Femeia cu braţele pline de păsări

femeia aceea meşteră
ieşea în fiecare zi din peşteră
cu păsări pe umeri şi braţe
şi când ajungea pe plajă
rămânea toată noaptea de strajă

aşa am văzut-o, aşa o ţin minte
ca o statuie dintr-un grup statuar
fără să-mi dau seama măcar
că nu schimbaserăm nici două cuvinte

cocorii i se aşezau în păr
ea înţelegea graiurile lor
şi când venea dimineaţa,
ea era mai bogată într-adevăr;
imaginea ei m-a obsedat toată viaţa!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec trist

Albastru-i valul dimineaţa;
Aşa avea şi mama şorţurile
Albastre
Dimineaţa.

E negru valul toată noaptea;
Aşa avea şi mama lungu-i păr
Negru
Toată noaptea.

Valul e alb, e alb când moare;
Aşa avea şi mama bietele ei mâini
Albe
Murind.

poezie celebră de Edmond Vandercammen din Antologie de poezie belgiană (1968), traducere de Radu Boureanu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuntă n-a mai făcut, căci cu cine era s-o facă? Fata împăratului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au plăcut palaturile şi socrii. Iar când a dat cu ochii de mire, pe loc a încremenit, dar mai pe urmă, strângând ea din umeri, a zis în inima sa: "Dacă aşa au vrut cu mine părinţii şi Dumnezeu, apoi aşa să rămâie". Şi s-a apucat de gospodărie. Purcelul toată ziua muşluia prin casă, după obiceiul său, iară noaptea, la culcare, lepăda pielea cea de porc şi rămânea un fecior de împărat foarte frumos! Şi n-a trecut mult, şi nevasta lui s-a deprins cu dânsul, de nu-i mai era acum aşa de urât ca dintâi. La vro săptămână, două, tânăra împărăteasă, cuprinsă de dor, s-a dus să-şi mai vadă părinţii; iară pe bărbat l-a lăsat acasă, căci nu-i da mâna să iasă cu dânsul. Părinţii, cum au văzut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, şi, întrebând-o despre gospodărie şi bărbat, ea a spus tot ce ştia.

Ion Creangă în Povestea porcului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inele, inele

o trăsură moale petrecea coconi
le ieşea pădurea în întâmpinare
dacă are cine n-are
nevoie de ele
partituri sau castele
daţi-le celor afoni

cosea litere la cuvinte
cum cârpeşti ciorapii copiilor
toată grija viilor
nu ne ieşea noaptea din minte

inele de glezne inele de mâini
inele de nas inele de urechi
cuvintele sunt noi înţelesul vechi
destine frământate ca aluatul de pâini

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

moto: Creşte preţul la legume, praz
Ce să faci cu-atâta penurie
Între agonie şi extaz,
La ora mesei, în bucătărie?
----------

Adâncă pace, dulce miez
De care rar avurăm parte
E toată viaţa doar o carte
Deschisă printr-un fa diez

Şi se va lumina de ziuă
În jumătăţi de oră două
Lumea e un fel de zoo,
Cum spunea şi Cassius Dio

Înainte înseamnă înapoi
De mai multe ori şi, după
Ce descoperi că ocupă
Locul unu, locul doi

În fiecare om o fiară
Toată viaţa stă la pândă
Carnivoră şi flămândă
Ziua urlă, noaptea zbiară

Oamenii care dau iama
Să ajungă doar în vârf
Poartă-n ei miros de stârv
Şi de care nu-şi dau seama

poezie de Ion Untaru din Locuiesc într-o lacrimă suspendată (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când stau

Când stai aşa privind de sus
Spre lumea asta toată
Îmi vine-un început de gând
Că nu voi mai pleca nicicând
Chiar de voi stărui plângând
Să plec, n-o să se poată.
Când stai aşa privind la cer
Şi mă cutremur toată
Îmi vine-n minte un cuvânt
Că încă-o dată pe pământ
Să stau atât de mult să-Ţi cânt
Nicicând n-o să se poată.

Când stau aşa şi Te privesc
În rugăciune toată
Când pleoapele Ţi s-au închis
Îmi vine-n minte ca-ntr-un vis
Ca-atât de mult cât Te-am ucis
Nicicând n-o să se poată.

