Cinci vârfuri

oglinda îmi spune
că totul e fals.
fericirea-i pocalul
dintr-un ritm fără dans.

statică formă îmi sunt.
mă plec în faţa naturii,
în plin de Prier.
pe asfalt, din mocirlă,
se ridică o stea.

întunericul sperie.

cinci vârfuri ating gândul.
versul se strânge în mine.
e mic. e un fetus.

creşte.
se naşte
sau renaşte în filă?

am uitat ce sunt.
pocnet sau milă?

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât o sanda, umbra

straturi peste straturi creşte umbra
ia forme tot mai ciudate
între pasăre şi umbrelă aleg umbrela
om sunt şi locul în care mă pot ascunde
mă atrage
sub paranteza uriaşă încap
sau rămâne un călcâi vizitat sub piatra cenuşă
de încercări
ridică piatra, prietene
şi arunc-o departe
undeva, cândva, mă vei cunoaşte

straturi peste straturi
prietenia râde cu roua cu oul şi existenţa mea
de mine cu mine prin mine
cenuşă devenind

cât o sanda, umbra

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mă îndoi în mine
ca o carte de poveşti pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus

ele mă adună
şi mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt

mă pliază timpul
într-o singură filă
până reuşesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi

mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Prietenul neruşinat, cerul fără milă
Caznă multă, duşmanul puternic fără milă.

Piere umbra speranţei în lumina soarelui
Locul nefericirii înalt şi fără milă.

Străin de locul acesta dorit se înalţă
Grija iubirii venind repede fără milă.

Privirea, boiul tău mlădios e ca un torent
Şi sprâncenele sunt arcuite fără milă.

Raţiune nestatornică în calea vântului
Fericirea e ca duşmanul fără milă.

Taina dorinţei e ca o cale de nestrăbătut
Locul meu e drumul încercării fără milă.

Gândul meu sună ca un cântec înaintea luptei
Paharul meu deşertat e un gol fără milă.

În lacrimi roşii Fuzulî îşi acoperă faţa
Şi cerul se ridică deasupra fără milă.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Botezându-mă în cireş, Doamne,

mi-ai dăruit esenţa culorilor
puritate şi fericirea tainei Iubirii Tale
ai uitat, Doamne,
să mă-nveţi să respir
albastrul Inimii Tale
când roşul împleteşte trăirile
secundelor pământeşti,
în rodul bulzului de humă în care,
mi-ai închis sufletul, o clipă...
... cât o viaţă de dăruiri, irosiri şi iluzii,
în care cuvintele,
uneori sunt rostite,
alteori curg...
în lava tăcerilor fals construite
în pietrele ce nu sunt
fărâme din piatra piatră,
a regăsirii

poezie de Anne Marie Bejliu (26 august 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă-ntreb şi tac în mine

mă-ntreb adeseori
de ce e cruntă viaţa

din încruntări se naşte
zâmbeşte la final
şi mai întreb izvorul
cuvintelor ce naşte
pământul printre stele
şi cruci furtuni
şi ploi

mă-ntreb adesea dacă
din trupul nostru creşte
vreun pom cu roada dulce
când la final de vieţi
rămânem ca o navă
ce şi-a pierdut catargul
în încercări mai grele
sau mai uşoare-n doi

sau în singurătatea
neasumată-n piatră

şi de ce umbra tace
şi naşte întrebări
când un răspuns se-aşterne
tăcut în valea mare
sub dealul de uimire
plin ochi de rugi
prin noi
trecând alene/grabnic
cu paşi greoi/uşori

mă-ntreb şi tac în mine
cătând un sine aspru
apoi cătând spre cer
cu ochii goi prin lacrimi
tot înmulţind o rază
născând într-o privire
geometrii de frunze

stejarul îmi răspunde
c-un scârţâit anume
iar nucul îşi foşneşte
palmele prin gânduri

în amintiri lumina
îmbrăţişează chipuri

fotografii pe masă
şi-un scaun plin de taine
leapădă-ntruparea

păstrează umbra-ntreagă
aud cum râde clipa
în suflet de copil

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo sunt

unde umbra timpului
îşi aşterne cuvintele
metafora
începe să-mi frământe degetele
printre culori

mirajul punctului îmi ascute inima
iar vântul
prin mine croieşte cărări adânci

redescopăr pădurea
într-un gând

versul îmi taie respiraţia

atunci mă regăsesc
şi las potecile fricii
să-şi piardă pământul

sub tălpi simt
iarba aceea primăvăratică
pe care
din tunelul cu pereţi de şah ieşind
am simţit-o unindu-se cu cerul
în punctul cristalin al aerului
de dincolo de lumile
materiei

acolo sunt respir cuvântul dintâi
tac
ascult
trăiesc tăcând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânăm metaforele

