagă însă poezia,
În ritmul ei ne regăsim
Şi ne şoptim că veşnicia,
Ne va lăsa să ne-ntâlnim.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire

Doamne,
Mă uit în urma mea
Şi te văd numai pe tine
Departe de tot
Aproape de părinţi.
Mă uit înaintea mea
Şi te văd tot
Numai pe Tine
Tot aşa de departe,
Aproape de copii
Ce-o fi cu distanţa asta
Între Tine şi tine
În mijlocul căreia
M-ai răsărit
De nici nu ştiu
Din care parte
Să te chem
Pe la mine.

poezie de Marius Robu (19 februarie 2007)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă

E şi mai mult decât aproape;
Când simţi un iz de adiere
Te-nfiorând în epigastru,
De-apare aşa cum bănuieşti,
Sau strânsă inima se zbate
'n sincope scurte de tăcere
Rămasă-n trup golaş, sihastru...
Când dacă nu-i, nici tu nu eşti.

E somnul ce te ţine treaz
Cum nor etern e, de nu-i ploaie.
E binele lângă durere,
E dragostea ce ură alungă
C-un zâmbet galeş la pervaz...
E suferinţa-n drog ce-nmoaie,
E tot când n-ai nimic, avere.
E "nu mai pot...", când nu e lângă.

Cum spovedania-n priere
În fiecare gând răzleţ,
E căutare, întins de mână;
Căci mâine nu-i, de nu-i acu
'n căuş din palmă, în mângâiere
În păr, pe creştetul semeţ
Zdrobit pe umăr, cap să-şi pună.
E tot neant, de nu eşti tu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

RUGACIUNE

Mă uit la tine liniştit
Când mă mângâi pe obraz,
Mă simt atât de fericit
Sub al sărutului talaz.

La pieptu-ţi tu mă strângi
Ca o mamă pe al său pui,
Toate dorurile le frângi
Iubita mea cu ochi căprui.

Te rog Doamne Creator
Nu-mi răpi floarea din mână!
Mă simt lecuit de dor
Lasă-mi clipa să rămână.

Voi deschide Cartea Sfântă
Aşa cum ştiu, cu sfiiciune,
În timp ce inima îmi cântă
Eu voi fi în rugăciune.

Moldova Veche Mai 1967

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pumn... de tăcere

Sunt zile pe care cu tine le împart.
Simt timpul călător cum piere,
Îmi spun obosit... oglinda sa spart.
Dar... nu pot frâna... din crunta-mi durere.

Vorbesc doar cu mine, cuvinte ciudate,
Mă simt ridicat pe un nor.
În jur... se adună doar vânturile toate,
Să -mi smulgă din inimă, al tău dor.

Îţi mîngîi privirea cu mica-mi speranţă,
Sub patimă iubirii mă simt încleştat.
Tu... eşti o himeră, o vagă dorinţă
Ce azi nu vrea să fie adevărat.

Un pumn de tăcere, mă mai frământă,
Îmi duc crucea, departe de zid.
Văd lacrima-mi dulce cum este frântă,
În mii de picături, care se pierd în vid.

E simplă durerea, nu mai dispare,
Tu îmi esti umbra pe care -o aştept.
Privesc către cer, departe în zare,
Şi ştiu că -tr-o zi... te voi strânge la piept.

poezie de Ioan Cojocoariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot să te respir prin mine

Dacă ţi-aş spune că te iubesc
şi aş ruga frunzele să mai aştepte
şi ţi-aş atinge părul cu mâinile disperate,
aşa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simţi întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziţi?
Dacă ţi-aş spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
şi încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
şi oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în dimineţile noastre
când ne îmbrăţişează lumina lumii
m-ai ocroti renunţând la părăsire?
Tu ştii ce tristă este singurătatea nopţilor
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărţile şi pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu eşti urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
şi nu aud, şi nu simt temperatura noastră.
Dacă ţi-aş spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
şi nu pot înţelege viaţa fără tine,
crede-mă, nu renunţa la mine!
Dacă ţi-aş spune, acum,
când frunzele ne mai aşteaptă
că sigur vom păşi în doi, în altă viaţă?

poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe, cine ştie...

Departe, cine ştie în ce oraş ploios
Cu tâmplele în palme vei fi gândind la mine,
Privind spre cerul umed, tomnatec, somnoros –

Departe... cine ştie în ce oraş ploios...

Cu fruntea sprijinită pe degetele pale
În ochii tăi, străino, aduni melancolie
Răsfrângi tristeţi de toamnă în lacrimile tale –

Cum stai aşa... cu fruntea în degetele pale...

Afară plouă... plouă... şi vântul toamnei bate
Cântând întristătoarea şi vaga-i melodie,
În jurul meu s-aşterne pustiu... singurătatea –

Afară plouă... plouă... şi vântul toamnei bate...

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe,
La ochii-n cari se stinge un dor de mângâiere,
La soarta nendurată ce calea ne-o desparte –

Şi mă gândesc la tine, frumoaso de departe...

În sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare
Şi golul din odaie se-mprăştie în mine.
Durerea ta, străino, pustiul tău mă doare –

Şi-n sufletu-mi coboară tristeţi sfâşietoare...

Şi-acum, când cade seara din cerul somnoros,
Când tot mai larg se-ntinde în jurul meu pustiul
Te stingi şi tu, ca mine, urzind un vis frumos –

Departe, cine ştie în ce oraş ploios!...

poezie celebră de Victor Eftimiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie de toamnă

Se picură gri, dând luciu de lac
Şi geamul de sticlă se pare a curge...
E timpul, de suflet, ce vara şi-o plânge
Şi păsări, arar, vor s-ascundă, se tac.

E tot nemişcat, doar crengi griul crapă,
Sau note, de stâlpi, portativ ţin de fire.
Doar umbre se ascund sub gluga de capă,
Ori cupluri se strâng, şi-umbrelind spovedire.

Se pierde şi gând în griul în tonuri,
Cu vise în diluţii, uitând început.
E tot un alb-negru, solo-n diapazonuri
Ce nici nu se aud... Un ecran de-un film mut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dependenţă de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu eşti infiltrat în mine.

Şi mă apucă aşa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Şi-mi simt fiinţa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Şi te surprind confuz şi derutat...
Nu ştii ce simţi şi nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Şi parcă nici de NOI nu-ţi mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubeşti.
Şi uneori te simt... mă ţii departe!
Şi-n inimă şi-n minte mă goneşti...
Şi-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Şi totul pare şters când nu-i în doi...
Şi viaţa fadă şi fără vreun răsfăţ.
Ştii? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit şi să nu te învăţ!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Şi ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupţi contra ei ca un rebel...?

Nu ştiu ce simte inima când tace.
Nu ştiu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Ştiu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!