Stare 8

printre minciuni,
măştile copacilor singure, pot simula zborul.
lasă cenuşa trecutului în cupa ninsorilor apoi,
mâinile moarte, pline de minciuni,
le recolorează anotimpurile, reconstruind o lume falsă.

cenuşa prostiei arde totul.
de unde să mai ceri ecoul?
de unde să mai ceri puritatea anotimpului?

tălpi pline de mocirla umanului,
mărşăluiesc de-a lungul falezelor,
ucigând câte un pescăruş,
pentru fiecare respiraţie a falsităţii.

indiferent de anotimp,
câte o mână murdară,
adaugă timpului încă un blestem.

poezie de Anne Marie Bejliu (7 februarie 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o primă ninsoare aştept
pentru ca
la capătul aleii de cruci
să aşez într-un vârf de culoare
coroniţa de brad
ochii lor nu vor mai clipi
zâmbetul nu se va mai aşterne de chip

în cenuşa zilei
cerul va crăpa pentru o secundă
a răsărit de soare
apoi totul va tăcea
ca într-o poveste terminată demult
un vag freamăt
în membrele obosite ale orbului
într-o oarecare zi
de duminică

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu intri în alt om, Anna!

mâna ei aşterne pe masă ierbare
frunzarele pline

cărţile de medicină groase ale mamei
sunt pline de frunze
plante şi gânduri răsfirate
printre literele care descriu afecţiuni

câte încap într-un om, mamă?
multe, Anna, multe încap
şi sunt rafturi întregi de puncte iubitoare
puncte fierbinţi
puncte dureroase
amintiri prezent...

să nu intri în alt om, Anna!

ameţeşti te rătăceşti
printre mormane de gesturi neîmplinite
te deformează puţin sau mai mult

să nu intri în alt om, Anna, nicicând!
te ascult, mamă, te ascult!

şi-am intrat mai târziu în mine
m-am rătăcit printre cuvinte

mâna mamei adună ierbarele de pe masa gândurilor
răsfiră frunzele toamnei
apoi mă naşte iar

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un acelaşi gând

*

inel de viaţă
în câmpurile gândului
şi fila din cartea copilului care
aruncă literele într-un cerc
adultul pătrat romb devine
pentru ca în sferă
totul să se rostogolească firesc
într-un absurd al nuanţelor
curcubeului alb

**
jocul spre niciunde
pe marginea unui drum aproape cunoscut
înscriu în fiecare fibră
pe măsura timpului în care trupul trăieşte
cosind iarba amară a nevoilor
şi poate iarba primăverilor trecutului în care
copilul rămas în mine fragil
îşi caută păpuşa preferată şi ursul
şi răţoiul primit în dar
la cinci ani
de la fratele meu

să nu uit foarfeca pe care o plimbam
de-a lungul foilor colorate de hârtie
până când
din ele
se năştea un alt personaj din poveştile pe care
picupul le lăsa să curgă
într-un fundal de bucurie şi linişte
frăţească

***
inel de viaţă şi de moarte
într-un acelaşi gând
răsfirat pe treptele blocului în care
şi acum locuiesc
căutându-mă
căutându-l pe tata
într-un bol de zâmbete iubire căldură
şi siguranţă

inel de dor lăsat pe banca aşteptărilor
în legănarea legănării
leagănului de jocuri
ale simplităţii umanului

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca focul şi mocirla, am fost noi amândoi,
Unul lasă cenuşa, altul lasă gunoi.
Ca vântul cel puternic, cenuşa-i spulberat,
Căci în mocirla aia, eu toată m-am băgat!

catren de Iuliana Chirilă
Adăugat de Iuliana Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că aşa a început

arunc din mine floarea sângelui
ca pe o pasăre pe care o iniţiezi
plin de erori
în zbor

pe trupul de piatră al statuii
furnica
îşi urmează calea cuminte
saltă uneori
reaşează firimitura de azimă
fericită că a încăput încă o lume
pe spatele ei fragil

pe o floare
o viespe
îşi spală picioarele aproape invizibile

lasă câte o picătură de otravă
se scutură de uri
şi pleacă mai departe
la atac

poate că aşa a început să se nască
arta
cine mai ştie? cine mai ştie?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Cum frunzele pe uliţă foşnesc,
Când tu îmi ceri un gram de fericire
Eu reuşesc cu toamna să-ţi vorbesc.

Iubeşte-mă cum n-ai iubit vreodată
Că numai tu eşti dorul meu nebun,
Cea mai strălucitoare nestemată
Răspuns la toate câte nu se spun.

Ascunde-mă în ochi tăi o noapte
Vreau să renasc cu visele în zori,
Şi să ascult iubito printre şoapte
Cum spui că mă iubeşti şi mă adori.

Să-ţi scriu cuvinte pline de iubire
Pe frunzele ce-n dansul lor plutesc,
Tu să-mi citeşti iubito în privire
Că doar să-mi fii aproape îmi doresc...

poezie de Nicolae Panait
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă de noapte

Bulevarde pline, viaţă de noapte
Sporadice chiote, vorbe în şoapte
Distracţie valuri, colorate terase
La cluburi de fite, jaluzele trase.