Scufundaţi într-un calm ca de moarte
ascultăm cum se afirmă conştiinţa

Pe marginea gândului
omul
se întâmplă a fi
între două planuri
unul static în care se regăseşte
altul în mişcarea cuvântului din urmă
în care se rătăceşte

Scufundaţi într-un calm ca de moarte
pe liziera pădurii vânăm
metaforele Bibliei în care
ne regăsim încet
încet încet
aşa cum săgeata
naşte o cruce în trunchiul copacului
în care se înfige
prea vie să se frângă
prea statică să cuvânte întâmplarea
de a fi

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om sau Stea

Strălucirea-i temporară,
E ca ploaia într-o vară,
Tumultoasă, răpăială
A naturii zbenguială.

Poţi fi Om sau poţi fi Stea,
Poţi alege ce vei vrea,
Infinit vei fi oricum,
Ce alegi e doar alt drum.

Suntem veşnici, totul este,
Pare vis, pare poveste,
Însă lumea fără vise
Ar fi hău, ar fi abise.

Totul pleacă dintr-un punct,
Dintr-un gând, dintr-un cuvânt,
Se transformă-n energie,
Noi alegem ce-o să fie.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taci

absorb cuvintelor trupurile
printre ninsori
pecetea rostirilor adânceşte tăcerea.
un pas, doi,
spre ieşirea din cercul umbrelor.
calc adânc în gropile rămase,
după o trecere densă a ta prin mine.
explodez la fiecare atingere de sensuri.
artificii de gândire mă-nconjură tandru.
plesneşte speranţa în strălucirea-i fadă.
aud somnul minţii răscolind raţiunea.
creşte pulsul în gheaţa furiilor nestinse.
lava aşteptărilor topeşte statuile
din marmura unor cuvinte fără ecou.
sunt sătulă de nimic.
îmi ascund foamea de cuvinte
printre penelurile frânte.
mai nasc o noapte şi-o zi, sunete.
taci. vorbesc cu mine.
tu nu eşti.

poezie de Anne Marie Bejliu (19 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

fără căpătâi
omul acela pare atât de îngust încât
mă întreb
unde ar mai avea loc să bată
o inimă

gogyohka de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie tăcută

după amiază,
ies în parcul din spatele blocului.
aleg banca de lângă plopul
cu trunchiul plin de noduri.

tac prea mult cred.

ziua răsucesc sub tălpi
podeaua casei.
întorc mişcarea între uşi şi ferestre,
până la saturaţie...

aleg cu privirea un tei.
încep spovedania tăcută.

un câine se aşează sub palma mea.
instictiv, îl mângâi.
îi simt trupul răsturnat pe picioarele mele.
adoarme.

nu am uitat hârtiile şi pixul.
refuz să mai pierd "piesele de şah".
din ele creşte poezie.
de câte ori pierd un text,
moare în mine un copil.

scriu...

închei spovedania.

câinele se trezeşte.
se întinde leneş, cască.
rămâne cu spinarea arc sub palma mea.

poezie şi câine somnoros.

râd.

am scris...

poezie de Anne Marie Bejliu (8 mai 2012)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa naşte geana luminii

În urma durerii,
Clipa naşte geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naşte
sensul purificat
al dorinţei de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naşte poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în paşi de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare şi sunet
împletesc şi lasă liberă să alunece,
spirala nesfârşitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creaţiei

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iartă-mă, îngere!

mi-am lăsat sufletul prea greu
pe aripile tale
când priveai urma unui cuvânt

zbor încrucişat prin mine s-a născut
s-a stins odată cu ultima tresărire
în faţa încercărilor vieţii

repet ruga:
iartă-mă, îngere,
dacă te-am necăjit

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă mulţumesc cu ştiinţa de a accepta

Să mă mulţumesc cu ştiinţa de a accepta
toate câte se petrec
pe scara cuvintelor nerostite
toate aceste falduri curentul mişcărilor lor
seamănă totul cu o scenă uriaşă a unui teatru
un fel de scenă în scenă în scenă
şi pot trece de infinit tot repetând
eu fiind simpla plecăciune a actorilor
la final de piesă
jucată răsjucată până la saturaţie
acţiune în care acum
nu mă mai regăsesc pentru că
sufocarea îşi face apariţia rapid
şi fug în culise sub paşii actorilor
cortină în faţa altei cortine care
şi ea stă în faţa altei cortine
şi nu ştiu cum se face că în visul vieţii
toate se ridică deodată
şi cad mereu
pe rând

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Se zbat secundele să spargă timp, să se elibereze,
Neştiind de pierderea în eter, tot mai destins, fără de întors,
Bătând la porţi de infinit un Dumnezeu să alerteze,
Când gongul sunetul va naşte... s-anunţe vid de golu-i stors.