Când stau la cruce şi privesc
Cum îngerii dau roată
Când taci aşa de trist şi sfânt
Îmi vine-n minte un cuvânt
Ca să mai fiu de pe pământ
Nicicând n-o să se poată...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amintiri te caut...

Când mi se face dor,
În amintiri te caut,
Umblând încetişor,
Prin sufletu-mi precaut...

Dar fără să-mi dau seama,
Plâng pleoapele-amândouă,
Aşa cum spunea mama:
"Că şi-n oameni mai plouă."

Cănd mi se face frig,
Tânjesc să-mi fii aproape,
Dar între noi e-un dig,
"Uscat" ferit de "ape"...

Şi fără să-mi dau seama,
Ajuns-ai să-mi fii viciu,
Aşa cum spunea mama:
"Că dragostea-i supliciu."

Cănd mi se face rău,
De-atâta "fără tine",
Ţi-aş da arma, călău,
Rănind, să mă faci bine...

Căci, fără să-mi dau seama,
Mi-eşti ambele deodată,
Aşa cum spunea mama:
"Că eşti slabă, măi fată."

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împăratul ştia că le ţine pe toate închise la un loc, într-o cămară din palatul său, încuiate şi zăvorâte cu nouă uşi de fier şi cu nouă lacăte mari. Dară nimeni nu ştia ce fac ele noaptea de li se rup încălţămintele, căci nimeni nu le văzuseră până atunci ieşind din casă, căci nu puteau. Pasămite, lor le era făcut ca aşa să-şi petreacă vremea în toată viaţa lor. Aşa le era orânda. Cum se auzi de această hotărâre a împăratului, începu a curge la peţitori; ba feciori de domni şi de împăraţi, ba feciori de boieri mari, până şi feciori de boieri mai mici. Şi care cum venea se punea de pândă la uşa domniţelor câte o noapte. Împăratul aştepta cu mare nerăbdare în fiecare dimineaţă ca să-i aducă câte vreo veste bună; dară în loc de aceasta, i se spunea că junii ce se puneau de pândă seara nu se mai găsesc dimineaţa. Nu se ştia ce se fac. Nici de urmă măcar nu li se mai dedea. Unsprezece flăcăi o păţise până acum. Ceilalţi cari mai erau, începuseră a se codi; nu mai voiră să stea de pândă. Se lipseau de a lua de neveste nişte fete pentru care se răpune atâţi tineri.

Petre Ispirescu în Cele douăsprezece fete de împărat şi palatul cel fermecat
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai apărut în viaţa mea

Ai apărut în viaţa mea când trebuia,
când nici vântul nu mai bătea,
când nici ploaia nu mai venea,
ai apărut în viaţa mea
când trupul îmi era ud,
când gura îmi era caldă,
iar sufletul arid.
Ai apărut în viaţa mea
când nu mai credeam în iubire,
când nu mai speram o fericire,
când nici nu te aşteptam pe tine.
Ai apărut în viaţa mea
fără să mă anunţi măcar
şi mi-ai umplut trăirile
cu setea ce-o aveai,
dând vântului bătaie,
ploii picături,
iar mie... dândumi-te tu.

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

Frigul s-a cuibărit în mine
ca-ntr-o peşteră
Lumea intra şi ieşea
prin ochii mei
fără să mă întrebe;

Bătrânii începuseră
să uite din cuvinte
iar copiii le reinventau

Stalactitele plângeau întruna
lacrimile lunii săraseră marea

poezie de Ion Untaru din Fântâna în care se văd sufletele (2005)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând după firele de păr căzute

În fiecare dimineaţă mă lamentam că-a început să-mi cadă părul;
În fiecare seară mă lamentam pentru firele de păr căzute.
Când mi-a cazut tot părul... a fost într-adevăr lamentabil!
Dar acum, că nu mai am deloc păr, nu-i chiar aşa de rău.

poezie de Bai Juyi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericiri şi nefericiri sunt cai albi şi cai negri ce aleargă în aceeaşi direcţie, aproape şi paralel, aşa că o iau înainte când albii lângă cei negri, când negrii lângă cei albi. Aşa merge toată viaţa, alcătuită în întregime din astfel de întreceri între cai albi şi cai negri. De aceea omul, în acelaşi timp, îşi trece viaţa în fericire şi nefericire, chiar şi atunci când nu-şi dă seama de asta. Nu există nicio nefericire absolută, precum nici fericirea absolută, şi de aceea le trăim pe amândouă în acelaşi timp.