Efervescenţă, sampanii la roabă
Pe_alocuri o doamna mai snoaba
Bun gust si kitsh, mână în mână
De_ajuns o dată pe săptămână.

Vin de colectie adus 'de afara'
O lume curată, o lume murdară
O lume. murdară, o lume curată
E protipendada desfăşurată.

poezie de Alex Dospian (iulie 2019)
Adăugat de Alexandru Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

fără căpătâi
omul acela pare atât de îngust încât
mă întreb
unde ar mai avea loc să bată
o inimă

gogyohka de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ard case oameni visele-adunate

e vremea să îmi strâng
penarul
şi pana de la pălărie
s-o ascund
în vânt se duc şi vise aromate
şi păsările toate
din cuvânt

ard case oameni
visele-adunate
decenii secole milenii arse
într-un pumn de ticălos

se-aruncă-n ceruri
cu iluzii fărâmate dinainte
din rai în iad transformă omul
bulzu-n care stă

apoi
pe tăvi de aur închipuit
şi-aşterne iar şi iară
iadul din sine
transformându-l iar în rai

ce păcăleală-i omenirea toată
şi cum i-o fi lui Dumnezeu
în cer acum,
privind înţelepciunea violată
prostiei haină
învelind minciuni pe rând?

i-o gaură prea neagră
omenirea
probabil spune Dumnezeu
plângând

se vede-n ploi cenuşa
visului său galben
cum umple cearcăne de iarbă
fumegând

simt braţele cum cad
a neputinţă
am obosit şi-n viaţa mea
şi-n tot
la nuntă am primit
o invitaţie
refuz să merg
aleg o alta-n gând
plecând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Câte ierni să isprăvesc
Când pe-a mea n-o pot ascunde?
Câte veri să mai topesc
Furând timpului secunde?

Câte nopţi nesocotesc
Adormind starea de veghe?
Câte haine primenesc
Aruncând-o pe cea veche?

Câte punţi neobosesc
Astupând incert nămeţii?
Câte viscole gonesc
Şi tot vin în prova vieţii?

Câte patimi să îngrop
Într-un bulgăr de uitare?
Câte lacrimi dintr-un snop
S-ancorez spre vindecare?

Câte sunt şi câte-or curge
Toate au un singur nume:
Nu e apă, dar se scurge,
Este viaţa, lume... lume!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spune-mi...

Spune-mi, câte stele vor mai pieri,
câte vise s-or nărui,
printre stropi de ploaie deasă
ce-mi bat astăzi la fereastră?
Ce cuvinte mai pot spune,
acum când soarele apune
peste cărări, peste poteci,
peste iubiri ce pier pe veci?
Spune-mi, câte dureri sunt pe lume,
câte tăceri pline de nume,
ce nu mai vor să fie spuse
când inimile-s de dor răpuse?
Ce stele mai străluce acum,
când ceru-i plin de praf şi fum,
când ploaia cade neîncetat
la poarta sufletului însetat?
Spune-mi, de unde atâta melancolie,
în sufletele noastre de hârtie,
când norii acoperă gândul
măturând de dor şi foc pământul?

Spune-mi, de lupt sau sper,
la un alt cer
fără nori, fără furtuni,
fără zilele de luni,
vei mai opri din stropi de ploaie
să-mi stingă ultima bătaie?

poezie de Adriana Monica Burtea (30 martie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea de-a fi

Rostogolindu-se-n larg
sunetul creşte
odată cu undele mării
înghiţit de tăcere.
Te pierzi infinit
într-un spaţiu prea strâmt.
Izbucneşti simfonie
în albii imense...
Libertatea de-a fi,
vuietul apei atingând
pentru un vârf,
focul nestins
al luminii prea albe...
Într- o clipă te stingi,
ruşinat te ascunzi
printre umede fire
ca apoi să revii
mângâiere sau tunet.

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două uşi

un drum prea lung sau prea scurt
mă rog, chestie de gusturi
către apus sau răsărit
poţi azi să mergi
pe unde vrei
nu mai contează
cuvântul s-a spart şi a căzut pe pământ
în zoaie şi noroaie
urcăm mereu spre nicăieri
pe treptele învechite ale omenirii
între două uşi stricate
ale cui
ale cui vrei tu
să ceri, să spui
bate un clopot
tic-tac, tic-tac, apoi tac
în jur o civilizaţie snoabă
o lume ce merge consecvent unde vrea ea
adică aiurea
mai apare câte un clovn
şi totul e bine...
bine regizat în presa centrală
de seniori inculţi ai nimănui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sângele nopţii

Palmele noastre albastre
sunt pătate, cu sângele nopţii
ne trădează
că am fost odată acolo
unde visele înălţau
câte un zmeu de hârtie
pentru fiecare dorinţă
unde
cu eşarfe de ceaţă
am legat copacii la ochi
să ne căutăm
în verdele beznei...