Vor trece talerul vibrând secundele, în reţea de fire,
În zborul peste infinit întins cum gândul fără margini;
Când nu-i nimic, dispare tot, neantu-i doar o nesimţire...
Şi un univers va naşte iar dintr-un cotor scris cu-alte pagini.

E scena scrisă în multe acte, rupându-se filă cu filă,
În care-s punct imperceptibil din litera ce-mi scrie soartă,
Dintr-un volum fără sfârşit, de-un praf imens, cu fir o bilă
Rostogolită într-o secundă... din timpul de-o natură moartă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul are două tăişuri, tată?

m-ai uitat, tată, pe firul apelor tulburi
într-o poveste de nouă trepte în care
frământ încă litere
nu găsesc cuvintele
iar verbele se îmbată cu nectarul zeilor
prin capul meu trec herghelii spumoase
mări şi oceane plimbă gândurile prin foc

în proţap am rămas aproape de jar
surprind scânteile cum evadează spre cer

mă rotesc

odată cu tropăitul tuturor feţelor pe stânci
pictez umbre prin mine umblă iubirea de cer
oglinda veche se tot sparge
simt argintul cum fură strop cu strop
memoria unei copilării sigur fericită
că am trăit-o

unde eşti, tata?
pe unde umbli îmbrăcat în albul rugăciunilor
în verdele verbelor necunoscute

povestea a început într-un nouă
şi cine ştie când se va termina
am obosit, tată să mai fiu
rezist pe maidanele umbrelor care
horesc întruna readucându-mi-te
în jocul acesta periculos

totul are două tăişuri, tată?

simt că mai există unul
dincolo de toate încercările de toate căderile
la final tăişul devine la loc sabie
din rană creşte şi se albeşte treptat
scăldat în privirea copilei
cu ochii din cărbunele existenţei

m-ai uitat, tată, m-ai uitat
şi uite că revii de fiecare dată
de Crăciun
atunci când bucuria împodobirii bradului
în plămada pâinii creşte
ca un cozonac împletit în toate şnururile alb roşii
ale mărţişoarelor umbre

ca un dar în vârful pomului,
tata
luminează aşteptările

redevenim copii, tată! redevenim...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răul din adâncuri

Bărbatul copil mă priveşte calm
simt în ochii lui gheaţa
mă iubeşte şi vrea să protejeze

el spune rostind rar cuvintele:
"Ceva rău se ridică şi poate va cădea."
repetă la nesfârşit
îi spun să tacă să citim o poveste
să ascultăm muzica

greşesc

acum câteva minute am înţeles

el ştie ce va urma
o zbatere de niciunde
ochii lui se întunecă
şi da, răul se ridică
câteva minute luptăm cu el, cu răul
liniştea se aşterne

bărbatul copil adoarme
când se va trezi se va întoarce
el,
bărbatul copil,
care mă iubeşte

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un timp al nimănui

Din celulele secundei
luminează
un timp al nimănui
oricând poţi întinde braţul stâng
să cuprinzi bătaia lunii prin halou cu cerul
soarele nu iartă nu bate
arde luminează înviază sau ucide fără milă
toate celulele secundei răsăritului
din noi

mai rămâne ceva ilizibil care
pentru noi
este foarte important să cuprindem
în propria bătaie cu secunda
acel ritm pe care
nimeni din rădăcini
nu l-a apucat
l-a trăit cu patimă şi durere
cu patimă şi bucurie
cu lacrimă în plâns sau în hohotul clovnului
sinele atât de ascuns printre noi
în noi
un sine unitar pe care
încercăm să-l definim
definindu-ne

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

uit să ţes
vreau mereu
să fiu pasăre
dar la fel mult
uit să-mi ţes aripi
cu firul de argint
şi acul de
cuarţ incolor
dăruite toate
de Dumnezeu
în nervurile
fără goluri
ale năvodului
adevărului

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec între nu şi da

răsucesc timpanul verbului
până la static.
în colţul cuvântului
aştern culoarea.
în spatele albului,
tâmpla dreaptă,
zvâcneşte dureros,
până la adormire.
mintea-mi dansează
în sacul în care,
dorul şi teama
rescriu versuri
pe un petec de iarbă.
reinventez liniştea.
tot o iluzie.

poezie de Anne Marie Bejliu (17 decembrie 2011)
Adăugat de Anne Marie Bejliu
Comentează! | Votează! | Copiază!