Iovan Ducici în Fericire, iubire, femeie (1994)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp îngenuncheat

uneori când mă trezesc din somn
îmi dau seama că îmi eşti atât de străin încât
dacă te-aş atinge
braţele mi s-ar împietri
şi niciodată
dar niciodată
nu m-aş putea ridica din această nenorocire

uneori când te privesc
îmi dau seama că tu n-ai fost al meu
nici măcar o secundă
te-ai pierdut printre oameni
ca firul de nisip
în adâncul mărilor şi oceanelor

uneori când mă trezesc
şi te privesc
şi încerc
îmi dau seama că şi timpul stă în genunchi
rugându-te să te bucuri
măcar o dată
că sunt femeia care te iubeşte
fără să îţi ceară
nimic

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dintr-un gând...

Când dintr-un gând aş face două
Şi curg cuvinte ca un râu,
Când ploaia lunecă prin frunze
Şi un suspin e fără frâu,

Înşir cuvintele în noapte
Şi număr clipe fără tine,
Aştept din nou ziua cu soare
Şi vara care numai vine...

Când dintr-un gând aş face două
Poate m-ai auzi mai bine,
Ţi-aş povesti în miez de noapte
Cuvinte ce nu ţin de mine,

M-ai înţelege în tăcere
Şi printre razele de lună,
Ai căuta să faci din versuri
O dragoste ce ni-i comună.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori, deşi Dan era trist, nu-şi dădea seama de ce anume, se simţea cuprins de o veselie inexplicabilă, interioară; parcă îi venea să râdă cu poftă, nebuneşte chiar... Dar nu proceda astfel; se abţinea. Cu greu, însă se abţinea. Altfel, să înceapă să râdă aşa, din senin, fără motiv, chiar ar fi părut nebun. Iar el nu era! Cel puţin, aşa spera. Nici nu-şi dădea seama cum ar fi trebuit să se manifeste, pentru a se încadra în limitele normalităţii, a acelei normalităţi, aflate în afara zidurilor orfelinatului, însă şi a normalităţii din interiorul orfelinatului, care difereau enorm. Avea o dublă misiune, fiecare dintre aceste misiuni fiind la fel de dificilă, pentru un adolescent sensibil şi timid ca Dan. Însă se descurca; doar el ştia cum; Moţ avea aportul său, destul de important în acest sens. Fără acest motan rotofei, viaţa lui Dan ar fi fost şi mai dificilă. Aşa însă, era, cât de cât, măcar suportabilă...

Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti obsedat de control, pentru că eşti obsedat de imagine, de validarea imaginii tale. Aşadar, ce minte pretinzi tu că ai depăşit, când tocmai mintea e obsedată de control? Persoana suferă de mania controlului pentru a-şi întări imaginea falsă de sine. Fără control, persoana ar sucomba în secunda doi şi a-i da divorţ de minte. Cea mai mare frică a persoanei este că ea ar putea să nu existe, tocmai de aceea controlul o ajută să supravieţuiască. Când controlorul sau "eu"-l fals este demascat, dăm jos din spate cea mai grea povară; "imaginea de sine"! Nu e nevoie să controlezi nimic, nu eşti în război decât cu propria imagine de sine, las-o să moară şi vei fi liber.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecea un om pe drum

Trecea un om pe drum aseară,
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum –?

Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...

Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.

poezie celebră de Elena Farago din Versuri (1906)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aveam două linguri, două furculiţe, o faţă de pernă, ce altceva? Ce puteai să iei, ce să cari? Îţi dai seama ce era? '44, război... Să pleci cu un copil în braţe. Şi cu o lădiţă. Ceva îngrozitor, mai ales pentru o femeie. Pentru că femeile nu erau învăţate să fie atât de luptătoare. Femeia era încă ocrotită de bărbat, era slabă, se spunea atunci. Aşa era aşezarea lumii.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!