Nu fugi
oricum urmele paşilor
o să-ţi înflorească în urmă.
opreşte-te
câte o clipă, prin fiecare alee.
Eu închid ochii
în privirile trecătorilor
ocolesc aburii tulburi
cei în care
încă levitează cafeaua cu sare
te-ar putea indica eronat
undeva
unde mă pot rătăci
ca într-un labirint de presupuneri...

poezie de Ovidiu Sinov (august 2012)
Adăugat de Ovidiu Sinov
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerostit

încă sunt în locul acela abandonat,
unde doar închipuirea ridică zborul obosit la înălţime.
amăgirile umblă printre sălcii
descifrând pe nervurile frunzelor un bilet de intrare,
unde treptele te urcă şi cu mâinile la spate.

lumina din cuvânt rătăceşte
printre umbrele trecutului
negociind strălucirea cu sinceritatea verdelui din toamnă.

astenice literele frământă cuvântul,
ce tot mai plumb devine.
doar frunza se rostogoleşte tandru la gleznele mele,
creând poemul nerostit de nimeni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo sunt

unde umbra timpului
îşi aşterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori

mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croieşte cărări adânci

redescopăr pădurea
într-un gând

versul îmi taie respiraţia

atunci mă regăsesc
şi las potecile fricii
să-şi piardă pământul

sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereţi de şah ieşind
am simţit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei

acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nocturne

Câte minciuni mi-ai spus iubito
şi eu am stat să ţi le-ascult,
o noapte totuşi am vrăjit-o,
o noapte lungă cu parfum.

Şi ne-am trezit şi flori de rouă
sunt ofilite de atunci,
iubita mea şi-acum ne plouă
şi-mi spune toamna mea minciuni.

Se uită crângul prin ferestre,
mă vede singur şi pătruns
şi luna încă mai priveşte
tăcerile care m-au uns.

Şi plouă, ninge şi e soare
şi eu iubito nu-nfloresc,
se plimbă vremea mea pe vale
şi eu iubito te iubesc.

Trăiesc cu nopţile şi luna,
vorbesc cu crângul plin de flori,
dar nu vorbesc deloc cu tine,
iubita mea pierdută-n nori.

Sunt obosit de a mea soartă
şi totuşi încă le mai ud,
acele flori ce-mi cresc la poartă,
mai ştii iubito tu le-ai pus.

Câte minciuni mi-ai spus iubito
prin flori de tei şi liliac
şi floarea ce-ţi plăcea iubito
s-a scuturat şi te mai plac.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne ceri să Te reprezentăm...

Ne ceri să Te reprezentăm
Oriunde-am merge-n lume
Ne ceri, Isuse, s-arătăm
Celor pe care-i căutăm
Credinţă nu renume.

Ne ceri să-Ţi fim ambasadori
Să-Ţi răspândim programul
Despre cereştile splendori
Să poată fi biruitori
Cei ce formează neamul.

Ne ceri să proclamăm cu zel
Despre iubirea-Ţi jertfitoare
Ca să răspundă la Apel
Acei ce încă n-au un ţel
Şi n-au nici sărbătoare.

Ne ceri să promovăm plenar
Decrete-n Slavă concepute
Să fie îmbrăcaţi în har,
Să vrea să meargă la altar
Cei ce-au ales străine rute.

Ne ceri să spunem tuturor
Că doar traseu-ngust conduce
La ape din ceresc Izvor,
La unicul Mântuitor,
La jertfa sfântă de la cruce.

Ne ceri, Isuse, azi ne ceri
Să-Ţi reflectăm suflarea
C-aşa primi-vom, iar, puteri
Şi iar crea-vom primăveri
Ce vor orna lucrarea.

poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (14 decembrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruga-mi curată primeşte, în tâmpla-ţi de foc

răscoleşte altarele cuvintelor
şi lasă-mi tăcerile să fulguie veşnic,
deasupra singurătăţii.

tinereţea mi-o lasă în pasul timpului
şi-n oceanele furate de umbre,
pentru a le fi mişcare,
spre întrupare.

întuneric şi lumină
în ceasul al treisprezecelea al regăsirii,
să-mi fii.

voi asculta fiecare rază
din trupul tău născută,
atunci când numele meu
îşi va risipi culorile,
dincolo de materie...

anină-mi gândul
de masa cinelor de taină ale îngerilor decăzuţi
iar trupul,
lasă-mi-l pradă vulturilor stingheri,
în zborul spre tine...

poezie de Anne Marie Bejliu (5 septembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec ştrengăresc

doar roţile treceau prin pulbere.
casele rămâneau în urma mea
de-a stânga şi de-a dreapta
mai lătra câte un câine
îşi mai luau zborul bobocii de gâscă
de pe marginea şanţului
unde apa înverzise de la ultima ploaie.

printre frunzele duzilor
soarele îşi vâra snopii de raze
până în spiţe
opintindu-le
dar genunchii juliţi
nu încetau să se mişte
sus - jos
sus-jos

în capu' uliţei
câmpul deschidea o gură de rai
expirând fluturi
şi inspirând bătăile exacerbate
ale inimii mele.

încă simt căldura acelor veri
cum mă arde pe piele
şi mi-e dor
şi mi-e dor
să mai pot suspenda timpul de minutar
aşa cum sprijineam pe un cric
bicicleta aceea
marca Pegas
care mi-a înaripat copilaria.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!